Consiliere Psihologica

Consiliere psihologica Curs 1
Conf.Dr. Margareta Dinca 17.10.2006
Consiliere psihologica
Notiuni introductive
Diferente intre consilierea psihologica si psihologia clinica
Consilierea psihologica ca modalitate de relationare cu clientul se confrunta cu forme

medii de disturbante emotionale, se ocupa cu probleme aparute intr-un anumit moment in mod
obisnuit la persoane fara diagnostic clinic, persoane pe care le putem incadra in normalitatea
psihica.
Consilierea psihologica poate fi utilizata in domeniul orientarii profesionale, adica
interventie la nivele de varsta mica, gimnazii, licee, dar si pe perioada facultatii sau scolilor
postliceale, dar totodata se poate utiliza si pentru reorientarea profesionala a adultilor.
De asemenea, consilierea psihologica este utila in consilierea sociala, in acest caz
lucrandu-se in centrele de somaj si are ca tinta sustinerea psihologica a celor aflati in situatii
dificile. Tot in domeniul consilierii sociale intra activitatea consilierului din azile, centre de
sanatate mintala, activitatea de consilierie familiala, dar si cea de consiliere a cuplului.
Termenul de consiliere psihologica a aparut in anii ’50, conceptul fiind statuat de APA
(Asociatia Psihologilor Americani). Conform APA, consilierul psihologic reprezinta persoanele,
psihologii care se ocupa de o mare varietate de probleme si care utilizeaza mijloace terapeutice
diferite in functie de tipul de terapie pentru care opteaza si in functie de persoanele carora se
adreseaza.
Psihologul consilier activeaza in diferite domenii: invatamant, organizatii, oficii de munca,
armata, clinici, centre de reabilitare, centre recreationale, etc.
Consilierea profesionala presupune in afara informatiilor ce tin de psihologie si informatii
despre domeniul de activitate si tipuri de profesii, diverse cursuri de calificare profesionala,
cerinte de scolarizare, program de lucru, timp liber, activitati ce se pot desfasura in perioada de
pensionare, etc. In afara sustinerii psihologice, consilierul este mai inserat in realitate, trebuie
sa fie apt sa ofere o serie de informatii in domeniul in care lucreaza.
Consilierea educationala opteaza pentru un program de studiu, presupune o decizie care
trebuie sa tina cont nu doar de interese ci si de aptitudini. Consilierul educational este implicat
in astfel de decizii, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie un bun diagnostician, evaluator, deoarece
el trebuie sa ofere un diagnostic corect asupra abilitatilor, intereselor, dar si a sanatatii mintale.
Activitatea de consiliere influenteaza deciziile de tipul: optiunea pentru un anumit profil
de scoala, universitate, studii postuniversitare, optiunea pentru programe de studii
suplimentare, solutii in situatia in care apar dificultati pe perioada scolarizarii. Consilierul este
cel ce trebuie sa coordoneze programele de consiliere pentru profesori, el nu se ocupa doar de
cel ce este prins intr-un program ci si de relatia dintre cel ce invata si cel preda.
Consilierea in industrie presupune raportarea gradului de dificultate a activitatii depuse la
abilitatile prezente ale unui anumit angajat. Problemele in activitatea profesionala nu sunt
intotdeauna datorate activitatii in sine la locul de munca, ci o serie de dificultati evidente in
activitatea profesionala se datoreaza unor factori extraprofesionali (ex: aparitia unui copil).
Psihologul consilier in astfel de situatii merge pe variante de sustinere, nu se va angaja in
terapii de lunga durata care de obiecei coreleaza cu traume structurate ceea ce nu face
domeniul consilierii.
1
In cadrul consilierii in organizatii/ industrie este de dorit ca cel ce face consilierea sa nu
fie perceput ca facand parte din conducerea institutiei. Motivul: pentru ca daca este perceput
astfel deschiderea cu angajatii organizatiei va fi alterata.
Psihologul din centrele de reabilitare lucreaza cu persoane cu dizabilitati fizice, cu boli
cronice, etc. In cazul in care consilierea se face cu persoane cu dizabilitati, obiectivul este
dezvoltarea unei vieti psihice normale, in sensul de dezvoltare de activitati compensatorii pentru
handicap si dezvoltarea deprinderilor de relationare interpersonala. Aceste persoane tind sa aiba
dificultati nu numai de relationare, dar si o serie de disfunctii emotionale: nesiguranta asociata
cu ostilitate, comportamente defensive. Aceste comportamente se origineaza in perceptia
diferentei in reprezentarea propriei persoane ca fiind diferita de ceilalti. In astfel de situatii se va
lucra si cu familia, cu apartinatorii si cu alte persoane cu care relationeaza.
Consilierea vocationala este un alt aspect al programului de reabilitare, deoarece in
handicapul fizic se restrange sfera activitatilor profesionale. Consilierea psihologica nu se
opreste doar la evaluarea capacitatilor, abilitatilor de a face fata unei profesii, ci presupune si
sustinere in gasirea unui loc de munca.
Consilierea gereontologica este foarte importanta, pentru ca la varsta a treia exista o
serie de disfunctii emotionale si cognitive. De asemenea, abilitatile, nivelul de performanta este
din ce in ce mai scazut, aria intereselor trece din exterior spre interior si, ca urmare, apar
probleme de relationare sociala ata la nivel familial cat si la nivel social mai larg. Consilierul
poate interveni in sustinerea batranilor in a-si accepta dificultatile interente varstei si, pe de alta
parte, in a sustine familia astfel incat relatia batranului sa functioneza in repere normale.
Consilierea maritala priveste relatia de cuplu, de asemenea educatia sexuala, probleme
legate de aparitia unui copil, stabilirea unei relatii de cuplul sau ruptura in cuplu, etc.
Exista o serie de similaritati intre psihologia clinica si consilierea psihologica , in ambele se
creaza o legatura terapeutica, relatie ce trebuie sa fie in ambele cazuri nerestrictiva,
confidentiala si acceptata.
Ca modalitati de consiliere cele mai frecvente variante sunt cele ale terapiei non-
directive, ale terapiei cognitiv-comportamentale, ale terapiei sociologice, ale terapiei gestaltiste.
Daca scopul terapiei este schimbarea, modificarea structurii persoanei, scopul consilierii
este de a permite clientului utilizarea resurselor prezente cat mai eficient pentru a depasi situati
critica, traumatizanta prezenta.
Terapiile de minima schimbare (Taylor) au ca scop asigurarea unor modificari minime la
nivelul personalitatii, schimbari ce permit depasirea conflictelor prezente.
Consilierea comparativ cu psihoterapia presupune mai putin timp, deoarece nu
presupune restructurarea personalitatii sau rezolvarea tuturor problemelor emotionale ale
clientului (o terapie de scurta durata dureaza intre 3-6 luni).
In timp ce psihoterapia incearca sa reduca nivelul anxietatatii clientului, al defenselor si a
altor raspunsuri generalizate, consilierea se focalizeaza pe solutia la o problema prezenta (ex:
dificultati de relationare sociala). Psihologia clinica se focalizeaza pe deficiente care trebuie
rezolvate, in timp ce consilierea se focalizeaza pe trasaturile pozitive care trebuie dezvoltate,
sustinute.
In consiliere, psihologul este interesat de orice trasaturi normale prezente la
personalitatea in problema, in timp ce clinicianul este interesat de orice trasatura anormala la o
persoana normala.
Diferit de psihologul clinician, consilierul ofera informatii factuale, de asemenea foloseste
teste, face anamneze, diagnoza. Testele ce se utilizeaza in consiliere sunt cele de abilitati, de
personalitate, proiective. Testele reprezentand o parte a consilierii, ele poate fi utilizate doar
atunci cand clientul este apt sa inteleaga rezultatul acestor teste si face o interpretare corecta,
benefica pentru el.
2
Repere semnificative in consilierea psihologica
Consilierea psihologica presupune explorarea si evaluarea simptomelor ca si sustinerea

clientului in demersul sau recuperativ.
La modul general, simptomul sau problema este cauzata de distanta dintre “ceea ce
este”, adica perceptia situatiilor prezente si “ceea ce ar trebui sa fie”, respectiv imaginea ideala
construita la care se raporteaza acesta.
Altfel spus trairile negative se origineaza in constientizarea diferentei dintre ceea ce
exista ca traire psihica sau ca sentimente sau ca manifestari in social (comportamente) sau
ceea ce exista ca repere de evaluare la nivel social si, pe de alta parte ce ar dori sa fie
(imaginea ideala optima) care poate sa fie o stare de bine afectiv sau un optim comportamental
sau sentimente de securitate in relatiile sociale. Clientul poate sa spuna: “ma simt stresat”, “am
dificultati financiare, am datorii”; acestea sunt doar o problema deoarece exista o distanta intre
“ceea ce este” si “ceea ce ar trebui sa fie” o stare de exhilibru financiar.
Problematica in consiliere este reprezentata de distanta intre “ceea ce este” si “ceea ce
ar trebui sa fie” si distantele pot fi diferite.
Ceea ce este intr-o situatie precizata reprezinta constientizarea sentimentelor, dorintelor,
frustrarilor, ca si a unei imagini asupra a “ceea ce ar fi trebuit sa fie” concomitent cu experienta
care declanseaza aceste trairi si proiectii, dar in acelasi timp si mecanisme de aparare. Aceasta
constientizare are ca efect imediat sau provoaca trairi de tipul: angoase, culpabilizari,
agresivitati, refulari, somatizari, toate acestea se reflecta in plan comportamental prin
nehotarare, ezitare, si uneori blocaje. In fapt, semnifica incapacitatea de integrare a experientei
subiective, dificultati de constientizare a situatiei in totalitate, dificultatea de a accepta aceasta
situatie si de a reactiona in consecinta.
Ex: clientul poate sa spuna:
 “ma simt foarte bine cu aceasta femeie, dar este mai in varsta, are o profesie si nu
poate renunta la ea, desi ii pot oferi o viata comoda si nu vrea nici copii.”
 “parintii mei s-au sacrificat pentru mine si eu nu pot sa le fac asa ceva.”
Aceste exemple arata incapacitatea de a integra elementele situatiei la nivel subiectiv.

