Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sunt numiţi Părinţi Apostolici scriitorii creştini din cea de-a doua jumătate a
secolului întâi şi din prima jumătate a secolului al doilea, care au fost ucenici ai Sfinţilor
Apostoli, sau care au cunoscut pe Apostoli.
Ucenici şi cunoscători îndeaproape ai Sfinţilor Apostoli, Părintii Aposotlici
înfăţişează în scrierile lor istoria unei vieţi noi, organizate după planul divin, în care creştinii au
conştiinţa că sunt fii prin har ai lui Dumnezeu şi, deci, îşi petrec viaţa aceasta într-o înaltă curăţie
religios-morală, ca pentru Dumnezeu.1
Din cuprinsul acestor scrieri, putem observa că descriu într-un mod armonios
adevăratul model de vieţuire creştină, şi pot fi numite, pe bună dreptate „ oglinda, transmisă
peste veacuri, a viţuirii creştine din primele două secole.”2 Scrierile Păriţilor Apostolici sunt
mărturii ale dragostei până la jertfa supremă pentru Hristos şi cu toate că au fost elaborate în
împrejurări speciale ale epocii, sunt, totuşi, de o importanţă deosebită.
Putem spune că scrierile Părinţilor Apostolici, conţin în majoritatea cazurilor,
preocupări pastorale ale conducătorilor Bisericii. În ele se aflăm descrisă viaţa creştină în plină
dezvoltare, sub pecetea vremurilor vitrege de persecuţii. Ele răspund nevoilor reale sufleteşti ale
cititorilor sau ascultătorilor, nevoi ce diferă în substanţă şi intensitate, după loc şi după
sensibilitatea spirituală.
Pe lângă tratarea poverii persecuţiilor, pe lângă problemele legate de Parusie, de
hiliasm sau de ivirea primelor erezii, marea majoritate a lucrărilor Părinţilor Apostolici pun
accentul pe ţinuta morală a vieţii creştinilor. Ele critică laxismul sau indisciplina unde le
întâlnesc şi subliniază frumuseţile râvnei după înbunătăţire, ele fiind dedicate aproape în
1
Pr. Prof. Ștefan C. Alexe, „ Ecclesiologia Părinţilor Apostolici”, în Studii Teologice, seria a II-a, anul VII, 1955,
nr. 5-6, p.368.
2
Pr. Dr. Dumitru Fecioru, Introducere Generală la „Scrierile Părinţilor Apostolici” în col. „Părinţi şi Scriitori
Bisericeşti”, Vol.I, EIBMBOR, Bucureşti, 1979, p.9.
întregime problemelor orizontului religios al vieţii creştine şi, foarte rar, tratează problemele
exterioare ei.3
Operele lor oglindesc viaţa creştină a vremii lor, astfel că cercetarea acestora ne va
aduce în faţă parfumul proaspăt, răcoritor şi întăritor al acestei vieţi sfinte.
În lucrarea de față dorim să surprindem anumite aspecte privitoare la modul cum se
desfașura viața primilor creștini, mai exact felul în care aceștia viețuiau în dragoste și frățietate,
îndemnurile la milostenie, la iubirea și ajutorarea aproapelui.
3
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Probleme de literatură și filozofie patristică, Ed. Școalelor, București, 1944, p. 71.
4
Sfântul Clement Romanul, „ Epistola I către Corinteni”, XLIX, 1-5, în P.S.B., vol I, p. 71.
5
Sfântul Ignatie, „ Epistola către Smirneni”, VI, 1-2, în P.S.B., vol I, p. 184.
6
Magistrand Vasile Prescure, „Doctrina morală a Părinţilor apostolici”, în Studii Teologice, seria a II-a, anul XV,
1963, nr. 9-10, p.548
7
Sfântul Policarp al Smirnei, „ Epistola către Filipeni”, II, 1, în P.S.B., vol I, p. 187.
sfaturi de conduită autentic creştină pentru a nu călca porunca iubirii aproapelui când acesta uită
că este creştin8.
S-a spus că viaţa este o prefaţă a nemuririi, că creştinii duc o viaţă pământească
după trup, dar ei au cetăţenie cerească, afirmaţie făcută întâi de autorul Epistolei către Diognet: “
Creştinii… sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ dar sunt cetăţeni ai
cerului.”9
VIAŢA DE OBŞTE
OSPITALITATEA
De asemenea, trebuie subliniată una dintre cele mai frumoase şi mai caracteristice
însuşiri a creştinilor din vremea Părinţilor Apostolicii, ospitalitatea. Această virtute este cea mai
frumoasă dovadă că creştinii din acel timp nu se menţineau numai la învăţarea cuvântului
evanghelic ca o simplă teorie, ci aplicau totul în trăirea zilnică. „Oricine vine în numele
Domnului, să fie primit. Dacă e călător cel care vine, ajutaţi-1 pe cât puteţi”13, îndeamnă Didahia.
13
Didahia sau Învăţătura celor doisprezece Apostoli”, XII, 1-2, în P.S.B., vol I, p. 31.
De asemenea, Sfântul Ignatie mulţumeşte cu căldură filadelfienilor că au primit cu
dragoste pe trimişii săi: diaconul Filip din Cilicia a şi Reus Agatopus. Ospitalitatea a caracterizat
pe creştini de-a lungul veacurilor şi este şi astăzi una din deprinderile cele mai alese şi înalte ale
creştinilor.
MILOSTENIA
14
Sfântul Ignatie, „ Epistola către Efeseni”, XIV, 2, în P.S.B., vol I, p. 162.
