Aplicațiile radiațiilor

nucleare în medicină
 Cuprins

 Argument……………………………………………………………………………….... 3
 Ce este radioactivitatea?.................................................................................................... 4
 Aplicații clinice comune…………………………………………………………………. 6
 Avantajele metodei………………………………………………………………………. 6
 Procedura………………………………………………………………………………… 7
 Ce sunt materialele radioactive?........................................................................................ 7
 Substanțe radioactive folosite în medicina nucleară……………………………………... 7
 Tipuri de examinări……………………………………………………………………..... 8
 SPECT……………………………………………………….................... 8
 PET………………………………………………………………………. 9
 MRI………………………………………………………………………. 9
 Terapia prin radiație…………………………………………………….. 10
 Brahiterapia……………………………………………………………... 11
 Există efecte asupra sănătății asociate procedurilor
de medicină nucleară?....................................................................................................... 12
 Recomandări……………………………………………………………………………. 12
 Concluzii………………………………………………………………………………... 12
 Bibliografie…………………………………………………………………………… 14

2
 Argument

Am ales această temă deoarece în ultimele decenii, imagistica medicală a evoluat de la

practicile originale brute, la tehnici avansate formând un instrument esențial pentru toate
ramurile și specialitățile medicinei. Modalitățile de investigație imagistică folosite pentru
diagnostic se împart în două grupuri complementare, în funcție de tipul imaginilor obținute:
imagini funcționale și imagini morfologice.
De asemenea, medicina nucleară folosește substanțe radioactive, numite
radiofarmaceutice, în diagnosticarea și tratamentul unui număr de boli, acest lucru venind ca o
completare a informațiilor morfologice obținute prin alte metode imagistice (IRM, CT,
ecografie), ajutând clinicianul la stabilirea diagnosticului cu certitudine.
Nu în ultimul rând, bolile care pot fi tratate de un medic specialist în medicină nucleară
sunt numeroase. Aceste boli pot fi de natură oncologică, neurologice, nefro-urologice,
pneumologice, ortopedice, tulburări cardiovasculare sau aparținând tractului gastro-intestinal. În
special, boala poate include tumori neuroendocrine, Alzheimer, cancer mamar, cancer de
prostată, complicații ale implantului de înlocuire a articulațiilor, metastaze osoase, epilepsii
focale, hiperparatiroidism, hipertensiune arterială și hipertiroidism. Alte afecțiuni includ NHL,
boala coronariană, melanom cutanat, noduli tiroidieni, Parkinson, tumori hepatice, cancer
tiroidian diferențiat, tumori suprarenale și uropatie obstructivă.

3
 Ce este radioactivitatea?
Radiația nucleară este radiația generată de nucleele
atomilor implicați în procesul de radioactivitate altfel
numit și descompunere radioactivă. Anumite
elemente chimice precum uraniul sau plutoniul sunt
radioactive natural, ceea ce înseamnă că emit în mod
spontan radiație nucleară în timp ce se descompun în
elemente cu mase atomice mai mici.
Radioactivitatea naturală este împărțită în
corpusculară și electromagnetică. Radioactivitatea
corpusculară este procesul prin care sunt expulzate particule din interiorul nucleului
atomilor: particule alfa, adică nuclee de heliu, și particule beta, adică electroni sau pozitroni.

Radiația beta este de două tipuri: beta minus și beta plus. Beta minus generează electroni
și neutrini iar beta plus generează pozitroni (antimaterie) și antineutrini (antimaterie).
Beta minus (neutron devine proton cu eliminarea unui electron):
n → p + e− + -νe
Beta plus (protonul devine un neutron prin eliminarea unui pozitron):
p → n + e+ + νe
Radioactivitatea electromagnetică este procesul prin care unde electromagnetice gamma
sunt generate de către nuclee atunci când nucleele atomice revin din starea excitată la energia
fundamentală.
Deși electronii și pozitronii pot genera unde gamma la ciocnirea lor, undele gamma
generate în cadrul radioactivității provin de la dez-excitarea nucleelor atomice, nu din acele
ciocniri ocazionale.
Radioactivitatea artificială sau indusă este cea în care au loc reacții nucleare generate de
oameni ori în acceleratoarele de particule.
Dat fiind că radioactivitatea este un proces nociv pentru oameni s-au inventat aparate de
genul Geiger-Muller care analizează nivelul de radiații ionizante. Unitatea de măsură este Sv,
Sievertul.