Aceasta incapacitate genereaza simptome disfunctionale: angoasa (sunt speriat si nu le pota
face parintilor asa ceva), imobilism sau incapacitatea de rectie (nu stiu ce sa fac, iubesc totusi
aceasta femeie) sau agresivitate (sa mi-o spuna mie direct).
Clientul ar trebui sa fie apt sa integreze realitatea in totalitatea sa, sa o constientizeze, sa
si-o asume si sa reactioneze in consecinta, fara ca sa se simta angoasat, fara a fi agresiv si fara
sa somatizeze.
Operationalizand, clientul are o problema reala atunci cand apare aceasta distanta intre
“ceea ce este” si “ceea ce ar trebui sa fie”. La nivel subiectiv discutam despre experienta
subiectiva si nu de o situatie subiectiva. O experienta poate fi atemporala si este subiectiva
pentru ca discutam de trairile unei persoane, de modul in care se reflecta la nivel subiectiv,
afectiv o situatie contextuala.
Silogistic, o situatie care poate fi abordata prin consiliere presupune, pe de o parte, acel
“ceea ce este” care reprezinta datul unei experiente subiective, astfel clientul nu poate integra
realitatea, nu poate reactiona adecvat si, ca urmare dezvolta o serie de simptome
disfunctionale; pe de alta parte, acel “ceea ce ar trebui sa fie”, in aceeasi situatie, clientul ar
3
trebui sa fie apt sa integreze toate datele realitatii, sa reactioneze in consecinta ceea ce ar face
ca simptomele disfunctionale sa nu existe.
Cauzele acestei separari pot fi multiple, cum ar fi: sistemul de valori si credinte,
mentalitatile cu valoare de comanda, caracteristici ale modelului familial si cultural (ex - a avea
o relatie cu o femeie mai in varsta este contrar convenientelor: “nu o sa mearga relatia
voastra”, “nu este de dorit sa iubesti un barbat de o alta religie, de altfel este interzis”).
Aceste mentalitati cu valoare de comanda, intr-un fel idei preconcepute, includ elemente
punitive sau autopunitive, elemente fataliste, si sunt in fapt etichete cognitiv-afective induse de
modelele partentale si sociale.
O strategie utilizata in consiliere pentru a aborda o problema de nonintegrare, presupune
constientizarea elementelor prezente la nivel subconstient si inconstient, elemente care nu
permit integrarea experientelor sociale si a comportamentelor corespunzatoare. In momenul in
care clientul ar spune “o iubesc pe aceasta femeie asa cum este si vom ramane impreuna”, el
apeleaza la o formula prin care se indeparteaza de impunerile si prescriptiile existente la nivel
subconstient sau inconstient si integreaza totalitatea experientelor subiective ceea ce-i va
permite sa reactioneze in consecinta, adaptat, echilibrat.
In cazul in care distanta dintre cele doua formule de traire a experientei subiective nu se
reduce, asistam la o consolidare a problemei, a conflictului si a simptomelor implicit, ceea ce va
favoriza distorsionarea realitatii prin apel la mecanisme de aparare.
Clientul asa cum stie apeleaza inconstient sau involuntar la aceste mecanisme de aparare
care ii permit sa deformeze propriile trairi, dar totodata ii asigura o stare de bine, deoarece
reduce efectele negative ale simptomelor disfunctionale.
In fapt, aceasta solutie amplifica problemele si accentueaza trairile negative; astfel se
contureaza un cerc vicios, cu cat este mai putin apt, mai putin capabil sa reduca distanta dintre
“ceea ce este” si “ceea ce ar trebui sa fie” in cadrul unei experiente subiective, cu atat tendinta
de a se proteja prin mecanisme de aparare este mai mare.
Utilizarea mecanismelor de aparare amplifica simptomele si trairile, cu cat simptomele se
amplifica cu atat creste nevoia de a amplifica mecanismele de aparare; distanta dintre “ceea ce
este” si “ceea ce ar trebui sa fie” tot creste, iar problematica conflictului tinde sa devina stabila
si perpetua.
Mecanisme de aparare
1. Proiectia
Proiectia reprezinta atribuirea inconstienta a altor persoane, sentimente, idei, trebuinte,
fantasme ce apartin propriei experiente subiective, care sunt incompatibile cu experienta
posibila (adaptata) a aceleiasi situatii.
2. Rationalizarea
Rationalizarea reprezinta atribuirea inconstienta a unor autojustificari logice dar ireale unor
situatii, reactii, comportamente. Aceste explicatii, autoexplicatii reduc distanta dintre “ceea ce
este” si “ceea ce ar trebui sa fie”, dintre comportamentul real si comportamentul adaptat.
Exista doua tipuri de rationalizari: - negativa
- pozitiva
Rationalizarea negativa este asocierea unei explicatii negative cauzelor care determina
un comportament pentru a justifica neadecvarea acestuia; comportamentul se justifica prin
cauze, reprezentarea sinelui este pozitiva, realitatea este reationalizata, reprezentata negativ.
Rationalizarea pozitiva este asocierea unei explicatii pozitive efectelor comportamentului;
comportamentul se justifica prin efecte, reprezentarea sinelui este pozitiva, realitatea este
rationalizata, repreprezentata negativ.
3. Refularea si formatia reactionala
4
Refularea consta in inlaturarea de la nivel constient a trairilor negative, sau alungarea in
inconstient a trairilor negative constiente, astfel se impiedica constientizare trebuintelor, a
sentimentelor, a gandurilor care se asociaza experientelor subiective.
Formatia reactionala este un mecanism de inlaturare a trebuintelor, sentimentelor,
fantasmelor “periculoase” prin atitudini si comportamente opuse celor resimtite si refulate la
nivel inconstient si utilizarea acestora ca bariere.
4. Negarea
Negarea consta in refuzul realitatii intr-un mod radical si primar, experienta, trairea
subiectiva existenta este absolut incompatibila cu cea adaptata, cu “ceea ce ar trebui sa fie”.
5. Conversia
Conversia consta in dezvoltarea inconstienta a unor simptome psihosomatice atunci cand
comportamentul, experienta subiectiva este incompatibil/a cu cel/cea adaptat/a.
6. Regresia
Regresia consta in adoptarea inconstienta a unor comportamente si atitudini asociate sau
adaptate unor stari anterioare de dezvoltare; sunt comportamente primare, imprevizibile,
neanticipate si neanticipabile, cum ar fi: reactii verbale, plans, violente extreme, etc.
7. Simpatismul
Simpatismul reprezinta adoptarea inconstienta a unor comportamente confuze,
nonresponsabile, aceste comportamente au ca efect focalizarea asupra persoanei respective a
atentiei celorlalti si un grad de simpatie, de ajutor. Aceste simpatii permit dezvoltarea unor
relatii, a unor tranzactii de tip victima-tiran ceea ce ii permite victimei sa ii manipuleze pe ceilalti
culpabilizandu-i.
8. Sublimarea
Sublimarea consta in deplasarea comportamentelor neadaptate unor situatii catre alte
situatii.
9. Disocierea sau izolarea
Disocierea sau izolarea consta in separarea, distantarea mintala si afectiva dintre “ceea ce
este” al unei situatii si “ceea ce ar trebui sa fie”; provoaca o ruptura totala sau partiala cu
realitatea.
Problema sau simptomul in consiliere este cauza genereaza distanta dintre
comportamentul dezvoltat si comportamentul adecvat.
Intr-un sens, problema este cauza eficienta a unui disconfort psihic sau tulburare, in
limitele unei personalitati accentuate, iar disconfortul este efectul imediat al problemei
existente. Prin urmare, nu poate exista traire negativa fara sa existe o problema la nivel
subiectiv.
Comportamentele neadecvate prezente la o persoana constituie fenotipul unei dinamici
interne, adica a tot ceea ce reprezinta experienta persoanei, sentimente, trebuinte,
comportamente, simptome fizice, mecanisme de aparare, toate fiind incompatibile cu imaginea
ideala. Problema reprezinta genotipul aceleiasi dinamici interne in sensul in care ea este cauza
sa generatoare a unei problematici.
Este important sa retinem ca o simptomatologie sau o problematica analoga poate avea
la baza probleme diferite.

Potentiale subiecte de examen:

5
a. Un comportament agresiv poate avea mai multe cauze. Care ar putea fi aceste cauze si
exemplificati.
b. Un esec scolar poate avea mai multe cauze. Care ar putea fi aceste cauze si
exemplificati.
Caracteristici ale interventiei in consiliere
Pentru a reduce sau anula disconfortul cu care se confrunta clientul, terapeutul se afla in
situata de a “orienta” demersul de vindecare, demers care are o evolutie procesuala si
presupune trei faze distincte:
- explorare
- evaluare
- terapie
A. Explorarea
Clientul se prezinta pentru consiliere si isi va expune cel mai frecvent problemele intr-un
mod vag-imprecis sau foarte tintit pe ultima situatie care ii provoaca disconfort (element
hotarator de a se prezenta la terapie).
Exemple:
- “tot ce fac in acest moment este un esec, nu stiu cum sa reactionez, ma simt panicat,
temator”.
- “imi este constant frica, iar atunci cand sunt intr-un examen sau o situatie care
seamana cu un examen sunt incapabil sa fac ceva, este ingrozitor”.
- “nu stiu ce-i cu mine, totdeauna ma indragostesc de persoane incaccesibile, iar daca
sunt la distanta mare parca reprezinta un al doilea atu”.
Cand clientul expune dificultatile cu care se confrunta apare tendinta de a generaliza
(“tot ce fac”, “niciodata”, “totdeauna”), tendinta de a exagera (“nu stiu cum sa reactionez”, “ma
blochez”, “este ingrozitor”) si tendinta de a se descrie neajutorat (“nu stiu ce sa fac”, “nu pot”,
“sunt incapabil”).
Ca urmare, in aceasta faza de explorare, terapeutul trebuie sa asigure clientului
atmosfera propice pentru a-si descrie si defini prin operationalizare problematica. Astfel,
terapeutul poate utiliza o tehnica care presupune raportarea la trei instante: antecedente,
comportamente, consecinte.
Explorarea problematicii prin prisma antecedente, comportamente, consecinte, obliga la
un demers terapeutic care se desfasoara in 5 etape:
1. etapa de precizare a problematicii (generale)
2. identificarea si stabilirea (prin selectie) problematicii tinta pe care se va lucra
3. descrierea comportamentului actual asociat problematicii selectionate
4. descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate problematicii tinta
selectionate
5. descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si determinate de
problematica
1. Precizarea problematicii.
Se realizeaza in primele sedinte, sedinte in care terapeutul explica clientului importanta
indentificarii problematicii si faptul ca in acest demers el nu este singur si ca va fi insotit fara a i
se oferi insa solutii la problemele sale. Se intampla frecvent ca pacientul sa astepte solutii de la
terapeut, de aceea terapeutul trebuie sa-i explice ca solutiile problemelor sale se afla la el
(client).
6
Terapeutul va folosi ca discurs propozitii de tipul: “astazi vom incerca sa stabilim”/ “voi
incerca sa stabilesc impreuna cu tine ceea ce te preocupa in prezent si este/ reprezinta cauza
nemultumirilor, necazurilor tale.”, “in acest scop iti voi pune o serie de intrebari care ne vor
permite sa precizam problemele cu care vom lucra.” In continuare se mentioneaza de catre
terapeut ca va trebui sa raspunda la intrebari care aparent nu au o succesiune logica. Este
recomandabil sa se utilizeze in discurs termeni de tipul “nemultumiri” in loc de “dificultati”
pentru a reduce anxietatile clientului si rezistentele la actul terapeutic.
2. Identificarea si stabilirea problematicii tinta pe care se va lucra.
Scopul acestei etape este de a permite clientului sa-si identifice problematica si sa opteze
pentru un segment al acesteia, segment care devine tinta in demersul terapeutic.
Terapeutul se asigua ca va realiza acest scop respectand un demers care presupune
identificarea problematicii, selectarea segmentului, precizarea antecedentelor determinate si a
celor corelate.
a. Identificarea problematicii obliga la o serie de intrebari de tipul: “ce te face in prezent
sa te simti tensionat?”, “care sunt situatiile in care apare o tensiune?”, “ce te preocupa in
prezent?”, etc. Acest tip de intrebari ii ofera clientului posibilitatea de a vizualiza, de a avea
o imagine generala asupra problemelor sale. Terapeutul va utiliza in acest demers tehnicile
unei ascultari active (reformularea raspunsurilor si clarificarea).
b. Selectarea segmentului.
Clientul si terapeutul incearca sa “ordoneze” problemele cu care se confrunta si sa
stabileasca de comun acord de ce anume se vor ocupa pe parcursul terapiei. Terapeutul in
scopul selectionarii problematicii va pune intrebari de genul: “dintre nemultumirile cu care
te confrunti, care pare a fi cea mai urgenta si cu care ai vrea sa lucram impreuna pentru
inceput?”. In continuare se va preciza problema cu care se va lucra si faptul ca rezolvarea
acesteia s-ar putea sa reprezinte o solutie partiala pentru celelalte trairi negative.
c. Precizarea antecedentelor determinate si a celor corelate segmentului problematic
decupat.
In acest moment, terapeutul urmareste sa “dirijeze”, “sa conduca”, sa sustina clientul
pentru a-si preciza clar situatia care a generat sau sta la baza trairii negative (angoasa
post divort, angoasa a unui posibil divort, etc.). Se urmareste atat descrierea situatiilor
inductoare cat si a frecventei cu care apar aceste situatii. Pentru descrierea situatiei
inductoare, terapeutul va folosi intrebari de tipul: “mi-ai spus ca resimti absenta sotiei/
sotului, cel mai speriat esti seara cand ajungi acasa?”, “aceeasi senzatie de disconfort mai
apare si in alte situatii, in alte momente ale zilei?”. Un raspuns posibil ar fi: “am acelasi
sentiment de singuratate cand sunt la slujba, in masina” “cand sunt cu prietenii nu ma
simt bine si am senzatia ca gresesc”. Pentru determinarea frecventei, terapeutul va pune
intrebari de genul: “aceste trairi, sentimente sunt frecvente, sunt mai pregnante in
anumite momente sau apar si in momente de relaxare?”, “aveti si momente de relaxare?”.
Apare un raspuns de tipul: “apar ca din senin, de 2-3 ori pe zi/ saptamana”, “am si
momente de relaxare”, “sunt constante, apar frecvent”.
3. Descrierea comportamentului actual asociat problematicii selectionate.
In aceasta etapa a demersului terapeutic, scopul este de a sustine clientul in precizarea
clara a comportamentelor concrete care se asociaza cu trairile negative (anxietate, angoasa).
Aceste comportamente disfunctionale pot fi de doua tipuri: extrinseci si intrinseci.
Comportamentele extrinseci sunt vizibile, perceptibile de catre ceilalti (acte ratate, blocaje
motrice, balbaieli, inrosiri, etc.). Terapeutul pentru a le identifica va pune intrebari de tipul: “ce
faci cand..?”, “cum reactionezi atunci cand te simti speriat?”
Comportamentele intrinseci reprezinta totalitatea trairilor, a interioritatii invizibile pentru ceilalti
si care pot sa fie/ sa nu fie intr-o relatie de determinare cu cele extrinseci (ex: nodus
histericus). Pentru a investiga comportamentele intrinseci, se pun intrebari de tipul: “cum te
simti in aceste situatii?”; raspunsurile sunt majoritatea descrieri complexe, relativ neprecizate de
7
tipul: “uneori sunt disperat si apatic, alteori sunt furios”, “totul este amestecat, greu de
explicat”, “alteori ma simt vinovat sau imi inchipui ca sotia/ sotul este plecat/a intr-o excursie
mai lunga”. In fata acestor raspunsuri este necesar sa avem o descriere mai nuantata a
trairilor: “ce vrei sa spui atunci cand spui ca te simti vinovat?”. “Ma simt vinovat”, obliga la un
monolog interior care trebuie sustinut fie apeland la o situatie: “cand te-ai simtit vinovat?”, “in
acel moment ce-ti venea in minte?”, “ce te gandeai in momentul acela?”. Pentru a-l sustine se
poate cere si descrierea reactiilor fiziologice: “ce simti atunci cand te simti vinovat?”, “te doare
capul?”, “ai ameteli?”.
4. Descrierea antecedentelor comportamentelor actuale asociate problematicii tinta
selectionate.
In aceasta etapa scopul este explorarea evenimentelor care preced trairile negative,
altfel spus, se incearca a se preciza existenta factorilor declansatori care pot fi extrinseci sau
intrinseci. Daca vizam factori extrinseci: “imi poti spune daca exista o situatie, o anumita
persoana, activitate care se asociaza cu declansarea sentimentelor de vinovatie?”. De
asemenea, pot exista si factori declansatori intrinseci si pentru a preciza originea sau existenta
unor trairi similare se pun intrebari de genul: “au mai existat/ ai mai trait altadata in alta
situatie, aceleasi sentimente?”.
5. Descrierea consecintelor comportamentelor actuale asociate si determinate de
problematica.
Pe parcursul acestei etape vom incerca sa identifica impreuna cu clientul urmarile intrinseci/
extrinseci asociate problematicii. Pentru identificarea urmarilor extrinseci se pun intrebari de
tipul: “ce au perceput ceilalti?”, “se poate vedea de ceilalti?”. Pentru constientizarea
consecintelor intrinseci, se pun intrebari de tipul: “ce simti?”, “ce gandesti?”.
Faza de explorare permite clientului sa descopere diferite fatete ale problematicii cu care
se confrunta. In mod obisnuit in aceasta faza nu se ajunge la identificarea problemei
generatoare de disconfort.

