GHID DE REDACTARE A LUCRĂRII DE LICENȚĂ

N.B.: În cazul lucrărilor de licență care sunt redactate în alte limbi decât româna,
detaliile sistemelor de referințe indicate mai jos se pot modifica, cu acordul expres al / sub
îndrumarea îndrumătorului științific, conform practicilor academice curente din cultura
respectivă.

I. NORME GENERALE DE REDACTARE A LUCRĂRII DE LICENȚĂ

1. Dimensiunile lucrării, paginare, legarea documentului imprimat

- Indiferent de subiectul ei, o lucrare științifică trebuie să respecte anumite norme de
întocmire a aparatului de note și a bibliografiei, precum și niște norme de tehnoredactare.
Aceste din urmă sunt variabile, de obicei fiind fixate de către cei care solicită lucrarea
(comitetul unei publicații periodice, organizatorii unei conferințe etc.). La Facultatea de
Litere din Cluj, cutuma academică pretinde redactarea cu TNR de 12 pt, spațiat la 1,5 rânduri
pe o pagină cu margini uniforme de 2,5cm, cu excepția celei din stânga, de 3cm (aici se leagă
lucrarea de obicei).
- Dimensiunile lucrării pot varia în funcție de departament. Pentru departamentul de
Literatură Comparată sau cel de Literatura Română și Teoria Literaturii, de pildă,
dimensiunea minimă a lucrării de licență este de 50 de pagini a câte 2500 de caractere/pagină
(inclusiv spațiile).
- Se recomandă imprimarea lucrărilor exclusiv pe fața paginii A4, nu și pe verso-ul acesteia.
- Pentru susținere, se recomandă cel puțin un exemplar legat în coperți cartonate.
Exemplarele remise membrilor comisiei de susținere pot fi spiralate.

2. Pagina de titlu (pagina de gardă) a lucrării de licență

- Pagina de gardă a lucrării va cuprinde, în principiu:
- numele instituției (universitate, facultate) la care este înmatriculat studentul;
- tipul lucrării (în cazul de față, „Lucrare de licență”; pentru disertație: „Lucrare de
disertație”);
- numele și prenumele autorului;
- titlul lucrării;
- gradul universitar, urmat de numele și prenumele conducătorului de doctorat;
- orașul și anul.

2. Tabla de materii (denumită și Sumar sau Cuprins)

Tabla de materii se va prezenta, de preferință, la începutul documentului, după pagina de
titlu. Lista anexelor (dacă e cazul) se va da întotdeauna la sfârșitul Tablei de materii.

3. Criterii generale de redactare a lucrării

- Se recomandă redactare finală în font Times New Roman, corp de literă 12;
- Nu se admit lucrări redactate fără diacritice;
- Spațierea textului se va face la 1,5 rânduri.

4. Surse și bibliografie.
Lucrarea va avea obligatoriu o Bibliografie finală, care va cuprinde toate sursele referențiate
în text, precum și alte surse.
Sursele vor cuprinde :
- surse primare sau sursele de primă mână (corpusul de texte, arhive etc.) la care se face
referire în lucrare;
- surse secundare: surse bibliografice suplimentare utilizate.

5. Anexe
Unele documente utilizate în cercetare (o anumită ediție de text, interviuri, protocolul unei
anchete, ilustrații) pot fi prezentate în Anexele tezei. Lista cu Anexele va figura la sfârșitul
Tablei de materii.

6. Traduceri în textul tezei:

Dacă cităm în text, în limba română, din lucrări în alte limbi, în traducerea noastră, aceste
citate vor apărea n text în original și vor fi marcate cu notă, iar la subsol se va oferi traducerea
citatului. Uneori se permite ca traducerea să lipsească: dacă lucrarea este de strictă
specialitate, adresată unui public specializat și dacă limba din care se citează este de mare
circulație internațională. Ideal este ca, la primul citat de acest fel, nota de subsol să
menționeze: „Citatele din lucrările în alte limbi decât limba română apar în traducerea
autorului acolo unde nu se menționează traducătorul”. Dacă citatul este dintr-o carte deja
tradusă în limba română, este obligatoriu să folosim respectiva traducere, cu menționarea în
notă a numelui respectivului autor. Trebuie evitate traducerile duble, adică citarea lui Jean-
Paul Sartre după un volum în engleză: se va folosi fie originalul francez, fie traducerea
românească. Deciziile despre traducerea sau păstrarea în original a citatelor utilizate în
lucrare se vor lua, în funcție de subiectul cercetării, de comun acord cu îndrumătorul
științific.

