Lecţia a VI-a

Comportamentul prosocial
Planul lecţiei
■ Introducere: bunul samaritean de lângă noi
■ Ce este comportamentul prosocial?
■ Teorii explicative ale comportementului
prosocial
◘ Teorii sociologice
◘ Teorii psihosociologice
◘ Teorii biologice
■ Emergenţa comportementului prosocial
 Bibliografie
Chelcea, Septimiu. (2008). Comportamentul prosocial. În S.
Chelcea (coord.). Psihosociologie. Teorii, cercetări,
aplicaţii (pp. 225-243). Iaşi: Editura Polirom.
Eysenck, Hans şi Eysenck, Michael. [1981](1998). Răul
samaritean. În H. Eysenck şi M. Eysenck. Descifrarea
comportamentului uman (pp. 12-19). Bucureşti: Editura
Teora.
Moscovici, Serge. [1994](1998). Formele elementare ale
altruismului. În S. Moscovici (ed.). Psihologia socială a
relaţiilor cu celălalt (pp. 61-73). Iaşi: Editura Polirom.
Seneca, Lucius Annaeus [f.a.]. (2005). Despre binefaceri. Iaşi:
Editura Polirom.
Wilson, Edward O. [1975](2003). Sociobiologia. Bucureşti:
Editura Trei.
■ Introducere: bunul samaritean de lângă noi
 PARABOLA BUNULUI SAMARITEAN
Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între
tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au
plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot
cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.
De asemenea, şi un levit, ajungând în acel loc şi
văzându-l, a trecut pe alături. Iar un samaritean,
mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut
milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele
untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus
la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi,
scoţînd doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: „Ai grijă de
el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi
da”.
Luca, 10, 30-35
Lucius Annaeus
Seneca (4 î.e.n.- 65 e.n.)
Ce este atunci
binefacerea? Este un act
de bunăvoinţă, care oferă
bucurie şi care, tocmai
oferind, o şi primeşte,
căci făptuieşte după
propria sa înclinaţie şi
dispoziţie firească.
● Întâi de toate, să dăruim ceea ce este necesar, apoi ce este de folos,
apoi ce este plăcut – întotdeauna lucruri care durează.
● Cel care, atunci când dăruieşte ceva, se gândeşte la răsplată, merită să
fie înşelat.
● Este cu mult mai bine să punem vorbe bune lângă fapte bune şi, cu
câteva cuvinte plăcute, binevoitoare, să dăm valoare darului făcut.
● Darul poate fi acelaşi, dar contează cum anume este dat.
● Legea binefacerii: unul trebuie să uite pe dată ce a dăruit, celălalt – să
nu uite niciodată ce a primit.
● Binefacerea nu trebuie primită cu moliciune, nici slugarnic, nici cu
umilinţă.
● Cel care primeşte o binefacere din toată inima a şi răsplătit-o.
● Cel dintâi folos al unei binefaceri este sentimentul împlinirii ei.
● Dacă transformăm binefacerea într-o marfă, piere tot meritul unui gest
atât de măreţ.
● Pe omul recunoscător îl încântă întotdeauna o binefacere, pe cel
nerecunoscător – o singură dată.
Lucius Annaeus Seneca, Despre binefaceri, Iaşi, Editura Polirom, 2005, passim.
 ■ Ce este comportamentul prosocial?
TERMENI INTERŞANJABILI: comportament prosocial, altruism,
comportament de ajutorare, acţiune socială pozitivă, comportament
caritabil, voluntariat.
ALTRUISMUL
presupune sacrificiu de sine şi întrucât orice sacrificiu trebuie, într-o
oarecare măsură, să rănească ego-ul pentru a fi sacrificiu de sine,
ecuaţia psihologică „altruism egal sociabilitate” rezultă direct din
definiţia altruismului pe care am ales-o, fie ea ştiinţifică sau morală.
În acest fel, aspectul altruismului pur care loveşte ego-ul nu face obiectul
unei probleme puse în termeni psihologici: „adevăraţii altruişti”
acţionează, după definiţia lui Macauly şi Berkowitz („comportamentul
care se realizează în beneficiul celuilalt, fără a se aştepta recompensa
unei surse externe”, 1970, 3), împotriva interesului propriu.
Serge Moscovici, Formele elementare ale altruismului,
Iaşi, Editura Polirom, 1998, 64.
COMPORTAMENTUL PROSOCIAL

