MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII

REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

PORTOFOLIU
pentru studiul individual
la disciplina Bazele agronomiei

Realizat: Andronic Ion

Gr. EA 4/1
Verificat: Slutu Marina

Soroca, 2020
 MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII
REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

REFERAT
Tema: Starea actuală a agriculturii în Republica Moldova.

Realizat: Andronic Ion

Gr. EA 4/1
 Soroca, 2020
Republica Moldova este un stat agrar-industrial. Agricultura este unul dintre
pilonii tradiționali pentru economia Republicii Moldova.
Un studiu realizat de Banca Mondială, arată însă că agricultura din Republica
Moldova este ineficientă, anul trecut (2011) sectorul a înregistrat o productivitate
scăzută, investițiile în domeniu au fost mici, iar costurile exagerate. Productivitatea
sectorului este de 2 ori mai mică decît în media europeană.
Structura producției agricole poate fi catalogată drept una relativ stabilă, care în
linii generale, pentru Moldova reprezintă 55-70% cea de origine vegetală și 30-
45% de origine animală. În anul 2012 acest coraport a fost de 54.7% pentru
producția vegetală, și respectiv 45.3% pentru cea animalieră.
- Zona de nord a țării, este specializată în producție și prelucrare a sfeclei de zahăr,
boabe, fructe, tutun, și este caracterizată prin tratament termic relativ mare,
suficient în comparație cu zonele sudice. Mai multe precipitații (460 - 630mm).
Suma temperaturilor active este de 2750-3000 c˚. Acoperirea solului este dominată
de cernoziom bogat în humus puternic.
- Zona centrală este specializată în producția de struguri. Regiunea este bine
încălzită de razele solare, zona este protejată de vânturile de nord-est. Acoperirea
solului este dominată de soluri brune și soluri cenușii de pădure, suma
temperaturilor active este de 3000-3100 c˚, cad 420 - 450mm precipitații anual.
-Zona de sud este specializată în producția de struguri, în special struguri roșii,
porumb și floarea soarelui. Caracteristic este faptul că o mare parte a terenului este
plat, acoperit cu sol cernoziomic, o cantitate foarte mare de temperatură activă
3100 - 3300 c˚, cu puține precipitații anuale 340-370mm.
Până în anul 2013, 90% din exportul de fructe și legume din Republica Moldova
este orientat spre piața rusească. Piața rusească absoarbea aproape 40% din
produsele alcoolice moldovenești. În 2013, peste 24,8 milioane de litri din
producția de băuturi alcoolice au fost importate în Rusia din Republica Moldova.
În anul 2012, Republica Moldova a exportat produse vinicole în valoare de 210
milioane de dolari, dintre care aproximativ 29% (peste 60 de milioane de dolari) au
ajuns pe piața rusă. Alte piețe importante pentru producția vinicolă moldovenească
sunt Belarusul (22% din total) și Ucraina (14%). În 2012, România a importat din
Republica Moldova produse vinicole în valoare de 4,26 milioane de dolari, ceea ce
reprezintă 2% din exporturile moldovenești.

Agricultura este un sector strategic pentru R. Moldova, care dispune de potențial

de dezvoltare și poate contribui la revenirea înceată a economiei la pozițiile
pierdute în ultimile două decenii. Creșterea productivității necesită investiții, de
aceea e necesară creșterea fondurilor de subvenționare în agricultură, o șansă
pentru creșterea veniturilor obținute în sectorul agricol ar fi promovarea și
facilitarea exporturilor de produse agroalimentare.

MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII

REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

REFERAT
Tema: Tipurile de soluri din Republica Moldova.

Realizat: Andronic Ion

Gr. EA 4/1
 Soroca, 2020

Pe teritoriul Republicii Moldovei are o predominare absolută tipul de sol zonal –

cernoziomul, format în condiţiile fostelor pajişti, stepe şi păduri de stejar pufos. În
aspect zonal, de la nord spre sud, în dependenţă de intensivitatea regimului hidric
(de la percolativ spre non-percolativ) sunt răspândite cernoziomurile argiloiluviale,
formate sub păduri de stejar comun cu covor ierbos, spre sud substituite de
cernoziomuri levigate, format sub vegetaţia ierboasă a pajiştelor (Stepa Bălţilor)
sau păduri de stejar pufos (Câmpia de Sud). Subtipul caracteristic tipului este
cernoziomul tipic format în condiţii de stepă cu păiuş-negară. Acest „sol al
stepelor” predomină în Stepa Bălţilor (moderat humifer) şi în Câmpia de Sud (slab
humifer sau obişnuit), unde se întâlneşte şi sub păduri de stejar pufos.
În aripa sudică a cernoziomului, sub stepe cu caracter xerofit (cu participarea
pelinului), s-au format cernoziomuri carbonatice. Pe rocile argiloase grele s-a
format cernoziomul vertic, care contactează cu vertisolul.
Solurile brune, cenuşii şi cernoziomurile formează spectrul zonal al învelişului
pedologic al Moldovei – clasa solurilor automorfe.
În cadrul arealelor solurilor cenuşiu şi, îndeosebi, a cernoziomurilor, sunt
răspândite fragmentar areale mici de soluri intrazonale litomorfe, formarea cărora
este condiţionată de specificul rocilor parentale, hidromorfe – condiţionate de
surplusul de umiditate şi halomorfe, cu prezenţa sărurilor solubile.
Solurile litomorfe sunt prezentate de rendzine, formate pe calcare şi vertisoluri,
formate pe argile grele.
Clasa solurilor hidromorfe este reprezentată de 3 tipuri de sol – cernoziomoide,
mocirle şi sol turbos.
Clasa solurilor halomorfe sunt reprezentate de soloneturi şi solonceacuri. Arealele
solurilor zonale sunt întretăiate de solurile clasei dinamomorfe, care se formează în
văile râurilor şi râuleţelor pe depozitele actuale – deluviale şi aluviale, precum şi în
rezultatul activităţii antropice.
Clasificarea actuală a solurilor Moldovei include 5 clase, 13 tipuri şi 37 de
subtipuri (Tab. 1). Tipurile şi subtipurile de sol corelează cu unităţile superioare şi
inferioare ale clasificării precedente (1984).

