NUTRITIE SI DIETETICA

18.1.1. Prezentarea grupelor de nutrienți și grupelor de alimente

APA
APA
Apa este esenţială pentru supravieţuire. Organismul uman conţine o mare cantitate de apă, care se află într-o
continuă mişcare între spaţiile intraceluare şi extracelulare, asigurând desfăşurarea proceselor necesare
supravieţuirii.

Procentul de apă din organism variază între 50-70%, fiind dependent de:

masa celulelor adipoase; acestea au un conţinut hidric scăzut, astfel încât cantitatea totală de apă din
organism scade pe măsură ce masa adipoasă creşte (organismul unui adult emaciat conţine apă în
proporţie de 70-75%, în timp ce organismul unui adult obez conţine 40-50% apă);
sex (organismul femeilor conţine apă în proporţie de 50-55%, iar al bărbaţilor 55-65%; acest lucru se
explică prin conţinutul crescut al masei musculare la bărbaţi);
vârstă (conţinutul de apă se corelează invers proporţional cu vârsta: în cazul prematurilor proporţia de
apă este de 80% din greutatea corporală, la nou-născut este de aproximativ 75%, între 6 luni şi un an de
60%, iar la vârstnici scade spre 45-55%).

Fig. 1 Procentajul de apa din organism (Monahan K, Escott-Stump S. Water, electrolytes and acid-
base balance in Krause’s Food and Nutrition therapy, Elsevier 2007 )

Apa se găseşte în organism în două compartimente distincte: compartimentul extracelular şi

compartimentul intracelular.

Compartimentul extracelular reprezintă aproximativ 20% din greutatea corporală. Este alcătuit din:

plasmă care conţine 25% din totalul lichidelor extracelulare şi 5% din greutatea corporală;
fluidul interstiţial reprezentat de apa care înconjoară celulele;

1
NUTRITIE SI DIETETICA
18.1.1. Prezentarea grupelor de nutrienți și grupelor de alimente
APA
secreţii conţinând apa aflată în tranzit;
fluidele tisulare constând în apa care se găseşte în ţesutul conjunctiv, cartilagii şi oase.

Fig. 2 Compartimentele hidrice ale organismului

Fig. 3 Statusul volumului extracelular

2
NUTRITIE SI DIETETICA
18.1.1. Prezentarea grupelor de nutrienți și grupelor de alimente
APA
Compartimentul intracelular reprezintă 40-45% din greutatea corporală. Conţinutul crescut de apă la nivel
intracelular se explică prin faptul că aici se desfăşoară toate procesele din care rezultă energia necesară
supravieţuirii.

Cele două sectoare hidrice sunt separate prin membrana celulară a carei permeabilitate selectivă determină
deplasările apei şi electroliţilor, astfel încît, în esenţă, lichidul:

extracelular (ECF) este o “soluţie de clorură de sodiu”;

intracelular (ICF) este o “ soluţie de fosfaţi şi proteinat de potasiu”.

Fig. 3 Compozitia lichidului extracelular si intracelular

Fig. 4 Compozitia lichidului extracelular si intracelular

3
NUTRITIE SI DIETETICA
18.1.1. Prezentarea grupelor de nutrienți și grupelor de alimente
APA
Funcţiile (rolurile) apei în organism
1) solvent: apa reprezintă solventul lichid pentru toate procesele chimice care se desfăşoară în
organism; reacţiile de hidroliză sunt bazate pe acţiunea apei; folosind apa ca solvent se pot obţine
multiple soluţii apoase, în concordanţă cu necesităţile organismului, în vederea susţinerii activităţii
metabolice;
2) transportor: apa circulă în organism sub formă de sânge, secreţii şi fluide tisulare, realizând
transportul de nutrienţi, produşi de secreţie, metaboliţi şi alte materiale, în concordanţă cu
necesităţile tisulare;
3) structural (forma şi structura corporală): apa asigură turgescenţa ţesuturilor, distensia sau gradul de
rigiditate a celulelor, care depind de presiunea apei în celule şi în membranele celulare, fiind astfel un
determinant al formei corporale;
4) menţinerea temperaturii corporale: apa este necesară pentru menţinerea temperaturii corporale
constante; pierderea de apă pe cale cutanată este ajustată în funcţie de temperatură: când temperatura
creşte, cresc şi transpiraţia şi evaporarea, determinând scăderea temperaturii corporale; când
temperatura scade, transpiraţia şi evaporarea scad, având ca urmare creşterea temperaturii corporale;
5) lubrifiant: apa joacă rol de lubrifiant pentru structurile ce asigură mobilitatea corpului (de
exemplu, fluidele din articulaţii)