Bibliografie:
Psychoterapy and councelling in practice, Digby Tanten, Cambridge
- sau orice carte de psihoterapii scurte scrisa de: Daniel David, Dafinoiu, Holdevici
B. Evaluarea
Evaluarea reprezinta stabilirea distantei dintre functional sau comportamente adaptate sau
“ceea ce ar trebui sa fie” si disfunctional sau comportamente dezadaptate sau “ceea ce este”.
Se stabileste, se defineste problema cu care se confrunta clientul si cu care se va lucra in
faza de terapie.
Demersul terapeutic ulterior acestei faze de evaluare, poate avea o evolutie diferita in
functie de teoria la care adera terapeutul. Aceasta aderare tine de o optiune subiectiva in
functie de structura psihica a terapeutului; cel mai frecvent se lucreaza intr-o abordare
heteroclita (combinare de tehnici).
1. Conceptualizarea functional – disfunctional din perspectiva rationala
8
Comportamentul functional se defineste in aceasta perspectiva prin absenta ideilor irationale
care ar putea determina modificari la nivel cognitiv, afectiv, motivational, atitudinal si
comportamental.
Comportamentul disfunctional se defineste ca generand o serie de rationari ilogice: “nimeni
nu ma iubeste”, “toata lumea are ceva cu mine”, etc.
2. Conceptualizarea functional – disfunctional din perspectiva adecvarii la realitate
Comportamentul functional se defineste prin absenta actiunilor, gesturilor sau atitudinilor
divergente sau neacceptabile din punct de vedere al regulilor si cutumelor comunitatii sociale,
actiuni si atitudini care ca urmare nu au consecinte antisociale sau amorale.
Comportamentul disfunctional indica prezenta unor actiuni cu incarcatura posibil psihopata
(ex: “nu vreau sa mai vad pe nimeni, voi vedea ce o sa fac, daca este nevoie o sa fur asa cum
au facut cei care acum sunt bogati”, etc).
Asa cum rezulta din aceasta perspectiva, comportamentele disfunctionale sunt generate de
o intentionalitate contrara prescriptiilor sociale si au consecinte asociale (“nu vreau sa vad pe
nimeni”) si/ sau antisociale (“o sa fur”, “o sa bat”, “o sa fac rau”).
3. Conceptualizarea functional-disfunctional din perspectiva existentiala
Din aceasta perspectiva, functionalul presupune absenta sentimentelor de vid, de
absurditate a propriei existente pe de o parte si, pe de alta parte, in context disfunctional
inseamna prezenta acestor trairi (“viata mea nu are sens”, “sunt un ratat”, etc).
4. Conceptualizarea functional–disfunctional din perspectiva experential nonintegrativa
Functionalul se defineste prin absenta experientelor neintegrate la nivelul personalitatii ceea
ce permite o reprezentare de sine structurata, unitara.
Disfunctionalul presupune experiente neintegrate, neinteriorizate (“eu nu pot accepta acest
esec”, “nu este vina mea”, “ma enerveaza si ma face sa fiu violent, dar ma face sa ma simt si
vinovat”).
Neintegrarea experientei “este un esec” consta in tendinta de negare si proiectie
(mecanisme de aparare).
5. Conceptualizarea functional – disfunctional din perspectiva psihanalitica
Functionalul consta in absenta mecanismelor de aparare, iar disfunctionalul consta in
prezenta acestor mecanisme de aparare.
Tema pentru acasa:

De subliniat cuvintele edificatoare, de identificat pulsiunea si mecanismele de aparare:
“Eu nu pot sa actionez asa cum visez, cum doresc. Ma simt vinovat, dar nu pot altfel caci
asa am fost educat si-mi este mai usor sa actionez cum stiu ca trebuie chiar daca nu sunt
intotdeauna multumit.”
In aceasta faza de evaluare, terapeutul este obligat sa foloseasca un limbaj cu termeni

accesibili clientului fara sa distorsioneze insa realitatea si fara sa preia limbajul lui in terapie.
Atitudinea terapeutului este o atitudine comprehensiva, se evita dramatizarile, se evita
interpretarile situatiile care se descriu. Terapeutul trebuie sa-si arate disponibilitatea de a lucra,
trebuie sa-si sustina clientul, deci de a explora impreuna problemele prezentate si are dreptul sa
refuze sa abordeze o serie de probleme. Acest refuz se justifica fie prin absenta competentelor
in problematica prezentata, fie atunci cand constata prezenta contratransferului.
Terapeutul trebuie sa se asigure de consimtamantul clientului ca vor lucra incepand cu
aceasta problema.
C. Terapia
In faza de terapie sau actiune, terapeutul se hotaraste el insusi care este strategia cea
mai adaptata pentru a rezolva problema expusa.
9
Conceptualizarile diferite ale functionalului si disfunctionalului permit multiple abordari
intr-un caz particular. Se poate utiliza restructurarea cognitiva daca ne hotaram sa mergem pe
perspectiva rationalista, ne focalizam pe problema, sau o analiza a viselor din perspectiva
psihanalitica, etc., scopul este de a reduce distanta dintre functional si disfunctional.
Teoria nondirectiva
In aceasta teorie experienta subiectiva reprezinta totalitatea experientelor traite si

constientizate de persoana. Aceasta experienta subiectiva sta la baza perceptiilor sale,
interpretarilor sale, a actiunilor si cunostintelor. In afara acestora, persoana nu se poate regasi
(Rogers).
Experientele subiective sunt multiple, variate si dificil de analizat. Cand clientul descrie o
experienta subiectivq, el incearca sa comunice terapeutului totalitatea sentimentelor sale, a
comportamentelor si experientelor traite sau pe care le traieste in prezent intr-o situatie
specifica si bine determinata.
Aceasta totalitate reprezinta o realitate intrinseca, propria constientizare a sentimentelor
asociate unei experiente mai noi sau mai vechi.
Exemplu:
“Acum sunt trist ca urmare a unui divort. Nu ma duc nicaieri, nu vreau sa vad pe nimeni.
Am fost indemnat si m-am intalnit cu mai multe femei, dar sunt in continuare singur, ma simt
singur si tristetea creste.”
Trairea este prezenta, experienta afectiva despre ceea ce simte, situatia declansatoare.
Clientul isi descrie trairile declansate de o situatie – divortul, adancirea sentimentului de tristete.
Clientul decrie o experienta mai veche care se asociaza (contamineaza) trairea prezenta.
Exemplu:
“Imi este frica de oameni atunci cand ma intalnesc cu ei. Nu ma simt bine cand trebuie
sa lucrez in grup, ca sa nu mai spun ca sunt terorizat… Mai de curand m-am simtit atrasa de un
barbat si cand mi-am dat seama ce simt pentru el, m-am speriat si am fugit. Imi aminteste de
frica pe care o simteam fata de tatal meu. Venea la mine in camera si ma mangaia. Ma simteam
vinovata, eram panicata. Cu cat ma mangaia mai mult, cu atat simteam ca urasc barbatii.”
Evocarea unei experiente subiective presupune introspectie si reflexivitate, iar experienta
se caracterizeaza prin constientizare, interioritate, apartenenta la individualitate. Experienta
subiectiva trebuie constientizata, persoana trebuie sa fie constienta de existenta ei (“sunt
terorizat de caine” = experienta de constientizare).
Experienta traumatizanta apartine persoanei, exista in interiorul sau si nu poate fi
externalizata si evaluata. Experienta subiectiva este absolut individuala, este efectul unei situatii
context si nu este repetabila. Faptul ca experienta sau trairea este individuala si irepetabila
reprezinta justificarea actului de introspectie.
Experienta subiectiva a persoanei poate fi constientizata prin apel la introspectie care
este asemanatoare insight-ului deoarece procesul de retraire a experientei este in fapt o noua
experienta care nu este obligatoriu sa reprezinte o continuitate prin rpaortare la experienta
initiala. Introspectia se poate folosi ca tehnica: “priveste inlauntrul tau!”.
Exemplu:
O clienta in varsta de 35 de ani, cu studii superioare, avea fobie de gheata. Ulterior s-a
constatat faptul ca aceasta asocia luciul ghetii cu luciul apei ceea ce a dus la dezvaluirea unei
experiente traumatizante din copilarie.
Introspectia permite constientizarea experientei subiective, favorizeaza interiorizarea
acesteia si permite persoanei “sa vizualizeze” aceasta interioritate. Pentru a putea vizualiza
interioritatea este necesar un demers reflexiv, reflexivitatea consta in descrierea propriilor trairi,
a experientei subiective intr-un mod inteligibil pentru el insusi (luciul apei). O astfel de descriere
10
presupune capacitatea de a memora cu fidelitate trairile care pot fi destabilizate, deformate sau
alterate de efectele de reflux ale constiintei.
In timp, experienta subiectiva a unui eveniment poate fi reevocata ca o informatie
memorata obiectiv deoarece prin metamorfozare ea s-a diferentiat de experienta subiectiva a
prezentului.
Exemplu:
“Furia pe care am resimtit-o saptamana trecuta fata de X, exista implicit in conditiile in
care eu reusesc sa mi-o amintesc, sa o identific, sa-I atribui cauze si consecinte. Ea exista in
acest moment in contiinta mea si o pot compara cu lipsa de furie pe care o simt astazi fata de
X.”
Experienta in totalitatea ei este constientizata si interiorizata, trairile din trecut si din
prezent sunt evidente si reprezinta o continuitate datorita capacitatii de a reflecta asupra lor,
dar si datorita memoriei.
Introspectia reprezinta constientizarea experientei, interiorizarea acesteia si
constientizarea imposibilitatii de repetare ale aceleiasi experiente.
Exempul:
“Sunt angoasat ca urmare a plecarii sotiei mele, ma izolez. Ultima intalnire cu o femeie
nu a facut decat sa-mi creasca angoasa.”

Tema pentru acasa:

De subliniat cuvintele edificatoare, de identificat pulsiunea si mecanismele de aparare:
“Eu nu pot sa actionez asa cum visez, cum doresc. Ma simt vinovat, dar nu pot altfel caci
asa am fost educat si-mi este mai usor sa actionez cum stiu ca trebuie chiar daca nu sunt
intotdeauna multumit.”
Rezolvare:
Mecanismul de aparare utilizat de pacient este DEPLASAREA.
(continuare curs 4)
Odata parcursi acesti pasi, clientul poate reveni asupra experientei sale si se poate
pozitiona obiectiv.
Pentru a putea evoca o experienta este necesar s-o interiorizeze in totalitate ceea ce
inseamna infruntarea aspectelor traumatizante si anxiogene care decurg din acest demers.
Retrairea experientelor este descrisa de Rogers in felul urmator: “experienta se
metamorfozeaza, se modifica, se transforma, ea reprezinta o constientizare care prin analogie
cu memoria este o constientizare de scurta durata”, de unde rezulta importanta terapeutului
care o poate percepe si poate discuta despre ea.
Experienta in sine nu este realizabila, masurabila, evaluabila, este imprevizibila,
anormativa si cu un ritm de evolutie si de functionare absolut propriu. In acest sens ea este
unica, profund subiectiva si dificil de comunicat din cauza instabilitatii (volatilitatii) continutului
sau. Situatia in care are loc o experienta este reproductibila, dar experienta ca atare, nu.
Capacitatea de a evoca adecvat o experienta subiectiva presupune absenta
mecanismelor de aparare. Pentru a evoca experienta subiectiva este necesar ca mecanismele
de aparare sa fie cat mai putin prezente.
11
In aceasta situatie nu exista un dezacord intre experienta si constientizarea acestei
experiente, memorarea actului de constientizare.
Acest acord intre experienta, constientizare si memorare reprezinta o unitate care
presupune:
a. sentiment de apartenenta
b. responsabilitate
c. capacitate de a actiona in consecinta
Sentimentul de apartenenta este corelativ cu capacitatea de a recunoaste si accepta

faptul sau experienta constientizata, interiorizata si memorata apartinand siesi.
Exemplu:
“iubesc aceasta femeie” – “eu care iubesc aceasta femeie”, in sensul in care eu sunt acel
sentiment si acest sentiment nu poate exista in afara mea.
Sentimentul de apartenenta implica absenta delimitarilor, absenta granitelor dintre

