UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

MASTER: Consiliere in asistenta sociala

ANUL I

REFERAT

Atitudinile sociale si schimbarea lor

STUDENT,
MILITARU DANIEL

LECT.UNIV.DR.,

Ionescu Claudia

2014

1
 Cuprins

1. Introducere……………………………………………………pag. 3

2. Definirea atitudinii……………………………………………pag. 4

3. Structura si formarea atitudinilor…………………………...pag. 6

4. Cum se schimba atitudinile?....................................................pag. 8

5. Bibliografie…………………………………………………….pag 11

2
 I. Introducere

Problema atitudinilor in psihologia sociala.

Pentru psihologia socială contemporană, conceptul de atitudine, fără îndoială, este cel mai
distinctiv şi indispensabil concept. Această părere o împărtăşesc aproape fără excepţie, toţi
reprezentanţii psihologiei sociale americane. Astfel, Allport, Faris, Park, Thomas, etc.,
consideră că o teorie adecvată a atitudinilor trebue să ducă cu necesitate la fundamentarea
oricărei psihologii sociale.

Intr-adevăr, considerând obiectul psihologiei sociale, aşa cum rezultă din cercetările curente
ale diferiţilor psihologi sociali, precum şi natura atitudinilor sociale, suntem de acord a
recunoaşte că acestea din urmă, fac parte integrantă din domeniul psihologiei sociale, intrucat
ea se ocupă printre altele, cu analiza mediului psiho-social in care trăieşte persoana. Ori, o bună
parte a mediului psiho-social consistă din atitudinea indivizilor care formează grupul. In felul
acesta, rezultă că domeniul psihologiei sociale se circumscrie pană Ia o anumită limită, odată cu
studiul atitudinilor, care, după cum vom vedea mai jos, mijlocesc relaţiile interpersonale ale
membrilor unui grup social dat, precum şi interrelaţiile acestora, cu aspectul material şi
simbolic al instituţiilor. înţelegerea persoanei umane, explicarea conduitei sale şi a motivelor
psiho-sociale care o determină, nu poate fi deplin asigurată decat prin cunoaşterea naturii
atitudinilor.

Deasemenea, viaţa socială şi culturală a grupului, manifestările economice, sociale, politice,

religioase, artistice, etc., ale membrilor care-l compun, nu primesc o explicaţie suficienta , dacă
facem abstracţie de fenomenul atitudinilor sociale. Căci, după cum observă Thomas, atitudinile
se găsesc intr'un mod mai mult sau mai puţin general, la toţi membrii grupului social. Ele au o
importanţă deosebită in organizarea vieţii indivizilor şi se manifestă in aproape toate activităţile
sociale şi culturale ale acestor indivizi.

3
 Iată cum cade, aşa dar, in sarcina psihologiei sociale, studiul naturii atitudinilor sociale,
precum şi explicarea raporturilor multiple intre experienţele subiective şi manifestările
obiective, care se întâlnesc împletite la tot pasul, In vieaţa personalităţii umane.
Mai ales in ultima vreme, nenumăratele studii teoretice şi cercetări experimentale,
întreprinse de diferiţi psihologi, ne arată cu prisosinţă importanţa problemei atitudinilor şi pană
la un anumit punct, identificarea lor cu domeniul psihologiei sociale. De aceea astăzi, credem
că nu poate fi vorba despre legitimarea dreptului la existenţă a conceptului In discuţie, întrucât
importanţa lui pentru psihologia socială este unanim recunoscută.

II. Definirea atitudinii

Prin atitudine se intelege o dispozitie interna a individului, care subintinde perceptia sa si

reactiile sale fata de un obiect sau un stimul.

Bogardus: „ o atitudine este o tendinta pro sau contra fata de un element din mediu, care
devine astfel o valoare pozitiva sau negativa”.

A. Rosca: „O predispozitie mintala dobandita, mai mult sau mai putin durabila, de a reactiona
intr-un mod caracteristic (obisnuit favorabil / nefavorabil) fata de persoane, obiecte, situatii, idei
sau idealuri cu care individul vine in contact”.

