Universitatea Babeș Bolyai

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Specializarea teologie pastorală

Efectele societatii de consum asupra

vietii morale

Student: Andreica Alex Octavian

Cluj – Napoca
2021
 Efectele societatii de consum asupra vietii morale

Modernitatea l-a îndreptat ușor-ușor pe om înspre consumism sau fenomenul

secularizării, văzut de unii ca o maladie, iar de alţii ca o etapă ce poate avea efecte ambivalente.
În cea de-a doua jumătate a secolului XX, pe fondul marketingului realizat în mod consecvent și
cu o oarecare doză de agresivitate de către diferite mass-media, consumismul a devenit pentru
multă lume un adevărat mod de viaţă.

Omul nou a apărut! Este omul consumului! Este individul care se simte străin în natură
dacă nu poartă cu sine obiectele de consum ce-i mediază până și relația cu sine. Are repulsie de a
sta pe iarbă, îi e teamă de vietățile ce mișună în jurul său, unite parcă de un complot ce vizează
să-i submineze confortul, iar nevoile sale fiziologice devin probleme aproape insurmontabile. Îi
lipsește ambianța sonoră și vizuală a televizorului veșnic deschis, foșnetul naturii nefiindu-i
accesibil decât prin medierea tehnicii, într-o variantă sterilizată și care înlătură orice murdărie.
Nasul său, crescut în spectrul olfactiv al parfumurilor de firmă și al diverselor tipuri de
odorizante, nu percepe decât eventuale asemănări cu acestea .
Caracteristica cetățeanului lumii globale, forma lui de a-și face datoria de cetățean, este
circumscrisă de atitudinea sa de consumator. Cetățeanul lumii, este omul situat în curentul
consumului, posedând (sau dorind) cele mai noi obiecte, omul prins în fluxul producerii de noi
obiecte de consum. Omul societății de consum este forțat la o atitudine contradictorie față de
viitor: viitorul constituie orizontul pe care se profilează valorile sale, începând cu progresul, dar,
în același timp, este indiferent față de propriile perspective, prin împrumuturi cedând viitorul său
ori al urmașilor săi în favoarea consumului actual. 
Rând pe rând au căzut marile tabuuri legate de obiceiurile de familie, accesul la vicii,
viața sexuală etc., toate intrând în sfera consumului ca bunuri sau ca mediatori publicitari ai
consumului.

Capitalismul și ideologia consumului

Spiritul acestei epoci îl constituie consumul. El modelează aspirațiile individuale și

colective, determinând apariția formelor de guvernare care-i sunt favorabile și-l potențează. 
Ce-și dorește capitalul în contextul societăţii de consum? În primul rând o imensă posesiune
asupra tuturor chipurilor pe care le ia astăzi proprietatea; sau asupra tuturor aspectelor utilizabile
ale planetei, visând chiar și la o posibilă extindere în afara Pământului. Ca și cum formele
cunoașterii (tot ceea ce cunoaștem) trebuie dublate întotdeauna de forme ale posesiunii și ale
utilizării economice. 
Pregătirea pentru consum are nevoie și de transformări culturale specifice; este domeniul
de acțiune al americanizării ca factor de presiune asupra culturilor naționale. De aici derivă și
componenta ideologică a presiunii culturale americane. (p. 93)
Tehno-capitalismul, în elanul său totalizator, aduce cu sine tendința de a introduce în circuitul
economiei de piață toate elementele de care omul are nevoie pentru supraviețuire. (p. 95)

Limbajul și consumul

Limbajul cade la nivelul consumului, fiind perturbat de la funcția sa esențială, aceea ce

mediu al comunicării, prin modalitatea în care este utilizat de strategiile de marketing, prin
accentele pe care publicitatea le pune, utilizându-i capacitatea de semnificare și de comunicare în
interesul consumului. 
Limbajul de lemn al totalitarismelor are drept corespondent în democrația de consum
circularitatea limbajului, limbajul de vânzare și control, altfel spus limbajul de consum, specific
societății consumiste. 

Limitele libertății în societatea de consum

În societatea de consum libertatea ia forma libertății de a alege dintre produsele deja

prestabilite de alții; nu e nici măcar libertate de a alege ce nevoi trebuie satisfăcute și cu ce
obiecte. Deși consumul este pontat în dreptul libertății, ca libertatea de a consuma, dar și ca
libertate de a face mediată de ceea ce este achiziționat, fiecare obiect cumpărat vine să ne
constrângă cu limitele sale, pe care le aduce odată cu libertățile pe care le permite. (p. 81)
Omul contemporan a fost determinat să se definească în cea mai mare măsură prin intermediul
produselor pe care le achiziţionează, după criteriul nivelului de consum pe care şi-l permite,
judecându-şi chiar propria libertate în funcţie de aceste criterii. 
Angoasa în societatea de consum; neliniștile societății de consum

