ÎNVĂȚAREA ÎN GRĂDINIȚĂ.

ORIENTĂRI CONTEMPORANE ÎN TEORIA ȘI

PRACTICA ÎNVĂȚĂRII ÎN GRĂDINIȚĂ

DEFINIŢIE:
Învăţarea este munca intelectuală şi fizică desfasurata in mod sistematic de catre elevi, in vederea
insusirii continutului ideatic si formarii abilitatilor necesare dezvoltarii continue a personalitatii.
Invatarea este deci activitatea psihica prin care se dobândesc si se sedimenteaza noi cunostinte si
comportamente, prin care se formeaza si se dezvolta sistemul de personalitate al individului uman. In cadrul
acestui proces de invatare, sunt integrate celelalte functii si procese psihice (perceptia, atentia, memoria,
gândirea, motivatia, afectivitatea), care interactioneaza pentru o configurare optima a cadrului pentru
invatare, pentru o mai mare eficienta.
Aspecte ale invatarii:
- procesual - cuprinde momente sau procesele care compun o secventa de invatare
- motivational– se refera la gradul de implicare a elevului in actul invatarii
- motivatia invatarii - reprezinta ansamblul mobilurilor care declanseaza , sustin energetic si
directioneaza activitatea de invatare.
Învăţarea are următoarele particularităţi:
-se realizează într-un cadru instituţionalizat, reglementată de legi, principii, norme structuri de organizare şi
funcţionare;
-este dirijată din exterior de către personal calificat;
-este un proces strict controlat ce tinde să devină treptat autocontrolat;
-este un demers conştient;
-are un pronunţat caracter secvenţial (trecerea de la starea de neinstruire la cea de instruire, de la predare la
învăţare, apoi la evaluare);
-are un caracter gradual (de la simplu la complex);
-este un proces relaţional mijlocit (bazat pe interacţiuni, comunicare profesor-elev etc);
-are un accentuat caracter informativ-formativ-educativ.

Forme de invăţare:
1.Învăţarea spontană
2.Invatarea neorganizată din cadrul familiei sau al profesiunilor
3. Invăţarea scolară: - are un caracter sistematic, organizat
- este dirijată de către profesor
- se realizează cu ajutorul unor metode şi tehnici eficiente de învăţare respectând principiile didactice
1
 - este supusă feed-back-ului, pe baza verificării şi evaluării permanente a rezultatelor obţinute de
elevi, fiind ameliorată prin corectarea greşelilor.
4.Învăţarea socială constă în insuşirea experienţei social-istorice de către tânăra generaţie, în scopul
formării comportamentului social.
Există de fapt, două forme mari de învăţare în care se încadrează toate tipurile analizate mai sus:
spontană şi sistematică.
In concluzie, nu se fac aprecieri daca un stil de invatare este mai bun decat altul. Principalul este ca
fiecare elev tinde sa-si formeze, cu timpul, un stil propriu de invatare, si pe care, practicându-1 sistematic, se
va gasi intr-o situatie confortabila.
Profesorul trebuie sa evalueze corect diferite stiluri de invatare si sa elaboreze lectii care sa se
adreseze acestor stiluri; sa permita fiecarui copil sa invete folosind stilul sau specific.
Tipuri / Stiluri de invatare

Elevii preferă să înveţe în diferite moduri: unora le place să studieze singuri, să acţioneze în grup,
altora să stea liniştiţi deoparte şi să-i observe pe alţii. Alţii preferă să facă câte puţin din fiecare.
Stilul de învăţare se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm şi ne aducem
aminte ceea ce am învăţat”; se refera la faptul că indivizii procesează informaţiile în diferite moduri, care
implică latura cognitivă, elemente afectiv-emoţionale, psihomotorii şi anumite caracteristici ale situaţiilor de
învăţare.
Specialiştii subliniază rolul deosebit pe care îl joacă cadrele didactice, contribuţia acestora „în
meseria de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe” adaptată nevoilor, intereselor, calităţilor personale, aspiraţiilor,
stilului de învăţare identificat.
Există mai multe stiluri de învăţare
După analizatorul implicat sunt 3 stiluri de învăţare de bază:
1.vizual - puncte tari:
 Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc
 Le plac prezentările şi proiectele vizuale
 Îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi
 Înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd
2.auditiv: punctele tari:
 Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune
 Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici
 Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale
 Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud

2
 3. tactil-kinestezic: punctele tari:
 Îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat cu mâinile şi întreg
corpul (mişcări şi atingeri)
 Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt implicaţi activi/participarea
la activităţi practice
 Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat şi le-au aplicat în
practică (memorie motrică)
 Au o bună coordonare motorie
După eficienţă, învăţarea poate fi:
1.receptiv-reproductivă
2.inteligibilă
3.creativă
În funcţie de conţinutul învăţării, adică de ceea ce se învaţă, deosebim:
1. învăţarea senzorio-motorie (învăţarea deprinderilor),
2. învăţarea cognitivă (învăţarea noţiunilor),
3. învăţarea afectivă (învăţarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor)
4. învăţarea conduitei moral-civice.

Toate tipurile (şcolară, socială) şi formele de învăţare amintite pot avea loc la anumite niveluri:
 conştientă;
 neconştientă – în stare de veghe;
 în stare de somn (hipnotică);
 în mod spontan (bazată pe imitaţie);
 în stare latentă (de la sine).
Cea mai mare atenţie pentru eficienţă trebuie acordată învăţării dirijate conştient → a şti nu numai ce
să înveţi, ci şi cum să înveţi;
- trebuie create condiţii necesare pentru optimizarea însuşirea cunoştinţelor, formarea deprinderilor
intelectuale;

Teorii ale invatarii

Teoria conditionarii instrumentale (Skinner)
 acorda un rol important intaririi in invatare;

3
  intarirea poate fi: pozitiva: prin furnizarea unui stimul placut dupa producerea unui anumit
comportament; negativa: prin inlaturarea unui stimul neplacut dupa producerea unui comportament; astfel,
pedeapsa va duce la scaderea frecventei comportamentului;

Teoria constructivismului cognitiv (Piaget)

 explicarea invatarii inseamna descrierea inteligentei ca forma particulara a adaptarii
biologice;
 dezvoltarea inteligentei este o adaptare din ce in ce mai complexa la mediu, care presupune
doua procese de baza: asimilarea si acomodarea;
 stadiile dezvoltarii cognitive:
- stadiul senzoriomotor (0-2 ani);
- stadiul preoperational (2-7 ani);
- stadiul operatiilor concrete (7-12 ani);
- stadiul operatiilor formale (dupa 12 ani);
Din teoria lui Gagné decurge necesitatea unei analize minutioase a conceptelor si operatiilor
implicate in intelegerea unei teme, cât si preocuparea de a dezvolta capacitatea elevilor de rezolvare a unor
variate probleme – treapta superioara a invatarii. R. Gagné in ,,Conditiile invatarii’’. El construieste o
ierarhie din opt tipuri de invatare, din ce in ce mai complexe, astfel incât o invatare mai complexa presupune
realizarea prealabila a celorlalte moduri de invatare mai simple:
1. Invatarea de semnale (cazul sugarului care incepe sa-si recunoasca mama dupa imaginea ei
vizuala si nu doar dupa voce.
2. Invatarea stimul-raspuns (când la un anumit stimul, o miscare poate fi inlocuita cu alta).
3. Inlantuirea de miscari (mersul pe bicicleta, inotul).
4. Asociatiile verbale foarte complexe sunt cele implicate in vorbire.
5. Invatarea prin discriminare (când facem distinctii fine).
6. Invatarea conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele.
7. Invatarea regulilor, a legilor, a formulelor matematice.
8. Rezolvarea de probleme constituie tipul de invatare cel mai complicat; trebuie sa combinam
regulile pentru a solutiona situatii, probleme noi.

