L.P.

: KT ÎN AFECȚIUNI REUMATICE

SINDROMUL ALGO-FUNCȚIONAL CERVICAL

Boala artrozică localizată la nivelul segmentului cervical al coloanei vertebrale determină un

sindrom cunoscut sub numele de sindrom algo-funcțional cervical, caracterizat prin durere ce
determină limitare de mobilitate și discomfort.
Cervicalgia inferioară este o durere regională cervicală determinată frecvent de artroza
cervicală și mai rar, de alte suferințe ale coloanei cervicale sau ale zonelor învecinate. Ea poate fi
acută sau cronică.
Artrozele vertebrale se produc prin uzura discului vertebral (discartroză) și a articulațiilor
interapofizare (artroza posterioară). În momentul când apar osteofitele (osteofitoză), putem vorbi
de o spondiloză vertebrală.

Spondiloza cervicală este prezentă la aproximativ 75% din populație (peste 10 ani) și frecvența
ei crește cu vârsta. Sediul acestei afecțiuni, este frecvent, regiunea cervicală joasă (C5-C6).
Discul intervertebral este pensat, apare osteoscleroză platourilor vertebrale adiacente și
osteofitoza (anterioară, laterală, posterioară).

Artroza cervicală este frecvent asimptomatică, dar se poate manifesta uneori prin cervicalgii
cronice cu acutizări intermitente favorizate de cauze mecanice. Durerea are ca sediu regiunea
cervicală medie și joasă și iradiază spre mușchiul trapez, umăr, regiunea interscapulovertebrală,
occipitală sau dorsală înaltă. Durerea se calmează în repaus.

Examenul clinic arată limitarea mișcărilor coloanei cervicale (active și pasive), mai marcate pe
rotație și flexii laterale, cu contractura musculaturii paravertebrale cervicale și a trapezului.

Examenul neurologic poate evidenția prezența unei nevralgii cervico-brahiale sau a unei
mielopatii cervicale.
Radiografiile se efectuează din incidențe diferite.
 radiografia de profil evidențiază: hiperlordoză sau rectitudine cervicală, pensarea
discurilor intervertebrale, osteofite anterioare, condensarea osului subcondral.
 radiografia de față evidențiază: artroza uncovertebrală și ultimele discuri intervertebrale
cervicale.
 radiografia oblică evidențiază: starea găurilor de conjugare.
Tratamentul constă în repaus în perioadele dureroase acute, utilizarea ortezelor (colar
cervical) intermitent, manipulări vertebrale, elongații vertebrale cu efect antalgic,
kinetoterapie și fizioterapie (masaj decontracturant, tehnici miotensive, unde scurte,
infraroșii, reeducare activă).
Tratamentul medicamentos constă în administrarea de antialgice, antiinflamatoare
nesteroidiene (în puseele acute), miorelaxante.

Aspectele clinice ale cervicalgiei inferioare

Durerea cervicală inferioară, apare de cele mai multe ori, datorită unor afectări
degenerative ale discurilor intervertebrale și apofizelor articulare posterioare, hipertrofia
apofizelor unciforme, localizate la nivelul ultimelor vertebre cervicale (C5, C6, C7).
Durerea iradiază în vecinătate sau la distanță și induce contractura musculatirii scheletice
(durerea inițială provoacă o contractură musculară de apărare, mecanism natural de limitare a
mobilității generatoare de durere, contractură musculară ce va deveni ea însăși generatoare de
durere prin persistența în timp și organizare fibroasă locală).
Examenul clinic se bazează pe: inspecție, palpare și examenul mobilității.
Inspecția
La inspecție se evidențiază o poziție antalgică a capului, care se află în înclinație laterală,
rotat sau în anteflexie.
Palparea
Prin palpare se evidențiază modificări ale tonusului musculaturii paravertebrale, de
intensitate variabilă. De la o simplă creștere a tonusului până la o contractură puternică și
extrem de dureroasă.
Prin palpare se depistează punctele de maximă sensibilitate dureroasă, așa numitele puncte
trigger. Stimularea acestor puncte declanșază o durere violentă atât local cât și iradiată, de
obicei spre occiput. Localizarea clasică a acestor puncte trigger este: la emergența nervului
supraspinos, a nervului subspinos, inserțiile musculare de pe marginea medială a
omoplatului.
Prin palpare se depistează punctele dureroase datorate unor infiltrate celulitice localizate de-a
lungul mușchilor posteriori ai cefei. Când pliul cutanat este indolor, dar prin presiune se
provoacă durere, cel mai adesea sunt afectate structurile musculo-aponevrotice.