4
Dozele de Sieverți care trebuie luate în calcul:
– 3-4 mSv/an = o doză normală
– 50 mSv/an = lucratori în centrale nucleare
– 100 mSv/an = risc crescut de cancer
– 2000 mSv (2Sv) deodată = efecte imediate asupra sănătății
– 4Sv = supraviețuirea este improbabilă
– 8 Sv = moarte iminentă.

Radioactivitatea este nocivă pentru că generează radiații ionizante, în special raze

gamma, care interferează cu corpul uman la nivel de ADN. Razele gamma interacționează cu
ADN-ul din nucleaul celulelor și rupe legăturile dintre aminoacizi. Rezultatul este fie distrugerea
codului genetic pe alocuri, fie generarea de celule canceroase.
Modul în care ne protejăm de radioactivitate este prin folosirea unor ecrane sau pereți.
Particulele alfa sunt oprite de o foaie de hârtie, pentru că interacționează foarte puternic din
punct de vedere electrostatic cu hârtia.
Particulele beta pot fi oprite de un perete de plastic sau ceva mai gros decât o foaie de
hârtie. Problema principală a radioactivității o reprezintă generarea de raze gamma care au putere
de penetrare extrem de mare. Tocmai de aceea razele gamma se folosesc și la scanarea
camioanelor pentru detectarea oamenilor în interiorul, a containerelor în porturi sau la diferite
granițe. Procesul se numesțe radiografie cu raze gamma. Pentru a ne proteja de razele gamma în
eventualizatea unui eveniment nuclear noi trebuie să fim conștienți de faptul că puterea de
penetrare a radiației ionizante scade odată cu mărirea grosimii
zidului, adică a peretelui protector. Cu cât zidul este mai gros,
cu atât ești mai protejat. Aceasta este legea de atenuare a
radiației penetrante.
De cele mai multe ori se folosesc pereți cu cel puțin
10 cm de plumb pentru a crea adăposturi anti-nucleare sau
ziduri de beton de 10m. O combinație între mai multe tipuri
de pereți mărește șansa de a opri radiațiile nocive, în speță,
razele gamma. Ei bine, care este legătura dintre
radioactivitate și medicina nucleară?

5
 Radioactivitatea își face prezența în medicina nucleară prin inhalarea sau injectarea de
trasori radioactivi pentru vizualizarea diferitelor organe. Detectorul sau radiofarmaceuticul este
produs prin adăugarea unui izotop radioactiv la un produs farmaceutic specific pentru organul
imagistic. Tracerul radioactiv emite radiații gamma, care este apoi imaginată folosind o cameră
gamma. Camera foto constă dintr-un cristal sensibil la radiații care detectează distribuția
trasatorului în corpul pacientului. Informațiile sunt convertite într-un format digital pentru a
produce o imagine cu două sau trei dimensiuni pe un ecran. Ultimele generații de camere gamma
sunt mașini hibride, inclusiv un CT (Computer Tomograf) pentru a permite fuziunea medicinii
nucleare și a imaginilor acestuia.
Domeniul medicinii nucleare include, de asemenea, proceduri de terapie. O doză mare de
radiații terapeutice este livrată prin administrarea unui radiofarmaceutic specific organului țintă
bolnav. Acest lucru este de folos în tratarea cancerului sau a glandei tiroidiene funcționale.

Aplicații clinice comune:

 Scanarea osului; pentru a evalua activitatea metabolică a oaselor. Folosit frecvent pentru
stadializare oncologică, artrită, fracturi.
 Scanare perfuzie miocardică; pentru a compara fluxul de sânge cu miocardul la exerciții
și repaus, permițând diferențierea ischemiei și a infarctului.
 Scanare renală; pentru a determina perfuzia și drenajul rinichilor și permite calcularea
funcției diferențiale.
 Scanare pulmonară (VQ); pentru a permite compararea ventilației și perfuziei plămânilor
pentru a diagnostica embolia pulmonară.
 Scanare tiroidiană; pentru a evalua aspectul și funcția glandei tiroide.

