Sunteți pe pagina 1din 29

Ministerul Educaţiei Naţionale

Proiect
Pentru obţinerea de competenţe profesionale
Nivel: IV
Calificare: Tehnician transporturi

Profesor îndrumător: Canditat:

2019-2020

TEMA PROIECTULUI

0
DIAGNOSTICAREA ŞI DEPANAREA
SISTEMELOR DE FRÂNARE LA MERCEDES
SPRINTER

Cuprins

1
I. Argument…………………………………. pag 3
II. Generalităţi……………………………… pag 4
III. Sistemul de frânare la Mercedes
Sprinter……………………………………….. pag 7
IV. Întreţinere………………………………. pag 11
V. S.S.M……………………………………….. pag 23
VI. Bibliografie……………………………… pag 28

I. Argument

2
Am ales tema de proiect “Diagnosticarea şi depanarea
sistemelor de frânare la Mercedes Sprinter” deoarece aceste
automobile m-au pasionat dintotdeauna iar un alt motiv ar fi acela că
mereu am fost interesat de sistemele de frânare ale automobilelor
Mercedes. În acest proiect am încercat să acopăr toate aspectele
legate de sistemul de frânare, cum ar fii:

- destinaţia sistemelor de frânare

- clasificarea sistemelor de frânare

- părţi componente

- întreţinere

- defecte şi remedierea lor

Factorii care determină durabilitatea sunt condiţiile de


exploatare, calitatea întreţinerilor și calitatea reparaţiilor.

Calităţiile automobilelor se evidențiază in contextul influenţelor


reciproce cu factorii externi și factorii de exploatare. De aceea
aprecierea unui automobil sau a unui subansamblu al lui trebuie
făcută prin considerarea tuturor cauzelor exterioare care determină
schimbarea durabilitaţii si fiabilitaţii lui in procesul de exploatare.

Parcurgerea temei de proiect mi-a imbunătaţit cunostinţele


necesare practicării meseriei de technician în transporturi auto.

II. Generalităţi

3
2.1. Destinaţia sistemului de frânare. Sistemul de frânare serveşte la:

- reducerea vitezei automobilului până la valoarea dorită sau


chiar până la oprirea lui;

- imobilizarea automobilului în staţionare, pe un drum orizontal


sau în pantă;

- menţinerea constantă a vitezei automobilului în cazul coborârii


unor pante lungi.

Eficacitatea sistemului de frânare asigură punerea în valoare


a performanţelor de viteză ale automobilului.

În practică, eficienţa frânelor se apreciază după distanţa pe


care se opreşte un automobil având o anumită viteză.

Pentru a rezulta distanţe de frânare cât mai reduse este


necesar ca toate roţiile automobilului să fie prevăzute cu frâne
(frânare integrală).

Efectul frânării este maxim când roţile sunt frânate până la


limita de blocare.

2.2. Condiţii impuse sistemului de frânare. Un sistem de frânare


trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să asigure o frânare sigură;

- să asigure imobilizarea automobilului în pantă;

- să fie capabil de anumite deceleraţii impuse;

- frânarea să fie progresivă, fără şocuri;

- să nu necesite din partea conducătorului un efort prea mare;

4
- efortul aplicat la mecanismul de acţionare al sistemului de
frânare să fie proportional cu deceleraţia, pentru a permite
conducătorului să obţină intensitatea dorită a frânării;

- forţa de frânare să acţioneze în ambele sensuri de mişcare ale


automobilului;

- frânarea să nu se facă decât la intervenţia conducătorului;

- să asigure evacuarea căldurii care ia naştere în timpul frânării;

- să se regleze uşor sau chiar în mod automat;

- să aibă o construcţie simplă şi uşor de întreţinut;

2.3. Clasificarea sistemelor de frânare. Sistemele de frânare, după


rolul pe care-l au, se clasifică în:

-sistemul principal de frânare, întâlnit şi sub denumirea de frână


principală sau de serviciu, se utilizează la reducerea vitezei de
deplasare sau la oprirea automobilului. Datorită actionării, de obicei
prin apăsarea unei pedale cu piciorul, se mai numeşte şi frâna de
picior;

-sistemul de siguranţă de frânare sau frâna de siguranţă, întâlnit şi


sub denumirea de frâna de avarii sau frână de urgenţă, are rolul de a
suplini frâna de serviciu in cazul defectării acesteia;

-sistemul staţionar de frânare sau frâna de staţionare care are


rolul de a menţine automobilul imobilizat pe un drum orizontal sau
pe o pantă, în absenţa conducătorului, un timp nelimitat, sau
suplineşte sistemul principal în cazul defectării acestuia.

