Istoria Banatului

Cadru natural, N-Mureș, S-Dunăre, E- Carpați, V-Tisza, cursuri de ape : Nera, Timiș,
Bega, Cerna. Climat temperat continental, influența mediteraneană, vânturi de vest.
Este locuită încă din preistorie fiind un spațiu prielnic cu curs de apă, se observă
continuita din perioada paleolitică, ocupație romană cu continuitate în epoca pre medievală.
În 1552 devine pașalâc cu 6 sangeacuri, iar în 1716 trupele lui Eugeniu de Savoya
cuceresc Timișoara.
Prin pacea de la Karlowitz din 1699 și în mod special prin Pacea de la Passarowitz după
13 octombrie 1718, capitala provinciei Banatului devine Timișoara.Devine provincie imperială,
Florimund de Mercy fiind primul guvernator.
Inițial este împărțită în patru districte, apoi se înființează administrația. În 1781 devine
oraș liber regesc. Începând cu 1751 curtea de la Viena a abandonat ideea menținerii
administrației militare în Banat iar aceasta a fost înlocuită cu una civilă prin numirea în funția
de guvernator a Baronului von Engelshoffen, în perioada 1751-1779.
Prin patenta din 27 decembrie 1860, împăratul Franz Joseph I a decis anexarea Banatului
la Ungaria.
Pe data de 16 februarie 1868, se dau noi legi prin care se dispune ca limba țării și a
regiunii să se folosească în scris la toate dezbaterile judecătorești și comunale, în școlile
primare, medii și superioare. Comunele puteau să dispună liber asupra pășunilor comunale.
Orașele în care nu erau comunitați militare, urmau să se organizeze ca și comunele grănicerești
cu primari și consilieri comunali
Politica dusă de imperiul habsburgic se concetrizează prin măsuri ferme ce urmăresc
stabilizarea populației autohtone, colonizări masive de populație din teritoriile germanice,
consolidarea localitățir existente și întemeierea de noi așezări, sistematizarea modernă a
localităților, încurajarea sporului demografic, prevenirea și combaterea epidemiilor, ridicarea
nivelului de instruire școlară, limitarea efectelor calamităților naturale, ameliorarea calității
hraneu, eficientizarea activităților productive. Se asanează terenurile, se construiește canalul
Bega și nod hidrotehnic la Coștei și Topolovăț.
Românii, sârbii, ungurii intră în evidența de stre civilă, sunt recrutați soldați pentru
campaniile Imperiului.
Au loc o serie de legi și decrete care au o serie de urmări :
1766 - din punct de vedere sanitar se introduce carantina
1784 - decret privind căsătoria civilă
1788 - registre de stare civilă
1790 - sunt emise o serie de documente în domeniul școlar pentru transmiterea
de informații, circulare la mitropolii - episcopiile, bisericile, la fiecare slujba preotul va
împărtășii informații
1784 - recesământul populației, comBaterea variolei, măsuri privind evitarea
bolilor lumești, măsuri privind revenirea după calamități naturale, măsuri pentru asigurarea
hranei.
Au avut loc o serie de directive pentru dezvoltarea agriculturii meșteșugărești,
diversificarea producției agricole, rotația culturilor, folosirea îngrășămintelor, seminte de
calitate, culturi succesive, dezvoltarea creșterii viermilor de mătase, manufacturi, dezvoltarea
creșterii viticulturii și pomiculturii, dezvoltarea comunităților sub varii forme.
Școala vine în plan central în pregătirea tânărului, a omului informat și încep să apară
avocați, medici, notari, etc.
Se duce o politică populaționistă, se urmărește creșterea numărului de supuși,
organizarea în comunități care să funcționeze pentru creșterea economică, se vrea o modalitate

1
de modernizarea a populației, reglementarea raportuliu de forțe pe plan social. Grupuri de
străini peste care se aduc colonști pentru a supraviețui din zonele germanizate și catolice.
Se urmărește stabilizarea populația, urbanizarea, Timișoara fiind centrul. Se înființează
regimente grănicești.
Există trei valuri de colonizări, unde au fost acceptați coloniști catolici nu doar din
spațiul germanofon, diind aduși coloniști din Franța, Italia și chiar Spania.
Colonizarea șvabilor-germani are loc în trei etape, fiind cunoscut și sub numele de valul
carolingian, începând cu anul 1722 până în 1736-39 când au fost colonizate 30-35.000 de
persoane și au fost înființate 53 de comunte. A doua etapă s-a desfășurat în timpul domniei
Mariei Therezia - valul theresian- după anul 1748 când au fost colonizați 40.000 șvabi și au fost
înființate alte 30 de comunte noi. Al treilea val de colonizare a avut loc în timpul lui Iosif al II-
lea, după ce acesta vizitease Banatul și Transilvania. În timpul lui, după 1781 au mai fost
înființate încă 14 comune și consolidate alte 13.
Procesul de urbanizare cu o diferenșă între acesta și cel occidental(fiind mai înaintat).
Se fac centre administrative cu localități urbanizate. În Timișoara se concentra întreaga
conducere a provinciei, Timișoara fiind o cetate cu poduri mobile, turnuri, soldați și activitate
umană interioară modernizată.
În 1910 13,4% era populația urbană iar la începutul secolului XX românii erau
minoritari în Timișoara.

Școala bănățeană.

În secolul XVIII se pune accent pe educație, se încearcă organizarea unui învățământ de

cel mai jos nivel fiind în sarcina statului.
În 1774 primul regulament de funcționarea a școlii ilirice. Trebuia să existe o școală
primară în fiecare comună, dar numărul mic de învățători face ca și preoții să se ocupe de
predarea lecțiilor. Astfel școala și biserica se apropie.
În 1777 - Ratio Educationes- aduce câteva modificări precum scoaterea școlii de sub
influența bisericii și accentuarea caracterului laic, învățătorul trebuia să fie susținut financiar de
către comunitate, înființarea de școli altele decât primare sau secundare precum gimnaziu, liceu,
instituții pentru învățători (Preparandiile și școlilte teologice), școli cu predare în limba maternă
iar numire învățătorului este făcută de instituțiile laice.
În 1805 a fost adoptată Constituția școlară care prevedea ca în școlile cele mai
importante din fiecare regiune să fie organizate cursuri pentru învățători.
În 1806 o nouă lege educațională, numită tot Ratio Educationes dată de maghiari în
care se crește rolul bisericii în sistemul de învățământ iar dacă școala nu putea fi susținută de
comunitate, aceasta trecea în subordinea statului iar limba de predare era maghiara.
În 1848 o nouă lege prin care se mărește controlul statului
În 1855 apar școli catolice subordonate bisercii Romano-Catolice.
În 1868 învățământul elementar devine obligatoriu (6-12 ani)
În 1907 se introduce obligativitatea cunoașterii limbii maghiare de către învățători
Între 1867-1914 pe teritoriul Banatului au funcționat 8 gimnazii, cel mai mare centru de
învățământ fiind în Timișoara, cu două gimanzii superioare.
Un alt tmp de învățământ secundar a fost reprezentat de școlile reale, cu scopul de a
pregăti profesioniști pentru activități economice. Existau trei școli reale pe teritoriul Banatului
în Arad, Trimișoara și Vârșeț.
Școala pedagogică - Preparandiile - durează 3 ani și pun accent pe pregătirea teoretică
și practică pedagogică.

