STUDIU DE CAZ PRIVIND RELAŢIA PROFESOR – ELEV

Autor: Siea (Paxton) Anita Nidia – FPSE, an II, seria I, grupa 3

O supraveghere prea severă, în care pretenţiile părinţilor depăşesc posibilităţile de

moment ale elevului, ignoră dificultăţile reale întâmpinate de acesta în studiu sau în adaptarea la
solicitări noi are efecte negative, diminuând randamentul şi interesul pentru o performanţă şcolară
valoroasă. Uneori, supravegherea strictă, autoritară şi rigidă se împleteşte cu tutela măruntă,
lipsind pe elev de iniţiativă, de independenţă şi răspundere, răpindu-i bucuria muncii şi a efortului
personal creator.
Prezentăm cazul elevei S.V. din Bacău, din clasa a IX-a la unul din liceele din oraş. În
anul şcolar 2005-2006 rezultatele sale la învăţătură au fost mult sub nivelul celor obţinute în clasa
precedentă, când se număra printre elevele bune. Care să fi fost cauza?
De fapt, era vorba nu de o cauză, ci de existenţa unui întreg lanţ cauzal. Complexitatea sporită a
materialului studiat în clasa a IX-a au dus la creşterea dificultăţilor şi la o solicitare intelectuală şi
volitivă mult mai intensă. Aceste cerinţe au găsit-o, însă, pe S.V. într-un complex psihico-moral
nefavorabil, care a produs, mai întâi, dezorientarea , iar apoi scăderea simţitoare a capacităţii de
muncă a elevei. Complexul psihico-moral nefavorabil era constituit, dacă putem spune aşa, de o
componentă relativ stabilă, care a acţionat şi în trecut, respectiv atitudinea excesiv de severă şi de
autoritate a tatălui, şi de componente noi care au produs modificări însemnate – adevărate
,,răsturnări” – în starea sa psihică.
Este vorba de schimbarea colectivului de clasă şi de maturizarea elevei înseşi, care a
început să perceapă şi să înţeleagă într-un mod nou anturajul, relaţiile şi propria sa situaţie în
acest cadru. Dacă integrarea în noul colectiv, realizată cu greutate (S.V. tinde şi acum să se
alăture în activităţile extraşcolare ale vechilor colegi), a adâncit procesul de izolare şi de retragere
în sine a elevei, sporind neâncrederea sa faţă de posibilităţile de care dispune, maturizarea
intelectuală şi apariţia conştiinţei de sine au făcut-o să vadă astfel influenţa tatălui şi raporturile
dintre părinţi, să se aproprie şi mai mult de mama, subapreciată, asemenea ei, de acelaşi soţ şi
părinte. În acest context, dificultăţile şcolare au devenit, în mod subiectiv, mult mai greu de
depăşit, iar rămânerea în urmă la învăţătură a devenit inevitabilă. Alarmat de scăderea nivelului
rezultatelor şcolare ale fiicei, tatăl, impunător şi neândurător faţă de singurul său copil şi faţă de

1
frământările sale sufleteşti, a hotărât să acţioneze cu mai multă fermitate, cu mai multă energie.
Supravegherea s-a transformat în supraveghere ,,vigilentă” a tatălui la efectuarea temelor, în
suprimarea oricărei odihne plăcute pentru elevă. Un astfel de control a încetat a mai fi exigenţă şi
mai cu seamă ajutor.
Diriginta clasei, sesizând cu fineţe siuaţia complexă care a cauzat rămânerea în urmă la
învăţătură a elevei, a început cu tact şi răbdare o muncă extrem de dificilă pentru restabilirea
încrederii în sine a elevei, în posibilităţile şi perspectivele sale, valorificţnd orice element care
putea fi folosit. S-a sprijinit pe aptitudinile sale artistice (S.V. face parte din corul şcolii), pe
ţinuta şi conduita ei ireproşabilă, pe simţul dezvoltat de demnitate personală, ca şi pe realizările
şcolare, oricât de mici păreau a fi ele în comparaţie cu cele din trecut. Prin toate mijloacele,
diriginta a sprijinit afirmarea elevei, a încercat să-i încredinţeze un rol activ cât mai însemnat în
viaţa clasei, să-i mobilizeze energia sufletească şi sensibilitatea spre înfăptuiri capabile să-i ofere
satisfacţii, bucurii. Interesul cu care şi-a alăturat mama şi colectivul pedagogic la această acţiune
au garantat progresul. Munca stăruitoare şi cu tact pe care diriginta a început-o pentru a
determina şi schimbarea mentalităţii tatălui a dus, în cele din urmă, la modificări de natură să
înlăture una dintre cauzele principale ale ,,crizei” morale trăită de elevă şi la depăşirea situaţiei
şcolare ivită în urma acesteia. Demn de reţinut din modul de a acţiona al dirigintei este grija cu
care a urmărit şi urmăreşte evoluţia şcolară a elevilor şi greutăţile pe care ei le întâmpină,
cunoaşterea profundă şi înţelegerea situaţiei fiecăruia în oricare moment al evoluţiei sale, a
cauzelor şi împrejurărilor care influenţează într-un sens sau altul dezvoltarea lor, energia şi
consecvenţa cu care acţionează pe un front larg pentru a remedia neajunsurile, perseverenţa şi
tactul care-l manifestă în raporturile sale atât de nuanţate cu părinţii, cu elevii, cu cadrele
didactice, mobilizând toate resursele, toate posibilităţile şi manifestând deplină încredere în
reuşita intervenţiei sale.
Forma de rămânere în urmă la învăţătură prezentată ilustrează convingător ideea
necesităţii unei acţiuni complexe de îndrumare, de educare şi uneori chiar de reeducare a
părinţilor de către şcoală, în vederea formării unei atitudini juste faţă de problemele şcolare ale
elevilor.
Echilibrul, masura justă între exigenţă şi ajutor, este una dintre cerinţele principale ale
unei îndumări juste a copiilor de către părinţi în munca şcolară.

2
 La toate acestea trebuie să se adauge preocuparea părinţilor pentru îndrumarea copiilor în
ceea ce priveşte organizarea timpului liber.acesta va fi organizat corespunzător înclinaţiilor şi
aptitudinilor lor.
Pentru a fi eficientă, influenţa pedagogică trebuie să fie diferenţiată, individualizată. Cu
cât se respectă mai mult această cerinţă, cu cât munca instructiv-educativă se ,,adaptează” mai
bine profilurilor individuale ale elevilor şi ţine mai mult seama de particularităţile rămânerii în
urmă la învăţătură, cu atât se pot dirija şi valorifica mai bine aceste particularităţi potrivit
cerinţelor procesului de învăţământ.
Credem că se impun următoare măsuri pentru reuşita muncii şcolare a elevilor: întărirea
funcţiei formative a învăţământului; perfecţionarea structurii anului şcolar; educarea atitudinii
conştiente şi a simţului de răspundere faţă de învăţătură la elevi.