experienta, constientizarea ei si memorarea ei. Granitele sunt in mod obisnuit mecanisme de
aparare care impiedica ca o experienta sa fie insusita. Ca urmare, aceasta poate fi refulata,
negata, rationalizata, etc.
Atunci cand exista sentimentul de apartenenta raportat la propria experienta, se asociaza
cu o atitudine de responsabilitate (“eu sunt cel indragostit de aceasta femeie, eu pot sustine si
consolida acest sentiment”). Absenta responsabilitatii se poate formula: “o iubesc pe aceasta
femeie pentru ca este senzuala si pentru ca aceasta relatie o scoate din minti pe mama”
(deplasare pulsionala). Absenta mecanismelor de aparare: “eu sunt singurul responsabil de
aceasta relatie”.
Capacitatea de a actiona in consecinta – sentimentul de apartenenta si responsabilitatea
unei experiente conduce la actiuni corespunzatoare, astfel: “daca iubesc aceasta femeie si sunt
intrutotul responsabil pentru sentimentele mele, nu am alta alegere decat sa ma comport asa
cum simt” ceea ce inseamna “sa-mi arat dragostea prin vorbe, gesturi, tandrete, afectiune”.
Caracteristici necesare pentru blocarea mecanismelor de aparare
1. capacitatea de a constientiza si interioriza experienta indiferent cat de traumatizant pare
acest demers
2. capacitatea de a evalua aceasta experienta in functie de un criteriu de evaluare intrinsec
3. capacitatea de transformare, de evolutie corelativa modificarilor sau transformarilor
aparute (modificari constientizate si interiorizate)
4. capacitatea de a face fata tensiunilor pe care ceilalti le manifesta fata de persoana in
cauza.
Caracteristicile persoanei defensive in teoria nondirectiva
Defensivul este caracterizat prin refuzul constant de a-si constientiza si interioriza propria
experienta subiectiva, de asemenea refuza orice asumare de responsabilitate in raport cu
propria experienta. El tinde sa-si exorcizeze Eul personal si-l proiecteaza ca exterioritate, ca
nonapartenenta, intr-un fel este strain de propia experienta.
O experienta subiectiva deformata sau negata este o necesitate, o experienta a caror
elemente intrinseci sunt contrare sau disfunctionale prin raportare la valorile interiorizate la
nivelul Eului ideal.
Valorile respective interiorizate si care nu permit acceptarea experientei ar putea fi formulate
in felul urmator: “daca accepti acest barbat/ femeie, noi parintii vom fi umiliti, iar tu vei fi
singur/a caci noi nu vom accepta”.
La defensivul existential introiectiile si interiorizarile integrate la nivelul Eului ideal pot fi
multiple si diferite.
12
Introiectiile sunt valori extrinseci impuse social, ele sunt preconcepute, predeterminate,
prejudecati care se asociaza unui Eu ideal neconstientizat si neinteriorizat. Ele nu se pot
confunda cu Eul personal caci reprezinta o exterioritate.
Exemple de introiectii si de valori:
”o femeie responsabila ramane acasa si face copii”, “un barbat responsabil nu trebuie sa
divorteze de sotia sa, indiferent de situatie”, “casatoriile dintre rase si religii diferite nu sunt
permise”, “o relatie sexuala in afara casatoriei este interzisa”, “a avea o relatie cu o femeie cu
un nivel de scolarizare superior tie te va pune intr-o situatie de inferioritate si este de evitat”,
“este mai bine sa fi sarac decat bogat”, ”copilul este suportul la batranete al parintilor”, etc.
In cazul defensivului existential, introiectiile sunt interiorizate la nivelul Eului, in Eul ideal
si tind sa de disocieze de orice experienta subiectiva care le contrazice.
Interiorizarile sunt mesaje sau comenzi insusite pe parcursul experientei si care fac parte,
de asemenea, din Eul ideal. Aceste mesaje sunt de tipul: “nu face asta sau cealalta”, “ar fi
trebuit sa faci asa..”, etc.
Ele reprezinta totodata o interdictie, un imperativ sau o conditie asimilata la nivelul Eului
idealizat.
Exemple:
imperativ parental:
“cand voi fi batran nu vreau sa ma lasi singur”
iar intr-o forma mai voalata:
“cand voi fi batran eu iti voi creste copii, te voi ajuta, vom sta impreuna..”
imperativ conjugal:
“chiar daca nu ma iubesti trebuie sa ai grija de mine”
imperativ familial:
“as fi bucuros daca te-ai face avocat ca si tatal tau”
Atunci cand o persoana a interiorizat aceste interdictii si valori extrinseci (introiectii) “se afla”
in fata unei experiente subiective diametral opuse sau in contradictie, se declanseaza o serie de
reactii de aparare, Eul ideal este in pericol ceea ce se asociaza cu sentimente de culpabilitate si
angoase.
Pentru a reduce trairile negative, solutia este aceea a deformarii propriei experiente prin
negare, refulare, priectie, rationalizare, etc. dar mecanismele de apararenu reusesc sa blocheze
total constiinta si, ca urmare, sentimentul de culpabilitate se accentueaza, accesele de panica
devin mai frecvente, mai intense, Eul ideal este traumatizat si asistam la o evolutie spre
depresie, disociere, etc.
In acest circuit infernal al mecanismelor de aparare care nu reusesc sa apere persoana
defensiva se epuizeaza, epuizare ce se asociaza cu angoasa intr-o forma primara urmata de
ambivalenta si imobilism.
La nivel comportamental este evidenta incapacitatea de a se proteja de propria experienta
subiectiva contrara valorilor Eului ideal si incapacitatea de a-si asuma Eului propriu (sinele).
Incapacitatea de a asuma la nivelul Eului propriu a experientelor subiective, de a le
interioriza si reactiona in functie de ele, se evidentiaza la nivel comportamental si prin
reprezentari rigide ale realitatii, dependenta si incapacitate de a rectiona, de a articula
hotararile cu actiunile corespunzatoare.

13
(continuare curs 5)
Interventia terapeutica
Se bazeaza pe reexperimentarea subiectiva care presupune sustinerea defensivului in a
experimenta propriile experiente subiective, experiente care include elemente contradictorii
generate de introiectii si interdictii.
Aceste introiectii si interdictii reprezinta un pericol pentru Eul ideal care este deformat prin
mecanisme de negare, proiectare, refulare, etc.
Retrairea experientei trebuie sa-i permita constientizarea, asumarea si responsabilizarea
acesteia, elemente care nu trebuie sa se asocieze cu sentimente de panica.
Terapeutul trebuie sa-l sustina pe client astfel incat sa se simta in siguranta ceea ce va
perimte dezvoltarea unor comportamente adaptative (adaptate).
Acest lucru semnifica restabilirea independentei; intr-un sens inseamna lichidarea Eului ideal
si inlocuirea acestuia cu Eul propriu.
Pentru a permite clientului sa retraiasca propria experienta, terapeutul face apel la 3
strategii – atitudini:
a. acceptarea neconditionata
b. incredere
c. empatie
a. Acceptarea neconditionata consta in a accepta neconditionat, fara rezerve si retinere,
clientul, asa cum este el.
Aceasta atitudine inseamna pentru terapeut suspendarea propriilor prejudecati, interdictii,
introiectii si contratransferul; el este obligat sa accepte defensivul asa cum este, fara a-l judeca,
evalua, moraliza si fara sa-l aprobe.
In cazul in care terapeutul nu reuseste o astfel de atitudine isi va reorienta clientul spre un
al terapeut, deoarece terapeutul nu este judecatorul unui acuzat ci, mai degraba, eliberatorul
unui autoacuzator.
Deformarile acceptarii neconditionate a clientului de catre terapeut au cauze multiple si
subtile:
- deformari datorate unei interpretari rationale (“nu este inteligent, capacitatile sale
introspective sunt limitate si nu-si constientizeaza trairile”)
- deformari datorate unei interpretari culturale (“este un bigot”)
- deformari de tip sociologic (“sunt prea multe rezistente pentru a incepe o introspectie”)
- deformari datorate reciprocitatii introiectiei (“ea crede printr-un mecanism de introiectie
ca o femeie trebuie sa stea acasa si sa aiba grija de copii; eu cred acelasi lucru; la ce ii
serveste introspectia?”).
- deformari datorate contaminarii existentiale (“ea crede printr-un mecanism de introiectie
ca o intrerupere de sarcina este o crima; eu am avut aceasta experienta si sunt de acord
cu ea”)
- deformari datorate contratransferului (“el/ea ma face sa ma gandesc la tatal meu”, etc.)
b. Increderea in capacitatea clientului de a se vindeca.

