PREPARATELE HORMONALE ŞI ANTAGONIŞTII LOR

HORMONI – substanţe biologic active secretate de glandele endocrine şi de grupe de celule speciale
din diferite ţesuturi.
PREPARATE HORMONALE – substanţe obţinute din glandele endocrine a animalelor sau derivaţii
sintetici, ce exercită acţiune specifică (de substituţie) destinate pentru înlăturarea insuficienţei sau lipsei
activităţii glandelor şi celulelor cu secreţie endocrină
PREPARATE ANTIHORMONALE – substanţe sintetice ce inhibă sinteza şi/sau eliminarea hormonilor,
sau manifestă relaţii antagoniste la nivelul receptorilor specifici a lor.
Controlul metabolismului, creşterii şi reproducerii organismului este mediat de activitatea combinată a
sistemului neuroendocrin localizat la nivelul hipotalamusului, hipofizei, glandelor endocrine periferice şi
celulelor ţintă.
La nivelul hipotalamusului sunt sintetizate liberinele şi statinele, care prin intermediul fibrelor
neurosecretorii şi sistemului venos sunt transportate către hipofiză unde reglează eliberarea hormonilor
hipofizari (tropine).
Tropinele adenohipofizei la rândul său sunt eliminate în circuitul sanguin şi sunt transportate către glandele
endocrine periferice, stimulând activitatea lor incretorie (de eliberare a horonilor specifici).
 În cazul dereglării activităţii sistemului endocrin, pentru corecţia modificărilor specifice sunt
utilizaţi hormonii respectivi sau analogii lor sintetici, substituienţii (substanţe cu acţiune asemănătoare
hormonilor), antagoniştii hormonilor (blocatorii specifici a receptorilor hormonali).
 Aceste preparate sunt utilizate cu următorul scop:
 terapia de substituţie – administrarea preparatelor hormonale din exeriorul organismului în
cazurile insuficienţei producerii lor de căte celulele umane (insulinoterapia în cazul diabetului zaharat, doze
de susţinere de glucocorticoizi în cazul atrofiei induse a corticosuprarenalelor).
 stimularea funcţiei glandelor periferice – utilizarea preparatelor hormonilor tropi ai
adenohipofizei (corticotropina în atrofia corticosuprarenalelor); utilizarea blocatorilor receptorilor specifici
sistemului hipotalamo-hipofizar, care induce activarea eliberării liberinelor hipotalamice şi tropinelor
adenohipofizare (clomifen în sterilitatea anovulatorie).
 diminuarea funcţiei glandelor periferice – inhibarea sintezei hormonilor direct la nivelul
glandelor (tiamazol în hipertireoză); stimularea receptorilor specifici a sistemului hipotalamo-hipofizar,
care provoacă inhibarea eliberării liberinelor hipotalamice şi tropinelor hipofizare (uilizarea
contraceptivelor perorale combinate, danazol).
Clasicficarea preparatelor hormonale după structura chimică a lor
A. Substanţe de structură proteică şi polipeptidică
 hormonii şi preparatele hormonale ale hipotalamusului (statine şi liberine)
 hormonii şi preparatele hormonale ale hipofizei (tropine)
 hormonii şi preparatele hormonale ale pancreasului (insulina, glucagonul)
 hormonii şi preparatele hormonale ale paratiroidei (paratirina)
 hormonii şi preparatele hormonale ale tiroidei (tirocalcitonina).

B. Substanţe de structură steroidă

 hormonii şi preparatele hormonale ale corticosuprarenalelor (glucocorticoizii şi mineralocorticoizii);
 hormonii şi preparatele hormonale ale glandelor sexuale (androgenii, estrogenii, progestativele).
C. Derivaţii aminoacizilor (tirozinei şi metioninei)
 hormonii şi preparatele hormonale ale medulosuprarenalelor (adrenalina, nor-adrenalina);
 hormonii şi preparatele hormonale ale glandei tiroide (levotiroxina şi liotironina);
 hormonii şi preparatele hormonale ale epifizei (melatonina)
 Preparatele hormormonale ale hipotalamusului.
