Baltagul

-tema si viziunea-
de Mihail Sadoveanu

In perioada interbelica romanul romanesc s-a sincronizat spectaculos cu proza moderna

europeana si astfel, alaturi de romanul modern, numit “roman de analiza”,”ionic”, romanul traditional isi
atinge apogeul de abia in deceniul al treilea al sec XX ”(N Manolescu).

“Baltagul”, publicat de Mihail Sadoveanu in 1930, ilustreaza perfect formula traditionala a

romanului realist de observatie sociala si de problematica morala si este o capodopera ce nu respecta
tiparul si structura romanului modern, ci aduce o formula romaneasca inedita in peisajul epocii
interbelice: amestecul de roman realist si naratiune arhetipala atasata unui scenariu politist.
Reconstituind monografic viata munteneasca din Moldova inceputul de veac XX, este un roman complex
cu caracter mitic, simbolic si baladesc, un roman al transhumantei, filosofic si initiatic, dar si un roman de
dragoste cu intriga politista.

El se incadreaza realismului-mitic prin impresionanta echivalenta intre ordinea umana si ordinea

cosmisca, intre ordinea naturii si cea a individului, care doreste sa se integreze prin contopire cu
universul. In acelasi timp, sub geografia reala se afla o geografie mitica , reprezentata prin labirintul
interior din constiinta personajelor, iar fiecare loc mentionat se reflecta in gandurile eroinei capatand
semnificatii mitice.

In structura de adancime a romanului se intalnesc trei mituri fundamentale: mitul mioritic

( evident in motto-ul romanului) , mitul egiptean al lui Isis si Osiris, si mitul european al lui Orfeu si
Euridice. Mitul mioritic oglindeste o civilizatie arhaica straveche si faptul ca moartea nu este o
disparitie, ci doar o trecere in partea nevazuta a lumii. De asemenea, in mitul egiptean, Isis pleaca in
cautarea resturilor ramase din trupul sotului ei, ca si Vitoria, ce porneste la drum in acest scop. Mitul
european il infatiseaza pe Orfeu, care indurerat de moartea fiintei iubite, pleaca in infern pentru a o
readuce la lumina.

Desi roman realist, lumea sadoveniana nu este o reflectare in oglinda a realitatii,intrucat pentru
Sadoveanu lumea este un dat gata construit care trebuie descifrat. Astfel, nu mai exista iluzia realitatii,
personajele si lumea in care se misca ele fiind esentializate, concentrate , reduse la datele lor arhetipale.
Omul arhaic , desprins din mijlocul naturii autohtone, oscileaza indecis intre a ramane legat de izvorul
care l-a creat sau a se rupe de el. Astfel, Vitoria parcuge un traseu complex pentru a-si gasi sotul si a-i da
“linistea mormantului”, in incercarea de a restabili “randuiala”.

Tema vietii , a mortii si cea a cautarii adevarului se intemeiaza epic pe motivul ordonator al
calatoriei explorative si initiatice avand ca scop cunoasterea, restabilirea justitiei si a echilibrului cosmic.
Din aceasta mare tema se desprind, intr-o retea complexa, temele adiacente: iubirea, moartea, familia,
initierea.

O scena reprezentativa pentru evidentierea temei cautarii adevarului este cea a praznicului,
scena justitiei implinite de catre mama si fiu. Cu o logica impecabila,prin vorbe intepatoare si aluzive,
Vitoria ii constrange pe faptasii crimei sa marturiseaza adevarul. Aceasta speculeaza slabiciunile
femeiesti si strecoara intriga intre nevestele ucigasilor, iar apoi reconstituie cu fidelitate scena
crimei,surprinzandu-i chiar si pe asasinii Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Primul isi recunoaste vina,insa al
doilea devine agresiv si ajunge sa fie lovit cu baltagul lui Nichifor si sfasiat de cainele Lupu,facandu-se
astfel dreptate.

O scena reprezentativa pentru ilustrarea temei vietii si a mortii este scena coborarii in rapa,
care echivaleaza cu o moarte si o inviere, asadar initierea lui Gheorghita. Neobosita , Vitoria continua
cautarile pana descopera in rapa ramasitele sotului ei, iar toata durerea se aduna in strigatul de iubire
adresat celui mort, care il infioara pe fiul zguduit de plans. Momentul initierii al lui Gheorghita este
marcat de pazirea osemintelor tatalui in rapa unde fusese pravalit, unde deplina pustietate a locului
dintre pamant si cer il lasa pe fecior singur in fata mortii pentru a intelege conditia umana. Acest episod
reprezinta o adevarata coborare in infern, atapa initiatica in desavarsirea spirituala a adolescentului, care
preia acum locul tatalui.

Titlul pune intregul univers al cartii sub simbolul dualitatii; baltagul (topor cu doua taisuri) este
un obiect simbolic, ambivalent :arma crimei si instrumentul actului justitiar, figurand simbolic viata si
moartea.

