Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Facultatea de Management Turistic şi Comercial

INVENTARIEREA

MĂRFURILOR

Referat Contabilitate

Profesor: Lect. Univ. Dr. Luminiţa Jalbă Student: Dan N. Mihaela

 An 1 F.R. grupa 103

CUPRINS

1. Noţiunea, importanţa şi felurile inventarierii................................................... Pag. 3

2. Organizarea şi etapele inventarierii................................................................. Pag. 4
2.1 Decizia de imputare ................................................................................. Pag. 7
2.2. Listele de inventariere ............................................................................. Pag. 7
3. Probleme frecvente în inventariere ............................................................... Pag. 10
Bibliografie ......................................................................................................... Pag. 11

2
 1. NOŢIUNEA, IMPORTANŢA ŞI FELURILE
INVENTARIERII
Inventarierea este procedeul de constatare faptică la o anumită dată, a existenţei elementelor
patrimoniale ale unităţilor economice şi sociale din punct de vedere cantitativ, calitativ şi valoric.
Deşi procedeu utilizat de către alte ştiinţe economice, inventarierea se utilizează în special, în
contabilitate, dându-i acesteia posibilitatea să furnizeze date şi informaţii reale. Inventarierea s-a
impus ca procedeu important, în special, datorită neconcordanţelor de ordin obiectiv şi subiectiv care
pot apărea între datele contabilităţii şi realitatea de pe teren. De exemplu mărfurile pierd în timp din
greutate şi implicit din valoare datorită proprietăţilor lor fizice şi chimice, datorită condiţiilor de
păstrare. Animalele, datorită influenţei proceselor biologice cresc în greutate şi valoare. Gestionarea
defectuoasă poate determina dispariţia unor bunuri, iar necunoaşterea sau neglijenţa pot duce la
înregistrări greşite în contabilitate a existenţei şi mişcării stocurilor de mărfuri. Astfel, pentru a
cunoaşte situaţia reală a stocurilor de mărfuri este necesară folosirea inventarierii.
Importanţa inventarierii constă în următoarele aspecte:
o Determinarea reală a elementelor patrimoniale în scopul calculării corecte a indicatorilor
economico-financiari: producţia neterminată, costul efectiv al producţiei finale, rezultatele
financiare, etc. şi implicit a unui bilanţ real. De aceea, ea cuprinde toate elementele
patrimoniale, precum şi bunurile deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane fizice sau
juridice.
o Asigurarea integrităţii patrimoniului prin controlul periodic şi sistematic al gestiunilor. Din
conturi rezultă stocurile de mărfuri care ar trebui să se găsească efectiv în gestiunea unităţii.
În urma confruntării datelor din contabilitate cu cele faptice pot rezulta lipsuri sau plusuri
în gestiune, mărfuri degradate, stabilindu-se cauzele ce le-au produs, persoanele vinovate în
vederea recuperării lor.
o Repartizarea cheltuielilor şi a veniturilor în timp (operaţiuni de regularizare) în scopul
determinării rezultatelor financiare ale unui exerciţiu.
o Aprecierea, în funcţie de evoluţia faptelor economice, a creşterilor sau deprecierilor
valorilor contabile a elementelor patrimoniale la sfârşitul exerciţiului, prin stabilirea valorii
actuale, respectiv a valorii de utilitate.
o Stabilirea şi evaluarea elementelor patrimoniale ce constituie aport în natură la începutul
activităţii unităţii.
Inventarierea se face în mai multe feluri, fapt pentru care este necesară clasificarea acesteia după
mai multe criterii, astfel:
a. După sfera de cuprindere poate fi generală şi parţială.
Inventarierea generală cuprinde întregul patrimoniu al unităţii, precum şi bunurile
aparţinând altor unităţi şi care se află temporar în prelucrarea, păstrarea sau custodia unităţii
inventariate.
Inventarierea parţială cuprinde numai o parte a patrimoniului unităţii: o anumită
categorie de bunuri, o gestiune, o secţie sau o formă, etc.
b. După intervalul de timp la care se efectuează, inventarierea poate fi: anuală,
periodică, ocazională, inopinată.
Inventarierea anuală se efectuează la sfârşitul exerciţiului financiar în vederea
determinării reale ale elementelor patrimoniale, pentru întocmirea bilanţului anual. Aceasta este o
inventariere generală, deoarece cuprinde toate elementele patrimoniale unităţii.
Inventarierea periodică se efectuează în cursul anului sau la perioade mai mari de un
an, în scopul verificării existenţei unor anumite categorii de elemente patrimoniale. Cu cât este mai
mare frecvenţa modificărilor elementelor patrimoniale, cu atât inventarierea se efectuează la perioade
mai mici. De exemplu: numeralul din casierie se inventariază cel puţin o dată pe lună, mărfurile şi
ambalajele se inventariază de două, trei ori pe an, iar clădirile şi construcţiile pot fi inventariate o dată