2
 Pe teritoriul Banatului au fost înființate patru școli pentru pregătirea învățătorilor și o
școală pentru învățătoare. În paralel cu formarea învățătorilor de către stat, episcopiile ortodoxe
din Arad și Caransebeș au întreținut școli de formare a învățătorilor în limba română.
Pregătirea învățătoarelor s-a făcut în insituția romano-catolică de pregătire a
învățătoarelor din Timișoara începând cu 1881. În școală puteau intra fete de 14 ani împliniți și
baieți de 16 ani împiniți. Învățau religie, etică, lb maghiară, igienă, istorie maghiară, stiințe
naturale, desen, etc. Studiile se încheiau printr-un examen de calificare iar până la vârsta de 18
ani fete și 20 de ani băieți, aceștia lucrau sub conducerea educatoarei experimentate. Singura
instituție de pregătire a educatoarelor din Banat era în Timișoara, școala vând 5-6 profesori și
circa 40 de eleve.
Se înființează școli cu caracter profesional, mai ales în a doua jumătate a secolului XIX,
deorece se cerea o forță de muncă calificată.
În 1879 se înființează „Școala de arte și meserii”. Existau 6 școli cu peste 100 de elevi
și se pregăteau lucrători pentru industrie și comerț. Camera de comerț și industria oferea
ajutoare materiale pentru școli.
În 1882 școala pentru pregătirea lemnului și a metalului.
Modernizarea rețelei școlare s-a făcut din nevoie ridicării nivelului de instrucție și pe
fondul dezvoltării economice, din nevoia de specialiști în diverse domenii. Pe teritoriul
Banatului, cu excepția studiilor universitare, sistemul de învățământ putea să satisfacă
necesitățile locale, de la învățământul primar al copiilor țăranilor până la pretențiile
intelectualilor.

Biserica.

Cea mai veche episcopie catolică este din 1030, la Cenad (Morisena) înființată de Sf.
Gerard.
În secolul XIV regele Ludovic ordonă alungarea preoților ortodocși din Banat. După
venirea turniclor se rezolvă viața bisericească, se continuă activitățile ortodoxe. După
destrămarea Episcopiei de la Cenad, în 1730 aceasta este reînființată la Timișoara. Episcopia
de la Karlowitz duce la disensiuni între români și sârbi, preoții ortodocși din Banat erau sfințiți
la Karlowitz sau în Țara Românească.
După 1718 când Banatul devine provincie imperială, Viena a admis funcționarea a două
mitropolii ortodoxe de limba slavo-sârbă, una la Karlowitz și alta la Belgrad. Din 1720
mitropolitul de Belgrad a inclus sub autoritatea sa pe toți ortodocsșii din Banat. Într 1726-1730
Moise Petrovici a fost atât mitropolit de Karlowitz cât și de Timișoara.
Problema existenței a două ierarhii bisericești ortodoxe, sârbă și română, a devenit tema
unor dezbateri îndelungate, iar în cursul revoluției de la 1848 românii bănățeni aveau să-și
exprime în repetate rânduri dorința de a avea o ierarhie bisericească ortodoxă proprie. În 1852
clericii români revendică autonomia bisericească iar în 1862, Andrei Mocioni, insistă și el
asupra practicării ortodoxiei în limba maternă fiind și perioada în care se adopta alfabetul latin
în mediile intelectuale românești. Ca urmare a acestor demersuri în decembrie 1864 se
înființează Mitropolia ortodoxă din Sibiu iar în iulie 1862 Episcopia de la Caransebeș.
Apare cultul reformat și greco-catolic. În 1724 Episcopia catolică de la Cenad este
mutată la Timișoara iar episcopul romano-catolic de Timișoara propune împăratului Carol al
VI-lea înființarea unei episcopii unite în Bana precum și salarizarea preoților greco-catolici din
vistieria statului. În 1738 împărtul semnează un decret pentru înființarea unei noi episcopii cu
jurisdicție în Banat, Oltenia și Serbia, cu sediul la Moldova Veche dar din cauza înfrângerii în
războiul ruso-turc din 1736-1739 înființarea episcopiei întârzie.
Noul episcod romano-catolic al Cenadiului, care va putra titlul de episcop al Timișoarei
propune în 1741 înființarea unei episcopii greco-catolice în Banat cu sediul la Lugos. Abia în

3
1777 Maria Theresia a înființat prima episcopie greco-catolică cu sediul la Oradea în jurisdicția
căreia au intrat și românii bănățeni.
În 1836 se înființează parohia greco-catolică de la Lugoj. În 1850 apare Episcopia greco-
catolică la Lugoj. Alexndru Dobra este primul episcop greco-catolic al Banatului între 1853-
1870
Se va duce o politică de toleranță a tuturor confesiunilor, în secolul XX apar culturile
neoprotestante.

Agricultura.

După introducerea mașinăriilor apar semne de mecanizare a agriculturii. Necesarul de

hrană este asigurat, se susține consumul intern și se va ajunge la o sursă de export.
Introducerea cărții funciare, evidența terenurilor, măsurate și cartografiate duce la
evoluția terenurilor.
După introducerea utilajelor în a doua jumătate a secolului XIX se observă o creștere a
producției. Zonele de deal au permis dezvoltarea pomiculturii, alcolului și a industriei de
conserve. În zona montană creșterea pomilor pentru alte industrii. Se va organiza agricultura,
desecarea mlaștinilor, diversificarea tipului de culturp, introducerea de culturi noi, mecanizarea,
rotirea culturilor, tipuri noi de plug. Se încearcă cultivarea tuturor cerealelor, plante textile,
sfecla de zahăr, tutun, plante furajere. Se încurajează creșterea animalelor și apicultura, dar și
creșterea viermilor de mătase.
În primii ani ai sec XIX se dezvoltă o serie de manufacturi, prelucrarea materiilor prime,
de bere, sticlă și hârtie. Se construiesc intreprinderi lângă locul de extragere a zăcămintelor, se
deschid districe miniere și se prelucrează resursele existente. În secolul XIX se observă o
mișcare mai activă, mașinismul, se introduce motorul cu aburi.
În Reșița se dezvoltă industria grea, industria dinamică. În 1846 ciocanul mecanic?. Se
vor produce cele necesare dezvoltării celorlalte ramuri precum calea ferată, locomotive și se
trece la producția de fabrică.
A doua jumătate de secol XVIII industria ușoară, alimentar, textilă majoritar este
exportată datorită calității produselor, catalogate de lux - pălării, stofe, pantofi-.
Capitalul era în mare parte german, maghiar și mai puțin românesc.
Se pune accent pe dezvoltarea căilor de comunicații -drumuri-, în secolul XVIII erau
doar din piatră sau transportul pe apă(Mureș, Bega), drumul face legătura între marile centre
ale lumii iar la distanțe mari existau probleme de deplasare astfel că se trece la regândirea
traseelor și se fac drumuri noi. Începând cu sex XIX drumurile vor avea fundație.
Revoluționarea drumurilor - calea fertată pe unde se putea duce o cantitate mai mare de produse
mai ales în zona de S a Banatului unde existau industrii extractive iar mai apoi pe Dunăre.

