Sunteți pe pagina 1din 1

POVESTEA SUBSTANTIVULUI

A fost odată ca niciodată într-o ţară care se numea Morfologia, un împărat pe


nume Substantiv. Acesta avea 5 fii: Nominativ, Acuzativ, Dativ,
Genitiv şi Vocativ. Pentru a verifica vrednicia fiecărui fiu, împăratul i-a
trimis în lume timp de un an, apoi în funcţie de bogăţiile cu care se întorceau, le
dăruia ranguri înalte pe care le-a numit funcţii sintactice.

Astfel, împlinindu-se vremea, primul fiu, Nominativ, a venit la tatăl său şi i-a
adus 2 pietre preţioase pe care le-a numit Cine? şi Ce? Împăratul s-a bucurat şi
lăudându-l i-a oferit funcţiile sintactice de Subiect şi Nume predicativ. Apoi, a
venit al doilea fiu, Acuzativ, care s-a dovedit a fi cel mai vrednic. Acesta a
adus un cufăr cu o mulţime de diamante. Pentru diamantele Pe cine? Şi Ce? a
primit funcţia sintactică de Complement direct, pentru diamantele Pentru cine?,
Cu cine?, Despre cine? a primit funcţia sintactică de Complement indirect, iar
pentru diamantele Cum?, Unde?, Când? a primit funcţia de Complement
circumstanţial. În cufăr, împăratul a găsit şi câteva smaralde Care?, Ce fel de?,
Câti?, Câte?, iar pentru acestea i-a oferit funcţia de Atribut.
Dativul, al treilea fiu, pentru că îi plăcea tâmplăria asemenea fratelui său
Genitiv, a venit cu un Cui de aur, iar pentru acesta a primit funcţia sintactică de
Complement indirect. Genitivul a fost însă mai ambiţios decât Dativul şi a
găsit 4 cuie de aur: A cui?, Al cui?, Ai cui?, Ale cui? primind astfel funcţia de
Atribut genitival. Vocativul, cel mai mic, dar şi cel mai leneş dintre fiii
împăratulu, s-a înfăţişat înaintea tatălui său, cu mâinile goale, justficându-se că
nu avut timp destul pentru a putea găsi ceva. Atunci, împăratul, supărându-se, l-
a certat spunându-i: „Vocative, să pleci din faţa mea! Sunt foarte supărat pe tine,
iar pentru aceasta nu-ţi dau nicio funcţie sintactică.”