3
la trei ani. De regulă, inventarierile periodice sunt inventarieri parţiale, efectuarea lor nefiind legată de
întocmirea bilanţului.
Inventarierea ocazională se efectuează în timpul exerciţiului financiar, fiind
determinată de împrejurări speciale: predări şi primiri de gestiune, furnizarea unor societăţi şi
divizarea altora, când există indicii că sunt lipsuri sau plusuri în gestiune, la cererea organelor de
control sau a altor organe împuternicite, în cursul modificării de preţuri ca urmare a hotărârii organelor
competente, în anumite situaţii forţate, de exemplu: calamităţi, distrugeri, furturi. Aceste feluri de
inventarieri în funcţie de sfera elementelor cuprinse, pot fi inventarieri generale sau parţiale.
Inventarierea inopinată se aseamănă cu cea ocazională în sensul că se efectuează la
cererea organelor de control sau când există indicii că sunt lipsuri sau plusuri în gestiune, cu
deosebirea că se efectuează fără anunţarea prealabilă a gestionarului, dar în prezenţa sa. Acestea sunt
numai inventarieri generale.

2. ORGANIZAREA ŞI ETAPELE INVENTARIERII

Inventarierea patrimoniului este o obligaţie care se realizează cel puţin o dată pe an, de regulă
la sfârşitul anului, pe parcursul funcţionării unităţii, în cazul fuzionării, divizării sau încetării
activităţii, precum şi în următoarele situaţii:
- la cererea organelor de control;
- în cazul modificării preţurilor;
- atunci când sunt indicii că sunt lipsuri sau plusuri în gestiune;
- la predarea-primirea gestiunilor;
- ca urmare a unor calamităţi naturale sau în caz de forţă majoră.
Răspunderea pentru organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului de către regii
autonome, societăţi comerciale, instituţii publice, unităţi cooperatiste şi alte persoane juridice,
precum şi de către persoanele fizice care au calitatea de comerciant, revine administratorului,
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia administrării patrimoniului.
Inventarierea presupune următoarele etape: pregătirea inventarierii, inventarierea propriu-zisă
(constatarea, descrierea şi evaluarea elementelor inventariate), stabilirea rezultatelor (diferenţele dintre
situaţia faptică şi cea scriptică) şi regularizarea lor (determinarea valorii de utilitate a elementelor
patrimoniale şi înregistrarea diferenţelor constatate).
A). Pregătirea inventarierii presupune luarea unor măsuri de natură organizatorică şi
contabilă.
a) Măsurile de natură organizatorică presupun:
- precizarea obiectului şi sferei de cuprindere a inventarierii;
- numirea comisiilor de inventariere;
- crearea condiţiilor corespunzătoare de lucru a comisiei de inventariere;
- măsuri care trebuie luate de către comisie pentru afectuarea inventarierii.
Numirea comisiilor de inventariere se face prin decizie scrisă de către persoanele care răspund
de organizarea şi efectuarea ei conform legii. În decizia de numire se menţionează: componenţa
comisiei, numele responsabilului comisiei, modul de efectuare a inventarierii, gestiunile supuse
inventarierii, data de începere şi terminare a ei. Comisia de inventariere este formată din cel puţin două
persoane, dar la gestiunile mici poate fi efectuată de o singură persoană. Din comisia de inventariere
nu pot face parte gestionarii şi contabilii care ţin evidenţa gestiunii respective.
Măsurile ce vizează crearea condiţiilor corespunzătoare de lucru a comisiei de inventariere
cuprind:
- organizarea depozitării mărfurilor pe sorto-tipo-dimensiuni, codificarea acestora;
- ţinerea la zi a evidenţei tehnico-operative a gestiunilor de mărfuri şi confruntarea
periodică a datelor cu cele din contabilitate;
- participarea la lucrările de inventariere a întregii comisii de inventariere;
- asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se
evidenţiază, respectiv pentru sortare, aşezare, cântărire, măsurare, numărare, etc.;
4
 - asigurarea participării la identificarea bunurilor inventariate a unor persoane