Balanţa hidrică

În condiţii normale un adult metabolizează 2,5-3 litri de apă pe zi, reprezentând echilibrul dintre aportul şi
pierderea de apă. Aportul de apă şi pierderea acesteia sunt reglate prin sete şi prin mecanisme hormonale.
Există situaţii când necesarul de apă este crescut, aşa cum se întâmplă în timpul exerciţiilor fizice intense, dar
şi în anumite perioade din viaţă/ de activitate:

copiii au un risc crescut de deshidratare în condiţiile temperaturii crescute a mediului ambiant,

deoarece rata metabolică crescută a acestora determină producerea unei cantităţi crescute de căldură, iar
suprafaţa cutanată (de care depinde evaporarea) raportată la masa corporală este mare;

femeile gravide şi cele care alăptează au un necesar crescut de apă.

vârstnicii au un risc crescut de deshidratare datorită alterării mecanismului fiziologic al setei, ceea ce
duce la un aport hidric insuficient pentru satisfacerea nevoilor.

adulţii care muncesc la temperaturi ridicate sau care sunt implicaţi în eforturi fizice crescute pot pierde
prin transpiraţie până la 2 litri de apă pe oră.

Reglarea setei şi a consumului de apă se face prin interacţiuni complexe între centrii de la nivelul
hipotalamusului şi acţiuni hormonale specifice. Setea este o senzaţie fizică ce reclamă consumul de apă. În
condiţii de deshidratare scade volumul lichidului extracelular şi creşte concentraţia sodiului şi a altor
elemente la acest nivel. Mucoasa bucală se usucă, ca urmare a expunerii celulelor mucoase la lichidul
extracelular, mult mai concentrat în condiţii de deshidratare, declanşând senzaţia de sete. La nivelul creierului,
osmoreceptorii percep schimbarea presiunii din lichidul cerebrospinal şi stimulează setea prin intermediul
filetelor nervoase. În momentul în care se produce ingestia de apă, receptorii diseminaţi în peretele gastric
inhibă setea. Acest mecanism de reglare poate fi dereglat la vârstnici, favorizând deshidratarea.

4
NUTRITIE SI DIETETICA
18.1.1. Prezentarea grupelor de nutrienți și grupelor de alimente
APA

Fig. 5 Mecanimul de aparare contra cresterii tonicitatii lichidului extracelular

Hormonii implicaţi în reglarea balanţei hidrice sunt vasopresina (hormonul antidiuretic/ ADH, secretat de
hipofiză şi având ca efect resorbţia apei la nivel renal) şi aldosteronul, secretat de suprarenale, care determină
resorbţia sodiului la nivel renal, urmată de resorbţie crescută de apă, în scopul menţinerii concentraţiei sodiului.