15
Sfântul Clement Romanul, „ Epistola I către Corinteni”, XIII,2, în P.S.B., vol I, p. 53.
16
Păstorul lui Herma, Pilda X, 114, 2, în P.S.B., vol I, p. 315.
17
“Didahia sau Învăţătura celor doisprezece Apostoli”, IV, 5-7, în P.S.B., vol I, p. 27.
18
Idem., I, 5, în P.S.B., vol I, p. 25-26.
Ori de câte ori binele poate fi săvârşit, să nu fie trecut cu vederea prilejul de a-l
săvârşi pentru ca astfel ” Domnul să nu fie hulit din pricina voastră”19.
Sfântul Clement Romanul ne spune că la rugăciune sunt pomeniți săracii,
înfometații și cei din necazuri, rugăciunea fiind un mod de a face binele. Tot el spune că o foarte
frumoasă trăsătură de caracter este aceea că sunt apreciați și chiar pomeniți cei care ar vrea să
dea dar nu pot pentru că nu au. De asemenea sunt pomeniți cei care dau pe față sau în ascuns, cei
care dau mult sau dau puțin.
Un alt părinte apostolic, Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, vorbind despre
însușirile preoților, la loc de frunte numește virtutea smereniei. El arată cine, ce și cui se dădea
milostenia.
Amintim faptul că, potrivit Didahiei erau ajutați bătrânii și săracii, în special cei din
familiile numeroase, precum și străinii. De asemenea, trebuiau să primească ajutor numai cei
care se aflau în nevoi reale, care nu se pot ajuta pe ei înșiși. Mai mult, sunt avertizați cei care
primesc milostenie fărăsă o merite: Vai acelora care primesc în mod fățarnic sau cei care ar putea
să se ajute singuri, însă mai degrabă primesc milostenie de la alții. Amândoi vor trebui să dea
socoteală Dreptului Judecător în ziua judecății.
Așa se explică și faptul că Părinții Apostolici sunt insistenți în operele lor cu privire
la datoria creștinului de a face milostenie, pe de o parte, iar pe de altă parte, îndeamnă ca cel care
cere să fie mai întâi cercetat și numai după aceea trebuie ajutat după vrednicie și necesitate.
Pe de altă parte, Păstorul lui Herma îndeamnă: Fă binele, și din câștigul pe care ți l-
a dat Dumnezeu de pe urma muncii tale, dă tuturor celor lipsiți, fără deosebire. Nu te întreba cui
să dai și cui să nu dai. Dă tuturor, căci Dumnezeu vrea să se dea tuturor din darurile Sale. Cei
care au primit vor da cuvânt înaintea lui Dumnezeu, pentru ce au primit și cu ce scop; cei care au
primit, fiind strâmtorați, nu vor fi judecați, dar vor fi pedepsiți cei care au primit în mod fățarnic.
Cel care dă este nevinovat pentru că a primit de la Domnul porunca de a îndeplini această slujire.
Filantropia, încă din Biserica primară, așa cum este prezentată în Scrierile Părinților
Apostolici, era foarte diversă și complexă în același timp, grija față de aproapele manifestându-se
diferit în funcție de nevoile lui.
Putem spune că problema ajutorarii aproapelui a constituit un real interes pentru
Părinții Apostolici din primele doua secole creștine, ei încercând să surprindă în operele lor, pe
19
Sfântul Policarp al Smirnei, „ Epistola către Filipeni”, X, 1-2, în P.S.B., vol I, p. 212.
lângă alte multe aspecte legate de modelul de viețuire creștină, și filantropia, oglindită din
împrejurările concrete ale vieții de atunci.
Problema ajutorării aproapelui este tot mai mult pusă în discuție astăzi, și pentru a
putea afla sfaturi și îndemnuri privitoare la această temă putem apela, pe lângă alte multe lucrări
patristice și la Scrierile Părinților Apostolici care constituie un izvor pururea curgător de
învățături și sfaturi din a cărui apă limpede și-au adăpat setea de Hristos și de viețuirea cea
dreaptă generatii întregi de creștini.
BIBLIOGRAFIE
„Scrierile Păriţilor Apostolici”, traducere şi note de Pr. Dr. Dumitru Fecioru în col.
„Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, Vol.I, EIBMBOR, Bucureşti, 1979.
Alexe, Magistrand, Ştefan C., „ Eclesiologia Părinţilor Apostolici”, în Studii
Teologice, seria a II-a, anul VII, 1955, nr. 5-6, p.368-381.
Idem., „Viaţa creştină după Bărbaţii Apostolici”, în Studii Teologice, seria a II-a,
anul VII,1955, nr.3-4, p.221-235.
Bolocan, Lect. Dr., Carmen Maria, „ Catehumenatul în viaţa creştinilor în epoca
primară”, în Teologie şi Viaţă, serie nouă, anul XV(LXXXI), 2005, nr. 1-6, p. 235-249.
Coman, Ioan G., „ Probleme de literatură şi filosofie patristică”, Ed. „ Casa
Şcoalelor”, Bucureşti, 1944.
Ioniţă, Drd., Viorel, „ Coordonate ale vieţii creştine după Epistola către Diognet”,
în Mitropolia Ardealului, anul XV, 1970, nr.7-8, p. 472-481.
Prescure, Magistrand, Vasile, „Doctrina morală a Părinţilor apostolici”, în Studii
Teologice, seria a II-a, anul XV, 1963, nr. 9-10, p.541-554.
Vicovan, Pr., Ion, Dați-le voi să mănânce! Filantropia creștină: istorie și actualitate.
Ed.Trinitas, Iași, 2001.