competente din unitate sau din afara acesteia, la solicitarea responsabilului comisiei de
inventariere, care au obligaţia de a semna listele de inventariere pentru atestarea datelor
înscrise;
- dotarea cu aparate şi instrumente pentru măsurare, cântărire, cataloage, formulare şi
rechizite necesare;
- dotarea comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul şi de sigilare a
spaţiilor inventariate; etc...
Principalele măsuri organizatorice ce trebuie luate de către comisia de inventariere sunt:
- închiderea şi sigilarea în prezenţa gestionarului ori de câte ori se întrerup lucrările şi
se părăseşte gestiunea;
- declaraţia scrisă de la gestionar din care să rezulte dacă: gestionează valori materiale
şi în alte locuri de depozitare; are în gestiune bunuri aparţinând terţilor cu sau fără
documente; are plusuri sau minusuri; are valori materiale nerecepţionate sau care trebuie
expediate, primite sa eliberate; deţine numerar din vânzarea bunurilor; are documente de
predare-primire neoperate în evidenţa gestiunii sau nepredate la contabilităţi;
- identificarea tuturor locurilor de depozitare a valorilor materiale ce urmează a fi
inventariate;
- să bareze şi să semneze ultima operaţie, fişele de magazie;
- la unităţile de desfacere cu amănuntul care folosesc metoda global-valorică se va
întocmi de către gestionar înaintea începerii inventarierii raportul de gestiune, care
cuprinde valoarea documentelor de intrare şi ieşire a mărfurilor şi a numeralului depus la
casierie şi predarea lui la contabilitate;
- să controleze modul de funcţionare a aparatelor şi instrumentelor de măsură şi
cântărire;
- să sisteze operaţiile de predare, primire, livrare a bunurilor, iar dacă nu este posibil
ele se vor efectua în prezenţa comisiei cu menţiunea „primit sau eliberat în timpul
inventarierii”.
b) Măsurile de natură contabilă cuprind:
- înregistrarea la zi a tuturor operaţiilor economice;
- verificarea exactităţii înregistrărilor în conturi şi stabilirea soldurilor conturilor
sintetice şi analitice în vederea comparării lor cu situaţia faptică.
B). Inventarierea propriu-zisă este principala etapă a inventarierii al cărei conţinut îl
reprezintă constatarea, descrierea şi evaluarea elementelor supuse inventarierii.
Constatarea reprezintă stabilirea direct şi concret la faţa locului a existenţei, mărimii şi stării
reale a elementelor patrimoniale la data inventarierii. Stocurile de mărfuri se constată faptic prin
numărare, cântărire, măsurare, culoare, după caz, cu excepţia bunurilor aflate în ambalaje originale
intacte, care se desfac prin sondaj. Este obligatorie consemnarea în listele de inventariere a modului
cum s-a făcut inventarierea şi a datelor care au stat la baza calculelor.
Elementele constatate se înscriu în listele de inventariere, în care alături de cantitate se
specifică şi principalele caracteristici distinctive referitoare la calitatea, starea şi structura lor.
Listele de inventariere se întocmesc pe locuri de păstrare pe categorii de bunuri şi pe persoane
gestionare, aşa cum au fost constatate. Se întocmesc liste de inventariere separate pentru bunurile
corespunzătoare calitative de cele necorespunzătoare, separate pentru bunurile proprii care nu se află
în unitate la data inventarierii, precum şi pentru cele aparţinând altor unităţi economice sau persoane.
Listele de inventariere se semnează filă cu filă de către membrii Comisiei de inventariere şi de
către gestionar.
Pe ultima filă gestionarul mai face următoarele menţiuni: dacă toate cantităţile au fost
constatate în prezenţa sa, dacă bunurile respective se află în răspunderea sa; dacă mai are bunuri
rămase neinventariate; precum şi eventualele obiecţii pe care le are de făcut.
După constatarea şi descrierea elementelor inventariate se face evaluarea lor cu preţurile
folosite la înregistrarea lor în contabilitate.