“Acţiunea care nu aduce beneficii decât celui ce

primeşte ajutor” (R.A. Baron şi D. Byrne, 1974/1981,
262).
D. Bar-Tal (1976): intenţionalitate, absenţa obligaţiilor
de serviciu, fără aşteptarea recompenselor externe .
“Acte intenţionate care ar putea avea consecinţe
pozitive pentru alţii, fără a se anticipa vreo răsplată”
(A. Baum, J.D. Fisher şi J.E. Singer, 1985, 200).
Hans W. Bierhoff (1987, 113): intenţia de a ajuta alte
persoane, libertatea alegerii, acordarea ajutorului în
afara obligaţiilor profesionale.
CP = comportament intenţionat, realizat în afara
obligaţiilor de serviciu, orientat spre susţinerea,
conservarea şi promovarea valorilor sociale, fără
anticiparea vreunei recompense externe (morale sau
materiale).

Sfera CP: ajutorarea semenilor, apărarea proprietăţii,

jertfa de sine pentru dreptate, pentru integritatea şi
independenţa patriei.

Altruismul şi comportamentul de ajutorare (helping

behavior) sunt subspecii ale CP.
Este rândul dvs.

Donarea de sânge este

un comportament
prosocial?
Mohandas Karamchand Gandhi (1869 – 1948)
 Maica Teresa (1910 – 1997)
(născută Agnes Gonxha Bojaxhiu, în Alania)
Avram Iancu (1824 – 1972)
La Câmpeni
 ■ Teorii explicative ale CP
◘ Teorii sociologice
● Norma responsabilităţii sociale
Ne subordonăm ei nu pentru a fi recompensaţi, ci pentru că ne
simţim satisfăcuţi când atingem standardele morale interne
(Leonard Berkowitz, 1973).
Înclinăm să ajutăm în mod deosebit persoanele
dependente de noi despre care avem o părere bună
(Leonard Berkowitz, 1979).
„Dacă ar exista numai norma reciprocităţii,
samariteanul nu ar fi bunul samaritean” (David G.
Mayers, 1983/1987, 450).
 ● Norma reciprocităţii
Când cineva te ajută, trebuie să răspunzi în acelaşi fel.
Să-l ajuţi pe cel care te-a ajutat cândva: aceasta este
regula de aur în orice relaţie interpersonală şi se
regăseşte, ca şi tabuul incestului, în toate societăţile
(A. Gouldner, 1960).
Funcţionează cu precădere în grupurile mici, în
colectivităţile izolate, în micile orăşele.
Este intim legată de principiul echităţii: în relaţiile
interpersonale, fiecare aşteaptă să primească
beneficii proporţional cu ceea ce a învestit .
Norma reciprocităţii se aplică:
1) dacă cel ce primeşte ajutorul percepe
intenţionalitatea actului;
2) dacă acesta evaluează corect proporţionalitatea
dintre costul ajutorului şi resursele persoanei ce îl
oferă (M.J. Saks şi E. Krupat, 1988, 350).
Norma reciprocitătii se aplică mai frecvent între
persoane care au acelaşi status socio-economic;
persoanele cu stimă de sine mai redusă nu urmăresc
reciprocitatea (J.D. Fischer, 1983; A. Nadler, 1985).

Este rândul dvs.