 Sermorelină – este un analog sintetic al somatoliberinei umane. Stimulează producerea şi
secreţia hormonului somatotrop al adenohipofizei.
 Indicaţiile: cu scop diagnostic, în caz de suspectare a insuficienţei somatotropinei la copii cu retard
în creştere.
 Regimul de dozare: cu scop diagnostic se administrează intravenos, subcutan şi intranazal, cu
colectarea preventivă (cu 15 min şi 1 min. până la administrare) şi ulterioară (peste 15, 30, 45, 60 şi 90
minute) a sângelui pentru determinarea concentraţiei plasmatice a hormonului somatotrop. Dacă
concentraţia hormonului respectiv în probele colectate nu depăşeşte 7 ng/ml, cauza subdezvoltării copilului
este considerată insuficienţa somatotropinei.
 Efecte adverse: pot fi senzaţiile de sufocare şi de congestie sanguină facială. Dureri în locul de
administrare.
 Contraindicaţii: sensibilitate mărită faţă de preparat, sarcină, perioada de lactaţie.
 Protirelină (rifatiroină) – analog sintetic a tiroliberinei. Stimulează producerea şi secreţia
hormonului tireotrop şi prolactinei.
 Indicaţii: diagnosticul diferencial al disfuncţiei glandei tiroide: hipotiroidiei (primare, secundare sau
ascunse) şi hipertireozei. Concluziile despre caracterul afecţiunii se face pe baza modificărilor nivelului
hormonului tireotrop şi hormonilor glandei tiroide la nivel plasmatic după 30 minute de la administrarea
intravenoasă a protirelinei.
 Efecte adverse: cefalee, devieri ale presiunii arteriale, stări de alarmare, transpirare abundentă,
senzaţie de constringere în piept, reacţii alergice, hiperemie şi dureri în locul administrării.
 Contraindicaţii: hipersensibilitate faţă de preparat, stenocardie instabilă, predispoziţie către
sindromul bronhoobstructiv.
 Somatostatină - analog sintetic al somatostatinei. Somatostatină naturală se produce la nivelul
hipotalamusului şi provoacă acţiune inhibitoare asupra producerii somatotropinei hipofizare. În afară de
acestea somatostatina poate fi produsă şi de D-celulele ţesuturilor periferice (mucoasa stomacală, pancreas),
unde îndeplineşte funcţia de inhibitor paracrinic al secreţiei. O altă proprietate preţioasă a somatostatinei
este capacitatea lui de a diminua evident circuitul la nivelul arterelor abdominale şi a micşora volumul
circulant la nivelul organelor interne, neprovocând devieri esenţiale a presiunii arteriale sistemice. Unltima
capacitate a somatostatinei determină sfera utilizării de bază a lui în practica medicală – pentru stoparea
hemoragiilor din arterele esofagiene varicos dilatate (de asemenea şi pentru profilaxia complicaţiilor
postoperatorii în cazul intervenţiilor chirurgicale asupra pancreasului şi în cazul fistulelor pancreatice,
intestinale şi căilor biliare). Utilizarea somatostatinei cu alte scopuri este limitată din cauza duratei de
acţiune scurte a lui (t1/2 de la 2-3 până la 3-6 min. din diverse surse). Durata scurtă de acţiune a lui este
datorită descompunerii masive a lui sub acţiunea endo- şi aminopeptidazelor plasmatice.
 Efecte adverse: vertij, senzaţii de sufocare, şi congestie venoasă facială, bradicardie, greaţă şi vomă.
 Octreotid (sandostatină) – analog sintetic al somatostatinei. Spre deosebire de somatostatină,
octreotidul acţionează timp îndelungat (t ½ - 100 minute) în mediu 12 ore. Proprietăţile de bază ale
octreotidului corespund celor a somatostatinei, i-ar durata lungă de acţiune a lui permite de a lărgi sfera de
utilizare a acestul preparat.
 Indicaţii: acromegalie (legată de capacitatea octreotidului de a inhiba increţia somatotropinei) în
cazul neeficacităţii dopaminomimeticelor şi imposibilităţii efectuării intervenţiilor chirurgicale, ulcer
gastric, gastrinom, carcinoid şi alte tumori secretoare (legată de capacitatea octreotidului de a inhiba
activitatea excretorie a ţesutului glandular). Se utilizează deasemenea şi pentru profilaxia şi stoparea
hemoragiilor din venele esofagiene varicos dilatate la pacienţii cu ciroză hepatică (legată de capacitatea
octreotidului de a diminua circuitul în arterele mezenteriale).