Istituțiile de cultură în perioada sistemului dualist.

Cartea și Biblioteca.

Reprezintă cerințele dezvoltării culturale, temei pentru populație, a unei societăți în

dezvoltare.
Bibliotecile școlare sunt cele mai răspândite în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Banatul a reprezentat un model pentru propagarea culturii sub forma cărții. Aveau loc ”reuniuni
de citire„, În 1873 are loc Reuniunea de lectură românească la Timișoara. Se organizau serate
muzicale și lecturi. Se va înființa o biblioteca cu cărți cumpărate sau donate. Școlile aveau fond
de carte, cu un număr mic de volume donate, apoi școala va achiziționa cartea.

4
 Printre cele mai importante școli era Liceul Piarist cu multe volume de cărți, având una
dintre cele mai importante biblioteci, astfel crește interesul oamenilor pentru cultură și se
dezvoltă o pasiune pentru citit.
Apar soliticitări pentru cărți importante, ultimele apariții editoriale, persoanele
principale care se ocupau de acest lucru erau învățătorii, iar accesul la bibliotecă era deschis
oricărui cetățean. Un alt rol important l-au jucat bibliotecile parohiale, cu cărți cu tentă
religioasă si cărți laice. Cunoașterea limbilor străine la nivelul ridicat al școlilor superioare, apar
biblioteci de specialitate și anume se gruprează informația, apar pe lângă anumite instituții sau
societăți.
În 1872 - Societatea de arheologie și istorie, 1873 - Societatea de Științe ale Naturii,
apar bibliotecile publice în spații urbane (orașe mari), bibliotecile particulare ale unor familii
bogate cu studii vaste, biblioteci mari cu un număr de volume mare și cu cărți calitative. Devin
biblioteci publice prin donații, testament, decizia urmașilor etc.
Societatea de arheologie și istorie impulsionează studiul disciplinei, Orgos Sigismund
este o persoana importantă care donează multe volume și bunuri, publică anual un buletin al
societății istorice cu date și studii. Înființează un muzeu arheologic la Timișoara care colecționa
și organiza mărturii arheologice dar și documente, scopul principal fiind cunoașterea trecutului
istoric.
Societatea de științe ale naturii, frunatași ai societății timișorene, înființează un muzeu,
stații pentru cercetători, laboratoarea de analize microscopice și chimice.
În 1881 se înființează asociația juriștilor.
Societatea bănățeană începe să se coaguleze în jurul unor interese comune, dând un
impuls în atragerea celorlalți și în demersurile de participare pentru dezvoltarea anumitor
ramuri. Manifestațiile de tip artistic au loc în mediul rural, țăranii condeieri scriu proză și
muzică, cântarea în cor, modalitatea prin care grupuri încep să comunice mesaje : aparținerea
unui grup, patriotism, dragoste, etc. La nivelul comunei apare fanfara, manifestări artistic
populare și prin competiții între comune, corurile bisericești participă la slujbe, încep să includă
în repretoriu colinde, cântece semireligioase, istorice, cântece patriotice.
Cântecele promovate descoperite în folclor atrag întreaga comunitate, cel mai vechi cor
este corul de la Chizătău, înființat în 1840, care devine în 1856 corul plugarilor (exemplu al
activității omului la plug). Se promovează portul popular, limba, tradițiile și obiceiurile. Inițial
nu existau cămine culturale, încep să apară case naționale pentru diverse activități, până atunci,
toate manifestările artistice se desfășurau în aer liber sau prin cârcium.
Promovarea operei unor autori reprezintă a doua etapă a dezvoltării culturii, oamenii
încep să cunoască notele, cântă după partitură, aceste reuniuni și manifestări vor duce mai
departe numele unor artiști (Ciprian Porumbescu, Tiberiu Brădiceanu, Ion Vidu, Filaret
Barbu).
În 1912 Asoctiația corurilor și fanfarelor din Banat este înființată de Ion Vidu și Iosif
Vencianu. Teatrul începe să se bucure de atenție și susținere din partea comunităților,
funcționau trupe de amatori care puneau în scenă părți din operele clasice. Erau aduse trupe de
profesioniști străine pentru stagiuni temporare, cel mai important teatru, cel de la Oravița,
înființat în 1817. Și la nivelul școlilor au loc serbări teatrale. S-a acționat în vederea construirii
unui teatru românesc. Se construiește clădirea actuală a teatrului (Opera din Timișoara) care a
ars de două ori, el s-a numit Franz Iozsef, găzdunind trei teatre în trei limbi diferite : româna,
germană și maghiară. Apar teatre si la Sânicolau, Deta, Lipova care organizează uniuni culturale
teatrale. În școli se organizează teatre ale elevilor. Teatrul se manifestă și în alte limbi, sârbă,
maghiară, germană, teatrul din limba sârbă fiind cel mai răsunător (Georgevic). Trupele
maghiare folosesc opere ale unor autori români pe care le promovează. Au loc turnee ale altor
trupe din țările române la Timișoara.

5
 Presa.

Nu are o tradiție bogată și o vechime considerabilă. Primele gazete apar în a doua

jumătate a secolului XIX. Primul ziar în Timișoara este Temeswarer Nachrichten, ziar
săptămânal fără o lungă durată. Alte ziare precum Temeswarer Merkur sau Temeswarer
Wochenblatt. Populația deveine interesată de informațiile din presă și încep să aștepte apariția
presei, să fie la curent cu ceea ce se întampla în lume.
Ziarul devine un mijloc de afirmare culturală și națională, devine ocupație intelectuală
profesionistă, instrument prin care se încearcă redeșteptarea națională. Au un caracter general,
cu tematică diversă, nu toate au o durată lungă de existență, apar gazete sătești, cu o mică
răspândire. Primul periodic apare în 1874 în limba română „Priculiciul” , care are un caracter
umoristic, dar circulă gazete și din alte părți.
Gazeta politică a fost fondată în 1880, de Pavel Rotaru și protopopul Drăghici.
”Luminătorul„ ziar tipărit la Cenad, apărea de două ori pe săptămână, avea 4 pagini și funcționa
după deviza „Luminează-te și vei fi voiește și vei putea”. Publică studii, recenzii, versuri și
proză. Pleda pentru interesul public, național, interese culturale, bisericești, susține limba
română și ridicarea românilor pe același palier. În 1886-1887 va avea un supliment - advocatul
poporului-.
În 1894 apare ziarul „Dreptatea”, un ziar cotidian cu ajutorul lui Alexandru Mocioni și
apare în apropierea procesului memorandist, românii fiind informați cu declarațiile și
pledoariile din proces, are supliment foaia de duminică.
În 1885 apare Timișșșeana, Teodor Păcășean, economic, și de literatură română, iar mai
apoi devine Gazeta Poporului pentru educarea acestuia, conține și articole de istorie, etc.
Ziarul „Drapelul” este rezultatul unui grup de intelectuali, și ziar care se autofinanța prin
abonament. Conține elemente și articole cu referință la viața națională, publică și religioasă,
militează pentru realizarea solidarității românilor din Bana și Transilvania alături de cei din
Bucovina. Insisită pe ideea de ziar independent, redacția a luptat împotriva exclusivismului
național și unitatea bisericii, pacea confesională, unirea tuturor românilor. E scrisă mai mult
pentru intelectuali, Valeriu Braniște fiind întemeietorul ziarului. Coriolan Bredicianu milita
pentru o gazetă a poporului, Braniște nu dorea să transforme Drapelul. În prima etapă ziarul era
mai agresiv iar mai schimbă tonul. Alexandru Mocioni, Ioan Sârbu, Ion Vidu, Gheorghe
Popovic scriu în ziar. După 1916 sprijină lupta românilor.
În 1895 apare controla, care milita pentru buna înțelegere între națiuni și depășirea unor
anumite praguri.
Apar ziare cu caracter profesional sau de partid, Plugarul Român sau Dreptatea
Poporului. Activitatea școlilor sau bisericilor se manifestă în gazete, ziare cu problematici
școlare - Higiena și Școala, 1877- sau -Biserica și Școala-.
Foaia dieceziană are o îndelungată apariție, gazetă română pentru susținerea cauzei
românilor și a religiei. Este editată de episcopia din Caransebeș, este inaugurat prin membrii și
prin figurile importante. Publică studii importante din mai toate domeniile, Filaret Musta, Ion
Bălan, Ștefan Velovan, P. Dragoli. Episcopul Ioan Popașu încearcă să adune intelectuali, înalți
intelectuali ai bisericii ortodoxe . Structura era stabilită de redactor, ziarul apărea pe bază
de abonament, apar informații oficiale, anunțuri de diverse instituții, rubrică de întrebări și
răspunsuri.
La începutul secolului XX apare Renașterea, Progresul, în 1903 apare Poporul Romând,
în 1907 Foaia ilustrată de la Budapesta, apar ziare și gazete satirice, „Soacra” sau „Baba
Satului”, ziare teologice precum „Foaia Sfântului Gerard”. Sunt și ziare în alte limbi, „Banatzki
Almanah” sau „Szabad Egyhaz”, „Gazeta Lipovei” în Lipova.
Constatăm promovarea ideilor de emancipare. După război se încearcă o redefinire a
întregului context al presei, se încearcă controlul presei, a redecatorilor șefi.

