Introducere în psihologia

comunitară și transculturală
Modulul I

Tatiana Vasian,
doctor în psihologie
UST, octombrie 2021
 Despre:

• Psihologia socială, psihologia comunitară, psihologia

transculturală/interculturală:
• definiții,
• diferențe,
• derivare
• Din istoria dezvoltării domeniilor de aplicare a psihologiei
sociale, comunitare, interculturale
• Teorii în dezvoltarea ramurilor psihologiei sociale aplicate
• Principii etice în psihologia socială, comunitară și
interculturală
• Metode de cercetare
Rene Magritte: Golconde

Ursus Wehrli, Zurich, 2011

Aplicație
Ce știu? Ce vreau să știu?
Despre psihologia
comunitară?

Despre psihologia
transculturală
/interculturală/
crossculturală?
 Derivare
(în scop de definire)
Psihologia: studiul științific al comportamentului și al proceselor mintale.

Psihologia socială: ramură a psihologiei, care studiază oamenii și cum interacționează aceștia între ei;
Studiază modului în care gândurile, sentimentele și comportamentele noastre sunt influențate de
prezența celorlalți oameni;
Vizează impactul socialului asupra individualului.

A fi social face parte din natura umană (Aristotel, părintele psihologiei (383-322 î.e.n.))
Psihologia comunitară: ramură a psihologiei sociale, care se ocupă de modul în care indivizii se
referă la comunitate;
E mai mult psihologie socială aplicată, obiectivul căreia e să înțeleagă comunitatea cu ajutorul
cunoștințelor de psihologie socială.

Psihologia transculturală/interculturală: ramură a psihologiei sociale, care analizează modul în care

factorii culturali influențează comportamentul uman, viața de familie, educația, experiențele sociale
etc.;
E mai mult psihologie socială aplicată, care studiază impactul pe care îl poate avea cultura asupra
acțiunilor individuale ale omului (diferențe dintre culturi individualiste și colectiviste; etnocentrism).
 Din istorie…
• Începutul psihologiei sociale (PS) - trecerea la studiul psihologiei grupurilor sociale mari
(mulțime, mase, colectivități, națiuni, popoare) și apariția interesului pentru fenomenele
psihologice implicate în cultura și comportamentele acestor grupuri.
• Începe din a doua jum. a sec. XIX. La titlul neoficial de fondator al ps. sociale concurează
2 persoane:
Norman Triplett (ps. amer.) (a publicat primul articol) și Max Ringelmann (inginer francez) –
au investigat felul în care prezența celorlalți influențează performanțele (transformate apoi în
cercetări privind lenea socială, facilitarea socială).
• Perioada clasică/”de aur” a PS – perioada 1935-1960 (după cel de-al II Război Mondial
psihologia a cunoscut un avânt nemaivăzut).
• Studii – G. Allport (studiul prejudecăților, stereotipurilor);
• E. Asch (studii asupra conformismului, percepției de sine și de alții);
• L. Festinger (teoria disonanței cognitive) etc.
• Perioada modernă (după 1960):
• S. Moscovici (studiul reprezentărilor sociale);
• S. Moscovici și Zavalloni (interacțiunile intragrupale);
• A. Bandura (teoria învățării sociale a agresivității); apar studii despre rasism, prejudecăți,
stereotipuri, comportamentul prosocial etc.
• Toate acestea scot în evidență roluri noi, pe care le comportă grupul, factorii culturali, de
mediu asupra omului. Încep preocupări pentru domenii ale PS aplicate înguste.
 Din istorie…
• Psihologia comunitară
• Începe în anii 60 – din nemulțumirea în capacitatea psihologiei clinice de a
aborda probleme sociale mai largi.
• 1965 – Conferința Psihologilor la Swampscott – începutul oficial al psihologiei
comunitare.
• Declarația: Psihologia trebuie să se concentreze mai mult asupra schimbării
sociale, pentru a aborda sănătatea mintală și starea de bine a persoanelor.
(Sănătatea mintală (OMS) include 3 componente de bază: capacitățile de a te
raporta pe sine (autoaprecia), de a relaționa, de a gestiona stresul)
• Preocupări:
• Examinarea modalităților de sprijinire a persoanelor dezavantajate pentru a se
simți mai conectate cu comunitățile locale;
• Analiza problemelor sociale cu care se confruntă grupurile minoritare
• Crearea de relații dintre indivizi și grupuri comunitare
• Promovarea diversității
• Promovarea participării
• Dezvoltarea programelor bazate pe comunitate.
 Din istorie…