 Efecte adverse: devieri ale nivelului plasmatic a glucozei, greaţă, vomă, diaree, dereglarea funcţiilor
hepatice, in cazul utilizării îndelungate este posibil formarea calculilor biliari.
 Contraindicaţii: hipersensibilitate faţă de preparat, sarcină, perioada de lactaţie.
 Analogic dar mai îndelungat acţionează lanreotid. Perioada lui de semiveaţă este în jurul la 2,7 -7,7
zile. Este administrat intramuscular dată în 10-14 zile.
 Bromocriptină – dopaminomimetic cu acţiune stimulantă directă asupra receptorilor dopaminici la
nivelul SNC. Scade increţia prolactinei şi somatotropinei (în afară de aceste mai posedă acţiune
antiparchinsoniană).
 Indicaţii: acromegalie (în cazul imposibilităţii tratamentului chirurgical), galactorea, amenoree
prolactidependentă, de asemenea se mai utilizează şi pentru stoparea lactaţiei fiziologice.
 Efecete adverse: greaţă, vomă (cauzate de stimularea receptorilor dopaminici de la nivelul zonei
declanşatoare a vomei, triger zonei), reacţii psihotice – delir, halucinaţii (legate de stimularea
dopaminoreceptorilor scoarţei cerebrale), dischinezii (legate de stimularea receptorilor dopaminergici la
nivelul sistemului extrapiramidal), dereglări ale microcirculaţiei periferice – hipotensiune ortostatică,
spasmul arterelor periferice şi crampelor musculare legate de ele, xerostmie, constipaţii.
 Contraindicaţii: forme grave ale hipertensiunii arteriale, avecţiuni vasculare ocluzive, coreea.
 Gonadorelina şi alte preparate ale gonadoliberinei sunt analogi sintetici ale gonadoliberinei
naturale. Aceste preparate stimulează specific receptorii membranari ale celulelor gonadotrope a
adenohipofizei, în rezultat are loc acumularea în ele a diacilglicerolului şi inozitoltrifosfatului care
provoacă creşterea producerii şi eliberării de către aceste celule a hormonilor gonadotropi
(foliculostimulant şi luteinizant). Aceştea la rândul său măresc increţia hormonilor sexuali (estrogenilor şi
gestagenelor la femei şi testosteronei la bărbaţi). Aceste efecte se manifestă la administrarea unică sau
periodică a preparatelor respective. Însă dacă gonadorelina şi preparatele analoge vor fi administrate
permanent timp îndelungat, atunci efectul stimulant al lor se va schimba în înhibant (legat de desensitizarea
receptorilor hipofizari a gonadoliberinei). Aproximativ la a 14 zi de la începutul utilizării preparatelor,
scade producerea de foliculostimulant şi luteinizant la nivelul adenohipofizei, respectiv aceasta provoacă o
diminuarea a concentraţiei plasmatice a hormonilor sexuali până la nivel postcastraţional
(postmenopauzal). Toate aceste modificări provoacă o diminuarea a proliferării ţesutului hormonal –
dependent. Asigurarea concentraţiei plasmatice permanente a preparatelor este asigurată cu ajutorul unor
sisteme de asigurare permanentă cu preparat.
 Danazol (danoval, danol) – preparat sintetic de structură steriodă. După proprietăţile farmacologice
este un agonist parţial al receptorilor gestagenici (de asemenea şi celor androgenici şi corticosteroizi).
Actvitatea gestagenică este mică, în legătură cu ce preparatul nu provoacă efecte periferice gestagenice. În
acelaşi timp, penetrând prin bariera hematoencefalică, el stimulează receptorii gestagenici la nivelul
hipotalamusului şi hipofizei şi respectiv inhibă increţia gonadoliberinei şi gonadotropinelor. Aceasta la
rândul său provoacă inhibarea eliberării hormonilor sexuali şi scăderea proliferării ţesuturilor hormon –
dependente. Se utilizează intern (t1/2 – 1,5 ore).
