Academia de Studii Economice din Moldovei,

Școala Masterală de Excelență în Economie și Business,

Specialitarea „Gestiunea și Dezvoltarea Turismului”

Lucru individual:
Service area (SA) element al
infrastructurii turismului de
afaceri

Autor:
PANTEA Veronica,
Studentă anul I, gr. GET 191
Coordonator:
BULICAN Adrian
Dr. conf. univ.

Chișinău, 2020
 Turismul de afaceri este una dintre componentele cele mai dinamice ale
activitatii turistice, iar intensificarea relatiilor internationale și , în deosebi, a celor
economice se reflecta în cresterea cererilor pentru calatoriile de afaceri.
Turismul de afaceri (business) reprezinta o forma de turism cu scopuri
comerciale, guvernamentale sau educationale, având partea de agrement (leisure)
ca motivatie secundara.
Turismul de afaceri presupune, în general, deplasarea într-o alta localitate, la
o distanta mai mare de 50 de km de localitatea de origine a turistului de afaceri,
deplasare determinata strict de o afacere, de un eveniment sau de un scop
educational.
Turismul de afaceri se refera, în sens larg, la calatoriile oamenilor pentru
scopuri legate de munca lor, mai exact, de deplasarile în interes oficial, comercial
sau de alta natura, participarile la diverse manifestari organizate de întreprinderile
economice sau organisme administrative pentru reprezentanti lor .

Service area (SA) sau așa numita zona de servicii se referi la: zona de
odihnă, o instalație publică, situată lângă o stradă mare, cum ar fi o autostradă, la
care șoferii și pasagerii se pot odihni, mînca sau alimenta, acest termen reprezintă
fenomenul de autostrada (autoband), prin urmare zona data reprezintă elementul de
bază al infrastructurii turismului de afacere.

Prin faptul că infrastructura insumeaza totalitatea bunurilor și mijloacelor

prin care resursele atractive ale unui teritoriu sunt exploatate turistic. în majoritatea
cazurilor elementele sale componente nu au fost create pentru a satisface nevoi
recreative sau curative. Acest atribut l-au castigat pe parcurs, și multan cu initierea
activitatilor turistice în scop de afaceri în regiunea respectiva. Pe masura
dezvoltarii lor apar insa mijloace strict conditionate și direct orientate pentru
deservirea acestor ramuri economice.
 Intr-o serie de studii infrastructura este asimilata bazei tehnico-materiale,
fiind inclusa ofertei turistice. Functia sa primordiala este satisfacerea cererii prin
dotari și servicii specifice.

Infrastructura turistica de afacere include:

 bazele de cazare și alimentatie publica;

 caile și mijloacele de transport turistic;

Bazele de cazare și alimentatie publica alcatuiesc impreuna cu resursele

atractive și caile de transport vectorul fundamental ce definesc turismul ca
activitate umana. Tipologia  bazelor de cazare are la origine criterii diverse. în
definirea tipurilor se tine seama de urmatorii parametrii: marime, confort,
functionalitate, perioada de utilizare, tipul de turism pe care-l deservesc etc.

Hotelurile au aparut ca unitate de cazare la sfarsitul evului mediu, afirmare

lor exploziva constatandu-se în secolul 20, odata cu intensificarea caracterului de
masa al turismului. Principala functie a fiecarui hotel este cea de cazare, dar el
asociaza acesteia și alte insusiri care-l transforma adesea intr-o unitate clasica a
habitatului turistic sau chiar intr-un obiectiv turistic de și ne statator. Hotelul este o
unitate etalon a gradului de dezvoltare a turismului intr-o regiune, fiind considerat,
în unele tari ca un reper al stadiului atins de economie în context general.

Pe langa functia de cazare, a carei importanta se reflecta în dotarile și

serviciile proprii, hotelurile moderne se adapteaza tipurilor de turism practicate în
sfera lor de influenta. Marile hoteluri isi completeaza serviciile practicate cu dotari
și activitati auxiliare(oficii, birouri de schimb valutar, agentii de bilete, magazine).

Hotelurile se diferentiaza intre ele și dupa modul de functionare: temporar

sau permanent.

Motelurile se aseamana structural și functional cu hotelurile, și ngura

diferenta majora constand în dependenta lor de turismul de tranzit(in special cel
automobilistic). Asa se explica aparitia lor în SUA, o tara cu localitati și tuate
adesea la mari distante unele de altele și cu o intensa utilizare a transportului
rutier.