Avantajele metodei
Metodele imagistice de tip anatomic – examenele radiologice, inclusiv tomografia
computerizată, ecografia și în mare măsură și rezonanța magnetică – se bazează pe niște procese
fizice care permit obținerea unor imagini cu o foarte bună acuratețe morfologică, dar fără
informații de natură funcțională. Tehnicile de medicină nucleară permit obținerea de informații
funcționale, imaginea care se obține este o adevarată hartă funcțională a procesului fiziopatologic
studiat – ex. distribuția glucozei marcată radioactiv în cazul PET cu FDG, harta perfuziei

6
miocardice în cazul scintigrafiei miocardice de perfuzie, harta activității metabolice osoase în
cazul scintigrafiei osoase, sau alte asemenea “hărți” în funcție de radiofarmaceuticul administrat
(respectiv în funcție de procesul studiat).

Procedura
În funcție de tipul de examinare – se administrează substanța radiofarmaceutică specifică
patologiei studiate. Substanța radiofarmaceutică se administrează într-o doză foarte mică, în
general pe cale intravenoasă. De asemenea, tipul de
examinare determină momentul la care se efectuează
achiziția imaginilor. Uneori acest proces are loc
imediat după administrarea radiofarmaceuticului,
alteori timpul de așteptare poate fi de 10-15 min. sau
de câteva ore. Este timpul necesar substanței
administrate să se integreze în circuitul fiziologic sau
metabolic al procesului ce se dorește a fi studiat.
După acest timp de așteptare are loc achiziția propriu-zisă.  Aceasta poate dura 20-30 min. sau
mai mult, în funcție de tipul examinării. Pacientul stă întins, relaxat pe patul camerei-gamma și
evită pe cât posibil să se miște în tot acest timp, pentru a limita eventualele erori ce ar putea
apărea din acest motiv. Imaginile achiziționate vor fi ulterior procesate și interpretate de medicul
specialist de medicină nucleară, care va redacta un raport în 1-2 zile după efectuarea examinării.
Materialele radioactive, de obicei, părăsesc corpul în câteva ore.

Ce sunt materialele radioactive?

Materialele radioactive sunt substanțe chimice care eliberează radiații (energie).
Materialele radioactive pot fi naturale sau pot fi fabricate de om. Ele pot fi solide (precum unele
roci de pe pământ) sau lichide sau pot fi, de asemenea, gaze pe care oamenii le pot respira
(precum radonul). Fiecare material radioactiv are o perioadă de înjumătățire unică, care spune cât
de repede încetează să mai fie radioactiv.

Substanțe radioactive folosite în medicina nucleară

Cele mai importante substanțe radioactive (izotopi radioactivi sau radioizotopi) folosite în
medicina nucleară în România, dar și la nivel mondial, sunt Technetium 99m (metastabil) și Iod
131. Acești radioizotopi se folosesc ca atare sau legați de o altă substanță farmaceutică, aceasta

7
din urmă conferindu-le afinitate pentru un anumit țesut sau organ. Spre exemplu, Technetium
99m injectat ca atare are o afinitate crescută pentru creier, ficat sau plămâni, astfel că putem
vizualiza funcția acestora. În schimb, Technetium 99m legat de un bifosfonat și apoi injectat va
avea o afinitate crescută și se va fixa la nivelulul sistemului osos. Technetium 99m este cel mai
folosit radioizotop pentru efectuarea scintigrafiilor, pe când Iod 131 este folosit în principal
pentru tratament. Deoarece iodul radioactiv are afinitate mare pentru tiroidă, este ușor de intuit
că principala sa utilizare o constituie tratamentul cancerelor de glandă tiroidă.  Radiul și stronțiul
sunt folosite pentru oase și schelet. Elementele cele mai interesante fiziologic vorbind, precum C
(carbon), N (nitrogen) și O (oxigen) au izotopi emițători β+ cu timp mic de viață ce sunt folosiți
în Tomografia cu Emisie de Pozitroni (PET). Dacă Iod 131 are radioactivitate beta și gamma, iar
perioada de înjumătățire de 8 zile, Technetium-99 are o perioadă de înjumătățire de 6 ore.