 Indicaţii: endometrioza şi serilitatea indusă de ea), metroragia primară, macromastia, ginecomastia,
mastopatia, prevenirea acutizărilor în cazul edemului angioneurtic congenital.
 Efecte adverse: dereglări dispeptice, dereglarea funcţiei hepatice, nevrozitate, accese de sufocare,
vertij, cefalee.
 Contraindicaţii: porfiria, sarcină, perioada de lactaţie. Preparatele adenohipofizei
 Preparatele adenohipofizei sunt prezentate de:
 preparatele naturale umane ale hormonilor gonadotropi (foliculostimulant şi luteinizant)
 preparate recombinate cu activitate foliculostimulantă.
 Către primele se referă preparatele gonadotrope, obţinute din urina femeilor gravide sau femeilor
aflate în perioada postmenopauzală.
 Gonadotropină corionică (pregnil, profazi). Principiu activ (gonadotropină corionică umană)
obţinut din urina femeilor gravide. Provoacă ovularea, stimulează dezvoltarea şi eliberarea progesteronei şi
estrogenilor. La bărbaţi stimulează dezvoltarea celulelor interstiţiale Leidig şi eliberarea testosteronului.
 Indicaţii: la femei – sterilitate anovulatorie, intreruperea sarcini primare, eminenţă de avort spontan;
la barbaţi – azospermia, hipogonadism de origine hipotalamo – hipofizară.
 Efecte adverse: сefalee, iritabilitate, depresie, erupţii cutanate, la bărbaţi – retenţia lichidului în
organism.
 Contraindicaţii: tumori ale hipofizei, afecţiuni maligne hormonodependente.
 Gonadotropina menopauzală – se obţine din urina femeilor aflate în prioada postmenopauzală.
Preparatul conţine cantităţi egale (câte 75 UI) de gonadotropine naturale umane (foliculostimulant şi
luteinizant). La femei preparatul induce dezvoltarea folicului, la bărbaţi – induce spermatogeneza.
 Indicaţii: la femei – sterilitate anovulatorie, la bărbaţi dereglarea spermatogenezei.
 Efecte adverse: sindromul hiperstimulării ovariene la femei (disconfort în partea inferioară a
abdomenului, chisturi ovariene.
 Contraindicaţii: tumori ale hipofizei, ovarelor, testicolelor.
 Preparatele neurohipofizei
 Oxitocină – octapeptid sintetic, analog al oxipocinei endogene. Preparatul stimulează
receptorii specifici la nivelul uterului, în legătură cu care măresc tonusul şi activitatea contracţilă a
miometrului. Densitatea receptorilor în miometru se măreşte odată cu creşterea termenului sarcinii
şi respectiv creşte efectul uterotonic al preparatului, ajungând maxim nemijlocit înainte de naştere,
în perioada naşterii şi îndată după naştere. Acţionând asupra celulelor mioepiteliale a glandelor
mamare, oxitocină intensifică contracţiile elementelor musculare netede a alveolelor glandei mamare
şi provoacă o ameliorarea a eliminării laptelui. În afară de aceasta, oxitocină posedă un efect slab
antidiuretic asemănător vasopresinei. Preparatul este administrat intramuscular sau intravenos, t ½
- 3-5 minute.
 Indicaţii: stimularea naşterii (în legătură cu aceia că oxitocina nu relaxează colul uterin ea se
utilizează în asociere cu preparatele respective ce vor scădea tonusul colului uterin); pentru stoparea
hemoragiilor în perioada postpartum, legate de atonia uterină şi involuţiei insuficiente a ei; pentru
ameliorarea eliminării laptelui matern în perioada după naştere.
 Efecte adverse: tahicardie, hipotensiune, este posibilă retenţia apei în organism în cazul
administrării îndelungate a preparatului.
 Contraindicaţii: naştere prematură, necorespunderea căpuşorului fătului cu dimensiunele
bazinului la gravidă, hipertensiune arterială.