-sistemul suplimentar de frânare sau dispozitivul de încetinire,


care are rolul de a menţine viteza constantă viteza automobilului, la

5
coborârea unor pante lungi, fără utilizarea celorlalte sisteme de
frânare.

Sistemul de frânare se compune din mecanismul mecanismul de


frânare (frânele propriu-zise) şi mecanismul de acţionare a frânelor.

După locul unde este creat momentul de frânare (de dispunere a


frânei propriu-zise) se deosebesc frâne pe roți si frâne pe transmisie.

După forma piesei care se roteşte, frânele propriu-zise pot fi: cu


tambur (radiale), cu disc (axiale) și combinate.

După forma pieselor care produc frânarea, se deosebesc: frâne cu


saboţi, frâne cu bandă şi frâne cu discuri.

După tipul mecanismului de acţionare, frânele pot fi: cu acţionare


directă, pentru frânare folosindu-se doar efortul conducătorului; cu
servoacţionare, efortul conducătorului folosindu-se numai pentru
comanda unui agent exterior care produce forţa necesară frânării; cu
acţionarea mixtă,pentru frânare folosindu-se atât forţa
conducătorului, căt si forţa dată de un servomecanism.

După numărul de circuite prin care efortul exercitat de sursă de


energie se transmite mecanismului de frânare se deosebesc frâne cu
un singur circuit și frâne cu mai multe circuite. Soluţia cu două
circuite este foarte răspândită, fie se leagă la un circuit frânele unei
punţi, fie sunt legate in diagonală.

III. Sistemul de frânare la Mercedes


Sprinter
6
Regulamentul privind înscrierea în circulaţie rutieră din
Germania (StVZO) sau celelalte legi corespunzătoare din alte ţări cer
ca un automobil să fie dotat permanent cu două sisteme de frânare-
frâna de staţionare (frâna de mână) si frâna hidraulică de serviciu
(frâna de picior) - care să funcţioneze independent. Explicaţia acestei
reguli: în cazul defectării unui sistem, celălalt va putea încă frâna
automobilul. Sistemul de frânare al Mercedes-ului Sprinter se
conformează acestei dispoziţii având o frână de mână şi un sistem
hidraulic de frânare cu două circuite, distribuite pe diagonal. Deci, un
circuit de frânare cuprinde o roată anterioară şi roata posterioară de
pe partea cealaltă. Dacă se defectează un circuit de frânare, pot fi
frânate roata anterioară si roata posterioară ale celuilalt circuit. În
acest caz, desigur, trebuie să apăsaţi mai puternic pedala de frână
pentru a obţine acelaşi efect ca de la un sistem funcţional. Pedala va
avea o cursă mai lungă şi distanţa de oprire va deveni mai lungă.

3.1. Construcţia frânelor

Pentru roţile anterioare şi roţile posterioare se utilizează


frâne cu disc, care cu excepţia unor mici diferenţe sunt identice, dar
funcţionează pe acelaşi principiu. La ambele punţi se utilizează etriere
de frână flotante. Modelele seriilor 901 şi 902 au discuri de frână
masive, iar modelele seriilor 903 şi 904 au discuri de frână ventilate.

Sistemul de frânare este de tipul cu servofrână care îşi


primeşte depresiunea de la pompă separate de vacuum. Sprinter-ul
poate fi dotat cu diferite dispozitive, cu rol de mărire a siguranţei şi
îmbunătăţire a comportamentului în deplasare. Pot fi montate un
sistem de antiblocare a frânelor (ABS) şi un blocaj automat al
diferenţialului (EDL).

7
În funcţie de construcţia automobilului, în circuitul de
frânare al roţiilor spate este integrat un regulator simplu al presiunii
de frânare (repartitor de frână) sau un regulator dublu al presiunii de
frânare (reglabil) care are în cilindrul principal de frână o supapă de
compensare a presiunii de frânare.

