Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRANCOVEANU – PITEȘTI

FACUTATEA DE MANAGEMENT, MARKETING ÎN


AFACERI ECONOMICE
MANAGEMENT ȘI LOGISTICĂ

Disciplina:
ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

ARTICOL ŞTIINŢIFIC:
STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA ECONOMICO
FINANCIARĂ A SC ADALEXA SRL, ÎN VEDEREA
OBŢINERII UNUI CREDIT

Coordonator: Student:
Conf. univ. dr. Voicu Luminița Budin Marian-Bogdan
STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA ECONOMICO
FINANCIARĂ A SC ADALEXA SRL, ÎN VEDEREA
OBŢINERII UNUI CREDIT

I. REZUMAT

Lucrarea reprezintă rezultatele analizei financiare a societăţii SC ADALEXA SRL în


vederea obţinerii unei linii de credit de la Banca Transilvania.. Activitatea de analiză a
creditului este una complexă care presupune pe lângă culegerea informaţiilor aferente afacerii
şi managementului societăţii şi întocmirea unui diagnostic financiar al societăţii prin care
obiectivul urmărit este determinarea capacităţii financiare a întreprinderii de a genera profit,
capacitatea de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt şi lung, precum şi valoarea întreprinderii.
Astfel, nu s-a urmărit doar o relatare cifrică a rezultatelor obţinute prin calculul indicatorilor
economico finaciari, ci o interpretare a rezultatelor obţinute prin prisma cauzelor care le-au
generat, o previziune a evoluţiei acestor rezultate. În final, sintetizarea informaţiilor obţinute a
condus la găsirea unei structuri de finanţare care să se adapteze nevoilor reale ale societăţii
analizate.

II. CUVINTE CHEIE: analiză economico financiară, creditare, rentabilitate,


performanţe, bonitate, indicatori economico financiari.

III. INTRODUCERE

Obiectivele analizei financiare derivă din obiectivul fundamental al activităţii


întreprinderii. De-a lungul anilor a dominat ca obiectiv fundamental profitul maxim, care a
adus omenirii pagube imense atât în plan ecologic, cât şi social. În prezent, obiectivul final
este creşterea valorii firmei, care semnifică creşterea averii acţionarilor pentru societăţi. Un
asemenea obiectiv implică o rentabilitate superioară, dar în acelaşi timp şi asigurarea
lichidităţilor, a solvabilităţii, a echilibrului financiar.
Acest articol îşi propune să analizeze bonitatea agentului economic pe bază de
indicatori (de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate etc.), bazându-se pe informaţiile
financiare (bilanţ, cont de profit şi pierdere, balanţe de verificare, cash – flow etc.), instituţia
de credit urmărind apoi să identifice şi să cuantifice riscul performanţei clientului, riscul de
lichiditate şi riscul legat de structura capitalului şi finanţare. Informaţiile financiare sunt
importante deoarece reprezintă principalele instrumente utilizate de bănci în evaluarea
sănătăţii financiare a afacerii unei societăţi. De asemenea, aceastea permit băncii să testeze
validitatea informaţiilor conţinute în planul de afaceri şi financiar previzionat. Totuşi, datele
financiare singure, pot avea o valoare limitată pentru bancă, calculele respective fiind
efectuate, în principal, în scopul impozitării sau a altor scopuri decât solicitarea de finanţare.
Astfel cu ajutorul analizei economico financiare vor fi evidenţiate disfuncţionalităţile
şi elementele nefavorabile a performanţelor firmei, va identifica cauzele dificultăţilor
prezente şi viitoare ale întreprinderii şi va propune acţiuni de întreprins pentru ameliorarea şi
redresarea situaţiei.
Structura lucrării cuprinde la început o prezentare generală a cadrului juridic al
societăţii, urmată de o descriere a activităţii. Lucrarea se încheie cu analiza principalilor
indicatori economico financiari utilizaţi de banca Transilvania în vederea acordării
creditului.