Examenul mobilității
Mobilizarea coloanei cervicale se evaluează global cerând bolnavului să execute câteva
mișcări elementare: flexie, extensie, înclinație laterală, rotații, circumducție.
La mobilizarea pasivă se menajează bolnavul, nedepășind pragul dureros sesizat cu ocazia
mobilizării active efectuate anterior. Prezența cracmentelor nu are nicio semnificație.
Examenul clinic se completează cu examene radiografice ale coloanei vertebrale cervicale
efectuate din poziție de față, din profic sau din poziție de rotație ¾.

Tratamentul fizical-kinetic în cervicalgia acută și subacută

Obiective:
1. Ameliorarea durerii
2. Ameliorarea contracturii musculare
Mijloace folosite:
 Posturarea antalgică și blocarea mobilității segmentare cu ajutorul unei minerve.
Acestă minervă poate fi confecționată din diferite materiale, poate fi de diferite tipuri,
esențial este ca ea să blocheze mișcarea în segmentul vertebral afectat (eliminând astfel
principala sursă de durere). Eficiența terapeutică a acesteia depinde de corectitudinea
aplicării și de purtarea minervei 24 de ore din 24. Practic, minerva se scoate numai pentru
nevoile de igienă personală și pentru efectuarea unor tratamente locale kinetoterapeutice, care
au ca scop reducerea intensității durerii (prin relaxarea musculaturii și blocarea influxurilor
nervoase).
Relaxarea musculară dar și blocarea conductibilității nervoase se realizează cel mai bine
prin masaj cu gheață. Se ia un cub de gheață de dimensiuni 10/5/3 cm, se infășoară într-un
material textil și se masează corpul muscular contractat, inserțiile sale precum și punctele
trigger. Este o manevră cu durată scurtă (5-10 min.), ce se repetă de mai multe ori în cursul
zilei. Pe toată durata masajului bolnavul trebuie să aibă o postură antalgică. O poziție
incomodă pentru bolnav anulează practic efectul recelui local prin stimularea concomitentă a
nociceptorilor (receptori pentru durere).
Electroterapia. Se utilizează în scop antalgic, într-o postură antalgică și cu atenție sporită
asupra intensității curentului.
Pentru un tratament simptomatic antalgic se folosesc diferite forme de curenți de joasă
frecvență: CDD (curenți diadinamici), TENS (stimularea elctrică neurală
transcutanată).
Indicații:
 pentru tratamentul durerii, intensitatea curentului are cea mai mare importanță și ea va fi
dozată întotdeauna în funcție de pragul de sensibilitate la durere a bolnavului, în
aplicațiile cu durată lungă (peste 20 min.) indiferent de forma de curent utilizat,
sensibilitatea va fi la prag sau chiar ușor sub prag.
 pentru unele aplicații speciale cu CDD pe punctele trigger, se folosesc intensități
supraliminare (superioare), dar cu durată scurtă (1-2 min.).
 electrostimularea antalgică prin tehnica TENS se realizăeză cu curenți rectangulari de
joasă frecvență a căror frecvență este variabilă de la 10 – 200 Hz, cu durată fixă a fiecărui
impuls și intensitate variabilă. Electrozii sunt de diferite dimensiuni (se aleg în funcție de
zona de tratat) și se aplică pe punctele de maximă durere, de preferat la o distanță mică
unul de altul. Durata tratamentului este foarte mare (ore, zile).
 pentru evitarea fenomenului de acomodare care reduce eficiența tratamentului, pe
parcursul aplicației se variază intensitatea și frecvența curentului.
 electoterapia de înaltă frecvență: ultrasunetul (US), poate fi folosit în special sub forma
ultrasonoforezei cu hidrocortizon în aplicații în câmp semimobil cu intensitate de 0,6 –
0,8 watt/cm2 și cu durată de 5-6 minute.
Tratamentul fizical-kinetic în cervicalgia cronică
Obiective:
1. Ameliorarea durerii
2. Scăderea contracturii musculare
3. Ameliorarea mobilității coloanei cervicale
4. Ameliorarea tonusului muscular
Mijloace folosite:
 crioterapie locală: se utilizează pentru efectele de vasodilatație locală, relaxare
musculară și creștera troficității musculare.
 electroterapia: se utilizează pentru: încălzire profundă (unde scurte, microunde);
încălzire superficială (lampă solux, o cataplasmă cu
parafină, sare caldă, etc.).
 undele scurte aplicate cervical se folosesc în afecțiunile cronice degenerative și se preferă
doze mari (calde) și durate mari de tratament; în stadiul acut se preferă doze mai reci
(oligoterne sau aterne) și durate mici de tratament.
 pentru afecțiunile aflate în stadiul subacut, ritmul de aplicare este zilnic, cu un numărul
total de 8 – 10 ședințe.
 pentru afecțiunile aflate în stadiul cronic , ritmul de aplicare poate fi o dată la două zile,
cu o durată mai mare a ședinței, de 20 – 30 minute. Se pot efectua serii de 12 – 15
ședințe, repetabile după un timp.

