Universitatea București

Facultatea de Litere
Etnologie, Antropologie culturală și folclor
Studii universitare de masterat

Texte etnologice fundamentale

Nicolae Constantinescu, Lectura textului folcloric

Elena- Raluca Mihu

Master anul I, semestrul al II- lea
 Nicolae Constantinescu, Lectura textului folcloric

Textul etnologic pe care îl propun pentru a face parte dintr- o posibilă bibliografie a
cursului Texte etnologice fundamentale, aparține lui Nicolae Constantinescu, și l- am extras
din cartea Lectura textului folcloric.
Motivul pentru care am ales acest text, este acela că mi s- a părut a fi foarte potrivit
pentru cursul despre care vorbim și aceasta pentru că are ca subiect textul folcloric și
lecturarea acestuia; definirea operei literare și a literaturii care ar putea servi drept plan de
referință. Acesta mi se pare un punct important de la care putem pleca atunci când avem de
citit o „carte fundamentală”.
Cu toate că definirea noțiunilor de operă literară și literatură, este una destul de
dificilă și tinde să fie indefinisabilă, ca definirea oricărei noțiuni curente1, autorul notează
următoarea definiție: opera literară va fi considerată ca un întreg sistem de semne, sau ca o
structură alcătuită din semne, care slujeşte unui scop estetic precis2.
Nicolae Constantinescu, face o comparație între textul literaturii culte și cel folcloric
despre care spune că până la un punct au același statut și se comportă la fel, ambele sunt opere
literare ridicând probleme teortice similare. Cu toate că problemele celor două tipuri de texte
sunt aceleași până la un punct, ele râmân totuși inconfudabile, datorită apartenenței de bază a
textelor.
În continuare demonstrează că și pentru cercetătorul literaturii populare este la fel de
necesară în descifrarea semnificațiilor, a sensurilor, definirea și cunoașterea exactă a
elementelor specifice și a modului ei propriu de existență, ca și pentru cercetătorul literaturii
culte. Și acesta din urmă, pornește de la definirea și cunoașterea exactă a obiectului de studiu,
în procesul complex al interpretării și al analizei.
Autorul tratează probleme legate de cele două tipuri de cultură, de falsa superioritate
a uneia față de alta și este de acord cu Blaga, care distingea raporturile dintre ele, elementele
comune și în același timp distincte ale culturii majore în raport cu cea minoră: „Cultura
majoră nu repetă cultura minoră, ci o sublimează; nu o măreşte în chip mecanic şi virtuos, ci
o monumentalizează potrivit unor vii forme, accente, atitudini şi orizonturi lăuntrice”.
Găsim apoi o definiție a culturii, preluată citat de către Nicolae Constantinescu, de la I. M.

1
CONSTANTINESCU Nicolae, Lectura textului folcloric, apud S. Iosifescu, Configuraţie şi rezonanţe, Edit. Eminescu,
București, 1973, p. 91 — 131
2
CONSTANTINESCU Nicolae, Lectura textului folcloric, apud R. Wellek-A. Warren, Teoria literaturii, E.L.U., București,
1967, p. 187
Lotman: cultura este un sistem de semne, organizat într-un mod determinat. Tocmai
elementul organizare, care ne apare sub forma unei sume de reguli şi restricţii aplicate
sistemului, joacă rolul de indiciu definitoriu al culturii.
Vorbind despre foclor ca parte integrată a tipului de cultură puternic semiotizată,
autorul notează câteva trăsături distinctive: tradiţionalitatea faţă de înnoirea specifică altor
tipuri de artă, oralitatea faţă de scris, variabilitatea faţă de unicitate, caracterul colectiv faţă
de caracterul individual al culturii neorale, al literaturii şi artei culte etc3.
Dintre acestea însă, cea mai relevantă este oralitatea, pentru distingerea celor două
tipuri de literaturi. Ea atrage după sine celelate caracteristici ale literaturii populare, cum este
și anonimatul, fiind firească uitarea numelor celor care transmit mesajul direct de la individ la
individ, din generație în generație.
Nicolae Constantinescu, pune în discuție și studiul Folclorul ca formă specifică a
creaţiei de P. G. Bogatârev şi R. O. Jakobson, unde este tratat același subiect al definirii cât
mai riguroase a faptelor de folclor și distingerea lor în principal de literatura cultă.
Similitudinile dintre faptele de limbă și cele de folclor, parelela cu limba sunt cele care fac de
astfel obiectul acestui studiu. Aici autorul găsește ecou propriei convingeri conform căreia
supraviețuirea operei folclorice este condiționată de către acceptarea ei de colectivitate: viaţa
unei teme folclorice începe în momentul în care este primită de comunitatea dată şi există din
momentul în care această comunitate şi-a făcut- o proprie4.În contrast cu literatura populară,
cea cultă este oarecum indiferentă la reacțiile publicului, ale cititorului.
Chiar dacă au elemente comune, cu aparent aceleași funcții și semnificații, în cele
două tipuri de literatură, se comportă și funcționează diferit de la una la cealaltă. Este luat
exemplul versului și al versificației, aparent conduse de aceleași legi și cu aceleași funcții în
poaezia populară și în cea cultă, se constată roluri diferite ale ritmicii, spre exemplu. Aceeași
situație repetându- se și pentru alte elemente constructive ale folclorului: modelele structurale
ale diferitelor categorii, formulele steoretipe, locurile comune, clişeele călătoare, structurile
metaforice şi metaforele consacrate, formulele iniţiale şi finale, laitmotivele şi refrenurile,
etc.
Nicolae Constantinescu spune că formalizarea atinge toate nivelurile operei, de la structură
compozițională până la cuvânt și îl citează pe Mihai Pop care justifică formalizarea astfel: Ne

3
CONSTANTINESCU Nicolae, Lectura textului folcloric, Ed. Minerva, București, 1986, p. 5.
4
CONSTANTINESCU Nicolae, Lectura textului folcloric, apud P. Bogat.rev-R. Jakobson, Die Folklore als eine besondere
Form des Schaffens, în vol. Donum Natalicium Schrijnen, Nijemengen-Utrecht, 1939, p. 900
—913; republicat în R. Jakobson, Selected Writtings, IV, The Hague, Paris, 1966 şi în P. Bogatârev, Voprosi teorii
narodnogo iskusstva, Moskva, 1971; vezi şi trad. rom. P. G. Bogatârev-R. Jakobson, Folclorul ca form ă specifică a
creaţiei,în vol. Ce esteliteratura? Edit. Univers, Buc., 1983, p. 462—472. 24 Idem, p. 465 (în trad. rom.)
găsim de fapt în faţa unui sistem de elemente corelate, a unui cod ce stă la baza comunicării
literare orale”. Cunoașterea acestui cod este cea care stă la baza realizării unei bune
comunicări, a decodificării mesajului și în același timp premisa recreării lui.
Autorul vede relația model- variantă ca trimițând către raportul fonem- sunet din
morfologie și o descrie cu asemănări și deosebiri între cele două tipuri de relații. Definește
variantele, pe care caracterizează ca stabile și continue la nuvelul temă- motiv- idee.
Aș vrea să închei cu una dintre concluziile autorului din paginile alese de mine, care
arată că în cercetarea faptelor de cultură populară, a textelor folclorice în cazul nostru,
trebuie să se ţină seama de raportul de continuitate care există neîndoielnic între cele două
forme de cultură.