Învelişul de sol, în realitate, este foarte complicat, fiind reprezentat de multiple

unităţi inferioare specii, familii, genuri, variante, în dependenţă de grosimea
profilului; conţinutul de humus, textură, grad de eroziune, salinizare etc. Lista
sistematică a solurilor Moldovei include peste 700 de unităţi.

Resursele de sol ale Moldovei în decursul istoriei au fost valorificate peste limită.
Potenţialul productiv înalt al cernoziomului şi procesul relativ simplu de
valorificare (desţelenire) au contribuit la dezvoltarea agriculturii. Actualmente din
suprafaţa totală de 3.381.620 ha a ţării, conform cadastrului (Cadastrul funciar,
2016), 2.499.585 ha prezintă terenuri agricole (78%). Fondul arabil constituie
1.822.912 ha, viile şi livezile ocupă 288.900 ha, păşunile – 345.034 ha, 465.253 ha
ocupă fondul forestier (inclusiv plantaţiile forestiere). Valorificarea şi lucrarea
sistematică a solurilor a contribuit la activizarea proceselor destructive – a
eroziunii, deflaţiei, alunecărilor de teren (Eroziunea solului, 2004). 80% a fondului
arabil sunt amplasate pe pante cu înclinaţia de peste 2o şi, deci, pot fi supuse
eroziunii de suprafaţă şi liniară (de adâncime). În ultimii ani nu se efectuează
monitoringul proceselor erozionale; conform ultimelor date, suprafaţa totală a
solurilor erodate constituie 898.653 ha. 24.098 ha sunt afectate de alunecări de
teren.
 MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII
REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

 REFERAT
Tema: Tipuri de asolamente.Rotaţia culturilor

Realizat: Andronic Ion

Gr. EA 4/1

Soroca, 2020
Pe parcursul unui an agricol, plantele de cultură vor consuma anumite substanțe
nutritive și apa din sol, iar printr-un asolament corespunzător, refacerea acestora
este posibilă. De exemplu, pe parcursul unui an agricol, plantele cu frunze, precum
varza, salata sau spanacul, vor consuma o cantitate foarte mare de azot din sol.
Atunci când același tip de plantă sau plante din aceeași familie este cultivat
succesiv, pe aceeași solă, șansele producerii unei infestări repetate sunt mult mai
mari, din cauza insectelor și bolilor care rămân în sol pe timpul iernii. În schimb,
prin rotația culturii respective cu una care nu este afectată de același tip de
dăunători sau agenți patogeni, bolile și insectele vor fi eliminate treptat de pe sola
respectivă. De asemenea, asolamentul este o metodă de a diminua costurile cu forța
de muncă și cu materialele necesare combaterii bolilor și a dăunătorilor sau cu cele
necesare fertilizării solului. Datorită multiplelor beneficii legate de cantitatea și
calitatea producției obținute, dar și pentru a combate toate inconvenientele generate
de o monocultură, asolamentul a devenit o practică de lucru standard pentru
agricultorii din întreaga lume.
Plantă premergătoare este aceea care a fost cultivată în anul precedent pe o anumită
solă. Cele mai bune plante premergătoare pentru culturile agricole sunt:
- pentru grîu de toamnă – mazărea, fasolea, rapița de toamnă, borceagul, cartoful
timpuriu şi de vară, muștarul, năutul, porumbul pentru masă verde, tutunul;
- pentru orz de toamnă – mazărea, fasolea, borceagul, rapiță, trifoiul, cartoful,
ovăzul, floarea-soarelui, soia, porumbul, sfecla de zahăr, plante care trebuie
recoltate până la 10 septembrie;
- pentru floarea soarelui – porumbul, cerealele de toamnă, mazărea;
- pentru porumb – leguminoasele anuale pentru boabe şi furajere, cerealele păioase,
cartoful, sfecla de zahăr, sfecla furajeră, floarea-soarelui;
- pentru sfeclă de zahăr – cerealele păioase, porumbul, sfecla de zahăr, cartoful;
- pentru mazăre – cerealele păioase de primăvară, sfecla pentru zahăr, porumbul;
- pentru soia – cerealele de toamnă, păioasele de primă., porumbul, sfeclă de zahăr;
- pentru rapiță – culturile păioase, leguminoase, care părăsesc terenul târziu (soia).
Pentru sporirea calității culturilor agricole, considerăm avantajoase următoarele
acțiuni agricole:
- rotația în timp şi spaţiu a culturilor agricole;
- reducerea infestării cu patogeni şi a gradului de îmburuienare a terenurilor prin
alternarea metodelor de lucrare a solului şi tehnologiilor specifice acestora pentru
combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor;
- valorificarea resurselor naturale (apă din precipitații, nutrienţii solurilor,
reciclarea materiilor organice);
- amplasarea rațională a culturilor în cadrul asolamentelor nu necesită investiții;
- definim profilul exploatației agricole (structura culturilor);
- obținem creșteri semnificative ale ratei rentabilității şi producției stabile de la un
an la altul.

MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII

REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

 REFERAT
Tema: Pregătirea seminţelor pentru semănat.
Tratarea seminţelor.Metodele de semănat.

Realizat: Andronic Ion

Gr. EA 4/1

Soroca, 2020
Atât pregătirea seminţelor, cât şi producerea răsadurilor sunt deosebit de
importante pentru că în cele mai multe cazuri de acestea depind reuşita culturilor şi
obţinerea de producţii performante. Seminţele folosite atât pentru producerea
răsadurilor, cât şi pentru înfiinţarea culturilor trebuie să aibă o calitate
corespunzătoare. Este bine ca procurarea seminţelor să se facă de la unităţi şi
magazine autorizate, care au obligaţia de a vinde seminţe garantate, însoţite de
buletin de analiza sau de câteva date privind însuşirile soiurilor pe care le oferă.
Seminţele de bună calitate trebuie să corespundă soiului dorit, să aibă puritate
mare, să încolţească într-un procent cât mai mare (să aibă germinaţie bună) şi într-
un timp scurt. Principalele caracteristici ale seminţelor de legume sunt prezentate
atât în lista de soiuri, cât şi în materialele de prezentare a fiecărei legume în parte.
Unii cultivatori îşi produc singuri o parte din seminţe în propria gospodărie sau
folosesc seminţe rămase din anii anteriori. Trebuie să verifice dacă seminţele mai
sunt bune pentru însămânţare, încercâdu-le, în principal, germinaţia.
Tratarea semintelor este o operatiune ce asigura o rasarire uniforma, plante
sanatoase, capabile sa reziste la conditiile de mediu. Samanta este un element
importat in ceea ce priveste infiintarea unei culturi. Se recomanda utilizarea de
samanata certificata, libera de boli, daunatori sau seminte straine, de o puritate cat
mai mare si germinatie de peste 70%. Datorita activitatii microbiologice a solului
(ciuperci fitopatogene, bacterii, ect. ) si pentru ca daunatorii periculosi traiesc in
rizosfera (nematozi, viermi sarma, coropisnite, etc) este necesara tratarea
semintelor si solului (pentru rasadnite) inainte de semanat. Tratarea semintelor este
o metoda inteligenta de aplicare a produselor de protectie a plantelor si prezinta
urmatoarele avantaje :
- aplicarea produsului direct la tinta, nu in aer, nu in sol, nu pe planta matura;
- utilizarea unei cantitati mici de produse chimice;
- reduce impactul asupra mediului;
- protejeaza fauna utila;
- reduce semnificativ transportul si manipularea de substante chimice/
Metode de tratare si dezinfectie a semintelor:
1 . Termica:Acesta metoda se preteaza doar pentru semintele utilizare in
producerea de rasaduri. Exista doua tipuri de dezinfectie termica:
a) umeda: Pentru acest procedeu aveti nevoie de un termometru, un vas in care sa
incalziti apa si un saculet (de panza, de plasa) in care sa introduceti semintele.
b) uscata: Acest tratament consta in expunerea la aer cald a semitelor. Se poate
aplica semintelor de tomate ( 80 grade Celsius timp de 24 ore ) , ardei ( 58 grade
Celsius timp de 5 ore + 24 ore la 80 grade Celsius) , castraveti ( 76 grade Celsius
timp de 72 de ore) , salata ( 40 grade Celsius timp de 10 ziele) . In timpul
tratamentului ventilarea aerului este obligatorie.

MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII

REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

 REFERAT
Tema: Bolile şi dăunătorii plantelor. Metode
de combatere a bolilor şi dăunătorilor.

