CAPITOLUL IV

FILIERA PRODUCTIEI AGROALIMENTARE SI AGENTII

ECONOMICI INTERMEDIARI PRESTATORI DE
SERVICII DIN CADRUL ACESTEIA

4.1 CONTINUTUL SI FUNCTIONAREA FILIERELOR

AGROALIMENTARE

În literatura de specialitate (Büblot, G., 1991), noţiunea de filieră este definită ca

un ansamblu al activităţilor desfăşurate şi funcţiilor asumate de agenţii economici
implicaţi în cadrul unui circuit parcurs de un produs sau grupă de produse de la
producătorul agricol până la consumatorul final. Principalele activităţi încadrate într-o
filieră pot fi considerate: producţia, colectarea, transformarea, distribuţia şi consumul.
Pentru produsele agricole şi agroalimentare pot fi delimitate următoarele trei tipuri de
filiere (după Montigaud, J., - C., 1995):
- filiere care funcţionează cu stocuri intermediare ,
stocuri ce sunt cunoscute şi sub numele de stocuri de securitate sau de anticipaţie. În acest
caz furnizorii şi distribuitorii stochează produsele în diferite puncte ale filierei înainte de
a fi puse în vânzare. Astfel pe parcursul filierei se pot afla succesiv: un stoc de fabricaţie
(aferent procesului efectiv de fabricaţie), un stoc util (situat în apropierea uzinei sau a
stocului de prelucrare), un stoc tampon (aflat pe platformele furnizorului sau
distribuitorului) şi un stoc de rulment (în unităţile de desfacere cu amănuntul). De
menţionat că stocurile de fabricaţie sunt independente de ritmul vânzărilor, spre deosebire
de stocurile de rulment care depind de acest ritm;
- filiere care funcţionează cu stocuri tampon
previzionale existente la nivelul teritorial cu durată limitată. Produsele
transformate în cadrul unor unităţi specializate sunt stocate (în loturi) conform cererii
agenţilor economici distribuitori en gros sau en detail. Se face astfel o previziune a
vânzărilor pornindu-se de la analizele din perioadele anterioare şi informaţii
conjuncturale de piaţă;
 - filiere care funcţionează într-o ritmicitate diferită
şi anume: în f l u x l e n t (cu stocuri), în f l u x c o n t i n u u (uniform în acest caz
neexistând stocuri), f l u x u r i l a c e r e r e (care răspund în mod prompt cererii de
produse). Natura ritmicităţii fluxurilor determină organizarea internă a întreprinderilor
furnizoare.
Necesitatea unui studiu al filierei este considerat inerent în agromarketing, acesta
putând fi încadrat în două etape:
- etapa descriptivă prin care se face identificarea filierei (cu referire la produs
şi/sau grupa de produse, agenţii economici implicaţi, operaţiile şi/sau fazele specifice
etc.);
- etapa explicativă unde are loc cunoaşterea mecanismelor de regularizare a
filierei (analizându-se în mod deosebit structura şi funcţionarea pieţelor, modalităţile de
intervenţie a statului, sistemul de planificare, etc.).
Totodată agenţii economici din cadrul filierei agroalimentare în mod frecvent sunt în
relaţii de concurenţă într-un segment al pieţei, considerat heterogen nu numai în sens
economic. Aceste relaţii de concurenţă heterogenă sunt axate pe componentele
fundamentale de structură ale pieţei agroalimentare şi anume: heterogenitatea naturii
pieţei, dimensiunea pieţei, independenţa agenţilor economici, posibilităţi diferite de
manifestare a independenţei fiecărui agent economic în cadrul pieţei, posibilităţi diferite
de organizare şi acces la informaţii, inegalitatea în puterea de penetrare în cadrul filierei,
posibilităţile de acumulare prealabilă a capitalului sau apartenenţa la un grup etc.

4.2 MODELUL ECONOMETRIC AL FILIEREI

Caracteristicile dezvoltării economice, discontinuitatea şi investigarea permanentă

a unor modele de dezvoltare se regăseşte pe diferite planuri în modele agroalimentare pe
care le influenţează şi de care sunt, de asemenea, influenţate.
Modelul econometric al unei filiere este caracterizat prin variabilele luate în calcul, direct
sau indirect conectate procesului de dezvoltare globală. Fiecare din aceste variabile
semnifică modificarea relativă a valorii adăugate în produsul intern brut. Astfel:
  variabila α, evidenţiază ponderea cheltuielilor de consum alimentar(CCA)
în produsul intern brut(PIB), reprezentând o conexiune directă: economie
globală-economie agroalimentară.

CCA
α=-------------
PIB
Semnificaţia rezultatului acestei relaţii de calcul relevă elasticitatea relativă a cererii
alimentare, printr-o delimitare a două tipuri de societăţi(chiar colectivităţi umane): una
săracă, unde consumul alimentar este predominant, depăşind 50% din totalul
consumului(în care se încadrează şi România unde cheltuielile alimentare reprezintă în
prezent peste 60% din bugetul familiei) şi a doua mai puţin săracă, unde celelalte
consumuri sunt predominante, cheltuielile alimentare reprezentând cca.20% din totalul
consumurilor(situaţie în care pot fi încadrate ţările din Europa apuseană).
În relaţia dezvoltare economică-cheltuieli alimentare, se constată că la un anumit nivel de
dezvoltare se manifestă un fenomen de saturare relativă a cheltuielilor alimentare, care
conduce la o scădere semnificativă a acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor şi ca
proporţie din PIB;
 variabila β, semnifică rolul relativ al producţiei finale agricole(PFAC) în
cadrul cheltuielilor alimentare.
PFAC
β= ----------
CCA
Valoarea disponibilă reprezintă producţia finală agricolă, rezultată din
amplificarea/diminuarea cu valoarea producţiei nealimentare şi soldul schimburilor
externe. În mod sintetic această variabilă exprimă partea care revine agriculturii din
cheltuielile alimentare; sunt luate în evidenţă cheltuielile postrecoltare care includ
costurile transformării şi ale distribuţiei.
Raportul dezvoltare globală/dezvoltare agroalimentară în dinamica etapelor de
dezvoltare agroalimentară evidenţiază o creştere mai rapidă a cheltuielilor de
transformare şi distribuţie faţă de cele agricole. Aceasta se datoreşte influenţei laturii
calitative a dezvoltării urbanizate postindustrializate şi de infuzie a procesului productiv
prin servicii şi facilităţi generat de trepte superioare nivelului de trai.
  variabila γ, caracterizează structura sectorului agricol, reprezentând
partea valorii adăugate nete agricolă (VANA) în producţia finală agricolă
corectată (PFAC).