 Desmopresină (adiuretin CD)- peptid sintetic al vasopresinei. Acţiunea este legată de stimularea
receptorilor specifici V2 localizaţi lanivelul tubilor distali ai nefronului. Ei sunt cuplaţi cu adenilatciclaza
care activează „porii apoşi”, ca rezultat creşte reabsorbţia apei. Apare efectul antidiuretic al vasopresinei.
V1a receptorii sunt localizaţi la nivelul vaselor arteriale.Ei sunt cuplaţi cu fosfolipaza – C. La stimularea lor
în angiomiocite se comulează inozitolrifosfatul şi creşte conţinutul ionilor de Ca2+, respectiv creşte tonusul
vaselor cu majorarea presiunii arteriale. În afară de acestea, preparatul intensifică agregarea trombocitelor
şi măreşte activitatea factorului VIII al coagulării (prin stimularea respectiv a V1 şi V2 receptorilor).
Efectul antidiuretic se dezvoltă la administrarea parenterală (subcutană, intravenoasă, intramusculară şi pe
cale intranazală) şi drează 8 – 20 ore, necătând ca perioada de T ½ - este doar 75 minute.
 Indicaţii: diabetul insipid, poliurie acută (prin picurarea intranazală), hemofilia A şi boala Villebrand
(intravenos).
 Efecte adverse: hipertensiune, сefalee, greaţă, vomă, dureri abdominale cauzate de spazmul
intestinal.
 Contraindicaţii: retenţia lichidului în organism, anurie, insuficienţă circulatorie care necesită terapia
cu diuretice.
 Preparatele hormonale ale glandei tiroide
În practica medicală se utilizează preparatele hormonale ale glandei tiroide monocomponente (levotiroxina
sodică (tiroxina, eutirox, tiro-4 etc); liotironina (triiodtironina, tiroton etc) şi preparatele combinate:
tireoidina, tireotom (T3 + T4 = 1 : 4) şi tireotom forte; tireocomb (T3 + T4 + KI = 1 : 7 : 15); novotiral (T3
+ T4 = 1 : 5); iodtirox (T4 + KI)).
 Mecanismul de acţiune. Mecanismul de acţiune al preparatelor hormonale tiroidiene se poate realiza
la trei nivele. Primul dintre acestea şi cel de bază se consideră a se releva prin penetrarea în celulă şi
interacţiunea cu receptorii nucleari, inclusiv ADN, cu reglarea (majorarea sau micşorarea) expresiei genelor
cu influenţa ulterioară a sintezei proteinelor. Acest mecanism este realizat preponderent de T3 şi pactic
nemanifest la T4.
 Cel de al doilea nivel se realizează prin interacţiunea triiodtironinei cu receptorii membranei sau
citoscheletului cu creşterea captării glucozei şi aminoacizilor de către celule, precum şi stimularea Na+K+-
ATP-azei membranare.
 Prin cea de a treia ipoteză se estimează interacţiunea hormonilor tiroidieni cu receptorii din
membrana mitochondriilor cu reglarea oxidărilor celulalre.
 Preparatele tiroidiene manifestă un şir de efecte caracteristice.
 1. Intensifică creşterea şi dezvoltarea prin influenţa asupra proceselor metabolice în
ţesuturi, precum şi prin formarea şi eliberarea hormonilor de creştere.
 2. Influenţa asupra SNC. Hormonii tioridieni sunt indispensabili pentru:
 - dezvoltarea capacităţii intelectuale;
 - sinteza mielinei;
 - formarea lamininei în cerebel.
 3. Influenţa asupra metabolismului bazal. Hormonii tiroidieni cresc consumul de oxigen
şi metabolismul energetic al tuturor ţesuturilor şi organelor cu excepţia creierului, retinei, splinei,
plămânilor, gonadelor. Metabolismul bazal creşte (cu 60-100%) prin intensificarea fosforilării oxidative în
celule şi activităţii enzimelor microzomiale.
 4. Influenţa asupra SCV.
 - în cord creşte consumul de oxigen,
 - se dezvoltă efectul inotrop, cronotrop, dromotrop şi batmotrop pozitiv
 - majorarea debitului cardiac, volumului sistolic şi presiunii arteriale.
 5. Influenţa asupra metabolismului.
 Metabolismul lipidic.
