Filmul 

 „Taare Zameen Pair - Toți suntem diferiți ca stelele de pe Pământ” spune

povestea micului Ishaan, un băiat care avea nouă ani și este dislexic. El este un băiat
singuratic și aparent are probleme în mod constant, este foarte neatent și confuz și întotdeauna
ajunge să ia vina asupra sa, chiar și atunci când este nedreptățit. De asemenea, prezintă unele
dificultăți motorii și este considerat nedisciplinat și leneș.
Yohaan este fratele lui mai mare, dar care este opusul lui Ishaan. El este disciplinat și
cu cele mai bune note la școală, are atenția tatălui său, Nandkishore Awasthi. Ishaan este
văzut ca oaia neagră a familiei și chiar dacă mama sa Maya Awasthi are o relație maternă
foarte afectuoasă cu Ishaan, el nu scapă de stereotipurile negative ca fiind "răsfățat, leneș și
prost". Cu toate acestea, nu este greu să constatăm că copilul vede lumea și tot ceea ce îl
înconjoară într-un mod diferit. Iar pentru a scăpa dintr-o societate care îl vede constant ca pe o
figură inadecvată, el pictează și găsește fericirea prin artă.
Însă din păcate și școala este un mediu nefavorabil pentru Ishaan. Acolo este nevoit să
treacă prin nenumăroase restrângeri. Neînțeles de familia sa, ( în afară mama sa care
manifestă o preocupare constantă să își ajute copilul cu cititul și scrisul), dar din ignoranță,
Ishaan este supus unor constrângeri și este adesea pedepsit.
Când i se cere să citească propoziții dintr-o carte pentru a identifica adjectivele, Ishaan
spune că "literele dansează". Profesoara, nerăbdătoare, interpretând răspunsul copilului ca pe
o impertinență, îl dă afară din clasă. Dat afara din clasa e lovit peste cap de copii mai mari
care ies de la ore, pentru simplu fapt ca…e scos afara din clasa. Dupa ce ca e certat si umilit
in clasa, e umilit si pe hol! De ce? Fara motiv, e gratuit.
Ishaan își găsea refugiul în artă, dar refugiul lui în pictură dispare atunci când părinții
săi decid să-l înscrie la o școală internat. El trece prin numeroase constrângeri și pedepse
severe, fără a înțelege ceea ce se întâmplă, stima de sine este subminată și este afectat de o
depresiv severă: Ishaan, așadar, încetează să mai picteze, activitate care îi plăcea cel mai mult.
Totul se schimbă odată cu sosirea profesorului Ram Shankar Nikumbh pentru a înlocui
profesorul de artă, deoarece el crede în abilități pe care le are fiecare copil și face din orele
sale un moment distractiv în care copiii își îndreaptă atenția către ceea ce predă profesorul,
diferit de metodologia celorlalți profesori și a școlii tradiționale.
Profesorul își dă seama ca băiețelul are o gravă problemă. A căutat în caietele lui și i-a
descoperit problema lui, adică dislexia și a decis să îi viziteze părinții.
A rămas uimit de ceea ce a găsit în camera lui Ishaan. A văzut pereții care erau
desenați, creativitatea lui. Atunci a decis că trebuie să discute cu părinții.
Ishaan își dezvoltase un sitem de aparare. Își găsise salvarea în sistemul de apărare –
atacul, agresivitatea. Pentru început își ascundea neputința în revoltă, apoi a renunțat pentru că
și revolta îi fusese zdrobită, încrederea în sine i-a fost zdruncinată. Profesorul a reușit să
ajungă până acolo prin dragostea și dedicarea lui, a reușit să spargă zidul ridicat de copil
pentru a se apară de lumea competitivă.
Discuția dintre părinți și profesor i-a făcut să facă progrese, mai ales tatăl lui Ishaan,
care vine la scoală să-i spună profesorului ca îi pasă de fiul său.
 Sfârșitul surprinzător și interesant, prezintă arta ca metodă de reconciliere. Competiția
de artă propusă de profesorul Nikumbh creează o atmosferă de veselie și fraternizare între
profesori, directori, părinți și studenți.
Acest film este unul extraordinar. Este o artă și o lecție pentru oameni și pentru
profesori(viitori profesori) despre cum poți salva un elev cu cerințe educative speciale, dacă
îți pasă. Pe lângă asta, este o lecție pentru toți - părinți și profesori - cei care pun preț doar pe
matematică, științe, literatură sau tehnologie și nu fac altceva decât să își transforme copiii în
niște roboței care se află într-o continuă competiție, care caută să fie buni doar la ce li se predă
sau la ce îi învață societatea că e important, ca niște cai de cursă care aleargă doar ca să îi
întreacă pe ceilalți, iar pariorii să se îmbogățească de pe urma lor. Acest film este unul extrem
de emoționant și arată că în cele din urmă, disciplinele artistice, culturale și spirituale precum
desenul, muzica, religia nu sunt cu nimic mai prejos și pot salva oameni, suflete.