Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cauze
la durere se adaugă şi alte simptome subiective ca:
parestezii,
cefalee,
vertij,
tulburări de echilibru
cauze de durere localizată la nivel cervical inferior sunt:
1. Unco-discartroza, artroza articulaţiilor interapofizare posterioare;
2. Poliartrita reumatoidă (ce poate provoca subluxaţia atlanto-axoidiană) fractura
apofizei odontoide sau ruperea aliniamentului vertebral normal;
3. Spondilartritele seronegative, artrita psoriazică;
4. Traumatismele vertebrale;
5. Hernia discului intervertebral;
6. Osteomielita;
7. Tumori primitive sau metastaze vertebrale;
8. Abcesul epidural.
Alte cauze în care durerea este la fel de intensă şi la fel de stânjenitoare dar a căror
gravitate este mult mai mică, sunt:
- contractura musculară paravertebrală cervicală acută;
- fibrozitele localizate;
- tendinita sternocleidomastoidianului;
- infecţii faringiene;
- nevralgia occipitală Arnold.
Tratamentul fizio-kinetic
Tratamentul fizio-kinetic şi recuperarea funcţională după fracturi sau luxaţii ale rahisului
cervical
elimină complicaţiile datorate imobilizării
intervine în mod favorabil asupra componentei psihologice care poate fi
invalidantă chiar şi în lipsa oricăror sechele somatice.
Cazurile cele mai grave sunt imobilizate la pat, în tracţiune, timp de 3-4 săptămâni
obiective:
- prevenirea complicaţiilor datorate decubitului
escare,
trombo-embolii,
redori articulare,
hipotrofii musculare
- conservarea troficităţii şi supleţei părţilor moi, profilaxia contracturilor musculare prin
şedinţe repetate de masaj loco-regional
- ridicarea în ortostatism sub protecţia constantă a unei orteze de imobilizare
Odată permisă reluarea mersului, începe un program mai complex de reeducare care are
două obiective:
Primul urmăreşte învăţarea gesturilor pe care le impune viaţa de zi cu zi în
condiţiile purtării ortezei
autoservire,
ridicare,
anteflexie,
înclinaţii laterale
Al doilea se adresează în mod special rahisului cervical.
Toate exerciţiile trebuie să fie absolut indolore.
Se continuă masajul gâtului şi al feţei şi se începe re-antrenamentul muscular.
Atenţie!!! contracţia musculară izometrică nu se permite la început.
Programul muscular trebuie să debuteze cu „contracţii evocate" prin contracţia izometrică
susţinută a musculaturii distale care induce activarea progresivă a musculaturii cervicale.
Exerciţii ce intersectează muşchii flexori ai coloanei cervicale:
- din decubit dorsal, gambele încrucişate, picioarele dezlipite de planul mesei;
- kinetoterapeutul aplică o rezistenţă manuală pe faţa antero-internă a coapsei
stângi şi cu cealaltă mână, pe faţa antero-externă a coapsei drepte.
- bolnavul dezvoltă o contracţie care încearcă să învingă rezistenţa opusă. Se
schimbă partea.
Într-un al doilea timp, aceste solicitări de efort pot fi efectuate la nivelul centurii scapulo-
humerale.
Bolnavul în decubit dorsal cu membrele inferioare întinse,
recuperatorul se opune rotaţiei umărului cu mâna plasată alternativ pe faţa anterioară şi
cea posterioară a umărului.
Acest exerciţiu care are ca punct de plecare centura SH permite obţinerea unor contracţii
a muşchilor flexori profunzi, predominent unilateral (partea opusă rezistenţei).
Pentru exersarea muşchilor extensori ai coloanei cervicale:
bolnavul în decubit dorsal, gambele încrucişate, plantele dezlipite de masă,
kinetoterapeutul opune rezistenţă pe faţa antero-internă a gambei stângi, cu o
mână şi cu cealaltă pe faţa antero-externă a gambei drepte.
acelaşi exerciţiu este efectuat apoi invers
bolnavul în decubit dorsal, membrele inferioare întinse, membrele superioare pe lângă
trunchi cu palmele în jos.
kinetoterapeutul opune rezistenţă la mişcare pe faţa dorsală a mâinilor.