 - stimulează trecerea colesterolului în acizi biliari cu reducerea hipercolesterolemiei
 - captarea LDL de hepatocite.
 - cresc sensibilitatea ţesutului adipos cu stimularea lipolizei cu majorarea în hipertiroidism a
concentraţiei acizilor graşi liberi în plasmă.
 Metabolismul glucidic.
 - acţiune contrainsulară cu hiperglicemie.
 - creşterea absorbţiei glucozei din intestin (în tireotoxicoză);
 - instalarea insulinorezistenţei (în hipertiroidism);
 - micşorarea rezervelor glicogenului în ficat şi ţesuturile periferice;
 - activarea gluconeogenezei;
 - dezvoltarea hieprinsulinemiei compensatorii.
 Metabolismul proteic.
 - la doze mici creşte sinteza proteinelor sau enzimelor,
 - la doze mari se intensifică dezaminarea cu instalarea unei balanţe azotate negative.
 6. Influenţa asupra tubului digestiv.
 - cresc secreţia de acid clorhidric şi pepsină, stimulează peristaltismul.
 7. Influenţa asupra oaselor.
 - stimulează creşterea oaselor şi procesul de osteoliză. Indicaţiile.
 A. pentru tratament de substituţie în:
 - hipotiroidism (primar, secundar şi terţiar);
 - hipotiroidism congenital (cretinism);
 - hipotiroidism nemanifest (ascuns –creşte doar TTH);
 - tireoidita autoimună (boala Haşimoto) cu hipotiroidism;
 - coma în mixedem;
 - tireoidectomia totală în carcinom;
 B. Cu scop de supresie se indică în:
 - tireoidectomia parţială în guşa nodulară toxică;
 - guşa difuză netoxică; guşa endemică, carcinom tiroidian, noduli funcţionali.
 Reacţiile adverse. La doze mari preparatele hormonale ale glandei tiroide produc simptome de
hipertiroidism cu exacerbarea efectelor farmacodinamice din partea organelor şi sistemelor.
 - La nivelul SNC se constată: hiperexcitabilitate, insomnii, ameţeli, tremor.
 - Simptomele cardiovasculare cel mai frecevent sunt manifestate prin: tahicardie, palpitaţii, accese
de angină pectorală,
 - Din partea tubului digestiv survin: anorexie, diaree, scădere ponderală.
 - La nivelul pielii se pot dezvolta transpiraţii, congestie cutanată.
 - în sânge hiperglicemie, balanţă azotată negativă, hipocolesterolemie
 Contraindicaţii
 Contraindicaţii absolute: hipertiroidismul , tiroiditele, cancerul tiroidian.
 Contraindicaţii relative servesc:
 - infarctul acut de miocard; cardiopatia ischemică, aritmiilele cardiace; hipertensiunea arterială;
insuficienţa cardiacă decompensată;
 - dereglări hepatice şi renale;
 - tuberculoza; diabetul zaharat; insuficienţa suprarenalelor;
 - asocierea cu anticoagulantele indirecte, antidepresivele triciclice, insulină, antidiabeticele orale,
glicozidele cardiace, colestiramină.
 Preparatele ce dereglează sinteza hormonilor tiroidieni (tioamidele)
 Indicaţile. Preparatele antitiroidiene din grupa tioamidelor sunt indicate în:
 - guşa toxică difuză (boala Grawes - Basedow);
 - pregătirea pentru intervenţie chirurgicală în caz de tirotoxicoză;
 - pregătirea pentru tratamentul cu preparatele iodului;
 - ca medicaţie adjuvantă a tratamentului radical al hipertiroidismului prin tiroidectomie sau prin iod
radioactiv.
 Preparatele care inhibă procesele de iodare şi eliberare a hormonilor tiroidieni.