Cunoaşteţi proverbe româneşti care îndeamnă la reciprocitate?
 ● Teoria “Învăţarea socială”

Învăţăm comportamentul prosocial prin:

1) Comunicare persuasivă
- moderaţia în solicitarea ajutorului este mai eficientă
decât insistenţa (Irwin A. Horowitz, 1968).
- când ajutorul se solicită prea insistent, intervine
„reactanţă psihică” (Jack W. Brehm, 1966).
 Irwin A. Horowitz
Profesor emerit, Oregon State University

Horowitz, I. A. şi Bordens, K.
S. (2008). Social Psychology
(ediţia a III-a). New York:
McGraw-Hill.
Horowitz, I.A., Willging, T.E.
şi Bordens, K.S. (1998).
Psychology of Law:
Integrations and
Applications. New York:
Allyn & Bacon.
 Jack W. Brehm
Profesor emerit, University of Minnesota

Explorations in
Cognitive
Dissonance, 1962
(în colab. cu Arthur
R. Coehen)
A Theory of
Psychological
Reactance (1966)
2) Învăţare observaţională
Unor copii de 6-9 ani li s-au proiectat filme cu scene
în care protagoniştii acordau ajutor altora şi filme în
care astfel de scene lipseau. S-au măsurat apoi
atitudinile prosociale ale copiilor din gupul
experimental şi din grupul de control. S-a constatat
că intensitatea atitudinilor prosociale era mai mare
la copiii care vizionaseră filmul cu scene de
comportament prosocial (J.H. Bryan şi N.H. Waleck,
1970).
Într-un alt experiment s-a evidenţiat că frecvenţa
comportamentelor prosociale sporeşte după
vizionarea filmelor cu mesaj altruist (B. Underwood,
1977).
 ◘ Teorii psihosociologice
● Teoria “Cost-beneficiu”
Teza: oamenii tind să menţină echitatea în relaţiile
interpersonale; relaţiile inechitabile produc
disconfort psihic.
Analiza cost-beneficiu se concentrează pe cea de-a
doua teză a teoriei echităţii, pe raportul dintre ceea
ce dă (costul acţiunii) şi ceea ce primeşte (beneficiu)
o anumită persoană.
Cost: factori de natură materială, financiară, dar şi ideală, psihică:
consumarea unor bunuri materiale, cheltuirea unor sume de bani,
ocuparea timpului, efortul fizic, oboseala psihică, depresia, durerea,
tristeţea, pierderea stării de sănătate, primejduirea vieţii.
Beneficiul include atât recompensele externe (bani, stima celorlalţi,
ajutorul reciproc etc.), cât şi recompensele interne (sporirea stimei de
sine, satisfacţie, dobândirea sentimentului competenţei ş.a.m.d.).
● Teoria “Schimbul social”
A fost iniţiată de George Caspar Homans,
Social Behavior as Exchange. American Journal of
Sociology, 1958, 63, 597-606.
John W. Thibaut şi Harold H. Kelley (1959):
comportamentele umane se bazează pe analiza
cost/beneficiu (costs and rewards), oamenii fiind
motivaţi să maximizeze beneficiile şi să minimizeze
costurile.
Peter M. Blau, Exchange and Power in Social Life
(1964)
 George C. Homans (1910 – 1989)
Introduction to Pareto: His Sociology (în
colab. cu C. P. Curtis (1934)
English Villagers of the Thirteenth Century
(1941)
The Human Group (1950)
Marriage, Authority and Final Causes (în
colab. cu D. M. Schneider (1955)
Social Behavior: Its Elementary Forms
(1961, 1974)
Sentiments and Activities (1962);
The Nature of Social Science (1967);
Coming to My Senses: the Autobiography
of a Sociologist (1984).
Peter M. Blau (1918 – 2002)
Preşedinte ASA, 1974

Exchange and Power in Social

Life (1964)
A Formal Theory of
Differentiation in
Organizations (1970)
Inequality and Heterogeneity :
a primitive theory of social
structure (1977)
John S. Adams (Inquiry in Social Exchange, 1965):
gradul de inechitate este cu atât mai mare cu cât este
mai favorabil raportul primei persoane faţă de
raportul celei de-a doua.
Modul în care oamenii răspund unui anumit nivel de
inechitate depinde de modul lor de comparare şi de
obişnuinţa lor: dacă au fost deprinşi cu interacţiuni
corecte, vor reacţiona mai puternic decât dacă s-au
obişnuit cu inechitatea.
Oamenii încearcă să elimine distresul (stresul negativ),
provocat de relaţiile interpersonale inechitabile,
restabilind echitatea. Cu cât se resimte mai puternic
inechitatea, cu atât tendinţa de reinstaurare a
echităţii va fi mai accentuată.
Restabilirea echităţii pe cale:

● Cognitivă
Este urmată de cei avantajaţi, care prin distorsiune
cognitivă reduc valoarea contribuţiei celorlalţi sau
sporesc valoarea beneficiilor primite de aceştia.