În paralel cu aceste contracţii musculare evocate, se lucrează şi pentru întreţinerea
musculo-articulară a rahisului dorso-lombar.
După consolidarea focarului de fractură-luxaţie se trece la a doua etapă a recuperării, dar
numai după acordul chirurgului
Din momentul în care se poate renunţa la orice imobilizare, fie ea cât de simplă,
obiectivul recuperării este de a reintegra funcţional coloana cervicală în ansamblul
corporeal
Kinetoterapia în piscină oferă condiţiile optime pentru acest lucru
Concomitent cu recuperarea în apă, se efectuează în continuare exerciţiile de contracţii
musculare evocate.
Se începe prin alungirea axială activă din decubit dorsal cu o pernă sub cap, picioarele
încrucişate.
Kinetoterapeutul plasează o mână pe cap şi cere bolnavului ca în inspir profund să-şi
alungească coloana (concretizată prin împingerea în palma terapeutului).
Revenirea se face în timpul expirului.
Acelaşi exerciţiu se execută apoi din poziţie aşezat, cu coloana dorso-lombară în poziţie
corectată şi la sfârşit, din ortostatism.
Odată ce consolidarea focarului de fractură este obţinută, obiectivele tratamentului fizio-
kinetic sunt:
- creşterea amplitudinii mişcărilor;
- tonifierea musculaturii;
- reeducarea proprioceptivităţii.
Recuperarea mobilităţii începe prin mişcări de rotaţie din decubit dorsal, activ,
progresiunea realizându-se prin schimbarea poziţiei de lucru (aşezat şi apoi ortostatism).
Din poziţie ortostatică, rotaţiile active ale coloanei vertebrale cervicale vor fi integrate cu
mişcările membrului superior.
Exerciţiile de flexie sunt începute mai târziu (în special la bolnavii la care traumatismul s-
a produs în hiperflexie).
Ajutorul kinetoterapeutului este numai manual.
De preferat ca înaintea flexiei globale să se efectueze, pe rând, flexia segmentelor
superioare şi inferioare.
Mobilizarea în extensie începe odată cu flexia.
În final, se efectuează mişcările de inflexiune laterală care asociază rotaţiile şi flexia.
Tonifierea musculaturii trebuie efectuată global deoarece nu există nici un motiv real
pentru o tehnică analitică.
Deci, se va lucra pe grupe musculare cu acţiune sinergică, contracţia fasciculelor
musculare derulându-se pe o traiectorie diagonală, în izometrie.
Exerciţiile izodinamice nu aduc nimic în plus, dar riscă declanşarea durerii.
Reeducarea proprioceptivităţii încheie programul de recuperare funcţională reintegrând
segmentul cervical în unitatea funcţională reprezentată de coloana vertebrală în totalitatea
sa şi pe aceasta în schema corporeală.
Importanţa biomecanică a curburilor vertebrale explică de ce este preferabil ca programul
kinetoterapeutic să fie global.
Programul debutează prin exerciţii de reintegrare a staticii coloanei cervicale în statica
vertebrală
Se începe din decubit dorsal pe un plan dur, coboară umerii şi trage mentonul înspre
înapoi.
Se pare că acest exerciţiu de ştergere a curburilor fiziologice ale coloanei provoacă o
netă reducere a contracturilor musculare, elimină durerea şi dă o stare de relaxare.
Se continuă cu aceeaşi manevră din poziţie aşezat şi apoi din ortostatism şi în mers.
Când statica a fost bine fixată, se trece la exerciţii dinamice.
Pentru a învăţa bolnavul să se deplaseze cu coloana în poziţie corectată, se practică
exerciţii de fandare antero-posterioară şi laterală cu menţinerea unui bun control al
capului.