 Indicaţiile. Iodurile se folosesc în:
 - formele uşoare ale tirotoxicozei, suplimentar la tiamazol;
 - cazurile grave pentru pregătirea către tiroidectomie;
 - asociere cu antitiroidienele şi propranololul în crizele tirotoxice;
 - protecţia glandei de afectarea cu iod radioactiv după realizarea stării de eutiroidie prin tioamide;
 - radiaţie excesivă. PREPARATELE HORMONALE ALE PANCREASULUI
 Preparatele antidiabetice:
 I. După mecanism
 1. Preparatele terapiei de substituţie:
 - prepartele insulinei
 2. Preparatele ce contribuie la eliberarea insulinei endogene:
 - derivaţii sulfonilureei
 I generaţie: tolbutamidă (butamidă), clorpropamidă.
 II generaţie: glibenclamidă, glipizidă, gliclazidă.
 3. meglitinidele: nateglinid, repaglinid.
 4. Preparatele ce contribuie la difuziunea glucozei în ţesuturi şi inhibă gluconeogeneza: -
biguanidele metformină
 5. Preparatele ce cresc sensibilitatea celulelor-ţintă la insulină:
 - tiazolidindionele roziglitazon, pioglitazon
 6. Preparatele ce inhibă absorbţia glucozei din intestin:
 - tetrazaharidele acarboza
 Sulfonilureicele. Mecanismul de acţiune. Derivaţii sulfonilureici îşi manifestă acţiunea
hipoglicemiantă prin mecanism pancreatic şi extrapancreatic.
 Mecanismul pancreatic rezultă din creşterea secreţiei insulinei şi secundar prin creşterea eliberării
somatostatinei şi micşorarea nuvelului glucagonului. La nivelul celulelor-beta ale pancresului derivaţii
sulfonilureici se fixează cu receptorii specifici (după tipul stimulatorilor fiziologici –glucozei, leucinei),
care sunt asociaţi cu canalele ionice de kaliu cu micşorarea efluxului acestor ioni din celulă. Ca rezultat
survine depolarizarea cu deschiderea canalelor calciului şi influxul ionilor de calciu în celulă. Calciul în
exces se leagă de calmodulină şi activează tirozinkinaze specifice care contribuie la exocitoza insulinei din
granule.
 Mecanismul extrapancreatic este cauzat de: creşterea afinităţii şi densităţii receptorilor
insulinici; stimularea sintezei transportorilor glucozei; inhibarea gluconeogenezei; majorarea sensibilităţii
celuleor-ţintă la insulină. Creşterea numărului şi afinităţii receptorilor insulinici a fost dovedit în studiul in
vitro pe hepatocite, precum şi la pacienţii cu diabet zaharat, când sulfonilureicele majorau sensibilitatea la
insulina exogenă sau cuplarea ei cu receptorii. De rând cu aceasta, preparatele pot influenţa fenomenele
care urmează activării receptorilor.
 Indicaţiile. Sulfonilureicele sunt indicate la bolnavii cu forme uşoare sau moderate de diabet zaharat
tip 2 în următoarele cazuri: pacienţii peste 35-40 ani, bolnavii cu pondere normală, mai rar cu obezitate,
maladia nu poate fi controlată prin dietă, exerciţii fizice etc.,
 Reacţiile adverse. Printre reacţiile adverse ale sulfonilureicelor se pot constata:
 - hipoglicemii până la comă (îndeosebi la preparatele de generaţia II);
 - deregări digestive (la 5% - greaţă, vomă, anorexie, diaree, dureri abdominale);
 - manifestări alergice (la 2-3% - erupţii cutanate, prurit, eritem polimorf, dermatită exfoliativă);
 - derglări hematologice (ca excepţie – leucopenie, şi trombocitopenie reversibile, agranulocitoză);
 - icter colestatic (la doze mari);
 - creştere ponderală (obezitate);
 - creşterea riscului maladiilor cardiovasculare;
 - edeme (la utilizarea clorpropamidei);
 - efect teratogen (anomalii) şi fetotoxic (hipoglicemii la făt);
 - rezistenţă secundară la sulfamide şi tahifilaxie;
 - efect antabus (după asocierea cu alcoolul).
 Biguanidele
 I. de scurtă durată (4-6 ore): metformină
 II. de durată lungă (14-16 ore): metformină – retard
 Indicaţiile. Indicaţia principală a biguanidelor este diabetul zaharat tip 2 cu obezitate unde sunt
benefice efectele asupra metabolismului glucidic şi lipidic, precum şi diminuarea apetitului. O altă indicaţie
este diabetul instabil în care se asociază la insulină pentru a reduce pericolul de hipoglicemii.