Fig. 6 Reglarea hormonala a balantei hidrice

5
NUTRITIE SI DIETETICA
18.1.1. Prezentarea grupelor de nutrienți și grupelor de alimente
APA

Fig. 7 Sistemul renina-angiotensina-aldosteron

6
NUTRITIE SI DIETETICA
18.1.1. Prezentarea grupelor de nutrienți și grupelor de alimente
Deshidrarea
Reprezinta deficitul de apa si sare asociat cu alte modificari
electrolitice (dezechilibru acido-bazic, deficit de K+, etc) ca
urmare a tulburarilor de aport si/sau ale eliminarilor
hidrosaline, avind drept consecinta un bilant hidric negativ.
Se disting urmatoarele tipuri de deshidratare:
hipertona sau hiperosmolara - proportional se pierde mai
multa apa decit sodiu (aport hidric insuficient, pierderi
digestive, renale, hipersudoratie, febra);
hipotona sau hipoosmolara - pierderi de Na + in exces
fata de pirderile de apa (afectiuni renale, neurologice,
insuficienta corticosuprarenala, punctii repetate pentru
evacuarea transudatelor pleurale sau peritoneale),
sechestrarea de Na+ in tesuturi sau lichide transcelulare
(arsuri, inflamatii exudative pleurale sau peritoneale,
dilatatie gastric acuta), greseli terapeutice (diuretice);
izotona sau normoosmolara - pierderi de apa
proportionale cu cele de Na+ (hemoragii acute grave,
pancreatita acuta, peritonite, arsuri, soc caloric, varsaturi
incoercibile, diarei profuse, transpiratii abundente,
diuretice in cantitati mari).
OMS recomanda urmatoarea formula:
3,5g clorura de sodiu,
1,5 g clorura de potasiu,
2,9 g citrat trisodic,
20 g glucoza la un litru de apa.
Se bea in cantitati mici, frecvent, un volum egal cu volumul
pierdut prin scaun. Se administreaza 50 ml solutie/kg in
deshidratarea usoara si 80 ml solutie/kg in deshidratare
medie.
APA
Hiperhidratarea
Sindrom caracterizat prin bilant hidric
pozitiv asociat uneori cu retentie salina.
Se disting urmatoarele tipuri de
hiperhidratatre:
hipertona - predomina retentia sodata in
raport cu cea hidrica (ingestia de lichide
hipertone, corticoterapie prelungita,
sindrom Cushing);
izotona (edemul) - acumulari de lichide
izotone in compartimentul interstitial
fara modificarea volumului lichidului
intracelular; edemele pot fi locale,
regionale, sistemice;
hipotona (globala) - acumularile
hidrosaline intereseaza sectorul
extracelular si intracelular (ingestia
masiva de solutii hipoosmolare,
injectarea unor cantitati mari de seruri
glucozate izo-/hipotone, leziuni renale
cronice, diabet insipid, ciroze, regim
carentat in sare).
INTOXICATIA cu apa apare ca rezultat
al aportului de apa in exces fata de
capacitatea organismului de a elimina apa;
cresterea volumului de apa intracelular este
acompaniata de dilutie osmolara; cresterea
volumului intracelular cauzeaza la nivelul
celulelor (mai cu seama la nivelul celor din
creier) umflarea lor, ducand la cefalee,
greata, varsatura, orbire, convulsii. In lipsa
tratamentului intoxicatia cu apa poate fi
fatala
7
NUTRITIE SI DIETETICA
18.1.1. Prezentarea grupelor de nutrienți și grupelor de alimente
APA

Fig. 8 Efectele adverse ale deshidratarii (Monahan K, Escott-Stump S. Water, electrolytes and acid-base
balance in Krause’s Food and Nutrition therapy, Elsevier 2007 )

Fig. 9 Tratamentul hipernatremiei

8
NUTRITIE SI DIETETICA
18.1.1. Prezentarea grupelor de nutrienți și grupelor de alimente
APA

Fig. 10 Tratamentul hiponatremiei (UNa - sodiu urinar, NS - ser fiziologic)

Necesarul de apă

În general se recomandă un aport de 1 ml apă pentru o kcal pentru adulţi şi 1,5 ml pentru o kcal pentru
copii. Aceasta corespunde la 35 ml/kgcorp la adulţi, 50-60 ml/kgcorp la copii şi 150 ml/kgcorp la nou-
născuţi. Necesarul este, prin urmare, de 2-2,5 litri/zi la adulţi, în funcţie de mărimea corporală. In mod normal
aportul zilnic de apă la adult (din toate sursele) este de 3.7 l la bărbat si 2.7 l la femeie în funcţie de
dimensiunile corporale.

La copii necesarul este mai mare datorită capacităţii reduse a rinichilor de a limita diureza, procentului
crescut de apă din compoziţia corporală şi suprafeţei corporale mari.

Femeile gravide au un necesar zilnic de apă cu 600-700 ml mai mare, datorită nevoilor crescute pentru
producţia lactată. Necesarul este crescut şi în cazul celor care execută efort fizic de intensitate crescută şi în
cazul celor bolnavi.

Aportul de apa

Sursele de apă ale organismului sunt:

1) apa din lichide: consumul zilnic de apă şi de alte lichide este de 1200-1500 ml;

9
NUTRITIE SI DIETETICA
18.1.1. Prezentarea grupelor de nutrienți și grupelor de alimente
APA
2) apa din alimente: alimentele conţin proporţii variabile de apă; cantita teade apă adusă zilnic de
acestea este de aproximativ 700-1000 ml;

3) apa provenită din procesele de oxidare: procesele de oxidare au ca produs final apa metabolică, a
cărei cantitate este de 200-300 ml/zi (oxidarea 100 g grăsime, carbohidraţi, proteine dă naştere la
107 g, 55 g, respectiv 41 g de apa).