Tipuri de examinări
SPECT este termenul pentru Tomografia
Computerizată prin Emisie de Foton Unic. Prin această
procedură, organele sunt vizualizate măsurând distribuția
unui radio-trasor prin

8
intermediul unei “camere” gamma conectate la un computer. Imagistica SPECT implică rotirea
unui ansamblu de detectori gamma în jurul pacientului pentru a măsura din unghiuri diferite. Prin
această tehnică se urmărește poziția și concentrația distribuției de radionuclizi. SPECT implică
folosirea de radioizotopi precum Tc99m sau Iod131, pentru care o singură cuantă gamma (de
140keV) este emisă. SPECT are multe aplicații, în terapie și ca ajutor pentru aceasta. Scanările
SPECT ce folosesc radioizotopi ce nu sunt absorbiți în țesut, ci în loc de aceasta se deplasează în
fluxul sangvin, pot fi folosite pentru vizualizarea trecerii sângelui prin vase și țesuturi. Acestea
sunt în special folositoare pentru scanările cerebrale și cardiace.
PET. În tehnica tomografiei cu emisie de pozitroni (PET), cei mai folosiți izotopi
sunt 15O, 13N, 11C și 18F. Aceștia au perioade de înjumătățire de aproximativ 2, 10, 20 și respectiv
110 minute, ca atare radioizotopii trebuie produși aproape de locul unde urmează a fi folosiți.
Din acest motiv, multe spitale au un mic ciclotron în apropiere sau chiar în incinta spitalului,
special construit pentru a produce acești izotopi. Izotopul folosit este în prealabil atașat unei
substanțe naturale, cum ar fi glucoza, apa sau amoniacul, care sunt apoi introduse în corpul
pacientului prin injectare sau prin inhalarea unui gaz. Radioizotopul își urmează traseul către
partea corpului care folosește substanța căreia a fost atașat, ceea ce explică de ce se folosesc
multe feluri de substanțe.
Izotopii folosiți în scanările PET sunt tipic emițători β+. Când izotopul se dezintegrează
în corpul pacientului, orice pozitron (beta+) emis se deplasează o distanță foarte scurtă în țesut
(tipic sub 1 mm, dar depinde totuși de izotop) înainte de a se anihila cu un electron (beta-).
Energia eliberată la anihilare ia forma unei perechi de radiații gamma (fotoni) emiși la 180 de
grade unul față de celălalt și fiecare cu o energie de 511 keV. Detecția în coincidență cu doi
detectori permite localizarea evenimentului de dezintegrare pe linia ce leagă cei doi detectori.
Scanările PET sunt în general folosite pentru diagnosticarea cancerelor, a problemelor
cardiace și a maladiilor cerebrale precum epilepsia sau boala Alzheimer. PET este de asemenea
folosită la evaluarea răspunsului la terapia împotriva cancerului. În plus de aceasta, PET este
folosită în cercetare, de exemplu în studii despre abuzul de medicamente sau droguri, sau la
studii despre îmbătrânire.
MRI. O alta tehnică de diagnoză medicală este Imagistica prin Rezonanță Magnetică
(MRI). Primele instrumente folosite clinic pentru MRI (la început numită NMR, sau Rezonanță
Magnetico-Nucleară) au fost construite în anii 1980.

