1.

Teoria auto-autoderminării

Teoria auto-determinării încearcă să îmbine caracteristicile tuturor teoriilor

motivaţional, reuşind, astfel, să fie o teorie complexă atât din punct de vedere al structurii cât
şi al conţinutului, ce este bazat pe continuum.
Potrivit lui Deci & Ryan, 2008, teoria auto-determinării poate fi restrânsă la trei
concepte care stau la baza sa: satisfacerea nevoii de bază, motivarea autonomă versus cea
controlată şi nu în ultimul rând, urmărirea intrinsecă şi extrinseca a obiectivului (Van den
Broeck et al., 2008).

1.1. Nevoile de bază

În ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor de bază, această teorie porneşte de la premisa

potrivit căreia omul nu este un organism pasiv, ci este orientat spre creştere, dezvoltare,
interacţionând în mod dinamic cu mediul său. Astfel, indivizii vor depune eforturi pentru a se
dezvolta atât pe plan intra-personal cât şi inter-personal. În acest context, ei vor încerca să îşi
exercite impactul asupra mediului şi nu vor lăsa că doar mediul să îşi exercite impactul asupra
lor. Această orientare inerenta de creştere activă a indivizilor nu se va exprima în mod
automat, ci este încurajată de mediul social (Deci & Ryan, 2000).
Pentru că individul să funcţioneze optim din punct de vedere psihologic, acesta trebuie
să îşi satisfacă cel puţin trei trebuinţe psihologice, considerate esenţiale pentru dezvoltarea
unei persoane: autonomia, apartenenta şi competenţă. Nevoia de autonomia este satisfăcută
atunci când individul considera că este cel care îşi decide acţiunile. În cazul nevoii de
apartenenţa, individul va simţi satisfăcută această nevoie atunci când se va simţi iubit, îngrijit
şi va putea oferi acestea altor indivizi, sau cu alte cuvinte, atunci când individul se va simţi
conectat cu alţii. Nu în ultimul rând, nevoia de competentă, va fi îndeplinită atunci când
individul va produce rezultatele expectate prin controlarea mediului înconjurător (ibidem).
Un alt postulat important al acestei teorii, este cel care afirmă că mecanismul
motivaţional cel mai important este gradul în care nevoile sunt satisfăcute şi nu în ultimul
rând ideea potrivit căreia toate persoanele experimentează satisfacerea celor trei nevoi
psihologice esenţiale, deoarece acest lucru energizeaza comportamentul şi starea de bine a
individului (ibidem).

1.2. Motivarea autonomă versus cea controlată

Cât priveşte motivarea autonomă versus cea controlată, teoria auto-derminării a avut
ca început diferenţierea clară între două concepte de bază: motivaţia intrinsecă versus cea
extrinseca (Deci, 1975). Potrivit aceleiaşi surse citate mai sus, motivaţia intrinsecă face
referire la realizarea unei activităţi petru obţinerea satisfacţiei inerente pe care activitatea în
sine o oferă, în timp ce motivaţia extrinsecă face referire la îndeplinirea unei activităţi în
schimbul obţinerii unui rezultat separat de activitate.
Potrivit lui Deci, Koestner şi Ryan (1999), există o interacţiune complexă între motivaţia
intrinsecă şi cea extrinseca, rezultând astfel mai multe tipuri de motivaţie extrinsecă, după
gradul în care motivaţia unei acţiuni este internalizata individului sau este externalizata.
Astfel, putem aminti patru tipuri de motivaţie extrinsecă, în termeni de reglementări:
reglementarea externă, reglemntarea introiectata, reglementarea identificată şi reglementarea
integrată (Deci & Ryan, 2000).
Reglementarea externă este cea care face referire la situaţiile în care indiviziii de angajează
într-o activitate cu scopul de a obţine recompense sociale, beneficii din exterior, sau încearcă
evitarea unei pedepse. Reglementarea introiectata este determinată de cerinţele interne ale
persoanei, de dorinţa de evitare a trăirii unor emoţii negative precum ruşinea şi vinovăţia, sau
de sentimentul de mândrie. Aceste două tipuri de reglementări sunt încadrate de către Deci şi
Ryan (2000) în categoria motivaţiei controlate, deoarece sunt puţin integrate sau sunt însoţite
de stări de presiune.
Reglementarea identificată este cea în care scopul activităţii este integrat personal şi este
considerat de către individ important, pe când cea integrată este cea în care un comportament
este compatibil cu un set larg de valori şi credinţe ale individului. Potrivit lui Ryan şi Connel
(1989), aceste două tipuri de reglementări, împreună cu motivaţia intrinsecă, caracterizează
motivaţia autonomă.
Potrivit unui postulat al teoriei auto-determinarii, motivaţia controlată nu încurajează
îndeplinirea trebuinţelor psihologice bazale, ducând la rezultate mai puţin benefice
comparativ cu motivaţia autonomă care susţine satisfacerea nevoilor psihologice de bază,
conducând individul la o funcţionare optimă (Deci & Ryan, 2000).
Cercetările din acest domeniu arată că motivaţia controlată nu spirijina satisfacerea optimă a
nevoilor de bază, în timp ce motivaţia autonomă face posibilă satisfacerea fiecăreia dintre
acestea (Fernet, 2011; Van den Broeck et al., 2010).