II. CITĂRI ȘI PREZENTAREA BIBLIOGRAFIEI

Lucrarea va utiliza exclusiv una din cele două metode de referențiere critică expuse în
cele ce urmează. Principiul general al redactării referințelor este cel al „consecvenței
interne”: se va respecta un singur stil, un singur format, un singur sistem pentru întreg
documentul.

A.1. Sistemul francez NOTE - BIBLIOGRAFIE („metoda zonelor”; sistem folosit cu

precădere în științele umaniste)

Notele se vor redacta cu font Times New Roman, corp de 10. Notele pot fi în subsolul paginii
sau la sfârșitul fiecărui capitol. Se recomandă utilizarea sistemului de note de subsol
(Footnotes), mai ușor de consultat în timpul lecturii. Numerotarea notelor va fi automată, cu
cifre arabe, începută de la nota 1.

A.1.1. APARATUL CRITIC. PRIMA CITARE

APARATUL DE NOTE: poate fi alcătuit doar din note de subsol, respectiv note de final,
sau și din note de subsol, și din note de final. În acest ultim caz, notele de final sunt cele mai
importante, notele de subsol rezervându-se unor comentarii legate de traducere, polisemii etc.
Notele de final pot apărea la sfârșitul lucrării, departajate pe secțiuni marcate prin titlurile
capitolelor în care apar – caz în care numerotația nu se reia la fiecare început de capitol –
sau la fiecare final de capitol, caz în care numerotația reîncepe de la 1 cu fiecare nou capitol.

1. Volume științifice, Monografii

Ordinea elementelor citării:

Prenume Nume, Titlul și subtitlul volumului (în italice), editura, locul publicării, anul publicării
(urmat, facultativ, de anul primei ediții, menționat în paranteze drepte), p./pp. (numărul paginii
 din care provine citatul, precedat de p., în cazul unei singure paginii, sau de pp., în cazul unui
citat care se întinde pe mai multe pagini):

ex. Blaga, Lucian, Experimentul și spiritul matematic, Editura Humanitas, București, 1998
[1969].

2. Studii / Capitole în volume colective, acte de colocvii etc.

Ordinea elementelor citării:

Prenume Nume, „Titlul studiului” (în ghilimele, fără italice, cu excepția cazului în care se
folosesc italice în titlu), în Prenumele și numele coordonatorilor (numele coordonatorului este
urmat, între paranteze, de indicația: (ed.) sau (coord.) dacă este un singur editor/coordonator
sau (eds.), (coord.) dacă sunt mai mulți), Titlul volumului (în italice), editura, locul publicării,
anul publicării, p./pp. (numărul paginii din care provine citatul, precedat de p., în cazul unei
singure paginii, sau de pp., în cazul unui citat care se întinde pe mai multe pagini):

ex. Wayne C. Booth, „La seduction entre les lignes”, în Alain Brunn (ed.), L’auteur. Textes
choisis et presentés, Flammarion, Paris, 2001.

3. Articole din periodice

Ordinea elementelor citării:

Prenume Nume, Titlul articolului (în italice), în „Titlul revistei” (în ghilimele), an. (anul
intern al revistei sau anul seriei în cazul revistelor cu serii multiple), nr. (numărul revistei),
luna și anul apariției numărului, p./pp. (paginile de început și de sfârșit ale articolului,
precedate de p., în cazul unei singure pagini, sau de pp., în cazul mai multor pagini):

ex. Ruxandra Cesereanu, Provincia cărturarilor, în „Familia”, an. LXXI, nr. 3-4, iunie-iulie
2003, p.11.

4. Documente electronice

- Pentru cărțile consultate online se indică URL-ul; data consultării textului online se indică
doar la solicitarea editorului sau coordonatorului. Dacă textul citat nu este paginat, indicați
titlul secțiunii, numărul sau numele capitolului etc. Ordinea elementelor citării:
 ex. Philip B. Kurland and Ralph Lerner, eds., The Founders’ Constitution (Chicago:
University of Chicago Press, 1987), accesat la 12 februarie, 2010, http://press-
pubs.uchicago.edu/founders/.

- Pentru articole consultate online, prima trimitere se face respectând tiparul:

ex. Prenume Nume, „Titlul articolului”, www.adresasiteului, data publicării articolului,

accesat ultima dată pe data de xxxx, la URL: http://toata_bara_de_link a paginii, după care
următoarele ocurențe respectă tiparul bibliografic obișnuit

A.1.2. CITĂRI ULTERIOARE ALE UNUI DOCUMENT

ABREVIERI necesare în redactarea notelor:

- Idem sau Id. – înseamnă „același autor” și referă la autorul menționat în nota imediat
anterioară. Se folosește dacă numele autorului este recurent în note consecutive, dar cu lucrări
diferite. Pentru că se referă la numele autorului, se dă cu caractere normale (non-italic, non-
bold).

ex. Nota 1: Lucian Blaga, Experimentul și spiritul matematic, Editura Humanitas, București, 1998, p.
27.
Nota 2: Idem, Trilogia culturii, Editura Humanitas, București, 2001, p. 80.

