VI.

POLITICI PUBLICE PRIVIND COMERŢUL

6.1. Sursele preocupării publice privind comerţul

Trecerea de la o economie predominant industrială, la o economie dominată de comunicare şi informaţii

şi centrată pe servicii necesită o reorientare decisivă în domeniul politicilor pentru a răspunde cerinţelor şi a
beneficia de oportunităţile unui sector care, după cum experienţa a demonstrat-o, are o importanţă strategică
pentru dezvoltarea echilibrată şi durabilă a sistemului economic şi social.
Bazându-se, la nivel european1, pe mai mult de şase milioane de întreprinderi mici şi mijlocii şi într-o
măsură deloc neglijabilă, mini-întreprinderi, - “comerţul reprezintă mai mult de 17% din valoarea adăugată
realizată la nivel comunitar”2. Nu trebuie uitat nici faptul că acest sector de activitate ocupă, doar în Europa
occidentală, mai mult de 20 milioane de salariaţi ceea ce face din el al doilea sector utilizator de forţă de
muncă.
Sector cu activitate esenţială şi precisă, complexă şi autonomă în cadrul economiei unei naţiuni,
comerţul este structurat în domenii multiple şi reprezentative în sfera parteneriatului: depozitarea şi
aprovizionarea en-gros, istribuţia cu amănuntul, importul-exportul, societăţile comerciale, furnizorii inter-
industriali. Acţiunile consacrate promovării comerţului şi dezvoltării sale necesită o revizuire profundă a
propriilor politici în vederea adaptării noilor realităţi şi pregătirii integrării plenare într-o lume în care
amprenta sectorului terţiar asupra economiei devine tot mai accentuată.
Aflat în centrul relaţiilor de schimb, indiferent de locul desfăşurării lor, comerţul se confruntă cu
mutaţii profunde într-un context concurenţial fără precedent. Cercetarea noilor valori adăugate implică luarea
în considerare a evoluţiilor care au loc în chiar conţinutul activităţii şi respectiv a profesiei de comerciant. Cel
care depăşeşte simplul act de achiziţionare a unui bun uneori pentru a-l revinde, devine parte integrantă a
noului sector terţiar de tip industrial.
Analiza pe baze noi a activităţii comerciale necesită clarificarea aspectelor particulare ce derivă din
evoluţia actuală şi previzională a funcţiilor acestui domeniu precum şi a resurselor umane angajate.
În toate ţările pentru care există date disponibile, serviciile de distribuţie deţin o pondere însemnată în
activitatea economică. Ponderea variază de la circa 8% din PIB în ţări ca Germania sau Irlanda până la circa
20% din PIB în Hong Kong sau Panama3. În multe ţări sectorul distribuţiei se situează – în ceea ce priveşte
contribuţia la PIB - imediat după industria prelucrătoare. În general, contribuţia sectorului distribuţiei la

1
Cifre 2001 EUROSTAT
2
Ricardo Garosci, “La ce se pot aştepta firmele de distribuţie de la noile evoluţii în politica comercială a UE”, Congresul AIDA Viena 1996
3
Distribution services, Background Note by the Secretariat, Council for Trade in Services , WTO, 1998

1
ocuparea forţei de muncă este chiar mai mare decât contribuţia sa la PIB, ceea ce reflectă ponderea relativ mai
mare a muncii vii în compoziţia organică a factorilor de producţie specifică sectorului.
In multe ţări întreprinderile cu activitate principală în domeniul serviciilor de distribuţie deţin o pondere
ridicată în numărul total de întreprinderi. Această pondere variază între 20% - în Statele Unite, Danemarca
sau Islanda - şi 40% în Grecia sau Portugalia, fapt ce reflectă preponderenţa întreprinderilor de talie mică.
Ca dinamică, datele disponibile indică o tendinţă de creştere atât a volumului de activitate realizat în
sectorul distribuţiei cât şi a efectivelor ocupate în cadrul acestui sector. Întrucât creşterea volumului de
activitate a depăşit creşterea efectivelor se poate semnala şi o creştere a productivităţii muncii.
În prezent se semnalează două tendinţe interesante: ▪ una de concentrare a serviciilor de distribuţie, în
special la nivelul comerţului cu amănuntul, şi ▪ o alta de reducere a rolului comerţului cu ridicata. Deşi,
tradiţional, sectorul distribuţiei se caracterizează prin un număr relativ mare de personal cu calificare scăzută
şi salarii mici, odată cu creşterea gradului de sofisticare a mărfurilor comercializate şi a formelor noi de
comerţ şi a tehnologiilor avansate, se înregistrează şi o tendinţă de polarizare a personalului în ceea ce
priveşte nivelul de calificare şi nivelul veniturilor.
În ansamblu, se apreciază4 că piaţa serviciilor de distribuţie este concurenţială în ciuda tendinţei de
concentrare. Comparativ cu dimensiunile pieţei, talia optimă a unei întreprinderi continuă să rămână mică.
Totuşi, în privinţa uşurinţei intrării pe piaţă5 se manifestă tendinţe contradictorii. Astfel, creşterea economiilor
de scară, odată cu introducerea tehnologiilor comerciale specifice marilor suprafeţe, precum şi creşterea
preţurilor terenurilor şi imobilelor au sporit costul fix al intrării pe piaţă (investiţia iniţială necesară pentru
instalarea unui sistem de exploatare la nivelul Taliei Minime Eficace); pe de altă parte, dezvoltarea formelor
de comerţ „fără magazine” şi în special a comerţului electronic au redus substanţial costul intrării pe piaţă.
Comerţului îi revine un rol fundamental în fluidizarea circulaţiei mărfurilor în economie, în asigurarea
securităţii şi bunăstării consumatorilor şi în protecţia mediului. Acestea rămân teme permanent actuale pentru
responsabilii politicilor economice publice. Totodată, problemele enunţate dobândesc o dimensiune
internaţională (chiar mondială) tot mai pregnantă, pe măsură ce avansează procesul globalizării.
Necesitatea unor politici publice în favoarea comerţului nu reprezintă, însă, o axiomă. Tocmai de aceea,
ar trebui încurajată o evaluare lucidă, mai degrabă decât entuziasmul declarativ şi puţin pragmatic pe care-l
întâlnim, uneori, când se discută politicile faţă de comerţ. Există cel puţin trei argumente în favoarea
necesităţii unei politicilor publice faţă de comerţ, care se adaugă celor mai frecvent aduse într-o asemenea
dezbatere, cum este acela privind rolul socio-economic deosebit de important al comerţului6:

4
idem
5
care măsoară contestabilitatea pieţei şi deci presiunile concurenţiale care se manifestă chiar şi în cazul de facto al unui monopol local
6
Tăchiciu, L., Axe ale politicilor publice privind comerţul în România, în Comerţ şi Competitivitate (ed.M.Vişean)
ediţia 1, Ed.ASE, Bucureşti, 2005 pag.164-169

2
 ¾În primul rând, dezbaterea „intervenţionism versus non-intervenţionism” în rândul economiştilor este
legitimă, dar nu trebuie substituită celei privind necesitatea unei politici faţă de comerţ, întrucât chiar opţiunea
pentru non-intervenţionism nu înseamnă absenţa oricărei politici.
¾În al doilea rând, comerţul are multe trăsături particulare, care îl deosebesc net de celelalte domenii de
activitate economică, astfel încât nu poate fi reţinut ca un punct de vedere valabil acela care se bazează pe
ideea că problematica comerţului poate fi acoperită corespunzător prin politici aşa-zise „orizontale”.
Dimpotrivă, politicile orizontale trebuie evaluate şi validate, reformulate, adaptate şi asamblate într-un
sistem coerent care să vizeze în mod specific comerţul. Desigur, nu trebuie pierdut din vedere caracterul
extrem de eterogen al actorilor cu interese în sfera comerţului şi nici caracterul adeseori contradictoriu al
intereselor acestora. Principiul fundamental al politicilor, care asigură arbitrajul între interesele diferite, este
acela al întăririi concurenţei libere, pe baze echitabile şi în interesul consumatorului. Spre exemplu, sistemul
de politici trebuie astfel echilibrat încât să nu discrimineze în favoarea întreprinderilor mai mici, dacă asta
presupune acceptarea unei eficienţe scăzute şi unor costuri mai mari pentru consumatori. Totodată însă,
sistemul ar trebui să împiedice tendinţa de scădere a costurilor prin compromiterea calităţii serviciilor sau
afectarea mediului înconjurător, sau să ofere o posibilitate de supravieţuire a comerţului acolo unde chiar şi
unei întreprinderi mici i-ar fi imposibil să atingă pragul de rentabilitate, dar unde serviciile comerţului sunt
strict necesare conservării comunităţii locale.
¾În al treilea rând, formularea şi enunţarea unor politici publice clare, explicite, privind comerţul ar
avea în principal o funcţie de comunicare permiţând actorilor cu interese în sectorul comerţului să-şi
concerteze eforturile creând sinergii.
Tinând cont de locul lor de aplicare putem identifica politici publice privind comerţul la nivel mondial,
la nivel regional şi la nivel naţional. Cum România este o ţară recent integrată în Uniunea Europeană, vom
face referire, la nivel regional, la politicile europene.

6.2. Politici privind comerţul la nivel mondial

Având în vedere inexistenţa unei autorităţi publice la nivel mondial, problemele de natura politicilor
economice, care preocupă un număr mare din ţările lumii dacă nu chiar pe toate, sunt soluţionate prin
înţelegeri între guverne ce se negociază într-un cadru instituţional dat. Aceste înţelegeri fac obiectul dreptului
internaţional public. În alte cazuri, numeroase guverne urmează o aceeaşi conduită, nu sub constrângerea unor
înţelegeri negociate, ci în mod voluntar, pe baza convingerii că aceea este cea mai bună soluţie (de exemplu,
în cazul utilizării modelelor de legi sau urmăririi liniilor de acţiune recomandate de unele organizaţii
internaţionale cum este OECD7).