● Acţională
Este urmată de cei dezavantajaţi, care cer compensaţii.
 Analiza cost-beneficiu în realizarea
comportamentului prosocial
Analiza cost-beneficiu stipulează că îi vom ajuta pe
alţii dacă apreciem că beneficiul va depăşi costul
implicat de ajutorul dat.
● Teoria “Credinţa într-o lume dreaptă”
Melvin J. Lerner (1966): oamenii au tendinţa de a accepta
vicisitudinile, convinşi fiind că fiecare primeşte ceea ce
merită şi merită ceea ce primeşte.
Această credinţă funcţionează şi ca un mecanism de apărare a
sinelui: refuzând recunoaşterea rolului hazardului în
producerea evenimentelor nefericite, oamenii acceptă că îşi
merită pedeapsa.
Credinţa într-o lume dreaptă poate să ne facă insensibili faţă
de suferinţa semenilor, gândit că ei primesc ceea ce merită.
Teoria lumii drepte a fost aplicată în explicarea atitudinii
faţă de săraci, în studiul justiţiei sociale şi al
comportamentului prosocial.
În 1980, M.J. Lerner a prezentat forma finală a teoriei sale.
 Melvin J. Lerner (n. 1929)
The Belief in a Just World: A
Fundamental Delusion, New York:
Plenum Press, 1980.
The Justice Motive in Social Behavior:
Adapting to Times of Scarcity and
Change, New York: Plenum Press,
1981. [ed. în colab. cu Sally C.
Lerner]
New Directions in the Study of Justice,
Law and Social Control, New York:
Plenum, 1990.
Current Societal Concerns about Justice
(Critical Issues in Social Justice),
1996. [ed. în colab. cu Leo Montana]
 ◘ Teorii biologice
● Sociobiologia: studiul sistematic al bazelor biologice
ale tuturor comportamentelor sociale.

Edward O. Wilson. (1975). Sociobiology. The New Synthesis. O formă

prescurtată (507 pag.) a acestei lucrări a fost tradusă în limba română
în 2003 (Bucureşti: Editura Trei).
E.O. Wilson a aplicat principiul selecţiei naturale expus de Charles
Darwin în Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea
raselor favorizate în lupta pentru existenţă (1859, trad. rom. 1957) în
explicarea comportamentelor sociale ale oamenilor şi animalelor.
Ideea de bază: organizarea vieţii şi comportamentelor sociale au drept
cauză tendinţa de reproducere eficientă a genelor.
Iniţial, E.O. Wilson a susţinut că altruismul şi comportamentul prosocial
se datorează existenţei unei gene a altruismului. Ulterior, în urma
criticilor filozofilor, sociologilor, psihologilor şi geneticienilor,
determinismul biologic a fost nuanţat, recunoscându-se de către
sociobiologi rolul culturii în emergenţa comportamentelor umane.
Edward O. Wilson (n. 1929)

Sociobiology. The New

Synthesis (1975)
On Human Nature (1979)
Genes, Mind and Culture:
The Coevolutionary
Process (1981)
Promethean Fire:
Reflections on the Origin
of Mind (1983)
The Future of Life (2002)
“Sociobiologia este definită ca studiul sistematic al
bazei biologice a întregului comportament social.
Pentru moment, ea se concentrează asupra
societăţilor animale, asupra structurii populaţiilor
animale, a castelor şi asupra mijloacelor de
comunicare în aceste societăţi, ca şi asupra
proceselor fiziologice ce stau la baza adaptărilor
sociale. Dar disciplina se ocupă şi de
comportamentul social al omului primitiv, şi de
trăsăturile adaptative ale organizării în societăţile
umane contemporane primitive”.