- Ibidem sau Ibid. – înseamnă „în același loc” și referă la lucrarea și pagina menționate în
nota imediat anterioară; dacă referința este aceeași lucrare, dar la o pagină diferită, se
menționează și noul număr de pagină (ex. Ibid., p.34). Pentru că referă la un titlu de operă, se
dă cu caractere cursive (italice). Se folosește dacă numele operei este recurent în note
consecutive. Ibidem se folosește cu precădere în cazul citărilor succesive ale aceluiași
document.

ex. Nota 1: Lucian Blaga, Experimentul și spiritul matematic, Editura Humanitas, București,
1998, p. 27.
Nota 2: Ibid. (sau Ibidem) – reia referința completă din nota anterioară.
 Nota 3: Ibid. (sau Ibidem), p. 80. – face referire la o anumită pagină din referința din nota
anterioară, diferită de cea din notele anterioare.
Nota 4: Ibid. (sau Ibidem), pp. 80-81. – face referire la mai multe pagini din referința din nota
anterioară.

- op. cit. sau loc. cit., respectiv lucr. cit. – înseamnă „opera citată” (în cazul unui volum de
autor), „locul citat” (în cazul unui articol de revistă), respectiv „lucrarea citată” (în cazul unei
lucrări științifice prezente într-un volum colectiv sau într-o publicație științifică), se dă cu
cursive pentru că referă la o operă și se folosește dacă utilizarea lui Idem, Ibidem nu este
posibilă, pentru că între prima ocurență a unui autor, cu opera lui (în nota 2, să spunem), și
ocurența a doua a aceluiași autor, cu aceeași operă (în nota 5, de pildă), există notele 3 și 4
care referă la altceva. Utilizarea acestei trimiteri este posibilă numai dacă bibliografia nu
conține mai multe titluri ale aceluiași autor (caz în care, în loc de op. cit. vom folosi titlul
operei la care trimitem):

ex. 1: la nota 2 avem:

Lucian Blaga, Experimentul și spiritul matematic, Editura Humanitas, București, 1998, p. 27;
la notele 3 și 4 se trimite la alți autori. Atunci, la nota 5 reținem doar:
Lucian Blaga, op.cit., p. 39.

dar

ex. 2:
Lucian Blaga, Experimentul și spiritul matematic, Editura Humanitas, București, 1998, p. 27;
la notele 3 și 4 se trimite la alți autori, iar la nota 5 avem un alt citat din Blaga, dintr-o altă
operă (de exemplu Lucian Blaga, Trilogia culturii, Editura Humanitas, București, 2011, p.
411), atunci nota 6 va fi:
Idem, Experimentul și spiritul matematic, Ed. cit., p. 30.
(Ed. cit. – ediție citată)

- apud – înseamnă „după” sau „după cum apare la” și se utilizează pentru citatele preluate,
adică referă la un autor, operă, pagină citat(e) de un alt autor, operă, pagină, care se află în
bibliografia noastră,
 ex: Johann Wolfgang Goethe, Zur Farbenlehre, 1812, p. 439, apud Lucian Blaga,
Experimentul și spiritul matematic, Editura Humanitas, București, 1998, p. 188.

- Vezi, respectiv Vezi și (variantă acceptată: V., respectiv V. și) – se referă la lucrarea sau
lucrările în care apare argumentul (ideea, conceptul) pe care îl susținem în text, cu cuvintele
noastre (sau în parafrază, dar nu în citat). De exemplu, într-o lucrare unde susținem ideea că
autorul este o ficțiune, vom marca o notă, iar în corpul notei vom da:

Vezi, urmat de numele unui singur autor, cu titlul operei (după modelul din bibliografie) unde
apare această idee, sau chiar a mai multor autori, cu operele lor, unde ideea este prezentă. De
fapt, vezi introduce câte o mini-bibliografie pe o anumită temă pe care o atingem în argument.
Cu vezi, menționarea paginii sau a paginilor este opțională. Nu se folosește vezi pentru a da
în notă autorul și opera din care este extras un citat din textul nostru. Dacă vrem să dăm
referințele unui citat din text, nota va conține, fără altă mențiune, numele, titlul și restul
indicațiilor din bibliografie, cu numărul paginii menționat obligatoriu.

ex. Vezi/Vezi și Foucault, Arheologia cunoașterii, Editura RAO, București, 2010.