6
 Revoluția de la 1848.

În 1848 izbucnește revoluția în Europa. În Imperiul Habsburgic aceasta a avut un

caracter preponderent național, maghiarii vedeau momentul oportun pentru a ieși de sub
autoritatea Casei Imperiale, în timp ce minoritățile din regatul maghiar doreau să folosească
momentul să se desprindă de regatul maghiar. În acest an, trupele revoluționare maghiare
înfrâng trupele imperiale austriece din Transilvania și Banat asediind timp de 114 zile cetatea
Timișoarei, fără a o cuceri. Totuși pierderile de vieți umane și pagubele materiale au fost
semnificative. Revoluția a fost înnăbușită în Banat și Transilvania prin intervenția trupelor
imperiale.
După evenimentele de la Pesta, revoluția apare și în Banat, 18 martie 1848, se
organizeaza de catre liberalii maghiari adunarea generală la Timișoara la care participă circa
2000 de oameni. Reprezentanții maghiarilor îi îndeamnă să urmeze programul de la Pesta, astfel
adoptă 12 puncte din deciziile de la Pesta, strâng semnături pentru Petiție și pentru Dietă.
În 22 martie are loc o nouă manifestare, mai mulți oameni participă, vicecontele de
Timiș Sebo Vukovic ia cuvantul. Piața în care s-au întâlnit se va numi ulterior Piața Libertății.
La 4 aprilie înlocuiesc funcționarii numiți de austrieci, inclusiv pe români. Evenimente similare
au loc și la Lugoj unde se convoacă o adunare în 29 martie dar și în Caraș are loc o reogranizare
a autorităților locale.
Guvernul maghiar, informat despre miscarile sarbilor introduce masuri exceptionale,
adica decreteaza starea de asediu in comitatele unde s-au produs tulburari. Inca pe data de 26
aprilie, Peter Csernovics comitele Timisului, primeste imputernicirea din partea palatinului
Stefan si a primului ministru sa introdustarea de asediu in comitatele Torontal, Timis, Caras si
Arad. Se va organiza o adunare a populatiei sarbesti la Novi Sad, dar sosirea lui Csernovics si
indemnul acestuia de a respecta legile maghiare face populatia sa se mute la Karlowitz care
facea parte din comitatul Sirmiu care nu avea introdusa starea de asediu. Distanta era de doar
12 kilometri, usor de parcurs. Astfel Congresul se va desfasura mai devreme de data prestabilita
de 27 mai.
În această primă fază aderă românii, sârbii, șvabii, atrași de diferitele propuneri însă
sârbii se desprind treptat de restul în speranța că vor beneficia de o serie de drepturi bisericești
și politice. O delegație de 60 de reprezentanti ai romanilor din granita militara si diocezele
Varset si Timis participă la Congresul sârbilor de la Karlowitz dar nu obțin nicio concesie
deorece sârbii doreau teritorii din Banat. Congresul ia urmatoarele decizii:
• Poporul sarb din Austria se declara natiune libera si independentadin punct de
vedere politic fiind sub dinastia Austriei si sub protectoratul coroanei ungare.
• Mitropolitul Rajacic si urmasii lui vor purta titlul de patriarh asa cu l-a avut
Arsen Carnojevic
• Se creeaza un teritoriu national pentru populatia sarba din Austria care se
numeste Voivodina. Noua Voivodina va cuprinde comitatele: Sirmiu, Barania,
Bacica, batalionul ciaicasilor, iar din Banat districtul Kikinda si granita
militarizata. Capitala Voivodinei va fi in orasul Timisoara. Voivodina va fi unita
din punct de vedere politic cu regatul Croatiei, Sloveniei si Dalmatiei. Ca
voievod al noului teritoriu national este ales colonelul din armata austriaca
Stefan Suplicat.
In ceea ce ii priveste pe romani, Congresul voteaza o motiune de prietenie scrisa in
termeni fratesti. Cei 60 de delegati “avand frica a se intoarce la ai sai, ca ei vor fi trasi la raspuns”
cer ca patriarhul sa le dea in scris ca romanii vor avea posibilitatea de a avea un mitropolit
roman. Acesta la da o scrisoare, care se pierde.