VANA
γ =----------
PFAC
În acest caz sunt evidenţiate consumurile intermediare şi consumul capitalului fix,
respectiv amortismentul. Creşterea productivităţii muncii prin capitalizare(ceea ce
reprezintă substituirea muncii cu capital), determină creşterea consumurilor intermediare
necesare intensificării şi în acest fel, în relaţia privind creşterea economică rezultată din
această variabilă sunt înregistrate scăderi.
Relaţiile redate prin cele trei variabile considerate fundamentale(α, β, γ) sunt
legate direct de dezvoltarea economică globală şi urmăresc evoluţia concomitent cu
această dezvoltare economică. Se poate interpreta că ritmul de creştere al valorii
producţiei agricole (PFAC) este mai mic decât cel al produsului intern brut (PIB); deci
scade în expresie relativă, conform relaţiei:

VANC corectat =(αxβxγ)PIB

4.3 LOGISTICA SI FILIERA AGROALIMENTARA

Fenomenul logistic este legat de tehnicile de transport si depozitare, informatie si

procedeele de tratare a informatiei, modalitatile de gestiune, etc. prin toate acestea
urmarindu-se un avantaj concurential.
Logistica in cadrul pietei agroalimentare are drept obicei sa asigure :
- concordanta functionala dintre produsul alimentar fabricat si nevoia
alimentara medie a segmentului de consumatori sau a componentilor acestuia,
preconizata a fi satisfacuta. Pe masura ce se aprofundeaza studiile privind cererea
alimentara si se pun in evidenta componentele ei specifice, este important sa se asigure
logistica distributiei pentru produsele agroalimentare care sa le satisfaca mai
corespunzator ;
 - concordanta spatiala intre productia de materii prime si cea alimentara pe de
o parte, si geografia cererii alimentare pe de alta parte, ceea ce implica organizarea
filierelor de produse agroalimentare (care urmareste echilibrarea cererii din zonele de
consum cu oferta din zonele furnizoare) ;
- concordanta cantitativa intre volumul ofertei de produse agroalimentare si
dimensiunile cererii consumatorului. Pot exista si situatii de echilibru cantitativ in acele
zone geografice in care volumul de materii prime necesare productiei si consumului
agroalimentar coincide (este egal) cu consumul zonal ;
- concordanta temporala, prin a carei asigurare trebuie realizata corelarea
dintre desfasurarea continua sau sezoniera a productiei, respectiv distributiei si a cererii
agroalimentare. De aici necesitatea existentei unor programe etapizate in cadrul pietei,
intre oferta agroalimentara reprezentata prin sistemul productie-distributie, cu consumul
efectiv care reprezinta materializarea cererii.
Ca atare logistica reprezinta un instrument strategic in distributia produselor care
poate fi delimitata printr-o definire operationala (logistica fiind considerata un ansamblu
de activitati avand ca scop plasarea unei cantitati de produse la preturi scazute si in
momentul in care exista o cerere) si o definire functionala (prin care logistica este
domeniul de fundamentare stiintifica in cadrul circulatiei cantitatilor de produse si a
informatiilor necesare in acest circuit, dirijare prin distribuitori, in vederea satisfacerii
nevoilor consumatorului).
In literatura de specialitate (Istudor N., 2000), frecvent este folosit termenul de
« logistica de distributie » in locul termenului de « distributie fizica ». Asociatia
Americana de Marketing defineste logistica de distributie miscarea si manipularea
bunurilor de la locul unde acestea sunt produse la cel care sunt consumate si utilizate.
Aceasta interpretare logistica de distributie grupeaza urmatoarele parti functionale :
input-ul (cu referire la introducerea in sistem a obiectivelor procesului de transfer a
produselor);  procesul (reprezentand toate activitatile care sunt necesare pentru rezolvarea
obiectivului) ; output-ul logisticii de distributie (materializat prin service-ul de livrare
atins in procesul logistic) ; reactia feed-back (ce are loc intre structurile functionale ale
procesului logistic).
In fapt, logistica in sfera marketingului incadreaza patru elemente :
 - alegerea unui obiectiv strategic efectuat in functia pietei ;
- gestiunea fluxurilor fizice ;
- gestiunea informatiilor ;
- gestiunea fluxurilor financiare pe tot parcursul filierei.
De aici se poate deduce ca ansamblul activitatilor logistice pot fi fundamentale
din punct de vedere tehnic (cu referire la circuitul cantitativ al produselor si al
informatiilor, asigurarea calitatii produselor etc.), legislativ si politic (privind
reglementarile asupra nivelurilor preturilor de cumparare, termenele de plata etc.),
economice si financiare (cu referire la costurile de distributie, dobanzile bancare etc.).