5
 C). Stabilirea şi regularizarea rezultatelor inventarierii, este ultima etapă a inventarierii, în
care se determină mai întâi rezultatele inventarierii, adică plusurile sau minusurile, prin compararea
cantităţilor şi valorilor constatate faptic cu cele din contabilitate, diferenţa reprezintă „plus de
inventar”, iar în situaţia inversă „minus de inventar”.
Rezultatele inventarierii şi concluziile cu privire la cauzele lipsurilor sau plusurilor, a
vinovaţilor pentru acestea, precum şi propunerile de măsuri corespunzătoare sunt consemnate în
procesul-verbal de inventariere, care după semnarea lui de către conducerea întreprinderii, stă la
baza efectuării regularizării rezultatelor inventarierii, adică înregistrarea plusurilor şi a minusurilor în
scopul punerii de acord a datelor contabile cu constatările faptice.
Regularizarea rezultatelor inventarierii diferă în funcţie de natura elementelor patrimoniale,
cauzele diferenţelor şi prevederilor legislaţiei financiare. În principiu, plusurile se înregistrează ca
intrări în patrimoniul unităţii, iar lipsurile sunt ieşiri din patrimoniul unităţii care se impută persoanelor
vinovate. Înaintea regularizării se pot face unele compensări între plusuri şi minusuri, numai în cazul
în care există riscul de confuzie între sortimentele aceluiaşi produs şi în cadrul aceleiaşi perioade şi la
acelaşi gestionar.
La terminarea inventarierii comisia întocmeşte un proces-verbal de inventariere, din care
rezultă: perioadele şi gestiunile inventariate, caracterul plusurilor şi minusurilor constatate,
compensările efectuate, bunurile depreciate, vinovaţii, valorificarea rezultatelor inventarierii,
constituirea şi regularizarea provizioanelor, etc. Pentru degradări, lipsuri, plusuri de bunuri, comisia
solicită explicaţii scrise de la persoanele respective, în funcţie de care se stabileşte caracterul
diferenţelor.
Pentru a se asigura concordanţa dintre datele din contabilitate cu realitatea, concretizată în
datele inventarierii, se efectuează înregistrări menite să rectifice în plus sau în minus datele din
contabilitate cu plusurile, respectiv cu minusurile cantitative constatate.
Lipsurile de inventar se înregistrează ca ieşiri din patrimoniul unităţii. Lipsurile de inventar la
mărfuri se înregistrează în debitul contului „Cheltuieli privind mărfurile” şi creditul contului „Mărfuri”
cu următoarea înregistrare contabilă:
------------------------------------------------------x-------------------------------------------------------
607 „Cheltuieli privind mărfurile” = 371 „Mărfuri”
------------------------------------------------------x-------------------------------------------------------

Lipsurile la inventariere pot fi imputabile şi neimputabile.

Lipsurile imputabile pot proveni din neglijenţe şi sustrageri, valoarea lor recuperându-se de la
cei vinovaţi. Imputarea se face la preţul pieţei existent la data producerii pagubei sau a constatării
acesteia, întocmindu-se în acest sens documentul: Decizia de imputare.
Imputarea lipsurilor constatate la inventariere se face cu ajutorul următoarei înregistrări
contabile:

-----------------------------------------------x--------------------------------------------------------------
461 „Debitori diverşi” = %
sau 758 „Alte venituri din exploatare”
4282 „Alte creanţe în
legătură cu personalul” 4427 „T.V.A. colectată”
-----------------------------------------------x--------------------------------------------------------------

Lipsurile neimputabile se produc ca urmare a manipulării şi păstrării mijloacelor materiale.

