Enigma Otiliei (1938)

de George Călinescu
- roman balzacian/ realist/ interbelic –

Romanul este specia genului epic, în proză, de dimensiuni ample, cu o acțiune complexă
desfășurată pe mai multe planuri, la care iau parte persoanje numeroase și bine individualizate, având
un conflict puternic ce conturează o viziune amplă a lumii și vieții.
George Călinescu (1899-1965) a fost o personalitate complexă a culturii române, el
manifestându-se atât în calitate de scriitor (“Scrinul negru”, “Bietul Ioanide”, “Cartea nunții”), cât și
în calitate de istoric al literaturii (“Istoria literaturii române de la origini și până în prezent”) sau de
critic literar (“Opera lui Mihai Eminescu”).
Romanul “Enigma Otiliei” a apărut în anul 1938 și este un roman realist balzacian.
Tema operei pune în evidență prezentarea societății bucureștene din primele decenii ale
scolului XX, societate degradată sub puterea mistificatoare a banului. Titulul care inițial fusese
“Părinții Otiliei” și pe care autorul l-a schimbat la sugestia editorului, ilustrează un tip aparte de
feminitate enigmatică, Otilia fiind un amestec de maturitate și farmec tineresc.
Compozițional, perspectiva narativă este atât una obiectivă, dată de prezența naratorului
omniscient și a relatării la persoana a III-a, dar apare și un narator homodiegetic deoarece majoritatea
întâmplărilor sunt prezentate din perspectiva lui Felix Sima. De asemenea, spațiul este unul real, ce
prezintă evenimente ce au loc în casa lui Costache Giurgiuveanu de pe strada Antim din București, în
roman existând și un spațiu imaginar ce prezintă trăirile interioare ale personajelor. Evenimentele se
desfășoară în ordine cronologică, în primele decenii ale secolului XX. Romanul are 20 de capitole, nu
există un fir narativ, iar acțiunea ar putea fi structurată pe două planuri: unul care urmărește destinul
tânărului Felix Sima, motiv pentru care romanul poate fi considerat un Viedungs Roman, și altul care
urmărește istoria unei moșteniri. Totodată, balzacian,usmul romanului este dat de folosirea tehnicii
detaliului și a unor motive precum motivul moștenirii și cel al paternității.
În incipitul romanului, care este simetric cu finalul, este fixat timpul și spațiul desfășurării
evenimentelor (“începutul lui Iulie 1909”, “în strada Antim”), toate acestea fiind prezentate prin ochii
tânărului Felix Sima. Acesta rămăsese orfan și vine de la Iași la București să locuiască în casa
tutorelui său, Costache Giurgiuveanu, fratele mamei sale, dorind să studieze la Facultatea de
Medicină. El este întâmpinat chiar de tutorele său care îi spune că acolo nu locuiește nimeni, situația
fiind salvată de către Otilia, fiica vitregă a acestuia, care își dă seama cine este tânărul și îl invită în
sufragerie. Aici se aflau majoritatea personajelor romanului care jucau table. Astfel, tânărul îl
cunoaște pe unchiul său, un omuleș ciudat, care se teme de străini, pe fiica vitregă a acestuia, o tânără
încântătoare de care mai apoi se va îndrăgosti, pe moșierul rafinat, îndrăgostit de Otilia, Leonida
Pascalopol, și pe membrii familiei Tulea: Aglae Tulea, sora lui Costache, și pe Simion, soțul acesteia,
precum și pe cei trei copii ai lor: Titi, Olimpia și Aurica.
 Când merge în vizită la familia Tulea, deoarece fusese rugat de către Aglae să-l mediteze pe
Titi la limba latină, își dă seama de situația acesteia. Astfel, el realizează că Titi nu reușise să își ia
bacalaureatul din cauza dificultății sale de a învăța la limba latină și că această dificultate provenea
din automatismul gândirii sale, deoarece se mulțumea să copieze traducerea textelor făcute de Felix,
fără a încerca să înțeleagă ceva. Felix își dă seama că tânărul își moștenea tatăl care proda perne pe
etamină, atunci când acesta îi arată “picturile sale” care nu erau altceva decât copii ale unor cărți
poștale ilustrate. De asemenea, una dintre surori, Aurica, este o fată bătrână care încerca cu disperare
să își găsească un soț, machindu-se strident și făcând lungi plimbări la Șosea, iar faptul că nimeni nu-i
dădea importanță, o determina să fie răutăcioasă cu Otilia. Cealaltă fiică a familiei, Olimpia, trăia în
concubinaj cu un avocat fără procese, Stănică Rațiu, ce refuza să o ia în căsătorie, din cauza faptului
că tatăl ei nu îi dădea casa promisă ca zestre. Aceasta rămâne însărcinată, iar tatăl său îi dă zestrea
promisă în momentul în care Stănică Rațiu o ia în căsătorie. Ea naște un băiețel, pe nume Relișor, pe
care însă îl neglijează și moare la vârsta de două luni căzând din pătuț. Stănică Rațiu îi va cere, în
final, divorțul, nu înainte însă de a obține compasiunea babelor din cimitir la înmormântarea copilului.