4.4 AGENTUL ECONOMIC INTERMEDIAR SI FUNCTIILE SALE

IN CADRUL FILIEREI

Ansamblul problemelor privind problematica circuitului produselor

agroalimentare, impune cunoaşterea foarte atentă a agentului economic intermediar şi
respectiv a activităţilor pe care le desfăşoară. Acest agent economic este considerat la
prima vedere "un parazit" în filiera produsului agroalimentar. Distribuţia prin
intermediari este utilizată în cadrul filierei în situaţia în care costurile indică neutralizarea
canalului direct (înlocuirea acestuia); respectiv marja brută de profit solicitată de
intermediari este mai mică decât costurile indirecte care ar fi implicate de comercializarea
produselor de către producătorul însăşi. Existenţa filierelor de distribuţie prin
intermediari, cu referire la canalele lungi pentru produsele horticole, este argumentată şi
de necesitatea concentrării produselor, într-un singur loc, în scopul de a uşura
comercializarea lor prin magazine, de a controla calitatea, starea fito-sanitară, de a se
acorda posibilitatea comparării reale şi eficiente a diferitelor produse provenite de la
diverşi producători etc. (după Istudor N., 2000). Este necesar deci a se cunoaşte funcţiile
acestuia care reies din contactul dintre furnizori şi clienţi, grupate în funcţii tehnice şi
funcţii economice (tabelul 11.1).
Funcţiile tehnice sunt legate de activităţile ce trebuie efectuate de intermediari în cadrul
teritorial unde au loc circuite de distribuţie. Referitor la aceste funcţii pot fi delimitate
atribuţii privind: recepţia, depozitarea, ambalarea, transportul, sortarea, condiţionarea etc.
Funcţiile economice ale intermediarilor se referă în special la stabilirea preţurilor în
preluarea produselor agricole de la producător, ritmul livrării produselor către
consumator , stabilirea condiţiilor de livrare-preluare, finanţarea pierderilor şi a stocurilor
etc. - toate acestea prin utilizarea diferitelor forme de negociere efectuate pe baza
contractului între parteneri.

Tabelul 1
Funcţiile tehnice şi economice ale intermediarilor în filiera produselor agricole şi
agroalimentare

Agenţii Situaţia Atribuţii aferente funcţiilor Atribuţii aferente

economici geografică în tehnice funcţiilor economice
implicaţi raport cu consu-
mul şi producţia
Recepţia produselor (sesizarea Negocierea preţurilor.
maturităţii la recoltare). Ritmul preluărilor de
Sortarea, condiţionarea, amba- produse.
EXPEDITORII ZONA DE larea în vederea transportului Studierea ofertei de
producţiei PRODUCŢIE şi depozitării. produse horticole ale
agricole Depozitarea, maturizarea. producătorilor.
Formarea loturilor omogene Încheierea contractelor
de produse. cu producătorii.
Recepţia produselor (sesizarea
maturităţii comerciale). Negocierea preţurilor.
Diferenţierea cantitativă şi ca- Analiza şi evaluarea
litativă a produselor agricole nivelului costurilor
existente în loturile transpor- activităţilor filierei.
EN GROS-işti ZONA DE tate. Finanţarea pierderilor
CONSUM Formarea şi păstrarea stocu- şi a cheltuielilor pri-
rilor de rezervă. vind stocurile.
Sortarea, condiţionarea şi am- Încheierea contractelor
balarea conform solicitărilor între intermediari.
comerciantului.
Livrarea produselor.
Promovarea produse-
Transportul produselor. lor.
DISTRIBUITORI ZONA DE Ambalarea produselor com- Aprovizionarea consu-
COMERCIANŢI CONSUM form solicitărilor consuma- matorilor la cel mai
torilor. avantajos preţ.
Studiul cererii de
produse agricole.

De menţionat că în desfăşurarea funcţiilor tehnice şi economice de către

intermediari şi în cadrul filierei produselor agroalimentare pot exista anumite dereglări ce
pot genera fenomene perturbatorii care influenţează atât producătorul dar şi
consumatorul. Astfel:
referitor la funcţiile tehnice, o întârziere în distribuţie (semnalată frecvent în
activităţile de transport) provoacă nemulţumiri atât consumatorului (întrucât nu are
produsul la momentul oportun), dar şi producătorului din sectorul producţiei
agroalimentare (produsul nefiind preluat la timp, adică imediat după recoltare), toate
acestea fiind amplificate de degradarea calitativă;
din punct de vedere al funcţiilor economice se poate spune că o negociere a
condiţiilor de preluare-livrare între partenerii la schimb (cu referire la producătorul
agricol şi diferiţi parteneri) care nu este bine clarificată şi/sau fundamentată (semnalată
frecvent privitor la relaţia preţ-calitate), poate crea nemulţumiri ale acestora care în
continuare au efecte negative asupra activităţilor din sectorul agroalimentar şi a bunei
desfăşurări a fluxului de distribuţie.
În circuitul de distribuţie al produselor prin intermediari, pot fi conturate avantaje cum
sunt (după Istudor N., 2000 şi Gattorma, J., 1999 ):
- o capacitate de a satisface cerinţele de servicii la costuri rezonabile,cu referire la
minimizarea costurilor legate de organizarea vânzării, depozitare, finanţarea stocurilor,
pierderi prin perisabilitate, creanţe nerecuperate etc.;
o flexibilitate materializată printr-un ritm de desfacere al produselor (mai ales
al celor horticole), pe perioade mai lungi de timp atenuându-se pe cât posibil
sezonalitatea;
abilitatea de a redistribui resursele de management datorat uşurării contactului
indirect al producătorului cu potenţialii clienţi fără a împieta costuri fixe care sunt
necesare în cazul vânzării directe; o repartizare mai bună a produselor din punct de
vedere geografic. Se asigură, în mod eficient, disponibilizarea imediată a produsului,
precum şi serviciile înainte şi după vânzare, acestea fiind diferenţiate în funcţie de
specificul local, reducerea capitalului alocat pentru distribuţie etc.
Pe de altă parte pot apărea şi inconveniente care atenuează avantajele create de
activitatea intermediarilor în activităţile de distribuţie. Astfel se pot enumera ( dupa
Gattorma, J., 1999 );
 inexistenţa unor date adecvate pentru verificare şi control;
  reducerea rotaţiei stocurilor şi ca atare creşterea costurilor de stocare;
 incapacitatea de a răspunde cererilor speciale;
 costuri directe mai mari.
În mod sintetic se poate arăta că însăşi existenţa şi orientarea formelor
instituţionalizate specializate - componente ale procesului de distribuţie -, pot fi
explicate şi prin rolul pe care-l au intremediarii în cadrul unui proces economic, ce
urmează ciclul producţiei agroalimentare. Astfel: intermediarii apar în procesul
schimbului întrucât pot creşte eficienţa procesului economic; intermediarii pe parcursul
canalului de distribuţie ajustează contradicţia dintre produsul agoalimentar şi cel
comercial, prin procese specifice ( de sortare, ambalare etc. ); intermediarii acţionează
corelat pentru formalizarea şi rutinizarea tranzacţiilor în cadrul unui canal de distribuţie;
intermediarii de-a lungul canalului de distribuţie, facilitează fluxul de informaţii în
cadrul pieţei ( segmentului de piaţă ) agroalimentare cu rolul de a sprijini cercetările de
piaţă, implicit a adoptării şi fundamentării deciziilor cu privire la sortimentul comercial
(agroalimentar).
Există însă şi situaţii în care producătorii agricoli şi/sau sectoarele de prelucrare se
substituie agenţilor economic intermediari (distribuitorilor) specializaţi. Aceste situaţii
apar datorită următoarelor cauze:
scăderea costurilor de distribuţie şi amplificarea cantităţilor de produse
agricole vândute;
recuperarea cotelor (marjelor) de distribuţie fără scăderea preţului de vânzare.
În această stuaţie pot fi semnalate rezultatele economice favorabile pentru activităţile de
stocaj şi depozitare, o remunerare mai avantajoasă a forţei de muncă etc., rezultând pe
ansamblul unităţii o rentabilizare a activităţilor de producţie şi prelucrare a produselor;
valorificarea produselor agricole de către producători sau sectoarele de
prelucrare în limitele spaţiale (ale segmentului de piaţă) favorabile. De exemplu existenţa
unor unităţi de desfacere ale producătorilor horticoli în zonele turistice, în apropierea
unor aglomerări urbane etc.
 Fluxul produsului

