PROGRAME DE RECUPERARE PE GRUPE DE AFECTIUNI

Spre deosebire de alte specialitati medicale, medicina fizica si de recuperare medicala

este comprehensiva, ea nelimitandu-se doar la un singur organ sau sistem functional al
organismului uman. Scopul principal al medicinii de recuperare este acela al readucerii
persoanelor cu diferite grade de disfunctionalitate (infirmitate, incapacitate, handicap) la o
independenta fizica, mentala, sociala si economica, maxim posibila. Drept urmare, trebuie
cunoscute si evaluate corect toate conditiile constatate la pacientul in cauza. In acest context,
ne vor interesa urmatoarele:
 Aspectele legate de capacitatea de miscare (mobilizare, deplasare). Afectarea acesteia
poate fi subiectiva si/sau obiectiva, tinand de sindromul algic asociat sau doar de gradul de
disfunctionalitate, in sine. Se vor identifica si eventualele necesitati terapeutice si de
reeducare functionala, incluzand dispozitivele de mers sau alt necesar tehnic suplimentar
(orteze, proteze, dispozitive de electrostimulare, scaun cu rotile, carje, baston etc).
 Aspectele legate de posibilitatea de a executa activitatile din viata cotidiana sau de zi
cu zi, inclusiv activitatile de autoingrijire. Ne intereseaza prezenta subiectiva sau obiectiva a
unor incapacitati, posibilitatile reale de rezolvare, asistenta tehnica si umana de specialitate.
 Aspectele legate de realizarea capacitatilor/posibilitatilor de comunicare. Accentul se
pune pe identificarea aspectelor subiective si obiectice ale problemei ridicate, posibilitatile de
rezolvare si necesitatea utilizarii unor echipamente adecvate deficitului constatat.
 Aspectele legate de interactiunea pacient-societate. Impactul social al
disfunctionalitatii poate fi perceput atat la modul subiectiv, cat si la cel obiectiv. Intereseaza
identificarea problemelor sociale ce necesita rezolvare imediata, cat si posibilitatea de
adaptare a unor echipamente si de a solicita insotitor la nevoie.
 Aspectele psihologice sunt abordate din punctul de vedere al componentei subiective
si a celei obiective, intereseaza posibilitatile terapeutice de corectare si de promovare a
reechilibrarii psihologice a pacientului.
Toate aspectele prezentate vin in sprijinul afirmatiei conform careia tratamentul
problemelor medicale trebuie sa aiba in vedere si aspectele disfunctionale, apreciate cu
ajutorul evaluarii clinico-functionale. Evaluarea clinica a pacientului incepe prin consemnarea
antecedentelor si a istoricului bolii si continua cu examenul fizic al pacientului (inspecție,
palpare, percutie si ascultatie). Dupa identificarea elementelor examenului fizic care ajuta la
stabilirea diagnosticului de boala, specialistul in medicina fizica si recuperare medicala mai
are in fata doua sarcini de indeplinit:
- evaluarea amanuntita a pacientului in scopul identificarii elementelor fizice care definesc
incapacitatea si handicapul si care se afla in legatura cu boala.
- identificarea restantului fizic, psihologic si intelectual, menit sa confere baza de plecare in
restabilirea independentei functionale.
Segmentele importante ale examenului clinic in fizioterapie si recuperare medicala
sunt reprezentate de: semnele vitale si aspectul general al pacientului, aspectul tegumentelor si
al ganglionilor limfatici, examinarea capului, ochilor, urechilor, nasului, gurii si fundului de
gat, a gatului, toracelui, regiunii precordiale si inimii, a vaselor periferice, a regiunii
abdominale, a sistemului genitourinar si rectului, a sistemului musculoscheletal, examenul
neurologic si cel functional. Acestor elemente li se adauga cele obtinute ca urmare a
exmenului neurologic.