7
 Sarbii lanseaza un manifest - chemare la arme - cu cuvinte de prietenie fata de romani,
dar fara sa trateze problematica unui ban roman sau a unui mitropolit roman. Vor invoca totusi
conditia comuna de natiune asuprita. Acestia nu le garanteaza nici independenta bisericeasca
ba si instiinteaza ca o mare parte din Banat va fi incorporata in Voivodina.
Românii din Banat trimit o scrisoare la Pesta pentru a protesta și a arăta raportul față
de sârbi. Se va incerca atragerea romanilor de partea revolutiei maghiare, fiind un moment
propice din punct de vedere politic, dar nici administratia maghiara nu avea de gand sa le
indeplineasca romanilor vreo dorinta.
În mai se realizează o Adunare la Lugoj care nu trimite reprezentant la Karlowitz.
La Pesta 9/21 mai, Emanuil Gojdu convoaca o adunare redusa, unde protestează
împotriva ridicării mitropolitului Iosif Rajacic la rang de Patriarh, și separarea bisericii de sârbi.
Acestia cer in “Petitia neamului romanesc di Ungaria si Banat”:
• Ocarmuire bisericeasca neatarnata de la mitropolitul de la Karlowitz
• Sa se numeasca o comisie romano-sarba care sa cerceteze situatia fundatiilor
bisericesti, manastiresti si scolare in vederea separarii ierarhice.
• Instituirea unei conduceri bisericesti si scolare neatarnate precum si un sinod
bisericesc separat.
• Limba romana sa nu fie impiedicata in biserici, scoli si “in toate trebile natiei
noastre cele din nauntru” in schimb recunosc limba maghiara ca limba oficiala
• Sa functioneze o sectie romaneasca pe langa Ministerul Cultelor
• Romanii sa fie tratati “cu mai mare bagare de seama de aci inainte”
• In “reghimentele militaresti” sa fie numiti ofiteri romani.
Guvernul maghiar acceptă, congresul bisericesc să fie la Timișoara care nu are loc din
cauza refuzului patriarhului si a episcopului comitatens Jivcovic. Si anume sub pretextul ca nici
romanii nu au tinut sa se prezinte la Congresul de la Karlowitz, si ca Jivcovic nu este in masura
sa ia decizii pentru alte dioceze, si mai ales pentru ca sarbii nu se vor prezenta intr-un numar
exponential. Romanii se intalnesc totusi intr-o biserica din suburbiul Fabric. Conferinta
prezidata de Mihail Cociuba din Arad. Adunarea isi insuseste cererile formulate la Pestaprin
“Petitia neamului romanesc”, la care mai adauga trei:
• Nationalitatea romana a locuitorilor romani sa fie recunoscuta
• Pentru problemele bisericesti si scolare se propune ca in fiecare dioceza sa se tina cate
o adunare in care functionarii bisericesti si zcolari sa fie alesi nu numitiExistă riscul unei
confruntari intre romani si sarbi. (a treia nu mai e specificata)
Desi cerute in masa nu s-au facut revendicari taranesti, pe motivatia ca era doar un
congres bisericesc.
Eftimie Murgu lansează un manifest spre poporul român, acesta cere unitate alături de
maghiari, își propune să organizeze o adunare populară la Lugoj. Autoritățile maghiare îi permit
cu condiția să nu se ia decizii. La 8 iunie ajunge la Lugoj unde ține un discurs prin care îi critică
pe sârbi și pe maghiari si invoca libertarea sociala pentru tarani si inarmarea poporului, merge
la Caransebeș unde încearcă să atragă armata de partea lui însă comandantul regimentului îl
scoate afară din oraș. Murgu se întoarce la Lugoj și hotărăște formarea unei adunări banato-
timișeană. La 15/27 iunie, Adunare la Lugoj cu cca. 10 000 oameni, unde cheama
reprezentanții adunărilor din Banat, reprezentantul guvernului maghiar, îi cere lui Murgu să
respecte niște condiții și anume să nu ia hotărâri, Banatul să nu fie proclamată provincie separată
iar adunarea să nu țină mai mult de o zi. Adunarea are loc pe Dealul Viilor, și se cerea: înarmarea
poporului in decurs de sase zile și formarea unei gărzi româno-bănățene, numirea lui Murgu
drept căpitan general al gărzii, 3 căpitani români, români în funcțiile de comandă, înlăturarea
episcopilor sârbi de Timișoara (Jikovic) și Vârșet (Popovic) fiind inlocuiti cu vicari pasoptisti
(D. Petrovici-Stoichescu si Ignatie Vuia), convocarea unui sinod românesc, autoritatea
episcopilor sârbi să nu mai fie recunoscută, folosirea limbii române în toate locurile unde

8
românii sunt majoritari (maghiara urmand a fi folosita doar in corespondenta cu guvernul),
formarea armatei și recunoașterea independenței. La sfârșit este aleasă o delegație care trebuie
să înainteze cererile, Murgu va redacta și un raport cu cererile care nu suportă amânare
(inarmarea cere restituirea armelor confiscate de “guvernul nemesesc” si proclamarea bisericii
independente pana la intrunirea sinodului).
Autoritățile maghiare concluzioneaza ca dezideratele romanilor sunt similare cu cererile
sarbilor, evident nu le conveneau deloc. Vukovics isi incheie raportul si il considera pe Murgu
a fi eficient impotriva gruparilor sarbesti, dar pana atunci nu il vor lua in serios.In vara lui 1848
au loc alegeri pentru parlament, apar tensiuni între români și maghiari, sediul trebuia să fie la
Pesta, iar la 30.000 de localnici să trimită un deputat. Categoriile care au drept de vot:
• Toti cei care au avut si pana la 1848 drept de alegere
• Toti cetatenii tarii, precum si cei naturalizati in urma cu 20 de ani - cu exceptia
femeilor- care indeplinesc urmatoarele conditii:
a. La orase poseda o avere in valoare de 300 de fiorini de argint, iar la sate au un sfert de
lot de pamant urbarial sau alta avere echivalenta
b. Maistorii cu cel putin o calfa, negustorii si fabricantii stabili “care au ale lor
duchene”(pravalii)
c. Toti cetatenii care pot dovedi ca au un venit asigurat de 100 de fiorini de argint pe an
d. Toti intelectualiiindiferent de venit: doctorii, chirurgii, avocatii, inginerii, profesorii,
membri Academiei maghiare, farmacistii, preotii, notarii, invatatorii
e. Toti cei ce au fost cetateni ai oraselor regesti chiar daca nu au venitul de mai sus.
Autoritățile maghiare doreau să aibă cât mai mulți deputați care să susțină guvernul de
la Pesta. Românii au fost intimidați să se inscrie pe liste, în comitatul Timiș, iunie au loc alegeri
unde sunt aleși doi deputați români, singurul comitat unde românii câștigă este Caraș, din cele
6 circumscripții, Murgu candidează în 4 (Lugoj, Oravita, Faget si Zorlent). Trimful partidei lui
Murgu e total. A fost clarificată și poziția politică a românilor. A fost ales în 3(Lugoj, Oravita
si Faget) circumscripții, el optează pentru Lugoj. În celelalte două urmând să aiba loc noi
alegeri.
La 11 iulie 1848 Kossuth propune parlamentului infiintarea unei armate de 200 000 de
oameni pentru apararea statului maghiar care era in pericol. Inca de la sfarsitul lui iulie incep
recrutarile si se intalnesc cu opunerea indarjita a taranilor care refuza sa se inroleze intr-o armata
ce nu le apara interesele. Initial taranimea si muncitorime din Banat au sustinut revolutia
maghiara, dar conditionau acest lucru de eliberarea social-nationala a poporului roman. Ulterior
se va produce “divortul”, la aceasta contribuind si inabusirea cu brutalitate a razvratirilor
taranesti. In sudul Banatului “oamenii pamantului” fraternizau cu revolutionarii sarbi refuzand
sa lupte impotriva lor. In august 1848 ei izbutesc sa se instapaneasca aasupra localitatilor
miniere Moldova Veche si Moldova Noua, obtinand si biruinta de la Straja. O ceata de
“rebelianti” sarbi inaintand pe Valea Almajului e primita frateste de romani. Mai mult de atat
cand ofiterii regimentului roman de granita poruncesc ostasilor sa traga in revolutionarii sarbi,
acestia se opun dezarmandu-i pe superiori. Totusi cand unii revollutionari sarbi incearca sa
ocupe localitatile San-Mihai si Vlaicovat, populatia romaneasca a acestor asezari se apara cu
arma.
Garnizoanele din Timisoara si Banat vor ramane aproape de autoritatile imperiale, iar
in octombrie 1848 se decreta starea de asediu.
Vucovic pleaca din Timisoara, iar in timp aceasta va deveni o tinta. Unii voiau sa o
pastreze, altii sa o cucereasca. In octombrie este suspendat parlamentul de la Pesta, iar Banatul
este practic impartit intre autoritatea maghiara si cea imperiala. Au loc lupte la Lipova, Resita,
Bocsa si Varset. Iau nastere rascole/revolte in diverse comune din Banat
Dupa abdicarea lui Ferdinand si urcarea pe tron a lui Franz Joseph (2 decembrie 1848)
au loc cateva urmari: Lugojul este un fief al revolutionarilor; se incepe administrarea sarba,