 Edward O. Wilson, Sociobiologia, Bucureşti,

 Editura Trei, 1975/2003, 26.
■ Emergenţa comportementului prosocial
John F. Dovidio (1996, 290): cercetarea CP a parcurs
mai multe stadii:
Până la mijlocul anilor 1960: centrarea pe norme
(responsabilitate; reciprocitate).
Ultimii ani ai deceniului 1960 – 1970: interesul pentru
studiul “difuziunii responsabilităţii” şi al cauzelor
care măresc/reduc probabilitatea intervenţiei pentru
ajutorarea victimelor.
Din 1980: răspuns la întrebările “când” şi “de ce”
oamenii acordă ajutor celorlalţi.
 John F. Dovidio
Profesor la University of Connecticut

Dovidio, J.F., Piliavin, J.A., Schroeder, D.A. şi Penner, L.A.

(2006). The social psychology of prosocial behavior.
Mahwah, NJ: Erlbaum.
John F. Dovidio , Jane Allyn Piliavin, David A. Schroeder şi Louis A.
Penner, The Social Psychology of Prosocial Behavior (2006).
Preface
1) An Introduction to Prosocial Behavior (32)
2) The Origins of Prosocial Behavior: Are People Selfish or Selfless by
Nature? (32)
3) The Context: When Will People Help? (41)
4) Why Do People Help? (38)
5) Planned and Long-Term Helping (36)
6) The Development of Prosocial Behavior (43)
7) Being the Helper and Being Helped: Causes and Consequences (45)
8) Prosocial Behavior in Collectives: Cooperation Within and Between
Groups (40)
9) Prosocial Behavior: The Past, Present, and Future (41)
References (42)
Author Index; Subject Index
 ◘ Când acordăm ajutor celorlaţi?
● Când suntem bucuroşi.
Experiment
(Alice M. Isen şi Irwin P. Levin,
Effect of feeling good on helping: cookies and kindness.
Pers. Soc. Psychol. 1972, 21, 3, 384-388)
Comportamentele de ajutorare ale celor care au declarat că au
găsit moneda şi ale celor care au declarat că nu au găsit-o.

Condiţia Au acordat ajutor Nu au acordat ajutor

Au găsit moneda 14 2
Nu au găsit moneda 1 24
● Când costul ajutorului este mic.
Experiment
(Bibb Latané şi John M. Darley, The Unresponsive Bystander: Why
Doesn't He Help? 1970, 10)

„Vă rog să mă scuzaţi, puteţi...

să-mi spuneţi cât este ceasul?” (92) 85%
să-mi spuneţi cum să ajung în Times Square?” (90) 84%
să-mi schimbaţi 25 de cenţi?” (90) 73%
să-mi spuneţi cum vă cheamă?” (277) 39%
să-mi daţi 10 cenţi?” (284) 34%

▲ Distincţie între „costul real” şi „costul antecalculat”

(perceput) al ajutorului.
Bibb Latané (n. 1937)
The Unresponsive Bystander:
Why Doesn't He Help (1970)
[ în colab. cu J. Darley]
The effects of group size on
helping behavior (1981) [ în
colab.]
John M. Darley (n. 1938)
Robinson, P.H. şi Darley, J.M. (1995). Justice,
liability, and blame: Community views and the
criminal law. Boulder, CO: Westview Press
Darley, J.M. şi Cooper, J. (eds.). (1998).
Attribution and social interaction: The legacy
of Edward E. Jones. Washington, DC:
American Psychological Association.
Darley, J.M., Messick, D.M. şi Tyler, T.R.
(eds.). (2001). Social influences on ethical
behavior in organizations. Mahwah, NJ:
Erlbaum.
● Când cei care ne cer ajutorul sunt
asemănători nouă în ceea ce priveşte rasa,
vârsta, apartenenţa la gen, statusul social etc.
.
Este rândul dvs.
De ce credeţi că în acest caz a apărut un
comportament prosocial?
 ◘ De ce acordăm/nu acordăm ajutor celorlalţi?
● Modelul cognitiv “Latané- Darley” (1970)
Înainte de a se decide, persoana trebuie să:
1) ia act că ceva este rău;
2) să definească situaţia ca fiind periculoasă;
3) să decidă dacă are o responsabilitate personală;
4) să decidă ce fel de ajutor va acorda;
5) să materializeze decizia luată.
▲ Dacă oricare dintre cele cinci etape este blocată,
victima nu mai primeşte nici un ajutor.
● Dispersarea responsabilităţii