Masajul
Masajul coloanei vertebrale cervicale reprezintă tratamentul de fond prin care se acționează
atât împotriva dezordinii posturale (care stă la baza dezvoltării suferinței bolnavului), cât și
împotriva consecințelor induse de uzura structurilor musculo-ligamentare.
Maximul de beneficiu se obține prin asocierea mai multor tehnici, efectuate dintr-o poziție de
lucru antalgică. Masajul se poate efectua din decubit dorsal, ventral, lateral, așezat.
Tehnicile de lucru pot fi următoarele:
 presiuni superficiale: aplicate într-o manieră lentă și repetitivă de la periferia zonei
dureroase spre epicentru, cu scopul de a obține o ameliorare a țesuturilor;
 presiuni statice localizate: pot fi menținute pe o zonă de contractură până la dispariția
acesteia. Se realizează cu podul palmei sau cu pulpa degetelor, mișcarea corelându-se cu
expirația pacientului. În tot timpul în care se exercită presiune statică, se cere bolnavului
să respire profund;
 presiuni dinamice profunde: se realizează de-a lungul mușchilor trapez, inserțiile
musculare occipitale, până la nivelul brațului;
 presiuni combinate cu întinderi ale țesuturilor. Se realizează cu ambele mâini,
țesuturile cuprinse de cele două mâini suferind procese de deformare prin presiune și
întindere simultană.
 mobilizarea pliului cutanat la nivelul cefei: se realizează pe toată lungimea, deasupra
apofizelor spinoase, unde țesuturile sunt de obicei infiltrate. Manevrele se execută mai
blând la început (din cauza durerii) devenind din ce în ce mai intense pe măsură ce
durerea scade;
 masaj transversal de tip fricțiune sau fricțiune – presiune (Cyriax): se realizează pe
inserțiile mușchiului unghiular pe omoplat, ale mușchiului trapez pe occiput, de-a lungul
marginii mediale a omoplatului și de-a lungul claviculei;
 presiuni exercitate cu toată palma pe masele musculare sau presiuni digito-palmare
exercitate asupra marginilor mușchiului trapez;
 întinderea maselor musculare cu posul palmei sau cu degetele;
 întinderea planului cutanat în raport cu planurile subiacente;
 masajul feței: se realizează frontal, temporal, pe maseteri, pe regiunea suborbitară;
Aceste manevre reduc intensitatea cefaleei de origine cervicală.
 masaj pulpar și presiuni asupra scalenilor, asociat cu întinderea lor prin înclinare
controlaterală a capului;
 masajul pielii păroase a capului: se realizează prin mobilizarea pielii pe planurile
profunde.