Bilantul clinico-functional al pacientului conduce la o evaluare obiectiva a
deficitului/restantului functional si la stabilirea unui diagnostic ce reprezinta baza conceperii
programului/planului complex si a strategiei de recuperare medicala. Datele sau informatiile
despre pacient se refera la: anamneza, ce contine istoricul bolii/suferintei si antecedentele
personale si heredocolaterale, se face un bilant terapeutic anterior al pacientului, se apreciaza
evolutia bolii in dinamica, atat fata de propria secventialitate cat si fata de patologia asociata,
se contureaza cadrul clinic general, prin aprecierea elementelor obiective si subiective,
declarate de pacient, se face bilantul functional al aparatelor si sistemelor, cu accent asupra
aparatului locomotor (neuromuscular si osteo-articular), se noteaza particularitatile cazului.
Se consemneaza nivelul functional al pacientului, modificat ca urmare a unei boli sau
a unui traumatism, precum si impactul deficientei functionale asupra performantelor
functionale in ceea ce priveste desfasurarea activitatilor zilnice, a rezistentei la efort si a
necesitatii utilizarii unui echipament sportiv.
In vederea evaluarii functionale in contextul diferitelor patologii prezentate de
pacient, se va tine cont de :
- diferentele existente si constatate intre diagnosticul de boala si cel disfunctional
- lipsa de corelatie lineara intre boala si instalarea, precum si evolutia dinamica a aspectelor
disfunctionale
- disfunctionalitatea se poate modifica pe parcursul bolii
- identificarea restantului functional al pacientului, aprecierea capacitatii sale adaptative pot
asigura ameliorarea/diminuarea si/sau corectarea aspectelor disfunctionale prezentate de
pacient
- aprecierea dimensiunior reale disfunctionale psihologice si fiziologice, in corelatie cu
capacitatea de reintegrare socio-familiala si profesionala a pacientului.
-aspectele organizatorice, metodologice si privitoare la tehnicile si mijloacele utilizate in
contextul activitatii de recuperare medicala se afla in legatura cu obiectivele urmarite. Acestea
sunt: asigurarea capacitatii de miscare/deplasare in spatiu, de mers si desfasurarea activitatilor
aflate in corelatie cu aceasta, precum si manipularea obiectelor din mediu, asigurarea
capacitatii de a efectua activitati cuprinse in derularea vietii cotidiene/de zi cu zi, ceea ce
creaza independenta individului fata de anturaj sau persoanele din jur, realizarea/asigurarea
posibilitatilor/capacitatilor de comunicare, asigurarea integrarii sociale, recreative,
profesionale, educationale si familialea, asigurarea integrarii psihologice.
Capacitatea de miscare a pacientului se refera nu doar la posibilitatile de deplasare in
spatiu, ci si la posibilitatile acestuia de a realiza transferurile din pat in scaun (inclusiv in cel
cu rotile), din scaun la pozitia de verticalizare (inclusiv pentru reeducarea mersului intre
barele paralele de mers). Se vor folosi asistenta/forta terapeutului, diferite suporturi, carje sau
cadrul de mers, orteze, tehnici su mijloace facilitatorii ale miscarii.
Activitatile din viata cotidiana/de zi cu zi prezinta aspecte clinico-functionale
subiective si obiective ce trebuie abordate progresiv, gradual, pentru a permite pacientului sa
atinga un nivel functional multumitor, pe masura efortului depus. Performantele trebuie sa fie
motivante si sa nu oboseasca prin stabilirea unui nivel functional de atins prea inalt.
Participarea trebuie sa fie interactiva.
Comunicarea presupune recastigarea capacitatilor in special in ceea ce priveste
comunicarea verbala cu referire la ambele aspecte ale scaderii nivelului de comunicare, atat
intelegerea (afazia senzoriala), cat a scaderii capacitatii de exprimare (afazia motorie). Ca
metode de recastigare a capacitatii de comunicare se vor lua in considerare citirea si
exprimarea prin scris, precum si alte modalitati alternative de intelegere si comunicare.