Viteza de deplasare a automobilului este redusă prin


intermediul unor frâne cu disc montate pe puntea faţă şi puntea
spate. La acţionarea pedalei de frână, o tijă de comandă legată de
pedală împinge două pistoane aflate unul după altul în cilindrul
principal de frână (pompa centrală), care este montat pe capsula
servofrânei din compartimentul motor. Pistoanele transmit forţa
pedalei asupra lichidului de frână conţinut în cilindrul principal de
frână. Astfel se generează o presiune hidraulică care este condusă la
cilindrii etrierelor de frână prin conducte şi furtune. Prin aceasta,
pistoanele apasă plăcuţele de frână pe discurile de frână. Aceasta
este, însă, doar explicaţia în mare. Deoarece etrierul de frână,
denumit şi cadru de frână, are un singur piston, presiunea de frânare
generată acţionează asupra acestui piston care la rândul său împinge
o plăcuţă de frână spre discul de frână. Imediat ce pistonul ajunge la
capătul cursei, întreg etrierul de frână este deplasat în partea
cealaltă, culinsând pe nişte bolţuri, şi astfel se împinge a doua plăcuţă
de frână pe partea cealaltă a discului de frână. Cu aceasta,frânarea
este completă.

8
Figura 1 - Diagrama sistemului de frânare cu supapă de compensare a presiunii de
frânare.

1.Supapă de compensare a presiunii de frânare;

2. Etrier de frână, faţă;

3. Regulator dublu al presiunii de frânare;

4. Supapă ajustabilă de reglare a presiunii de frânare;

5. Etrier de frână, spate.

Figura 2 - Diagrama sistemului de frânare fără supapă de compensare a presiunii de


frânare.

1. Etrier de frână faţă;

9
2. Regulatorul presiunii de frânare;

3. Etrier de frână, stânga spate;

4. Etrier de frână, dreapta spate;

Unde este însă frâna de mână care acţiona saboţii de frână printr-
un mecanism format din cabluri şi pârghii? Mecanismul de pârghii şi
cabluri mai există încă. În schimb, discul de frână spate actual are o
formă care permite şi montarea unei frâne obişnuite cu tambur în
interiorul său. Când se trage maneta din compartimentul şoferului, se
întinde cablul primar de frănă. Acesta duce spre divizorul frânei de
mână. De acolo pleacă un cablu de frână spre fiecare frână de roată
posterioară. Saboţii de frână sunt deplasaţi în sensuri opuse de către
o pârghie.

Frânele roţilor anterioare şi a celor posterioare se


ajustează in mod automat.

IV. Întreţinerea

4.1. Operaţiuni de întreţinere a sistemului de frânare

Verificarea nivelului de lichid de frână:

Vasul de lichid de frână se află în partea stângă spate a


compatimentului motor, pe cilindrul principal de frână. Nivelul
lichidului de frână din vasul transparent trebuie să se afle permanent
între semnele “MIN” şi “MAX”.

Nivelul lichidului scade puţin, în funcţie de mărimea cursei


pistoanelor din etrierele de frână datorată uzurii plăcuţelor de frână,
10
care determină umplerea cu mai mult lichid de frână a cilindrilor
etrierelor. Deci nu este neapărat alarmantă o anumită scădere a
lichidului de frână. Dacă lichidul de frână scade însă permanent sub
semnul “MIN” la intervale scurte de timp, trebuie căutată urgent
cauza.

Schimbarea lichidului de frâna:

Etapele schimbării lichidului de frână sunt:

 Se goleşte vasul de lichid de frână până la un nivel de cca.1 cm, prin


aspirarea cu o seringă sau ceva asemănător;
 Se umple cu lichid de frână nou (standard DOT 4) ;
 Se deschid,pe rând, niplurile de aerisire ale fiecărei frăne de roată şi
se scoate afară lichidul de frână, prin pomparea cu pedala de frână.
Pedala de frână trebuie apăsată de 10 ori pentru fiecare frână in
parte;
 Se va urmări permanent nivelul lichidului de frână în rezervor şi se va
completa la timp cu lichid de frână, înainte de a se aspira aer în
circuit;
 Se incepe de la frâna roţii dreapta spate (cea mai îndepărtată).

11
Figura 3 - Pentru golire, trebuie aspirat lichidul din rezervorul de lichid de frână. În nici un caz
nu se va mai goli prin aspirare cu gura, prin intermediul unui furtun.