Prima definite riguroasa a conceptului de atitudine a fost propusa de Gordon Allport, in

1935: ,,O atitudine este o stare mentala si neuropsihologica de pregatire a raspunsului, organizata
prin experienta de catre subiect, exercitand o influenta directiva sau dinamica asupra raspunsului
sau fata de toate obiectele si toate situatiile la care se raporteaza".

Aceasta definitie sugereaza ca atitudinea are mai multe elemente:

a) este o experienta personala cu un substrat neurobiologic si nu poate fi masurata decat

indirect, prin manifestarile comportamentale sau psihofiziologice;

4
 b) atitudinile constituie un ansamblu de elemente cognitive relative la un obiect carora le sunt
asociate evaluari afective pozitive sau negative;

c) atitudinile sunt precursoarele comportamentului;

d) individul produce reactii adaptate si consistente fata de obiectele asociate atitudinii.

Paul Popescu-Neveanu: atitudinea este „o modalitate relativ constanta de raportare a

individului sau grupului fata de anumite laturi ale vietii sociale si fata de propria persoana”.

Baron si Byrne: atitudinea se refera la „evaluarile noastre cu privire la orice aspect al lumii
sociale, masura in care avem reactii favorabile sau nefavorabile fata de probleme, idei, persoane,
grupuri sociale sau alte elemente ale vietii sociale”.

S. Chelcea: atitudinea este „pozitia unei persoane sau a unui grup, de acceptare sau de
respingere, cu o intensitate mai mare sau mai mica, a obiectelor, fenomenenlor, persoanelor,
grupurilor sau institutiilor”.

S. Asch: „atitudinile sunt tendinte de durata, determinate si formate prin experienta trecuta”.

Katz si McDonald: atitudinea este o predispozitie de a actiona pozitiv sau negativ fata de
persoane, obiecte si evenimente.

Multe definitii ale atitudinii subliniaza bipolaritatea acesteia, ceea ce presupune ca atitudinea
variaza pe un continuum de la favorabil, pozitiv, la nefavorabil, negativ, trecand prin zona 0,
neutra. Majoritatea atitudinilor sunt unipolare la nivel individual (pozitia persoanei este fie de
acceptare, fie de respingere o obiectului atitudinii), insa exista si situatii in care oamenii apreciaza
un obiect sub diferite aspecte si il depreciaza sub altele, stare numita ambivalenta. Scott defineste
ambivalenta drept coexistenta aprecierilor pozitive si negative fata de un obiect al atitudinii (de
ex: o persoana cu atitudine pozitiva fata de protejarea animalelor este de acord cu eutanasierea
cainilor vagabonzi – atitudine negativa).

5
 III. Structura si formarea atitudinilor
În legatura cu definirea conceptului de atitudine s-au configurat doua scoli de gândire.

A) Abordarea trifactoriala (Rosenberg si Hovland, 1960) sustine ca o atitudine include:

1. o componenta cognitiva, în masura în care evaluarea obiectului se bazeaza pe anumite

cunostinte, perceptii, credinte, opinii, reprezentari si amintiri.

2. o componenta afectiva pozitiva, negativa sau mixta, în care se regasesc emotiile,

sentimentele si starile noastre de spirit fata de un anumit obiect.

3. o intentie/dispozitie comportamentala sau, altfel spus, tendinta de a actiona într-un anume

fel fata de obiect (exprimata verbal, ca intentie sau observata direct).

B) Abordarea unifactoriala (Olson si Zanna, 1993) întelege prin atitudine numai

componenta afectivă. Îmi place, îmi displace, iubesc, urasc, admir, detest sunt cuvintele
obisnuite prin care oamenii îsi descriu atitudinile. Atitudinea este o evaluare globala a
obiectului pe o dimensiune continua de tip „favorabil/nefavorabil”.