Producători agricoli Consumatori

ACTIVITĂŢI
sau sectoare de (individuali sau/şi
DE DISTRIBUŢIE
transformare colectivi)

Fluxul monetar

Fluxul de informaţii STAREA DE UTILIZARE

STAREA DE PRODUCŢIE

Fig. 4.1. – Distribuţia in sectorul productiei

Chiar cu aceste argumentări, se poate preciza pentru situaţia circuitelor de
distribuţie fără intermediar, funcţiile acestuia nu pot fi eliminate, fiind îndeplinite de
producător.
Circuitele de valorificare fără intermediari, care presupun trecerea produselor
agroalimentare direct de la producător la consumator, permit însă producătorului agricol
să-şi valorifice produsele imediat după recoltare sau să practice o distribuţie prelungită în
timp (fig. 11.5.). În această a doua situaţie, producătorul trebuie să dispună sau să-şi
realizeze infrastructura, respectiv, condiţiile materiale necesare procesului de distribuţie
care va avea loc într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat (mijloace de transport,
utilaje necesare activităţilor de sortare, industrializare, spaţii de depozitare etc.).
Distribuţia produselor prin magazine sau chioşcuri proprii de către societăţile agricole sau
agroalimentare de tip privat sau asociaţiile simple de familii, poate fi socotită o distribuţie
fără intermediari, deoarece în aceste cazuri producătorul şi intermediarul se confundă.
 4.5 CIRCUITUL SI INTEGRAREA IN FILIERA

Agentul economic încadrat într-o filieră, trebuie să cunoască nu numai structura

acesteia dar şi principalele caracteristici care-i determină funcţionalitatea (fig. 11.1 şi
11.2). Ne referim la următoarele elemente aferente circuitului din cadrul filierei.

1) Dimensiunile şi modalitatea de alcătuire a diferitelor circuite funcţionale,

care pentru produsele agricole şi agroalimentare se pot încadra în:
- circuite directe caracteristice pentru produsele horticole, în special trufandale,
în care însăşi producătorul vinde produsul consumatorului, eliminând în acest caz
intermediarul;
- circuite tradiţionale existente pentru majoritatea produselor agricole şi
agroalimentare în care se interpun unul sau mai mulţi intermediari;
CH
- circuie integrate în care intermediarii prin activităţi specifice şi prestabilite
CH
fiecărui produs (ambalare, depozitare, industrializare etc.), îşi aduc contribuţia în
transformarea şi relansarea pe piaţă a produselor. Atât circuitele tradiţionale cât şi cele
integrate pot fi scurte şi lungi. CH

Subsectoare
f uncţionale PRODUCŢIE TRANSFOR- DISTRIBUŢIE CIRCUITE
Subsectoare MARE OMOGENE
socio-economice

CAPITALIST Circuit
capitalist

ARTIZANAL Circuit
artizanal

COOPERATIST Circuit
cooperatist

O - Pieţe, CH - Circuite eterogene din punct de vedere socio-economic.

Fig. 4.2. – Structura socio-economică a circuitelor produselor agroalimentare

(Malassis L., 1973).
 2) Importanţa relativă a subsectoarelor socio-economice şi gradul de
eterogenitate a filierei. Sunt frecvente cazurile în care circuitul produsului agricol,
încadrează sectorul privat (mai ales în situaţia producţiei), sectorul cooperatist (pentru
activităţile de achiziţie, depozitare, livrare), sectorul de stat (în transformare mai ales) şi
un ansamblu al sectoarelor de stat, cooperatiste sau private în activităţile de
comercializare en gros sau en detail. Constatăm ca atare că pentru etapa actuală din ţara
noastră există o multitudine a formelor filierelor generate de modalităţile de manifestare a
agenţilor economici implicaţi.