Verificarea frânelor
Cel mai bine este dacă găsiţi o stradă puţin circulată sau o parcare
goală. Pe o astfel de suprafaţă de testare plană şi uscată, frânaţi de
mai multe ori cu mai multă sau mai puţină forţă. Dacă automobilul
trage spre partea dreaptă, înseamnă că este prea slab efectul frânei
de la roata stânga, faţă sau spate. Urmele de frânare inegal de lungi,
produse prin frânări bruşte de scurtă durată, de la cca. 40 km/h
indică de asemenea o acţiune neuniformă a frânei. Pentru altă
verificare, mai puteţi lăsa volanul liber (cu mâinile pregătite pentru
intervenţie) şi urmări dacă acesta încearcă să se rotească în timpul
frânării. Frâna de staţionare se verifică prin lăsarea automobilului să
ruleze din inerţie. Prin tragerea de frânei de mână trebuie să rezulte
urme de frânare la fel de lungi. Mai precisă este testarea frânelor în

12
service, pe un stand de verificare, la preţ decent. Testul trebuie
efectuat înaintea fiecărei inspecţii TUV/DEKRA.

Verificarea etanşeităţii şi stării sistemului de frânare:


Urmăriţi parcursul conductelor de frânare pe sub automobil: acestea
nu au voie sa fie atacate de rugină, îndoite sau apatizate. Murdăria
neagră, umedă pe racordurile conductelor indică existenţa unor zone
neetanşe. Furtunelor de frânare nu le este permis să fie crăpate sau
uzate prin frecare.

Verificarea plăcuţelor de frână


Verficarea trebuie efectuată în mod precis. Plăcuţele de frână ale
punţii faţă se uzează destul de rapid, mai ales la automobilele cu
cutie automată de viteze.
În tabloul de bord există un indicator de uzură a plăcuţelor de
frână. Acesta se aprinde la frânare, dacă plăcuţa de frână din partea
pistonului unei frâne de roata faţă are grosimea mai mica de 3,5 mm.
În acest caz, ferodourile plăcuţelor de frână s-au uzat într-atât încât
trebuie înlocuite toate patru plăcuţele de frână faţă.
Plăcuţele de frână spate trebuie verificate întotdeauna atunci
când se înlocuiesc cele din faţă.
Pentru verificarea grosimii ferodourile de frână se demontează
roata respectivă. Ferodourile din faţă trebuie să mai aibe minim 3,5
mm grosime, iar cele din spate 2 mm.

4.2. Frânele cu disc ale roţilor faţă

După cum a fost deja menţionat, pentru frânarea roţiilor faţă


(cât şi a celor spate) sunt montate etriere flotante. Sistemul de
frânare este compus din suportul etrierului de frână (călăreţ), montat
cu şuruburi pe fuzetă, şi etrierul propriu-zis montat pe partea
interioară a roţii, ce conţine un singur piston.
13
Figura 4 – Prezentarea frânei roții față.

Figura 5 - După demontarea roţii faţă se observă etrierul de frână in poziţia dată.

14
Figura 6 - Detensionarea arcului (5) din figura 4, cu o şurubelniţă.

1. Capac - 2. Mufă de cablu – 3. Niplu de frână

La frânare, pistonul apasă mai întâi plăcuţa sa de frână pe discul de


frână. Apoi, etrierul se deplasează pe bolţurile de culisare, în sens
opus. Prin aceasta, este apăsată pe discul de frână plăcuţa de frână
exterioară.

Înlocuirea placuţelor de frână

 Dacă este necesară remontarea plăcuţelor de frână, acestea trebuie


marcate conform poziţiei lor înainte de demontare.
 Se apasă pedala de frână de câteva ori, cu motorul oprit, pentru a
consuma vacuumul din instalaţie.
 Se deşurubează buşonul rezervorului de lichid de frână.
 Se slăbesc şuruburile de roată, se ridică pe capre partea anterioară a
automobilului şi se demontează roţile.