Adaptarea motelurilor la exigentele cererii se face prin:

 afirmarea puternica a functiei de deservire în detrimentul celei de

cazare;
 implementarea în structura bazei a unor servicii noi, cum ar fi: statiile
PECO și de deservire auto, statii de spalare a autovehiculelor, garaje
și locuri de parcare mai extinse;
 amplasarea motelurilor la distante cuprinse 50-200km intre ele sau în
raport cu centrele populate. Densitatea poate creste în contextul
existentei a unor resurse atractive numeroase în regiunea de tranzit.

Dintre toate tipurile de baze de cazare, în cazul motelurilor durata sejurului

este cea mai scurta.

Vilele sunt baze turistice specifice indeosebi secolului 19 și inceputului sec.

20 și deservesc turismul curativ și de recreere de lunga și medie durata.
Principala lor trasatura, ca spatiu de cazare, este intimitatea asigurata prin
capacitatea redusa a edificiului, atmosfera creata de amplasarea lor și prin dotarile
interioare. în cazul vilelor domina functia de cazare, uneori fiind exclusiva. O
varianta moderna a vilelor este cea a “caselor de odihna” , construite și gestionate
de anumite institutii și organizatii.

Cabanele constituie o grupa de unitati de cazare foarte raspandita și legata

în exclusivitate de activitatile turistice. Capacitatea de cazare a cabanelor este
variabila osciland intre 20-100 locuri. Dupa gradul de confort, cabanele se impart
în 3 categorii: superior, mediu și inferior.
 Prin preturile mai modeste și prin și ngularitatea lor în teritoriu, cabanele se
adreseaza unui mare numar de vizitatori, indeosebi autohtoni.

Hanurile sunt unitati de cazare și alimentatie publica traditionale, fiind

generatoarele motelurilor de astazi. Au aparut inca din cele mai vechi timpuri(e.n.)
și aveau menirea de a adaposti negustorii și postalioanele. Initial erau construite
în interiorul localitatilor, iar mai apoi la intersectii sau de-a lungul drumurilor
importante. Functiei de cazare(10-50 locuri) i se asociaza cea de deservire. Prin
vechimea și arhitectura lor multe hanuri imbraca și o functie atractiva, devenind
obiective turistice de rezonanță.

Caile și mijloacele de transport turistic asigura efectuarea calatoriei, adica a

acelui segment al actului recreativ fara de care turismul ca fenomen este de
neconceput. Principalele cai și mijloace de transport implicate în turism sunt cele
rutiere, feroviare, aeriene, navale și mijloacele de transport speciale.

Caile și mijloacele de transport rutiere au vechime mare și raspandirea cea

mai larga, intalnindu-le în toate tarile în stadii variate de organizare și
modernizare. Evolutia tr. rutiere cunoaste o curba ascendenta, cu o crestere
accentuata dupa al 2-lea razboi mondial, cand autoturismul devine principalul
mijloc de locomotie al turistilor.

Caile și mijloacele de transport feroviar au luat un avant deosebit în a doua

jumatate a sec. 19 și inceputul sec. 20 cand, în toate continentele apar magistrale
feroviare impunatoare, ceea ce a permis patrunderea spre interiorul unor vaste
regiuni neexploatate d.p.d.v. atractiv. Trenurile, prin capacitatea lor superioara de
transport, au raspuns în mod convingator cerintelor turismului de masa.

Transporturile aeriene au diversificat gama modalitatilor de deplasare

turistica incepand cu primele decenii ale sec. 20. Avionul a insemnat pentru turism
o veritabila revolutie permitand deplasari rapide dintr-un loc în altul, aducand
turistului modern un beneficiu remarcabil și anume consumul minim de timp liber,
ce va fi utilizat pentru recreere în locul de sejur.

Transporturile navale, cu toate ca sunt cele mai vechi, functia turistica și -au

capatat-o mai tarziu. Trasaturile de baza a tr. navale sunt: viteza redusa de
circulatie(≈30km/ora), fapt ce influenteaza negativ asupra bugetului de timp liber
al turistilor; capacitatea mare de transport(peste 1000 de persoane); Confortul cel
mai ridicat datorita unor dotari variate și complexe(inclusiv piscine, discoteci,
cluburi etc.; influenta conditiilor climatice asupra regularitatii circulatiei.