1.3. Valorile extrinseci şi intrinseci

În ceea ce priveşte, obiectivele sau valorile pe care un individ le are, teoria

autodeterminării face distincţia între: valorile intrinseci şi valorile extrinseci.
Valorile intrinseci se pot manifesta prin comportamente precum ajutarea comunităţii, auto-
dezvolatarea, afilierea cu alte persoane, şi aşa mai departe, pe când valorile estrinseci se
concretizează în acţiuni precum: obţinerea faimei, a puterii, acumularea de bunuri materiale
(Kasser & Ryan, 1996).
Potrivit lui Vansteenkiste et al. (2007), urmărirea valorilor intrinseci duce la atingerea unor
rezultate adaptative, permiţând satisfacerea nevoilor psihologice de bază, comparativ cu
valorile extrinseci, care pe lângă faptul că nu încurajează aceste nevoi ale individului, pot
duce la o distragere a individului de la satisfacerea nevoilor psihologice de bază.
Bibliografie

Deci, E. L. (1975). Intrinsic motivation. New York: Plenum.

Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2000). The ‘what’ and ‘why’ of goal pursuits: Human
needs and the selfdetermination of behaviour. Psychological Inquiry, 11, 319-338.
Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2008). Facilitating optimal motivation and psychological
well-being across life’s domains. Canadian Psychology, 49, 14-23.
Deci, E. L., Koestner, R., & Ryan, R. M., (1999), A meta-analytic review of
experiments examining the effects of extrinsic rewards on intrinsic motivation. Psychological
Bulletin, 125, 627-668.
Fernet, C. (2011). Development and validation of the Work Role Motivation Scale for
School Principals (WRMS-SP). Educational Administration Quarterly, 47, 307-331.
Kasser, T., & Ryan, R. (1996). Further examining the American dream: Differential
correlates of intrinsic and extrinsic goals. Personality and Social Psychology Bulletin, 22,
280-287.
Ryan, R. M., & Connell, J. P. (1989). Perceived locus of causality and internalization:
Examining reasons for acting in two domains. Journal of Personality and Social Psychology,
57, 749-761.
Van den Broeck, A., Vansteenkiste, M., De Witte H., & Lens, W. (2008). Explaining
the relationships between job characteristics, burnout and engagement: The role of basic
psychological need satisfaction. Work & Stress, 22, 277-294.
Van den Broeck, A., Vansteenkiste, M., De Witte, H., Soenens, B., Lens, W. (2010).
Capturing autonomy, competence, and relatedness at work: Construction and initial validation
of the Workrelated Basic Need Satisfaction scale. Journal of Occupational and
Organizational Psychology, 83, 981-1002.
Vansteenkiste, M., Neyrinck, B., Niemic, C., Soenens, B., De Witte, H., & Van den
Broeck, A. (2007). Examining the relations among extrinsic versus intrinsic work value
orientations, basic need satisfaction, and job experience: A selfdetermination theory approach.
Journal of Occupational and Organizational Psychology, 80, 251-277.