9
imediat dupa recunoasterea oficiala a patriarhului Rajacic de catre Franz Joseph, in Voivodina;
austriecii cer ca actiunile sa se faca sub steagul imperial nu sub cel sarb. Armata imperiala
dizolva autoritatile sarbe instituite de patriarh, dezarmeaza satele sarbesti si introduce limba
germana ca limba oficiala in locul celei sarbe. Aceste masuri produc mari nemultumiri in
randurile sarbilor fata de imperiul habsburgic, fapt ce va atenua mai mult sau mai putin
conflictul cu romanii.
Conflictul romano-sarb era foarte acut in duna decembrie 1848 si in primele doua luni
din 1849 pana la ordinul lui Windisgraetz (masurile antipatriarhale). In februarie 1849 ajunge
la cote maxime. Romanii proteseaza prin diferita publicatii in presa precum “Gazeta
Transilvaniei”.
La 4 aprilie 1849 se da o noua Constitutie (constitutia octroata) prin care este
recunoscuta Voivodina pentru romani nu este anuntat nimic. Romanii inainteaza un nou
memoriu in care mentioneaza ca nu se opun formarii Voivodinei atat timp cat acesta inglobeaza
doar zonele cu populatie majoritar sarba, nu si romaneasca. Romanii se opun formarii si trimit
o delegatie la Viena in 16 mai 1849, ei protesteaza impotriva noii constitutii. Dar nici acest
memoriu nu a fost luat in seama de catre imparat.
Dupa succesele din Ardeal, la inceputul lui aprilie 1849 generalul Bem porneste spre
Banat pentru a-l cuceri din mainile imperialilor. Politica sa de amnistie si impaciuire a castigat
simpatia popoarelor din Ardeal. Era adversarul urii si milita pentru infratirea si unirea
popoarelor. Dar aceasta politica era contracarata de trupele seciuesti si maghiare aflate in
comanda sa, care sub pretextul dezarmarii savarsesc excese, se razbunau asupra fostilor adepti
imperiali,nevoia de aprovizionare ii determina sa rechizitioneze vite si animale de la populatie
fara despagubire, deasemenea si populatia este recrutata cu totul.oamenii ingriziti se refugiau
in paduri pentru a scapa de recrutare, familiilor acestora impunandu-se amenzi de cate 200 de
fiorini.
Bem se orienta spre a cuceri Caransebesul(17 aprilie) si apoi Lugojul(18 aprilie).De la
Lugoj avea sa faca jonctiunea cu armata maghiara care intrase in Banat pe la Ilia-Faget. In prima
jumatatea lunii mai, Bem ocupa orasele Varset, Biserica-Alba, Oravita si Bazias. La 15 mai
ajunge la Orsova si regimentul romano-banatean se retrage in Tara Romaneasca deci pana la
15 mai Bem reuseste sa ocupe tot Banatul cu exceptia Timisoarei.
Dupa recuperarea Banatului, guvernul maghiar incepe reorganizarea comitatelor. Va
desfiinta regimentul de granita roman, va desfiinta iobagia, recunoasterea ortodoxiei, vor
promite subventii pentru scolile ortodoxe, vor introduce contributia comuna la impozite, vor
aboli decima preoteasca, vor extinde dreptul de vot, se promit si granicerilor o serie de avantaje,
preocuparea este orientata catre Timisoara care trebuia cucerita.
Trupele maghiare cuceresc si cetatea Arad. Bazandu-se ca Timisoara era inconjurata
incep asediul ei. 13-25 aprilie acestiacuceresc cartierele din jurul Timisoarei: Iosefin, Freidorf,
Mehala, Fabric. Si isi stabilesc in mod provizoriu resedinta in comuna Sannicolaul Mare.
Asediul Timisoarei incepe inca din 25 aprilie 1849. Pana la jumatatea lunii mai au loc
hartuieli neinsemnate.Taie conductele care aprovizionau cetatea pe 14 mai. Puturile din interior
nu acupereau nevoile a 8840 de militari, 4433 recruti, 6000 civili adica 15 000 de oameni si
aproximativ 1300 de cai. Incercarile de a recuceri Fabricul esueaza.
In iunie, maghiarii incearca un nou atac asupra cetatii, isi fortifica pozitiile in cartierele
marginase ajungand pana la 11 000 de oameni si 68 de tunuri si incep sa bombardeze cetatea
intre 4 si 19 iulie. Kossuth vine in lagarul asediatorilor si le cere sa cucereasca numaidecat
cetatea, astfel in noapte de 18-19 iulie se declanseaza un nou atac deosebit de violent care in
cele din urma este respins.
Situatia trupelor si civililor din cetate devine din ce in ce mai grea, incep sa se termine
proviziile si iau avant molimele tifos, holera, scorbut etc. Spitalele sunt luate cu asalt iar ranitii
mor din cauza infectiilorjumatate din garnizoana a fost decimata de obuze si boli, o patrime din

10
ea alaturi de 60 de ofiteri sunt in spitale.. La 31 mai sunt expulzati de catre comandamentul
garnizoanei 400 de sarmani, iau la 1 iulie o a doua transa de 800 de nevoiasi.
Cetatea nu cedeaza in speranta ca se apropie trupele imperiala, la 9 august ajung trupele
imperiale iar asediul ia sfarsit. Acestea incep recucerirea Banatului, ajung si la Lugoj unde
liderul revolutionar maghiar Kossuth fuge in Turcia, trupele lui Bem si ale lui Murgu incearca
o ultima refacere a revolutiei dar esueaza din cauza ca sunt parasiti de trupe din cauza lipsei de
motivatie si datorita refuzului locuitorilor lugojeni de a-i aproviziona. Bem pleaca spre Deva,
trupele imperiale ocupa Caransebesul si ajung pana la Orsova care este cucerita la 13 august.
Se iau masuri impotriva revolutionarilor romani, Eftimie Murgu condamnat la moarte
dar pedeapsa este redusa la 4 de ani de inchisoare. Liderii revolutionari arestati, iar generalii
maghiari au capitulat la Șiria.

Memorandumul.