 Reacţiile adverse. Printre reacţiile adverse ale biguanidelor se enumără:
 - dereglări dispeptice (greaţă, vomă, discomfort abdominal, anorexie marcată, gust metalic în gură,
uneori diaree persistentă); lactacidoză; tahicardie şi majorarea presiunii arteriale; anemie megaloblastică;
accentuarea hipoglicemiiei la asocierea cu insulina şi sulfamidele antidiabetice.
 Preparatele insulinei
 I.după durata acţiunii
 Insulinele umane
 1. ultrarapidă şi foarte scurtă (începutul - 5-15min; durata – 2-5 ore):
 - insulină lispro - insulină aspart
 2. rapidă şi scurtă (începutul -15-30min; durata – 5-8 ore)
 - insulina umană regular (solubilă) ( humulin R, homorap, berlinsulin etc.)
 3. intermediară (începutul – 0,5-3 ore; durata – 10-24 ore)
 - insulina umană izofan (protamin-zinc) (humulin NPH etc.)
 - zinc- insulina umană (monotard HM etc.)
 Insuline bifazice
 - insulina umană regular solubilă mixată cu insulina umană izofan (humulin M2-
 M5, insulin mixtard etc.)
 - insulină lispro mixată cu protamin lispro
 - insulina aspart mixată cu protamin-insulină (NovoMix 30 etc.)
 4. lentă şi durabilă (începutul – 2-6 ore; durata – 24-36 ore)
 - insulina zinc cristalină umană suspensie (ultratard HM etc.)
 - insulină glargin
 Insulinele din bovine şi porcine
 1. rapidă şi scurtă (începutul -15-30min; durata – 5-8 ore)
 - insulina injectabilă neutră (actrapid, berlinsulin etc.)
 2. intermediarea (începutul – 0,5-3 ore; durata – 10-24 ore)
 - insulina zinc suspensie amorfă (insulina semilente sau semilong)
 - insulina protofan (protofan, iletin NPH etc.)
 - insulina zinc compusă (iletin II, insulină lente sau long etc.)
 - insulina solubilă mixată cu insulina izofan suspensie (insulin mixtard etc.)
 3. lentă şi durabilă (începutul – 2-6 ore; durata – 24-36 ore)
 - insulină zinc cristalină suspensie (insulină ultralente, ultralong)
 Indicaţiile. Printre indicaţiile preparatelor insulinei sunt:
 Absolute: - Diabet zaharat tip 1 (insulinodependent);
 - Stări de precomă şi comă;
 - Diabet zaharat în perioada de graviditate şi lactaţie;
 - În caz de contraindicaţii pentru antidiabeticele orale.
 Relative: - Diabet zaharat tip 2 insulinonedependent decompensat cu
 cetoacidoză;
 - Diabet zaharat tip 2 cu complicaţiile sale;
 - Diabet zaharat tip 2 cu caşexie;
 - Infecţii grave, acutizarea maladiilor somatice; traume grave, intervenţii chirurgicale la bolnavii cu
diabet zaharat tip 2.
 Reacţiile adverse ale insulinelor.
 - hipoglicemie până la comă, pot surveni convulsii (mai ales la copii), iar dereglările neurologice
pot deveni ireversibile (îndeosebi la vârstnici).
 - lipodistrofiile se caracterizează prin sectoare de atrofie a ţesutului adipos cu sectoare de
hipertrofie.
 - Insulinorezistenţa - necesitatea zilnică depăşeşte 200 UA.
 - Alergia -manifesta prin reacţii sistemice (edemul Ouincke, şocul anafilactic) sau locale (erupţiile
cutanate, urticaria, fenomenul Artius)
 - Edemele insulinice - edem cerebral, pulmonar, a ţesutului adipos, a organelor interne.
 - Sindromul Somogyi. - supradozarea cronică a insulinei de seară cu hiperglicemie dimineaţa.
 - mai pot surveni: infecţii în locul injectării; creşterea masei corporale ; dereglări tranzitorii oftalnice
ale refracţiei; dereglări de vedere survin,