Principalele caracteristici ale celor trei mari şcoli ale învăţării:

Behaviorism Cognitivism Constructivism

4
 Accent pe cunoştinţe Prioritatea scopurilor: a învăţa să Domină obiectivele formative –
cunoşti, să ştii să rezolvi, să iei decizii abilităţi, capacităţi, competenţe
cognitive
Accent pe obiective Formulare în termeni de abilităţi, Domină scopurile, nu obiectivele
comportamentale de competenţe cognitive concrete, pentru afirmarea
referinţă standardizate, independenţei, în perspectivă
exteriorizate,măsurabile

Accent pe tehnologie, Obiective derivate, axate pe mecanismele În centru se află înţelegerea, ca

întărire,corecţie imediată procesării mentale a informaţiilor procese, modalităţi, instrumente
de cunoaştere şi rezolvare a
situaţiilor reale
Obiective taxonomice, Tratarea lor, prelucrarea mentală, Procese,modalităţi, instrumente de
cognitive, psihomotorii, formarea imaginilor mentale, integrarea în cunoaştere şi rezolvare a
în principal sisteme cognitive, de categorizare şi situaţiilor reale
conceptualizare, construire de
raţionamente, rezolvarea de probleme,
luarea de decizii,organizarea în memorie

Condiţiile învăţării:
Condiţiile interne ale învăţării sunt date de:
- particularităţile şi disponibilităţile subiectului (potenţialul ereditar);
- structura cognitivă a celui care învaţă;
- motivaţia;
- stilul de învăţare;
- tehnici de muncă individuală;
Condiţiile externe ale învăţării sunt date de:
- personalitatea educatorului;
- variabilele din care se construieşte situaţia de învăţare (sistemul de cerinţe şcolare, specificul materiei
studiate etc.);
- elemente ce ţin de calitatea instruirii (metode, strategii, stiluri);
- climatul şcolar: tipul de relaţii ce se instiuie între profesor – elevi, în colectiv;
5
- gestiunea timpului.
Pentru a se realiza învăţarea, este nevoie de prezenţa şi stimularea atât a factorilor interni, cât şi a
celor externi.

Metoda proiectelor, ca strategie de învăţare şi evaluare , reprezintă abordarea educaţională propusă

de programa preşcolară, în care lucrul în echipă şi acţiunea directă a copilului cu mediul sunt mijloacele de
bază ale procesului de predare- învăţare- evaluare. În centrul metodei proiectelor se află o temă, în a cărei
abordare şi soluţionare vor fi implicate mai multe discipline.
Predarea prin proiecte, contribuie la învăţarea unui mod de „gândire interdisciplinar㔺i a unui mod
de abordare unitar, modul integrat. Maniera integrată presupune abordarea realităţii printr-un demers
globalizat, în cadrul căruia tema se lasă investigată cu mijloacele diferitelor ştiinţe, dispărând graniţele
dintre variatele categorii Metoda proiectului tematic presupune o abordare transdisciplinară a unei teme bine
stabilite în raport cu cerinţele programelor şcolare, cu capacităţile intelectuale implicate, dar şi cu interesele
şi abilităţile practice ale copiilor, fiind o formă de evaluare motivantă pentru ei, chiar dacă volumul de
muncă este sporit.
Activităţile integrate care se desfăşoară pe parcursul unui proiect tematic asigură o învăţare activă,
reflectând interesele şi experienţa copiilor şi au finalităţi reale. În cadrul lor, copilul îşi concentreză atenţia şi
energia, cu atât mai mult cu cât are oportunitatea de a-şi personaliza cunoştinţele dobândite prin mijloace
artistice: creaţii „literare”,postere educative, afişe, desene, albume, jocuri, produse practice. Este o metodă
complexă, care necesită o perioadă mare de timp (una sau mai multe săptămâni) şi care se poate realiza
individual şi în grup, aducând, astfel, mai multe beneficii. Punctul de plecare în realizarea oricărui proiect
tematic indiferent de amploarea lui este o temă bine stabilită şi care se realizează prin valorificarea
cunoştinţelor teoretice în activitatea practică. Organizat proiectelor tematice cu preşcolarii este una dintre
metodele cu mare deschidere spre valorificarea potenţialului individual al copiilor şi favorizează dezvoltarea
inteligenţei în cel mai înalt grad. Această strategie didactică are efect asupra copiilor pe mai multe planuri.
Planul Dalton împarte fiecare subiect în curriculumul școlii în sarcini lunare. Elevii sunt liberi să-și
planifice propriile programe de lucru, cu toate acestea sunt responsabili pentru îndeplinirea unei sarcini
înainte de începerea alteia. Cea mai acceptabilă formă de educație este munca în grup. Sarcina profesorului
este de a oferi fiecărui student o astfel de structură, astfel încât să poată studia liber în cadrul misiunii.
Libertatea înseamnă a fi capabil să se ocupe de responsabilitate. Punctul de plecare este credința în abilitățile
tuturor copiilor. Studentul însuși evaluează ce are nevoie pentru a-și îndeplini sarcina și în ce perioadă de
timp. Experiența personală este de fapt cel mai bun profesor. Elevii ar trebui să aibă posibilitatea de a
dobândi arta învățării.
Semnele unui sistem individual de învățare "Planul Dalton" sunt următoarele:

6
  Elevii se confruntă cu învățarea gratuită pas cu pas. Preșcolarii încep mici, aleg sarcini pe care le pot
îndeplini pe cont propriu. Copiii și tinerii se dezvoltă și sarcinile devin din ce în ce mai mari și mai
dificile.
 Studiu de responsabilitate în compania colegilor lor. Acesta este un fel de aventură în care relațiile
construite în viața școlară vor fi apoi aplicabile în viața reală.
 Pentru a putea participa ulterior la societate, trebuie să învățați să coopereze. Prin urmare, o atenție
deosebită este acordată jocurilor și muncii în grupuri mici. De exemplu, elevii din aceeași clasă
îndeplinesc o sarcină împreună, aceștia putând fi, de asemenea, grupuri de vârste diferite. Facând
ceva împreună, ei învață să asculte și să se respecte reciproc.
Principalele obiective ale Planului Dalton sunt:
-adaptarea programului fiecărui elev la nevoile, interesele și înclinațiile sale;
-promovarea independenței și fiabilității;
-creșterea competențelor sociale și a unui sentiment de responsabilitate față de ceilalți.
Pentru a atinge aceste obiective, a fost dezvoltat un model care reorganizează educația de la
orientarea profesorului la orientarea copilului. Astfel, responsabilitățile importante pentru învățare sunt
parțial transferate de la profesor la elevul său.

DEFINIŢIE:
Învăţarea centrată pe copil “oferă copiilor o mai mare autonomie şi un control sporit cu privire la
disciplinele de studiu, la metodele de învăţare şi la ritmul de studiu” Gibbs (1992, pag. 23). Această
perspectivă subliniază caracteristicile fundamentale ale învăţării centrate pe copil, promovând ideea că,
copiilor trebuie să li se ofere un control sporit asupra învăţării prin asumarea responsabilităţii cu privire la:
ceea ce se învaţă, modul cum se învaţă şi de ce momentul când se învaţă.

PRINCIPII:
Principiile care staul la baza învăţării eficiente centrate pe elev sunt:
 Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana care învaţă şi nu pe profesor.
 Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al cuvântului nu este decât
unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe.
 Rolul profesorului este acela de a administra procesul de învăţare al elevilor pe care îi are în
grijă.
 Recunoaşterea faptului că, în mare parte, procesul de învăţare nu are loc în sala de clasă şi
nici când cadrul didactic este de faţă.
 Înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar profesorului – ea trebuie
împărtăşită şi elevilor.
7
  Profesorii trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a elevilor în planificarea şi
administrarea propriului lor proces de învăţare prin proiectarea structurată a oportunităţilor de
învăţare atât în sala de clasă, cât şi în afara ei.
 Luaţi individual, elevii pot învăţa în mod eficient în moduri foarte diferite.