Transporturile speciale deservesc în exclusivitate actul recreativ,

dezvoltandu-se paralel sau ulterior cu activitatile acestuia. Din grupa mentionata
fac parte telefericele(telescaune și telecabine) și teleschiurile. Rolul lor consta în
facilitarea accesului în arealele greu de atins prin alte mijloace, în scurtarea
timpului și diminuarea efortului necesar parcurgerii unor distante, în desfasurarea
recreerii hivernale.

Turismul de afaceri cuprinde mai multe tipuri evenimente care au în comun

faptul că se călătoreşte în scopuri legate de afaceri:
• Întâlniri / reuniuni de afaceri (Meetings)
• Programe și călătorii incentive (Incentives)
• Congrese, conferințe, convenții (Congresses)
• Expoziții - târguri de comerț (Expositions)
Acestea sunt prezentate în lucrările de specialitate (broşuri, și te-uri etc.) sub
și gla MICE, incluzând toate formele de reuniuni de la cele de grupuri mici -
seminarii, și mpozioane, activități de training sub formă de cursuri tradiționale sau
în aer liber, teambuilding în variate forme etc., până la conferințe și congrese sau
târguri de anvergură, numit alteori turism de reuniuni și congrese sau, pe scurt,
turism de congrese.
 În prezent, turismul este o sferă interdisciplinară a economiei, care acoperă
industriile de cazare, transport, comunicații, produse alimentare, agrement și
divertisment, întreprinderi comerciale etc. Funcționarea efectivă a sectorului
turistic are un efect pozitiv asupra tuturor aspectelor dezvoltării regionale,
contribuie la creșterea veniturilor fiscale la buget și infrastructura socială și de
piață, rezolvând problema ocupării forței de muncă, consolidând legăturile
interstatale și interregionale. Mai mult, dezvoltarea turismului în regiune este
posibilă numai dacă există o infrastructură turistică eficientă.

Infrastructura turistică este o condiție necesară pentru dezvoltarea resurselor

de agrement și pentru dezvoltarea industriei turismului. Dezvoltarea sa contribuie,
pe de o parte, la dezvoltarea turistică a teritoriului, iar pe de altă parte,
îmbunătățește condițiile de viață ale locuitorilor din zonă. În plus, infrastructura
turistică creează un număr mare de locuri de muncă.

Deși conceptul de infrastructură turistică nu este nou, nu există o interpretare

unică a acesteia în literatura internă. Ambiguitatea și neclaritatea sensului
semnificativ al acestui concept se explică prin nerezonabilitatea semnelor clare de
clasificare a anumitor tipuri de activități economice ca infrastructură turistică și
incertitudinea gamei sale.

O importanță metodologică importantă este evaluarea dezvoltării

infrastructurii turistice. În mod convențional, putem distinge două abordări pentru
evaluarea dezvoltării infrastructurii turistice.

Conform primei abordări (I. G. Limonina, A. V. Kuchumov), dezvoltarea

infrastructurii turistice regionale poate fi evaluată prin combinarea elementelor
sale. Aceste metode fac posibilă identificarea celor mai „puncte slabe” ale
infrastructurii turistice într-un context teritorial și, de asemenea, fac posibilă
realizarea unui studiu economic și geografic cuprinzător al dezvoltării
infrastructurii turistice în ansamblu, dar fără a reduce importanța dezvoltării
elementelor sale individuale. Totuși, aceste tehnici nu sunt lipsite de o serie de
dezavantaje, deoarece nu determină în mod clar importanța și stemului de
indicatori din fiecare grup de elemente de infrastructură care permit o descriere
mai completă a stării reale a infrastructurii turistice.

Reprezentanții celei de-a doua abordări (V. S. Bogolyubov, O. B. Evreinov)

propun să evalueze infrastructura turistică regională analizând facilitățile sale.
Modelul propus este foarte util atât pentru planificarea anuală și operațională a
întreprinderilor de infrastructură turistică, cât și pentru planificarea strategică a
afacerilor.

Prin urmare, toate aceste metode trebuie îmbunătățite. În același timp,

subliniem că este necesară, în primul rând, o astfel de tehnică care să ne permită
evaluarea gradului de dezvoltare a infrastructurii turistice la nivel regional. În acest
context, cea mai importantă cerință este utilizarea indicatorilor de calitate obținuți
cu ajutorul unor estimări ale experților și pe baza unui sondaj realizat atât de
turiști, cât și de manageri din industria turismului. și desigur, această metodologie
ar trebui să ofere o evaluare cuprinzătoare, ținând cont de toate elementele
structurale și să asigure comparabilitatea nivelului de dezvoltare a infrastructurii în
regiuni.