Realizarea unui eseu de 50-80 de rânduri în care să se identifice gradul de corelație a

dreptului național și internațional în domeniul dreptului transporturilor.

Transporturile sunt o componentă permanentă și esențială a vieții economice și

sociale. Deplasarea persoanelor și bunurilor în spațiu a dobândit în perioada modernă o
amploare și o însemnătate covârșitoare, reflectată în mod corespunzător în complexitatea
reglementărilor menite să definească cadrul juridic de desfășurare a acestei activități. În
cadrul fiecărei economii naționale, transportul de mărfuri apare ca o continuare a procesului
de producție început în celelalte ramuri prin aducerea mărfurilor de la producător la
consumator, așadar transportul, prin finalitatea sa economică, face parte din procesul de
producție a bunurilor necesare existenței. Importanța transporturilor apare, însă cu pregnanță
în sfera circulației mărfurilor, întrucât face posibilă efectuarea schimburilor economice prin
legătura pe care o realizează între producător și consumator, în consecință, activitatea de
transport are trăsături comune cu toate celelalte activități economice. Cu toate acestea însă,
prin natura și specificul său se deosebește de toate celelalte activități economice.
La nivel doctrinar1 a fost conturată o definiție a transportului, în sens juridic, pornind
de la prevederile O.G. nr. 19/ 1997. Astfel, transportul reprezintă activitatea prin care se
realizează deplasarea în spațiu a persoanelor sau a bunurilor, prin intermediul unui mijloc de
transport, folosinduse infrastructura de transport adecvată2. Perspectiva definiției doctrinei,
transportul presupune, cu necesitate, un mijloc de transport, așa cum acesta este definit de
lege.
Dreptul transporturilor include și normele juridice de reglementare a activităților
conexe. Astfel, în art. 9 alin. (4) O.G. nr. 19/ 1997, sunt definiți operatorii activităților
conexe, unde poate fi conturată și accepțiunea sintagmei "activități conexe", în sensul că
acestea sunt "activități ce se desfășoară în legătură cu/ sau în timpul transportului". Legislația
actuală include și normele juridice care reglementează operatorii de transport. Potrivit art. 9
alin. (3) din O.G. nr. 19/ 1997, "operatorii de transport sunt persoanele fizice sau juridice,
autorizate să efectueze transporturi, interne sau internaționale, de persoane ori de bunuri, în
interes public sau în interes propriu, cu mijloace de transport deținute în proprietate sau cu
contract de închiriere ori leasing". Operatorii activităților conexe transporturilor sunt
"persoane fizice sau juridice care efectuează activitățile ce se desfășoară în legătură cu/ sau în
timpul transportului". Dreptul transporturilor mai include și normele juridice, ce
reglementează autoritățile publice, având un rol important în domeniul transporturilor. Astfel,
acestea sunt autoritățile publice, având competențe de reglementare, coordonare, control,
inspecție și supraveghere în privința activității de transport, a operatorilor de transport și a
mijloacelor de transport. Autoritățile publice principale, care au competențe în domeniul
transporturilor, sunt: Ministerul Transporturilor, Autoritatea Feroviară Română, Autoritatea
Rutieră Română, Autoritatea Navală Română și Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

1
Piperea Ghe., Dreptul transporturilor, ed. a 2-a, Editura C.H. Beck, București, 2005, pag. 2;

2
Căpăţână O., Stancu Ghe., Dreptul transporturilor, Partea generală, Editura Lumina Lex, București, 2002,
pag.10;
1
 Izvoarele dreptului transporturilor3 sunt guvernate de art. (1) Cod civil. Potrivit
acestuia, sunt izvoare ale dreptului (activitățile conexe, operatorii de transport, operatorii
activităților conexe și rolul autorităților publice în domeniul transporturilor), legea4 (actele
normative), uzanțele, analogia legii 5 (dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare)
și principiile generale ale dreptului. În ceea ce privește actele normative (lato sensu), ca izvor
al dreptului transporturilor, acestea se clasifică după două criterii, să le spunem principale,
respectiv după nivelul la care au fost adoptate și după întinderea câmpului de aplicare. După
nivelul la care sunt adoptate, actele normative ce alcătuiesc izvoarele dreptului transporturilor
se clasifică în: reglementări adoptate la nivel internațional, reglementări adoptate la nivelul
Uniunii Europene, reglementări adoptate la nivel intern (național). La nivel internațional,
scopul reglementărilor este acela de a asigura un cadru legal pentru transportul caracterizat
prin prezența unui element de extraneitate. Cel mai frecvent, acesta este reprezentat de
traversarea frontierei unui stat, pe parcursul realizării deplasării mărfurilor sau persoanelor.
Aici pot fi reținute în categoria izvoarelor internaționale ale dreptului transporturilor
următoarele tratate: Convenția de la Berna din 1980 privind transporturile internaționale
feroviare, Convenția de la Geneva din 1956 privind contractul de transport internațional de
mărfuri pe șosele, Convenția de la Hamburg din 1978 privind transportul de mărfuri pe mare,
Convenția de la Budapesta din 2001 privind contractul de transport de mărfuri în navigația
interioară, Convenția de la Montreal din 1999 privind unificarea anumitor reguli referitoare la
transportul aerian internațional.