Arhitectura compozitionala este caracterizata prin echilibru perfect, prin “epic, logic ,
continuitate”(N.Man.),iar cele 16 capitole pot fi grupate in 3 parti. Primele 6 surprind asteptarea plina de
neliniste si presimtiri a Vitoriei Lipan , hotararea de a porni pe urmele sotului si pregatirile pentru
plecare. Partea a 2-a , cea mai ampla (cap 8-13), se refera la calatoria care reface in sens invers traseul
strabatut in toamna de Lipan, traseu labirintic, care duce la descoperirea osemintelor si aflarea
adevarului. In ultima parte , se dezvaluie adevarul despre moartea lui Nechifor si se descrie infaptuirea
actului justitiar.

Incipitul,de tip clasic, deschide romanul pe un ton liturgic,preluand parca misiunea de a

continua textul biblic al Genezei si de a dezvalui evenimentele care au urmat de la crearea lumii. Astfel,
integreaza cosmic existenta muntenilor, schiteaza un portret al personajului colectiv- ciobanii carora
Dumnezeu le-a dat o “inima usoara”- si introduce personajul absent al cartii, Nechifor Lipan. Finalul
prezinta iesirea personajului principal din imparatia mortii ,pedepsirea vinovatilor, restabilirea normelor
morale si reluarea ritmurilor firesti ale existentei. Mandatul justitiar al Vitoriei s-a implinit, ritualul
integrarii cosmice a celui disparut s-a finalizat, deci viata poate sa mearga inainte in familia Lipanilor,
condusa de acum de Gheorghita. Prin destinul exponentului exemplar al oamenilor de la munte,Vitoria,
finalul intra in raport de simetrie cu incipitul.

Naratiunea se face la persoana a 3-a , iar naratorul omniprezent si omniscient reconstituie in

mod obiectiv , prin tehnica detaliului si observatiei, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei. Desi
naratorul omniscient este unic, la parastasul sotului, femeia preia rolul acestuia. Inteligenta si calculata,
ca “un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor
prezenti.De asemenea, portretul personajului absent, Nechifor , este prezentat doar din perspectiva ei,
prin amintirile ei.Focalizarea este “zero”, dar se nuanteaza pe tot parcursul romanului, alternand cu
focalizarea interna si cu notatia in stil indirect liber.

Reperele temporale si spatiale sunt bine precizate. Asadar, actiunea se desfasoara in spatii
reale, obiective, de la Magura Tarcaului pana in tinutul Dornelor, si urmareste evolutia personajelor intr-
o durata reala, care acopera aproximativ o jumatate de an. Spatiul real si timpul obiectiv sunt dublate de
spatiul simbolic labirint si cel interior al visului, de timpul mitic impus de legenda, dar si de durata
interioara, adica timpul subiectiv al rememorarii si al amintirilor Vitoriei.
 Conflictele romanului sunt de doua tipuri:unul de natura morala si unul de natura interioara.
Conflictul moral se regaseste in traseul parcurs de Vitoria , scenariul uciderii lui Lipan refacut pas cu pas
de aceasta, pentru a-i identifica pe cei doi raufacatori. Al doilea conflict, de natura interioara este
detectabil in suferinta femeii si in tentativele ei de a ramane tare in fata loviturilor destinului. Ea nu
intelege absenta prelungita a sotului si incearca sa gaseasca motive pentru a nu se gandi la ce e mai rau.
Totuti, acest conflict inceteaza abia in momentul in care ea accepta ca numai moartea l-ar fi putut opri
Nechifor sa se intoarca acasa dupa atata timp.

Personajele sadoveniene din acest roman sunt construite pe o trasatura dominanta de

caracter ,ilustrand asadar o tipologie general-umana. Ca toti eroii traditionali, ei sunt orientati spre
lume, vazuti in relatiile cu ceilalti si comunitatea, iar evolutia lor epica este previzibila , bine motivata prin
logica interioara a romanului. Semnificatia numelor este foarte importanta pentru configurarea
sensurilor profunde ale romanului. Provenit din latinescul “victor”, de la biruinta, numele eroinei
concentreaza statutul ei in raport cu raul, cu prejudecatile lumii, in relatiile cu moartea si chiar in raport
cu sine. Marele disparut poarta un supranume atribuit in mitologia greaca lui Zeus si unor
divinitati,purtator de biruinta,intrucat este triumfator asupra mortii,supravietuind prin iubire .
Gheorghita, numele diminutivat al sfantului care a ucis balaurul, mosteneste numele adevarat al tatalui
sau, acel nume de taina pe care il rostea uneori Vitoria.

Consider ca, prin complexitate si prin semnificatii, scrierea depaseste granitele

traditionalului si intra in categoria romanului mitic. Chiar daca romanul traditional ca tipar si formula
narativa a pierdut in competitia cu romanul modern, “ Baltagul” lui Sadoveanu impune un model etic si
estetic, care ramane neuitat in memoria cititorului si dupa ce s-a inchis cartea.

In concluzie, sub istoria unei crime petrecute in lumea pastorala a secolului al XX-lea , pe
plaiurile mioritice ale Moldovei se gasesc labirinte intregi de semnificatii profunde, prin care cititorul este
invitat sa participe la un act initiatic de intelegere a lumii. De asemenea, evolutia personajului
Gheorghita face din "Baltagul"un roman al initierii si un bildungsroman.