15
 Se deconectează cablul electric al senzorului de uzură a plăcuţelor de
frână. Pentru aceasta, se scoate capacul şi se detaşează mufa, prin
apăsare.
 Se scoate, cu o şurubelniţă, arcul (5) din figura 4, dintre etrierul de
frănă şi supotul etrierului de frână.
 La partea posterioară a etrierului de frână se scot ambele dopuri de
pe şuruburile de fixare ale etrierului de frână (cu şurubelniţa) şi se
demontează şuruburile cu cap inbus. Pentru aceasta trebuie utlizată
o cheie inbus care poate fi antrenată cu o cheie cu clichet. Deoarece
pentru montarea şuruburilor este necesar un anumit cuplu, nu este
adecvată o cheie inbus cu cot (În L). După demontarea celor două
şuruburi se poate scoate etrierul de frână. Se demontează doar cele
două şuruburi indicate în figura de mai jos. Se suspendă cilindrul
etrierului de frână de caroserie cu o bucată de sârmă, pentru a nu
atârna furtunul de frână.
 Se scot plăcuţele de frână de pe discul de frână. O plăcuţă de frână
rămâne fixată în pistonul etrierului de frână şi se extrage de acolo.

Figura 7 - După îndepărtarea dopurilor de închidere, se demontează cele două şuruburi


inbus indicate prin săgeţi şi se scoate etrierul de frână.

16
Figura 8 - După scoaterea etrierului de frână plăcuţa de frână din exterior rămâne pe
lateralul discului de frână. Plăcuţa de frână din interior rămâne fixată cu o tablă arcuită în
etrierul de frână.

Dacă ferodoul plăcuţei de frână este uzat până la o grosime de 3.5


mm sau este murdar de ulei, trebuie înlocuite plăcuţele de frână în
set. Deşi plăcuţele de frână pot fi utilizate până la o grosime de 2.0
mm, se va constata că becul de avertizare pentru uzura plăcuţelor de
frână se aprinde deja la o grosime de 3,5 mm. Niciodată nu se
înlocuieşte o singură plăcuţă de frână, chiar dacă celelalte arată încă
bine.

Dacă plăcuţele de frână sunt uzate mai accentut decât era de


aşteptat este posibil ca pistonul să se blocheze. În acest caz trebuie
recondiţionat etrierul de frână sau înlocuit.

Senzorii pentru uzura plăcuţelor de frână trebuie înlocuiţi dacă


stratul izolator de pe placa de contact s-a uzat prin frecare sau dacă
orice altă piesă, inclusiv cablul, este avariată.

Se verifică suprafeţele discurilor de frână şi se curaţă bine înaintea


montării noilor plăcuţe de frână. Se măsoară grosimea discurilor de
17
frână, în modul prezentat în figura de mai jos. Eventual,discul de
frână va trebui înlocuit sau rectificat în service.

La montarea plăcuţelor de frână se procedează în următorul mod:

 Se curăţă suprafeţele de contact ale plăcuţelor de frână de pe


suportul etrierului de frână.
 Se aspiră puţin lichid de frână din rezervorul cilindrului principal, în
modul deja prezentat.
 Se apasă pistonul înapoi în cilindrul cu un dispozitiv special.
 Se montează plăcuţa de frână cu tabla arcuită în pistonul etrierului de
frână şi se apasă în interior.
 Se montează plăcuţa de frână din exterior în suportul etrierului de
frână astfel încât să preia poziţia prezentată în 8.
 Se aşează etrierul, cu grijă,peste plăcuţele de frână şi se fixează cu
şuruburi de suportul său. Se strâng şuruburile cu o cheie inbus la un
cuplu de 25-28 Nm.

Figura 9 - Discurile de frână pot fi măsurate în stare montată,în modul prezentat.

 După strângerea şuruburilor se montează ambele capace.

18
 Se montează la loc arcul în suportul etrierului de frână.
 Se rulează în spirală cablul senzorului de uzură şi se conectează la
mufa etrierului de frână. Se montează capacul.
 Se montează roţile, se coboară automobilul pe roţi şi se strâng
şuruburile cu 160-180 Nm.
După montare, se apasă pedala de frână de mai multe ori până se
restabileşte cursa normală a pedalei. Dacă omiteţi aceasta, se poate
întâmpla ca frânele să nu funcţioneze perfect la prima încercare.
Dacă se întâmplă ca pedala de frână să coboare prea mult, se poate
verifica etanşeitatea instalaţiei. În plus, nu este permisă acţionarea
prea puternică a frânelor în timpul primilor kilometri parcurşi cu noile
plăcuţe de frână. Pentru a roda bine frânele, se frânează automobilul
de mai multe ori, de la 80 la 40 km/h, prin apăsarea uşoară a pedalei.
Se aşteaptă între frânări, până se răcesc puţin frânele.