Dupa cele mai recente concluzii ale istoriografiei noastre, Memorandumul reprezinta
jalonul cel mai important al luptei de emancipare national-sociala din Transilvania in perioada
1848-1918.
La conferinta din Sibiu 21-22 ianuarie 1892 la care s-a decis inaintarea
Memorandumului au fost prezenti si Roman Ciorogaru, Em. Ungurianu, Pavel Rotariu si I.
Borcianu. Definitivat in martie 1892, a fost trimis Curtii vieneze printr-o delegatie de 300 de
persoane( unele originare din Banat). Dupa ce Memorandul a fost restituit fara ca plicul sa fie
deschis, la conferinta sibiana din 23 iulie 1893 banatenii - impreuna cu ceilalti delegati - s-au
aliat cu Comitetul central al P.N.R. consimtind ca actiunea sa este legitima. O marturie a totalei
solidaritati cu cauza memorandistilor o ofera si prezenta pe banca apararii a liderilor banateni
C. Brediceanu, V.Braniste, St. Petrovici, P. Truța (Arad), Ioan M. Rosu (Biserica-Alba). In
scrisoarea sa din 21 aprilie 1894 Mihai Velici din Chisineu-Cris ii declara deschis avocatului
sau St.Petrovici ca procesul memorandistilor va avea numai urmari bune pentru romani.
Procesul a convocat un impetuos curent de solidaritate a tuturor romanilor, a creat o opinie
internationala favorabila. Duăa intemnitarea memorandistilor si interzicerea activitatii
partidului, are loc o consfatuire confidentiala a P.N.R. la Arad in 29 septembrie 1894 in vederea
tinerii unei conferinte generale la Sibiu (in noiembrie) care va hotari continuarea luptei
nationale.
Stefan Petrovici si Vasile Mangra redacteaza si iscalesc - laolalta cu exponentii
popoarelor sarb si slovac - ”Manifestul catre romanii, slovacii si sarbii din statul austro-ungar”:
dezvaluie diplmatia de impilare a celor trei nationalitati si convoaca in scopul colaborarii mai
stranse un Congres al nationalitatilor pentru 10 august 1895 la Budapesta. Dupa procesul
Memorandului acest congres este cea mai de seama manifestare a doleantelor de libera
dezvoltare a popoarelor roman, slovac si sarb ce formau majoritatea tarii (Ungaria). Alianta
celor trei popoare ”pentru a-si apara cu toate mijloacele legale nationalitatea lor” avea in vedere:
• Autonomie teritoriala ce includea si folosirea limbii nationale pe teritoriul respectiv
• Abolirea legii electorale din Transilvania ca ”nedreapta”
• Introducerea votului universal
• Acordarea dreptului de asociere si intrunire
• Libertate nelimitata presei
• Respectarea autonomiei bisericesti si scolare
Peste un an are loc serbarea ”milenara” ungara. Comitetul executiv al Congresului
nationalitatilor a lansat un apel in care-si stabilea pozitia: cele trei nationalitati declarau ca nu
pot participa la comemorarea mileniului, intrucat ungurii au venit ca natiune cuceritoaree si au
”subjugat” natiunile romana, sarba si slovaca. Recent a fost publicata si comentata temerara
circulara a mitropolitului Miron Romanul, privitoare la mileniu. Intr-o sedinta a congregatiei

11
comitatense, Szende Bela ii invita pe reprezentantii romanilor sa participe la festivitatile
milenare, evocand faptele de arme ale lui Iancu Huniade, Pavel Chinezul, Matei Corvin; in
raspunsul sa dr. G. Popovici a aratat ca romanii sunt dispusi sa partikipe la aceasta sarbatoare,
insa in calea lor se interpune un mare obstacol: romanii fiind exclusi de la viata politica a
Ungariei (in 16 iulie 1894 s-a interzis activitatea P.N.R) se pot considera exclusi si de la astfel
de celebrari.

Economie și Bănci.

Reprezinta o componenta importanta a vietii economice, orientata in special in mediul

urban. In mediul rural existau case de ajutor, iar in Timisoara existatu numeroase banci, iar pana
la Unire, avea banci cu capital strain, dar si dupa 1918 tot strain ramane. Existau institutii cu
acoperire locala, dar si sucursale cu acoperiri mari. Recuperarea creditelor a fost o problema
care duce la falimentarea bancilor. Sediul central Banca Timisoara, Banca de Credit Roman,
Banca Victoria. Sucursale: Banca Romaneasca, Banca Albina. In 1845 se infiinteaza prima casa
de pastrare in Timisoara. In 1892 Casa de Pastrare Timisoara - Elisabetim. 1902 Banca de Scont
care se implica in activitatile din oras. In 1906 Banca TImisoarei, aceasta are numeroasa
sucursala in oras si in afara, actioneaza la alte institutii si interprinderi, dupa 1920,
vicepresedinte este Aristide Blanc. 1885 Banca Timiseana avea sucursala in localitatile
dimprejur si participa la infiintarea altor banci.
Dupa Marea Unire principala banca devine Banca Nationala a Tinutului Romanesc.
1922 Banca Central Banateana avea 30 de membri fondatori si dorea sa se implice in comert si
industrie. 1931 Banca Timisoareana fuzioneaza cu\Banca Victoria (Arad) si cu Banca
Bihoreana (care falimenteaza).

Ideologie și acțiune politică în Banat.

Numarul romanilor reprezenta majoritatea populatiei din Banat. Romanii s-au prezentat
ca o natiune desi nu erau. Oprima problema o reprezenta definirea lor, raportarea lor la ceea ce
inseamna roman. Apare ideea de emancipare, gandirea iluminista transfera o serie de principii
si in Banat. Modelul francez cauta sa identifice un anumit grup. In spatiul banatean influentele
vor fi mai puternice pentru germani. In cazul romanilor constiiinta nationala a adoptat doctrina,
ideile de apartenenta la un grup cu o consistenta diferita fata de ideea de nationalism. Societatea
romaneasca va evolua pe masura raspandirii si a accesului la instructie, pe masura ce cultura
incepe sa se laicizeze iar elementul comun este legat mai mult de limba decat de biserica.
In spatiul Banatului, romanii si sarbii sunt adunati intr-o singura structura ilira, romanii
se vad nemultumiti in aceasta structura si vor sa se desprinda. In secolul al XIX-lea ideea
nationala incepe sa despaseasca spatiul elitei, elitele incep sa transmita informatiile.
Eftimie Murgu este un personaj tumultos, nascut in Rudaria. Tatal sau este ofiter in
regimentul de granita. Eftimie studiaza la Pesta. In 1834 pleaca la Iasi dupa ca isi finalizeaza
studiile doctorale in drept la Budapesta. Acesta intra in conflict cu Mihail Sturdza in Moldova.
Pleaca la Bucuresti unde ii are ca studenti pe C.A.Rosetti si pe Balcescu. In teoria sa politica
porneste de la premisa ca sistemul roman este incetinit in gandirea sa din cauza situatiei feudale.
Va intra in cercurile de gandire ale epocii sale. In 1840 este descoperit un complt pe care acesta
il punea cu mai multi tineri, fapt pentru care este expulzat din Tara Romaneasca la Caransebes
iar mai apoi pleaca la Lugoj. Incearca sa isi manifeste parerile la nivelul Banatului. Pune la cale
o petitie in 1845, cineva face un denunt, Murgu este arestat si dus la Buda. in 1848 este eliberat
si se implica in revolutie, culmineaza in 1848 cu actiunea de la Lugoj, dupa infrangerea
revolutiei este arestat la Arad si eliberat in 1853. In 1861 revine in actiunea politica unde va fi
invins in alegerile de la Lugoj, si moare in 1870. Murgu este un ganditor cu un grad de instructie