7
Organizaţia Europeană pentru Comerţ şi Dezvoltare

3
 La nivel mondial, politicile cu privire la comerţ vizează în special schimburile internaţionale.
Interdependenţa dintre comerţul interior şi cel exterior este foarte puternică; ca urmare şi politicile
corespunzătoare se întrepătrund. Această întrepătrundere este şi mai evidentă când comerţul - cu amănuntul
sau cu ridicata - constituie o componentă importantă a comerţului internaţional cu servicii.
Cadrul instituţional al politicilor publice cu privire la comerţ la nivel mondial cuprinde instituţii cu
vocaţie universală sau cu o mare influenţă, instituţii şi organizaţii guvernamentale, instituţii şi organizaţii
neguvernamentale. Acestea promovează schimburile libere de mărfuri şi servicii, principiul concurenţei,
comerţul echitabil între ţări, respectul consumatorilor, al salariaţilor şi al mediului, practici de afaceri
responsabile. Cele mai importante instituţii sunt următoarele:

A. Organizaţia Mondială a Comerţului

Organizaţia Mondială a Comerţului8 (WTO - World Trade Organization, OMC - Organisation
Mondiale du Commerce) a fost înfiinţată în 1995, ca un nou stadiu al conlucrării multilaterale la nivel
mondial în domeniul comerţului; este succesoarea forumului de negocieri cunoscut sub denumirea de GATT
(General Agreement on Tariffs and Trade, Acordul General pentru Tarife şi Comerţ). Acesta din urmă a
constituit cadrul principal de afirmare a politicilor comerciale ale statelor lumii timp de aproape jumătate de
secol, între 1947 şi 1994.
Menirea OMC este de a asigura realizarea comerţului între ţări în modul cel mai lesnicios,
predictibil, echitabil şi liber cu putinţă. Ca şi GATT, predecesorul său, OMC este, în primul rând, un
cadru de negociere şi afirmare a voinţei statelor membre: deciziile se iau prin consensul tuturor membrilor şi
sunt ulterior ratificate de către forurile legislative naţionale.
Principalele funcţii ale OMC sunt:
• Gestionarea acordurilor comerciale multilaterale;
• Asigurarea unui forum pentru negocieri în domeniul comerţului;
• Rezolvarea disputelor privind comerţul;
• Examinarea politicilor comerciale naţionale;
• Asistarea ţărilor în curs de dezvoltare în probleme legate de politicile comerciale, prin instruire şi
asistenţă tehnică;
• Cooperarea cu alte organizaţii internaţionale.
La OMC au aderat, ca membre, 150 de state care efefctuează aproximativ 97% din comerţul mondial.
Cel mai înalt organism de decizie al OMC este Conferinţa ministerială care se reuneşte din doi în doi
ani, sub care se găseşte Consiliul General, ce se întâlneşte de mai multe ori pe an la sediul din Geneva al

8
http://www.wto.org

4
OMC. Consiliului General îi revin şi rolurile de ● Organism de examinare a politicilor comerciale naţionale şi
● Organism de soluţionare a disputelor.
Pe al treilea nivel se găsesc cele trei Consilii pe probleme: Consiliul privind comerţul cu mărfuri,
Consiliul privind comerţul cu servicii şi Consiliul privind aspectele legate de comerţ ale dreptului de
proprietate intelectuală.
Aparatul de lucru permanent al OMC este Secretariatul. Acesta are sediul la Geneva, un efectiv de 630
de persoane şi un buget anual de circa 100 milioane Euro9.
Cele mai importante rezultate ale activităţii OMC sunt acordurile, adevărate „culegeri de reguli”, care
asigură comerţului internaţional un caracter nediscriminatoriu. Primul dintre acestea a fost GATT, care a vizat
comerţul cu mărfuri. Recent preocupările s-au diversificat cuprinzând comerţul cu servicii (GATS – General
Agreement on Trade in Services), drepturile de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS – Trade-related
Aspects of Intelectual Property Rights), soluţionarea disputelor (DSU – Dispute Settlement Understanding10)
sau mecanismul de examinare al politicilor comerciale (TPRM – Trade Policy Review Mechanism).
Ultima rundă de negocieri a demarat cu ocazia Conferinţei Ministeriale din 2001 de la Doha (Quatar) şi
este consacrată asistării ţărilor mai puţin dezvoltate să profite de pe urma comerţului. Negocierile ce se
desfăşoară în acest sens sunt cunoscute ca Runda Doha de negocieri pentru dezvoltare sau Programul Doha
pentru dezvoltare.
OMC publică anual un Raport asupra comerţului mondial (World Trade Report), oferă o largă bază de
informaţii statistice, precum şi un număr însemnat de studii, cele mai multe putând fi obţinute gratuit în
format electronic.

B. Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare11 - CNUCD (UNCTAD – United Nations
Conference on Trade and Development, CNUCD – Conférence des Nations Unies pour le Commerce et le
Développement) a fost creată în 1964 în scopul promovării integrării ţărilor în curs de dezvoltare în cadrul
economiei mondiale, într-o manieră propice dezvoltării acestora. CNUCD îndeplineşte trei funcţii principale:
• forum deliberativ interguvernamental, urmărind crearea consensului cu ajutorul experţilor şi al
schimburilor de experienţă;
• furnizor de studii, analize de politici economice şi colecţii de date în sprijinul dezbaterilor la care
participă reprezentanţi ai guvernelor şi experţi;
• furnizor de asistenţă tehnică personalizată ţărilor în curs de dezvoltare.

9
date valabile pentru anul 2002
10
Aceasta este forma scurtă, uzuală, a denumirii complete a acordului: Understanding on Rules and Procedures Governing the Settlement of Disputes
11
http://www.unctad.org

5
 CNUCD are 192 de membri. Conferinţele Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare au loc o dată la
patru ani. Între conferinţe, activitatea organizaţiei este condusă de Consiliul pentru Comerţ şi Dezvoltare
alcătuit din reprezentanţi ai guvernelor statelor membre, care se reuneşte odată pe an în reuniune ordinară şi
de maximum trei ori pentru reglarea unor probleme cu caracter administrativ-instituţional.
Consiliul are trei comisii de specialitate:
¾ Comisia pentru comerţul cu bunuri materiale şi servicii şi pentru produse de bază;
¾ Comisia pentru investiţii, tehnologie şi chestiuni financiare conexe;
¾ Comisia pentru întreprinderi, facilitarea afacerilor şi dezvoltare.
Fiecare comisie poate convoca până la 10 reuniuni de experţi anual pentru a dezbate teme specifice
ariei sale de responsabilitate.
Secretariatul CNUCD are sediul tot în Geneva, are un efectiv de 400 de persoane şi un buget anual de
circa 50 milioane Euro. Pe lângă activitatea organismelor CNUCD, secretariatul serveşte şi activitatea
Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie în favoarea dezvoltării, care este un organism al Comitetului Economic şi
Social al ONU (ECOSOC).
Principalele activităţi desfăşurate de către CNUCD sunt structurate după cum urmează:
¾ În domeniul comerţului şi produselor de bază;
• încurajarea diversificării producţiei şi dezvoltării structurilor comerciale;
• întărirea politicilor privind concurenţa şi consumatorii (între altele actualizează regulat un model de
lege privind concurenţa);
• dezvoltarea „diplomaţiei comerciale”, a capacităţii ţărilor de a participa la negocierile comerciale;
• sistemul TRAINS de analiza a măsurilor comerciale şi furnizare de informaţii;
• evaluarea impactului comerţului asupra mediului şi sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare de a
participa în mod avantajos la negocierile în această privinţă.
¾ În domeniile investiţiilor, tehnologiei şi dezvoltării întreprinderilor:
● asistarea ţărilor în curs de dezvoltare în realizarea de aranjamente privind investiţiile şi tehnologia;
● examinarea politicilor cu privire la investiţii;
● realizează ghiduri privind investiţiile pentru ţările cel mai puţin dezvoltate;
● examinează politicile privind promovarea ştiinţei şi tehnologiei pentru dezvoltare;
● desfăşoară programul Empretec de promovare a spiritului întreprinzător şi a dezvoltării;
întreprinderilor mici şi mijlocii (în circa 27 ţări).
¾ În domeniile politicii macroeconomice şi finanţării datoriei publice şi dezvoltării:
● studii şi examinări ale politicilor naţionale;
● acordarea de sprijin şi asistenţă tehnică ţărilor în curs de dezvoltare;
● dezvoltarea unei aplicaţii informatice pentru managementul datoriei publice (denumită

6
 DMFAS şi utilizată în peste 62 de ţări).
¾ În domeniile transportului, vămii şi informaticii:
● dezvoltarea aplicaţiei informatice ASYCUDA pentru vamă12 ;
● dezvoltarea aplicaţiei informatice ACIS pentru urmărirea încărcăturilor de mărfuri pe parcursul
transportului;
● aplicarea iniţiativei e-Tourism;
● dezvoltarea unei reţele de puncte de comerţ denumită Global Trade Point Network (GTPNet) cu 150
de centre care furnizează informaţii şi servicii pentru comerţ şi sprijină dezvoltarea practicilor „e-business”.
¾ În domeniul dezvoltării:
▪ analizează problemele ţărilor cele mai vulnerabile (cu cel mai scazut nivel de dezvoltare, insulare sau
izolate), în scopul identificării căilor de reducere a sărăciei şi coordonării asistenţei externe.

C. Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional

Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional (United Nations Commission on
International Trade Law – UNCITRAL în engleză şi CNUDCI în franceză) a fost creată în 1966 ca un
instrument prin care ONU să joace un rol mai activ în îndepărtarea din calea fluxurilor comerciale
internaţionale a obstacolelor datorate diferenţelor dintre legislaţiile naţionale. UNCITRAL este constituită din
60 de membri desemnaţi de Adunarea generală pentru mandate de câte 6 ani, astfel încât din trei în trei ani să
se reînnoiască jumătate din numărul membrilor. Sunt reprezentate toate regiunile globului şi toate categoriile
de ţări.
UNCITRAL acţionează, potrivit mandatului său, pentru unificarea progresivă a legislaţiilor naţionale
privind comerţul internaţional. Activitatea desfăşurată de către UNCITRAL este consacrată fie prin convenţii
încheiate între state în cadrul sistemului Naţiunilor Unite, fie prin adoptarea de „recomandări”, ori „modele de
legi” care devin un element important de referinţă în reglementarea relaţiilor comerciale dintre state sau
entităţi private.
Cele mai importante domenii asupra cărora s-a concentrat până în prezent munca UNCITRAL sunt
următoarele:
• Arbitrajul comercial internaţional şi concilierea;
• Vânzarea internaţională de mărfuri;
• Insolvabilitatea;
• Plăţile internaţionale;
• Transportul internaţional de mărfuri;

12
utilizată în peste 80 de ţări, inclusiv în România

7
 • Comerţul electronic:
• Achiziţii (publice) şi dezvoltarea infrastructurii;
• Daune-interese specificate şi sancţiuni penale.