Realizat: Andronic Ion

Gr. EA 4/1

Soroca, 2020

Toate soluțiile pentru problema dăunătorilor, bolilor și buruienilor trebuie să fie

non-toxice, care pot asigura sănătatea omului și a mediului. Cel mai important este
să fie monitorizate permanent câmpurile și culturile agricole, deoarece unele
produse sau lucrări, dacă nu au fost efectuate la timp, nu mai au efect. Chiar dacă
sunt o sumedenie de organisme nocive, sunt semne specifice de atac a fiecăruia din
aceștia:

Insectele – prezența găurilor sau lipsa unor părți din frunze indică faptul că
plantele sunt atacate de gărgărițe sau de omizi. Atacate de porumb
 Frunze
Dacă frunzele sunt încrețite, acestea au fost atacate de afide, iar dacă fructele sunt
deteriorate, cauza poate fi atacul de musculițe.

De obicei, atacul acarienilor se manifestă prin frunze ce se îngălbenesc și formează

semne distinctive, dar însăși dăunătorii nu se văd. Nematozii, la fel, sunt foarte
mici, de obicei atacă organele din sol, iar planta se îngălbenește și ofilește.

Bolile – rugina, făinarea, mana, mucegaiul se manifestă prin pete albicioase,

galbene, brune sau negre și provoacă necrotizarea țesuturilor și sunt produse de
ciuperci.
Bacteriile blochează vasele conducătoare și nu permit accesul apei în frunze.
Acestea determină creșterea exagerată a țesuturilor și formarea tumorilor. De
obicei, frunzele și organele își schimbă culoarea.

Dacă pe frunze apar pete de culoare verde deschis sau galben de diferite nuanțe,
forme și mărimi, iar plantele arată, în general, slăbite cel mai probabil ca acestea să
fie atacate de viruși.

Metode ce pot fi aplicate pentru a menține sub control bolile și dăunătorii

Ținând cont de faptul că, în agricultura ecologică nu sunt admise tratamentele
severe chimice, producătorii trebuie să se axeze pe metode de prevenire a apariției
bolilor:

 Este foarte important de a planta soiuri, varietăți și hibrizi rezistenți și

adaptați la condițiile de mediu, astfel, vor putea face față concurenței de atac.
 Toate semințele utilizate pentru semănat trebuie să fie sănătoase trebuie să
nu conțină semințe de buruieni și să aibă o capacitate germinativă bună. Pentru
agricultura ecologică sunt admise doar semințe certificate eco. Pentru a
dezinfecta semințele din magazinele agricole specializate pot fi cumpărate
preparate biologice (Gleocladina, Trihodermina produse în Republica Moldova)
admise pentru tratarea semințelor obținute din Trichoderma virens,
Pseudomonas fluorescens sau Pseudomonas putida ce sporesc rezistența
plantelor la organismele dăunătoare.
 Plantarea sau semănarea culturilor trebuie realizată la distanțele
recomandate, pentru ca acestea să fie suficient aerisite, să aibă o suprafață de
nutriție corespunzătoare și să se reducă riscul de infectare a altor plante cu
patogeni.
 Asigurarea fertilității și sănătății solului. Dacă planta are substanțe nutritive
și organice suficiente, este mai rezistentă la atacul bolilor și dăunătorilor.
 Aplicarea mulciului organic – poate crea confuzie olfactivă și masca locurile
preferate pentru depunerea ouălor de către insecte și reduce răspândirea bolilor
de către picăturile de ploaie.
 ge larvele de varză, viermii de spic, musculița albă de roșii), pătrunjel-
respinge gândacii.
 Rotația culturilor – un interval de 2-3 ani întrerupe ciclul vital al patogenilor
plantelor din aceeași familie. Floarea soarelui poate fi semănată pe același
teren peste 6-7 ani, plantele ce sunt atacate de mană pot fi replantate pe
același teren peste 4 ani, iar cele atacate de fuzarioză peste 6 ani.
 Utilizarea rațională a apei – dacă plantele nu au suficientă apă, intră în
stresul hidric și sunt vulnerabile la boli și dăunători. Prea multă apă duce la
răspândirea infecțiilor.
 Toate resturile de plante ce au fost atacate de boli trebuie înlăturate din
câmpuri.
 Plantarea gardurilor vii din arbuști mici cu flori sau fâșiilor de iarbă pentru a
atrage prădătorii naturali (carabide, stafinide și păianjeni) ai insectelor.
 MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII
REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

REFERAT
Tema: Măsuri de combatere a plantelor buruiene.