IV. METODELE

Analiza economico financiară a firmei s-a făcut pe mai multe nivele. Prin analiza
tendinţelor fiecare înregistrare din bilanţ am evidenţiat-o ca un procent din totalul activelor şi
fiecare componentă a contului de profit şi pierderi ca un procent din vânzări. Prin analizarea
tendinţelor, am evidenţiat un tipar în lichiditatea, eficacitatea activităţii, capacitatea financiară
şi profitabilitatea afacerii. Prin analiza indicilor fiecare componentă a bilanţului şi a contului
de profit şi pierdere am considerat ca fiind 100% în anul de bază şi valorile din bilanţurile
anuale ulterioare ca procent din anul de bază. Prin analiza indicatorilor financiari am
comparat indicatorii în cadrul aceluiaşi set de declaraţii financiare putându-se identifica
punctele tari sau slabe din structura financiară a afacerii. Prin analiza dezvoltării/creşterii am
putut efectua o analiză comparativă asupra modului în care aşteptările corespund cu
performanţele anterioare şi cu previziunile evoluţiei mediului de afaceri. Acesta a permis
băncii să poată aprecia limitele până la care îşi poate suporta costurile înainte de a fi în situaţia
de a nu mai putea genera un flux de numerar capabil să asigure plata împrumutului contractat
cu banca.
V. REZULTATELE