D. Pe lângă acestea trebuie să mai notăm Organizaţia Internaţională a Muncii, care promovează
ocuparea şi îmbunătăţirea relaţiilor de muncă, şi Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, care
grupează numai circa 30 de state dar care este foarte influentă, întrucât, prin statisticile şi studiile pe care le
realizează, acţionează ca un „consilier” pe probleme economice şi sociale pentru guvernele ţărilor membre în
domenii ca macroeconomia, comerţul, educaţia, administraţia publică, dezvoltarea, ştiinţa şi inovarea. Mai
există şi un număr de mari confederaţii sindicale cu activitate influentă au la nivel mondial.

6.3. Politici la nivel european

La nivelul Uniunii Europene cadrul instituţional deosebit de complex al promovării de politici publice
cu privire la comerţ, care este, are în centrul său Comisia Europeană şi Consiliul de Miniştri. Acestea din
urmă iniţiază politici dar adoptarea lor se face însă de către Consiliu, pe baza textelor propuse de către
Comisie. Un rol important în definirea politicilor europene are dialogul social cu patronatul şi sindicatele din
comerţ.
Cele mai reprezentative organizaţii sunt EUROCOMMERCE13 pentru patronat şi UNI-Europa
Commerce14 pentru sindicat15. Având în vedere caracterul mai omogen şi coordonat al sistemului instituţional
european, precum şi implicaţiile politicilor europene pentru ţara noastră ca tânără membră a Uniunii
Europene, vom insista asupra conţinutului politicilor europene cu privire la comerţ.
Comerţul constituie o arie de preocupare permanentă pentru responsabilii politicii faţă de întreprinderi
promovate de către Comisia Europeană∗, avându-se în vedere că acest sector este esenţial pentru buna
funcţionare a Pieţei Unice. Politica faţă de comerţ are ca punct de pornire impactul major pe care îl are
eficienţa întreprinderilor din comerţ asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor europeni în ce priveşte:

• punerea la dispoziţia acestora a unei largi varietăţi de mărfuri la preţuri care să satisfacă cerinţele
tuturor categoriilor sociale;

• aducerea unor contribuţii la calitatea vieţii în comunităţi locale unde magazinele şi centrele
comerciale constituie punctul nodal pentru o parte importantă a activităţii umane;
13
www.eurocommerce.be
14
http://www.union-network.org/UNIsite/Sectors/Commerce/index.htm
15
componenta europeană a unei uniuni sindicale globale
∗
Politicile în domeniul comerţului şi distribuţiei sunt atribuite în sarcina Unităţii D1 – Servicii pentru Afaceri şi Comerţ (Business Services and
Distributive Trades) din cadrul Direcţiei Generale pentru întreprinderi a Comisiei Europene (DG Enterprises)

8
 • menţinerea unor standarde de mediu, etice şi sociale ridicate în legătură cu produsele şi serviciile pe
care le comercializează.

Principalele documente oficiale ce marchează traseul politicii Uniunii Europene faţă de comerţ sunt, în
ordine cronologică, următoarele:

1991: Către o piaţă unică în domeniul distribuţiei – Comerţul interior în cadrul Comunităţii,
sectorul comercial şi completarea pieţei interne, comunicare a Comisiei Europene, publicată la
data de 11.03.1991 sub numărul 41 (COM(1991) 41 final)

1996: Cartea Verde privind comerţul, comunicare a Comisiei Europene, publicată la data de
20.11.1996 sub numărul 530 (COM(1996) 530 final)

1999: Cartea Albă privind comerţul, comunicare a Comisiei Europene către Consiliu, Parlamentul
european, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor, publicată la data de 27.01.1999

sub numărul 6 (COM(1999) 6 final)

Primul dintre cele trei documente este consacrat, în principal, identificării şi înlăturării barierelor legate
de comerţ în calea liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor în cadrul Comunităţii Europene. Un accent
deosebit a fost pus pe facilitarea schimburilor de servicii de distribuţie între ţările membre. Problematica
specifică comerţului identificată cu acel prilej a avut, în special, meritul de a fi adus comerţul în planul
preocupărilor politicilor economice comunitare.
Cel de-al doilea document este cel mai cuprinzător şi mai strategic dintre cele trei. Cartea Verde şi-a
propus ca obiectiv să alimenteze cu material informativ reflecţia factorilor de decizie politică şi a partenerilor
acestora reprezentând mediile de afaceri, consumatorii şi alte compartimente ale societăţii civile cu privire la
importanţa comerţului în economie şi la provocările cu care se confruntă acest sector la începutul mileniului
trei. În acelaşi timp, Cartea Verde supune dezbaterii publice opţiuni fundamentale privind distribuţia
responsabilităţii politicii faţă de comerţ între nivelul naţional şi cel comunitar, aplicarea politicilor privind
concurenţa la concentrările şi formele de cooperare orizontală ce au loc în comerţ, încurajarea şi sprijinirea
întreprinderilor de comerţ de a adopta noi tehnologii.
Adoptată trei ani mai târziu, Cartea Albă privind comerţul este un document de orientare, programatic.
Luând în considerare ansamblul reacţiilor prilejuite de publicarea Cărţii Verzi precum şi evoluţiile ulterioare,
Cartea Albă evidenţiază problemele asupra cărora s-a convenit că trebuie să facă obiectul politicilor publice la
nivel comunitar şi adoptă un plan de acţiune detaliat.
Recunoscând rolul economic şi social sensibil al comerţului în asigurarea bunăstării cetăţenilor, politica
comunitară care vizează comerţul în mod direct urmăreşte să răspundă unor ameninţări legate de periclitarea
întreprinderilor mai mici, a comerţului independent şi de proximitate, ca urmare a accelerării fenomenelor de

9
concentrare şi internaţionalizare. Această stare de lucruri naşte preocupări serioase şi îndeamnă la reflecţie
asupra felului în care structurile comerciale actuale vor răspunde cerinţelor viitoare. În viitorul nu prea
îndepărtat evoluţiile din comerţ se vor resimţi în toate compartimentele vieţii economice şi sociale, de la
nivelul unei mici comunităţi locale până la ansamblul pieţei unice europene.
Pentru responsabilii europeni, comerţul este, dincolo de rolul său economic şi social general, un factor
de coeziune socială şi o pârghie pentru realizarea efectivă a unităţii (unicităţii) Pieţei Interne a Uniunii
Europene. Totodată, politica comunitară este nuanţată în raport cu tendinţele majore ce se manifestă în
comerţ, pe plan european şi mondial:
™ Concentrarea este considerată ca un element de progres atâta timp cât serveşte interesului
fundamental al consumatorilor de a dobândi bunurile şi serviciile necesare la preţuri mai scăzute. Totuşi,
există preocuparea ca echilibrul calitate – preţ să nu se realizeze la un nivel prea scăzut, limitând posibilităţile
consumatorilor de a alege, sau posibilităţile producătorilor industriali de a concura în condiţii echitabile.
Această posibilă evoluţie nefavorabilă este privită ca un pericol real a cărui evitare presupune comunicare şi
colaborare între diferitele grupuri de interese;
™ În mod corespunzător, politica comunitară este favorabilă comerţului independent organizat, chiar
dacă asemenea forme de cooperare dintre întreprinderi sunt susceptibile a fi considerate încălcări ale
principiilor generale ale concurenţei, întrucât ele reprezintă o cale de supravieţuire a comerţului independent;
prin organizarea întreprinderilor mai mici se consideră că se întăreşte rivalitatea pe piaţă şi se prezervă
posibilităţi mai mari de alegere la dispoziţia consumatorilor. Mai mult chiar decât a tolera existenţa unor
înţelegeri între întreprinderile de comerţ independente, politica comunitară recomandă chiar încurajarea unor
forme de cooperare, în special pe linia dezvoltării resurselor umane prin învăţare permanentă şi pe linia
adoptării noilor tehnologii;
™ În ce priveşte internaţionalizarea comerţului, politica comunitară distinge două planuri diferite: unul,
legat de internaţionalizarea întreprinderilor de comerţ în interiorul pieţei unice, ca element de întărire a
integrării, plan în care se plasează şi politica faţă de comerţul din ţările candidate, cel de-al doilea referitor la
concurenţa cu întreprinderi din afara Uniunii Europene. În acest al doilea plan, se aşteaptă ca succesul
întreprinderilor de comerţ europene să constituie o pârghie importantă a creşterii competitivităţii economiei
Uniunii Europene, în ansamblu, pe plan global;
™ Promovarea societăţii informaţionale în Uniunea Europeană rezervă un loc important comerţului
electronic şi altor dezvoltări informatice cu implicaţii asupra comerţului şi distribuţiei fizice. Eforturi
substanţiale sunt, însă, considerate necesare pentru a evita posibilele efecte nedorite ale pătrunderii noilor
tehnologii. Asemenea efecte ar putea consta în reducerea siguranţei pieţelor şi tranzacţiilor, dar pericolul
esenţial este cel al adâncirii ireversibile a decalajelor de dezvoltare între comunităţi umane identificate după
diferite criterii sa grupuri sociale.