3) Gradul de capitalizare a filierei din punct de vedere al intermediarilor sau a

subsectoarelor funcţionale care o compun. În cazul filierei produselor agroalimentare
agentul economic intermediar poate fi preponderent pentru orice activitate. Astfel, pot
exista situaţii în care:

TRANSFORMARE CONSUM
C

CIRCUITE T

T C

D C
G T
CIRCUITE
SCURTE
G T D C

CIRCUITE
TRADIŢIONALE
SG G T SG D C

CIRCUITE D C
INTEGRATE CA D C
Coop
T D C
Fig 4.3.(T
Activităţi – Structura funcţională
- transformare; a circuitelor produselor agroalimentare
C - consum)
Pieţe (G - en gros; SG - parţial(Malassis,
en gros; DL., 1973).
- en detail; Coop - cooperative)
 - gradul de capitalizare aparţine producătorului; în cazurile în care producţia
acestuia realizată în sistem industrial, este preponderentă pe piaţă şi care poate fi
amplificată de existenţa unor mijloace logistice proprii (elemente exemplificative pot fi
redate prin existenţa marilor unităţi agricole sau agroalimentare dotate corespunzător şi
amplasarea lor teritorială în bazine consacrate);
- gradul de capitalizare poate fi predominant pentru agentul economic
distribuitor, în situaţia în care acesta dispune de mijloace logistice investiţionale (de
transport, depozitare, condiţionare etc.), prin care domină întreaga filieră. În mod frecvent
această situaţie este favorizată şi de faptul că în majoritatea cazurilor zonele de producţie
sunt distanţate teritorial de centrele de consum. Ca urmare majoritatea producătorilor în
sistem industrial şi artizanal din zonele agricole, vor fi dominaţi în cadrul filierei de
intermediari care capitalizează activitatea filierei;
- capitalizarea filierei de către comerciantul en gros sau en detail, este
semnalată în fapt pentru acei intermediari care domină oferta de produse agricole într-un
anumit sector de piaţă. Exemplificările pot fi puse în acest caz pe seama preponderenţei
activităţilor de depozitare şi comercializare de către un agent economic care domină piaţa
unui produs sau grupă de produse.
Etapizările redate anterior şi care vizează agentul economic intermediar pot fi
analizate şi sub forma sectoarelor funcţionale ale filierei, adică a etapelor de transformare
din produs agricol în produs agroalimentar. Activităţile funcţionale care modifică
proprietăţile corporale ale produsului agricol (semiindustrializare, industrializare) şi/sau
acorporale (ambalare, reclamă, design etc.), conturează exemplificări ale acestei
probleme. Totodată, conform unor tehnologii specifice produsul se transformă şi se
adaptează conform cerinţelor pieţei.

4. Numărul mare de mărci şi repartiţia proprietăţilor asupra acestora. Se poate

considera un element al producţiei agricole şi derivatele acestor produse ce există în
filieră. Cunoaşterea multitudinii soiurilor culturilor şi derivatelor produselor destinate
consumului implică diversitatea calităţii dar şi o concurenţă specific acestor produse în
aria pieţei. Fenomenul de perimare (uzură morală) a soiurilor produselor agricole, dar mai
ales al derivatelor prelucrate ale acestora este fenomenul cel mai întâlnit în sfera
producţiei agroalimentare. Însăşi consumatorul este incitat, derutat şi pus în mare dilemă
în alegerea unui produs care aparţine unei anumite firme, mărci, etc. Legat de această
latură a problemei, agentul economic intermediar caută soluţii novatoare prin care să
modifice atât proprietăţile corporale cât şi acorporale ale produsului agroalimentar.
Materializarea reclamei printr-un mod de ambalare adecvat mărcii produsului, constituie
pentru intermediar un subiect de cercetare cu scopul de a incita consumatorul. Dar marca
unui produs, materialiaztă mai ales în ultimele etape ale filierei, poate face anonim
producătorul agricol sau firma care prelucrează (transformă) produsul agricol. Sunt
frecvente cazurile în care la produsele horticole, exportate în stare prospătă, prelucrate
parţial sau total, consumatorul nu ştie provenienţa.

5. Coeficientul (procentul) de penetraţie al capitalului străin în diferite puncte ale

filierei. Poate fi mai vizibil şi supus analizei îndeosebi în situaţia exportului produselor
agroalimentare. Ca atare în acest caz poate exista unul sau mai mulţi intermediari străini,
care direcţionează structura filierei şi care reprezintă centre de decizie, conform
interesului acestora. În situaţia în care capitalul străin predomină numai în anumite
puncte ale filierei - de exemplu transport, depozitare etc. - rezultatele financiare
favorabile vor trebui repartizate între intermediari conform aportului de capital. Există şi
situaţii în care capitalul străin, chiar dacă nu este predominant pe ansamblul filierei,
deţine o anumită fază considerată specifică sau "cheie", situaţie în care celelalte etape îşi
subordonează fracţiunile de capital. De exemplu dacă capitalul străin intervine într-o
filieră numai în asigurarea sistemului de ambalare, prin aceasta se va căuta ca atât
valorificarea produsului agricol, dar şi circuitul de distribuţie să fie orientat conform
interesului propriu (trebuie urmărit însă dacă acest interes are aceeaşi favorabilitate
pentru toţi agenţii economici intermediari inclusiv pentru sectorul producţiei
agroalimentare).

6. Structura valorică a produsului final raportată pentru fiecare etapă a filierei.

Pe ansamblul filierei atât cheltuielile cât şi câştigurile vor fi dependente de performanţele
fiecărui agent economic, în funcţie de care se va face distribuirea câştigurilor şi care
determină însăşi comportamentul întreprinderii. Dar pentru aceasta terbuie ţinut seama de
diversitatea modalităţilor de obţinere a rezultatelor şi a repartizării acestora de-a lungul
filierei agroalimentare (fig. 11.3).

