Universitatea “Transilvania” Braşov

Facultatea de Ştiinţe Economice

Masterat: Management Financiar Bancar

Sistemul informaţional privind contabilitatea de

gestiune şi calculaţia costurilor în condiţiile aplicării
metodei pe comenzi la SC Micro Product SRL

Îndrumător: Adrian Trifan

Autor: Gires Tünde
Grupa: 8581

2010
 CUPRINS

1. Prezentarea companiei Micro Product SRL 3

2. Analiza situaţiei economice –financiare a SC Micro Product SRL 3
3. Introducerea în contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor 6
4. Metoda pe comenzi 6
5.Aplicarea metodei de contabilitate de gestiune şi calculaţia costurilor pe
comenzi la întreprinderea SC Micro Product SRL 8
6. Avantajele şi dezavantajele metodei pe comenzi 11
7. BIBLIOGRAFIE 13
8. ANEXE
 Prezentarea companiei Micro Product SRL
Este o societate producătoare de uşi şi ferestre din metal. Prin calitatea şi fiabilitatea
produselor pe care le comercializează, societatea vine în întămpinarea celor mai pretenţioase
cerinţe ale cumpărătorilor, datorită serviciilor gratuite de consultanţă şi analizarea individuala a
nevoilor fiecărui client. Garanţiile îndelungate ale produselor dau siguranţa şi certitudinea
calităţii pe care o oferă clienţiilor, fiind satisfăcuţi pe termen lung.
Datele entităţii Micro Product SRL:
• Înfinţată: din data de 16 mai 2003
• Sediu pe str. Mihai Viteazu, nr. 82, loc. Braşov.
• Număr din registrul comerţului: J08/926/2003
• Forma de proprietate: 35- Societăţi comerciale cu răspundere limitata
• Activitatea preponderentă (cod CAEN): 2512- Fabricarea de uşi şi ferestre din metal
• Cod unic de înregistrare: 15443243.

Analiza situaţiei economice – financiare a SC Micro Product SRL

Problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare firmă vizează, în principal,
stabilirea şi consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă în spaţiul economic concret în care
activează, obiectivul major spre care se îndreaptă, costurile implicate şi şansele de izbândă.
Analiza economico-financiară prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice de care
dispune, concură la diagnosticarea stării diferitelor procese şi fenomene, le descoperă structura,
stabileşte relaţiile de cauzalitate, factorii care le guvernează, descoperă legile formării şi
dezvoltării lor, iar pe această bază oferă conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind
îmbunătăţirea activităţii în viitor.
Principalele obiective ale analizei financiar-patrimoniale pot fi sintetizate astfel:
- stabilirea patrimoniului net, ca formă de evaluare contabilă a averii acţionarilor;
- detectarea unor eventuale situaţii ale dezechilibrului financiar, care ar putea constitui o
ameninţare pentru continuitatea exploatării;
- stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii, care interesează instituţiile financiare şi de credit;
- determinarea stării financiare;

3
- caracterizarea eficienţei elementelor patrimoniale.
Pe baza situaţiilor finaciare de la 31.12.2007 şi 30.06.2008 am calculat mai jos unele
dintre cele mai importante indicatori.
1.Indicator de risc
Gradul de îndatorare: Gî = Datorii totale/Active totale *100
Gî 2007 = 1980795/2148596*100= 92%
Gî 2008 = 3029553/2990322*100= 101 %
Arată în ce măsură bunurile companiei au fost dobândite prin împrumuturi. Acest
indicator dacă depăşeşte 60% putem spune că firma este supraîndatorat, care nu este un lucru
foarte bun.
2. Indicatori de lichiditate
2.1. Lichiditatea curentă: Lc = Active curente / Datorii curente
Lc 2007 = 0,91
Lc 2008 = 0,88
Rata lichidităţii curente vizează capitalul circulant. Lichiditatea curentă are o valoare mai
mică decât 1, ceea ce înseamnă că firma are nevoie să se împrumute sau să vândă o parte din
activele imobilizate pentru a-şi plăti datoriile, atestă faptul că unitatea nu dispune de
disponibilităţi suficiente pentru plata datoriilor. Valoarea optimă pentru acest indicator este în jur
de 2.
2.2.Lichiditatea imediată: Li = (Active curente – Stocuri) / Datorii curente
Li 2007 = 0,64
Li 2008 = 0,73
Rata lichidităţii imediate relevă situaţia acelor active care pot fi transformate imediat în
bani, deci. Acest indicator are valoarea sub limita acceptabilă, în general 1, ceea ce reflectă o
pondere mare a stocurilor în totalul activelor circulante, o situaţie negativă datorită valorilor mici
înregistrate de acest indicator.
3.Indicatori de activitate
3.1. Viteza de rotaţie a activelor imobilizate: VrAI = Cifra de afaceri / Active imobilizate
VrAI2007 = 2,97 ori
VrAI2008 = 3,77 ori