Plusurile constatate la inventar, ca urmare a ţinerii necorespunzătoare a evidenţelor,
funcţionarea necorespunzătoare a aparatelor de măsurat, intenţii de sustragere, etc., se înregistrează ca
orice intrare de mijloace economice. Înregistrarea plusurilor de mărfuri constatate la inventariere se
realizează cu ajutorul următorului articol contabil:

6
-----------------------------------------------x--------------------------------------------------------------
371 „Mărfuri” = 607 „Cheltuieli privind mărfurile”
-----------------------------------------------x--------------------------------------------------------------

Prin înregistrarea în contabilitate a plusurilor şi a minusurilor constatate la inventariere se

asigură corelaţia dintre contabilitate şi realitate şi întocmirea unui bilanţ real.
La sfârşitul anului, în baza datelor cuprinse în listele de inventariere, procesele verbale de
inventariere şi a bilanţului contabil anual, se întocmeşte „Registrul-inventar”, document obligatoriu de
înregistrare anuală şi grupată a rezultatelor inventarierii patrimoniului şi a conţinutului unor posturi de
bilanţ, servind ca probă în litigii.

2.1 DECIZIA DE IMPUTARE

Valoarea de înlocuire se determină astfel:

- Costul de achiziţie al bunului respectiv la valoarea de piaţă în momentul în care s-a constatat pagubă
- Taxa pe valoarea adăugată
- Cheltuieli de treansport
- Alte cheltuieli stabilite de unitate
Decizia de imputare se întocmeşte în două sau mai multe exemplare în funcţie de numărul de
persoane vinovate şi serveşte ca document de imputare, are titlu executoriu şi se arhivează la
compartimentul financiar contabil.
Lipsurile se pot datora şi datorită unor fenomene naturele, caz în care nu se impută ci se acordă
scăzăminte. Scăzămintele se acordă în anumite limite maxime stabilite prin hotărâri guvernamentale şi
sunt stabilite pentru anumite sortimente de produse şi în anumite perioade ale anului.
Perisabilităţile sunt scăzămintele normale ale anumitor mărfuri datorate unor fenomene
naturale cum ar fi: uscare (faină, zahăr), volatizare (esenţe), spargere (ouă). Perisabilităţile se acordă în
anumite limite dar nu mai mult decât minusurile înregistrate.
Dacă se constată că pierderile se datorează persoanelor vinovate se impută acestora la preţ de
achiziţie + TVA iar în cazul în care pierderile se datorează fenomenelor naturale de mai sus atunci se
trec pe cheltuieli.
În situaţia în care există gestiuni colective imputarea se face persoanelor vinovate, ţinându-se
cont de salariul realizat pe ultimele trei luni şi de numărul zilelor de prezenţă.

2.2 LISTELE DE INVENTARIERE

Listele de inventariere cuprind :

- Imobilizări corporale - prin identificarea fiecărui mijloc în parte;
- Lucrări de reparaţii capitale la clădiri, utilaje, instalaţii, mijloace de transport, prductie în curs
de excutie - prin verificarea la faţa locului al studiului fizic al acestor lucrări;
- Lichidele - prin preluare de probe ce vor fi analizate în laborator pentru diferenţiere;
- Fondul bibliotecar - prin confundarea cărţilor din bibliotecă, etichetelor şi registrelor contabile
- Creanţe - prin verificarea şi confirmarea acestora, prin consultarea soldurilor creditoare şi debitoare
ale clienţilor;
- Disponibilităţi în conturi la bănci - prin confundarea soldurilor din extrasele de cont emise de
bancă cu cele existente în contabilitate;
- Disponibilităţi în lei şi valută - prin confruntarea soldurilor în registrul de casă, numărul existent,
operaţie efectuată în ultima zi a fiecărui an;
- Bunurile depreciate sau inutilizabile - prin separarea acestuia de celelalte bunuri şi întocmirea de
liste de inventariere;
- Formulare cu regim special - prin ordonarea acestora având la baza codurile de identificare şi
conformitatea cu fişa de magazie a formularelor cu regim special;
7
- Mărcile poştale - prin evidenţierea lor la valoarea nominală, excepţie fac timbrele cu valoare fiscală;
- Bunuri aflate în ambalaje originale intacte - prin sondaj desfăcându-se numai anumită ambalaje;
- Bunurile aflate asupra lucrătorilor (echipamente de lucru) - prin întocmirea de liste separate
pentru fiecare persoană în parte;
- Bunuri cu grad mare de perisabilitate - prin inventariere pentru a nu întârzia desfacerea lor.