Dacă se analizează costurile de producţie şi de distribuţie comparativ cu preţul de

vânzare cu amănuntul, numai printr-o simplă diferenţă constatăm niveluri semnificative.
Astfel pentru livrarea în stare proaspătă a legumelor şi fructelor, producătorului agricol îi
revine 34,6% din preţul cu amănuntul, iar pentru produsul mere în stare proaspătă
depozitate şi valorificate în luna martie nivelul este de 25,0% (după Lagrange L., 1995).
În această situaţie analiza activităţilor desfăşurate de intermediar constituie un imperativ
declanşat în primul rând de nemulţumirea producătorului din sectorul producţiei
agroalimentare, dar şi a consumatorului. Este necesar ca situaţia unui nivel ridicat al
unor preţuri să nu fie pusă pe seama costurilor de distribuţie sau marjelor (cotelor)
distribuitorilor, până când nu se analizează: structura activităţilor de distribuţie efectuate;
structura şi fluxul acestor activităţi şi dacă ele sunt necesare; cunoaşterea şi evaluarea
operaţiilor ce pot fi efectuate de agenţii economici la cele mai scăzute costuri.
 Consumatorii dispunînd de produse alimentare corespunzător nevoilor lor, de
Continuarea transmiterii prin furnizorii ce aprovizionează agricultura, la cele mai scăzute preţuri sau de cea

produsul de calittae şi de preţuri relativ scăzute..

mai bună calitate,a intrărilor de materiale necesare sectorului agricol.

COMERŢ,
AGRICULTURĂ INDUSTRII TRANSPORT şi
AGRO- STOCAJ
ALIMENTARE

Investiţii
Investiţii
productiv Investiţii
producti productive şi
e şi adoptarea de noi
ve şi tehnologii
adoptarea
adoptare
de noi
Preţ scăzut a de noi Preţ scăzut Preţ scăzut
tehnologii
Câştigul al Performanţa cea al
Performa alselorprodu-
produselor tehnologi
mai bună în produselor
de agricole sectorul transfor-
i mate
prelucrării
nţa cea alimentare

productiv alimentare mai bună

itate în în
sectorul sectorul
agricol Creşterea
valorifică
Creşterea
Creşterea rii salariilor
pe în
salariilor în industriile
nivelului de piaţă
industriile alimentare
retribuţie a alimentare
muncii
Creşterea nivelu-lui de
fructifi-care a capita-
Creşterea nivelului de
fructificare a
Creşterea lului
 Creşterea profiturilor
fructificare a industriilor alimentare
Creşterea nivelului
Creşterea profiturilorde prelevare prin stat şi ameliorarea capacităţii de
capitalului
intervenţie a puterilor publiceCreşterea
în materie de formare, de cercetare şi de
profiturilor
industriilor
intervenţie în sectorul agroalimentar
agroalimentare

Ca atare
Fig. 4.4. circuiteleobţinute
– Rezultatele de valorificare a produselor
şi repartizarea agricole
acestora de-a cu intermediari
lungul filierei se pot
desfăşura agroalimentare
într-o multitudine(prelucrat după
de variante, Malassis
în raport L., Ghersi
de numărul, G.,şi1992).
felul modul în care aceşti
agenţi economici intervin în filiera respectivă. Astfel pot exista:
varianta "producător - unitate de desfacere en detail - consumator", care
constituie cel mai scurt canal de distribuţie cu intermediari . Pe un asemenea circuit pot fi
găsite produse diferite cum sunt grâu, porumb, legume, ouă, carne etc., precum şi produse
alimentare "biologice-ecologice";
varianta "producător - depozit al societăţilor specializate în desfacerea en
detail - unitate de desfacere en detail - consumator". În acest caz aprovizionarea
magazinelor se face prin depozitele de păstrare, de repartizare sau prin centrele de
achiziţii şi recepţie care sunt organizate ca asociaţii comerciale sau funcţionează sub alte
forme legal constituite. Aici se încadrează legumele şi fructele produse în plin sezon şi
destinate consumului în stare proaspătă;
varianta "producător - proces de industrializare - depozitare - unitate de
desfacere en detail - consumator". În această variantă în cadrul circuitului apar verigi ca:
depozitarea (cu referire la operaţiile de stocaj pentru produsele destinate formării şi
conservării rezervei de stat, stocurilor furajere etc.), prelucrarea şi ambalarea produselor
(efectuate de agenţi economici specializaţi în industrializare şi/sau semiindustrializarea
produselor), preambalarea etc. Se încadrează în mod deosebit produsele agricole destinate
păstrării de lungă durată în vederea consumului în stare proaspătă şi produsele recoltate
în plin sezon destinate industrializării.
De aici concluzia că în cadrul economiei concurenţiale alegerea filierelor pentru
produsele agroalimentare nu trebuie să se limiteze la cunoaşterea unui singur circuit,
deoarece orice circuit este influenţat de impulsurile pieţei. În înţelegerea şi rezolvarea
acestei probleme trebuie cunoscute posibilităţile de organizare a distribuţiei acestor
produse (fig. 11.4.) care conduc la cunoaşterea fenomenului de integrare.
 NUMĂR DE PRODUCĂTORI

NUMĂR DE PRODUCĂTORI

a) b)

intermediari

CONSUMATORI CONSUMATORI

Fig. 4.5. – Distribuţia produselor agricole şi industrializate: a) distribuţia

produselor agricole în stare proaspătă (în clepsidră); b) distribuţia produselor
industrializate (în triunghi)