După întinderea câmpului de aplicare, actele normative alcătuind izvoarele dreptului

transporturilor se clasifică în: reglementări generale; reglementări speciale. Sunt reglementări
generale Codul civil și O.G. nr. 19/1997 privind transporturile. În privința Codului civil,
caracterul de reglementare generală rezultă din art. 1958, care prevede în mod expres faptul
că dispozițiile referitoare la contractul de transport se aplică tuturor modurilor de transport. În
privința O.G. nr. 19/ 1997, caracterul de reglementare generală este afirmat în mod expres de
art. 1 al acesteia: "prezenta ordonanță stabilește normele generale aplicabile modurilor de
transport rutier, feroviar, naval și aerian".
Sunt reglementări speciale convențiile internaționale, tratatele, având ca obiect de
reglementare aspecte ținând de materia dreptului transporturilor sau care cuprind reglementări
în materia transporturilor, regulamentele adoptate la nivelul U.E., actele normative adoptate
la nivel intern, care vizează un anumit mod de transport.
Existența unei societăți moderne nu ar fi de imaginat fără acceptarea și înglobarea
definitivă a unei importante ramuri a producției materiale: transporturile. Considerate de o
seamă de autori6 ca fiind un adevărat sistem circulator al întregii planete, respectiv al fiecărei
țări în parte, la un nivel special, transporturile sunt acelea care deplasează produsele obținute
în celelalte ramuri ale producției materiale din locul în care au fost obținute, în cel care
urmează a fi consumate în cadrul pieței interne și al celei internaționale. În introducerea la
cursul său despre transporturi, profesorul francez Louis Josserand, preciza că "transportul
este, dintre toate activitățile omenești, cea mai necesară și mai multiformă, totodată".

3
Stănescu, A., T., "Romania". In International Encyclopaedia of Laws: Transport Law, coord. Marc Huybrechts
& Eric Van Hooydonk, Ed. Kluwer Law International, Alphen aan den Rijn, 2015, pag. 37-41;
4
Mihai L., Izvoarele dreptului civil în reglementarea Noului Cod civil român, în Reglementări fundamentale în
Noul Cod Civil și în Noul Cod de procedură civilă, 2012, Editura C.H. Beck, pag. 250-264;
5
Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole,
ediţia a 2-a revăzută și adăugită, Editura. C.H. Beck, București, 2014, pag. 3;
6
Filip Ghe., Dreptul transporturilor, Casa de Editură și Presă "Șansa" S.R.L., București, 1996, pag. 6;
2
Activitatea de transport a primit mai multe definiții, în cadrul literaturii de specialitate. Prima
pe care o reținem dintre aceste definiții este aceea a profesorului francez Renè Rodière, care a
notat activitatea de transport ca fiind totalitatea acțiunilor prin care se organizează și
realizează deplasarea călătorilor și a mărfurilor în spațiu și timp 7. Putem afirma așadar că
activitatea de transport propriu-zisă a devenit un sector principal al economiei, o adevărată
forță vie productivă, pentru că transporturile sunt un element vital, indispensabil unei
societăți moderne.

Bibliografie:

1. Baias, Flavius, Antoniu; Chelaru, Eugen; Constantinovici, Rodica; Macovei, Ioan,

(coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 2-a revăzută și adăugită,
Editura. C.H. Beck, București, 2014;

2. Căpățână, Octavian; Stancu Gheorghe, Dreptul transporturilor, Partea generală,

Editura Lumina Lex, București, 2002;

3. Filip, Gheorghe, Dreptul transporturilor, Casa de Editură și Presă "Șansa" S.R.L.,

București, 1996;

7
Rodière R., Droit de transport et aérienes, Dallaz, Paris, 1973, pag. 1.
3
4. Mihai, Lucian, Izvoarele dreptului civil în reglementarea Noului Cod civil român, în
Reglementări fundamentale în Noul Cod Civil și în Noul Cod de procedură civilă,
2012, Editura C.H. Beck;

5. Piperea, Gheorghe, Dreptul transporturilor, ed. a 2-a, Editura C.H. Beck, București,
2005;

6. Rodière, Renè, Droit de transport et aérienes, Dallaz, Paris, 1973;

7. Stănescu, Andreea Teodora, "Romania". In International Encyclopaedia of Laws:

Transport Law, coord. Marc Huybrechts & Eric Van Hooydonk, Ed. Kluwer Law
International, Alphen aan den Rijn, 2015.