Atitudinile sunt in mare parte invatate social, dar au si un fundament genetic. Exista trei surse
majore ale formarii atitudinilor:

A. Invatarea sociala ;
B. Compararea sociala ;
C. Factorii genetici

A. Învăţarea socială

Cele mai cunoscute forme de învăţare socială sunt reprezentate de:

 condiţionarea clasică

O învăţare implicită prin asociaţii şi se întemeiază pe următorul principiu: cînd un stimul îl

precede cu regularitate pe un altul, primul stimul devine un „semnal“ pentru apariţia celui de-al
doilea. Prin urmare, cînd primul stimul se manifestă, subiecţii învăţă să aştepte că urmează

6
stimulul consecutiv. Printr-un mecanism recurent de acest tip se achiziţionează acelaşi tip de
reacţie la cei doi stimuli, reacţia devenind manifestă. De exemplu , copilul asociaza in repetate
randuri reactii negative ale tatalui cand vede o persoana de etnie rroma.

 condiţionarea subliminală

Expunerea frecventă la stimuli care se manifestă chiar sub pragul conştienţei determină o
schimbare atitudinală. Este esential rolul intaririi comportamentului prin recompensa si
pedeapsa; de ex: o atitudine pozitiva a copilului fata de scoala este intarita de parinti prin diferite
comportamente (zambet, lauda)

 condiţionarea instrumentală

Subiectul învaţă punctul de vedere „bun“ şi primeşte, în schimb, o recompensă simbolică, prin
întărirea răspunsului său „corect“.

 modelarea atitudinală prin preluarea comportamentului „celuilalt“. Copilul observa si

imita comportamente si reactii ale parintilor.

Vor construi un model atitudinal şi o conduită convergentă nu cu ceea ce spun, ci cu ceea ce fac
cei cu care relationeaza.

B. Compararea socială

Se bizuie pe o perspectivă teoretică construită de L. Festinger (1954) ce susţine că

atitudinile sociale se achiziţionează nu doar prin învăţare socială, ci şi printr-un proces de
comparare simbolică şi semantică pe care subiectul o efectuează cu „celălalt“ similar şi
semnificativ, pentru a stabili dacă lectura realităţii la care a ajuns este relevantă şi adecvată.

C. Factorii genetici

Studii longitudinale efectuate de echipele coordonate de R. Arvey (1989, 2000) şi L.Keller

(1992, 2003, 2009) :

 corelaţie semnificativă între consistenţa genetică şi similaritatea atitudinală, prin

comparaţiile atitudinilor subiecţilor–gemeni monozigoţi (identici) sau dizigoţi (diferiţi)
faţă de o serie de instanţe sociale:

7
  în același mediul social / în medii diferite.

Ereditatea are un rol in formarea atitudinilor. La gemenii monozigoti (identici), chiar crescuti in
medii sociale si familiale diferite, atitudinile coreleaza mult mai ridicat pozitiv decat la cei
nonidentici. Factorul innascut este mai prezent in atitudinile fata de lucruri mai concrete (de ex:
gusturile muzicale) decat fata de cele abstracte. Baza genetica poate influenta indirect multe din
atitudinile concrete. De ex: dispozitia genetica de optimism influenteaza o serie de evaluari ale
obiectelor sociale, cum ar fi o mai mare satisfactie in munca, in comparatie cu pesimismul.

IV. Cum se schimba atitudinile?

Omul este supus, intreaga viata, unui bombardament informational, in vederea schimbarii
atitudinilor sale. Mesajele trimise de catre mass-media, de catre persoane sau grupuri, au un
character persuasiv, nazuind sa schimbe atitudinile noastre.Aceste oferte de asistenta psihologica
si educationala rectifica deficientele de formare initiala, ofera "arme" intelectuale, morale,
affective cu care individul poate face fata noilor solicitari .
Cum se produce schimbarea? Schimbarea este o consecinta a primirii unor informatii, a
receptarii si prelucrarii unor mesaje. Conteaza deci cine comunica, ce mesaj transmite, cum o
face, scopurile urmarite, contextul psihosocial in care sunt antrenati receptorii (nivelul lor de
instructie, intensitatea asteptarilor exprimate de acestia, sistemul lor de relatii interpersonale
etc.).
Sa analizam importanta fiecaruia dintre factorii care concura la acest proces:
a) "comunicantul" (sursa),
b) modul de a comunica;
c) tinta urmarita
Sursa (persoana, institutia, gruparea) este cea mai importanta veriga ce poate afecta modul
in care comunicarea este receptata. Oamenii sunt dispusi sa-si schimbe atitudinile numai atunci
cand argumentele comunicantului sunt garantii ale unui "beneficiu", ale unei achizitii (in plan
intelectual, comportamental), care va conduce la dobandirea unor "avantaje" (=cresterea valorii
personale, un status social mai inalt, satisfactii profesionale, confort psihic superior). Daca
individul nu acorda credit sursei de informatii, el isi organizeaza o strategie de "rezistenta" la