Sunt analizate în acest caz formele de integrare în cadrul filierelor

agroalimentare, şi anume:
integrarea verticală descendentă, care constă în apropierea sau atragerea
consumatorului spre locul de producţie (semnalată în mod frecvent în zonele agricole
consacrate);
integrarea verticală ascendentă, concretizată prin activitatea producătorilor în
comerţul en-gros;
integrarea orizontală, bazată pe un echilibru reciproc al avantajelor dintre
producător şi cumpărător;
existenţa unor forme de înţelegeri precontractuale între producător şi
cumpărător (de parteneriat).
 4.6 RELATIILE DINTRE PRODUCATORII AGRICOLI
SI AGENTII ECONOMICI INTERMEDIARI
Aceste relaţii constituie o componentă de bază în structura şi funcţionarea filierei.
Sunt concretizate prin raporturile dintre distribuitori şi furnizori putând fi delimitate
următoarele laturi esenţiale.
1) Luarea în considerare a condiţiilor de cumpărare a produselor. Pentru
această situaţie sunt practicate două tipuri de cumpărări şi anume:
cazul aplicării preţului "franco-destinaţie" care este considerat un preţ logistic
mediu şi la care nu intervine mărimea loturilor livrate. Această soluţie este în favoarea
firmelor multinaţionale care dirijează şi controlează circuitul lor logistic (de exemplu
firmele NESTLE, UNILEVER, COCA-COLA etc.);
cazul aplicării preţului la preluarea produselor de la producător, transportul,
stocajul etc., fiind suportate de distribuitor. În această situaţie agentul economic
intermediar este necesar să urmărească permanent activităţile de distribuţie, întrucât
acesta achiziţionează şi stochează mari cantităţi.
Pentru anumite produse (de exemplu berea şi apele minerale) la care există
distanţe mari între locul de producţie şi de consum, se pot interpune depozite de
aprovizionare amplasate în zonele puţin costisitoare, iar în perimetrul teritorial al acestora
se beneficiază de avantajele căilor de comunicaţie rutiere şi feroviare.
Ori rezultatul confruntărilor enumerate generează apariţia unor sisteme de aprovizonare
complexe şi diversificate.
2) Aprovizionarea printr-un mare distribuitor. În acest caz pot coexiata trei
tipuri de aprovizionări:
directă, conform fluxului: furnizor-magazin;
prin stoc, conform circuitului: producător - PF furnizor - depozit de stocaj
distribuitor - PF distribuitor - magazin;
tranzit: producător - PF furnizor - PF distribuitor - magazin (PF semnifică
denumirea de platformă, reprezentând locul destinat primirii mărfurilor în tranzit rapid,
destinaţia fiind cunoscută de la sosirea mărfurilor).
Pentru fiecare din cele trei tipuri de soluţii pot fi semnalate avantaje şi
inconveniente (tabelul 11.2).
 Tabelul 2

Forme de aprovizionare printr-un mare distribuitor

(după Montigaud, J. - C., 1995)

Aprovizionări Avantaje Inconveniente

- optimizarea cantităţilor de produse în stare - nu se pot optimiza
proaspătă; capacităţile de
DIRECTĂ - absenţa stocurilor de produse; depozitare
- nu se semnalează întreruperea legăturilor cu
unitatea de desfacere cu amănuntul.
- optimizarea transportului în amonte: o singură - cheltuieli financiare
comandă, o singură factură, un singur transport; suplimentare;
PRIN - posibilităţi de fructificare la un înalt nivel al - riscuri privind
STOCURI unor operaţii comerciale şi financiare privind imposibilitatea
vânzărilor;
piaţa.
- riscuri diverse;
incendii, greve etc.
- inexistenţa stocurilor; - nerecunoaşterea
- ritmicitatea funcţionalităţii capacităţilor de exactă a cantităţilor
depozitare; de produse co-
PRIN - optimizarea transportului în aval: prin mandate, cauzată de
TRANZIT capacitatea unui mijloc de transport se deservesc rotun-jirea
mai mulţi furnizori, pot fi incluse mai multe comenzilor;
familii de produse, posibilităţi de repartizare la - comercianţii nu
mai multe raioane (câştiguri de la 5 la 10% în sunt mulţumiţi.
raport cu livrările directe).

Decalajul între stadiile de modernizare în desfăşurarea activităţilor producătorilor

agricoli şi intermediarilor pot genera conflicte.
În fapt acestea reprezintă degradarea relaţilor între agenţii economici existenţi în cadrul
filierei, care se pot transforma într-un raport de forţe şi care depind pe de o parte de
structura filierelor (gradul de concentrare, natura produsului, tehnicile de transport, tipul
întreprinderii etc.), iar pe de altă parte de comportamentul (reacţiile) operatorilor în
circuitul fazelor de comandă şi expediţie.
Încadrată într-un flux de informaţii şi activităţi specifice principalele faze ale circuitului
de comandă şi expediţie sunt redate în figura 11.6. (exemplificate pentru produse în stare
proaspătă) după Montigaud, J.-C., 1995).
 sector de (3)
industriali-zare transport
(4)
(3)
(12)

(2)
(1) (7) (4) (3)
centrul
service

(5)

(11)
(6)
(8)
platformă
magazin (9) logistică
(10)

Fig. 4.6. – Fluxul procesului de comandă în cadrul unei filiere (după Montigaud, J. - C.,
1995).

1) informarea prin cunoaşterea fişelor produselor;

2) declanşarea procesului de comandă;
3) emiterea borderoului de livrare;
4) emiterea ordinului de transport;
5) livrarea mărfurilor pe platformă
6) operaţiuni de aprobare;
7) raport de livrare transmis de furnizor;
8) dirijarea loturilor de mărfuri spre magazin;
9) şi 10) trimiterea borderourilor de livrare şi emiterea raportului de livrare spre
platformă;
11) trimiterea facturii la furnizor;
12) întocmirea avizului de reglementare de către destinatar.
 4.7 POLITICA DE FILIERA SI CONSECINTELE SALE ASUPRA
SECTORULUI DE PRODUCTIE AGRICOLA

În ţara noastră, filierele agricole şi agroalimentare au fost organizate anterior

