Tema 5.

Comunicarea-cheia succesului professional

1. Definește conceptul de comunicare după criteriile de mai jos:
a) Din punct de vedere psihologic comunicarea reprezintă o relaţie între indivizi: „comunicarea
este în primul rând o percepţie. Ea implică transmiterea, intenţionată sau nu, de informaţii
destinate să lămurească sau să inluenţeze un individ sau un grup de indivizi receptori.”
b) Din punct de vedere sociologic comunicarea este privită ca „un ansamblu de modalităţi,
reţele de transmisie, echipamente individuale şi autonome care permite punerea la dispoziţia unui
public destul de larg a unei multitudini de mesaje”

2. Completează spațiile libere cu informația despre tipurile comunicării.

a. După criteriul mijloacelor fizice şi a analizatorului căreia se adresează stimulul
mesajului:
1) Comunicare acustică.
2) Comunicare tactilă
3) Comunicare chimică
4) Comunicare vizuală
b. După criteriul modurilor de realizare comunicarea poate fi:
1) Comunicare directă, caracterizată prin absenţa oricărei medieri. Emiţătorul şi receptorul se ală
în acelaşi loc, deci în proximitate fizică.
2) Comunicare indirectă, prin scriere, care utilizează medierea unor mijloace materiale
(instrumente şi suporturi) şi face posibilă transmiterea mesajului în timp şi spaţiu.
3) Comunicare multiplă, prin imprimate. Foloseşte posibilităţi tehnice prin care acelaşi mesaj
poate i multiplicat folosind canale şi suporturi diverse şi difuzat unui mare număr de receptori, în
timp şi în spaţiu.
4) Comunicare colectivă, realizată prin mijlocirea diferitelor tehnologii ce folosesc semnale
sonore, vizuale, simboluri, scrieri. Această comunicare se caracterizează prin faptul că emiţătorul
şi receptorul sunt grupuri, că mesajul este mediat de „un organ de informare” şi că el se poate
multiplica.
5) Comunicare de masă.
c. După criteriul relaţiilor emiţător-receptor se disting:
1) Comunicare privată.
2) Comunicare publică.

La rândul ei, comunicarea publică poate fi:

a) Comunicare educaţională.
b) Comunicare administrativă/instituţională.
c) Comunicare politică.
d) Comunicare artistică.
e) Comunicare religioasă.
f) Comunicare ştiinţiică şi tehnică.

3. Completează schema fundamentală a comunicării.

Mesaj Semnal Semnal Mesaj

Sursa Codificare Canal Decodificare Destinatie

Schema fundamental a comunicării.

4. Enumeră principiile comunicării și caracterizeazăle.

1) Comunicarea este inevitabilă (nu putem să nu comunicăm, orice comportament uman având
valoare de mesaj).
2) Comunicarea se desfăşoară la două niveluri: informaţional şi relaţional (orice comunicare se
analizează în conţinut şi relaţie deoarece nu se limitează la transmiterea informaţiei, ci induce şi
un comportament adecvat).
3) Comunicarea este un proces continuu (partenerii interacţionează în permanenţă fiind, prin
alternantă, stimul şi răspuns).
4) Comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie una analogică (verbală sau nonverbală).
5) Orice proces de comunicare este simetric sau complementar, dacă se întemeiază pe egalitate
sau diferenţă.
6) Comunicarea este ireversibilă (produce un efect asupra receptorului).
7) Comunicarea presupune procese de ajustare şi acomodare (mesajul căpătă sens numai în
funcţie de experienţă de viaţă şi lingvistică a fiecăruia dintre noi).

5. Descrie nivelurile comunicării umane în funcție de numărul persoanelor care participă

la comunicare.
 Comunicarea intrapersonală este comunicarea cu sine. Fiinţa umană se ascultă pe sine, îşi pune
întrebări, se îndoieşte sau se îngrijorează, se judecă sau reflectează, comunică în gânduri sau în
imagini. Comunicarea interpersonală este foarte importantă pentru echilibrul psihic şi îmbracă
forma dialogului interior sau a monologului absolut, discurs pe care subiectul îl creează şi uneori
chiar îl rosteşte în limbaj extern fără a avea un destinatar diferit de sine însuşi.

Comunicarea interpersonală este dialogul dintre două persoane. În cazul cel mai fericit, acestea
se ascultă pe rând încercând să se respecte şi să se înţeleagă reciproc şi vorbesc pe rând
încercând să transmită cât mai clar pentru celălalt ideile, nevoile, aspiraţiile, interesele şi
dorinţele lor.