Interactiunea si/sau reintegrarea sociala, recreationala, profesionala, educationala si
familiala se refera, atat la implicarea factorului uman aflat din mediile aratate (precum rude ,
prieteni, colegi, vecini, terapeut la domiciliu, locul de munca, insotitor etc), precum si la
utilizarea ortezelor, protezelor, a dispozitivelor de asistare a mersului (baston, carje, cadru de
mers, scaun cu rotile), vehicule, autovehicule care asigura autonomia la deplasare, adaptarea
mediului (plan inclinat, lifturi etc) in care pacientul isi desfasoara existenta.
 Integrarea psihologica prin consilierea profesionista a pacientului, la care se aduga
serviciile unui logoped daca este nevoie, reprezinta un alt obiectiv de avut in vedere in
contextul conturarii planului terapeutic de recuperare a pacientului cu deficit functional
instalat ca urmare a bolii care s-a cronicizat sau ca urmare a unui traumatism.
Elementelor de boala li se aduga aspectele disfunctionale instalate ulterior, ca o
consecinta. Acest complex patogenetic va fi avut in vedere de catre echipa multidisciplinara la
stabilirea planului de recuperare medicala. Acest plan urmareste crearea independentei
individuale si a integrarii socio-profesionale si familiale cat mai aproape de cea avuta anterior.
Obiectivele nu pot fi atinse daca nu exista si elementele de adaptare a mediului, care sa vina
in spijinul programului de recuperare si in ajutorul pacientului, minimizand la maximum,
impactul defavorizant al lipsei de adaptare a mediului in care pacientul traieste si-si
desfasoara activitatile de zi cu zi/cotidiene. Sunt doua aspecte ale planului de recuperare:
cresterea performantelor functionale ale pacientului si cresterea gradului de adaptare a
mediului ambiental, existential spre a diminua impactul deficitului in contextul activitatilor
desfasurate de pacient.
Stabilirea diagnosticului se bazeaza pe evaluarea clinica a pacientului cu
disfunctionalitate sau dizabilitate si va cuprinde istoricul de boala, coreland semnele si
simptomele de boala (aspectele clinice) cu instalarea modificarilor disfunctionale si cu
impactul avut asupra gradului de independenta a pacientului si a celui de integrare in mediu
inconjurator. Programul de recuperare medicala va cuprinde/va considera intreg complexul
patologic (boala, traumatism, interventie chirurgicala, patologie asociata, episod de pierdere a
starii de constienta, context socio-profesional si familial ar posibilei reinsertii, religia si tipuri
de dieta avute de pacient, obiceiuri nocive starii de sanatate, procupari sportive, grad de
conditionare fizica la efort avut anterior, etc).
Examenul clinic obiectiv se va referi la starea aparatului cardiovascular si respirator,
nivelul functional al sistemului nervos, central sau periferic, starea altor organe si sisteme,
starea aparatului mioartrokinetic/musculoscheletal (sindrom algic si/sau disfunctional) cu
implicatiile sale asupra prehensiunii, mersului si deplasarii si a capacitatii de autoingrijire
si/sau realizarii performantelor cotidienene. Se vor realiza si corelatii clinico-disfunctionale
raportat la diferitele organe si sisteme afectate. Se vor considera si aspectele privind
disponibilitatile de comunicare ale pacientului (vizual, auditiv, dislexie etc).
Examenul neurologic poate evidentia modificari ale nivelului motor (modificari de
reflexe, modificari ale tonusului muscular, modificari ale coordonarii miscarilor executate si
implicit ale miscarilor de prehensiune si ale mersului, poate aprecia nivelul psihoemotional si
a celui senzitiv-senzorial, cu evidentierea modificarilor sensibilitatii termice, tactile,
dureroase, ale sensibilitatii vibratorii si ale proprioceptiei, ale simtului kinestezic etc).
Examenul aparatului musculoscheletal sau mioartrokinetic, apreciaza
aspectele/modificarile clinice cu referire al starea articulatiilor, a musculaturii, integritatea
structurilor, atitudini particulare, posturi nefiziologice etc.