10
 Pe baza identificării principalelor probleme cu care se confruntă comerţul în prezent, ca şi pentru viitor,
analiza fiind rafinată printr-o largă dezbatere publică∗, Comisia Europeană a enunţat principalele priorităţi ale
politicilor comunitare cu privire la comerţ, în cadrul documentului intitulat Cartea Albă privind comerţul.
Acestea se grupează în jurul următoarelor axe:
► Îmbunătăţirea utilizării instrumentelor pentru politici, în scopul sprijinirii comerţului
Pentru a iniţia măsuri de politici adaptate nevoilor comerţului este necesară, în primul rând, o
cunoaştere aprofundată a sectorului. O reflectare cât mai fidelă a situaţiei existente ar trebui să fie suficient de
detaliată, să recurgă la indicatori şi categorii specifice comerţului, şi să permită identificarea timpurie a
fenomenelor „de cotitură” pentru a da ocazia unor acţiuni de întâmpinare a acestora.
Principalele măsuri cuprinse în planul de acţiune, alături de o largă campanie de informare publică
menită să anime cercurile profesionale şi responsabilii de politici din statele membre, au în vedere:
perfecţionarea, în mod progresiv, a metodologiei statistice utilizate pentru comerţ; dezvoltarea dialogului între
principalele părţi interesate din Uniunea Europeană; continuarea demersurilor de armonizare a reglementărilor
şi practicilor privind activitatea agenţilor de comerţ.
► Ameliorarea cadrului administrativ, legal şi financiar
Complexitatea excesivă a cadrului administrativ, legal şi financiar constituie un factor anticompetitiv, în
multe feluri: este o barieră la intrarea pe piaţă a unor noi întreprinderi; măreşte costurile întreprinderilor ce se
supun regulilor în cauză comparativ cu rivalii străini care dispun, eventual, de un cadru mai puţin apăsător;
acţionează în detrimentul întreprinderilor mici şi mijlocii, întrucât acestea suportă mai greu povara
administrativă comparativ cu întreprinderile mari.
În politicile Uniunii Europene, îmbunătăţirea mediului de afaceri constituie o temă centrală care
acoperă o problematică şi interese mult mai vaste decât cele specifice întreprinderilor din comerţ. Totuşi,
aplicarea principiilor generale ale politicii comunitare întreprinderilor de comerţ trebuie adaptată
particularităţilor sectorului. Este cu atât mai bine dacă particularităţile în cauză sunt luate în considerare încă
din faza fundamentării unor decizii/reglementări. Priorităţile Comisiei Europene cuprind: adaptarea la
cerinţele comerţului a măsurilor ce se consimt de către autorităţile naţionale în lumina raportului Grupului de
lucru pentru simplificarea mediului întreprinderilor (BEST)16; crearea unor condiţii mai favorabile de acces la
surse de finanţare pentru întreprinderile recent înfiinţate, pentru cele inovatoare şi pentru întreprinderile mici

∗
Cartea Verde privind comerţul a fost larg difuzată către instituţii publice comunitare, naţionale şi regionale, organizaţii profesionale şi întreprinderi
existând reacţii din partea Comisiei Economice a Parlamentului European (Raport aprobat la 23.07.1997), Comitetului Economic şi Social (Aviz din
29.05.1997), Comitetului regiunilor (Aviz din data de 10.07.1997), precum şi din partea a peste 100 de alte organizaţii, incluzând documentele de
poziţie prezentate de EuroCommerce (organizaţia profesională a patronatului din comerţ la nivelul Uniunii Europene) şi Euro-Fiet (organizaţie
reprezentând, la nivel european, salariaţii din comerţ al cărei rol a fost preluat de UNI Europa Commerce)
16
Report of the Business Environment Simplification Task Force – BEST, Volumul I şi II, Office for Official Publications of the European
Communities, Luxembourg, 1998, Grupul de lucru pentru simplificarea mediului de afaceri – BEST, a fost înfiinţat de către Comisia Europeană în iulie
1997, în baza mandatului primit din partea Consiliului European de la Amsterdam (16-17 iunie 1997) având ca obiectiv redactarea unui raport
independent asupra mediului de afaceri. Raportul a fost finalizat în iunie 1998, fiind urmat de Comunicarea Comisiei Europene intitulată „Promovarea
antreprenoriatului şi competitivităţii – Răspunsul Comisiei Comunităţilor Europene la Raportul BEST şi recomandările acestuia” incluzând proiectul
unui Plan de acţiune pentru promovarea antreprenoriatului şi competitivităţii. La 30 noiembrie 2000, Comisia Europeană a invitat ţările candidate să
participe la un grup de lucru constituit după modelul BEST (CC BEST

11
şi mijlocii din comerţ; intensificarea dialogului între reprezentanţii întreprinderilor de comerţ şi cei ai
organizaţiilor de consumatori şi celor sindicale; încurajarea europenizării şi internaţionalizării întreprinderilor
de comerţ.
► Întărirea competitivităţii şi dezvoltarea spiritului întreprinzător
Măsurile vizând întărirea competitivităţii comerţului european şi dezvoltarea spiritului întreprinzător
constituie axa centrală a politicii Uniunii Europene faţă de comerţ. De altfel, întreaga construcţie a politicii în
domeniu se sprijină pe ideea că asigurarea pe termen lung a contribuţiei comerţului la bunăstarea cetăţenilor
Uniunii Europene şi la prosperitatea economiei este posibilă numai prin creşterea competitivităţii
întreprinderilor de comerţ. Responsabilii europeni au în vedere faptul că valorificarea cât mai deplină de către
întreprinderile de comerţ – în beneficiul cetăţenilor - a oportunităţilor pe care le oferă progresul tehnologic,
Piaţa Unică Europeană şi globalizarea, precum şi înlăturarea sau atenuarea unora dintre ameninţări, presupun
intervenţii ale autorităţilor publice.
În cele ce urmează se prezintă domeniile considerate prioritare:
¾ Dezvoltarea comerţului electronic în special în legătură cu întreprinderile mai mici. Acesta poate
contribui hotărâtor la întărirea competitivităţii întreprinderilor şi la consolidarea relaţiilor între producători,
comerţ şi consumatori, permite întreprinderilor să-şi grupeze cumpărările întărindu-şi puterea de negociere în
raport cu furnizorii şi să pătrundă, cu costuri scăzute, pe pieţe geografic îndepărtate. Totodată, comerţul
electronic şi Internetul permit accesul lesnicios al întreprinderilor la informaţii, îmbunătăţirea logisticii,
dezvoltarea cooperării în activităţi de cercetare-dezvoltare.
¾ Dezvoltarea comerţului independent asociat şi a cooperării între micile întreprinderi de comerţ.
Responsabilii politicilor comunitare sunt conştienţi că legislaţia concurenţei poate fi perfecţionată pentru a da
câmp cât mai larg de manifestare a mecanismelor pieţei şi de afirmare a celor mai eficiente soluţii în
satisfacerea la un nivel înalt a trebuinţelor cetăţenilor. Un exemplu foarte bun îl constituie însăşi cooperarea
între întreprinderile mici şi mijlocii care, în ciuda aparentei eludări a regulilor concurenţei, constituie mijlocul
cel mai potrivit de salvgardare a unei concurenţe sănătoase şi de servire a consumatorului european. De aceea,
politica Comisiei Europene este de a excepta asocierile comercianţilor independenţi de la aplicarea regulilor
concurenţei.
¾ Promovarea unor forme de instruire şi actualizare a cunoştinţelor adaptate nevoilor întreprinderilor mai
mici din comerţ. La decalajul de calificare existent în strategie, politica vânzărilor, management se adaugă o
nouă rămânere în urmă în privinţa cunoştinţelor pe care le presupune utilizarea noilor tehnologii şi metode de
lucru informatizate în contabilitate, finanţe, vânzări, utilizarea bazelor de date şi lucrul în reţea etc. În lipsa
acestor cunoştinţe, întreprinderile mici şi mijlocii riscă să fie împinse în afara pieţei.
¾ Sprijinirea comerţului în zone rurale şi urbane defavorizate Comerţul de vecinătate este o activitate
importantă prin rolul său de aprovizionare a populaţiei, precum şi prin contribuţia la calitatea vieţii locale,

12
crearea şi menţinerea legăturilor între oameni în cadrul comunităţii, prevenirea exodului populaţiei şi
favorizarea dezvoltării unor activităţi noi, de diversificare.
¾ Întărirea interacţiunii între comerţ şi turism. În zonele turistice, magazinele şi prestaţiile turistice profită
unele pe seama celorlalte. Promovarea unei legături mai strânse între comerţ şi turism ca factor de mobilizare
a sinergiilor în cadrul programelor de dezvoltare locală constituie, prin urmare, o ţintă importantă a politicilor
Uniunii Europene faţă de comerţ.
¾ Clarificarea rolului comerţului în contextul politicii de mediu Responsabilii europeni apreciază că
întreprinderile de comerţ trebuie să-şi asume o parte echitabilă din responsabilitatea gestionării fluxului de
deşeuri. Responsabilitatea care revine comerţului se determină, de la caz la caz, ţinându-se seama şi de
caracteristicile şi poziţia întreprinderii comerciale în lanţul de distribuţie. Colectarea, valorificarea şi
eliminarea deşeurilor ca acţiuni coordonate şi comune ale producătorilor ţi comercianilor şi respectiv,
întreprinderilor specializate în reciclare şi municipalităţi trebie promovate se vor promovate, complementar şi
cu acţiunile voluntare. Responsabilii politicilor europene sunt, însă, conştienţi că, dacă întreprinderile mari au
găsit resursele şi disponibilitatea de a studia aceste aspecte şi de a aplica unele soluţii, pentru întreprinderile
mici şi mijlocii sunt necesare eforturi publice pentru a le stimula şi sprijini să participe la realizarea politicilor
de mediu.
► Încurajarea europenizării şi internaţionalizării
Politicile Uniunii Europene cu privire la comerţ reţin ca priorităţi două dintre problemele legate de
europenizarea şi internaţionalizarea comerţului:
¾Încurajarea şi facilitarea implantării activităţii firmelor de distribuţie europene în alte regiuni ale
globului. Competitivitatea economiei europene pe plan mondial este susţinută de exporturi şi investiţii în alte
regiuni ale lumii. Din acest punct de vedere, implantarea în străinătate a firmelor de distribuţie europene are o
dublă funcţie: (1) serveşte firmelor respective, care, prin aceasta, exploatează pe scară mai largă tehnologiile
comerciale care le-au impus pe piaţa europeană şi (2) creează un fascicul de legături şi relaţii care favorizează
pătrunderea pe pieţele străine a produselor fabricanţilor europeni. Pe de altă parte, internaţionalizarea firmelor
de comerţ creează posibilitatea de diversificare a ofertei de mărfuri pe Piaţa Unică, prin mărfurile importate
din alte zone ale globului ,în care ele îşi desfăşoară activitatea. Desigur, produsele importate sporesc
presiunea concurenţială asupra producătorilor europeni, dar Comisia Europeană acordă prioritate intereselor
consumatorilor. „Avantajele liberalizării importurilor trebuie comparate cu argumentele în favoarea
restricţionării acestora. Activitatea de import şi cumpărări a întreprinderilor europene de comerţ lărgeşte
oferta de bunuri materiale şi servicii atât sub aspectul calităţii cât şi sub aspectul preţurilor. Restricţiile faţă
de comerţ, chiar dacă uneori sunt necesare, reduc aceste avantaje”17.