Realizat: Andronic Ion

Gr. EA 4/1

Soroca, 2020
Protecţia plantelor este ştiinţa care se ocupă cu studiul agentilor de daunare
(fitopatogeni - inclusiv virusuri, artropode fitofage, buruieni, rozatoare etc) în
scopul stabilirii de măsuri eficiente de combatere a pagubelor / pierderilor
economice produse de aceştia. Se consideră ca circa o treime din recolta potentiala
este distrusa (“dijmuita”) de organismele daunatoare, deci protectia plantelor, ca
disciplina biologica aplicata, contribuie la cresterea productiilor culturilor agricole
şi la îmbunatatirea calitatii recoltei.
Din motivele prezentate mai sus combaterea dăunatorilor este imperios necesară
pentru cultura plantelor, proceduri de protectie a plantelor (şi inclusiv a recoltei
stocate) împotriva organismelor daunatoare fiind o componenta majora a tuturor
ghidurilor de buna practica agricola.
Combaterea daunatorilor culturilor agricole se realizeaza prin mai multe metode:
chimice (cu utilizarea de pesticide), biologice (prin utilizare de organisme
antagoniste si de produse naturale), genetice (prin ameliorarea rezistentiei plantelor
la organismele daunatoare), agrotehnice (prin lucrari ale solului, inclusiv prasitul
buruienilor) si fizico-mecanice (dezinfectari termice ale semintelor, chirurgie
vegetala, descuscutarea semintei etc.) In cele ce urmeaza termenii folositi sunt
definiti dupa cum urmeaza.
Produse de protecţia plantelor. Sunt produsele folosite pentru combaterea
agentilor de daunare. Se clasifică ca produse chimice (pesticide) şi produse
biologice (biopreparate).
Pesticidele sunt mijloace chimice de protectia plantelor, obtinute prin formularea
si conditionarea unui (unor) ingredint(e) biologic active. Cu foarte putine exceptii
(ca de ex. regulatorii de crestere vegetala, folositi pentru controlul cresterii
plantelor, sau produsele care actioneaza prin activarea rezistentei manisfestate
sistemic în plante, si care sunt un fel de “vaccinuri” pentru plante) ingredientele
active biologic ale pesticidelor sunt ingrediente toxice.
Biopreparatele sunt mijloace biologice realizate pe baza unor microoganisme
utile plantelor de cultură sau pe baza unor compusi naturali (extracte din plante,
denumite sugestiv în lb. engleza “botanicals”).
Formularea este forma sub care un pesticid este comercializat si reprezinta o
combinatie de diversi compusi (solventi, surfactanti, cosurfactatni, muianti,
adezivi, agenti de suspensie, amelioratori de pentrare cuticulara etc.) al carei scop
final este de a face produsul utilizabil în mod eficace
Conditionarea. Continutul, eventualul ambalaj hidrosolubil, cu ambalajul
protector folosit pentru a distribui pesticidele la utilizatorul final de catre circuitele
de dsitributie en-gros si de detail.
Tehnologie de aplicare. Procesul fizic prin care pesticidele sunt aduse în contact
cu organismul tinta sau aduse acolo unde organsimul tinta va intra în contact cu
pesticidul.
 MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII
REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

REFERAT
Tema: Tehnologia de cultivare a cartofului.

Realizat: Andronic Ion

Gr. EA 4/1
 Soroca, 2020
Cartoful- unul dintre cel mai răspândite alimente de pe planetă, fiind cultivat în peste 120 de țări.
Deși nu este o cultură pretențioasă, are anumite particularități de care orice fermier trebuie să
țină cont. Cartoful (Solanum tuberosum) - plantă erbacee ce face parte din familia Solanaceae,
genul Solanum L. Are flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi - aceasta
fiind partea comestibilă a plantei. Originar din America Latină, astăzi cartoful este răspândit în
întreaga lume și reprezintă a patra sursă de energie alimentară după orez, grâu și porumb.

Soiurile de cartofi sunt clasificate după trei aspecte principale - perioada de vegetaţie (grupa de
maturitate), calitatea tuberculilor şi modul de utilizare.
După perioada de vegetaţie (grupa de maturitate):

 soiuri timpurii, cu perioada de vegetaţie de până la 90 zile;

 semitimpurii, cu perioada de vegetaţie cuprinsă între 90 şi 110 zile
 semitârzii, cu perioada de vegetaţie cuprinsă între 110 şi 130 zile
 târzii, cu perioada de vegetaţie de peste 130 zile

După calitatea tuberculilor:

 Clasa A – puțin făinoși, folosiți în general la salată, nu se sfărâmă la fierbere și au

consistenţă tare
 Clasa B – tuberculi puţin făinoşi, nu se sfărâmă la fierbere sau crapă puţin uneori, sunt
consistenţi
 Clasa C – tuberculi făinoşi, cu o consistenţă redusă, care crapă în timpul fierberii
 Clasa D – foarte făinoşi, se sfărâmă complet în timpul fierberii şi au consistenţă redusă,
sunt utilizați în industria amidonului.

După modul de utilizare:

 soiuri de masă - conţinut redus de amidon (14-17%) şi mai ridicat în proteine

 soiuri industriale - foarte productive, cu un conţinut ridicat de amidon (20-25%) şi o
durată de fierbere mai redusă
 soiuri furajere - bogate în amidon şi proteine;
 soiuri mixte - folosite în scop culinar, furajer şi pentru prelucrări industriale

Perioada de plantare este un factor important pentru orice cultură. Dacă plantarea se face în
perioada optimă, planta întâlnește condițiile prielnice pentru dezvoltare și se obțin producții
superioare atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punct de vedere calitativ.