La 13 martie 1964, o tânără, Kitty Genovese, a fost

omorâtă în stradă (Queens, NY) sub privirile unui
număr de 38 de persoane. Asasinul, Winston
Moseley, a maltratat-o mai întâi îndelung.
Nimeni nu a intervenit, nu a dat telefon la poliţie, deşi
priveau scena din apartamente, de la fereastră.

“Paradoxul lui Orlson”: Lasă-l mai bine pe celălalt

să intervină!
 Catherine Susan Genovese
(1935 – 1964)
[Kitty Genovese]
A.M. Rosenthal (1964). Thirty-
Eight Witnesses: The Kitty
Genovese Case. University of
California Press.

J.M. Darley şi B. Latané (1968).

Bystander intervention in
emergencies: Diffusion of
responsibility. Journal of
Personality and Social
Psychology, 8, 377-383.
Locaţia în care a fost atacată Kitty Genovese (Queens, NY)
“Cum, cu atâţia martori la crimă, nimeni să nu sară în
ajutorul fetei? Darley şi Latané au susţinut că,
paradoxal, o victimă poate avea mai mult ”noroc”
dacă agresiunea are loc în prezenţa unui singur
martor decât în prezenţa mai multora. Într-o atare
situaţie, responsabilitatea ajutorării ei cade, întreagă,
numai asupra unei singure persoane, nedivizându-
se. Cu alte cuvinte, când la un delict sau la un
accident asistă un public numeros, răspunderea unei
intervenţii este dispersată. Fiecărui individ îi revine
o anumită doză de vinovăţie, nici unul nemaiavând a
suporta întreaga ei greutate”.
Hans J. Eysenck şi Michael Eysenck, Descifrarea comportamentului
uman, Bucureşti, Editura Teora, 1981/1998, 64.
▲ Efectul de spectator (bystander effect)
 Modelele acordării ajutorului
Philip Brikman (1982) distinge patru modele ale ajutorării:
1) Modelul moral (în cazul responsabilităţii ridicate atât în
ceea ce priveşte situaţia, cât şi găsirea soluţiei);
2) Modelul iluminist (cel ce se află într-o situaţie critică are
responsabilitate ridicată pentru situaţia în care a ajuns,
dar nu are nici o responsabilitate sau are o
responsabilitate scăzută în imaginarea soluţiei pentru
ieşirea din criză);
3) Modelul compensator (responsabilitate scăzută pentru
poziţia critică în care te găseşti, dar înaltă
responsabilitate pentru soluţionarea problemei);
4) Modelul medical (individul are responsabilitate scăzută
nu numai în legătură cu situaţia problematică, ci şi în
legătură cu depăşirea ei.
 ◘ De ce îi ajutăm pe alţii?
John F. Dovidio (1995, 292): pot fi luate în
considerare trei tipuri de mecanisme:
1) învăţarea (întărirea CP în trecut);
2) afectele (empatia);
C. Daniel Batson: ipoteza empatie – altruism (Is
empathic emotion a source of altruistic
motivation? Journal of Personality and Social
Psychology, 1981, 40, 290-302).
3) standardele sociale şi personale (norma
responsabilităţii şi norma reciprocităţii).
 C. Daniel Batson (n. 1943)
These things called empathy: eight
related but distinct phenomena. În
J. Decety şi W. Ickes (eds.), The
Social Neuroscience of Empathy
(pp. 3-15). Cambridge: MIT Press
(2009).
From Jerusalem to Jericho: A study
of situational and dispositional
variables in helping behaviour.
Journal of Personality and Social
Psychology, 1973, 27, 100-108 [în
colab. cu J. Darley].
Religion as prosocial: Agent or
double agent? Journal for the
Scientific Study of Religion, 1976,
15, 29-45.
Facerea de bine...