17
Comisia Europeană, „Livre blanc sur le commerce”, Communication de la Commission des Communautés Européennes au Conseil, au Parlement
Européen, au Comité économique et social et au Comité des régions, Bruxelles, 27.05.1999, COM(1999) 6 final, pagina 21

13
 ¾Asigurarea coeziunii privind comerţul la nivelul Pieţei Unice europene, în condiţiile lărgirii acesteia
odată prin aderarea celor mai recente state candidate. În condiţiile lărgirii Uniunii Europene se manifestă un
decalaj între formele de organizare şi desfăşurare a comerţului în statele deja membre şi cele din statele care
aderă la Uniune. Responsabilii politicilor europene au în vedere o serie de probleme – comune ţărilor
candidate – cărora trebuie să li se găsească soluţii pentru a menţine la un nivel acceptabil coeziunea
comerţului pe teritoriul Uniunii Europene lărgite, între care se numără: necesitatea modernizării sistemelor de
gestiune şi a logisticii; îmbunătăţirea situaţiei financiare a firmelor din comerţ (perfecţionarea structurilor
financiare); neacceptarea formelor de cooperare între întreprinderi de profil; slaba dezvoltare a structurilor
intermediare ce implică reprezentanţi ai întreprinderilor de comerţ şi care ar putea constitui o pârghie pentru
promovarea de instrumente de modernizare cu caracter colectiv; recunoaşterea insuficientă a rolului
comerţului de către autorităţile locale; slaba utilizare a mijloacelor financiare de ajutor pentru modernizarea
sectorului. Pentru a ataca cu succes problemele mai sus enunţate, este necesar să se realizeze transpunerea
acquis-ului comunitar, identificarea problemelor care există şi elaborarea unor programe de perfecţionare şi
modernizare adaptate atât condiţiilor locale cât şi celor care prevalează în Uniunea Europeană, creşterea
participării întreprinderilor de comerţ şi a organizaţiilor de reprezentare şi sprijin pentru acestea la programele
comunitare.
Trebuie făcută precizarea că politicile comunitare se aplică pe baza principiului subsidiarităţii, ceea ce
conduce la distribuirea responsabilităţilor între nivelurile comunitar, naţional, regional şi local. În acest fel,
soluţiile unora dintre problemele ce stau în faţa politicii faţă de comerţ cad în sarcina autorităţilor naţionale,
regionale sau locale chiar dacă problemele sunt comune şi afectează politica de ansamblu a comunităţii. Din
punctul de vedere al responsabililor comunitari, este necesară utilizarea cât mai eficace a mecanismelor de
consultare şi armonizare. De altfel, Comisia Europeană apreciază18 că rolul ei constă, în principal, în
următoarele:
• Să facă astfel încât sectorul comerţului, meritele şi atuurile acestuia în plan economic şi social, să fie
mai bine cunoscute;
• Să contribuie la o mai bună concertare între părţile interesate şi în special între organizaţiile
profesionale şi autorităţile naţionale şi locale;
• Să asigure identificarea şi difuzarea celor mai bune practici, respectiv cele care asigură cele mai bune
rezultate în ce priveşte competitivitatea şi ocuparea.
Setul de măsuri şi instrumente propus de „Cartea Albă” reprezintă ilustrarea unei conştientizării la
nivelul instituţiilor publice ale Uniunii Europene a necesităţii unei strategii pentru sectorul comerţ, chiar dacă
aceasta se produce relativ târziu. Întârzierea este recunoscută de responsabilii europeni şi pusă pe seama
diversităţii şi fragmentării sectorului, absenţei unor informaţii statistice relevante şi sistematice, dificultăţilor

18
Comisia Europeană, „Livre blanc sur le commerce”, Communication de la Commission des Communautés Européennes au Conseil, au Parlement
Européen, au Comité économique et social et au Comité des régions, Bruxelles, 27.05.1999, COM(1999) 6 final, pagina 5

14
de a organiza dialogul cu reprezentanţii profesiei. Tocmai de aceea în cadrul strategiei accentul este pus pe
îmbunătăţirea informării şi întărirea comunicării între părţile interesate.
Între politicile promovate, în prezent, de către instituţiile Uniunii Europene, se evidenţiază o serie de
teme ce prezintă un interes major pentru comerţ.
Una dintre acestea se referă la modul cum sunt tratate diferitele evoluţii pe care le cunoaşte comerţul şi
distribuţia de către politica concurenţei. Aşa cum s-a arătat în mai multe rânduri în cuprinsul lucrării de faţă,
două aspecte reţin atenţia în mod special:
• sunt privite favorabil formele de cooperare între comercianţii independenţi şi se caută soluţii de
acomodare a acestora cu cadrul legal al protecţiei concurenţei;
• se promovează eliminarea reglementărilor aplicabile comerţului existente la nivel local, regional sau
naţional, sau uniformizarea acestora, pentru a înlătura barierele din calea întreprinderilor care doresc să-şi
extindă activităţile pe teritoriile altor state membre ale Uniunii Europene.
Deşi opţiunile politice par să fie ferm formulate, soluţionarea propriu-zisă a problemelor implicate este
încă departe de a se fi încheiat.
O altă temă importantă este legată de infrastructurile calităţii. În această privinţă, există cerinţa ca
întreprinderile de comerţ să contribuie la aplicarea „Noii abordări” şi „Abordării globale”. Potrivit acestor
politici, reglementările tehnice sunt înlocuite, când acest lucru este posibil, cu „cerinţe esenţiale” vizând
asigurarea vieţii şi sănătăţii consumatorilor şi protecţia mediului; astfel producătorul are deplină libertate de a
alege modul concret prin care să satisfacă respectivele „cerinţe esenţiale”. Se înlătură, astfel, barierile tehnice
din calea circulaţiei mărfurilor între statele membre ale Uniunii Europene, realizîndu-se unui nivel de exigenţă
mai uniform în evaluarea conformităţii produselor. Producătorii şi distribuitorii trebuie să conlucreze pentru a
împiedica pătrunderea pe piaţă de produse ce nu îndeplinesc cerinţele esenţiale.
În domeniul siguranţei alimentelor există un set de politici distinct centrat pe asigurarea unor condiţii
extrem de exigente pe întregul circuit al acestor produse „din fermă, până pe masa19” consumatorului. S-a
creat Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentelor, şi odată cu ea şi obligaţia statelor membre de a
controla respectarea regulilor de igienă de către toţi actorii ce intervin în circuitul alimentelor, precum şi
obligaţia Comisiei Europene de a testa capacitatea şi capabilităţile statelor membre de a asigura controlul
securităţii alimentelor. Este evident că o parte importantă a responsabilităţii pentru asigurarea siguranţei
alimentelor revine distribuitorilor.
Politica faţă de Organismele Modificate Genetic face azi obiectul unor dezbateri animate, nu doar în
Uniunea Europeană ci şi în întreaga lume. În această privinţă, cetăţenii Uniunii Europene se pronunţă pentru o
conduită mai prudentă decât cea adoptată pe continentul nord-american. Făcându-se ecoul neliniştii
populaţiei, întâi Carrefour, apoi şi alte grupuri renumite din comerţ, au ales să nu comercializeze produse

19
Programul From firm to fork

15
conţinând organisme modificate genetic20. Este important să se asigure dreptul consumatorului de a alege,
ceea ce ar presupune o separare clară între produsele care conţin organisme modificate genetic şi cele care nu
conţin asemenea organisme, şi o bună cunoaştere a consecinţelor pe termen scurt, mediu şi lung ale cultivări
şi consumului unor asemenea organisme. Dacă în legătură cu riscul consumului sau cultivării, se pare ca
oamenii de ştiinţă nu deţin un răspuns satisfăcător, în ce priveşte separarea produselor se promovează o
tehnologie foarte minuţioasă de etichetare a produselor şi asigurare a „trasabilităţii”. Costurile necesare pentru
punerea în aplicare a sistemului preconizat, revin, într-o proporţie însemnată şi comerţului
În fine, un alt domeniu de politici care are implicaţii importante asupra comerţului este cel care
răspunde problemelor consumatorului. Pe lângă preocupările legate de calitatea produselor, securitatea
alimentelor şi organismele modificate genetic, preocupări deja menţionate, politica faţă de consumator mai
are în vedere o varietate largă de probleme între care menţionăm, cu titlu de exemplu, aspectele care
contribuie la efectuarea în siguranţă a cumpărăturilor:
• promovarea practicilor loiale în afaceri;
• combaterea publicităţii înşelătoare şi a publicităţii comparative;
• instituirea de norme privind afişarea preţurilor produselor;
• interzicerea prevederilor contractuale neloiale;
• reglementarea garanţiilor ce se acordă la vânzarea produselor
• reglementarea vânzării la distanţă, vânzării în afara magazinului etc.
Inventarul politicilor cu implicaţii asupra comerţului ar mai putea include demersurile ce se fac pentru
reglementarea la nivel european a contractelor, pentru adoptarea unor norme uniforme privind regimul plăţilor
întârziate, sau pentru instituirea societăţii comerciale europene.
Aşa cum s-a putut vedea în cuprinsul prezentei lucrări, comerţul interferează cu toate celelalte activităţi
umane, într-o asemenea măsură, încât este evident că asupra comerţului se propagă efectele tuturor evoluţiilor
din sferele economico-sociale. Reciproca este, de asemenea, valabilă. Afirmarea cu insistenţă a acestor
interdependenţe este pe deplin justificată în contextul promovării diferitelor politici publice şi reglementări,
cu atât mai mult cu cât comerţul nu se bucură încă de o vizibilitate pe măsura rolului său economic şi social.