Demontarea/montarea etrierului de frână


 Se apasă pedala de frână de câteva ori pentru a consuma
depresiunea din instalaţie, se ridică pe capre partea anterioară a
automobilului şi se demontează roata.
 Se introduce un furtun pe niplul de aerisire iar celălalt capăt de furtun
se introduce într-un vas.
 Se slăbeşte furtunul de frână de la etrier prin deşurubarea
capului hexagonal, pentru a se
putea răsuci ulterior mai uşor. Furtunul de frână se poate desface de
asemenea din îmbinarea cu conducta de frână. În acest caz, se
slăbeşte puţin piuliţa olandeză a conductei, se scoate afară brida
suportului de furtun şi se trage furtunul afară. Cu toate acestea, ar
trebui slăbit şi racordul furtunului de la etrierul de frână. Se
obturează conductele deschise împotriva pătrunderii murdăriei.

19
Figura 10 - Se apasă clema elastică de fixare a plăcuţelor interioare de frână în pistonul
etrierul de frână.

Figura 11 - Strângerea şuruburilor inbus


pentru fixarea etrierului de frână.

 Se desface şurubul mufei pentru indicatorul de uzură a plăcuţelor de


frână şi se deconectează cablul.
 Se desfac ambele şuruburi de fixare ale etrierului de frână, în modul
descris anterior şi se scoate afară etrierul de frână. Se scot ambele
plăcuţe de frână de pe lateralele discului de frână.
 Se desface etrierul de frână din racordul slăbit al furtunului de frână,
prin rotire.
 Dacă este necesar, se demontează suportul etrierului de frână prin
desfacerea şuruburilor.
Montarea se efectuează în ordine inversă, respectând următoarele
puncte:

20
 Pentru fixarea suportului etrierului se utilizează şuruburi
autoblocante noi. Acestea sunt fabricate special pentru suportul de
etrier, deci pot fi comandate. Se strâng şuruburile cu 175-205 Nm.
 Se montează furtunul de frână pe etrier, prin rotire până aproape de
capătul filetului. Strângerea finală se realizează cu etrierul de frână
montat.
 Se montează plăcuţele de frână şi etrierul de frână în modul deja
descris.
 Se strânge capul hexagonal al furtunului de frână cu un cuplu de 12-
18 Nm. Se va avea grijă să nu fie posibilă răsucirea furtunului de
frână. Dacă se întâmplă aşa, trebuie demontat din nou etrierul de
frână şi strâns furtunul mai bine. Se controlează, de asemenea, dacă
furtunul şi conducta de frână ating alte piese mobile ale suspensiei
roţii faţă.
 Se aeriseşte sistemul de frânare.

Figura 12 - Detalii privind demontarea şi montarea etrierului de frână.


1. Şurub, 10 Nm

21
2. Cablu pentru indicatorul de uzură al plăcuţelor de frână
3. Furtun de frână, 12-18 Nm
4. Şuruburi, 175-205 Nm
5. Etrierul de frână

Repararea etrierului de frână

După cum a fost menţionat deja, nu se recomandă nici un fel de


reparaţii, ca de exemplu înlocuirea inelului de etanşare din cilindrul
etrierului de frână sau înlocuirea garniturii antipraf.
Dacă sunteţi de păarere că etrierul de frână poate fi recondiţionat,
informaţi-vă la service în privinţa posibilităţii recondiţionării lui acolo.
În caz contrar trebuie montat un etrier nou.

V. S.S.M

 Operaţiile de întreţinere şi reparare efectuate în halele şi ateliere


persoanelor juridice sau fizice se vor executa de către salariaţi
calificaţi şi intruiţi special în acest scop, respectându-se întocmai
instrucţiunile tehnice, de exploatare, protecţie a muncii şi P.S.I.
 Întretinerea şi repararea autovehiculelor se vor face în hale şi
încăperi amenajate, dotate cu utilaje, instalaţii şi dispozitive
adecvate.
 Executarea unor lucrări de demontare, întreţinere sau reparare a
autovehiculelor este admisă şi în spaţii amenajate în afara halelor şi
atelierelor de întreţinere denumite “platforme tehnologice”. Aceste
platforme vor fi delimitate, marcate şi amenajate corespunzător, iar
atunci când este necesar vor fi împrejmuite.