Tracțiunile continue și discontinue

Relaxarea musculaturii parevertebrale cervicale se poate obține și prin tracțiuni continue sau
discontinue, efectuate manual sau combinate cu mobilizarea pasivă în toate sensurile
fiziologice de mișcare la nivel cervical.
Tehnica presupune aprecierea corectă a forței optime de tracțiune și a unghiurilor ideale de
mobilizare pasivă.
Tracțiunea poate fi continuă sau discontinua, iar forța de întindere variază în funcție de:
durere, masă musculară, tonus, intensitatea contracturii.
Pacientul trebuie să fie complet relaxat, să nu participe voluntar la mișcări (de aceea
manevrele se execută doar după o scurtă perioadă de ”tatonare” a reacțiilor acestuia).
Tracțiunile vertebrale cervicale pot fi realizate și mecanic folosind un montaj de scripeți sau
cu ajutorul aparatului de tracțiune vertebrală.
Indiferent de sistemul de tracțiune, pentru a obține obună relaxare musculară, o
decomprimare articulară și o eliberare a găurilor de conjugare, trebuie respectate următoarele
indicații:
 poziția bolnavului în timpul tracțiunii să fie decubit dorsal sau așezat;
 să se realizeze un unghi de flexie de 10 – 15 grade la nivelul coloanei cervicale.
Durata tracțiunii nu este fixă, în funcție de reacția bolnavului, acesta variază în jur de 40
minute.
Forța de tracțiune variază între 3 și 12 kg, în funcție de tipul constituțional și vârstă.
 Tracțiunea realizată cu o forță sub 6 kg are ca efect eliminarea tensiunii musculare.
Dacă durerea cedează la acestă tracțiune, atunci este vorba doar de o contractură
musculară.
 Tracțiunea realizată cu o forță de aproximativ 9 kg produce decomprimarea
articulațiilor interapofizare posterioare.
 Tracțiunea realizată cu o forță de 10 – 12 kg se realizează degajarea găurilor de
conjugare.
Numărul total de ședințe este de 6 – 10, cu mențiunea că dacă după primele ședințe durerea
se accentuează se renunță la această tehnică.

Kinetoterapia
 Rearmonizarea echilibrului de forță între musculatura flexoare și cea extensoare a
gâtului (normal 2/1): se începe din momentul în care durerea este minimă sau absentă,
iar mobilitatea în limite apropiate de normal sau normală.
 Recuperarea forței musculare și reechilibrarea tonusului: se realizează prin
programelor individualizate, în care se pune accent pe musculatura extensoare a cefei,
acționându-se astfel și pentru refacerea lordozei fiziologice cervicale.
Programele cuprind exerciții active libere, combinate cu izometrie la capătul mișcării (5 –
8 secunde). Eficiente sunt și exercițiile efectuate cu bastonul, pentru corectarea posturală.
Concomitent cu exersarea musculaturii cervicale se vor lucra și centurile scapulo-humerale și
coloana vertebrală dorsală superioară.
Recomandări igienice
 Repausul noctur se va face fără perne înalte, cu pernă ortopedică sau rulou cervical
pentru menținerea lordozei cervicale și relaxarea musculaturii tensionate din timpul zilei;
 În timpul zilei, dacă activitatea profesională impune poziții fixe prelungite de flexie a
gâtului, la interval de 2- 3 ore se întrerupe activitatea și se fac câteva mișcări libere ale
coloanei cervicale în toate sensurile de mișcare.
Controlul posturii presupune conștientizarea menținerii unei posturi corecte, indiferent de
poziția în care se află bolnavul (așezat, ortostatism, decubit).