- Cf. (confer) – spre deosebire de Vezi, Cf. se referă la lucrarea sau lucrările în care
argumentul susținut este alternativ sau contrar argumentului adus de lucrarea voastră. De
exemplu, într-o lucrare în care susținem că avangarda românească nu a avut suprarealism
până în anii ’40, odată cu grupul suprarealist de la București (Gherasim Luca, Gellu Naum,
D. Trost, Virgil Teodorescu), vom marca o notă în care vom da un argument alternativ,
precum cel al lui Ovidiu Morar, astfel:

Cf., urmat de numele autorului, cu titlul operei (după modelul din bibliografie) unde apare
ideea că a existat un suprarealism românesc înainte de 1940, în gruparea avangardiștilor din
jurul revistei „unu” (1928-1932). La fel ca Vezi, Cf. introduce și el o mini-bibliografie critică,
însă una în care argumentația și teza este diferită sau chiar opusă de cea din lucrarea voastră.
Numărul paginilor invocate este opțional.

ex. Cf. Ovidiu Morar, Avatarurile suprarealismului românesc, Editura Univers, București,
2003.
- v. supra sau v. infra – înseamnă „vezi mai sus” și „vezi mai jos” și, utilizate într-o notă,
trimit la nota anterioară, respectiv următoare.

- passim – înseamnă „fără loc precizat, în trecere” și referă la lucrarea sau lucrările în care
apare argumentul (ideea, conceptul) pe care îl susținem în text, însemnând că argumentul nu
este precizat la o pagină anume. Nota va conține indicația după modelul bibliografic, dar în
loc de pagină apare passim.

- subl. aut. sau s.a. (sublinierea autorului), respectiv subl. m. sau s.m. (sublinierea mea) sunt
urmate de o liniuță de despărțire după care urmează inițialele celui care face sublinierea și se
dau între paranteze în corpul textului, unde apare o subliniere (marcată, în general, prin
italice) în citatul dintr-un autor, operă. Această mențiune se include într-o paranteză imediat
după citat:

ex. „În istoria Transilvaniei, gândirea Școlii Ardelene are vădite accente de modernitate,
aceasta mai ales dacă facem o comparație cu gândirea unor ideologi, cu ochii întorși spre
trecut, ai națiunilor politice” (s.a. – L.B.) pentru autorul Lucian Blaga

sau

„În istoria Transilvaniei, gândirea Școlii Ardelene are vădite accente de modernitate, aceasta
mai ales dacă facem o comparație cu gândirea unor ideologi, cu ochii întorși spre trecut, ai
națiunilor politice”. (s.m. – C.X) pentru comentatorul lui Blaga, Cutare Xulescu

Atenție! Nu se folosește această mențiune în cazul în care, în citat, există opere invocate,
curente literare, denumiri cunoscute ale unor fenomene, marcate cu italice (ex. „Înnoirea se
înfățișa ca o îmbogățire cu un material lingvistic plastic, senzitiv și pitoresc, de exemplu în
Sturm und Drang-ul german sau în romantismul de pretutindeni” – nu este necesară
mențiunea că Sturm und Drang este în sublinierea autorului).

- (sic!) – se dă în corpul textului, dacă trebuie să cităm fragmente care conțin greșeli de
gramatică, de exprimare, anacronisme, inexactități recunoscute etc.
 ex. „(...) nu puține experiențe ale avangardismului coincid în mod serios cu acelea ale
decadentismului, și fac parte din acesta, dar există un suflet revoluționar al avangărzii (sic!) care
nu poate fi cu nici un chip lichidat atât de grabnic”

A.1.3 PREZENTAREA BIBLIOGRAFIEI CONFORM SISTEMULUI FRANCEZ

Prezentarea Bibliografiei variază în funcție de discipline. Conținutul trebuie însă să fie
coerent, omogen și lizibil. Fiecare element va trebui să fie clar delimitat de următorul
element.