Lista de inventariere:
1. Serveşte ca:
- Document pentru inventarierea mărfurilor, ambalajelor şi altor materiale aflate în evidenţă cantitativ-
valorică în unităţile cu amănuntul;
- Document pentru stabilirea minusurilor şi plusurilor valorice din gestiunile inventariate;
- Document justificativ de înregistrare în evidenţa de la locurile de depozitare şi în contabilitate;
- Document pentru întocmirea registrului-inventar;
- Document pentru stabilirea provizioanelor pentru deprecieri.

2. Se întocmeşte în două exemplare la locurile de depozitare, pe gestiuni şi conturi de

materiale, mărfuri şi ambalaje şi se semnează de membrii comisiei de inventariere, de gestionar
şi contabilul care ţine evidenţa gestiunii. În cazul predării-primirii gestiunii, listele de
inventariere se întocmesc în trei exemplare din care un exemplar la Gestionarul predator, un
exemplar la gestionarul care primeşte gestiunea, iar un exemplar la contabilitate.
Pentru bunurile deteriorate total sau parţial, degradate, precum şi pentru cele fără mişcare sau
cele care nu mai pot fi valorificate, se întocmesc liste de inventariere separate.
În cazul unei gestiuni colective, cu mai multe schimburi, listele de inventariere se semnează de
toţi gestionarii sau de persoanele care au calitatea de gestionari, iar în cazul predării-primirii gestiunii,
acestea trebuie semnate atât de persoana (sau persoanele) care predă (predau) gestiunea, cât şi de
gestionarul (gestionarii) care primeşte (primesc) gestiunea.
Pentru bunurile aflate în ambalaje originale intacte, lichidele a căror cantitate faptică nu se
poate stabili prin transvazare şi măsurare sau mărfurile în vrac etc., a căror inventariere prin cântărire
sau măsurare ar necesita cheltuieli importante sau ar conduce la degradarea bunurilor respective, în
listele de inventariere se menţionează modul în care s-a făcut inventarierea şi datele tehnice care stau
la baza calculelor.
În listele de inventariere se înscriu stocurile faptice stabilite de comisia de inventariere prin
numărare, cântărire, măsurare sau cubare, după caz.
Datele privind bunurile inventariate se înscriu în listele de inventariere imediat după
determinarea cantităţilor inventariate, în ordinea în care ele au fost grupate, ţinând seama de
dimensiunile şi unităţile de măsură cu care figurează în evidenţă de la locurile de depozitare şi în
contabilitate.
Evaluarea stocurilor faptice în listele de inventariere se face cu aceleaşi preţuri folosite la
înregistrarea bunurilor în contabilitate.
Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii prin compararea stocului faptic valoric al
bunurilor inventariate cu soldul scriptic din contabilitate, se procedează la o verificare amănunţită a
exactităţilor tuturor evaluărilor, calculelor, totalizărilor şi înregistrărilor din contabilitate şi din
evidenţă de la locurile de depozitare. Greşelile identificate cu această ocazie trebuie corectate înaintea
stabilirii rezultatelor inventarierii.