8
persuasiunea emitatorului de mesaje. Pare deci logic sa acordam atentie mai intai celui ce
vorbeste, scrie, comunica, transmite. Credibilitatea sau puterea de convingere a unei surse de
mesaj este un determinant important in schimbarea atitudinala. Daca este "verosimila", sursa are
mai mare valoare stimulatoare. Aprecierea acestei calitati este legata de autoritatea sursei, de
oferta sa comportamentala anterioara, de calitatea contactelor pe care primitorul le-a mai avut cu
sursa. Oricat de mare este discrepanta intre mesaj si atitudinea actuala, primitorul este dispus sa
se schimbe daca comunicatorul este "credibil", daca are prestigiu, pozitie sociala nestirbita,
calitati personale probate. Chiar daca sursa este noua. Statusul scazut al sursei, in schimb, face
mesajul neverosimil si scade atractia pentru schimbare.
Fiecare dintre noi poate gasi exemple in mediul sau social; o persoana care si-a mentinut
verticalitatea, care nu a facut compromisuri, care si-a pastrat tinuta morala este credibila, pe cand
un individ care a fost antrenat mereu in tot felul de combinatii dubioase sau a oscilat
comportamental, functie de imprejurari, ne apare ca un profet mincinos, chiar daca este
purtatorul de cuvant al unor valori pe care le-am admirat, la care aderam in genere. Puse in gura
unor persoane devalorizate moral, ele isi vor pierde puritatea, puterea de atractie. Bilantul
cercetarilor psihosociologice asupra competentei sursei ne arata ca impactul mesajului are o mai
mare acuitate daca cel ce transmite este perceput ca superior din punct de vedere al instructiei,
inteligentei, reusitei profesionale, stilului de comportare decat receptorul. Efectul competentei
depinde de incertitudinea receptorului relativ la problema pusa, ca si de motivatia sa pentru
aceastaproblema.
Ce strategie poate adopta sursa pentru a face credibil mesajul sau, pentru a inspira
incredere?
"Transmitatorul" nu trebuie sa fie (sa para) interesat personal de schimbarea atitudinii
celuilalt, nu trebuie sa se angajeze pasional in acest demers. E recomandabil sa arate chiar
"dezinteres" sau sa fie capabil sa pledeze si pentru o cauza care e in contradictie cu dorintele
sale. Increderea se dobandeste si daca comunicarea se realizeaza "accidental", "intamplator" si nu
direct, manifestand programatic intentia de schimbare. In acest caz persoana (=partenerul) devine
suspicioasa. Iar daca persoana care comunica este "simpatica" sau numai convingatoare prin
stilul comunicarii, sansa schimbarii celuilalt este si mai mare. O persoana atractiva are o
influenta crescuta. 