În vederea stabilirii stării de fapt a societăţii s-au efectuat în acest sens cercetări pe mai
multe planuri:
 analiza poziţiei financiare pe baza bilanţului contabil;
 analiza performanţelor pe baza contului de profit şi pierdere.
Perioada de timp luată ca referinţă pentru această analiză este reprezentată de ultimii trei
ani de activitate, în vederea obţinerii unei imagini complete asupra evoluţiei situaţiei
economico financiare a firmei. Pentru efectuarea analizei s-au studiat documentele de sinteză
contabile, pornind de la premisa că acestea reflectă o imagine corectă, clară şi fidelă a
activităţii economice. Informaţiile sau preluat din actele juridice ale societăţii (statut, contract
de societate, contracte de credit), balanţe de verificare şi situaţii financiare anuale.
Denumirea societăţii este societatea comercială “ADALEXA” S.R.L. şi a fost înfiinţată
în data de 26/08/2011 prin hotărâre judecătorească şi prin înregistrare la Registrul Comerţului.
Societatea este persoană juridică română, organizată ca societate comercială cu răspundere
limitată conform Legii 31/1990 cu modificările şi completările ulterioare. Aceasta îşi
desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu reglementările din actul
constitutiv. SC ADALEXA SRL este o societate comercială deţinută privat. Conform
statutului, capitalul social al societăţii este de 200 lei subscris şi vărsat integral, fiind constituit
din 20 părţi sociale cu valoarea de 10 lei, aparţinând asociatului unic. Acesta nu s-a modificat
pe parcursul desfăşurării activităţii şi până în prezent. Patrimoniul societăţii este indivizibil şi
imprescriptibil.
Societatea comercială a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului din Judeţul
Argeș sub nr. J37/456/2011. SC ADALEXA SRL are Certificatul de Înregistrare Fiscală cod
RO 15698255. Sediul societăţii este în România, localitatea Curtea de Argeș, strada Despina
Doamna bl.E17B, et. 3, ap.24, sc. A, judeţul Argeș. Societatea nu are deschise puncte de
lucru. Durata societăţii este nelimitată, cu începere de la data înmatriculării în Registrul
Comerţului.
Societatea comercială ADALEXA S.R.L este o societate relativ tânară, apă-
rută pe piaţa locală şi zonală a prestatorilor de servicii din domeniul lucrărilor de construcţii.
Societatea şi-a început activitatea cu lucrări de mai mică amploare, dar care prin calitatea
execuţiei şi seriozitatea cu care au fost abordate angajamentele contractuale cu clienţii, au
condus la creşterea încrederii şi recomandarea pentru noi colaborări. Acestea au determinat
creşterea volumului de cereri de prestări de servicii şi ulterior la preluarea unor lucrări sau
contracte cu autorităţile locale din judeţul Argeș.
 Capacitatea organizaţiei de a se adapta cu rapiditate la cerinţele pieţei din domeniul
construcţiilor civile, a dat posibilitatea contractării de lucrări care au presupus un grad sporit
de dificultate sau care a presupus utilizarea de materiale şi tehnologii noi, pe care societatea le
deţine.
Managementul firmei a înţeles din primul moment că elementele cheie ale funcţionării
eficiente a activităţii este capabilitatea personalului şi că trebuie să întreprindă acţiuni care să
garanteze permanent, în concordanţă cu cerinţele impuse pe piaţă.
Analiza bilanţului ne va permite să apreciem rentabilitatea capitalului investit,
realizarea echilibrului financiar şi gradul de autonomie al întreprinderii.
Situaţia netă este un indicator relevant deoarece exprimă valoarea activului realizabil la
un moment dat, care interesează creditorul mai ales în cazul lichidării firmei. Firma
înregistrează o situaţie netă pozitivă şi crescătoare, aceasta reflectând o gestiune sănătoasă ce
maximizează valoarea întreprinderii. Rezultă că averea acţionarilor este în creştere.
Tabel nr. 1: Analiza situaţiei nete lei
Indicatori 2020 2021 2022 2021/2020 2022/2021
Active totale 329.291 624.766 664.503 189,73% 106,36%
Datorii totale 133.739 424.498 448.511 317,41% 105,66%
Situaţia netă 195.552 200.268 211.790 102,41% 105,75%
Dacă analizăm evoluţia patrimonială a firmei prin compararea dinamicii activelor totale
cu datoriile totale observăm că în anul 2021 dinamica activelor totale (89,73%) nu depăşeşte
dinamica datoriilor totale (217,41%,). În anul 2022 situaţia este inversă, dinamica activelor
(6,36%) depăşeşte dinamica datoriilor (5,66%). Dacă analizăm activul net din perspectiva
capitalului propriu observăm că cea mai mare contribuţie la creşterea acestuia este
determinată de rezultatul curent (profit) înregistrat în 2020, care în următorii doi ani se
reflectă în rezultatul reportat şi rezerve. Activul net arată dimensiunea gradului de sănătate a
firmei. Creşterea situaţiei nete are ca efect creşterea rentabilităţii şi a independenţei financiare
a firmei.