Comunicarea de grup sau în echipă este dialogul într-un cadru intim de până la 10 persoane. În
grup sau echipă, persoana îşi petrece mare parte din viaţa sa socială. Aici se împărtăşesc
cunoştinţe şi experienţe personale, se rezolvă probleme şi se iau decizii importante, inevitabil se
creează şi se rezolvă conflicte. Acest nivel al comunicării umane va fi abordat mai pe larg în
capitolul dedicat comunicării în echipă.

Comunicarea publica se referă la comunicarea cu grupuri mari. Este tipul de comunicare de care
oamenii se tem cel mai mult. Când comunicăm în acest fel, ne 6 caracterizează următoarele
acţiuni: suntem angajaţi în relaţia vorbitor-auditor şi, primim mai multe conexiuni inverse.

Comunicarea in masa presupune comunicarea prin mass - media. Acest tip de comunicare
implică următoarele: comunicarea se face prin intermediul radioului, televiziunii, filmelor,
ziarelor, revistelor etc.; vorbitorul şi auditorul sunt izolaţi şi, astfel, conexiunea inversă este
limitată.

6. Comunicarea în cadrul grupurilor se distinge în dependență de tipologia și specificul

acestora, descrie tipurile de grupuri după cum urmează:

 grupurile formale de lucru  sunt grupurile stabilite de catre organizatii, in ideea de a

facilita realizarea scopurilor organizationale. Ele sunt special concepute, pentru a canaliza
eforturile individuale intr-o directie corespunzatoare. Cel mai obisnuit grup formal este
 constituit dintr-un superior si subordonatii care ii dau socoteala acelui superior. Ierarhia
celor mai multe organizatii nu este decat o serie de grupuri de lucru inlantuite.
 grup de comanda grupul de munca formal, care cuprinde un manager si subordonatii sai

 grup de interese grup creat pentru a facilita angajatilor urmarirea unui interes comun;

 grup de prieteni grup bazat pe raporturi afective legate de diverse trebuinte (fac impreuna
excursii, servesc cafeaua impreuna etc.).

7. Enumeră elementele care caracterizeaza un grup sau un colectiv de lucru.

- emiţătorul, este un individ, un grup sau o organizaţie care: posedă informaţie mai bine
structurată decât receptorul; presupune o motivaţie (stare de spirit); presupune un scop explicit
(alăturat mesajului) şi unul implicit (motivul transmiteri mesajului, uneori necunoscut
receptorului);
- receptorul este, de asemenea, un individ, un grup sau organizaţie - căruia îi este adresat mesajul
sau intra în posesia sa în mod întâmplător; primeşte mesajul într-un mod conştient şi sau
subliminal. După tipul de ascultare a mesajului, receptorii sunt: cei care ascultă pentru aflarea de
informaţii; cei care fac o ascultare critica; cei care fac o ascultare reflexibilă; cei care ascultă
pentru divertisment, etc.
- mesajul, îl constituie ansamblul format din informaţii obiective, judecăţi de valoare care privesc
informaţiile şi judecăţii de valoare şi trăiri personale în afara acestor informaţii etc.; de fapt
mesajul include datele, informaţiile transmise şi cadrul de simboluri prin care se oferă un înţeles
specific, particular acestor date, informaţii.
- decodarea, presupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operaţiunea corespunzătoare
codării, la nivelul receptorului de această dată.
- feedback-ul, element important al comunicării; ne arată măsura în care mesajul a fost înţeles,
crezut şi acceptat. Feedback-ul în calitatea sa de informaţie trimisă înapoi la sursă, poate fi
pozitiv (atunci când îndeplineşte un rol de motivare) sau negativ (când urmăreşte un rol
corector), imediat sau întârziat.
- canalul de comunicaţie, reprezintă calea care permite difuzarea mesajului. In sens larg, el
defineşte totalitatea posibilităţilor fizice de comunicare, iar în sens restrâns, este vorba de modul
de structurare a comunicărilor în cazul unui colectiv relativ la distribuţia în spaţiu a persoanelor.
- contextul comunicării, reprezintă cadrul fizic şi psihosocial în care comunicarea are loc.
Contextul comunicării este influenţat de factori ca: contextul fizic; contextul psihosocial;
proximitatea (distanţa dintre emiţător şi receptor); similaritatea (dată de interese, credinţe,
activităţi şi scopuri comune); apartenenţa de grup. Dimensiunile contextului comunicării sunt:
fizică, psihosocială, temporală, climatul, etc.