Procesul de predare are trei faze, iar fiecare necesită metode adecvate.
1. Prezintă: Metode de prezentare de noi cunoştinţe elevilor sau de încurajare în a le găsi singuri,
ceea ce poate implica fapte, teorii, concepte, povestiri etc.
2. Aplică: Metode care să-i oblige pe elevi să aplice noile cunoştinţe care le-au fost doar prezentate.
Aceasta este singura modalitate de a te asigura că elevii formează concepte despre noul material pentru a îl
înţelege, a şi-l aminti şi a îl folosi corect pe viitor.
3. Recapitulează: Metode de încurajare a elevilor să îşi amintească vechile cunoştinţe în vederea
clarificării şi concentrării asupra punctelor cheie, asigurării unei bune înţelegeri şi punerii în practică şi
verificării cunoştinţelor mai vechi.

Exemple de învăţare centrată pe elev:

 Lecţia pleacă de la experienţele elevilor şi cuprinde întrebări sau activităţi care să îi implice
pe elevi.
 Elevii sunt lăsaţi să aleagă singuri modul cum se informează pe o anumită temă şi cum
prezintă rezultatele studiului lor.
 Elevii pot beneficia de meditaţii, în cadrul cărora pot discuta despre preocupările lor
individuale cu privire la învăţare şi pot cere îndrumări.
 Aptitudinea elevilor de a găsi singuri informaţiile căutate este dezvoltată – nu li se oferă
informaţii standardizate.
 Pe lângă învăţarea specifică disciplinei respective, li se oferă elevilor ocazia de a dobândi
aptitudini fundamentale transferabile, cum ar fi aceea de a lucra în echipă.
 Se fac evaluări care permit elevilor să aplice teoria în anumite situaţii din viaţa reală, cum ar
fi studiile de caz şi simulările.
 Lecţiile cuprind o combinaţie de activităţi, astfel încât să fie abordate stilurile pe care elevii le
preferă în învăţare (vizual, auditiv, practic / kinetic)
 Lecţiile înlesnesc descoperirile făcute sub îndrumare şi solicită participarea activă a elevilor
la învăţare.
 Lecţiile se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a reflecta pe marginea celor învăţate, a
modului cum au învăţat şi de a evalua succesul pe care l-au avut metodele de învăţare în cazul lor.