6.4. Politici publice la nivel naţional cu privire la comerţ

La nivel naţional cadrul instituţional al politicilor publice privind comerţul este destul de fragmentat.
În România, structurile administraţiei publice cu atribuţii legate strict de comerţ şi-au redus sever efectivele şi
nivelul de reprezentare, regăsindu-se, la nivel naţional, organizate ca o direcţie în cadrul Agenţiei Naţionale
pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.

20
Roxana Sârbu, Organisme modificate genetic, în Revista de Comerţ nr. 11/2002, paginile 32-37

16
 În domeniul comerţului exterior există Departamentul Comerţului Exterior în subordinea Ministerului
Economiei şi Comerţului şi Centrul Român pentru Promovarea Comerţului – CRPC21, care găzduieşte şi
Trade Point Bucureşti (componentă a reţelei Trade Point iniţiată de UNCTAD).
În 2004 a fost creat Consiliul d eexport (reunind reprezentanţi ai mai multor ministere şi alte structuri
ale administraţiei publice şi structuri asociative reprezentative la nivel naţional sau la nivel sectorial ori
profesional), care a promovat o Strategie Naţională de Export (SNE) pentru perioada 2005-200922, adoptată
prin hotărâre de guvern în decembrie 2005. Această strategie cuprinde prevederi, inclusiv de natură
instituţională şi financiară, care pot fi favorabile sectorului comerţului din România - în măsura în care acesta
este implicat în export -, dar care nu îi sunt adresate în mod direct.
În ce priveşte structurile societăţii civile sistemul Camerelor de Comerţ şi Industrie este singurul cu
impact semnificativ. Formal există un număr de organizaţii patronale sau profesionale reprezentând
întreprinderile de comerţ, inclusiv o asociaţie recent înfiinţată a marilor distribuitori, dar activitatea tuturor
acestora este lipsită de orice vizibilitate. Mai promiţătoare este mişcarea sindicală a lucrătorilor din comerţ,
reprezentată de Federaţia Sindicatelor Libere din Comerţ (FSLC) care face eforturi să renască în special în
relaţie cu activitatea întreprinderilor multinaţionale din marea distribuţie.
Politicile publice privind comerţul promovate în România reies din două documente principale: Planul
Naţional de Dezvoltare (PND) şi Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi
serviciilor de piaţă.
În Planul naţional de dezvoltare, despre comerţ se vorbeşte la capitolul „Dezvoltarea sectorului
productiv şi a serviciilor conexe”. Din nefericire, în textul de prezentare a priorităţilor PND nu există nici un
cuvânt care să reflecte interesul pentru dezvoltarea comerţului23. Obiectivele şi măsurile preconizate nu
corespund în mod direct cu cele fixate la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, amalgamarea unor
elemente diferite ca natură şi formulările când excesiv de precise când excesiv de generale, dezvăluie absenţa
unei concepţii strategice propriu-zise în legătură cu comerţul.

21
http://www.traderom.ro
22
http://www.dce.gov.ro/SNE/index%20SNE%20romana.htm
23
În lista de obiective strategice şi măsuri, următoarele există următoarele:
2.3. Comerţ interior – obiective strategice şi măsuri
2.3.1. Dezvoltarea şi modernizarea comerţului
♦ Actualizarea, dezvoltarea şi întreţinerea sistemului informaţional de schimb rapid de date la nivel naţional între administraţiile publice locale şi
MIMMC
♦ Creşterea gradului de informare şi educare a consumatorilor
♦ Asigurarea securităţii produselor în vederea protejării vieţii şi sănătăţii consumatorilor
♦ Realizarea bazei de date privind structurarea reţelei comerciale şi editarea anuală a unui catalog privind reţeaua de distribuţie.
2.3.2. Promovarea culturii antreprenoriale în comerţ
2.3.3. Promovarea tehnicilor comerciale moderne
2.3.4. Promovarea sistemelor de certificare a conformităţii.

17
 Reglementarea cadrului general de comercializare a bunurilor şi serviciilor s-a făcut în anul 2000 prin
Ordonanţa Guvernului nr. 99, a cărei aplicare a fost ulterior suspendată până la aprobarea ei prin Legea 650
din 7 dec. 2002. Normele de aplicare au fost aprobate cu Hotărârea Guvernului nr. 333/2003.
Prevederile ordonanţei au în vedere, potrivit articolului 2 din ordonanţă, realizarea următoarelor
obiective:
a) stimularea dezvoltării activităţii de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă;
b) încurajarea liberei iniţiative, asigurarea concurenţei loiale şi a liberei circulaţii a produselor şi
serviciilor de piaţă;
c) informarea corectă şi protejarea intereselor consumatorilor, precum şi posibilitatea asigurării
produselor şi serviciilor de piaţă în zonele de vecinătate ale acestora (informarea corectă şi protejarea
intereselor economice ale consumatorilor, precum şi posibilitatea aprovizionării acestora din zonele de
vecinătate);
d) modernizarea şi dezvoltarea formelor de distribuţie;
e) promovarea diverselor tipuri de reţele de distribuţie şi forme de vânzare (echilibrului dintre diverse
tipuri de reţele de distribuţie şi diferite forme de vânzare);
f) stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii cu activitate de comercializare a produselor şi
serviciilor de piaţă;
g) susţinerea şi ocrotirea activităţii comerciale şi de prestări de servicii de piaţă în zonele
defavorizate.
Sunt reglementate următoarele aspecte:
♦ Cerinţe şi criterii necesare desfăşurării activităţii comerciale
♦ Orarele de funcţionare
♦ Obligaţiile şi răspunderile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale
♦ Practici comerciale:
♦ Vânzările cu preţ redus: ♠ Vânzările de lichidare; ♠ Vânzările de soldare; ♠ Vânzările prin magazin
sau prin depozit de fabrică; ♠ Vânzările promoţionale; ♠ Reguli comune privind anunţurile publicitare de
reducere de preţuri; ♠ Vânzările la distanţă; ♠ Vânzările directe; ♠ Vânzările piramidale/etajate; ♠ Vânzările
în afara spaţiilor comerciale; ♠ Loteriile publicitare; ♠ Vânzările cu prime; ♠ Vânzările condiţionate; ♠
Vânzările forţate; ♠ Refuzul de a vinde;
♦ Reguli generale de comercializare a produselor şi serviciilor: ♠ Reguli privind etichetarea şi
ambalarea; ♠ Obligaţia indicării preţurilor; ♠ Reguli privind indicarea cantităţii; ♠ Clauze abuzive.
Chiar dacă în procesul de integrare comerţul, în sine, nu reprezintă temă distinctă, el resimte, într-o
măsură mai mică sau mai mare, în mod direct sau indirect, efectele tuturor măsurilor ce se iau pentru aderarea
la Uniunea Europeană. Măsurile puate pentru aderare, în scopul transpunerii acquis-ului comunitar, sunt

18
grupate în 30 de tematici, fiecare dintre acestea reprezentând un capitol de negociere. Capitolele cu relevanţă
specială pentru comerţ sunt: libera circulaţie a bunurilor, libertatea de a furniza servicii, legislaţia
întreprinderii, politica concurenţei, întreprinderi mici şi mijlocii, ştiinţă şi cercetare, telecomunicaţii şi
informatică, politici regionale şi coordonarea instrumentelor structurale, mediu, protecţia consumatorilor şi a
sănătăţii. Este utilă detalierea problemelor principale ce se ridică în aceste domenii cu impact semnificativ
asupra întreprinderilor din comerţdin România.

a. Libera circulaţie a bunurilor

Directivele şi celelalte reglementări cuprinse în capitolul „libera circulaţie a bunurilor” asigură, prin
măsuri orizontale şi reglementări tehnice, înlăturarea barierelor netarifare din comerţul între statele membre,
concomitent cu edificarea unui climat de încredere bazat pe un nivel înalt de protecţie a consumatorilor şi
mediului. În acest capitol este vizată adaptarea la cerinţele Uniunii Europene a activităţii din următoarele
domenii: standardizare; acreditare şi infrastructuri pentru certificarea calităţii; metrologie; achiziţii publice.
Raportul Comisiei Europene cu privire la progresele României privind aderarea24 consemnează înregistrarea
progresele semnificative în adoptarea acquis-ului comunitar, în special în instituirea principiilor politicilor
orizontale cunoscute sub denumirea de „New Approach” şi „Global Approach”25. Autorităţile şi instituţiile de
profil din România sunt obligate să preia reglementărilor tehnice europene, să adopte standardele europene
armonizate, să instituie principiul recunoaşterii mutuale şi să elimine din reglementările naţionale orice
prevederi care ar putea contraveni, în domeniile pentru care nu există standarde europene armonizate,
articolelor 28-30 din Tratatul de la Roma cu modificările ulterioare (articole ce interzic restricţiile cantitative
între statele membre şi orice măsuri cu caracter echivalent).
O situaţie critică sub raportul urgenţei se înregistrează în legătură cu slăbiciunea organismelor de
evaluare a conformităţii şi laboratoarele care trebuie să contribuie la aplicarea acquis-ului comunitar în
domeniul siguranţei produselor alimentare. „Sunt necesare eforturi speciale pentru restructurarea sistemului
de control al alimentelor, asigurându-se o coordonare corespunzătoare între instituţiile implicate, eliminarea
sistemului de aprobare a alimentelor înaintea punerii acestora pe piaţă şi pregătirea atât a administraţiei cât
şi a operatorilor din cadrul filierelor de produse alimentare să aplice principiile ce stau la baza sistemului de
securitate a alimentelor adoptat de Uniunea Europeană.”26. Acest citat din Raportul comisiei arată cât de
complexă este, în fapt, aplicarea acquis-ului comunitar. Revine producătorilor industriali sarcina să asigure
conformitatea produselor lor cu cerinţele tehnice ridicate ale pieţei unice, dar comerţul are, la rândul lui, o
mare responsabilitate: de a asigura că produsele pe care le tranzacţionează îndeplinesc cerinţele legale pentru
a fi puse pe piaţă. Mai presus de orice, aceasta presupune ca în întreprinderile de comerţ să se cunoască