Elementele de activ înregistrează o evoluţie crescătoare, evoluţie datorată creşterii
activelor imobilizate cât şi a activelor circulante. Activele imobilizate cresc în 2021 cu 82,8%
datorită achiziţiei unui camion pentru transport marfă. În 2022 scad cu 8,27%, scăderere
influenţată de înregistrarea amortizării.
Activele circulante reprezintă a doua componentă a bilanţului, reprezentând calea cea
mai scurtă spre obţinerea unor lichidităţi pe termen scurt. Acestea sunt constituite din stocuri,
creanţe neîncasate şi disponibilităţi băneşti. Pe fondul dezvoltării activităţii în 2021 au crescut
activele circulante cu 87,54% faţă de 2020, prin creşterea stocurilor cu 324%, creşterea
creanţelor faţă de clienţi cu 616% şi scăderea disponibilităţilor cu 72%. În 2022 cresc activele
circulante cu 14% faţă de 2021 datorită creşterii stocurilor cu 84%, scăderii creanţelor cu 1%
şi creşterii disponibilităţilor cu 23%. Conform balanţei de verificare la 31.12.2022 stocurile
erau constituite din materii prime şi mărfuri, creanţele erau în proporţie de 99% comerciale iar
diferenţa era constituită din creanţe în legatură cu bugetul statului. În ceea ce priveşte
structura disponibilităţilor băneşti acestea sunt alcătuite din valoarea disponibilului existent în
conturile bancare şi a disponibilităţilor existente în casă.
Cheltuielile în avans reprezintă cheltuieli care se plătesc în exerciţiul curent, dar care se
referă la perioade fiscale viitoare, când urmează să fie incluse în costuri. În cazul firmei,
sumele existente în această categorie reprezintă asigurări şi RCA la utilaje pentru anul
următor. Valoarea acestora la data de 31.12.2022 este de 55.000 lei.
În componenţa capitalurilor proprii intră: capitalul social, rezervele, rezultatul reportat şi
rezultatul exerciţiului financiar. În ceea ce priveşte evoluţia capitalurilor proprii acestea
înregistrează creştere în ambele perioade. În 2021 capitalurile proprii înregistrează o creştere
prin repartizarea întregului profit aferent anului 2020 la rezerve şi rezultat reportat, profitul
aferent anului 2021 fiind neînsemnat (4.716 lei) şi înregistrând o scădere de 98% faţă de 2020.
În ceea ce priveşte componenţa capitalurilor proprii menţionăm:
- valoarea capitalului social este 200 lei şi a rămas neschimbat de la începerea
activităţii;
- alte rezerve ale societăţii sunt constituite în conformitate cu reglementările legale în
vigoare. În anul 2020 societatea a repartizat o parte din profit, în sumă de 95.352 lei
iar în 2021 a repartizat tot profitul net în valoarea de 4.716 lei, majorând astfel
valoarea altor rezerve până la suma de 100.068 lei.
- rezultatul reportat reflectă profitul aferent anului 2020 în sumă de 100.000 lei;
- profitul (rezultatul exerciţiului) obţinut de societate în anul 2020 şi 2021 nu a fost
repartizat ci reportat. În 2022 societatea înregistrează profit în creştere faţă de perioada
precedentă majorând astfel valoarea capitalurilor proprii.
În ceea ce priveşte evoluţia datoriilor constatăm că ritmul de creştere al datoriilor totale
îl devansează cu mult pe cel de creştere al capitalurilor proprii în 2021 (217% faţă de 2,41%),
în 2022 situaţia redresându-se, ritmul de creştere al datoriilor (5,66%) fiind cam la acelaşi
nivel cu cel al capitalurilor proprii (5,75%). Datoriile pe termen mediu şi lung au o evoluţie
ascendentă în 2021 crescând faţă de anul 2020 cu 680%, urmată de o scădere în 2022 ca
urmare a rambursării unei părţi din creditul contractat în 2021, firma nemaicontractând alte
credite în 2022. Datoriile pe termen scurt sunt reprezentate de: datorii faţă de furnizori, faţă
de bugetul statului şi local, salarii, datorii faţă de asociatul societăţii şi alte datorii. La sfîrşitul
anului 2022 cea mai importantă parte a datoriilor pe termen scurt era constituită din datoriile
comerciale în valoare de 189.106 lei, datorii legate de personal şi bugetul de stat în sumă de
2.931 lei şi sume datorate acţionarilor în valoare de 222.523 lei.
Putem conchide astfel prin a preciza că la sfârşitul anului 2022 există o uşoară
degradare a activităţii firmei, deoarece societatea nu poate să-şi acopere din activele lichide
datoriile exigibile, pasivul pe termen scurt fiind superior activului pe termen scurt. Această
situaţie se va detalia prin intermediul calculării celor mai importanţi indicatori economico
financiari prezentaţi ulterior.
Analiza echilibrului financiar al întreprinderii este dată de confruntarea fondului de
rulment cu necesarul de fond de rulment din care rezultă trezoreria netă.
Tabel nr. 2: Analiza echilibrului financiar lei
Indicator 2020 2021 2022 2021/2020 2022/2021
Fondul de rulment -13.356 -113.193 -104.659 847,51% 92,46%
Necesarul de fond -106.651 -139.367 -137.092 130,68% 98,37%
de rulment
Trezoreria netă 93.295 26.174 32.433 28,06% 123,91%