Terapeutul trebuie sa accepte a priori in existenta la client a resurselor care-i vor permite
sa constientizeze, sa interiorizeze si sa exprime sentimente adecvate in raport cu propria
experientea subiectiva deformata. “Cu toate ca introiectiile care deformeaza experienta sa
subiectiva, eu sunt ferm convins ca defensivul existential dispune de toate capacitatile
intrinseci necesare pentru a reexperimenta pe calea constientizarii si a introspectiei
sentimentele ontologice (ale sale)”.
14
c. Empatia este abilitatea de a percepe cu exactitate posibila realitate intrinseca a
clientului, maniera particulara in care “se misca” intre introiectii si interdictii, ca si modul in
care blocheaza constientizarea realitatii subiective, ceea ce are ca urmare consolidarea
trairilor deformate, defensive.
Empatia mai are un rol important in perceperea si reprezentarea posibilelor cai de urmat
in deblocarea mecanismelor de aparare.
Procesul de reexperimentare subiectiva presupune (Rogers) o serie de stadii specifice:
1. refuz si comunicare superficiala
2. evocarea propriei experiente trecute in mod altruist si disociativ prin raportare la
experienta prezenta
3. constientizarea partiala si restrictiva a experientei subiective deformate
4. congruenta intre constientizare, interiorizare si exprimarea sentimentelor ontologice
referitoare la experienta subiectiva.
1. Refuz si comunicarea superficiala.
In primul stadiu al terapiei, clientul evita categoric sa evoce realitatea intrinseca. Aceasta
realitate care este o realitate prezenta, este saturata de elemente contradictorii generate de
aceleasi introiectii si interdictii.
Eul ideal este traumatizat, profund ranit, sentimentele de culpabilitate sunt blocate si nu
permit verbalizarea trairilor. Ca urmare, terapeutul este perceput ca o entitate amenintatoare si
clientul se opune cu incrancenare constientizarii si verbalizarii experientei subiective deformate.
2. Evocarea propriei experiente in mod altruist si disociativ prin raportare la experienta
prezenta.
In acest stadiu clientul poate evoca relaxat experientele subiective atribuite altora si o serie
de experiente proprii, dar din trecutul foarte indepartat si fara nici o legatura cu experienta
prezenta.
Schemele de constientizare isi mentin opacitatea si este prezent refuzul constientizarii
realitatii prezente deformate.
3. Constientizarea partiala si restrictiva a experientei subiective deformate.
Daca evocarile experientei proprii din trecutul indepartat nu sunt reprimate, este creata
deschiderea pentru constientizarea experientei subiective deformate.
Aceasta constientizare, la inceput, este ezitanta, imperfecta si asociata cu trairi de penibil.
Pentru prima data clientul se confrunta cu elemente experientiale contradictorii celor prezente la
nivelul Eului ideal, ceea ce genereaza sentimente de vina, dar si de amenintare. Eul personal
incepe sa-si faca loc intre diversele experiente subiective deformate.
4. Congruenta intre constientizare, interiorizare si exprimarea sentimentelor ontologice
referitoare la experienta subiectiva.
Aceasta congruenta depinde esential de masura in care clientul se simte acceptat si inteles
de terapeut. Daca aceste conditii sunt indeplinite, atunci trairile introspective sunt mai puternice
astfel incat experientele deformate pot fi constientizate. Odata constientizate ele pot fi
interiorizate ca fiind personale, ca apartinand propriei experiente, ceea ce va permite
comportamente, reactii corespunzatoare. Acceptarea propriei experiente subiective deformate
ca fiind personala, va permite dezvoltarea Eului personal, ceea ce asigura o imagine corecta
asupra capacitatii sale.
Exemplu:
Un barbat alb, iubeste o femeie de culoare, divortata, fara copii, in varsta de 35 de ani. El este
celibatar, locuieste impreuna cu parintii, este absolvent al unei scoli postliceale si lucreaza intr-o
intreprindere privata.
El este cel care vine in terapie, de cateva luni se simte deprimat, are sentimente de angoasa si
somatizeaza. Are migrene, tulburari de ritm cardiac si tulburari digestive. Este agresiv atat in
15
familie, cat si la slujba. Aceasta agresivitate se asociaza cu nerabdare si evitabilitate, reactii care
apar in mod imprevizibil si fara o motivatie serioasa.
Stadiul 1
C: “E ciudat, nu stiu de ce am venit la aceasta intalnire. Totul este ok. Cred ca am venit din
curiozitate, nu am fost niciodata in cabinetul unui psiholog.”
T: “Ai venit sa ma vezi pentru ca esti curios.”
C: “Da, pentru ca se povestesise multe despre ce stiti sa faceti voi psihologii. Se pare ca stiti sa-
i ajutati pe oameni sa-si rezolve problemele.”
T: “Ce vreti sa spuneti prin probleme?”
C: “Nu stiu, o problema sexuala de exemplu. Se vorbeste foarte mult la televizor, in ziare.. Sunt
asa de grave precum cum se spune? Dvs. ce spuneti?”
T: “Puteti fi mai clar?”
C: “Serile trecute s-a vorbit despre homosexualitate..mi s-a parut interesant. S-a vorbit despre
faptul ca aceste persoane se simt sufera de sentimente de izolare, de marginalizare..”
In acest stadiu, clientul are o atitudine defensiva, se angajeaza in discutie intr-un mod
superficial si brusc si ocoleste adevaratul motivul pentru care a venit. Terapeutul accepta
neconditionat si acorda incredere pentru a-i reduce nelinistea.
Daca sedinta se finalizeaza aici, terapeutul da o tema pentru acasa.
T: “Mi-ati vorbit de probleme. Care ar fi problemele de tratat pentru un psiholog? Realizati o
lista cu acestea.”
Stadiul 2
T: “Tu spui ca, la acea emisiune se afirma ca homosexualii erau marginalizati si ca asta
inseamna suferinta si durere pentru ei. Foarte interesant. Poti spune mai multe?”
C: “Din cauza parintilor care nu accepta homosexualitatea copilului si din cauza valorilor sociale,
frica de a nu fi marginalizati ii face sa se simta vinovati si sa evolueze in acest sens. Ii face sa
dezvolte comportamente agresive pentru ca nu sunt acceptati asa cum sunt. Este dureros sa
traiesti o astfel de experienta…”
T: “Daca am inteles bine, sa simti in acelasi timp vinovatie si agresivitate de frica de a fi rejectat
este dureros…”
C: “Da, imi amintesc cand eram foarte tanar, ca am trait o astfel de suferinta. La 12 ani am vrut
sa fiu cercetas, parintii mei nu voiau, pentru ca pentru ei cercetasia se asocia cu parinti care nu
voiau, nu puteau sa se ocupe de copii lor. Si asta m-a durut…as fi vrut sa fiu cercetas, dar nu
puteam sa-i dezamagesc si ma simteam vinovat ca le-am cerut acest lucru. Ma simt foarte rau,
cam asa cum ma simt in prezent din cand in cand…”
T: “Ce alte experiente ati avut, asociate cu cele din prezent? Pot fi flashuri sau detaliate.”
Stadiul 3
T: “Te simti vinovat in unele momente, acum?” (spus cu blandete) “Sunt situatii care te fac sa
te simti rau?”
C: “De cateva luni sunt destul de nervos, nu pot sta locului, am insomnii…ma enervez din nimic,
asa dintr-o data ma simt tensionat si nu stiu de ce…”
T: “Te simti tensionat. Poti sa-mi explici mai mult?”
C: “Pare caraghios, dar ma simt vinovat si devin agresiv si nu stiu de ce… ceea ce este
frustrant. S-ar putea spune ca nu ma pot controla… Chiar si in acest moment tensionat si mi-
este frica…dar face sa ma simt binenumai sa va spun acest lucru…”
T: “Simti ca-ti pierzi controlul si acest lucru te frustreaza. Ce inseamna acest lucru, concret?
Gandeste-te, in special, la ultimele luni.”
C: “Ma enervez, ma irita… Starile de iritatie apar mai frecvent in prezenta parintilor mei…stau
tot timpul cu ochii pe mine. Ca urmare ma cert cu ei, si apoi…ma simt vinovat. Nu vor sa ma
accepte asa cum sunt. La varsta mea este enervant, dar asa de mult mi-as dori ca ei sa fie
fericiti…”
16
T: “Mi se pare ca vrei sa spui ca parintii tai nu te accepta asa cum esti. Acest lucru te enerveaza
si te face sa te simti vinovat in acelasi timp. Imi poti exemplifica? Poti fi mai clar?”
C: “Este o istorie ciudata…Acum 6 luni, am intalnit o negresa, am iesit de cateva ori cu ea.
Atunci cand parintii mei au aflat a fost o drama in toata regula. In fond, nu este decat o relatie
de prietenie, dar ma simt dominat de ceea ce ar putea altii sa gandeasca despre o astfel de
relatie. Ca urmare, ma simt agresat si nu vreau sa-mi fac parintii sa sufere, caci ei sunt foarte
buni cu mine…”
In aceasta etapa constientizarea clientului este faramitata, ezitanta, dificil de realizat.
Terapeutul recurge la reformulari.
T: “Cum crezi ca ar reactiona parintii tai daca ai fi asa cum iti doresti? Asa cum trebuie la varsta
ta?”
Stadiul 4
T: “Mi se pare ca spui ca prietenia dintre tine si aceasta femeie ar crea probleme. Am inteles
bine?”
C: “Sa spunem ca eu si aceasta doamna iubim aceleasi lucruri, ne place sa facem aceleasi
lucruri, cand suntem impreuna ne simtim bine… Nu facem rau nimanui. In fond, este problema
noastra…”
T: “Te simti bine cand esti cu ea..”
C: “Da. Nu simt cand trece timpul, ma simt bine alaturi de ea, pot sta cu ea ore intregi, vorbim
orice….bucatarim…ne simtim bine.”
T: “Daca inteleg bine, tu nu faci decat sa fi impreuna cu ea…sa gatiti, sa va distrati, sa va
amuzati impreuna…”
C: “Nu chiar. Ma atrage totul la ea…ochii, surasul, parfumul, gesturile… De cate ori ne
despartim doresc s-o reintalnesc…e o nebunie. Ma simt ca un copil. Atunci cand ajung acasa si
sunt singur fara ea, devin angoasat.”
T: “Atunci cand esti singur fara ea la tine acasa, iti spui ca nu are nici un sens ceea ce se
intampla; in plus, ea este o negresa. Nu inteleg foarte bine…”
C: “In fine, simt ca o iubesc. Nu am iubit niciodata pe nimeni asa… dar ea este de alta culoare..
Ce or sa spuna mama si tata? As vrea sa locuim impreuna… Imi este frica..as vrea sa ne mutam
impreuna, dar ezit.”
T: “Te inspaimanta ceea ce parintii tai ar putea spune si asta te face sa eziti.”
C: “Este incredibil…la varsta mea sa ma tem te parinti..sa ma simt vinovat…sa vreau sa le fac
pe plac.. Ori ei au avut viata lor si acum ei fac diverse lucruri care nu-mi plac si-i las in pace.. In
fond relatia mea cu ea este relatia mea cu ea si o iubesc.”
T: “Cum te simti cand spui ca o iubesti?”
C: “Ma simt bine… ca si cum as avea dreptul sa o iubesc si am un sentiment de libertate… Ceea
ce se intampla intre noi este problema noastra si nu am de ce sa ma simt vinovat afta de
parintii mei.”
T: “Nu ai de ce sa te simti vinovat fata de parinti.. Ce vrei sa spui cu asta?”
C: “Ei au dreptul sa nu accepte aceasta dragoste, sa se simta tulburati.. Pot intelege acest
lucru, dar este viata mea. Poate ca-si vor schimba opinia, dar nu-i vor forta. In ceea ce ma
priveste eu o iubesc pe aceasta femeie si ma pot angaja intr-o relatie.”
Constientizarea ajuta la interiorizare (il atrage, se simte ca un copil), responsabilizare (o
iubeste, este problema lui, il priveste pe el) si este urmata de eliberarea de dependenta de
parinti, de introiectii, dar fara sa dispara respectul fata de parinti (au dreptul sa nu accepte
relatia, nu voi forta sa-si schimbe opinia). In acest stadiu, terapeutul a folosit 2 clarificari, 2
reformulari de continut, 2 reformulari referitoare la sentimente si 2 intrebari directe.
Aceste stadii se pot intinde pe durata a mai multor saptamani.
17
(continuare curs 6)
Strategii
I. Reformularea sentimentelor
II. Clarificarea
III. Empatia
I. Reformularea sentimentelor.
Reformularea sentimentelor determina/ permite retrairea cu o mai mare fidelitate a
continutului afectiv al unui mesaj exprimat verbal sau nonverbal de catre client.
Reformularea sentimentelor are 5 scopuri:
1. sa clarifice sentimentele si emotiile asociate unei experiente concrete; terapeutul
poate reformula: “Nu stiu daca am inteles bine, iti este frica de sfarsitul de
saptamana, este corect?”.
2. sa asigure clientul ca terapeutul a inteles corect sentimentele sale (“Eu am inteles ca
esti ingrijorat/ speriat ca prietena ta ar putea sa te paraseasca la sfarsitul acestei
saptamani”).
3. sa incurajeze clientul in identificarea, constientizarea si exprimarea sentimentelor, mai
ales a celor care au o conotatie negativa (“Te simti agresiv/ esti agresiv datorita
faptului ca prietena ta vrea sa te paraseasca la sfarsitul saptamanii. Ai putea sa-mi
descri acest sentiment de agresivitate?”).
4. sa invete clientul cum sa se raporteze la propriile sentimente, mai ales cand acestea
sunt negative (“Mi se pare ca esti furios pe prietena ta ca vrea sa plece. Cum crezi ca
te vei comporta pe viitor in relatia cu ea, dat fiind aceste sentimente pe care le
simti?”).
5. sa precizeze sentimentele negative pe care clientul le dezvolta fata de terapeut astfel
incat relatia sa poata continua (“Esti suparat pe mine pentru ca impreuna am
descoperit ura fata de mama/ tatal tau. Am inteles bine?”).
Pentru a utiliza corect tehnica reformularii, terapeutul trebuie sa identifice corect cuvintele
afective care exprima sentimentele in mesajul verbal, de asemenea, sa identifice corect reactiile
mimice, pantomimice care reprezinta afecte concordante sau neconcordante cu mesajul verbal.
Acesta trebuie sa discearna intre sentimentele negative si pozitive atat la nivel verbal cat si la
nivel postural.
Terapeutul trebuie s aleaga corect cuvintele care exprima cel mai bine, mai concis posibilele
sentimente negative sau pozitive.
Se utilizeaza formulari de tipul “tu pari”, “tu esti” la inceputul frazei care se reformuleaza, si
formulari de tipul “corect”, “am inteles” la sfarsitul frazei.
Exercitiu – tip examen
C: “Am numai 15 ani si sunt foarte nervoasa, agitata…cred ca sunt insarcinata.”

T: “Esti anxioasa atunci cand te gandesti ca ai putea fi insarcinata la varsta ta.”
Cele mai frecvente erori care se produc in utilizarea acestei tehnici sunt:
18
a. confuzia dintre continut, idee, gand si sentiment:
C: “Sunt furios pentru ca ea/el vrea sa ma paraseasca.”

T: “Inteleg ca ea/el vrea sa te paraseasca.”
b. utilizarea unor cuvinte necorespunzatoare pentru reformularea sentimentelor

exprimate de client:
C: “Imi este frica de caini.”

T: “Esti panicat atunci cand esti fata in fata cu un caine.”
c. utilizarea unei reformulari redundante:
C: “Imi este frica cand intalnesc caini.”

T: “Iti este frica cand intalnesti caini, mai ales seara, in special de cei mari…”
d. cand reformularea se refera la un alt sentiment decat cel exprimat de client:
C: “Sunt trist pentru ca am picat la examen.”

T: “Te simti frustrat pentru ca ai picat examenul.”
e. utilizarea reformularii intr-un moment nepotrivit.
Reformularea sentimentelor trebuie sa urmeze 4 reguli:

1. nu se utilizeaza la inceputul consilierii deoarece relatia terapeutica nu s-a format; clientul
utilizeaza mecanisme de aparare si va percepe reformularea ca agresivitate.
2. nu se incurajeaza clientul in explorarea sentimentelor daca nu este pregatit psihologic,
clientul inca are mecanisme de aparare puternice sau se afla in perioada de
supraevaluare a propriilor conflicte. Ca urmare, in aceste situatii, este de dorit sa se
reorienteze discursul spre subiecte mai putin ameninatoare pentru a se reduce
rezistentele.
3. este de dorit sa nu se foloseasca reformulari foarte des.
4. aceasta tehnica se utilizeaza tinand cont de obiectivele intrevederii. Daca scopul este de
formare sau sustinere a unor comportamente, reformularea referitoare la sentimente nu
este potrivita. Daca scopul este explorarea sentimentelor, atunci se reformuleaza
sentimentele.
Sentimente negative frecvente: frica, nesiguranta, agresivitate, tristete.
Sentimente pozitive frecvente: bucuria.
II. Clarificarea poate fi de doua feluri:

A. clarificare cu intrebare
B. clarificare cu interpretare
A. Clarificarea-intrebare.
Se utilizeaza cand terapeutul cere clientului sa explice implicitul unei afirmatii, ceea ce
inseamna fie sustinerea acestuia intr-o explorare mai detaliata, fie atunci cand terapeutul simte
nevoia sa se verifice pe sine daca a inteles ceea ce a spus clientul.
Terapeutul alege directia spre care se indreapta discutia sau implicitul pe care doreste sa-l
clarifice.
19
Formula care se utilizeaza cand vrem o clarificare “ati vrut sa spuneti…”, “se pare ca…”
urmata de o formulare cat mai exact posibila a implicitului din ceea ce clientul a spus.
Exemplu:
C: “Rezultatele mele scolare sunt slabe. Nu stiu ce se intampla cu mine… Ma simt trist, atat de
trist incat nimic din jurul meu nu ma mai intereseaza.”
T: “Se pare ca nestiind care sunt cauzele tristetii tale ti le explici prin rezultatele scolare.”
Asadar, terapeutul a cerut clientului sa expliciteze trei directii:

- implicitul, adica impactul necunoasterii motivului tristetii asupra rezultatelor scolare
- impactul tristetii asupra gradului de interes
- impactul rezultatelor scoalre asupra interesului.
Potential subiect de examen:
C: “Nu vreau sa mai invat statistica. Urasc matematica si statistica si nici nu este important
pentru mine. Fetele nu au nevoie de matematica si, de altfel, nici nu sunt performanta in acest
domeniu.”
T: “Vrei sa spui ca…” (sunt 4 intrebari de clarificare)
B. Clarificarea cu interpretare se face prin asociere si sugestie.
1. Clarificare prin asociere

a. Clarificare prin asocierea aspectelor contradictorii
b. Clarificarea prin asociere in functie de timp si spatiu
c. Clarificare prin asociere cu distanta temporala si/sau spatiala
2. Clarificarea prin sugestie
a. Clarificare sugestiva
b. Clarificare analitica sugestiva
c. Clarificare sugestiva de evaluare
1. Clarificarea prin asociere.