9
 Principalul beneficiu al tehnicii MRI este că nu folosește nicio substanță radioactivă.
Analizele MRI arată distribuția apei în organism și organele unde ea este păstrata. Un aparat
MRI este la baza un tub mare ce conține magneți puternici. Când un câmp magnetic este aplicat
în jurul pacientului (ceea ce nu este dăunător), toți protonii (nucleele de Hidrogen) din apă sunt
trași într-o direcție. Când protonii revin la poziția inițială ei emit unde radio pe care scanner-ul
MRI le poate detecta și măsura pentru a realiza o imagine 2D a corpului. MRI este îndeosebi
folosit la diagnosticarea creierului sau a inimii, dar poate fi utilizat la aproape orice parte a
corpului.
Tehnicile MRI sunt dezvoltate în continuare pentru a se adresa unei palete mai largi de
probleme de diagnosticare clinică. De exemplu, Xe-129 sau He-3 polarizate pot fi folosite pentru
imagistica traseului aerului în plămâni cu rezoluție spațială și temporală ridicată.
Majoritatea spitalelor moderne și academice din zilele noastre folosesc MRI și PET,
împreună cu alte tehnici de imagistică. În multe institute de Fizica Nucleară sunt grupuri a căror
activități și cercetări sunt dedicate specific aplicațiilor medicale și de asemenea tratării
pacienților, cum ar fi de exemplu la GSI (Germania), PSI (Elveția), GANIL (Franța), HMI
(Germania) sau LARN (Belgia).
Terapia prin radiație. Terapia cu particule implică folosirea de particule ionizate ce
țintesc tumoarea. Ionizarea deteriorează ADN-ul celular fără discriminare. Totuși, celulele
canceroase sunt mai puțin capabile să se repare și sunt ca atare mai afectate de aceasta daună.
Particulele folosite includ protoni, neutroni sau ioni încărcați pozitiv. Fiecare tip de
particulă are o energie diferită și poate penetra corpul uman în mod diferit. Acesta este motivul
pentru care se folosesc tipuri diferite de particule pentru proceduri diferite. Cel mai des întâlnită
terapie cu particule este protonoterapia.
O problemă fundamentală la terapia cu radiații este maximizarea dozei în tumoare și
minimizarea celei aferente țesutului din jurul tumorii. Pentru radiațiile electromagnetice (X sau
gamma), o mare parte din doză afectează țesutul sănătos din fasciculul dinaintea și de după
tumoare.
O îmbunătățire în terapia cu radiații este făcută în momentul de față folosind fascicule de
particule cu energii înalte (p, ioni grei), pentru că doza în cazul fasciculelor de ioni crește cu
adâncimea de penetrare până la un maxim care corespunde parcursului particulei. Așadar terapia
cu fascicule de ioni permite ca o doză mai mare și mai eficientă să fie depusă în tumoare decât în

10
cazul oricărui alt tip de terapie externă.
Până acum, peste 50000 de pacienți au fost tratați cu fascicule de protoni în lume.
Tratarea tumorilor oculare cu fascicule de protoni asigură de departe cele mai bune rezultate
clinice. Protono-terapia este de asemenea ideală când tumoarea este aproape de un organ critic,
deoarece se poate ținti cu mare acuratețe. Cu cât volumul iradiat este mai conform volumului
țintei, cu atât sunt rezultatele mai bune. Aceste lucruri sunt valabile și pentru fasciculele de ioni
grei, unde acuratețea poate fi obținută la un nivel superior celui celui atins cu fascicule de
protoni. Terapia cu ioni grei și-a văzut pionieratul în 1974 la Laboratorul Lawrence Berkeley.
Primele tratamente foloseau ioni de Ar (Argon), după care de Si (Siliciu) și de Ne (Neon).
Tumorile iradiate erau localizate aproape de organe esențiale cum ar fi creierul, dar și în cap sau
gât. Rezultatele au fost excelente și au motivat construirea de acceleratori de ioni grei pentru
medicină.
Brahiterapia este o formă de radioterapie în care materialul radioactiv este plasat în
interiorul corpului, lângă tumoare. Avantajele acestei proceduri constau în faptul ca radiația nu
necesită deplasarea din afara organismului prin țesutul sănătos pentru a atinge tumoarea, ci în loc
de aceasta afectează numai o zonă bine localizată. Aceasta înseamnă că se pot folosi doze relativ
mari cu riscuri minime. De asemenea, pacientul este
deplasabil pe durata tratamentului. Tratamentul este în general
efectuat într-un timp mai scurt decât în cazul altor proceduri,
ceea ce face ca timpul celulelor canceroase pentru multiplicare
între ședințele de tratare sa fie la rândul său mai scurt.
Brahiterapia este o tehnică standard pentru cancere
ginecologice, cervicale sau de prostată și anumite faze ale
tumorilor maligne capului sau ale gâtului. Pentru boala
prostatei au fost dezvoltate mai multe abordări, acestea
depinzând în principal de izotopul selectat. 125I (perioada de
înjumătățire de 60 de zile) și 103Pd (perioada de înjumătățire de 17 zile) sunt folosite pentru
implanturi permanente. Acești izotopi pot fi produși prin captură de neutroni în reactori. 103Pd
poate fi produs în mod mai eficient în ciclotroane (cu fascicule de protoni de 14 MeV). În SUA
există date clinice pentru aceasta terapie a prostatei cu 103Pd aferente unei perioade de peste 10