Apa poate fi administrata intravenos sub forma de solutii saline care se aseamana perfect cu continutul
electrolitic al fluidelor din organism.

Solutii utilizate pentru reechilibrarea hidroelectrolitica

Clorura de sodiu: solutie injectabila 10%, 20% administrare iv foarte lent, in doze dependente de natremie
si greutatea corporala; solutie perfuzabila 0,9% administrate iv in doza medie de 500-1000ml/zi/70 kg cu o
viteza de perfuzie de 180 picaturi/minut, impreuna cu 1-1,5 l solutie de glucoza 5%;

Solutie perfuzabila de clorura de sodiu si glucoza: contine doze echimolare de sodiu si clor,
corespunzatoare concentratiilor fiziologice plasmatice si 5% glucoza; osmolaritatea teoretica 586mOs/l; doza
maxima recomandata este de 40 ml/kg/zi (2 g glucoza/kg/zi) cu un debit de 5 ml/kg/ora, respective 1,7
picaturi/kg/minut.

Solutie perfuzabila de clorura de sodiu compusa (solutie Ringer): contine clorura de sodiu 8,6 g/l, clorura
de calciu 0,5 g/l, clorura de potasiu 0,3 g/l. Se administreaza in perfuzie iv, in functie de virsta, greutate,
stare clinica, necesar hidroelectrolitic; doza maxima este de 40 ml/kg/zi, viteza maxima de perfuzie de 5-7,7
ml/kg/ora.

Solutie perfuzabila de clorura de sodiu compusa cu lactat de sodiu (Ringer lactat compusa): doza
maxima este de 40 ml/kg/zi, iar viteza maxima de perfuzie este de 3 ml/kg/ora.

Clorura de potasiu solutie injectabila 10% si solutie perfuzabila 7,45%:

potasemie sub 2,5 mEq/l si electrocardiograma normala: se utilizeaza o solutie continind cel mult 30
mEq/l, cel mult 10 mEq/ora si 100-150 mEq/zit imp de citeva zile;

potasemie sub 2 mEq/l si tulburari electrocardiografice: tratament de urgent cu solutie ce contine pina
la 60 mEq/l, din care se introduce pina la 40 mEq/ora pina la 150 mEq/zi; clorura de potasiu trebuie
diluata in solutie salina; la concentratii peste 40 mEq/l se recomada introducerea solutiei pe o vena
centrala.

Solutie injectabila de sulfat de magneziu 15%, 20%: iv lent, 1- 3 fiole pe zi; in cazuri grave (eclampsie,
tetanus) 0,2 ml/kg corp la 3-4 ore.

Solutie injectabila de clorura de calciu 10%, 20%: iv lent

Solutie injectabila de gluconat de calciu 10%: iv lent, 5-10 ml (la adulti); tratamentul prelungit se face sub
controlul calcemiei.

10
NUTRITIE SI DIETETICA
18.1.1. Prezentarea grupelor de nutrienți și grupelor de alimente
APA
Eliminările de apă

În mod fiziologic apa este eliminată din organism pe patru căi:

1) renală: adultul are în condiţii normale o diureză zilnică de 1000-2000 ml; pierderile renale se împart în
obligatorii (900 ml/zi, care reprezintă cantitatea de apă care se pierde pentru îndepărtarea substanţelor
care se elimină în mod normal prin urină) şi facultative (500 ml, care sunt excretaţi în vederea menţinerii
balanţei hidrice);
2) cutanată: aproximativ 300 ml de apă se pierd zilnic la nivel cutanat prin difuziune; se pot pierde
suplimentar 100 ml prin transpiraţie normală; în condiţii de creştere a temperaturii mediului ambiant sau
efort fizic crescut se pot pierde încă 250 ml sau mai mult;
3) pulmonară: prin respiraţie se pierd zilnic 350 ml apă; această cantitate variază în funcţie de condiţiile
climaterice, fiind mai redusă la cald şi umezeală şi mai crescută în condiţii de temperaturi scăzute;
4) intestinală: prin materiile fecale se pierd zilnic 150-200 ml apă; pierderi crescute se produc în condiţii
de diaree.

Fig. 11 Aportul şi eliminările de apă (Monahan K, Escott-Stump S. Water, electrolytes and acid-base balance
in Krause’s Food and Nutrition therapy, Elsevier 2007 )

11