12
si educatie vorbind in lucrarile sale de limba romana si drepturile poporului. Epistolele sociale
pe care le trimite reliefeaza modul de gandire si actiune politica.
Alexandru Mocioni este adeptul nationalitatii genetice, si accentueaza ideea de
constienta de sine a natiunii. Face o sinteza intre liberalism si nationalism si considera ca in
formarea natiunii trebuie sa existe progres, principiul egalitatii, suveranitatea poporului.
Vorbeste despre aportul intre stat si natiune, natiunea fiind subiect de drept public, acesta
vorbind si despre elite si rolul acestora in societate. Joaca un rol important in alegerea lui Saguna
ca mitropolit.
Vasile Maniu imbina viziunea iluminista cu cea romantica, spune ca in edificarea unei
noi ordini nationale trebuie pornit de la principiul nationalitatii. Natiunea romana este natiunea
specifica si este parte a natiunii latine,
A.C. Popovici este un personaj controversat, face o lucrare cu un puternic caracter
nationalist ”Statele Unite ale Austriei Mari”. Are mai multe etape, isi modifica des gandirea
afirmant ca democratie e in contrasens cu natiunea.
In preajma lui 1918 apare ideea statului national roman, este lansata ideea de
autodeterminare, dorinta de unire cu Romania, de a-si alege dupa propria dorinta viitorul.
Discursurile de la Alba Iulia genereaza dificultati intre liberalisti si libertati.

Școala ardeleană.

Şcoala Ardeleană a fost o importantă mişcare culturală generată de unirea mitropoliei

românilor ardeleni cu Biserica Romano-Catolică, act în urma căruia a luat naştere Biserica
Română Unită cu Roma. Reprezentanţii Şcolii Ardelene au adus argumente istorice şi filologice
în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenţii direcţi ai coloniştilor romani din
Dacia.Aceasta teză este cunoscută şi sub numele de latinism.
Şcoala Ardeleană s-a înscris în contextul iluminismului german, susţinut în plan politic
de iozefinism. Diferenţa faţă de iluminismul francez este dată de faptul că Şcoala Ardeleană nu
a constituit un curent anticlerical, mişcarea culturală transilvăneană pornind tocmai din sânul
Bisericii Catolice.
Şcoala Ardeleană a contribuit nu numai la emanciparea spirituală şi politică a românilor
transilvăneni, ci şi la a celor de peste munţi. Unul din documentele cele mai importante
elaborate îl constituie petiţia Supplex Libellus Valachorum (1791, 1792), o cerere adresată
împăratului Leopold al II-lea, în vederea recunoaşterii naţiunii române ca parte constitutivă a
Marelui Principat Transilvania.
O altă realizare a Şcolii Ardelene a fost introducerea grafiei latine în limba română, în locul
scrierii chirilice, şi tipărirea primului dicţionar cvadrilingv al limbii române, Lexiconul de la
Buda.
Blajul este locația unde se desfășoară majoritatea activității, însă cu timpul se vor
răspândi și la Oradea, Lugoj, Beiuș.
Mișcarea își are rădăcinile în iluminismul european.
În Imperiul Habsuburgic a luat forma unui luminism autoritar se desfășoară ca un
despotism luminat, reformele apar de sus în jos. Timpul îndelungat de circulație a ideilor este
datorat faptului că societatea este preponderent rurală și puțin instruită. La sfârșitul veacului
XVIII 6% urban, nu de origine românească/ortodoxă și 94% rural.
În activitatea Școlii Ardelene identificăm etapa pregătitoare, prin lupta pentru
revendicări politice şi naţionale dusă de Inocenţiu Micu-Klein, episcopul românilor uniţi, care
cere drepturi şi libertăţi pentru românii din Transilvania, în schimbul unirii cu biserica romană
(Sinodul de la Blaj), etapa de elaborare și afirmare a ideologiei naționale: formularea crezului
latinist extremist atât pe plan filologic cît și istoric, dezvoltarea învățămîntului românesc și

13
etapa târzie etapa pronunţat iluministă (având ca moment de vârf „Ţiganiada”, în care cărturarii
se opun acţiunii de defăimare à românilor întreprinsă de clasele feudale privilegiate).
Caracterul politic când, burghezia română în formare trimite la Viena noului împărat
Leopold al II-lea, memoriul intitulat Supplex Libellus Valachorum, în care cer, pe un ton
moderat, drepturi egale cu ale celor trei naţiuni. În ciuda tonului paşnic al revendicărilor, Dieta
transilvană, căreia îi este trimis memoriul de la Viena, îl respinge categoric.
Caracterul iluminist: izolată prin refuzul rezolvării memorandumului, prea slabă
economic şi politic pentru a iniţia o mişcare revoluţionară, burghezia română se concentrează
într-o mişcare de emancipare naţională pe plan cultural. Se înfiinţează numeroase şcoli cu
predare în limba română (Gheorghe Şincai înfiinţează 300 de şcoli), se tipăresc calendare,
catehisme, manuale, cărţi de popularizare a ştiinţei, cărţi populare pentru pătrunderea
informaţiei în masele populare largi.
Caracterul erudit: cărturarii iluminişti au depus eforturi pentru trezirea conştiinţei
naţionale în următoarele domenii: istorie, lingvistică, literatură.
Supplex Libellus formula sintetic revendicările poporului român şi reprezenta un
document program al luptei pentru emancipare naţională care avea să aibă loc în secolul XIX,
până la apariţia după o sută de ani, a Memorandumului din 1892.
Teza fundamentală a documentului este că „drepturile omului şi ale societăţii civile”
sunt ţinta cea mai înaltă a împărăţiei şi că nicio parte a cetăţenilor nu trebuie să lipsească pe alta
de drepturile ei şi să o asuprească.
Prin urmare naţiunea română cere să i se redea drepturile străvechi de care a fost
despuiată fără nici un drept în secolul XVII. Petiţia arată că naţiunea română este cea mai veche
şi mai numeroasă din Transilvania şi face un scurt istoric al naţiunii române, care se trage din
coloniştii lui Traian şi a rămas neclintită în faţa năvălirilor barbare, a ales pe regele ungurilor
Tuhtum după ce ducele Gelu a pierdut lupta cu ei, că românii sunt creştini încă de pe vremea
stăpânirii romane.
Pe de-o parte sunt aduse argumente istorice, pe de altă parte argumente bazate pe
superioritatea numerică. Scopul final al românilor este acela de a intra în viaţa politică a ţării în
virtutea echităţii date de numerozitatea ei.
Memoriul a fost sortit eşecului de momentul politic nefavorabil. Revendicările sale
presupuneau o revizuire fundamentală a sistemului constituţional al naţiunilor politice
recunoscute.
Petru Maior este protopop greco-catolic, a studiat în țară și merge la Roma și Viena. A
militat pentru drepturile românilor din Transilvania.
Samuil Micu a făcut gimnaziul la Blaj, continuă studiile la Viena, are contribuție în
traduceri.

14