Societatea de consum promovează astfel ca valoare fundamentală a omului libertatea de

consum. E însă o libertate toxică, ce antrenează o serie de renunțări, deseori chiar renunțarea la
existență. Traiul axat pe libertatea de consum este o formă slabă de a fi, în cadrul căreia individul
este captivul efortului necesar satisfacerii consumului și cântecului de sirenă al varietății
produselor. 
„Suntem ceea ce avem și nivelul de trai pe care ni-l permitem” – aceasta este chipul șablonul
căruia îi cade pradă orice încercare de a afla cine suntem. 
Centrarea existenței pe consum este alienantă, având caracterul unei competiții fără
sfârșit, profilată pe fondul unei rapide evoluții tehnologice , a nu avea cel mai nou produs
echivalează cu o smulgere din astăzi și aruncarea către înapoiatul ieri .Asta înseamnă a nu ține
pasul cu progresul, deci a nu participa la principiul care-ți definește epoca , altfel spus, a deveni
un străin față de epoca ta. 

Consumul şi familia

Pentru a-şi promova propriile valori, toate gravitând în jurul consumului, tehno-
capitalismul a fost nevoit să acţioneze pentru desfiinţarea familiei tradiţionale, principalul atac
fiind întreprins asupra femeilor casnice, acestea ocupând un important segment din piaţa de
consum. Copilul candidează la resursele familiei, diminuând posibilităţile acesteia de consum.
Motiv pentru care sunt pregătite idealuri de consum diferite pentru această nişă de familii.
Situaţia este parţial salvată de prinderea în strategia de marketing a faptului-de-a-avea-un-copil
(mai rar doi), copilul devenind astfel parte a consumului. Astfel că existenţa unui copil într-o
familie conduce la potenţarea consumului pe anumite zone (un apartament mai mare, utilităţi
suplimentare etc.) .

Discrepanţele morale, valorice şi estetice pe care consumerismul le face tot mai stridente
contribuie la alienarea tot mai profundă a indivizilor.În momentul actual, caracterizat prin
sintagma „societate de hiperconsum”, asistăm la o supradimensionare fără precedent a dorinţelor
de consum, asociată cu o schimbare fundamentală. Aspectele economice contează numai în
măsura în care ele îi fac pe oameni mai fericiţi”.

Multe persoane mor în fiecare zi de inaniţie şi de subnutriţie iar în paralel, unii abuzează
oarecum de libertate, care este legată direct de o poftă de consum necontrolat de morală, iar acest
abuz limitează chiar libertatea celorlalţi, adică a celor care suferă lipsuri importante sau sunt
târâţi în condiţii de mizerie şi de sărăcie încă şi mai mari .Într-o economie ce funcţionează „pe
sensul vieţii”, nu numai efectele negative ale supraconsumului asupra mediului, dar şi asupra
vieţii individului uman trebuie luate în considerare. Nu trebuie pierdute din vedere efectele
catastrofale ale subconsumului pentru un număr foarte mare de oameni, nu numai din ţările în
curs de dezvoltare, dar şi din ţările dezvoltate.

În acest context, pornind de la folosirea cumpătată a tuturor bunurilor,

care stă la baza creștinismului, apare întrebarea dacă nu cumva consumismul
contravine doctrinei creștine.

Schimbările produse de evoluţia tehnologică se repercutează însă şi asupra spaţiului

spiritual, ducând adesea la înlocuirea religiei clasice cu religia seculară şi militând pentru
omogenizarea valorilor în societate.

 Problematica teologiei morale, care cauzeaza dileme etice in viata de toate zilele, este
determinata de conflictul dintre marturisirea credintei noastre si "pasiunile" noastre, "imboldirile
carnii" care duc la pacat si la despartirea de Dumnezeu, Care este singurul izvor si unica
implinire a existentei umane.

Chiar dacă unii cercetători tind să facă distincţie între secularizare şi acest fenomen,
credem însă că cele două nu sunt decât modalităţi prin care cea dintâi se ipostaziază. Aşa se face
că acest consumism ce caracterizează societatea în care trăim, ce are ramificaţii în toate sferele
sociale, de la alimentaţie şi până la modalităţile moderne de comunicare, facilitate de internet,
afectează şi spectrul religios, ducând la scăderea numărului de credincioşi practicanţi.