8
 Strategii de predare în vederea învăţării active:

Învăţarea trebuie să cuprindă activităţi de prelucrare a noii materii învăţate, care trebuie legată de
ceea ce elevul ştie deja. Sarcinile trebuie să fie autentice, stabilite în context semnificativ şi legate de viaţa
reală. Ele nu trebuie să implice doar repetarea unor lucruri, deoarece acest lucru duce la învăţarea “de
suprafaţă” şi nu la învăţarea “de profunzime”.
Având în vedere faptul că învăţarea elevilor va implica erori, sarcinile trebuie să le ofere ocazia de a
se autoevalua, de a corecta, de a discuta cu colegii, de a primi reacţia profesorului, precum şi de a face alte
verificări de “conformitate cu realitatea”.
Utilizaţi în procesul educativ:
1. Metode care necesită o pregătire sumară şi puţine resurse : predare prin întrebări,
brainstorming.
2. Metode care implică materiale (fotocopii sau cartonaşe) ce se distribuie elevilor: învăţare
cooperantă, puncte-cheie, întrebări pe baza textului, explicaţiile elevilor, hărţi/diagrame/desene, rezumatul.
3. Activităţi care necesită puţin mai multă pregătire; se începe cu cele mai usoare:
 Explicarea sarcinilor care cer elevilor să îşi explice unii altora modul cum au înţeles un
anumit lucru şi să elaboreze acest mod de a înţelege înainte de a-l exprima
• Punerea de întrebări şi răspunsuri de “diagnoză” şi utilizarea răspunsurilor greşite pentru a
explora şi a corecta neînţelegerile. “Întrebările socratice”.
• Utilizarea sarcinilor şi întrebărilor care stimulează gândirea elevilor şi se bazează pe
Taxonomia lui Bloom şi nu simpla reamintire. Aceste sarcini şi întrebări necesită mai multă gândire şi
prelucrare.
Analiză: întrebări de tip “de ce”, Sinteză: întrebări de tip “cum”, “ai putea să” , Evaluare: întrebări de
judecată.
Aceste întrebări de rang superior impun elevilor să îşi creeze propriile concepţii cu privire la noua
materie învăţată. Nu se pot face raţionamente pe marginea materiei învăţate înainte ca aceasta să fie
conceptualizată; de aceea, întrebările care solicită raţionamentul vor determina conceptualizarea.
• Utilizarea studiilor de caz care leagă subiectul discutat de viaţa reală sau de experienţele
anterioare şi deci de învăţarea anterioară
• Utilizarea lucrului în grup, care solicită elevilor să discute materia învăţată, astfel încât să colegii să
se verifice între ei şi să înveţe unii de la alţii
• Învăţarea implică “construirea de modele”; de aceea, utilizaţi hărţi ale minţii şi rezumate care
relevă relaţia dintre părţile subiectului şi întreg. De asemenea, arătaţi legătura dintre subiectul de astăzi şi
alte subiecte
9
 • Predarea aptitudinilor în contextul subiectului respectiv. Gândiţi-vă la dumneavoastră ca la un
profesor de aptitudini care utilizează conţinutul materiei pentru a preda aptitudinile respective.
• Stimularea sporeşte ritmul învăţării. De aceea, utilizaţi resurse generoase, plurisenzoriale şi
activităţi energice şi creaţi o atmosferă de amuzament atunci când este posibil.

Avantajele utilizării metodelor pentru învăţarea centrată pe copil:

1. Creşterea motivaţiei elevilor , deoarece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare
2. Eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor învăţate, deoarece aceste abordări folosesc
învăţarea activă;
3. Învăţarea capătă sens deoarece a stăpâni materia înseamnă a o înţelege;
4. Posibilitate mai mare de includere – poate fi adaptata în funcţie de potenţialul fiecărui elev , de
capacităţile diferite de învăţare, de contextele de învăţare specifice.
Teoria inteligenţelor multiple se încadrează la educaţia centrată pe elev. Diversitatea
activităţilor, a contextelor, a materialelor propuse prin Tim permite o diferenţiere a copiilor, a capacităţilor
lor de învăţare şi a tendinţelor lor.
Se poate modela educaţia optimă pentru fiecare copil- cel puţin se poate încerca acest lucru – în
cadrul activităţilor alese din programul zilnic de la grădiniţă.
Educatoarea poate obţine cât mai multe informaţii posibile despre fiecare copil prin metoda
observaţiei. Aceste informaţii sunt utile îndeosebi în cazul în care un copil întâmpină o dificultate în a învăţa
Programul flexibil şi alegerea temelor oferă poibilitatea introducerii mai multor forme de prezentare a unui
subiect.Introducerea opţionalului (unul pentru nivel de grupă mică-mijlocie şi 1-2 pentru grupa mare-
pregătitoare) poate ajuta educaţia individualizată.
Învăţământul preşcolar permite stabilirea unor obiective educaţionale concrete, cum ar fi:
gândire interdisciplinară, găsirea de calităţi ale fiecărui individ.
În grădiniţe se poate aplica metoda proiectelor care permite copiilor să întâlnească materialul ce
trebuie stăpânit într-o varietate de forme şi contexte, facilitând astfel înţelegerea. „Şi cel mai bun mod e a
realiza acestea este să se recurgă la toate inteligenţele care sunt relevante pentru acest subiect, în cât de
multe moduri legitime posibile.”
Proiectul oferă contexte în care copiii pot aplica o foarte mare varietate de cunoştinţe şi deprinderi
sociale şi intelectuale, pe lângă cele de bază furnizate de curriculum. Un proiect are o structură temporală
care o ajută pe educatoare să-şi organizeze progresiv activitatea cu copiii, în funcţie de dezvoltarea lor, de
interesul acestora şi de gradul.