9
 Posibilitatea obtinerii schimbarii depinde si de preferintele receptorului. De gradul sau de
instructie, de mediul sau de formare, de capitalul sau cultural, de atitudinile si mentalitatile
grupului social din care provine. Acceptam, de regula, o idee, o atitudine daca este apropiata de
ceea ce credem noi sau daca ne inspira simpatie, incredere cel ce incearca sa ne convinga.
Similaritatea este una dintre cele mai importante baze ale simpatiei si - s-a constatat - oamenii
sunt dispusi sa se lase influentati mai degraba de cei ce le seamana, decat de cei foarte deosebiti.
Important e si aspectul fizic al celui ce comunica: cei agreabili sunt mai degraba urmati decat cei
cu o infatisare neatractiva; cei ce vorbesc repede sunt mai convingatori decat cei ce vorbesc rar,
taraganat; competenta recunoscuta public, aura, statutul de expert impresioneaza. Suntem dispusi
adesea sa ne identificam cu unele persoane care ne atrag, conving, tulbura, emotioneaza. Si orice
antipatie fata de comunicator sau neincredere in competenta sa duce la respingerea mesajului. La
fel de importanta este si atitudinea celui ce comunica: cu cat intentia lui de a schimba pe celalalt
(ceilalti) este mai vizibila, mai usor de descifrat, cu atat sansele de a obtine rezultatul dorit sunt
mai mici. Comentariul sau, de aceea, trebuie sa fie "dezinteresat", impartial, sa denote integritate
si onestitate.
Sursa poate fi si grupul (de "apartenenta" sau de "referinta") care exercita "presiune"
asupra individului pentru a-l schimba. Avem adesea tendinta de a "merge cu ceilalti", de a
impartasi parerile celor pe care-i admiram sau din randul carora facem parte. Daca grupul isi
insuseste mesajul unui individ, atunci il face sa devina mai "convingator" pentru fiecare individ,
ii confera "greutate".

SITUATIA concreta in care se desfasoara "atacul" pentru schimbarea atitudinii poate

avea un rol important in obtinerea succesului. Iata, mass media, comentatorii politici ne
avertizeaza ca schimbarea economiei noastre este o problema dificila, dureroasa, care se poate
solda cu efecte secundare nedorite. Prevenirea, "atentionarea", "pregatirea" publicului pentru o
situatie dificila o face mai usor suportabila, aceasta pierzandu-si efectul de "soc". Stim ca toate
tarile est-europene se confrunta cu somajul, fenomenul e prezent si la noi, pare "firesc" sa se
accentueze in anii viitori. O "atmosfera" favorabila schimbarii se poate repercuta asupra
potentialilor receptori, "contactul psihosocial" poate modifica efectele mesajului.
Situatia concreta a receptorului poate determina (re)organiza tacticii sale defensive. El isi
construieste, de pilda, argumente care sprijina propria sa pozitie si repsinge "ofensiva"
oponentului, apeland la "situatia concreta", la contextul psihosocial care este nefavorabil

10
schimbarii. Daca insa pozitia sa initiala nu este ferma, atunci nici chiar crearea unei atmosfere
ostile nu poate bloca schimbarea. Contextul poate fi organizat prin strategii educationale,
formandu-l pe individ pentru receptare, pregatindu-l pentru cunoastere si atitudine favorabila fata
de schimbare. Numai cine constientizeaza problematica, numai cine dobandeste informatii
alternative despre posibilitatea rezolvarii unei situatii dificile poate intelege nevoia schimbarii
sau rezistentei la schimbare.

V. Bibliografie

 Mihaela Boza, Atitudininel sociale si schimbarea lor, 2012, ed. Polirom

 Chelcea, Septimiu (2008) Atitudinile sociale. În S. Chelcea (coord.). Psihosociologie.
Teorii, cercetări, aplicaţii Iaşi: Polirom.
 Iluţ, Petru (2004) Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de
psihosociologie . Iaşi: Polirom.
 Malim, Tomy [19 97 ]( 2003 ) Atitudinile şi schimbarea atitudinilor. În Psihologie
socială Bucureşti: Editura Tehnică.
 Wosińska, Wilhelmina [2004](2005) Atitudinile şi comportamentele. În Psihologia
vieţii sociale Bucureşti: Editura Renaissance.

 Mihai Golu, Fundamentele psihologiei, Editia a V-a, vol. I, Editura Fundaţiei

România de mâine, 2007
 Ioan Radu et colab, Psihologie socială, Editura EXE SRL, Cluj- Napoca, 1994.
 Vasile Cernat, Psihologia stereotipurilor, Editura Polirom, Iaşi, 2005.

11