În alt plan epic este prezentată iubirea adolescentină dintre Felix și Otilia, care se înfiripă
treptat, în urma vizitei celor doi la moșia lui Pascalopol din Bărăgan. Felix este gelos din cauza
familialității dintre Otilia și Pascalopol, acesta din urmă neștiind el însuși ce e patern și ce e viril în
sentimentele sale față de Otilia. Fata, deși îl iubea pe Felix, consideră ca acesta trebuie să își termine
mai întai studiile deoarece se înscrisese la Facultatea de Medicină.
Într-un alt plan epic, este prezentat Titi, mezinul familiei Tulea, care, deși nu își luase
bacalaureatul se înscrisese la Belle Arte. Acesta s-a îndrăgostit de sora unui coleg, Ana Sohațchi, ce îi
întinde o capcană și este prins într-o situație indecentă de către frații ei care îl obligă să o ia de soție.
Aglae nu se poate obișnui cu această situație a fiului său și, ajutată de Stănică Rațiu, o acuză pe fată
de excrocherie și îl conving pe Titi să divorțeze.
Evenimentele se precipită și Otilia pleacă la Paris cu Pascalopol fără să dea nimănui o
explicație. Felix este disperat, iar Aglae face o criză de nervi din cauză că Aurica nu avusese norocul
Otiliei. Lui Felix îi este prezentată Georgeta, o curtezană înterținută de un general bătrân pe care o
vizitează pentru a se consola după plecarea Otiliei. Simion Tulea, se simte din ce în ce mai rău,
ajungând să se considere Isus care tocmai a înviat, motiv pentru care este închis la ospiciu, unde va
muri uitat de familie.
După întoarcerea Otiliei și a lui Pascalopol de la Paris, Costache este îndemnat de către
moșier să o înfieze pe Otilia, dar acesta ezită din cauza zgârceniei, hotărând totuși să îi construiască
fetei o casă cu materiale adunate de la demolări. Din cauza epuizării, el face un atac cerebral și este
imobilizat la pat, fiind îngirijit cu devotament de către Otilia și Felix, spre disperarea membrilor
familiei Tulea care se mutaseră în casă, pândind moartea bătrânului și ascunzătoarea unde el își ținea
banii. Costache o roagă pe Otilia să îi coase un sac din pânză de cort în care să își pună banii. El face,
însă, o nouă criză și, până când Felix și Otilia se duc după doctor, Stănică Rațiu, care îl pândise pe
bătrân, îi fură acestuia banii și îi provoacă moartea. Deși, Felix o ceruse în căsătorie, Otilia îl refuză
explicându-i că este prea tânăr pentru ea și se căsătorește cu Pascalopol.
După un timp, este prezentat destinul personajelor: Felix ajunsese profesor universitar, medic
de prestigiu, autor de tratate de medicină și se căsătoriese cu fiica unui influent om politic, iar Stănică
Rațiu intrase în politică, se căsătorise cu Georgeta și devenise proprietar al unui bloc de locuințe,
patronând tripouri și cercuri de morfinomani.
Finalul prezintă întâlnirea din tren între Felix și Pascalopol, care era îmbătrânit, dar la fel de
elegant și care îi mărturisește lui Felix că i-a redat libertatea Otiliei pentru că se simțea prea bătrân
pentru ea și că aceasta a rămas o enigmă pentru el. Pascalopol îi arată o fotografie în care Otilia era
alături de noul său soț și în care Felix nu o mai recunoaște pe fata de care s-a îndrăgostit. Cuprins de
nostalgie, Felix revine pe strada Antim, unde casa lui Costache Giurgiuveanu îi oferă aceeași impresie
de spațiu nelocuit, la fel ca în seara sosirii sale la București.
Stilul scriitorului este anticalofil, trăsătură care încadrează romanul în realism, alături de
prezentarea verosimilă a realității. De asemenea, circularitatea romanului, care începe și se încheie cu
imaginea deplorabilă a casei lui Costache Giurgiuveanu, de pe strada Antim din București prezentată
din perspectiva lui Felix Sima, încadrează romanul în modernism. Totodată, faptul că personajele au o
singură trăsătură de caracter dominantă, înscrie romanul în clasicism, iar prezentarea naturii
Bărăganului în manieră fantastică, motivul orfanului și folosirea antitezei în caracterizarea
personajului, încadrează oprea în romantism.
În concluzie, “Enigma Otiliei” este un roman complex care ne oferă, așa cum spunea Liviu
Rebreanu, “o pagină de viață adevărată”.