Prin intermediul unor eforturi susţinute, oameni şi instituţii care interferează

mai mult sau mai puţin cu spaţiul religios încearcă astăzi cu tot mai multă
asiduitate înlocuirea formelor clasice de religiozitate cu surogate în care locurile
religiei şi doctrinei sunt preluate de către diferite filosofi de viaţă. Bunăoară, în
condiţiile în care ecologia a revenit în prim-planul dialogului ştiinţifc, în care
personalităţi de prim rang ale Bisericii sau ale literaturii militează pentru
redescoperirea valorilor ei şi pentru importanţa conservării planetei albastre,
consumul bio-eco a depăşit statutul clasic al unui mod de viaţă alternativ, adepţii
lui devenind adevăraţi prozeliţi, iar modul lui de manifestare find similar unei
forme de religiozitate:
„Favorizând un consum de bio-eco, oamenii au impresia că le este mai puţin frică de
incertitudinea zilei de mâine, se deculpabilizează și se simt actori direct implicaţi
într-un joc cu miză uriașă și imposibil de verifcat: salvarea planetei. Principiul în
sine nu suferă deci de contradicţii evidente, dar punerea sa în practică lasă impresia
că atât activiștii bio, cât și cei care câștigă bani frumoși din această activitate îi
privesc pe cei din jur ca pe niște ignoranţi sau, mai rău, ca pe niște inocenţi care
trebuie convertiţi cu orice preţ la noua credinţă.

Aşa-zisele religii seculare cu bază consumistă nu reprezintă însă decât

unul dintre pericolele ce atentează la manifestarea concretă a adevăratei
religiozităţi. Problemele de bioetică, de exemplu, motivate tot de chestiuni ce
ţin de o percepţie materialistă asupra lumii, sunt şi ele o consecinţă a modului
în care a evoluat societatea în ultimii ani.
Oare nu cumva, prin pasivismul ei şi prin refuzul de a se
pronunţa în probleme de relevanţă primordială pentru viitorul ei, Biserica
contribuie şi ea la secularizare?
Prin implicarea în social, Biserica (fiee că ne referim aici la
Biserica Ortodoxă, fie la cea Catolică sau la cele Protestante) a dovedit de-a
lungul timpului că poate să fie un partener util, profesionist şi credibil, discuţiile
cu privire la relaţia dintre filosofie şi teologie sau dintre teologie şi ştiinţă purtate
de către diferiţi specialişti din spaţiul bisericesc şi cel laic au demonstrat
profesionalismul Bisericii în rezolvarea unor probleme, în vreme ce utilizarea în
mod corespunzător a mijloacelor tehnice moderne de comunicare şi propagandă
a dus la sporirea vizibilităţii şi prestigiului Bisericii. În acest context, nu putem decât să afirmăm
că, într-o societate denumită de unii ca find hiperconsumistă, în care lumea resimte totuşi cu tot
mai multă acuitate nevoia de spiritualitate, Biserica trebuie să fie tot mai prezentă în spaţiul
laic şi să-şi dezvolte mijloacele care o vor ajuta ulterior să ofere o alternativă
fezabilă şi răspunsuri la provocările lumii în care trăim.

Pentru a face acest lucru, Biserica trebuie să-şi actualizeze însă discursul şi să se străduiască să-şi
sporească vizibilitatea în plan social şi civic, oferind soluţii reale la toate provocările pe care
le lansează societatea contemporană
  In zilele noastre, se ivesc probleme etice majore in privinta carora Biblia si traditia
Bisericii par a pastra tacerea: politica defensiva intr-o epoca a armelor nucleare si a terorismului
sponsorizat de stat, contraceptia si fertilizarea in vitro, sinuciderea asistata in cazul muribunzilor
si multe altele. De aceea, intrebarea se ridica asupra relevantei marturiei biblice. Cat de
folositoare poate fi Biblia pentru indreptarea moralitatii, daca atatea probleme etice stringente ale
zilelor noastre nu sunt nici macar mentionate in ea?
 Totusi, a privi lucrurile in acest mod inseamna a pune o falsa problema. Valoarea
Scripturii si a intregii traditii crestine in privinta indreptarii moralitatii nu rezida in cele din urma
in regulile variate pe care ea le prescrie. Christos Yannaras are dreptate cand spune: "Daca
privim moralitatea ca pe o simpla conformare a omului fata de un cod de lege autoritativ sau
conventional, atunci etica devine alibiul omului pentru problema lui existentială ”

  Moralitatea se raporteaza la destinul nostru personal ca purtatori ai chipului divin, fiind

chemati, in comuniune cu ceilalti, sa atingem asemanarea divina .

Importanta Scripturii pentru viata morala consta nu atat in regulile pe care le prescrie, ci
in ethos-ul pe care-l releva in comunitatea credintei. Acest ethos (din care deriva cuvantul
"etica") poate fi descris ca un ethos al Duhului, cu temelia in actiunea mantuitoare a lui Hristos si
hranit de viata liturgica sacramentala a Bisericii. Este, inainte de toate, un ethos al libertatii
existentiale, care permite persoanei umane sa realizeze sau sa respinga scopul vietii, sa raspunda
lui Dumezeu si celorlalti prin iubire jertfelnica .
 Din aceasta perspectiva, moralitatea poate fi definita ca viata in libertatea Duhului.