11
ani. Acest succes clinic, împreună cu lipsa de efecte secundare, a făcut să fie o alegere foarte
populară pentru terapie.

Există efecte asupra sănătății asociate procedurilor de medicină nucleară?

Comisia de reglementare nucleară (NRC), Administrația SUA pentru alimente și droguri
(FDA) și statele reglementează utilizarea materialelor radioactive pentru medicina nucleară
pentru a se asigura că pacienții, personalul medical și publicul sunt în siguranță. Înainte de a
utiliza orice tip de procedură de medicină nucleară, trebuie să fie justificat și să se asigure că
beneficiile procedurilor depășesc riscurile pentru pacient. Cu toate acestea, expunerea la prea
multă radiație poate deteriora rapid organele sau țesuturile, în timp ce expunerea la orice
cantitate de radiații ar putea duce la o creștere a riscului de cancer la ani distanță după ce
expunerea are loc.

Recomandări:

 Starea de sarcină trebuie stabilită înainte de procedură. Efectuarea unui studiu de

medicină nucleară la o femeie însărcinată trebuie să fie justificată clinic, cu doza
administrată minimizată.
 La femeile care alăptează poate fi nevoie încetarea alăptării, în funcție de procedura
efectuată. Acest lucru se datorează excreției radiotracerului în laptele matern.
 Copiii sunt deosebit de radiosensibili; prin urmare, trebuie să se utilizeze modalități de
imagistică fără radiații, precum ultrasunete și RMN. Când se efectuează studii de
medicină nucleară la pacienții pediatri, doza radioactivă este scalată în funcție de
greutatea pacientului.
 Pentru a ajuta excreția tracerului prin tractul urinar, pacientului i se poate cere să rămână
bine hidratat și să urineze frecvent pentru a reduce doza de radiații.
 Pacienților care urmează proceduri de terapie vor primi instrucțiuni specifice cu privire la
siguranța radiațiilor.

Concluzii
Imagistica prin medicina nucleară permite efectuarea unei evaluări funcționale și
metabolice și obținerea de informații care nu pot fi obținute prin nicio altă metodă. Cel mai mare
avantaj este acela că toate aceste informații cu diagnostic important se obțin în mod neinvaziv, cu

12
doza de iradiere minimă și fără reacții adverse. Din acest motiv medicina nucleară poate fi
considerată un instrument puternic care nu ar trebui să lipsescă din posibilitățile de investigație
ale unui act medical modern.

13
 Bibliografie

 https://www.who.int/diagnostic_imaging/imaging_modalities/dim_nuclearmed/en/
 http://www.scumc.ro/vocea-medicului-specialist-din-spitalul-militar-central-medicina-
nucleara/
 https://www.scientia.ro/tehnologie/cum-functioneaza-lucrurile/1303-imagistica-cu-
radionuclizi-scintigrafie-camera-gama-6.html
 http://nupex.eu/index.php?g=textcontent/nuclearapplications/nuclearinmed&lang=ro
 https://www.cdc.gov/nceh/radiation/nuclear_medicine.htm

14