Articolul 52.

COMPONENŢA INFRACŢIUNII
(1) Se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite de
legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă.
(2) Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui
articol concret din prezentul cod.
1. Art.52 alin.1 CP reglementează componenţa de infracţiune ca bază juridică pentru calificarea
infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. Componenţa de infracţiune constă din totalitatea
semnelor obiective şi a celor subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă
drept infracţiune concretă.
Componenţa de infracţiune se formează din patru grupe de semne ce caracterizează cele patru
elemente ale infracţiunii, dintre care două obiective: obiectul şi latura obiectivă, şi două subiective:
subiectul şi latura subiectivă.
2. Obiectul infracţiunii constă în valorile şi relaţiile sociale împotriva cărora sunt îndreptate faptele
care constituie elementul material al infracţiunii şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin
săvârşirea acestora. Obiectul infracţiunii, conform art.2 CP, îl constituie persoana, drepturile şi
libertăţile acesteia, proprietatea, mediul, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi
integritatea teritorială a RM, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept.
Comentariul desfăşurat al obiectului infracţiunii se dă în capitolele şi articolele concrete din partea
specială a CP (de exemplu, obiectul infracţiunilor din cap.I al părţii speciale a CP îl constituie pacea
şi securitatea omenirii, cel al infracţiunilor incriminate de cap.II este viaţa şi sănătatea persoanei
etc.).
Fiecare din grupurile de infracţiuni reglementate de partea specială a CP se clasifică în capitole
după obiectul generic (de grup): securitatea publică şi ordinea publică în cap.XIII, autoritatea
publică şi securitatea de stat în cap.XVII etc.
3. O mare parte din infracţiuni au un obiect material, care constă în obiectele, lucrurile, bunurile sau
corpul persoanei faţă de care sau împotriva căreia a fost îndreptată acţiunea sau inacţiunea criminală
(de exemplu, obiectul material al infracţiunii de omor intenţionat (art.145 CP) îl constituie corpul
persoanei, cel al infracţiunii de furt (art.186 CP) - bunurile altei persoane etc.). Nu toate
infracţiunile au un obiect material, deoarece nu la orice infracţiune valoarea socială ce constituie
obiectul juridic este susceptibilă de încorporare într-un lucru, bun sau persoană. Dintre infracţiunile
lipsite de obiect material pot fi menţionate calomnia (art.170 CP), denunţarea calomnioasă (art.311
CP) etc.
4. Obiectul material nu trebuie confundat cu instrumentul (mijlocul) material de care infractorul s-a
folosit ori s-a putut servi la comiterea faptei (de exemplu, o scrisoare de ameninţare folosită pentru
a şantaja sau alta pentru a da sfaturi cum să fie săvârşită infracţiunea, ranga cu care a fost spartă uşa
în timpul furtului etc.).
5. Latura obiectivă a infracţiunii constă din totalitatea condiţiilor privitoare la actul de conduită,
cerute de lege pentru existenţa infracţiunii. Semnele principale ale ei sunt: acţiunea sau inacţiunea
prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, urmarea sau rezultatul prejudiciabil şi raportul de
cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, şi urmarea sau
rezultatul prejudiciabil al infracţiunii. Prin acţiune se înţelege activitatea fizică, comportarea umană
activă, interzisă şi descrisă prin textul incriminator al infracţiunii. Prin acţiune se săvârşesc
majoritatea infracţiunilor, cum ar fi omorul intenţionat (art.145 CP), jaful (art.187 CP) etc.
6. Prin inacţiune se înţelege rămânerea în inactivitate, pasivitatea. Infractorul se abţine să acţioneze
în sensul îndeplinirii unei obligaţiuni de serviciu sau civice, impuse prin lege, alte acte normative
sau care decurg din contracte etc. Prin inacţiune se săvârşesc astfel de infracţiuni ca lăsarea în
primejdie (art.163 CP), neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului (art.200 CP),
refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii (art.313 CP) etc.
7. Din punct de vedere fizic, urmarea sau rezultatul este o modificare pe care acţiunea sau
inacţiunea incriminată a produs-o în lumea obiectivă, externă. În cazul infracţiunilor formale
urmarea constă într-o stare de pericol care, fiind subînţeleasă, nu este menţionată, adeseori, în textul
incriminator. Nu există infracţiune care să nu producă un rezultat, pentru că orice infracţiune aduce
atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi pentru că, în mod obligatoriu, orice atingere
se concretizează într-o anumită acţiune sau inacţiune care, tocmai din cauză că loveşte într-o valoare
pe care legea o apără, este prejudiciabilă, socialmente periculoasă. Obligativitatea existenţei unui
rezultat, a unei urmări e determinată implicit de dispoziţiile art.17, 18 CP, care, definind formele şi
modalităţile vinovăţiei, arată că acestea constau în prevederea sau lipsa de prevedere a rezultatului,
a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii.
8. Semnele secundare ale laturii obiective sunt timpul (art.9 CP), locul săvârşirii faptei (art.12 CP),
modul, metoda, mijloacele, împrejurările săvârşirii infracţiunii etc.
9. În accepţiunea art.21 CP, drept subiecţi ai infracţiunii sunt considerate persoanele fizice
responsabile care, la momentul săvârşirii infracţiunii au atins vârsta de 16 ani, precum şi persoanele
juridice, cu respectarea anumitor condiţii prevăzute de alin.3 şi 4 art.21 al CP. Persoanele fizice care
au atins vârsta de 14 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor
deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi pentru infracţiunile grave, prevăzute expres de
alin.2 art.21 CP. În afară de persoană fizică şi juridică şi vârstă, ca semn principal al subiectului,
este luată în consideraţie şi responsabilitatea persoanei, reglementată de art.22, 23 CP.
10. În cazul anumitor infracţiuni, pentru existenţa propriu-zisă a faptei penale sau pentru ca ea să
îmbrace o formă calificată, subiectului i se cere, potrivit legii, să îndeplinească, pe lângă condiţiile
indicate deja, o condiţie specială, adică să aibă o calitate specială. Este vorba de un subiect special
al infracţiunii. De exemplu, subiect al infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală (art.308 CP) poate
fi doar persoana care efectuează urmărirea penală; subiect al infracţiunii de trădare de Patrie
(art.337 CP) poate fi doar un cetăţean al RM etc.
11. Latura subiectivă constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a
infractorului faţă de materialitatea faptei săvârşite, pentru ca acea faptă să constituie infracţiune.
Semnul principal ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracţiuni este vinovăţia.
Vinovăţia poate fi intenţionată (art.17 CP) sau din imprudenţă (art.18 CP). În cazul unor infracţiuni
se cere existenţa unei duble forme de vinovăţie (art.19 CP). Fapta se consideră săvârşită fără
vinovăţie doar în cazurile indicate expres în lege (art.20 CP).
12. În cazul anumitor infracţiuni, pentru completarea laturii subiective, prin textele de incriminare
ale acestora sunt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi motiv.
13. Prin scop al infracţiunii se înţelege obiectivul urmărit de infractor, prin săvârşirea acţiunii sau
inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii (de exemplu, scopul infracţiunii de trădare
de patrie (art.337 CP) constă în dăunarea pricinuită suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale,
securităţii de stat şi capacităţii de apărare a RM etc.).
14. Prin motiv al infracţiunii se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia infracţională şi, pe
cale de consecinţă, punerea în executare a deciziei.
15. Conform art.52 alin.2 CP, componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea
infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. Numai constatarea corectă a componenţei de
infracţiune poate sta la baza calificării concrete a unei fapte conform prevederilor părţii speciale a
CP.