Terapeutul sugereaza o cale posibila pentru a genera asociatii intre sentimente si idei sau
doar intre ganduri. In acest scop, terapeutul la sfarsitul unei clarificari pune o intrebare pentru a
verifica asociatia facuta.
Poate fi asociativa prin similitudine, adica asocierea unor sentimente cu altele (“ceea ce simti
acum pentru partenera ta, agresivitate, se aseamana cu ceea ce simteai saptamana trecuta
pentru mama ta? Oare ce crezi?”)
Terapeutul asociaza doua sentimente si pune o intrebare pentru a lamuri pertinenta asocierii
similitudinii.
Exemplu:
T: “Ce gandesti tu despre aceste femei, avand in vedere ca ai spus ca sunt manipulatoare si
posesive, este asemanator cu ceea ce gandea tatal tau despre femei?”
a. Clarificarea prin asocierea aspectelor contradictorii

T: “Ceea ce simti acum pentru tatal tau, mila/ furie, este sau pare contrar a ceea ce simti
pentru mama ta, dragoste/ bucurie. Este corect?”
b. Clarificarea prin asociere in functie de timp si spatiu
T: “De fiecare data, in ultimul timp, spui ca esti anxios pentru ca ramai acasa, nu pleci nicaieri
la sfarsitul saptamanii. Iti aduci aminte? Ai observat?”
20
c. Clarificare prin asociere cu distanta temporala si/sau spatiala
T: “Te simti frustrat cand te intalnesti cu cineva, ca atunci cand te intalneai cu X, ca aceea pe
care o simteai fata de mama ta in copilarie.”
2. Clarificarea prin sugestie
a. Clarificarea sugestiva sau cu interpretare sugestiva este un demers de orientare,

terapeutul formuleaza explicit implicitul exprimat de client si sugereaza acestuia directia de
analiza, de explorare.
C: “Imi este greu sa discut cu X despre despartirea de sotia mea.”
T: “Este greu, dar simti nevoia sa povestesti. Oare nu ar fi o modalitate ca sa te linistesti? Poate
te vei simti mai bine.”
b. Clarificarea analitica sugestiva are ca scop determinarea unei analize de mai mare
profunzime, o analiza tintita si dirijata.
T: “Imi spui ca ai multe probleme atat la scoala cat si acasa, ca esti dezorganizat. De
asemenea, imi spui de problemele de concentrare, m-ai lasat sa inteleg ca exista probleme cu
fetele, probleme de ordin sexual. Mi se pare ca ai vrea sa discutam mai mult despre ele, dar
eziti.”
c. Clarificarea sugestiva de evaluare, terapeutul evalueaza sub o forma sugestiva ceea ce

clientul exprima explicit si asociaza aceste evaluari cu un termen de specialitate. Terapeutul va
cere obligatoriu confirmarea intelegerii acestui termen.
C: “Eu simt o serie de rezistente, chiar simt ca sunt agresiv cu tine. Ma enervezi uneori. Aceleasi
sentimente le aveam fata de mama mea.”
T: “Nu este cumva o proiectie sau un transfer? Eu simbolizez autoritatea materna? Ce crezi?”
III. Empatia.
Permite terapeutului sa intre in universul intrinsec al clientului, sa-l inteleaga si sa-i
comunice aceasta.
Empatia in contextul unei consilieri poate fi o atitudine fundamentala, o modalitate ce
permite terapeutului sa sesizeze nuantele si complexitatile universului interior al clientului.
Poate fi un mod profesional de a comunica in relatia terapeutica, este o abilitate care se
poate invata si dezvolta prin exercitii.
Din punct de vedere tehnic, empatia presupune doua fatete integrate:
1. empatia afectiva ce inseamna a rezona, a resimti/ simti sentimentele clientului
2. empatia functionala care presupune abilitatea terapeutului de a comunica clientului
sentimentele sale si de a explica clientului trairile si comportamentele pe care le dezvolta.
Exemplu – examen
C: “Am fost la mai multi specialisti si nu am obtinut nimic. Nu stiu de ce continui sa caut, dar
ma simt tare rau, trebuie sa-mi gasesc o slujba, imi inchipui ca trebuie sa fac ceva.”
“am fost la mai multi specialisiti” = comportament

“nu am obtinut nimic” = experienta
“nu stiu de ce continui..” = sentiment de nesiguranta
“sa continui sa caut” = comportament
“trebuie sa-mi gasesc o slujba” = comportament
“ma simt tare rau” = experienta negativa/ sentiment negativ
21
“imi inchipui..” = sentiment de mobilizare, speranta
“sa fac ceva” = comportament
T: “Nu credeti ca pot sa va ajut sa gasiti o slujba pe care s-o pastrati, dar simtiti, chiar daca
aveti ezitari, ca trebuie sa faceti ceva.”
“nu credeti”= comunicarea unui sentiment asociat incertitudinii

“slujba pe care s-o pastrati” = comunicarea experientei anticipate
“aveti ezitari” = comunicarea unui sentiment asociat incertitudinii
“ca trebuie sa faceti ceva” = comunicarea unui comportament dorit.
Se desciu 5 nivele ale empatiei in relatia de consiliere:

Nivelul 1 de empatie este atunci cand terapeutul nu comunica sau exteriorizeaza trairile pe care
le percepe empatic. Reactiile sale sunt orientate, mai degraba, spre a arata clientului
nonagresivitatea relatiei.
Nivelul 2 de empatie. Terapeutul nu comunica sentimente, pastreaza discutia la nivel cognitiv.
Nivelul 3 de empatie. La acest nivel apar deja reactii empatice primare, terapeutul comunica
clientului faptul ca a inteles, a simtit trairile lui (empatie afectiva), dar si explicatiile si
comportamentele pe care le-a transmis (empatia functionala).
Nivelul 4 – reactie empatica de nivel superior. Terapeutul interpreteaza corect sentimentele
exprimate de client si sugereaza o directie de actiune.
Nivelul 5 – reactii empatice de profunzime. Terapeutul interpreteaza sentimentele,
comportamentele si explicatiile pe care le da clientul si indica o cale posibila pentru a intelege
mai bine problemele cu care se confrunta si in acelasi timp ofera si indicii de comportament.

(continuare curs 7)
Nivelul 1
C: “Am incercat sa ma inteleg cu tatal meu, dar sunt descurajat, nu a mers, este prea dur in
relatia cu mine”.
T: “Sunt sigur ca aceasta relatie va merge, se va dezvolta in cursul timpului”.
Acceptarea sentimentelor clientului, a comportamentelor acestuia si in loc de incurajare,

folosim securizare.
T: “Ai fi putut sa incerci sa intelegi si sa accepti punctul sau de vedere”. (duritatea tatalui)
Terapeutul ofera un sfat nedirectionat
T: “De ce lucrurile dintre voi merg rau?” – este o intrebare riscanta care se foloseste doar
atunci cand suntem la a 5-6-7 sedinta, cand se doreste fortarea clientului.
22
Toate cele trei variante de raspuns ale terapeutului nu sunt empatice, el intreaba, sfatuieste,
asigura (securizeaza si generalizeaza intr-un fel trairea).
Nivelul 2
La acest nivel se pleaca de la aceeasi intrebare, dar terapeutul intervine empatic.
T: “Ai incercat sa te intelegi cu tatal tau (comportament) ceea ce nu s-a putut (comportament)
si ai considerat aceasta experienta neplacuta (experienta negativa), rea, grava.”
Terapeutul s-a limitat la cognitie, la o intelegere a experientelor si comportamentelor

clientului; nu face nici o trimitere la sentimente, reactia empatica lipseste.
Nivelul 3
T: “Te simiti descurajat (sentiment), caci tu ai incercat sa te intelegi (comportament) cu tatal
tau, fara succes (experienta negativa).”
Terapeutul are o relatie empatica “primara”, el comunica adecvat faptul ca a sesizat, a

inteles, a simtit sentimentele clientului, ca a inteles comportamentele si experientele acestuia.
Nivelul 4
T: “Esti descurajat pentru ca nu te poti apropia de tatal tau, ti-ai dori ca el sa faca primii pasi.
Te-ai gandit sa faci tu acesti primi pasi?”
Terapeutul interpreteaza implicitul sentimentelor clientului si arata ca intelege

comportamentele si experientele acestuia. Implicitul este “esti descurajat”.
Nivelul 5
T: “Esti descurajat pentru ca nu poti sa te intalnesti/ sa rezonati, sa ganditi la fel. Ti-ai dori ca el
sa faca primii pasi, nu tu. Saptamana care urmeaza du-te la el si explica-i ce simti.”
Este la fel ca la nivelul 4, dar sugerarea orientarii (ai vrea sa faca el primii pasi) este
inlocuita cu o directionare clara a actiunilor.
Acest nivel se foloseste mai ales cand ne aflam intr-o situatie de depresie, sau depresie
combinata cu un nivel intelectual submediu.
Empatia la nivelul 4 si 5, empatia de nivel superior presupune interpretarea sentimentelor
implicite pe care terapeutul le sesizeaza, dar si explicarea experientelor si a comportamentelor
explicite.
Contrar tehnicilor de interpretare care implica rationamente ipotetice asupra trairilor si care
se verifica prin intrebarea finala din discursul terapeutului, interpretarea asociata cu empatia de
nivel superior reflecta caracterul implicitului prezent la nivelul universului interior al clientului.
Empatia trebuie sa raspunda la o serie de probleme care se degaja din relatia terapeutica:
1. sa raspunda unei intrebari existente implicit in discursul clientului si sa exprime explicit

acest raspuns.
C: “In mod obisnuit, sotul meu este corect in relatiile cu mine. Doar atunci cand ii pun prea
multe intrebari sau ii interzic anumite lucruri, se infurie si ma bate. Isi pierde controlul, este
amenintator si ma loveste.”
T: “Inteleg ca iti faci reprosuri, te culpabilizezi pentru comportamentul violent al sotului tau.
Simti ca ceea ce se intampla intre tine si sotul tau, intr-un fel il meriti. Ma intreb in ce masura te
iubesti tu pe tine daca ai aceste sentimente?”
23
2. empatia trebuie sa permita identificarea si explorarea temelor explicit formulate de client;
o tema poate fi un set de comportamente sau un set de sentimente intercorelate, traite
de client cu o oarecare intensitate.
Dependenta emotionala:
C: “Sunt frustrat, ceilalti decid deseori pentru mine, ei hotarasc ce am de facut, ba chiar imi
selecteaza prietenii. Sunt deceptionat eu “fac lucruri”, activitati pe care nu eu le-am hotarat.”
T: “Inteleg ca te supara ca ceilalti hotarasc pentru tine. Tie iti place aceasta situatie, ceilalti
hotarasc pentru tine, este usor, tu nu esti responsabil si daca lucrurile nu merg bine iti poti
permite sa-i critici pe ceilalti.”
Printr-o relatie empatica, terapeutul interpreteaza dependenta ca o problema-tema implicita.
Dependenta comportamentala:
C: “Tot ceea ce fac, fac prost. Este un esec. Sunt marcat de acest esec. Am rata totul: copilaria,
studiile, casatoria, activitatea profesionala.”
T: “Te resimiti puternic. Ai sentimentul de esec asupra intregii tale vieti, caci o multime de
activitati au fost ratate. Mi se pare ca ai invatat pe dinafara aceasta fraza magica: eu nu-mi
doresc mare lucru, caci de fiecare data am esecuri, ca urmare este preferabil sa nu fac nimic.”
Terapeutul interpreteaza respectul de sine, autoreprezentarea negativa ca o forma implicita

a universului interior.
Din punct de vedere emotional putem rezuma acest discurs astfel: “Faptul ca tu gandesti
despre tine ca nu valorezi nimic, iti permite sa nu actionezi si sa te complaci in a te pastra in
situatie – eu nu valorez nimic.”
3. sa reuneasca sentimentele, comportamentele, experientele explicite in discursul clientului

intr-o relatie de tip cauza-efect.
C: “Imi este rau, sunt agresiv in relatiile cu partenera mea. Ea este rece, este frigida, pe de alta
parte, eu beau din ce in ce mai des. Copiii mei se sperie atunci cand intru in casa.”
T: “Esti agresiv in relatia cu sotia ta si bei. Mi se pare ca tu bei ca sa o pedepsesti si pentru ca ii
sperii pe copii in felul asta o controlezi si pe ea.”
In acest caz, terapeutul interpreteaza asocierea implicita intre sentiment si comportament –
“bei ca sa-ti pedepsesti care se comporta altfel decat ar trebui…”
4. pentru a ajuta clientul sa ajunga la o concluzie proprie in functie de sentimentele,

comportamentele si experientele explicite.
C: “Nu mai pot sa suport stilul forte al sefului meu. Nu are maniere, el crede ca ma ajuta
scotand in evidenta toate greselile mele, in special cand suntem intr-o sedinta. Mi-as dori sa
continui sa lucrez acolo unde sunt, dar este foarte greu. Ma simt foarte prost si nu stiu ce sa
mai fac.”
T: “Daca inteleg bine, tu te afli in fata unei alegeri dificile, fie iti pastrezi serviciul in forma in
care ai descris-o, fie iti asumi riscul sa vorbesti deschis cu seful tau privitor la aceasta problema,
fie sa schimbi slujba cu toate ca te simti bine aici unde esti”.
Terapeutul a interpretat concluziile existente implicit atat la nivel cognitiv cat si
comportamental.
5. ultimul scop al utilizarii empatiei la nivel superior este de a sustine clientul in interpretare
si in intelegerea propriilor sentimente, comportamente, experiente explicate vag sau intr-
o maniera neclara si confuza.
C: “In ultimul timp sunt foarte preocupat de problema homosexualitatii. Sunt curios, as vrea sa
stiu care sunt cauzele, implicatiile. Imi este greu sa colaborez cu homosexualii, sunt sensibili, in
mod obisnuit culti, pe de alta parte ma intreb ce ar spune parintii mei daca as colabora cu astfel
de persoane. Este descurajant.”
24
T: “Esti preocupat de homosexualitate, pari a fi atras de aceste persoane, dar te simti vinovat
gandindu-te la ceea ce vor gandi/ spune parintii tai.”
Terapeutul interpreteaza trairile implicite avand ca scop sustinerea clientului in depasirea
unei stari de confuzie.
In utilizarea empatiei se pot face 2 greseli:

a. raspunsuri neadecvate
b. falsificarea
a. raspunsurile neadecvate pot fi:
- un raspuns sau o replica tangentiala:
C: “Am probleme de sexualitate. Sunt tulburat. Simt ca am probleme de orientare sexuala. Sunt
la liceu si nu am nici un fel de prietena si nici nu ma intereseaza relatiile cu femeile. Incep sa
cred ca sunt homosexual.”
T: “Ce ar fi daca am discuta despre scoala?”
- o intrebare agresiva:
T: “Deci ti-ai acceptat homosexualitatea. Cat timp ti-a luat?”
- raspunsul cliseu:
T: “Este normal la varsta ta. Cand esti in adolescenta, identitatea se formeaza, cu totii trecem
prin probleme de indentitate sexuala, totul va reveni la normal cu timpul.”
- o interpretare riscanta:
T: “Ceea ce simti tu, in acest moment, raportat la identitatea ta sexuala nu este decat un
simptom asociat dependentei de mama ta. Daca lamurim aceasta dependenta, problema va
disparea de la sine.”
- o directionare neadecvata cu indicatii de comportament:
T: “Tu ai probleme de sexualitate, ar trebui sa te uiti la urmatoarele filme, sa citesti urmatoarele
carti ca sa te informezi si sa nu mai fi atat de confuz.”
Niciuna dintre cele 5 reactii nu exprima empatie fata de client, mai mult, fiecare ignora
sentimentele, trairile clientului si se refera la solutii situatii nesemnificative.
b. falsificarea
- raspunsul neadecvat:
C: “Sunt tulburat caci sunt atras de barbati.”
T: “Tu ai probleme sa-ti definesti orientarea sexuala si sa iei o decizie in consecinta.”
- refuzul intelegerii empatice:
C: “Sunt profesor si am probleme in relatia cu elevii mei. Sunt exigent, iar clasa cu care lucrez
este o clasa in care majoritatea copiilor sunt hiperactivi si instabili.”
T: “Da, te inteleg. Ai probleme sa fi acceptat de elevii tai pentru ca tu ai probleme de
instabilitate.”
- repetarea mecanica a mesajului primit:
C: “Eu sunt deprimat caci mama mea are cancer, baiatul meu se drogheaza si sotul meu are o
aventura.”
T: “Esti deprimat ca mama ta are cancer, copilul tau se drogheaza si sotul are o aventura.”
Indicatii practice de utilizare a empatiei:
1. concentrati-va pe esenta mesajului clientului, pe continutul emotional si cognitiv ca si pe

elementele de comunicare nonverbala, gesturi, intonatii ale vocii, privire, pozitie, etc.
2. apelati la tacere, tacere meditativa pentru a putea intelege continutul verbal, emotional,
nonverbal al mesajului.
25
3. utilizati raspunsul echivalent, dar nu identic, ca modalitate de a reactiona la mesajul
primit prin orice canal (verbal/ nonverbal).
4. raspunsul este de dorit sa fie scurt, concis, fara ambiguitati si sa reflecte adecvat trairile
resimtite empatic.
5. evitati discursurile, dialogurile si explicatiile inutile pentru a nu induce clientului
explicatiile proprii ale dumneavoastra ca terapeut.
6. utilizati totodata un limbaj similar celui folosit de client.