Tuberculii neîncolţiţi se plantează până la 20 martie în zona de câmpie, până la 10-15 aprilie în
zonele de deal şi până la sfârşitul lunii aprilie în depresiuni, în funcţie de temperatură şi
precipitaţii. În ceea ce priveşte densitatea, norma de plantat este de aprox. 50-70.000
tuberculi/ha (4.000 kg/ha). Un alt element important de care trebuie să se ţină cont este un nivel
moderat al umidităţii în sol pe întreaga perioadă de vegetaţie. Adâncimea recomandată pentru
plantarea cartofului este cuprinsă între 8-9 centimetri (prin acoperire cu biloane).

Ce temperatură trebuie să aibă solul pentru ca plantarea cartofului să fie cât mai
eficientă?
Regula ce trebuie avută în vedere la plantarea cartofului este ca temperatura din sol să fie de
peste 5-6 grade Celsius la o adâncime de 10 cm în sol, iar solul să fie zvântat.
Care este distanța optimă de plantare?
Pentru cartofii timpurii, distanța între rânduri este de 60 de centimetri. Pe terenuri nisipoase,
distanța dintre rânduri ar trebui să fie mai mare, ajungând până la 70 de cm. Distanţa între
tuberculi pe rând este cuprinsă între 19 și 27 cm.

MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII

REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

REFERAT
Tema: Tehnologia de cultivare a tutunului.

Realizat:Andronic Ion
Gr. EA 4/1
Soroca, 2020
Tutunul se cultivă pentru frunzele utilizate în obţinerea produselor din tutun
(ţigarete, tutun pentru rulat, tutun de pipă, trabucuri etc.), precum și a diferitor
forme de produse din tutun care nu se aprind (tutun pentru uz oral sau snus, pentru
mestecat, pentru prizat). El se folosește în industria farmaceutică, chimică, de
cherestea, în medicină și protecţia plantelor.

Sunt o mulţime de oameni sau chiar popoare care cheltuiesc mai mult pentru tutun
decât pentru pâine sau pentru fructe etc. Se desfășoară o campanie împotriva
fumatului, deoarece nicotina și substanţele care rezultă în procesul arderii aduce
mari prejudicii sănătăţii oamenilor, până în prezent nu s-au înregistrat scăderi
semniicative ale numărului fumătorilor [2]. Pentru a reduce din efectele negative
ale fumatului asupra organismului uman, un rol important îi revine implementării
soiurilor de tutun autohtone – Moldavschi 237 (1,2%), Moldavschi 272 (0,5-1,2%),
Virginia 263 (1,2%) cu un conţinut redus de nicotină [5, 7, 10].

Tutunul este aducător de venituri considerabile unităţilor cultivatoare. Prin cultura

acestei plante, se valoriică mai deplin forţa de muncă în perioada februarie-aprilie
(producerea răsadurilor) și noiembrie-decembrie (preindustrializarea). Tutunul de
tip Macroil valoriică soluri mai sărace în humus, iar cele de tip Burley și Virginia,
soluri nisipoase.
Creșterea răsadurilor de tutun pe stelaje în sere cu încălzire permanentă, creează
comodităţi lucrătorilor din seră, iar utilizarea turbei ca amestec nutritiv reduce
numărul de buruieni și munca manoperă la plivit. Folosirea cenușei ca un preparat
pentru prevenirea și combaterea putregaiului negru al rădăcinii a contribuit la
obţinerea unor răsaduri sănătoase, viguroase, fără aplicarea pesticidelor și la
crearea condiţiilor ecologice de muncă în seră. Durata de creștere a răsadurilor 46
de zile, iar plantarea în câmp a fost efectuată la 23 aprilie cu 9 zile mai devreme,
ceea ce a fost posibil ca să ne încadrăm în termenii optimi de plantare.

La creșterea răsadurilor de tutun au fost experimentate și casetele celulare. În

comparaţie cu metoda tradiţională de creștere a răsadurilor, casetele celulare au
multe cerinţe și avantaje. Seminţele de tutun semănate în casete au avut energia
germinativă și facultativă de 90,0-95,0%. În unele cazuri au fost semănate câte 2
seminţe în casetă. Seminţele, înainte de semănat, au fost imunizate timp de 24 ore,
apoi puse la zvântat și numai după aceea semănate cu mașina de semănat în
celulele din palete.

Aplicarea casetelor celulare la creșterea răsadurilor de tutun a demonstrat că

perioada de creștere a răsadurilor a constituit 35-40 zile, un indice important pentru
a planta tutunul în câmp în termeni cei mai timpurii. De pe 1 m2 s-a obţinut 950
bucăţi răsaduri, toate bune pentru plantare, iar perioada de înrădăcinare a lipsit.
 MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII
REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

REFERAT
Tema: Tehnologia de cultivare a culturilor
legumicole în câmp deschis.

Realizat: Andronic Ion

Gr. EA 4/1

Soroca, 2020
Obiectivele modulului „Tehnologia de cultivare a speciilor legumicole” vor fi realizate în
concordanţă cu competenţele, conţinuturile tematice din curriculum şi condiţiile de aplicabilitate
din Standardul de pregătire profesională pentru „Tehnician horticultor” - nivel 3 de calificare .
1. Analizarea particularităţilor morfologice, biologice şi ecologice ale speciilor
legumicole
 Specificarea particularităţilor morfologice ale plantelor legumicole.
 Clasificarea şi înmulţirea plantelor legumicole.
 Determinarea particularităţilor ecologice şi urmărirea evoluţiei factorilor
climatici.