22
 Caile de acces din hale, ateliere şi de pe platformele tehnologice vor
fi întreţinute în stare bună şi vor fi prevăzute cu marcaje şi
indicatoare de circulaţie standardizate.
 În halele de întreţinere şi reparare a autovehiculelor, canalele de
revizie vor fi menţinute în stare curată, asigurându-se scurgerea apei,
a uleiurilor şi a combustibililor.
 Nu se admite pornirea motoarelor autovehiculelor în interiorul
halelor, decât dacă există instalaţii de exhaustare, în stare bună de
funcţionare.
 Utilajele din hală şi ateliere (polizoare, maşini de găurit, etc.) vor fi
bine fixate, legate de pământ, dotate cu dispozitive de protecţie în
bună stare. De asemenea utilajele vor avea afişate instrucţiunile
tehnice de exploatare şi de protecţie a muncii.
 Cricurile din dotarea halelor de reparaţii sau a canalelor de revizie vor
fi menţinute în permanenţă în stare bună de funcţionare şi vor avea
inscripţionată sarcina maximă.
 La demontarea, montarea şi transportul subansamblelor grele şi
voluminoase se vor folosi mijloace mecanice de ridicat, omologate,
care să asigure prinderea corectă şi echilibrată a subansamblelor.
 Se interzice ca la prinderea subansamblelor să se folosească lanţuri
sau cabluri care nu au inscripţionată sarcina maximă de ridicat.
 Dispozitivele de suspendare a autovehiculelor şi stelajele pentru
aşezarea pieselor trebuie să aibă stabilitate şi rezistenţa
corespunzătoare. Acestea vor fi menţinute în permanenţă, în stare
bună de folosire.
 În halele de reparaţii în care se execută şi lucrări de sudură la
autovehicule se va stabili locul de amplasare a tuburilor de oxigen, a
generatoarelor de sudură oxiacetilenică, a transformatoarelor de
sudură electrică, precum şi a paravanelor de protecţie folosite în
timpul sudurii electrice. Transformatoarelor de sudură electrică vor fi

23
conectate la instalaţia de legare la pământ, iar cablurile vor fi
amplasate şi protejate astfel încât să nu fie deteriorate de roţile
autovehiculelor care circulă în timpul reparaţiilor.
 Petele de ulei şi de combustibil de pe pardoselile halelor sau
încăperilor vor fi acoperite cu nisip, după care vor fi luate măsuri de
curăţare a materialului rezultat în locuri care nu prezintă pericol de
incendiu.
 Cârpele, calţii şi alte materiale textile folosite la curăţarea şi ştergerea
pieselor sau a mâinilor vor fi depuse în cutii metalice cu capac de
închidere şi evacuate în locuri stabilite în acest scop pentru a fi arse
sau îngropate.
 Lucrătorii trebuie să poarte echipament de lucru şi de protecţie
corespunzător lucrărilor pe care le execută cu instalaţiile şi utilajele
din dotare.
 Sculele vor fi aşezate pe suporturi speciale, amplasate în locuri
corespunzătoare şi la înălţimi accesibile. După terminarea lucrului
sculele vor fi închise în dulapuri.
 Lucrătorii sunt obligaţi ca înainte de inceperea lucrului să verifice
dacă uneltele şi utilajele pe care le folosesc sunt în stare bună şi
corespund din punctul de vedere al securităţii muncii. Se interzice
folosirea uneltelor şi utilajelor care nu corespund acestor verificări.
 Este interzisă modificarea sculelor prin sudarea prelungitoarelor
improvizate pentru chei în vederea măririi cuplului.
 Autovehiculele aflate pe poziţiile de lucru din hale, ateliere sau
platforme tehnologice vor fi asigurate (calate) împotriva deplasărilor
necomandate, în care scop vor fi folosite pene sau cale special
confecţionate. În cazul in care nu se execută lucrări la motor sau la
transmisie, autovehiculele vor fi asigurate şi cu mijloace proprii (frâna
de ajutor şi cuplarea într-o treaptă de viteză).
 Iluminatul natural şi artificial se va face astfel încât să se asigure o
bună vizibilitate la locul de muncă.
24
 În încăperi cu pericol de incendiu şi explozii sunt interzise: fumatul,
intrarea cu foc deschis, cu piese sau materiale incandescente,
producerea de scântei, lovirea a două scule feroase şi folosirea
echipamentului de lucru din materiale sintetice. În acest scop pe uşa
de intrare se vor monta plăcuţe avertizoare.
 Este interzis fumatul în halele de întreţinere şi reparaţii. În acest scop
se vor amenaja locuri de fumat.
 Este interzisă păstrarea rezervoarelor, a bidoanelor cu combustibili
lichizi, carbid, cu uleiuri, a vaselor de acizi, vopsele, diluanţi, etc., în
interiorul halelor sau atelierelor cu excepţia locurilor anume
prevăzute prin proiectul de construcţie.
 Autovehiculele trebuie să fie introduse în hală cu motorul în
funcţiune având în rezervor o cantitate de carburant de cel mult 10%
din capacitatea acestuia, necesară deplasării autonome de la un
punct de lucru la altul. Fac excepţie autovehiculele care sunt
introduse în hală numai pentru reviziile tehnice periodice.
 Autovehiculele trebuie să fie introduse pe linia de revizie şi
diagnosticare tehnică numai după ce sunt spălate.
 Demontarea părţilor componente ale instalaţiei electrice de pe
autovehicul se va face numai după decuplarea bateriei de
acumulatoare.
 Se interzice desfundarea conductelor de benzină, motorină,
încercarea conductelor pentru aer prin suflare cu gura.
 Spălarea şi degresearea pieselor mici se va face numai cu detergenţi,
în cuve speciale, amplasate în locuri corespunzătoare (cu avizul
organelor PSI din unitate).
 Se interzice desfacerea cu dalta şi cu ciocanul a piuliţelor şi
prezoanelor.
 Introducerea autovehiculelor în hală se va face numai cu mersul
înainte cu o viteză maximă de 5 km/h. Când spaţiul halei este mic şi