Pentru realizarea echilibrului financiar la nivelul întreprinderii, trebuie să se respecte


principiul potrivit căruia alocările permanente (imobilizari) trebuiesc finanţate pe seama
surselor permanente (capitalurile proprii şi împrumuturile pe termen lung), datorită rotaţiei
mai lente a acestora. Alocările ciclice (activele circulante) se finanţează pe seama surselor
temporare (datorii pe termen scurt).
Fondul de rulment negativ apare atunci când sursele permanente sunt mai mici decât
necesităţile permanente de alocare a fondurilor băneşti, de unde rezultă că întreprinderea nu
dispune de o marjă de securitate care să o pună la adăpost de evenimente neprevăzute.
Acest deficit de resurse permanente, degajat de ciclul de finanţare al investiţiilor a
determinat dezechilibrul financiar pe termen lung şi a contribuit şi la realizarea
dezechilibrului pe termen scurt, deoarece nu mai există surplus pentru reînnoirea stocurilor şi
creanţelor. Mărimea negativă a fondului de rulment reflectă absorbirea unei părţi din resursele
temporare pentru finanţarea unor necesităţi permanente. Aceasta situaţie ar putea fi mai puţin
nefavorabilă dacă firma ar duce o politică de investiţii accentuată. Fondul de rulment negativ
are implicaţii serioase asupra trezoreriei şi a capacităţii de plată. Gravitatea este determinată
de faptul că pe toată perioada există acest dezechilibru, existând un fond de rulment negativ în
creştere în 2021 şi cu o revenire uşoară în 2022. Situaţia din firmă este contrară principiului
de gestiune financiară: la necesităţi permanente se alocă surse permanente, astfel alocările pe
termen lung sunt finanţate din resurse pe termen scurt.
Analiza fondului de rulment nu este suficientă, ea trebuie completată cu necesităţile de
finanţare a unităţii, deci cu necesarul de fond de rulment. Acesta reprezintă partea din activele
ciclice care trebuie finanţate din sursele pe termen lung. Firma se află în situaţia în care nu-şi
poate finanţa activele circulante din surse stabile, ca urmare a fondului de rulment negativ.
Din tabelul de mai sus putem observa că valorile acestui indicator urmează acelaşi trend
ca şi fondul de rulment, reflectând existenţa unui surplus de resurse temporare în raport cu
nevoile temporare. Surplusul de resurse temporare va finanţa fondul de rulment, sau
trezoreria, în cazul nostru fondul de rulmet care este negativ. Evoluţia nefavorabilă a
indicatorului s-a datorat creşterii într-un ritm mai rapid a datoriilor de exploatare şi din afara
exploatării în comparaţie cu activele de exploatare si din afara exploatării. Această situaţie
este determinată de încetinirea vitezei de rotaţie a stocurilor şi a creanţelor, precum şi de
angajarea unor datorii de exploatare cu termene de plată mai relaxate.
Analiza trezoreriei nete este analiza echilibrului financiar curent, când se compară o
mărime relativ constantă (fondul de rulment) cu o mărime fluctuantă (necesarul de fond de
rulment). Trezoreria pozitivă reprezintă disponibilităţile bănești în conturi bancare și în casă.
În cazul firmei noastre, trezoreria pozitivă s-a obţinut prin înregistrarea unui fond de rulment
negativ, și un necesar de fond de rulment de asemenea negativ, dar în mărime absolută mai
mare. Astfel, deși teoretic trezoreria pozitivă reflectă un echilibru financiar, practic
întreprinderea se va confrunta cu un dezechilibru deoarece o parte din imobilizări și ciclul din
exploatare sunt finanţate din datoriile pe termen scurt.
Pornind de la analiza de ansamblu a situaţiei patrimoniale, pentru o analiză mai detaliată
a structurii activului, vom recurge la analiza acestuia pe baza ratelor de structură, care
vizează următoarele aspecte: stabilirea și evaluarea raporturilor dintre diferite elemente
patrimoniale, aprecierea stării patrimoniale și financiare, fundamentarea politicii și strategiei
firmei.
Tabel nr. 3: Analiza ratelor de structură lei
Denumire indicator 2020 2021 2022 2021/2020 2022/2021
Rata activelor imobilizate 63,44% 61,14% 52,73% 96,38% 86,24%
Rata activelor circulante 36,56% 36,14% 38,99% 98,84% 107,90%
Rata stabilităţii financiare 59,39% 43,03% 36,98% 72,45% 85,95%
Rata autonomiei globale 59,39% 32,05% 31,87% 53,98% 99,43%
Rata îndatorării la termen 0 34,22% 16,03% 134,22% 46,84%
Acoperirea serviciului datoriei 0 3,71 3,33

Rata activelor imobilizate reflectă ponderea elementelor patrimoniale aflate permanent