24
Comisia Europeană: 2002 Regular Report on Romania’s Progress Toward Accession, (COM (2002) 700 final, pagina 56
25
Legea nr. 608/30.10.2001 privind evaluarea conformităţii produselor
26
Comisia Europeană: 2002 Regular Report on Romania’s Progress Toward Accession, (COM (2002) 700 final, pagina 56

19
legislaţia în vigoare în domeniu şi să existe capacitatea necesară, în funcţie de obiectul de activitate, de a
asigura respectarea normelor în cauză. Mai mult, problema admiterii pe piaţă numai a produselor ce
îndeplinesc cerinţele tehnice agreate pe plan european ridică şi problema evaluării conformităţii produselor de
import. În acest domeniu, întreprinderile de comerţ au şi ele o răspundere importantă alături de organismele
de supraveghere şi celelalte instituţii componente ale infrastructurilor de asigurare a calităţii. Este clară
necesitatea pentru întreprinderile de comerţ de a se pregăti din timp pentru a face faţă acestor exigenţe, pe de
o parte, precum şi răspunderea pe care ar trebui să şi-o asume administraţia publică de a face astfel încât
informaţia să parvină celor interesaţi, de a anima programe de instruire pentru personalul din comerţ şi chiar
de a suporta o parte din costurile pentru instruire ale întreprinderilor mai mici.

b. Libertatea de a furniza servicii

Acest capitol al acquis-ului comunitar interesează comerţul în special prin aspectele legate de
practicarea celor patru forme de comerţ internaţional cu servicii. Totuşi, acestui aspect i se acordă relativ
puţină importanţă în cadrul procesului de pregătire pentru aderare comparativ cu chestiunile ce privesc în
mod specific serviciile financiare (bănci, asigurări, valori mobiliare).
In domeniul exercitării de activităţi pe cont propriu, Legea nr. 507/2002 privind organizarea şi
desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice, reglementează în mod explicit dreptul
cetăţenilor români şi al celor din Statele Membre ale Uniunii Europene, sau din Spaţiul Economic European
de a desfăşura, în România, asemenea activităţi în calitate de angajaţi proprii27. În plus, s-a constituit un grup
de lucru pentru eliminarea barierelor în exercitarea dreptului de stabilire şi de liberă practicare a serviciilor
(angajament asumat de România prin documentul de poziţie). Se estimează că prin activitatea acestui grup de
lucru se va facilita practicarea de către cetăţeni din alte state europene, în România, a profesiilor liberale, a
activităţilor meşteşugăreşti şi celor de comerţ. Întrucât barierele respective nu erau semnificative nici
înainte28, nu se poate aştepta o creştere spectaculoasă a afluenţei de persoane fizice şi juridice străine în
activităţi pe cont propriu şi, prin urmare, impactul asupra comerţului, ca şi asupra altor activităţi autohtone, va
fi limitat.

c. Legislaţia întreprinderii
Legislaţia comunitară privind societăţile comerciale cuprinde cinci domenii distincte: dreptul
societăţilor comerciale, contabilitatea societăţilor comerciale, dreptul de proprietate intelectuală, dreptul de
proprietate industrială şi dreptul civil (raporturile de drept internaţional).

27
Potrivit prevederilor cuprinse în Rezoluţia Consiliului European din 30 noiembrie 1994 privind limitarea accesului cetăţenilor ţărilor terţe pe
teritoriul Statelor Membre pentru a desfăşura activităţi independente, litera A, punctul 5.
28
Profesia de avocat constituie un exemplu rar de domeniu în care existau discriminări severe în favoarea avocaţilor autohtoni, situaţia fiind, între
timp, corectată

20
 În materia dreptului societăţilor comerciale, prin transpunerea acquis-ului comunitar se are în vedere
asigurarea unei reglementări uniforme a constituirii societăţilor comerciale, a formalităţilor de publicitate la
care acestea sunt supuse, a garanţiilor care trebuie acordate asociaţilor şi terţilor în cazul modificării
capitalului social, sau al modificării actului constitutiv prin fuziunea sau divizarea societăţii, a garanţiilor
suplimentare faţă de terţi impuse societăţilor cu răspundere limitată cu asociat unic, a formalităţilor de
publicitate pentru sucursalele unei societăţi comerciale. De asemenea, se urmăreşte transpunerea prevederilor
Regulamentului 2137/85 privind cooperarea între societăţile comerciale-persoane juridice având naţionalitatea
unor state membre diferite.
În ce priveşte contabilitatea societăţilor comerciale, acquis-ul comunitar în această materie cuprinde trei
directive care au ca obiectiv uniformizarea reglementării în statele membre a următoarelor aspecte: conturile
anuale ale societăţilor comerciale, întocmirea conturilor consolidate şi auditul financiar. În general, se
apreciază că legislaţia societăţilor comerciale şi cea contabilă corespund acquis-ului comunitar, măsurile
necesare în viitor fiind, în special, pe linia perfecţionării aplicării normelor. Totodată, aplicarea
reglementărilor contabile armonizate (Directiva a IV-a) se va extinde eşalonat, până la sfârşitul anului 2005,
la toate întreprinderile cu peste 50 de salariaţi. Întrucât până în prezent frecventele modificări ale legislaţiei au
constituit o povară şi un element generator de incertitudine pentru întreprinderi, inclusiv pentru cele din
comerţ, se speră că pe viitor ritmul schimbărilor se va atenua conferind mai multă stabilitate şi predictibilitate
cadrului legal.
Dacă în privinţa dreptului de proprietate industrială se apreciază că România are deja un cadru legal şi
instituţional matur, fiind de mai mult timp activă în toate organismele internaţionale de profil, în privinţa
drepturilor de proprietate intelectuală atât cadrul legal cât şi cel instituţional sunt de dată mai recentă, încă
incomplete şi cu unele slăbiciuni. Pirateria în domeniul drepturilor de autor este ridicată şi se realizează atât
pe canale de distribuţie ale comerţului informal cât şi prin întreprinderi înregistrate. Îngrijorată de acest
fenomen Comisia Europeană insistă şi acţionează pentru întărirea capacităţii de supraveghere a pieţei şi
impunere a respectării legalităţii, prin Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA)29 şi prin înfiinţarea
societăţilor de gestiune colectivă ale autorilor şi ale altor titulari de drepturi. Respectarea drepturilor de
proprietate intelectuală şi industrială constituie o provocare importantă şi pentru întreprinderile de comerţ atât
prin limitarea concurenţei neloiale pe care o practică unele firme cât şi prin evitarea sancţiunilor şi tracasărilor
la care ar putea fi supuse ca urmare a punerii involuntare în circulaţie a unor produse fără a se conforma
normelor legale în domeniu.
Acquis-ul comunitar în această materie cuprinde trei convenţii: ● Convenţia de la Bruxelles din 27
septembrie 1968 privind competenţa jurisdicţională, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti

29
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) este, conform prevederilor Legii nr. 8/1996, autoritatea unică pe teritoriul României în ceea ce
priveşte evidenţa, observarea şi controlul aplicării legislaţiei în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe

21
străine, ● Convenţia de la Roma din 19 iunie 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale şi ●
Convenţia de la Lugano din 16 septembrie 1988 privind competenţa jurisdicţională, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor judecătoreşti străine.
Legislaţia românească este parţial armonizată cu dispoziţiile Convenţiilor de la Bruxelles şi Lugano.
Adoptarea acquis-ului în integralitatea sa nu este de aşteptat să aibă un impact semnificativ asupra
întreprinderilor de comerţ, întrucât cele care desfăşoară activităţi susceptibile să facă obiectul unor conflicte
de legi (în dreptul internaţional privat) au informaţiile, cunoştinţele şi, în general, capacitatea de a administra
problematica respectivă. Totuşi, având în vedere extinderea pe viitor a operaţiunilor peste frontiera de stat,
inclusiv prin comerţ electronic, alte forme de comerţ la distanţă şi prin cooperarea cu firme străine, ar fi
binevenite unele acţiuni menite să asigure conştientizarea, pe scară mai largă, a problematicii în rândul
întreprinderilor de comerţ.

d. Politica concurenţei
Politica concurenţei interferează foarte puternic cu dezvoltarea sectorului distribuţiei. Ea vizează
fenomene din comerţ cum sunt: fuziunile şi achiziţiile din sfera marii distribuţii, organizarea comerţului
independent, acordurile de franciză, practicarea anumitor forme de vânzare etc. Cu toate acestea, legislaţia
concurenţei preocupă în mai mare măsură întreprinderile de comerţ decât preocupă problematica comerţului
decidenţii din sferele adoptării şi aplicării legislaţiei concurenţei. Comerţul nefiind considerat un sector
sensibil, autorităţile europene înclină să fie îngăduitoare cu întreprinderile de profil atunci când acestea intră
în aranjamente suspecte de a limita concurenţa pe piaţă.
Referitor la pregătirea României pentru aderare, se apreciază că legislaţia cadru în vigoare corespunde,
în linii generale acquis-ului comunitar. Chiar dacă există o listă lungă de reglementări mai detaliate ale
Uniunii Europene care aşteaptă să fie transpuse până în momentul aderării, priorităţile actuale vizează
următoarele aspecte:
• creşterea capacităţii Consiliului Concurenţei de a asigura aplicarea legii, într-un mod pro-activ; se are
în vedere anularea cerinţelor excesive privind notificarea pentru a se degreva aparatul Consiliului Concurenţei
şi a se concentra eforturile asupra cazurilor de natură să distorsioneze grav pieţele, inclusiv printr-o
supraveghere mai atentă şi iniţierea de investigaţii prin autosesizare
• completarea transpunerii acquis-ului comunitar în domeniul ajutorului de stat şi adoptarea unei poziţii
mai active şi mai intransigente în această chestiune de către Consiliul Concurenţei
• instruirea intensivă a personalului ce asigură aplicarea legislaţiei concurenţei, conştientizarea mai
bună a autorităţilor care acordă ajutor de stat cu privire la prevederile legale în domeniu şi obligaţiile ce le
revin şi o mai bună informare publică despre cadrul legislativ şi instituţional orientată în special către mediul
întreprinderilor mici şi mijlocii