Evaluarea clinco-functionala presupune si efectuarea bilanturilor articular, muscular
spre a se aprecia capacitatea de miscare segmentara sau globala. Se utilizeaza goniometrul in
vederea aprecierii unghiurilor de miscare. Bilantul articula va evidentia o mobilitate exagerata
(laxitate articulara capsulo-ligamentara, ligamentara), o limitare de miscare data printr-o
contractura/retractura musculara sau alte conditii care vor conduce la diferite grade de redoare
articulara pana la ankiloza sau blocaj articular. Unghiul functional sau util de miscare este
unghiul de deschidere articulara pe zona cea mai utilizata/solicitata functional, fiind necesar
pentru desfasurarea miscarilor fiziologice si fiind mai important decat gradul maxim de
mobilitate articulara. Tonusul, forta si rezistenta musculara la efort se apreciaza pe calea
bilantului sau testing-ului muscular. Bilantul functional muscular apreciaza o hipertonie in
comparatie cu o hipotonie musculara, ofera informatii asupra dinamicii evolutiei dizabilitatii
unui pacient, realizand alaturi de bilantul articular posibilitatea de cotatii, ce utilizeaza o scala
0-5 de apreciere a tonusului muscular actual.
Semnificatia bilantului functional. Examenul functional este util in aprecierea
posibilitatilor de realizare a activitatilor cotidiene deoarece apreciaza modificarile functionale
ca urmare a investigarii anumitor gesturi sau miscari globale, precum mersul sau deplasarea in
mediu, transferurile pacientului, prehensiune si deplasarea anumitor obiecte in spatiu,
desfasurarea unor activitati sportive, recreative familiare pacientului, desfasurarea unor
activitati inspirate din activitatea profesionala sau terapie ocupationala, ergoterapie,
capacitatea de a integra in actiuni coerente si cu scop bine definit, comenzile date pacientului
etc.
Se vor nota independenta sau dependenta pacientului in defasurarea activitatilor
cotidiene sau de zi cu zi, ceea ce subliniaza gradul de independenta individuala si posibilitatile
de autoingrijire ale pacientului si gradul de autonomie a acestuia. Se constata nevoia de
asistenta umana (terapeut, insotitor, ajutor din partea unei persoane din familie, anturaj etc)
sau tehnica/echipamente/dispozitive ajutoarea sau de asistare, inlocuire/preluare/protezare etc.
Nivelele de dependenta sunt:
 Independenta, pacientul putand executa activitati fara asistenta fizica sau/si feedback
verbal
 Nevoia de supervizare sau control in care pacientul necesita instructiuni verbale sau alt
tip de control/feedback, precum si asistenta partiala
 Nevoia de asistent in care pacientul are nevoie de asistenta altei persoane in diferite
grade de intensitate, minim, moderat sau maxim
 Dependenta pacientului este absoluta, deoarece nu poate realiza miscari decat ajutat in
totalitate de persoana care-l asista.
Se apreciaza posibilitatea pacientului de a desfasura activitatile cotidiene (hranire,
imbracare, igiena personala, toaleta) in vederea realizarii unei imagini complete asupra
capacitatii sale functionale. Se apreciaza posibilitatea acestuia de executa comenzile privind
realizarea activitatilor de zi cu zi sau a capacitatii sale de realiza mobilizarea in pat, de a
realiza transferurile, deplasarea (mobilitate scaun cu rotile), mersul si mobilitatea, conducere
vehicule, prehensiunea si mobilizarea obiectelor in spatiu si de a se integra/adapta in/la
conditiile mediul socio-profesional si familial ambiental, se apreciaza gradul sau nivelul de
dependenta si se mai apreciaza necesitatea utilizarii unui echipament auxiliar.
Raportat la aceste aspecte, se ralizeaza aprecierea asistentei capacitatilor functionale,
care este necesara pacientului (independent, independent cu ajutor, nevoie de asistenta, total
dependent).