3. Circula:
- La gestionar (sau gestionari în cazul predării-primirii gestiunii), pentru semnarea fiecărei file a listei,
menţionând pe ultima filă a listei că toate cantităţile au fost stabilite în prezenţa sa (lor), că bunurile
respective se află în păstrarea şi răspunderea sa (lor), că nu mai are (au) bunuri care nu au fost supuse
inventarierii, precum şi faptul că preţurile, cantităţile, calităţile şi unităţile de măsură au fost stabilite în
prezenţa sa(lor) şi nu are (au) obiecţiuni de făcut;
- La membrii comisiei de inventariere, pentru semnarea fiecărei file a listei, calcularea listelor de
inventariere, întocmirea recapitulaţiei listelor de inventariere, stabilirea minusurilor sau a plusurilor

8
valorice, stabilirea perisabilităţilor, conform dispoziţiilor legale, în cadrul procesului-verbal al
rezultatelor inventarierii;
- La compartimentul financiar-contabil unde se efectuează confruntarea între raportul de gestiune
predat la contabilitate şi valoarea totală a inventarului faptic. Totodată, se iau măsuri pentru corecta
determinare a valorii deprecierilor constatate şi înregistrarea în contabilitate a provizioanelor pentru
depreciere;
- La conducătorul compartimentului financiar-contabil şi la oficiul juridic, împreună cu procesele-
verbale cuprinzând cauzele degradării, deteriorării bunurilor, numele persoanelor vinovate şi cu
procesul-verbal al rezultatelor inventarierii pentru avizarea propunerilor făcute de comisia de
inventariere;
- La conducătorul unităţii, împreună cu procesele-verbale sus-menţionate, pentru a decide asupra
soluţionării propunerilor făcute.

4. Se arhivează:
- La compartimentul financiar-contabil;
- La compartimentul de verificări gestionare.

5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:

- Denumirea formularului;
- Data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului;
- Denumirea unităţii;
- Gestiunea;
- Locul de depozitare;
- Numărul curent;
- Denumirea bunurilor inventariate;
- Unitatea de măsură, cantitatea;
- Preţul unitar de înregistrare în contabilitate;
- Valoarea contabilă;
- Valoarea de inventar;
- Deprecierea: valoarea, motivul;
- Comisia de inventariere: numele şi prenumele, semnătura;
- Gestionar şi gestionar primitor (în cazul predării - primirii gestiunii): numele şi prenumele,
semnătura;
- Contabilitate: numele şi prenumele, semnătura

9
 3. Probleme frecvente în inventariere
1. Personalul propriu nu are disponibilitate de timp din cauza perioadei aglomerate de sfârşit de an
şi dă dovadă de superficialitate neavând experienţă şi nefiind pregătit pentru astfel de activităţi.
2. Riscuri de accidente din cauza necunoaşterii şi neinstruirii adecvate în normele de protecţia
muncii. Departamentul de contabilitate sau financiar trebuie să aloce timp suplimentar pentru
realizarea şi conducerea inventarierii când de fapt ar putea să se concentreze pe activităţile de bază.
3. Riscul obţinerii unor rezultate eronate din cauza participării persoanelor responsabile de gestiune
la inventarierea propriei gestiuni.
4. Nerespectarea legislaţiei pentru întocmirea documentaţiei necesare în procesul de inventariere şi
nefinalizarea în termen a inventarierii.
5. Lipsa obiectivităţii şi a confidenţialităţii în cazul existenţei lipsurilor din patrimoniul companiei.
6. Rezultatele inventarierii sunt foarte rar valorificate iar când acestea se realizează se obţin în
ultimul moment.
7. Neidentificarea unor pierderi din patrimoniu din cauza lipsei capacităţii de efort şi de
concentrare a echipei de inventariere pe parcursul proceselor de inventariere.
8. Costuri mai mari din cauza plăţiii orelor suplimentare necesare pentru realizarea inventarierii.
9. Lipsa de experienţă în întocmirea documentelor necesare pentru tragerea la răspundere a
persoanelor responsabile în cazul identificării unor lipsuri sau fraude.
10. Reticenţa angajaţilor în cazul deplasărilor pentru efectuarea inventarierii, în special în cazul
inventarierilor în alte locaţii.
11. Lipsa cunoştinţelor necesare pentru reconcilierea optimă a rezultatelor inventarierii.

10
 Bibliografie

1. http://www.inventarieri.ro
2. "Contabilitatea în comerţ" - L. Jalbă, Editura Universitară, Bucureşti, 2008
3. http://www.scribd.ro/inventariereamarfurilor

11