• Psihologia transculturală/interculturală

• Începe în anii 60 – din punerea la îndoială a caracterului universal al mai multor

aspecte în gândirea și comportamentul uman și scoaterea în evidență a
diferențelor culturale.
• 1972 – înființarea Asociației Internaționale de Psihologie Interculturală

Teze
• Cultura se referă la diferite caracteristici ale unui grup de persoane, inclusiv
atitudini, comportamente, obiceiuri și valori, transmise de la o generație la alta.
• Culturile din întreaga lume se aseamănă, dar și se deosebesc.
• Scopul psihologiei interculturale – să analizeze atât comportamentele
universale, cât și comportamentele unice, pentru a identifica modurile în care
cultura influențează comportamentul nostru, viața, educația.
 Pornesc de la 2 obiective: să descrie, dar și să explice
realitatea socială din punct de vedere psihologic.
Teorii Explicațiile care structurează observațiile existente se
dezvoltă în teorii.

• Perspectiva socioculturală
• Comportamentul social se referă nu la individ, dar la grup.
• Oamenii (preferințele, gândurile…) sunt influențați de factori de la
nivelul grupului (etnie, clasă socială…). Acești factori țin de norma
socială (reguli sociale) și cultură.

• Perspectiva evoluționistă
• Comportamentul social are o serie de trăsături psihice, fizice
înnăscute, care au evoluat printr-un proces de selecție naturală și
au fost transmise de la o generație la alta.
• Comportamentul social nu e rigid. În funcție de experiența socială,
se activează o dispoziție sau alta.
Teorii
• Perspectiva învățării sociale
• Comportamentul social se bazează pe experiența de învățare.
• De aici – importanța modelelor la care suntem expuși în copilărie pentru dezvoltarea
personalității adultului.

• Perspectiva fenomenologică
• Comportamentul social e determinat de felul subiectiv în care oamenii interpretează
ceea ce se întâmplă (credințele umane sunt mai importante decât realitatea obiectivă).
• Oamenii nu descoperă realitatea socială, dar o construiesc, o inventează pe baza
experiențelor lor anterioare, a trăsăturilor de personalitate.

• Perspectiva cogniției sociale

• Anii 50 – începe ”revoluția cognitivă”; această perspectivă domină PS și în prezent.
• În identificarea și interpretarea evenimentelor sunt implicate mai multe procese
cognitive.
• Decizia de a te comporta într-un fel sau altul depinde de imaginile construite și stocate la
nivelul cogniției pe parcursul experienței personale. Având aceste imagini mintale
atribuim un sens comportamentului celuilalt.
Principii etice în PS și domeniile aplicate
• Cercetările din domeniul psihosocial implică lucrul cu
oamenii (spre deosebire de cercetările din științele exacte)
• Cercetările din domeniul psihosocial pot provoca ”răni” de
natură psihică.
• Din aceste fapte reiese nevoia prescripțiilor etice.

• Consimțământul informat al participantului – acordul de

a participa
• Libertatea de a se retrage
• Confidențialitatea
• Competența celui ce realizează cercetarea
• Evitarea înșelăciunii, creării de date frauduloase
• Evitarea ascunderii informațiilor
• Debriefing-ul – informarea post-experimentală
 Metode de studiu (I)
• Munca de cercetare în PS aplicată este organizată printr-o serie de
metode și tehnici specifice

• Metoda – instrument de testare, verificare și dezvoltare empirică a

ipotezelor teoretice

• Tehnica – se referă la demersul operațional al abordării fenomenului

studiat.

• Ipoteza – un enunț cu privire la condițiile în care un eveniment este

așteptat să apară și care este testat/validat/verificat

• Cercetarea se face pe un eșantion – un grup de participanți studiați

pentru a învăța despre întreaga populație pe seama lor

• Studiile sunt valabile doar dacă selectăm un eșantion reprezentativ!!!

 Metode de studiu (II)
Metode descriptive Metode experimentale
Înregistrează comportamentele, Încearcă să descopere cauzele
gândurile, emoțiile în starea lor naturală; comportamentului prin manipularea
cercetătorul nu intervine, doar colectează sistematică a unui aspect dintr-o situație
datele brute. (provocare)
Observația Experimentul de laborator – experiment
artificial, în care cadrul este creat de către
cercetător
Studiul de caz (inclusiv studiul arhivei) Experimentul de teren – experiment
natural
Ancheta socială/psihologică
Chestionarul
Interviul