4
 Viteza de rotaţie a activelor imobilizate evidenţiază faptul că 1 RON investit în activele
imobilizate generează venituri de 2,97 RON în anul 2007 şi 3,77 RON în 2008.1
3.2. Viteza de rotaţie a activelor totale: VrAT = Cifra de afaceri / Total active
VrAT2007 = 0,77 ori
VrAT2008 = 0,66 ori
Acest indicator exprimă faptul că 1 RON investit în activitatea entităţii generează un
venit de 0,77 RON în 2007 şi de 0,66 RON în 2008.
4. Rata de solvabilitate: Rs = Capitaluri proprii/ Activul total *100
Rs 2007 = 5,8 %
Rs 2008 =10,52%
Exprimă în ce măsură firma îşi finanţează activele prin fondurile proprii (capital social,
rezerve, profituri acumulate). În acest caz nu există o legatură direct proporţională între valoarea
indicatorului şi eficienţa firmei; de multe ori o firmă se poate dezvolta mult mai bine utilizând
fonduri împrumutate, nu numai capitalurile proprii. Totuşi, o valoare extrem de redusa a acestui
indicator poate ridica semne de intrebare. Aceasta înseamna faptul că firma se bazeaza într-o
măsură foarte mare pe fonduri imprumutate, deci cheltuielile sale cu dobânzile pot pune
probleme în condiţii de profitabilitate redusă ca şi în cazul nostru. 2
5. Rata de rentabilitate
5.1. Rentabilitatea economică: Rec= Profit net/ Cifra de afaceri *100
Rec 2007= 2,91 %
Rec 2008= 0,96 %
Arată eficienţa cu care o companie îşi utilizează resursele şi prezintă evaluarea
echilibrului şi performanţei financiare. La compania analizată de noi nu arată un echilibru prea
bun acest indicator.
5.2. Rentabilitatea utilizării activelor economice: ROA = Profit net / Active totale *100
ROA 2007 = 2,25 %
ROA 2008 = 0,64 %

1
Ministerul Finaţelor Publice: Reglementări contabile pentru agenţi economici, Editura Economică, Bucureşti 2002,
pg. 207-212
2
Marius Dincă, Sorina Botiş, Gheorghiţa Dincă „Finanţe, monedă şi credit” Editura Universităţii Transilvania,
Braşov 2006, pg 344-352, 299-316

5
 Arată utilizarea eficientă a activelor companiei. În cazul nostru nu putem afirma că
momentan entitatea îşi utilizează eficient activele companie, din contră am putea recomanda să
schimbe chiar şi strategia adoptată până acum.