1. Prezentare generală
Prezentarea referințelor variază în funcție de tipurile de documente utilizate în teză
(documente imprimate sau electronice – baze de date, adrese online).
Bibliografia poate fi divizată în:
- Sursele (sau Bibliografia) primare sau sursele de primă mână (corpusul de texte, arhive
etc.) la care se face referire în lucrare (în cazul unei lucrări în domeniul Filologie,
Bibliografia primară poate include, după prezentarea corpusului de texte propriu-zis,
bibliografia critică axată pe autorul/autorii studiat/studiați);
- Sursele (sau Bibliografia) secundare: surse bibliografice suplimentare enumerate în
Bibliografie. Această a doua listă poate fi sau nu organizată pe domenii tematice.
Ordinea prezentării este următoarea:
 O primă secțiune dedicată Volumelor și studiilor științifice/critice (după caz; mai
întâi monografiile și volumele științifice, apoi studiile și articolele de revistă),
 O a doua secțiune, intitulată Dicționare (ea poate cuprinde și alte opere de
referință),
 O a treia secțiune, opțională, cu Alte scrieri consultate, cuprinzând documente
neîncadrate în celelalte secțiuni, și, în sfârșit,
 Webografia, reunind documentele electronice sau adresele Web consultate.

2. Enumerarea referințelor
Se va face în ordinea alfabetică a numelor de autori sau a inițialei primului cuvânt al titlului,
atunci când publicația este anonimă sau are mai mult de 3 autori. Dacă același autor are mai
multe scrieri, ordinea lor în interiorul „sublistei” autorului respectiv va fi alfabetică, după
inițiala primului cuvânt al titlului sau cronologică, după anul apariției scrierii respective.
Lucrarea va utiliza însă un singur criteriu de ordonare, în mod constant.
2.1 Volume științifice, monografii
În cazul unui singur autor:

Nume, Prenume, Titlul volumului (în italice), ediția (opțional), editura, locul publicării, anul
publicării (eventual, în paranteze drepte, anul primei ediții).

ex. Blaga, Lucian, Experimentul și spiritul matematic, Editura Humanitas, București, 1998
[1969]

În cazul mai multor autori, atunci când unul numele unuia este omis, se poate indica după
menționarea celui din urmă et al. (et alii):

Nume, Prenume et alii, Titlul volumului (în italice), ediția (opțional), editura, locul publicării,
anul publicării (eventual, în paranteze drepte, anul primei ediții).

ex. Poulet, Georges et alii, Les chemins actuels de la critique, UGE, Paris, 1968.

2.2 Studii/capitole în volume colective

NUME, Prenume, „Titlul studiului” (în ghilimele, fără italice cu excepția cazului în care titlul
prezintă el însuși caractere în italice), in Titlul volumului (în italice), editura, locul publicării,
anul, pp. (paginile de început și de sfârșit ale articolului, precedate de pp.)

ex. Roger, Alain, „Histoire d’une passion théorique ou Comment on devient un Raboliot du
Paysage”, în Augustin Berque (ed.), Cinq propositions pour une théorie du paysage, Éditions
Champ Vallon, Seyssel, 1994, pp. 107-123.

2.3 Articole

2.3.1 Articole de revistă

Ordinea elementelor citării:

Nume, Prenume, „Titlul articolului” (în ghilimele, fără italice cu excepția cazului în care titlul
prezintă el însuși caractere în italice), în Titlul revistei (în italice; se vor evita titlurile
prescurtate), an. (anul seriei), numărul revistei, luna și anul apariției numărului, pp. (paginile
 de început și de sfârșit ale articolului, precedate de p., în cazul unei singure pagini, sau de pp.,
în cazul mai multor pagini)

ex. Martin, Mircea, „Despre estetismul socialist”, în România literară, an. XXXVII , nr. 23,
16 iunie 2004, pp. 18-19.

2.3.2 Articole de publicație științifică

Ordinea elementelor citării:

Nume, Prenume, „Titlul articolului” (în ghilimele, fără italice cu excepția cazului în care titlul
prezintă el însuși caractere în italice), în Titlul revistei (în italice; se vor evita titlurile
prescurtate), volumul, numărul revistei, luna și anul apariției numărului, pp. (paginile de
început și de sfârșit ale articolului, precedate de p., în cazul unei singure pagini, sau de pp., în
cazul mai multor pagini)

ex. Gąsiorowska, Halina, „Homeless Blogs as Travelogues. Travel as a Struggle for

Recognition and Emplacement”, în Metacritic Journal for Comparative Studies and Theory,
vol. 3, nr. 1, iulie 2017, pp. 5-25.

2.4 Documente electronice

Ordinea elementelor citării:

Nume, Prenume, „Titlul articolului”, www.adresasiteului, data publicării articolului, consultat

la data de xxxx, la URL: http://toata_bara_de_link a paginii

ex. Oișteanu, Andrei, „Ecologia salvează România”, http://revista22.ro, 25 august 2008,

consultat la data de 1 octombrie 2017 la URL: http://revista22.ro/1100/.html.