Se trece apoi la exerciţii din poziţie de cvadrupedie (cifozare, extensie globală şi
segmentară).
Ultimul timp se adresează recuperării capacităţii de redresare spontană activă a
schimbărilor bruşte de poziţie ale capului ce survin în variate condiţii.
Cu toată recuperarea bine condusă şi în ciuda tratamentului ortopedico-chirurgical
adecvat, aproximativ 20% din bolnavii care au suferit un traumatism cervical fără
interesare neurologică, rămân cu o durere cronică şi/sau redoare a cefei.
Cauzele sunt multiple dar pe primul plan se situează componenta psihologică
anxietate exagerată,
nevroză,
spirit revendicativ
Examene complementare
O serie de examene complementare sunt necesare pentru a stabili strategia terapeutică:
-radiografii standard ale coloanei vertebrale cervicale: de faţă, din profil, din
poziţie de rotaţie 3/4, pentru evidenţierea şarnierei cervico-dorsale, o eventuală
coastă cervicală sau o megaapofiză transversă;
- studiul EMG este util pentru a elimina un sindrom de canal carpian care uneori
se poate asocia unui sindrom de apertură toracică. Examenul EMG, util pentru
depista-rea atingerilor nervoase periferice ale musculaturii mâinii, este mai puţin
util pentru aprecierea leziunilor nervoase radiculare, la trecerea prin defileul
toraco-brahial;
- un examen Doppler al vaselor subclaviculare (arteriale şi venoase) în poziţie de
repaus, dar mai ales în poziţie de abducţie-retropulsie, poate confirma datele
culese prin examenul clinic;
- examenele invazive (flebografia, arteriografia) sunt necesare numai în cazurile
în care tratamentul este chirurgical.
Tratamentul fizio-kinetic
În practică, tratamentul fizio-kinetic se adresează în special dorsalgiilor benigne.
Restricţiile pe care le conferă adjectivul „benignă" sunt foarte importante deoarece printr-
o convenţie unanim acceptată, grupează dorsalgiile care beneficiază de tratament fizical-
kinetic într-un singur sindrom ce include:
a) distoniile musculare posturale (dorsalgii de postură);
b) tulburările minore de statică vertebrală (fie în sens sagital, fie în sens
transversal);
c) artroza interapofizară banală aflată în stadiile incipiente de evoluţie;
d) traumatismele vertebrale minore, fără fractură şi fără interesare medulară
(contuzii, întinderi etc.).
Aceste dorsalgii simptomatice sunt de multe ori expresia unor
metastaze vertebrale,
a unui anevrism de aortă sau
alte afecţiuni viscerale
pleuro-pulmonare,
cardiace,
neurologice
Protocol
Un protocol minim trebuie să urmărească:
a) vechimea durerii: este o durere recentă sau o durere veche cu care bolnavul s-a
obişnuit;
b) modul de debut al durerii: insidios, fără un element declanşator evident, sau
dimpotrivă, poate fi legată de un efort fizic sau de un traumatism;
c) localizarea durerii: mediană (mai înaltă sau mai joasă, între cele două şarniere)
laterală, interscapulo-vertebrală;
d) iradierea durerii: ascendentă sau descendentă, laterală, spre umăr către
regiunea toracică, spre baza toracelui şi abdomen;
e) caracterul durerii: sub formă de arsură, sub formă de înţepătură, sub formă de
crampă;
f) intensitatea durerii: se obiectivează fie după cantitatea de antalgice folosite
zilnic, fie după o scală standard;
g) orarul durerii: diurnă (mecanic), nocturnă (inflamatorie);
h) condiţii agravante ale durerii: ortostatismul (în special când se menţine mai
mult timp o uşoară anteflexie a trunchiului), poziţia aşezat, decubit (mai rar), în
timpul mişcării (se va preciza mişcarea care declanşează sau accentuează
durerea);
i) condiţii favorizante pentru reducerea intensităţii durerii; de obicei, schim-barea
poziţiei prelungite şi mişcarea.
