EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

LUCIAN BLAGA
Model de interpretare

Lucian Blaga este poetul care ilustrează prin creaţia sa conceptul „modernism” avansat de criticul Eugen
Lovinescu în revista „Sburătorul”, la începutul anului 1919. El se distinge în peisajul liricii româneşti prin deosebita
receptivitate la nou, fiind primul mare poet român care reuşeşte să se sincronizeze de la început cu formele poetice
europene.Noutatea liricii blagiene constă în gândirea mitică şi adoptarea metaforei revelatorii, ca modalităţi originale de a
se apropia de misterele refuzate „cunoaşterii paradisiace”. Poeticul stă sub semnul miticului şi al magicului, al
expresionismului, pe care, în calitate de filozof, Blaga îl defineşte astfel:” De câte ori un lucru e astfel redat încât puterea,
tensiunea lui interioară îl întrece, îl transcedentează, trădând relaţiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de a
face cu un produs artistic expresionist”( Filozofia stilului )

Blaga debutează în 1919 cu volumul „Poemele luminii” în care se prefigurează şi metafora centrală a liricii sale:
lumina. Ea semnifică fie cunoaştere, fie elementul cosmogonic, fie iubire. Poezia acestui volum se caracterizează printr-un
puternic vitalism, dorinţă de contopire cu universul. Iubirea este calea de comunicare cu universul.

Poezia care deschide volumul este „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, cea mai cunoscută artă poetică
blagiană, şi exprimă crezul său artistic, rolul poetului şi al poeziei în raport cu tainele Universului.

Aflat între tradiţie şi inovaţie, lirica blagiană stă sub auspiciile celei eminesciene, poetul ardelean fiind străbătut
de aceeaşi vibraţie înaltă, de acelaşi fior metafizic în faţa nemărginirii, asemenea celebrului său înaintaş romantic.

Poezia este alcătuită din 20 de versuri inegale ca măsură, cu rimă aleatorie, un vers liber – regulile prozodice fiind
aplicate după voie, semn al unei revoluţii în versificație, specific modernistă. Lirismul este unul exprimat şi subiectiv.

La nivel prozodic ritmul versului liric, enjambamentul se nasc din incercarea dramatică de a da expresie
inexplicabilului, iar versurile inegale, parcă frânte, trădează febrilitatea gândirii poetice.

Titlul este o metaforă cosmologică: întregul Univers este imaginat ca o floare grandioasă, ale cărei petale trebuie
ocrotite. În spiritul esteticii expresioniste, poetul situează în centrul lumii eul poetic, amplificând astfel tensiunea lăuntrică
a discursului liric. Tainele universului, petalele din corola de minuni sunt sugerate prin flori – simbol al frumuseţii, dar şi
al gingăşiei, ochi – conştiinţă, reflexivitate, dar şi comunicare, buze – vorbirea, dar şi iubirea, sărutul, morminte – sfârşitul
vieţii, dar şi misterul morţii.

Blaga face apel la metafora revelatorie menită să sporească, să potenţeze efectul imaginii. Poezia devine formă
esenţială de cunoaştere pentru artist şi trebuie să dezvăluie aceste minuni într-o modalitate proprie, prin mituri şi
simboluri, adâncindu-le vraja prin revelaţie. În concepţia lui Blaga, cunoaşterea poetică se realizează prin tandreţe şi
iubire aproape evlavioasă. Prezenţa verbelor a strivi, a ucide cu forma lor negativă, puse pe seama eului liric, subliniază
acest lucru. (Cunoaşterea raţională este brutală: striveşte, ucide, nu iubeşte). În acest fel, poetul poate să proiecteze în
misterul lumii un nou înţeles, al său. Comparaţia cu lumina lunii care sporeşte a lumii taină şi o îmbogăţeşte cu largi fiori
de sfânt mister evidenţiază tocmai această gândire proprie, blagiană. Apropierea de esenţa realităţii trebuie să se facă,
deci, pe cale afectivă. Taina se cere intuită şi nu cercetată cu privirea necruţătoare a minţii, a raţiunii. Numai astfel se
poate conserva inefabilul, frumuseţea uluitoare a acestui univers cu care poetul se identifică, fiind el însuşi un participant
la tainele lumii.

Eugen Lovinescu explica „ mecanica poeziei lui L. Blaga” prin „ fixarea unei impresii sau a unei constatări de
ordin intelectual cu ajutorul comparaţiei”. Privind din perspectiva esteticii literare moderne, întregul demers poetic poate
fi considerat el însuşi ca o metaforă unică. Lirismul lui Blaga ne oferă o imagine unică, esenţialăzată a lumii.