Introducerea în contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor

Contabilitatea de gestiune are ca obiect reprezentarea analitică a proceselor interne ale
întreprinderii care produc transformări cantitative şi calitative în masa patrimoniului. Informaţia
obţinută este destinată managerilor care trebuie să răspundă la întrebarea să aloce şi să utilizeze
resursele încredinţate de investitor.3
Obiectul şi scopul contabilităţii de gestiune presupune:
• Gestiunea stocurilor,
• Calcularea costului produselor, servicilor, activităţilor şi funcţiilor,
• Determinarea rezultatelor analitice prin compararea costului produselor cu preţul lor de
vânzare,
• Previziunea cheltuielilor şi veniturilor prin întocmirea reţelei interne de bugete,
• Controlul costurilor şi bugetelor prin intermediul abaterilor.
Fiecare unitate îşi stabileşte modul de organizare a contabilităţii de gestiune.
Metoda pe comenzi
Comandă poate fi considerată orice acţiune, lucrare sau serviciu. Metoda se aplică în
entităţile cu producţie individuală şi în cele cu producţie de serie mică, ca şi în cazul nostru, la
fabricarea uşilor şi ferestrelor din metal.
Bazându-se pe conceptul costurilor integrale, metoda pe comenzi presupune desfăşurare
lucrărilor de calculaţie în etapele successive specifice metodelor absorbante.4
Purtătorul de cheltuieli folosit obligatoriu în programare este produsul, iar cel utilizat
pentru urmărirea costurilor de producţie este comanda.

3
V. Capotă, D. Hangan, M. Dinescu, R. Ionescu: „Contabilitate. Monografii contabile” Editura Niculescu, Bucureşti
2002, pg. 244
4
M. Epuran, V. Bărbăriţă, C. Grosu: „Contabilitate şi control de gestiune” Editura Economică, Bucureşti 1999, pg.
278

6
 Obiectul comenzii este diferit, după cum este vorba în producţia individuală care se
organizează, de regulă în varianta fără semnifabricate sau de producţia de serie care poate fi
organizată şi condusă atât în varianta fără semifabricate cât şi în varianta cu semifabricate.5
La producţia individuală şi de serie “fără semifabricate” comanda are ca obiect un produs
sau un lot de produse, în calcularea nefăcându-se separarea costurilor pe componentele acesteia.
Costul unitar se calculează la terminarea comenzii, prin împărţirea totalului cheltuielilor
aferente fiecărei comenzi în parte la cantitatea de produse finite rezultate din comanda
respectivă.6
În cazul producţiei fără semifabricate, comanda are ca obiect un produs sau un lot de
produse, calculaţia nefăcând nici un fel de separare a cheltuielior pe seama părţilor sau reperelor
componente. Relevă cel mult partea cu care participă în fabricaţie şi respective la formarea
costurilor fiecărei secţie de producţie. În cazul produselor deosebit de complicate şi cu ciclul
lung de fabricaţie, comenzile pot avea ca obiect nu produsul în întregime, ci o anumită parte
asamblabilă a acestuia, urmărirea şi înregistrarea cheltuielilor efectuându-se în aceleaşi condiţii.
Modelul sintetic privind calculul costului unei comenzi ia forma:
t
 n m

Ct = ∑  ∑ Chd + ∑ Chi 
s =1  d =1 i =1 
unde:
Ct – costul efectiv al comenzii
s – secţiile de fabricaţie care contribuie la executarea comenzii
Chd – cheltuielile directe dintr-o secţie la nivelul unui articol de calculaţie
d – articolele de calculaţie care formează cheltuielile directe
Chi – cheltuielile indirecte dintr-o secţie la nivelul unui articol de cheltuieli
i – articolele de cheltuieli indirecte.7
Metoda pe comenzi constă în colectarea cheltuielilor directe pe purtătorii de cheltuieli ce
se realizează cu o anumită comandă, cu ajutorul contului de calculaţie 921 “Cheltuielile
activităţii de bază” detaliat în conturi operaţionale de gradul II corespunzătoare structurii de
cheltuieli utilizate de către entitate (elemente primare sau articole de calculaţie).

5
Adrian Trifan: „Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor”, Braşov 2007
6
V. Capotă, D. Hangan, M. Dinescu, R. Ionescu: „Contabilitate. Monografii contabile” Editura Niculescu, Bucureşti
2002, pg. 249
7
Adrian Trifan: „Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor”, Braşov 2007