anului 1990 după principii centralizate determinându-se realizarea unor importante
infrastructuri. În prezent, printr-o politică de filieră se caută descentralizarea
(demonopolizarea) dominării fluxului de către un singur agent economic (de exemplu
divizarea structurii organizatorice a fostei Regii Autonome ROMCEREAL).
Politica filierelor permite unei firme să-şi creeze cele mai adecvate relaţii cu diferiţi
agenţi economici la nivel naţional şi mondial - cu referire la legăturile dintre activităţile
aferente funcţiilor tehnice şi economice ale întreprinderilor -, în scopul alegerii unei
strategii optime.
Dar alegerea obiectivului strategic se face în funcţie de funcţionalitatea pieţei
urmărindu-se întotdeaua realizarea unor a v a n t a j e de către agentul economic
intermediar şi care pot fi generate de:
introducerea unor inovaţii în modernizarea filierei, cu referire la inovaţiile
tehnice (prin achiziţionarea unor utilaje noi şi performante pe filieră), inovaţii în
organizarea activităţilor din filieră (standardizarea condiţionării produselor, paletizarea şi
introducerea de platforme etc.), inovaţii instituţionale care uşurează implementarea
inovaţiilor precedente (cum sunt de exemplu organizaţiile interprofesionale);
economiile de spaţiu, cu referire la combinarea a două sau mai multe activităţi
identice desfăşurate în interiorul unei singure întreprinderi, dar administrate separat. Pot
fi exemplificate în acest caz utilizarea în comun sau succesiv a platformelor şi spaţiilor de
depozitare, a mijloacelor de transport etc. Prin aceeasta se pot efectua economii de
cheltuieli, alături de limitarea perisabilităţii şi absenţa stocurilor;
economii în cazul existenţei şi/sau achiziţionării unor capacităţi de transport,
stocaj, livrări de produse pe piaţă etc. Prin folosirea lor ritmică şi la întreaga capacitate
piaţa întreprinderii se poate extinde.
O problemă foarte importantă în politica de filieră o constituie cunoaşterea
consecinţelor funcţionalităţii filierei asupra organizării sectorului agricol de producţie.
Ne referim în acest caz la următoarele laturi esenţiale:
 Respectarea de către producătorul agricol a tuturor condiţiilor impuse de
distribuitor privind în special calitatea producţiei şi a produselor, iar în continuare apariţia
unui nou mod de gestiune a întreprinderilor din sfera producţiei agroalimentare. De aceea
este necesară cunoaşterea posibilităţilor ofertatorilor pentru introducerea şi
fundamentarea unei strategii a calităţii (încadrată în normele europene). Ca atare
ansamblul acestor probleme se încadrează într-o politică de comercializare a produselor
agricole şi agroalimentare;
Implicaţiile asupra funcţionării întreprinderilor din sectorul producţiei
agroalimentare pun în discuţie două consecinţe:
a) necesitatea unor schimbări structurale şi strategice în activitatea acestor
întreprinderi. Schimbările sunt generate de jocul concurenţial în interiorul sectorului
agroalimentar la care se semnalează existenţa următoarelor forţe: apariţia unor noi
elemente concurenţiale, introducerea pe piaţă a unor produse de înlocuire, puterea de
negociere a clienţilor, activitatea furnizorilor şi competiţia (rivalitatea) între concurenţi.
Analizându-se schimbările de structură în acest context este necesar ca forţele pieţei să
fie evaluate atât de producători cât şi de agenţii economici intermediari care vor trebui să-
şi impună acele strategii prin care este necesar să domine politica de preţ şi politica de
produs;
b) a doua consecinţă o constituie necesitatea de a ameliora circulaţia
informaţiilor în interiorul întreprinderii din sectorul producţiei agroalimentare.
Introducerea noilor tehnologii de tratament (prelucrare) a informaţiilor, mai ales în
activităţile comerciale ale întreprinderii constituie un element important în activitatea
acestor unităţi de producţie. Legat de această problemă un rol important revine
cunoaşterii şi urmăririi informaţiilor strategice care provin din exteriorul întreprinderii cu
referire la cererea pieţei; este necesar ca informaţiile privind piaţa agricolă şi
agroalimentară să fie clasate şi repartizate la cel mai adecvat compartiment. Analiza şi
interpretarea acestor informaţii trebuie făcută în paralel cu rezultatele financiare obţinute.
Un element corelativ esenţial al funcţionării filierei în organizarea sectorului
agroalimentar îl constituie ataşamentul agenţilor economici şi al consumatorilor, la
obiectivele agricultorilor cum sunt: modificările unor forme ale politicilor funciare;
nivelul preţurilor bunurilor industriale necesare producţiei agricole; nivelul costurilor de
transformare şi distribuţie; împărţirea profiturilor(câştigurilor nete), obţinute din filiera
agroalimentară; formele de subvenţii în împrumuturile bancare.
Dar politica de filieră se încadrează în ansamblul politicii economice la nivel
naţional şi de ramură. Ca atare este necesară cunoaşterea în primul rând al modalităţilor
de afiliere a producătorului agricol la politica de filieră, iar în al doilea rând a delimitării
fenomenului logistic din cadrul filierei.
Afilierea producătorului agricol la politica de filieră se poate face adoptând strategii prin
care în calitate de furnizor acesta să urmărească: efectuarea de acorduri de parteneriat
între diferiţi producători în vederea unor distribuţii masive de produse; distribuirea la
timp de produse foarte (ultra) proaspete direct magazinelor sau platformelor (centrelor)
distribuitorilor; aprovizionarea directă a marilor centre comerciale (supermarket-urilor);
adoptarea unei politici de calitate în lansarea şi circulaţia produselor pe piaţă.
Restricţiile extinderii filierei sunt condiţionate de anumite obstacole prin care se limitează
fenomenul logistic. În acest sens se pot enumera: absenţa unei pieţe rentabile (respectiv
eficace din punct de vedere al cantităţilor şi calităţilor de produse, al serviciilor, preţurilor
etc.); obstacole de ordin tehnico-economic (imposibilitatea recoltărilor la maturitatea
optimă şi a distribuirilor cu o dată limită de consum şi ca atare, nu întotdeauna se pot
asigura pentru fiecare din circuitele filierei condiţii logistice optime de condiţionare,
stocaj, distribuţie etc.); obstacole legate de infrastructurile logistice cu referire la volumul
şi gradul de modernizare al capacităţilor logistice (un rol important revine posibilităţilor
de înfiinţare a pieţelor en-gros).
Se poate concluziona că în prezent funcţionarea filierelor agroalimentare alături de
evoluţia sectorului agricol cu care este corelat, sunt din ce în ce mai dependente de
"marea distribuţie". Dar acestea sunt supuse exigenţelor, care sunt încadrate în acţiuni
strategice, direcţionate succesiv prin diferitele puncte ale filierei spre producător.