Inspecție
Examenul static urmăreşte deviaţiile
în plan frontal (foarte atent deoarece deviaţiile minore pot fi mascate de obezitate)
în plan sagital; accentuarea cifozei dorsale (mai rar), ştergerea cifozei dorsale
(mai frecvent).
Examenul dinamic presupune efectuarea unor măsurători deoarece mobilitatea limitată a
acestei regiuni vertebrale reduce mult posibilitatea de a observa modificările printr-o
simplă inspecţie.
pentru evaluarea flexiei se foloseşte testul Schober,
pentru extensie urmărim cum evoluează cifoza dorsală.
Palpare
Palparea tegumentului printr-o tehnică specială de rulare a pliului cutanat pune în
evidenţă zonele dureroase, sediul unor infiltrate celulitice
Palparea musculaturii va urmări toate grupele musculare, atât a inserţiilor cât şi a corpului
muscular.
Palparea osoasă, a apofizelor spinoase, inclusiv percuţia lor cu ciocanul de reflexe
Palparea ligamentelor interspinoase poate furniza date interesante, în special atunci când
se preconizează aplicarea masajului transversal sau infiltraţia locală.
Tratamentul fizio-kinetic
Obiective:
1. Combaterea durerii;
2. Asuplizarea coloanei vertebrale;
3. Tonifierea musculaturii paravertebrale şi reeducarea posturii corecte;
4. Readaptarea la efort.
Cheia de boltă a tratamentului fizio-kinetic o constituie triada masaj-kinetoterapie-
manipularea vertebrală
Masajul
Asuplizarea planului cutanat (dacă este necesară), se va efectua prin manevre de
mobilizare a pliului cutanat (rulare, tracţiuni perpendiculare).
Effleurage-ul nu are decât un efect antalgic de moment şi nu influenţează
structurile profunde unde se află de fapt sediul durerii. Din acest motiv, se poate
renunţa la această manevră în favoarea altora, mai energice care induc şi o reacţie
vasomotorie locală importantă, ce se traduce printr-o senzaţie de căldură plăcută.
Într-un al doilea timp, alte manevre ca: presiunile statice şi dinamice, fricţiunea,
frământarea vor acţiona asupra structurilor profunde spre care accesul a fost
pregătit de manevrele anterioare.
Masajul transversal, în special pentru cazurile la care durerea este la nivel
interspinos sau intercostal şi este de cauză musculară
proceduri din medicina fizică:
termoterapie locală - ca procedură de relaxare musculară
electroterapie
ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul mecanic
galvanizarea transversală este decontracturantă şi antialgică
curenţii diadinamici - efect antalgic
curentul interferenţial în aplicaţie statică, dar mai ales dinamică, folosind
frecvenţe excitomotorii
fototerapie locală
hidrokinetoterapie,
duş subacval
Metodologia de tratament
depinde de locul pe care îl ocupă traumatizatul într-o clasificare simplă:
- leziune neevolutivă;
- leziune evolutivă.
Leziunile neevolutive
sunt cele mai frecvente,
reprezintă cea 70% din totalul traumatismelor vertebrale,
interesează în special stâlpul anterior
nu trebuie reduse ortopedico-cirurgical.
consolidarea se realizează spontan în 1-2 luni, fără risc de agravare sau deplasare.
rolul principal revine tratamentului fizio-kinetic.
Leziunile evolutive, deşi mai rare, sunt mult mai grave.
Este vorba, în general, de leziuni disco-ligamentare a căror consolidare este lentă
şi aleatorie.
În lipsa unor mijloace de contenţie adecvate se pot constata deplasări secundare
cu interesarea structurilor nervoase.
Aici, primul rol îl are tratamentul ortopedic şi/ sau chirurgical, dar nu este de
neglijat nici rolul tratamentului fizical-kinetic, atât în perioada contenției cât mai
ales după ce s-a obţinut consolidarea leziunii.