Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dacia Literară Junimea Si Convorbiri Literare
Dacia Literară Junimea Si Convorbiri Literare
Literatura paşoptistă
Inceputurile literaturii romane moderne se situază in cel deal doilea patrar al sec.
XIX-lea, limitele politice conventionale ale perioadei fiind, pe de o parte, miscarea
condusa de Tudor Vladimirescu 1821 sau tratatul de pace de la Adrianopol 1829 si pe de
alta parte Unirea principatelor 1859.
Civilizaţia şi cultura din ţările române încep să se orienteze spre Occident. Cauze:
- criza Imp Otoman;
- trezirea conştiinţei naţionale, într-un context mai larg, European.
Etapa cuprinsă între 1830 – 1860, în mijlocul căreia s-a declanşat Revoluţia de la 1848
(amplă mişcare populară de emnancipare socială şi naţională) este cunoscută în literatura română
sub denumirea de perioada paşoptistă.
Funcţia lit nu mai rămâne decât aceea de a răspândi cultura, incluzând acum noi valenţe:
transmiterea emoţiilor estetice, trezirea sentimentului naţional, educatia morală, mesianismul
social.
Punerea în acord cu evoluţia lit europene se manifestă prin faptul că operele scriitorilor
paşoptişti vor fi create în spiritual esteticii romantice, adică în spiritual curentului lit dominant în
Europa acelei vremi.
Scriitorii paşoptişti provin, de obicei, din clasele de sus. Educaţi în Apus, influenţaţi de
ideile Apusului, vorbind şi scriind franţuzeşte, tineri şi plini de élan, paşoptiştii încearcă, pt prima
dată la noi, o sincronizare cu Europa Occidentală, chiar dacă la început este una mimetică. Ei sunt
grăbiţi să ardă etapele, să răspundă cerinţelor timpului, fiind deopotrivă scriitori, istorici şi
oameni politici.
Gustul este comun, toţi sunt romantici, iar Parisul devine polul intelectualităţii româneşti.
Temele, motivele sau conceptele literare cultivate în Franţa ajung rapid la modă şi în Principate.
Chiar dacă romantismul este cur lit dominant, în paralel cu el se manifestă tendinţe clasice,
preromantice şi realiste.
Literatura paşoptistă se inspiră din:
- trecutl istoric;
- frumuseţile ţării;
- folclor;
- descrierea realităţilor sociale;
- satirizarea viciilor orânduirii feudale.
Printre scriitorii paşoptişti, menţionăm: Costache Negruzzi, Vasile Cârlova, Ion Heliade
Rădulescu, Andrei Mureşanu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri
etc.
Un rol foarte important îl are revista „Dacia Literară” 1840 (doar trei numere), înfiinţată la
Iaşi de Mihail Kogălniceanu, revistă în care s-au afirmat primii noştri scriitori moderni.
În primul număr al revistei, M. Kogălniceanu publică articolul „Introducţie” în care
prezintă principalele idei care stau la baza acestei reviste:
- conbaterea imitaţiei şi a traducerilor mediocre;
- interesul pentru o lieratură naţională prin stimularea scrierilor originale;
- operele să se inspire din istoria ţării, din frumuseţile ei, din folclor;
- realizarea unei limbi unitare;
- afirmarea unei critici litarare obiective („vom critica cartea, iar nu persoana”);
- scriitorii sunt datori să contribuie prin operele lor la împlinirea idealului tuturor
românilor : Unirea Principatelor.
Tot în primul număr al acestei reviste este publicată prima nuvelă istorică din literatura
română, „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi.
Junimea
Este o grupare culturală înfiinţată la Iaşi, în 1863, iniţiată de tineri intelectuali: Petre Carp,
Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Jacob Negruzzi, având mentor (şef) pe Titu Maiorescu.
Pentru a promova ideile Junimii, se înfiinţează la Iaşi revista „Convorbiri literare”.
În prima etapă, activitatea se desfăşoară la Iaşi. Mihai Eminescu îşi publică în paginile
revistei operele sale de maturitate., dar şi Creangă sau Slavici.
În a doua etapă, revista este mutată la Bucureşti. Va avea un caracter polemic, cu preocupări
universitare.
Obiective:
- răspândirea spiritului critic;
- încurajarea literaturii naţionale;
- crearea şi impunerea valorilor naţionale;
- educarea oamenilor prin prelecţiuni populare;
- unificarea limbii române literare.
În societate Titu Maiorescu era un mentor,lansând şi susţinând nume care s-au înscris în
istoria literaturii .
În ceea ce priveşte problemele limbii,Maiorescu a închegat un sistem ortografic raţio-
nal prezentat în "Despre scrierea limbei române",articol în care criticul luptă împotriva
publiciştilor ardeleni şi bucovineni,continuitori ai tradiţiilor latinizate.O altă problemă
lansată de Titu Maiorescu este "Teoria formelor fără fond".Zoe Dumitrescu Buşulenga
consideră că această teorie are un "dublu tăiş".Teoria se referea la ideea că :instituţiile
împrumutate din alte părţi,din alte culturi,nu pot dăinui ca forme,"nu pot trăi decât dacă
cresc din rădăcini autohtone".
În privinţa folclorului criticul junist vede în folclor temelia pe care se poate înălţa o
cultură durabilă,plină de specific naţional.Începând cu Titu Maiorescu critica literară
capătă rigoare,deşi uneori ea era prea aspră("Intră cine vrea,rămâne cine poate"),
prea judecătorească ,dar a fost necesară "într-un moment de creştere al litraturii".
În calitate de critic,Titu Maiorescu a fixat terminologia de specialitate în critică şi
estetică;analizele pe care le-a făcut operelor lui Eminescu,Caragiale,Sadoveanu,Goga vor
fi exacte şi pertinente(adevărate),dar în teoriile generale estetice el va rămâne într-un
tărâm depăşit,acela al "artei pentru artă".
Tudor Vianu atrage atenţia asupra justeţii judecăţilor lui Maiorescu şi asupra
nuanţelor pe care criticul ştia să le pună în caracterizarea unor autori atât de diferiţi ca
valuare.
Cât despre "O cercetare critică asupra poeziei de la 1867" :"Poezia,ca toate artele este
chemată să exprime frumosul spre deosebire de ştiinţă care se ocupă de adevăr."
Ideea:deosebirea între artă şi ştiinţă,rolul poeziei şi al ştiinţei.
În concepţia lui Maiorescu,"ideea sau obiectul exprimat prin poezie este întotdeauna
un simţământ sau o pasiune şi niciodată o cugetare exclusiv intelectuală".
Ideea:ideea din poezie este reprezentată de sentimente.
"Limba este materia primă a literaturii,aşa cum piatra sau bronzul pentru sculptură,
culorile pentru pictură,sunetele pentru muzică".
Din punctul de vedere al lui Titu Maiorescu există cuvinte poetice şi nepoetice.Unele
trezesc imagini sensibile,altele nu.