în patrimoniu şi măsoară gradul de investire a capitalului. Menţinerea valorii indicatorului în
intervalul 50-65% din totalul activelor societăţii pe perioada analizată reprezintă o
consolidare, o modernizare a infrastructurii întreprinderii care are consecinţe favorabile în
direcţia creşterii credibilităţii acesteia în faţa investitorilor şi a creditorilor. În valori absolute
nivelul activelor imobilizate este în creştere, punând în evidenţă rezultatul realizării unor
investiţii noi.
Firma prezintă o stabilitate financiară prin prisma valorilor mari ale activelor
imobilizate. O pondere mai mare a acestora poate crea pe termen scurt probleme de lichiditate
financiară, dacă întreprinderea nu dispune de suficient numerar pentru finanţarea afacerilor
curente. Analizând ratele descompuse din rata generală a imobilizărilor putem observa că
aceasta este compusă doar din rata activelor corporale. Rata activelor corporale ridicată de
100%, a bunurilor corporale în totalul imobilizărilor indică un grad redus de flexibilitate a
firmei, deoarece operează mai dificil o conversie a activelor sale în disponibilităţi, iar
creşterea acestei rate a constituit și una din cauzele angajării creditelor.
Rata activelor circulante reprezintă o măsură a flexibilităţii financiare a întreprinderii,
în masura în care evidenţiază importanţa relativă a activelor uşor de transformat în bani.
Această rată are o evoluţie oscilantă înregistrând o scădere nesemnificativă în 2021 şi o
creştere în 2022. Această creştere este determinată de creşterea stocurilor generate de
importanţa activităţii de producţie. Această creştere de stocuri generează o scădere a
disponibilităţilor băneşti, ceea ce generează probleme de lichiditate pe termen scurt. Având în
vedere că optimul acestui indicator este de maxim 50%, putem aprecia evoluţia ratei
stocurilor fiind favorabilă bunului mers al activităţii firmei.
Rata creanţelor înregistrează o creştere spectaculoasă în 2021 semnificând faptul că
societatea câştigă clientelă şi apoi o stagnare, ceea ce demonstrează că există dificultate în
încasarea lor. Această stagnare în 2022 concomitentă cu scăderea vânzărilor indică
capacitatea firmei de a vinde competitiv.
Rata trezoreriei este influenţată de raportul dintre durata medie de încasare a
creanţelor şi durata medie de achitare a obligaţiilor. Din analiza efectuată observăm faptul că
valorile ratei trezoreriei (2020(28%), 2021(4,19%) 2022(4,88%)) înregistrează o scădere
drastică, încadrându-se totuşi în intervalul de siguranţă 3-6%. Totuși, analiza ratei trezoreriei
trebuie făcută cu unele rezerve, deoarece informaţiile furnizate de acest indicator sunt extrem
de fragile. Astfel, o valoare ridicată a disponibilităţilor poate reflecta o situaţie favorabilă în
termeni de echilibru financiar, dar poate fi semnul deţinerii unor resurse ineficient utilizate, al
unor resurse neproductive. De asemenea, disponibilităţile pot înregistra variaţii de mare
amplitudine în intervale de timp foarte scurte: în câteva zile încasările pot să crească foarte
mult datorită unor intrări importante de fonduri sau, dimpotrivă, pot să scadă ca urmare a unor
plăţi mari concentrate pe un termen scurt (salarii, investiţii). În consecinţă, analiza ratei
trezoreriei la un moment dat, poate să fie nesemnificativă pentru analiza financiară a entităţii.
Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii adoptate de întreprindere în
domeniul financiar, prin evidenţierea unor aspecte privind stabilitatea financiară, autonomia
financiară, precum şi gradul de îndatorare.
Rata autonomiei globale reprezintă o masură mai conservatoare de analiză a finanţării
activelor întreprinderii, evidenţiind ponderea surselor proprii pe termen lung în totalul
pasivelor. Se consideră că existenţa unui capitalul propriu de cel puţin 1/3 din pasivul total
constituie o premisă esenţială pentru autonomia financiară a societăţii. Nivelul înregistrat de
întreprindere se situează în anul 2020 cu mult peste nivelul de 33%, iar în celelalte două
perioade se menţine în jurul nivelului de 33%. Scăderea ratei determină diminuarea
independenţei financiare a firmei, datorită creşterii capitalului împrumutat pe termen lung.
Rata stabilităţii financiare evidenţiază importanţa relativă a surselor de finanţare pe
termen lung şi trebuie corelat cu mărimea activelor pe termen lung. Se observă astfel că în
2021 acest indicator a avut un trend de scădere ca şi rata activelor imobilizate dar nu în acelaşi
ritm, acest lucru având o influenţă negativă asupra activităţii întreprinderii. Această rată are
valori sub ponderea activelor imobilizate în activele totale, rezultând că activele imobilizate
nu au fost finanţate în întregime din resurse permanente.
Rata îndatorării la termen are o evoluţie oscilantă, crescând în 2021 cu 32,22% şi apoi
scăzând la nivelul de 16,03%. Aceasta este consecinţa creşterii mai rapide a datoriilor cu
scadenţa peste un an comparativ cu capitalurile proprii. Reducerea acestei rate în 2022 se
datorează faptului că societatea nu a mai contractat credite noi iar capitalurile proprii au
înregistrat o uşoară creştere.
Indicatorul acoperirea serviciului datoriei ne prezintă informaţia potrivit căreia firma
reuşeşte să-şi acoperere din profitul operaţional plata ratelor şi dobânzilor la credit. Evoluţia
indicatorului arată că societatea mai are capacitatea de a contracta şi alte credite. Acest
indicator tratează solvabilitatea activităţii şi arată de câte ori încasările din operaţiunile
societăţii, înainte de plata dobânzilor, acoperă serviciul datoriei (3,71 în 2021 şi 3,33 în
2022).