22
 Pentru întreprinderile de comerţ, problema este de a dobândi cunoştinţele necesare înţelegerii
principiilor de politică a concurenţei, a se conforma acestora şi a putea reacţiona atunci când interesele le sunt
afectate de un comportament abuziv al unor structuri dominante.

e) Întreprinderi mici şi mijlocii

Acquis-ul comunitar în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii cuprinde prevederi care realizează o
îmbunătăţire a condiţiilor întreprinderilor mici şi mijlocii în contextul mai larg al politicilor faţă de
întreprinderi. O politică în favoarea dezvoltării sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii este, în mod normal,
favorabilă majorităţii covârşitoare a întreprinderilor de comerţ, ele însele întreprinderi de foarte mici
dimensiuni, în special dacă politica este neutră cu privire la activităţile economiei naţionale.
Se înscriu pe linia politicii Uniunii Europene faţă de sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii:
• instituirea obligaţiei iniţiatorilor de a consulta organizaţiile reprezentative ale mediului de afaceri
asupra proiectelor de acte normative relevante pentru acesta din urmă, înaintea promovării lor pentru
aprobare∗∗
• constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea şi monitorizarea Planului de acţiuni referitor la
îmbunătăţirea mediului de afaceri30.
• elaborarea şi adoptarea Planului de acţiuni pentru înlăturarea barierelor administrative din mediul de
afaceri∗. Planul cuprinde acţiuni concrete în vederea reducerii birocraţiei, îmbunătăţirii comunicării cu mediul
de afaceri şi atragerii asociaţiilor profesionale şi patronatelor în procesul de pregătire al reglementărilor cu
impact asupra mediului de afaceri, facilitării accesului investitorilor străini la informare, rezolvării
problemelor post-privatizare şi dezvoltării parteneriatului public-privat.
• Elaborarea de către Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie a unui Plan de Acţiune
privind eliminarea unor bariere cu care se confruntă întreprinderile mici şi mijlocii
• semnarea de către Guvernul României a Cartei Europene a Întreprinderilor Mici, considerată ca un
„soft-acquis”31,32.
Politica pe termen scurt şi mediu a Guvernului României are, în privinţa dezvoltării sectorului de
întreprinderi mici şi mijlocii, următoarele orientări prioritare:
• îmbunătăţirea mediului de afaceri, prin simplificarea cadrului legislativ şi administrativ, precum şi
prin întărirea capacităţii de elaborare şi aplicare de politici în domeniu;

30
Grupul de lucru pentru elaborarea şi monitorizarea Planului de acţiuni pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri s-a constituit prin Hotărârea
Guvernului nr. 803/2001 (MO nr. 516/29.08.2001)
∗
Planul de acţiuni pentru înlăturarea barierelor administrative din mediul de afaceri a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1189/2001 (MO nr.
783/11.12.2001)
31
A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 396/2002 privind unele măsuri referitoare la procedura de elaborare a proiectelor de acte normative cu relevanţă
asupra mediului de afaceri (MO nr. 292/30.04.2002)
32 ∗
Planul de acţiuni pentru înlăturarea barierelor administrative din mediul de afaceri a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1189/2001 (MO nr.
783/11.12.2001)

23
 • sprijinirea creşterii competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii;
• facilitarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii pe pieţele externe;
• promovarea culturii antreprenoriale.
În ciuda bunelor intenţii declarate în repetate rânduri şi chiar a unor progrese efective, politica în
domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii continuă să sufere de lipsa capacităţii de elaborare de politici atât la
nivel central cât şi la nivel regional şi local, lipsă de coerenţă în plan orizontal şi vertical, lipsă de consecvenţă
în timp. În ce priveşte lipsa coordonării între politici, un exemplu sugestiv este relaţia între politica
întreprinderilor mici şi mijlocii şi cea în domeniul comerţului. Deşi ambele sunt în sfera de competenţă a
aceleiaşi autorităţi şi deşi întreprinderile de comerţ sunt în majoritate covârşitoare întreprinderi mici, iar
comerţul reprezintă obiectul de activitate al celor mai multe dintre întreprinderile mici şi mijlocii, nu se poate
observa nici o iniţiativă care să genereze o anumită sinergie între cele două sectoare ale politicii
guvernamentale. Ar fi un lucru pozitiv dacă beneficiind de circumstanţele favorabile ale atribuirii în
competenţa aceluiaşi ministru, comerţul ar deveni un sector mai bine văzut în corpul politicilor şi programelor
pentru întreprinderile mici şi mijlocii, unde, până în prezent are o prezenţă sporadică şi marginală. Un
program dedicat în mod specific întreprinderilor mici din comerţ, precum şi adaptarea altor politici şi
programe favorabile acestor întreprinderi ar fi deplin justificată. Totodată, măsuri menite să grăbească
structurarea şi eficientizarea sistemelor de distribuţie şi să stimuleze interesul negustorilor faţă de produsele
întreprinderilor mici şi mijlocii din industrie ar constitui un vector de dinamizare a industriei şi de
îmbunătăţire a performanţelor de ansamblu ale economiei naţionale.
Pe măsură ce pregătirea pentru aderare avansează şi, cu atât mai mult, după aceasta, întreprinderile din
comerţ vor beneficia de politici tot mai consistente adresate întreprinderilor mici şi mijlocii şi în care o
pondere tot mai importantă o vor avea măsurile consacrate edificării unei societăţi informaţionale bazate pe
cunoaştere. În acest cadru, programele de instruire, de transfer de cunoştinţe, de sprijinire a inovării în afaceri
şi difuziei acesteia vor constitui nucleul politicilor de profil.

f. Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii

Politica de protecţie a consumatorilor pentru perioada 2005-2008 se fundamentează pe următoarele
obiective generale pentru promovarea intereselor consumatorilor pe piaţă:
♦ realizarea unui înalt nivel de protecţie a consumatorilor;
♦ aplicarea efectiva a legislaţiei in domeniul protecţiei consumatorilor;
♦ întărirea activităţilor de informare, consiliere si educare a consumatorilor.
Strategia, prin obiectivele şi priorităţile sale, urmăreşte realizarea în România, a unei protecţii a
consumatorilor asemănătoare celei existente în statele membre ale Uniunii Europene (incluzând securitatea,

24
interesele economice, informarea şi educarea consumatorilor, precum şi promovarea organizaţiilor de
consumatori pentru dezvoltarea unui rol activ în realizarea politicii de protecţie a consumatorilor).
In cadrul strategiei pentru perioada 2005-2008, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
(ANPC) are în vedere dezvoltarea unei politici de protecţie a consumatorilor sistematice, riguroase şi bine
organizate de prevenire, unei reacţii rapide prin prezenţa reprezentanţilor săi pe întregul teritoriu al ţării şi
unei activităţi eficiente, inclusiv de cooperare cu alte organisme competente ale statului, la nivel naţional şi
local. În plus, întărirea parteneriatului cu societatea civilă, în general, şi cu cercurile de afaceri, în special, va
conduce la o mai buna cunoaştere şi înţelegere a problemelor consumatorilor şi implicit la realizarea unei mai
bune protecţii a acestora.
Activitatea de transpunere a acquis-ului continuă cu unele măsuri prioritare vizând: ♠ produsele
prezentate ca fiind benefice pentru sănătatea consumatorilor, ♠ publicitatea înşelătoare, ♠ vânzarea produselor
către consumatori şi garanţiile asociate, ♠ creditul pentru consum, ♠ protecţia cumpărătorilor în contractele de
proprietate imobiliară în regim de indiviziune pe timp limitat (time share). Totodată, se are în vedere întărirea
capacităţii de aplicare a acquis-ului comunitar, prin întărirea instituţională a Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor, continuarea şi lărgirea sprijinului pentru organizaţiile neguvernamentale ale
consumatorilor, dotarea şi diversificarea laboratoarelor de încercări, crearea unui sistem pre-judecatoresc de
rezolvare a plângerilor consumatorilor etc.
Privit din punctul de vedere al întreprinderilor de comerţ, întărirea regulilor privind protecţia consumatorilor
este însoţită de creşteri de costuri şi cerinţe noi de organizare şi management, creşterea capacităţii de
supraveghere a pieţelor a instituţiilor abilitate şi întărirea organizaţiilor de consumatori antrenează riscuri
sporite, iar conştientizarea pe scară mai largă a consumatorilor cu privire la interesele şi drepturile lor impun
o creştere a calităţii activităţii de comerţ. În condiţiile în care mediul economic devine mai selectiv, se va
produce o „epurare” în rândul întreprinderilor de comerţ. Principala condiţie a supravieţuirii ţine, şi de această
dată de resursele umane: au mai mari şanse de supravieţuire întreprinderile care acordă atenţie instruirii
personalului, care aplică noile reglementări şi se preocupă de dobândirea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare
pentru a se conforma cerinţelor. Cele mai multe dintre firmele de comerţ nu cunosc aceste lucruri şi, ca
urmare, pot fi eliminate de pe piaţă fără a mai avea răgazul de a reacţiona. Dar şi dintre întreprinderile care
recunosc problematica enunţată sunt multe, în special între cele mici, care fie nu ştiu cum să procedeze pentru
a răspunde noilor exigenţe, fie nici nu au resursele necesare pentru a face acest lucru pe cont propriu. Politica
ocupării forţei de muncă, cea în domeniul educaţiei, politica faţă de comerţ şi cea a întreprinderilor mici şi
mijlocii sunt chemate să conlucreze în abordarea acestei probleme. Tocmai în acest context trebuie subliniată
şi necesitatea întăririi reprezentării intereselor profesiei în raport cu organismele care elaborează politicile.
Organizaţiile profesionale din comerţ trebuie să dobândească o voce mai puternică, în baza creşterii
reprezentativităţii lor şi a adoptării unei atitudini pro-active, şi responsabile în soluţionarea tuturor

25
problemelor. Noul context economic impune agenţilor economici şi instituţionali o nouă abordare a rolului
lor în iniţierea şi implementarea politicilor şi strategiilor de adaptare. Aceasta implică cercetarea unor noi
competenţe întrucât se pune acut problema capacităţii manageriale a fiecărui operator de a cuantifica
importanţa mizelor şi de a orienta adaptările necesare simultan cu armonizarea reconversiei profesionale la
noi exigenţe competiţionale.

26