2.Organizarea spaţiilor protejate pentru culturile legumicole

 Asigurarea spaţiilor protejate pentru culturile de legume: răsadniţe, tunele,

solarii, sere.

 Pregătirea spaţiilor protejate în vederea culturii plantelor legumicole.

 Determinarea materialelor şi echipamentelor folosite la amenajarea spaţiilor
protejate.

3.Asigurarea producerii răsadurilor de specii legumicole

 Pregătirea substratului nutritiv necesar producerii răsadurilor.

 Semănatul în vederea obţinerii răsadurilor, metode şi epoci de semănat.
 Îngrijirea răsadurilor de legume.
 Specificarea materialelor, uneltelor şi echipamentelor folosite la producerea
răsadurilor de legume.

4. Supravegherea lucrărilor de înfiinţare a culturilor legumicole, prin semănat şi

plantat, în câmp şi în spaţii protejate.

 Prezentarea soiurilor şi hibrizilor speciilor legumicole cultivate prin semănat.

 Prezentarea soiurilor şi hibrizilor speciilor legumicole cultivate prin plantare.
 Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturilor legumicole în câmp şi spaţii
protejate.
 Pregătirea seminţelor şi a materialului săditor pentru semănat şi plantat.
 Semănatul şi plantatul culturilor legumicole în câmp şi spaţii protejate.
 Determinarea utilajelor şi echipamentelor necesare înfiinţării culturilor
legumicole.

5. Organizarea lucrărilor de îngrijire aplicate culturilor legumicole în câmp şi în spaţii

protejate.

 Aplicarea lucrărilor de îngrijire cu caracter general la sol şi plante legumicole.

 Aplicarea lucrărilor de îngrijire cu caracter special la plantele legumicole.
 Aplicarea lucrărilor de îngrijire cu caracter specific culturilor forţate şi protejate
de legume.
 Determinarea materialelor şi a echipamentelor necesare lucrărilor de îngrijire.

6. Supravegherea, recoltarea, condiţionarea şi ambalarea produselor legumicole.

 Recoltarea produselor legumicole.

 Condiţionarea produselor legumicole.
 Ambalarea produselor legumicole.
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A SPECIILOR LEGUMICOLE

Legume din grupa:

- solano -fructoase Legume
- vărzoase
- păstăioase şi pentru capsule
- cucurbitacee
- verdeţuri -bu
- perene -tube
-condimentare şi aromatice
 MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII
REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

REFERAT
Tema: Înfiinţarea plantaţiei pomicole.

Realizat: Andronic Ion

Gr. EA 4/1

Soroca, 2020
Zonarea reprezinta alegerea locului/zonei unde doriti sa infiintati plantatia
pomicola si presupune culegerea tuturor informatiilor cu privire la conditiile pedo-
climatice si daca zona este sau nu una cu traditie pomicola.

Relieful terenului are o importanta deosebita, prin relief intelegand loc drept pe ses
sau podis, coasta de deal, loc drept pe vale, la cumpana apelor, etc. Relieful
terenului influenteaza si determina in buna masura regimul climatic al locului,
inclinarea pantei influenteaza mecanizarea lucrarilor.

Livezile pot fi amplasate pe terenuri cu  panta de 6 – 12% cu orientarea randurilor

pe directia curbelor de nivel. In cazul pantelor de 18-20 % acestea trebuie sa fie
uniforme.

Cele mai bune terenuri sunt cele cu panta de 3–6% care permit intretinerea corecta
a plantatiilor dar si recoltarea si transportul fructelor. Bine ar fi ca terenul sa se afle
in apropierea unei surse de apa. Pomicultura moderna reclama sistem de irigare
altfel calitatea si productia sunt compromise din start.

Pe terenurile lipsite de protectie contra vanturilor puternice, pomii se prind greu,

cresterile sunt slabe, trunchiul si coroana sunt indoite, deformate, ramurile se rup
iar fructele sunt scuturate. Pentru a elimina acest neajuns se vor planta perdele de
protectie cu 2-3 ani inainte de plantarea pomilor fructiferi iar daca nu este posibil
acest lucru atunci plantarea se face  odata cu pomii fructiferi. Aceste perdele se
seaza la marginea livezii perpendicular pe directia vanturilor dominante. Ca specii
se folosesc plop, stejar, mesteacan, ulm, dud, alun si se planteaza la distanta de 2 m
intre randuri si 1,5 m intre pomi pe rand. Pentru a nu crea concurenta pentru hrana
si lumina intre pomii din perdeaua de protectie si pomii fructiferi se lasa un spatiu
intre acestia de 10 – 12 m.