25
nu se poate executa întoarcerea, intrarea se va face şi cu mersul
înapoi. În acest caz conducătorul va fi ajutat la manevrare de către o
altă persoană care va sta în raza de vizibiliate a şoferului, în afara
autovehicului.
 Unsoarea consistentă folosită în procesul tehnologic se va păstra în
cutii de tablă sau lemn, prevăzute cu capac.
 Pornirea motoarelor în hală este interzisă fără aprobarea
personalului cu atribuţii de serviciu.
 Pornirea motorului şi manevrarea autovehiculului se va face numai
după ce se constată că nu se găsesc persoane aflate sub maşină sau
în apropierea ei. Manevrarea va fi dirijată de către o persoană aflată
în afara autovehiculului în raza de vizibilitate a şoferului.
 Se interzice încercarea frânelor cu autovehiculul în mers, în hale,
ateliere, şi platforme tehnologice. Aceasta se va face numai la standul
de încercare al frânelor sau în locuri special amenajate în acest scop.
 Scoaterea autovehiculului din hale, ateliere şi de pe platforme
tehnologice se va face numai după ce sculele şi dipozitivele folosite
au fost îndepărtate cu aprobarea şi sub supravegherea maistrului sau
a şefului de echipă.
 Se interzice scoaterea din hală a autovehiculelor la care nu s-a
efectuat un control al sistemelor de siguranţă rutieră (direcţie, frână,
semnalizare luminoasă).
 Pentru executarea lucrărilor de reparaţie la motoare şi cutii de viteze,
fără pericolul răsturnării, acestea trebuie aşezate stabil pe bancurile
de lucru şi calate sau prinse în dispozitive care să permită rotirea lor
în poziţii care să asigure uşurarea efortuui fizic.
 Suspendarea autovehiculelor se va face numai pe capre rezistente,
corespunzătoare ca înalţime tipurilor de autovehicule din dotare. Se
interzice suspendarea pe materiale improvizate (bolţari,cărămizi,
pietre).

26
VI. Bibliografie

1. Gh.Frăţilă, Mariana Frăţilă, St.Samoilă-Automobile. Cunoaştere,


întreţinere şi reparare- Editura didactică şi pedagogică, 2011
2. Manual auto Mercedes Sprinter-Reparaţie, service şi întreţinere-
Editura Bucheli
3. Internet: www.scritub.com

27
28

S-ar putea să vă placă și