VI. CONCLUZII

Activitatea de analiză a creditului este una complexă care presupune pe lângă culegerea
informaţiilor aferente afacerii şi managementului societăţii şi întocmirea unui diagnostic
financiar al societăţii prin care obiectivul urmărit este determinarea capacităţii financiare a
întreprinderii de a genera profit, capacitatea de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt şi lung,
precum şi valoarea întreprinderii. Prin analiza economico financiară a procesului de creditare
se încercă stabilirea tipului adecvat de finaţare. Astfel ea ajută la stabilirea echilibrului între
interesul băncii şi interesul clientului.
Analiza economico financiară oferă răspunsul la întrebarea: Pentru ce are nevoie
clientul nostru de credit? Finaţarea unei societăţi ar trebui să aibă ca scop acoperirea unei
nevoi de capital la un moment dat. Astfel analiza identifică situaţiile în care asociaţii se
identifică cu societatea lor şi utilizează resursele afacerii în scopuri propii. Astfel obiectul
finanţării nu va produce beneficii.
Rezultatele obţinute în urma analizei pot fi irelevante, dacă nu sunt explicate prin
prisma afacerii, care deşi se ghidează pe principii universal valabile este supusă influenţei
unor factori de mediu. Dea aceea, în analiza şi interpretarea rezultatelor obţinute trebuie să
căutăm dincolo de simpla interpretare a unor cifre, printr-o comunicare deschisă cu
managementul societăţii.
Analiza economico-financiară are un rol important în realizarea obiectivelor oricărei
firme, contribuind la cunoaşterea stării diferitelor fenomene, identificarea factorilor şi
cauzelor care provoacă anumite disfuncţionalităţi şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru
reglarea şi optimizarea rezultatelor economico-financiare ale fiecărei întreprinderi.

VII. REFERINŢELE BIBLIOGRAFICE:

1. Silvia Petrescu – „Analiză financiară aprofundată – Concepte, metode, studii de


caz”, FEEA, Iaşi, 2005;
2. Robu Vasile – „Analiză financiară aprofundată”, Suport de curs 2009;
3. Vasile Ilie – „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura ASE – Cap. 4 Situaţia
financiară a întreprinderii apreciată pe baza bilanţului;
4. Training Banca Transilvnia 2018 – „Suport de curs Analiză financiară”;
5. Training Banca Transilvnia 2020 – „Aspecte de bază în analiza de credit”;
6. http://ec.europa.eu/enterprise/newsroom/cf/_getdocument.cfm?doc_id=1046;

S-ar putea să vă placă și