7
 Pentru contabilizarea cheltuielilor indirecte corespunzătoare secţiilor, atelierelor etc. în
care sunt lansate comenzile se utilizează contul de calculaţie 923 “Cheltuieli indirecte de
producţie” dezvoltat şi el pe operaţionale de gradul II în structura utilizată de către entitate.
Soldul contului de cheltuieli indirecte se repartizează ulterior, pe comenzi şi pe purtătorii de
cheltuieli din cadrul acestora, utilizând un anumit criteriu de repartizare.
În mod similar cheltuielile generale de administraţie sunt contabilizate în contul de
calculaţie 924“Cheltuieli generale de administraţie” pe elemente primare sau articole de
calculaţie. Repartizarea cheltuielilor generale de administraţie se face pe produsele lansate în
fabricaţie cu diverse comenzi.
Înregistrările contabile privind obţinerea producţiei, decontarea costurilor efective şi
închiderea conturilor contabilităţii de gestiune nu comportă particularităţi semnificative faţă de
cele prezentate până acum.8
Diferenţele care apar la terminarea comenzii între costul efectiv al ei şi costul la care s-au
înregistrat produsele predate se include în costul efectiv al ultimului lot. Producţia neterminată
este reflectată de totalitatea costurilor de producţie privind comenzile aflate în curs de execuţie la
sfărşitul lunii.9

Aplicarea metodei de contabilitate de gestiune şi calculaţia costurilor pe

comenzi la intreprinderea SC Micro Product SRL

Întreprinderea îşi desfăşoară activitatea la sediul societăţii, unde produce o producţie

mică sau în serii mici în funcţie de comenziile din luniile respective. El fabrică două tipuri de
produse: uşi şi ferestre de metal, produsul finit se obţine în două tipuri de exemplare.
Entitatea îşi calculeză costurile pe baza metodei contabilităţi de gestiune şi calculaţiei
costurilor pe comenzi deoarece, există doar două tipuri de produse (la care se foloseşte în
principiu acelaşi material şi aceleaşi costuri). Atât în antecalculţie cât şi în postcalcul purtătorul
de cheltuială este produsul unicat comandat. Aceste calcule se organizează în varianta fără

8
Adrian Trifan: „Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor”, Braşov 2007
9
M. Epuran, V. Bărbăriţă, C. Grosu: „Contabilitate şi control de gestiune” Editura Economică, Bucureşti 1999, pg.
280

8
semifabricate. Costurile efective al produsului se stabilesc numai la terminarea comenizii
respective.
Pentru realizarea înregistrărilor şi a calculări costului efectiv pentru comanda nr. 56 din
29.07.2008 am mers pe următoarele date cunoscute legat de comandă:
• în luna iulie 2008, s-a primit comanda nr. 56 de la clientul Popescu Florin de realizarea a
3 uşi de metal modelul Standard de interior,
• comanda s-a lansat în fabricaţie în acelaşi zi.
• În luna iulie nu s-a efectuat cheltuieli pentru acestă comandă, deoarece erau în lucru alte
comenzi spre finalizare, dar în schimb s-a elaborate antecalculaţia pentru aceste uşi.
Element de cheltuială Costul unitar- RON- Ponderea elementelor pe total
0. Materi prime şi materiale 1040 65%
1.Combustibil, energie şi apă 64 4%
2.Amortizarea imobilizărilor 32 2%
3. Lucrări şi servicii executate 16 1%
de terţi
4.Salarii personale 320 20%
5. Contribuţii privind salarile 96 6%
8. Alte costuri 32 2%
Total 1600 100%

În luna august 2008 s-au afectuat următoarele cheltuieli lansate în fabricaţie:

Element de cheltuială Cheltuieli aferente comenzii –RON-
0. Materi prime şi materiale 3000
1.Combustibil, energie şi apă 170
2.Amortizarea imobilizărilor 96
3. Lucrări şi servicii executate de terţi 40
4.Salarii personale 980
5. Contribuţii privind salarile 294
8. Alte costuri 50
Total 4630

Costul efectiv se urmăreşte şi se calculează în structura pe elemente primare de cheltuieli,

în structura în care au fost antecalculat. În raport cu acest mod de organizare se utilizează un
singur cont de calculaţie 921”Cheltuielile activităţii de bază”, care se dezvoltă pe operaţionale de
gradul doi în structura pe elemente primare.
1. Preluarea cheltuielilor din contabilitatea financiară în contabilitatea de gestiune:

9
 % = 901 4630 RON
921.0 3000
921.1 170
921.2 96
921.3 40
921.4 980
921.5 294
921.8 50
2. Obţinerea a produselor finite evaluate la costul antecalulta:
931 = 902 4800 RON
3 buc * 1600 RON= 4800 RON
3. La sfârşitul luni decontarea cheltuielilor efective aferente producţieie obţinute:
902 = % 4630 RON
921.0 3000
921.1 170
921.2 96
921.3 40
921.4 980
921.5 294
921.8 50
4. Determinarea şi înregistrarea diferenţei de preţ:

D 902 C
Chelt efective 4630 4800 Preţ de înregistrare

170 Diferenţă favorabilă

903 = 902 170 RON

10
5. Închiderea conturilor din contabilitatea de gestiune:
901 = % 4630 RON Cost efectiv
931 4800 Preţ de înregistrare
903 170 Diferenţa de preţ favorabilă

D 901 C
RC 4630
RD 4630
Soldat

Avantajele şi dezavantajele metodei pe comenzi

Avantajele metodei:
• Asigură o individualizare şi o calculare a costului unitar al produsului cât mai aproape de
realitate.
• Are o aplicabilitate uşoară şi nu necesită multă energie şi timp.
Dezavantajele metodei:
• Nu asigură la finele perioadei de gestiune cunoaşterea costurilor reale de producţie,
întrucât execuţia unor comenzi continuă şi în perioadele viitoare,
• Calcularea costului efectiv al comenzii la terminarea acesteia în totalitate nu permite
urmărirea operativă a costurilor în cazul comenzilor de lungă durată,
• Posibilitatea trecerii unor consumuri de materiale şi manoperă în cadrul aceluiaşi produs
de la o comandă la alta, denaturând costul produselor,
• La sfârşitul perioadei de gestiune apar multe comenzi în curs de execuţie, iar
determinarea şi evaluarea producţiei neterminate necesită un mare volum de muncă,
putând influenţa exactitatea, calitatea şi operativitatea indicatorilor calculaţiei,
• Evaluarea la costul standard, normat sau a unui produs similar fabricat anterior a
produselor predate parţial clienţilor înainatea terminării integrale a comenzii face ca

11
 devierile faţă de costul efectiv al produselor să fie suportat de ultima parte din comanda
respectivă, denaturându-se astfel costurile perioadei.

Concluzii
Datorită faptului că societatea noastră este una mai mică, cu comenzi nu foarte multe
conducerea companiei a hotărăt ca această metodă să fie aplicară mai ales pentru simplitatea s-a
şi pentru că entitatea lucreză efectiv pe comenzi. Până o comandă nu este finalizată nu se începe
următoarea şi astfel nu apar în mare parte dezavantajele metodei mai sus menţionate care ar
apărea la entităţi mai mari, cu mai multe produse sau cu mai multe comenzi în aceaşi perioadă.
Legat de situaţia economică finaciară compania trece printr-o perioadă mai grea, deoarece i-
au scazut numărul comenzilor şi din acest motiv s-au diminuat rentabilitatea companiei. Pentru a
putea rămâne pe piaţă societatea a fost nevoită să apeleze la un împrumut bancar pentru aşi putea
susţine activitatea, acest lucru se observă şi pe baza calculelor diferiţilor indicatori.

12
 BIBLIOGRAFIE

1. Adrian Trifan: „Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor”, Braşov 2007

2. Marius Dincă, Sorina Botiş, Gheorghiţa Dincă „Finanţe, monedă şi credit” Editura
Universităţii Transilvania, Braşov 2006
3. M. Epuran, V. Bărbăriţă, C. Grosu: „Contabilitate şi control de gestiune” Editura
Economică, Bucureşti 1999
4. Ministerul Finaţelor Publice: Reglementări contabile pentru agenţi economici, Editura
Economică, Bucureşti 2002
5. V. Capotă, D. Hangan, M. Dinescu, R. Ionescu: „Contabilitate. Monografii contabile”
Editura Niculescu, Bucureşti 2002
ANEXE