Pregatirea terenului in vederea plantarii livezii Se curata terenul de vegetatia

existenta, se scot resturi de radacini, cioate si se erbicideaza cu un produs
sistemic daca solul este infestat cu pir.
Se niveleza terenul si apoi se face lucrarea de scarificare  ( la adancimea de
60 cm) de 2 ori, una  perpendiculara pe directia celeilalte.
Parcelarea terenului O exploatatie pomicola ca sa devina rentabila trebuie
sa aiba minim 1 ha si poate atinge 20–30 ha. Pentru ca lucrarile de ingrijire a
livezii, recoltarea si transportul fructelor sa se faca mai usor, terenul se
parceleaza  E bine ca parcelele sa nu aiba mai mult de 500 m lungime iar
randurile se orienteaza pe directia N-S ( pe terenurile plane) ca sa primeasca
o cantitate cat mai mare de lumina. Daca terenul este in panta, directia
randurilor se orienteaza pe directia curbelor de nivel pentru a se evita
degradarea solului.

MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII

REGIONALE și MEDIULUI al REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL TEHNIC AGRICOL din SOROCA

REFERAT
Tema: Lucrările de îngrijire în plantaţiile pomicole.

Realizat: Andronic Ion

 Gr. EA 4/1

Soroca, 2020
Câteva particularităţi ale acestor plantaţii trebuiesc subliniate: numărul mare de
specii şi soiuri; distanţele de plantare prea mici; condiţiile precare de lumină şi
drenaj aerian, ca urmare a prezenţei clădirilor şi gardurilor; culturile intercalate de
legume, flori sau alte plante; absenţa sau practicarea necorespunzătoare a acestora
şi altele. Din aceste considerente, starea fitosanitară a acestor livezi lasă de dorit,
pomii îmbătrânesc prematur, producţia este fluctuantă şi de calitate mediocră.
Redresarea situaţiei se realizează diferit, de la un caz la altul, dar câteva reguli
generale şi la îndemâna fiecăruia pot ameliora substanţial starea acestor plantaţii:
rărirea energică a coroanelor, chiar cu riscul de a scădea producţia în anul curent,
scădere compensată prin ameliorarea calităţii; reducerea taliei pomilor în funcţie de
specie, soi, portaltoi la 3-4,5 m, retezând ramurile deasupra unor formaţiuni de
semischelet sau de rod, cu poziţie orizontală; defrişarea pomilor bătrâni, bolnavi
sau din soiuri slab productive, sensibile la boli; înlocuirea acestor pomi, după ce în
prealabil schimbăm specia sau dezinfectăm solul (la completarea golurilor caisul,
piersicul, cireşul şi mărul nu mai reuşesc să creeze plante după ele însuşi); lucrări
de igienă culturală, tratamente fitosanitare, lucrarea şi fertilizarea solului; udarea în
verile secetoase. Tratamentele se fac în zilele cu temperaturi pozitive şi fără vânt.
Înainte de dezmugurit, pentru toate speciile se recomandă un tratament cu zeamă
bordeleză, 1-1,5% sau alte substanţe, de tipul produsului Turdacupral (0,5%). În
timpul vegetaţiei se fac tratamente cu fungicide şi insecticide în momentul primirii
buletinului de avertizare sau la 10-12 zile. Solul se va menţine afânat sau curat de
buruieni prin lucrări la adâncimi de 10-15 cm (pentru a nu distruge rădăcinile),
ceva mai adânc la cais, piersic şi cireş. Fertilizarea se face cu gunoi de grajd (3-4
kilograme la metrul pătrat) sau cu îngrăşăminte chimice, în doze moderate. La
înfiinţarea unei noi plantaţii se va ţine cont de: procurarea de soiuri autorizate
(valoroase), altoite pe portaltoi vegetativi sau alţi portaltoi de vigoare mijlocie-
mică; se va respecta distanţa de plantare rezonabilă; se va ţine cont de faptul că la
umbră nu reuşesc majoritatea pomilor fructiferi, dar parţial, umbra este tolerată de
arbuşti, căpşuni, vişini şi puţine soiuri de măr şi prun; există specii pretenţioase la
factorul lumină, cum ar fi: caisul, piersicul, cireşul, părul şi, bineînţeles, nucul; se
vor proiecta de la început coroane joase, fusiforme (fus subţire, fus-tufă, Pillar) sau
aplatizate (palmetele). Pomii şi viţa-de-vie plantate în jurul casei oferă o ocupaţie
placută, îmbunătăţeşte aspectul arhitectural şi oferă produse care vor deveni din ce
în ce mai scumpe.
In plantatiile de pomi, solul se intretine si se lucreaza in raport de sistemul de
cultura, precipitatii, portaltoi, varsta pomilor si panta terenului. Cele mai raspandite
sisteme de intretinere a solului sunt : ogorul negru, ogorul cu ingrasaminte verzi,
culturi intercalate ,innierbarea intervalelor si mulcirea solului. Ogorul negru
lucrat reprezinta sistemul prin care solul se mentine curat de buruieni prin
executarea unei araturi in toamna si afanarea pe intreaga suprafata, pe tot parcursul
anului, in functie de textura solului si specificul inradacinarii portaltoiului si 4-5
discuiri si cultivari, din primavara pana toamna.