Teoria gestaltista
Comportamentele sunt caracterizate de doua determinante, actiunea imediata in sine

corespunzatoare figurii si raportul actiunii la experienta anterioara care reprezinta forma.
a. Actiunea reflectata la nivelul constiintei a imediatului, a obiectivelor, a anticiparilor, a

sentimentelor concomitente. Acest ansamblu declanseaza/ activeaza un gestalt care este
o structura integratoare la nivelul careia sunt prezente reactii fizice, ganduri, pulsiuni,
convingeri, motivatii. Gestaltul permite integrarea experentiala a prezentului, a actiunii.
Constiinta, spun gestaltistii, nu poate opera fara acest reper sau cadru de referinta,
constiinta opereaza prin gestalt.
b. A doua determinanta, raportul actiunii la experientele anterioare, se refera la procesul de
activare al gestaltului, proces care asigura integrarea experientei prezentului la nivelul
structurii integratoare. Actiunile imediate si experientele anterioare se pot discuta in
termeni de figura si fondul.
Figura este reprezentata de totalitatea constientizarilor asociate prezentului si poate fi
expresia unui sentiment (“sunt fericita pentru ca…”), a unei dorinte (“as vrea sa am…”), a unei
intentii (“sunt hotarat/a sa fac…”), a unei impuneri (“ar trebui sa fac..”), a unei fantasme (“in
visele mele m-am imaginat..”), etc.
A doua entitate, fondul, reprezinta ansamblul introiectiilor care intr-o maniera constienta
sau inconstienta, determina/ conditioneaza/ deformeaza/ intareste modalitatile de raportare la
figura. Fondul se aseamana cu eul idealizat intalnit ca si concept tipic in terapiile nondirective.
La nivelul eului idealizat (fond) se gasesc valori extrinseci si mesaje imperative care ordoneaza
tendintele generate de figura.
Acest sistem prezent la nivelul fondului include interdictii si libertati care se pot manifesta
astfel: “nu-ti este permis sa..” – interdictie formala si generalizata, “daca faci asa… atunci poti
sa… ai dreptul sa..” – interdictie conditionala circumstantiala, “trebuie sa faci asa, daca nu…” –
permisiune formala si imperativa, “daca nu faci..ceva… atunci poti sa…” – permisiune
conditionata si circumstantiala.
Integrarea experentiala a celor doua instante, fond si figura, asigura structurarea unui
tot organizat, simetric si indivizibil a unui gestalt. Deoarece gestaltul bine structurat semnifica o
figura organizata si structurata, concordanta cu fondul, adica noncontradictorie prin raportare la
valorile extrinseci (ale eului ideal).
Se descriu doua tipuri de integrare a figurii:
A. integrare segmentata
B. integrare holistica
A. Integrarea segmentata
- integrare in functie de intentionalitate (“sunt fericit cu X si vreau sa raman cu X”)
26
- integrare in functie de dorinta (“sunt fericit cu X si imi doresc sa raman cu X”)
- integrare in functie de actiune (”sunt fericit cu X si raman cu X”)
- integrare ca impunere (“sunt fericit cu X si voi ramane cu X”)
- integrare in functie de proiectii (“sunt fericit cu X, caci mi-am imaginat-o asa”)
B. Integrarea holistica
Presupune contopirea trairilor asociate figurii, cu experientele specifice fondului.
Integrarea experentiala presupune o serie de raportari ale elementelor figurii la structura
sau la valorile preexistente la nivelul fondului.
Aceste raportari se structureaza intr-un proces de autoreglare care are mai multe etape:
1. Primul contact cu experienta sau cu figura.
Trairile afective sunt generate de experienta personala sau de ceea ce reprezinta figura prin
raportare la gestaltul existent. Reactiile pot fi negative, se declanseaza o serie de resentimente
manifeste sub forma culpabilitatii, a agresivitatii pasive sau somatizarilor.
Aceste manifestari se asociaza cu mecanisme de aparare care pot fi de toate tipurile
cunoscute – rationalizare, proiectie, negare, regresie, etc.
De exemplu, somatizarile sunt verbalizate fie la modul explicit – “ma simt tensionat” sau
intr-un mod confuz - “nu ma simt bine”, “nu stiu cum ma simt”.
Mecanismele de aparare determinate de aceste rezistente sub forma unei rationalizari –
“este doar o prietena sau o proiectie, sau este doar un efect al declaratiilor ei; ea spune ca ma
iubeste poate de aceea o iubesc si eu”.
2. Explorarea elementelor apartinand fondului, a gestaltului preexistent cu scopul
identificarii noilor experiente, a elementelor dezintegrate prezente in figura.
Caracterul dezintegrator al experientelor noi se origineaza in conflictele sau neconcordantele
existente la nivelul gestaltului, adica la nivelul inconstientului.
Pentru a elimina aceste conflicte, clientul se confrunta cu o problema de tipul: “care sunt
introiectiile prezente la nivelul gestaltului care ma impiedicasa elimin agresivitatea/
culpabilitatea/ tensiunea/ rezistentele/ defensele”.
Exemple de expresii ale dezintegrarii la nivelul figurii:
- “ma simt vinovat sa iubesc aceasta femeie; sunt tensionat, speriat, indecis, confuz; oare
ce se intampla cu mine”
- cauze posibile ale acestei expresii: pentru ca familia nu ar accepta-o, pentru ca este
divortata si religia nu aproba o astfel de relatie; pentru ca societatea nu accepta ca un
barbat sa aiba o relatie cu o femeie mai mare cu 5 ani decat el; pentru ca face parte
dintr-o familie diferita de a ta si va trebui sa accepti moravurile acestei familii, etc.
Clientul a confruntat experienta prezenta (figura)cu o serie de interdictii care contrazic
sentimentele, dorintele, aspiratiile sale si care stau la baza nu doar a unor reactii dezadaptative
prezente, actuale, dar care vor fundamenta o serie de comportamente cu reflexe negative la
nivel afectiv.
3. Dupa ce a confruntat experienta prezenta cu introiectiile, clientul se angajeaza intr
un dialog al carui scop este stabilirea unei ierarhii intre cele doua instante.
Intrebarea radicala si imperativa care se pune acum este: “ce este mai important pentru
mine? Sa traiesc in functie de valorile introiectate sau in functie de aceasta noua experienta?”.
Daca experienta actuala (figura) se impune, subordonarea valorilor introiectate
declanseaza un proces de integrare holistica necesara pentru a defini un gestalt neconflictual –
“eu sunt la nivelul figurii si fondului, acest sentiment, aceasta dorinta, etc sunt un tot integrat si
neconflictual”.
Acest discurs semnifica interiorizarea si integrarea tuturor componentelor figurii prin
confruntarea cu elementele prezente la nivelul fondului.
Exista cel putin inca doua variante:
27
- un fond imperativ si amenintator – “nu te afisezi cu aceasta femeie pentru ca vei fi
alungat, familia ta nu te va ierta niciodata; vei fi manipulat de familia ei, toti vor rade de
tine pentru ca este mai batrana ca tine si te va impiedica sa…”
- figura este competitiva si dominatoare – “o iubesc pe aceasta femeie, manipularile
familiei nu ma vor face sa renunt la ea, de altfel nu au importanta interdictiile sociale, eu
sunt singurul responsabil pentru ceea ce fac, iar asta nu ma va impiedica sa ma realizez
profesional”.
4. Ca urmare a rezolvarii conflictului dintre cele doua instante, se constata o serie de
modificari la nivelul comportamental. Comportamentele pot fi adaptate si specifice unei
personalitati integrate experential.
Persoana dezintegrata experential este incapabila sa impuna la nivelul gestaltului noua
experienta si este dominata de introiectiile prezente la nivel inconstient.
In consecinta, el va fi obligat sa reziste si sa se apere, ceea ce inseamna dezintegrarea
eului personal care este invadat de eul ideal.
Trairi de tipul angoaselor si culpabilitatilor se vor consolida si astfel asistam la
consecintele existentei unui gestalt conflictual. Atunci cand se “opteaza” pentru introiectii in
defavoarea confruntarii figurii- fond, persoana dezintegrata experential alege calea unei
protectii nondiscriminative ascunzandu-se in spatele unor valori asimilate care-I permit o
evolutie fara responsabilitati.
Valorile asimilate se refera la prescriptii, norme, ritualuri, asteptari asociate rolurilor,
ideologii, prejudecati, credinte religioase care il impiedica sa constientizeze elementele figurii, sa
o interiorizeze si sa actioneze in consecinta.
In fapt, persoana dezintegrata experential este un asimilator de valori care ii dau iluzia
dreptului de a actiona si ii asigura senzatia de legitimitate cautata prin diferite subterfugii.
Este, de asemenea, posibil ca un ansamblu de expresii prezente la nivelul figurii intr-un
gestalt, sa se identifice complet prin conformism, prin ritualizare sau prin determinism, totul la
modul inconstient, cu sistemul de valori permise sau interzise, dar in ambele situatii introiectate
la nivelul eului ideal si care se ascunde la nivelul fondului unui gestalt.
O astfel de identificare anuleaza posibilitatea ca prin introspectie constiinta sa
interiorizeze elementele figurii. In fapt, acest tip de identificare permite fondului sa asimileze
figura in totalitate, nediscriminativ.
Prin acest proces de asimilare, eul personal se pierde in eul ideal, el nu-si poate asuma
actiunile, nu se poate responsabiliza si actiona in consecinta.
Eul personal nu este decat un reflex al eului ideal si aceasta aparenta subordonare a
figurii de catre fond inseamna o armonie precara, deci o serie de elemente, de expresii ale
figurii raman independente prin noutate, neconcordanta, etc.
Aceste elemente sunt generatoare de dezechilibru pana la a provoca o criza experentiala
cu urmari profunde si de lunga durata.
Morfologic, atunci cand fondul inglobeaza figura, putem discuta de un gestalt perfect,
dar in acelasi timp el reprezinta cel mai foarte imperfect gestalt.
- “sunt fericit acum pentru ca ceea ce-mi doresc este conform cu ceea ce am dreptul sa-mi
doresc”
- “ceea ce vreau sa realizez si ceea ce post sa fac este corespunzator cu ceea ce-mi este
permis sa realizez”
Asistam la o depersonalizare completa, eul personal este in umbra eului ideal si pare in
perfecta armonie cu el insusi. Constiinta, insa, nu poate sta in pozitia de subordonat, astfel apar
conflicte, somatizari, etc.
28
Curs nr.10 consiliere psihologica
Strategia de interventie in consilierea de tip gestaltist
Aceasta strategie are scopul de a schimba raportul figura – fond prin impunerea primului element
(figura). Se desfasoara in mai multe faze.
FAZA 1
Persoana dezintegrata experiential intampina multe dificultati in a constientiza trairile asociate
unei actiuni ca: dorinta, intentie, fantasma, etc.
Terapeutul va utiliza in aceasta etapa tehnica „aici si acum”, care consta in „fortarea” clientului
sa mentina si sa consolideze contactul cu figura ca element al unui gestalt in formare.
In acest scop clientul este sfatuit de terapeut sa foloseasca la inceputul frazelor expresii de tipul:
aici si acum eu simt..., eu resimt..., eu sunt..., eu intentionez..., doresc, vreau, visez, ma port...
Aceste expresii induc ancorare in prezent si totodata il provoaca pe client sa expuna, sa
verbalizeze propriile trairi.
Trebuie discutat si despre expresiile contaminate care dezorganizeaza trairile prezente, sunt
generate de fond, se opun integrarii noilor experiente si care trebuie proscrise, „puse la zid”.
Terapeutul va insista sa se reformuleze o serie de expresii ca: in loc de „eu aici si acum” clientul
spune „noi” – o expresie generalizatoare in care clientul se poate pierde (nu sunt trairile mai multora).
Odata expresia contaminata clientul face apel la verbele conjugate la timpul trecut, care exprima
autoanaliza. „ma intreb ce am facut ca sa fiu astfel.”
Alta expresie este o interpretare indirecta: in loc de „eu imi bat nevasta; poate pentru ca sunt
gelos”; sau proiectiile de tip „tu vrei intotdeauna sa fiu perfect”; sau autoanaliza distanta „eu cred ca am
multe de facut pentru a-mi rezolva disfunctia sexuala”; sau imperativele autopersonalizate „ar trebui sa
fac...”; sau premisele nediferentiate „toti barbatii care au un copil din prima casatorie, nu sunt interesati sa
aiba un copil in a 2 a casatorie”.
Prin eliminarea acestor expresii si inlocuirea lor cu cele care evoca prezentul se restabileste
contactul cu propriile trairi, cu figura.Se insista pe utilizarea expresiilor care semnifica „eu sunt ceea e
simt”.
Exemplu:
T „Simt ca esti incurcat, te ascunzi si incerci sa fii un personaj, sa joci un rol”
C „S-ar putea sa fie adevarat, dar fiecare, noi toti avem ceva de ascuns, toti suntem un fel de personaje
care ascund cate ceva.” (noi = generalizeaza, isi mascheaza trairile)
T „generalizezi atunci cand spui toti avem ceva de ascuns. Ceea ce inteleg eu suna astfel: <eu ma simt
aici si acum ca un personaj care joaca un rol, ca o masca>. Te rog, in continuare, sa folosesti la inceputul
frazelor cuvantul „eu” si sa inserezi in fraze sintegma „aici si acum” acolo unde crezi ca se potrivesc. Te
rog reformuleaza ce ai spus inainte si daca nu poti pentru ca tu consideri ca nu este adevarat ceea ce spun
eu, atunci spune <eu nu sunt un personaj care mascheaza acum si aici ceea ce este el in realitate.> poti
opta pentru una din cele 2 variante.”
Aceasta fraza fiind foarte lunga nu se foloseste in terapie ca atare, ci se segmenteaza si se asteapta
feed-back din partea clientului.
In acest exemplu terapeutul interpreteaza discursul clientului, focalizand, centrand discursul
clientului pe „eu care mascheaza trairile prezente.”
Terapeutul ii cere pentru a usura contactul cu figura sa foloseasa particula „eu” si sintagma „aici si
acum” si ii lasa optiunea de a declara ca nu este un personaj, o masca.
Exemplu: ca la examen
„Eu ma intreb ce se intampla cu mine (autoanaliza). De cateva luni (la trecut) sunt angoasat si ma
culpabilizez, ceea ce ma dezorganizeaza („ele” ma dezorganizeaza – abstractizare, a scos-o din el).”
Ce a facut clientul? Cum ar raspunde terapeutul? „inteleg ca aici si cum te simti angoasat si
culpabil”
29
Exemplu: ca la examen
„Este o fata de culoare, Ioana, care imi face curte. Pare ca ma iubeste. Ma gaseste interesant. Ea este
mulatra. Nu stiu ce sa mai fac.”
Cuvinte care indica o problema = ea ii face curte, ea il gaseste interesant – proiectie
T „Oare nu este mai corect sa spui ca tu esti indragostit de Ioana? Te rog sa reformulezi.”
C „Eu o iubesc pe Ioana, eu ii fac curte, eu o gasesc interesanta...”
FAZA 2
Aceasta faza presupune formarea la client a abilitatilor necesare identificarii, intr-o situatie noua, a
cauzelor generatoare de anxietate, nehotarare, adica a fondului preexisten la care se raporteaza figura.
Tehnica focalizarii este specifica acestui demers. Ea presupune un demers procesual:
1. verbalizarea senzatiilor fizice generate de imaginarea unei situatii/actiuni, a unei figuri.
Concentrarea atentiei pe propriul corp permite clientului sa perceapa si sa asocieze reactia fizica
concomitenta unei trairi prezente.
„Cand spui imi este frica de mama, ce simti?” Terapeutul da un exemplu si asteapta
suplimentarea.
2. se descriu trairile fizice, senzatiile fizice cauzate de o problema / situatie similara celei initiale.
„imi este frica de mama, imi este frica de femei.”
Terapetul il pune pe client sa descrie cu cat mai multa preciziece se intampla la nivel fizic atunci
cand se focalizeaza pe o problema specifica, care contamineaza, influenteaza trairile prezente – frica de
mama se transforma in frica de orice femeie.
3. se cere interpretarea senzatiilor fizice verbalizate, asociate trairilor prezente / figurii.
Interpretarea cuvintelor si a expresiilor in functie de senzatiile fizice este sustinuta de terapeut
„atunci cand repeti cuvantul frica ce simti? Concentreaza-te asupra ta, respira adanc, relaxeaza-te...”
4. terapeutul ii cere clientului sa identifice cauza care influenteaza trairile prezente si determina semnul
negativ al acestora. Aceasta identificare ii permite clientului sa asocieze cauzele cu senzatiile corporale.
Dar daca frica de femei este generata de frica de mama este foarte greu sa puna semnul negativ.
5. se cere refocalizarea pe 2 elemente simultan: cauza care a contaminat trairea negativa si trairea
negativa insasi. Altfel spus: refocalizarea pe problema extrasa de la nivelul fondului si pe trairea fizica
negativa.
Rezulta o descriere concreta. Problema este „am vrut sa fiu pe placul parintilor mei si imi era frica
de ei, iar acum traiesc acelasi sentiment in relatia mea de cuplu.”
Odata determinata cauza generatoare a trairii negative, cu fatetele ei fizica si psihica, se poate
trece la faza 3 a terapiei gestaltiste.
FAZA 3
Aceasta faza presupune confruntarea sistematica cu problema identificata la nivelul fondului,
pentru a reduce efectele ei contaminante asupra figurii.
Problema de la nivelul fondului poate fi „imi era frica de mama, doream dragostea mamei mele”,
iar efectele contaminante asupra prezentului „relatia cu seful, cu partenera”.
In problema identificarii influentei Eului personal se utilizeaza tehnica dialogului intern de
polarizare, care presupune confruntarea dintre ul contaminat si factorii contaminanti.
Un Eu contaminat se regaseste la nivelul figurii, fie prin trairi intrapunitive, fie prin trairi
extrapunitive.
Polul intrapunitiv se asociaza cu un Eu culpabilizat, angoasat, autoacuzator.
Polul extrapunitiv se asociaza cu un Eu agresiv, impulsiv, furios, acuzator.
Pentru a reduce impactul confruntarii dintre Eul corupt si factorii de contaminare, se apeleaza la
tehnica scaunului, din psihodrama. (se pun la dispozitia clientului 2 scaune – unul = Eul, altul = factorii
contaminanti. Clientul se muta de pe un scaun pe altul in functie de rolul jucat, construind astfel un dialog
exterior al interioritatii.)
Prin verbalizare Eul intrapunitiv se exteriorizeaza si clientul constientizeaza importanta si
intensitatea cu care fondul influenteaza figura.
Se continua cu aceeasi tehnica, dar de aceasta data cu scopul de a explica de ce acesti factori
actioneaza astfel.
30
Detasarea de fond si impunerea unui nou gestalt in care figura este originanta, presupune un
demers terapeutic indelungat.
Pe parcursul acestor intalniri terapeutul poate folosi si tehnica confruntarii, un demers agresiv,
un atac asupra clientului pentru a-i demostra contradictiile cu care se confrunta. Aceste contradictii,
distorsionari, scuze, dialogul interior sunt expuse explicit de catre terapeut. „inteleg ca-ti doresti asa cum
isi doreste mama ta, cu bani, cu ...”
Contradictiile pot aparea intre:
- sentimente si experienta „simt ca o iubesc, dar am fugit de am mancat pamantul”
- experienta si comportament
- sentimente si comportament
Distorsionarile sunt perceptii sau reprezentari false pe care clientul le are si care sunt generate de
aspectele traumatizante ale realitatii. „imi spui ca prietenii tai te izoleaza si te lasa constant pe alaturi / te
marginalizeaza (deformare perceptuala). Dar tu-mi spui ca faci orice pentru ai evita. Este posibil ca avand
aceasta reactie de evitare ca mai degraba tu sa te izolezi, sa te marginalizezi?” (reconditionarea perceptiei)
Dialogurile interioare defetiste sunt modalitati de gandire negativa care imobilizeaza clientul, il
impiedica sa rezolve adecvat problemele cu care se confrunta. Sunt dialoguri poluante caracterizate pri
tendinta de generalizare si decontextualizare nediscriminativa.
Exemplu: a dori sa fie intotdeauna iubit de toata lumea, sa faca doar cum vrea el, sa fie doar cum
vrea el, sa fie competent permanent, sa stie totul, etc
Subterfugiile sunt jocuri pe cre clientul le utilizeaza constient sau inconstient cu scopul de a
domina o situatie sau de a manipula pe cineva.
Exemplu: „pari a-mi spune ca te simti bine atunci cand ii spui fratelui tau de diversele probeleme
financiare pe care le ai si ca esti emotionat de cate ori il vezi ca e interesat de problemele tale si ca este
intotdeauna dispus sa te ajute. Nu este oare o modalitate de a folosi sentimentele lui pentru ca el sa-ti
plateasca constant cheltuielile pe care le faci iresponsabil?”
Utilizarea tehnicii confruntarii trebuie facuta cu multa grija urmand anumite reguli:
1. clientul trebuie sa aiba, sa i se ofere posibilitatea de a reactiona, de a-si exprima acordul sau dezacordul
fata de cele spuse de terapeut
2. formularea frazei trebuie sa fie descriptiva NU evaluativa, moralizatoare, acuzatoare
Alta tehica utilizata in terapia gestaltista este tehnica „numai decat”, care consta in descrierea de
catre terapeut a modificarilor sau evolutiei/demersului pozitiv care a aparut pe parcursul terapiei. „i-ai
spus sefului tau ca daca nu-ti face contract de munca pleci? YES! Este prima oara cand esti asertiv.”
31