10
 Inteligența emoțională are aceleași elemente definitorii și în ceea ce privește copiii . Pe măsură ce
aceștia cresc, trec prin anumite stadii de dezvoltare ale inteligenței emoționale:
 Dezvoltarea conștientizării emoționale, mai întâi a propriilor sentimente, apoi a sentimentelor
celorlalți;
 Recunoașterea, identificarea și percepția emoțiilor – vor învăța să înțeleagă expresiile faciale,
limbajul corporal, tonul vocii, atât la ei, cât și la ceilalți;
 Descrierea sentimentelor și denumirea emoțiilor – vor învăța cum să folosească cuvintele
pentru a transmite ceea ce simt;
 Empatizarea cu ceilalți – dezvoltarea sentimentului de grija pentru ceilalți;
 Controlul și gestionarea emoțiilor – vor învăța cum să-și stăpânească emoțiile în momentul în
care trebuie să acționeze, atunci când au sentimente;
 Înțelegerea legăturilor dintre emoții și comportamente.
 Cum poate fi exemplificată inteligența emoțională la copii
 Își exprimă emoțiile în moduri vizibile: de exemplu, copiii extrovertiți sunt mai vocali, iar cei
introvertiți pot cânta, desena sau chiar scrie despre modul în care se simt;
 Pe măsură ce se dezvoltă, îi vor asculta pe ceilalți în mod mai activ și vor răspunde în moduri
adecvate din punct de vedere emoțional;
 Își autoreglează sentimentele – vor începe, în mod treptat, să proceseze emoțiile prin care
trec.
 În consecință, un copil care are inteligență emoțională se va dezvolta mai armonios din punct
de vedere psihic și comportamental. Părinții sunt cei care îi pot ajuta în acest sens. Discuțiile despre emoții
și sentimente îi vor ajuta pe copii să le recunoască și să vorbească despre ele.
În plus, inteligența emoțională îi ajută pe copii să se înțeleagă pe ei și pe ceilalți, să comunice și să își
gestioneze sentimentele, indiferent de natura acestora. Aceste achiziții îi vor ajuta pe tot parcursul vieții să
dezvolte și să mențină relații, atât la nivel personal, cât și profesional. Există diferite jocuri și exerciții prin
care copiii își pot dezvolta inteligența emoțională.
Cele cinci componente ale inteligenței emoționale:
1.Autocunoașterea
Presupune conștientizarea propriilor sentimente și emoții – persoanele care au o inteligență
emoțională ridicată au, de asemenea, și un nivel mare al cunoașterii de sine. Acestea înțeleg cum emoțiile
afectează atât viețile lor, cât și pe ale celorlalți. Aceste persoane nu permit emoțiilor să preia controlul.
2.Autostăpânirea

11
 Persoanele care au capacitatea să își stăpânească gândurile și impulsurile nu vor lua decizii pripite,
pentru că anticipează consecințele unei acțiuni înainte de a o lansa. Acest aspect poate fi de folos în multe
situații din viață.
3.Motivație
Persoanele care au inteligență emoțională ridicată găsesc motivația de a face anumite acțiuni, de a
munci pentru obiectivele lor și sunt productive. Au planuri pe termen lung și se gândesc la modul în care
acțiunile lor vor contribui la îndeplinirea acestora.
4.Empatie
Persoanele inteligente din punct de vedere emoțional sunt mai puțin egoiste și simt empatie pentru
ceilalți și pentru problemele lor. Sunt buni ascultători, au capacitatea de a cugeta bine și pot înțelege nevoile
celorlalți. Persoanele inteligente emoțional sunt considerate prieteni loiali.
5.Abilități sociale
Unei persoane cu inteligență emoțională ridicată îi este mai ușor să colaboreze și să lucreze în
echipă; poate fi un lider bun datorită abilităților de comunicare și de gestionare a relațiilor.

12