Consiliere Psihologica

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Consiliere Psihologica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Consiliere psihologica Curs 1

Conf.Dr. Margareta Dinca 17.10.2006

Diferente intre consilierea psihologica si psihologia clinica

Consilierea psihologica ca modalitate de relationare cu clientul se confrunta cu forme

Repere semnificative in consilierea psihologica

Consilierea psihologica presupune explorarea si evaluarea simptomelor ca si sustinerea

Aceste exemple arata incapacitatea de a integra elementele situatiei la nivel subiectiv.

Consiliere psihologica Curs 3

Potentiale subiecte de examen:

Caracteristici ale interventiei in consiliere

Consiliere psihologica Curs 4

Tema pentru acasa:

In aceasta faza de evaluare, terapeutul este obligat sa foloseasca un limbaj cu termeni

In aceasta teorie experienta subiectiva reprezinta totalitatea experientelor traite si

Consiliere psihologica Curs 5

Tema pentru acasa:

Sentimentul de apartenenta este corelativ cu capacitatea de a recunoaste si accepta

Sentimentul de apartenenta implica absenta delimitarilor, absenta granitelor dintre

Consiliere psihologica Curs 6

b. Increderea in capacitatea clientului de a se vindeca.

Exercitiu – tip examen

C: “Am numai 15 ani si sunt foarte nervoasa, agitata…cred ca sunt insarcinata.”

C: “Sunt furios pentru ca ea/el vrea sa ma paraseasca.”

b. utilizarea unor cuvinte necorespunzatoare pentru reformularea sentimentelor

C: “Imi este frica de caini.”

c. utilizarea unei reformulari redundante:

C: “Imi este frica cand intalnesc caini.”

d. cand reformularea se refera la un alt sentiment decat cel exprimat de client:

C: “Sunt trist pentru ca am picat la examen.”

e. utilizarea reformularii intr-un moment nepotrivit.

Reformularea sentimentelor trebuie sa urmeze 4 reguli:

II. Clarificarea poate fi de doua feluri:

Asadar, terapeutul a cerut clientului sa expliciteze trei directii:

Potential subiect de examen:

B. Clarificarea cu interpretare se face prin asociere si sugestie.

1. Clarificare prin asociere

1. Clarificarea prin asociere.

a. Clarificarea prin asocierea aspectelor contradictorii

2. Clarificarea prin sugestie

a. Clarificarea sugestiva sau cu interpretare sugestiva este un demers de orientare,

c. Clarificarea sugestiva de evaluare, terapeutul evalueaza sub o forma sugestiva ceea ce

“am fost la mai multi specialisiti” = comportament

“nu credeti”= comunicarea unui sentiment asociat incertitudinii

Se desciu 5 nivele ale empatiei in relatia de consiliere:

Consiliere psihologica Curs 8

Acceptarea sentimentelor clientului, a comportamentelor acestuia si in loc de incurajare,

Terapeutul ofera un sfat nedirectionat

Terapeutul s-a limitat la cognitie, la o intelegere a experientelor si comportamentelor

Terapeutul are o relatie empatica “primara”, el comunica adecvat faptul ca a sesizat, a

Terapeutul interpreteaza implicitul sentimentelor clientului si arata ca intelege

1. sa raspunda unei intrebari existente implicit in discursul clientului si sa exprime explicit

Terapeutul interpreteaza respectul de sine, autoreprezentarea negativa ca o forma implicita

3. sa reuneasca sentimentele, comportamentele, experientele explicite in discursul clientului

4. pentru a ajuta clientul sa ajunga la o concluzie proprie in functie de sentimentele,

In utilizarea empatiei se pot face 2 greseli:

Indicatii practice de utilizare a empatiei:

1. concentrati-va pe esenta mesajului clientului, pe continutul emotional si cognitiv ca si pe

Consiliere psihologica Curs 9

Comportamentele sunt caracterizate de doua determinante, actiunea imediata in sine

a. Actiunea reflectata la nivelul constiintei a imediatului, a obiectivelor, a anticiparilor, a

S-ar putea să vă placă și