§ 4.

Străinii şi regimul lor juridic

Prin străin este desemnată persoana care se află pe teritoriul
unui stat fără a avea cetăţenia acestuia, ci a altui stat In orice stat se
alia în mod provizoriu sau permanent, sau chiar locuiesc cetăţeni ai
altor state. Statutul lor juridic este determinat de legislaţia naţională a
ţării de şedere, a ţării a cărei cetăţenie o deţin, precum şi de dreptul
interna-ţional. în Republica Moldova statutul juridic al cetăţenilor
străini este reglementat de: Constituţia Republicii Moldova; Legea cu
privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în
Republica Moldova nr. 275-XI11 din 10 noiembrie 1994-- Codul civil
al Repu-blicii Moldova; Codul de procedură civilă al Republicii
Moldova; Codul familiei al Republicii Moldova, precum şi de alte legi
şi acte normative.
lotaîitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care străinul le are pe
teritoriul unui stat, în temeiul legislaţiei acestuia şi ale convenţiilor
internaţionale la care el este parte, formează statutul sau regimul
juri-dic al străinilor Practica internaţională relevă existenţa
următoarelor regimuri juridice aplicabile străinilor:
a) regimul naţional, in temeiul căruia străinilor le sunt
acordate, îritr-o mare măsură, aceleaşi drepturi sociale, economice,
culturale şi civile ca şi propriilor cetăţeni. în practică, de regulă, o
echivalare deplină in drepturi nu are Joc. De exemplu, ei nu dispun
de drepturi politice, cum este dreptul de a alege şi de a fi ales in
autorităţile publice ale statului de reşedinţă. Acest regim le este
stabilit străinilor şi in Republica Moldova. Potrivit art. 19 alin. 1 din
Constituţia Repu-blicii Moldova, "Cetăţenii străini şi apatrizii au
aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi cetăţenii Republicii Moldova, cu
excepţiile stabilite de lege".
b) regimul special, prin care statul acordă străinilor anumite
drepturi prevăzute de legislaţia sa sau de convenţiile internaţionale la
care este parte, în virtutea acestui regim, pentru străini pot fi
prevăzute anumite obligaţiuni, care se deosebesc de cele prevăzute
in acest domeniu pentru cetăţenii statului in cauză. De regulă,
aceasta se face prin enumerarea drepturilor şi obligaţiilor respective.

204
Dar regimul special mai poate prevedea şi un şir de restricţii juridice
aplicabile numai străinilor: limitarea dreptului străinilor de a desfăşura
unele genuri de activitate profesională (deţinerea de funcţii publice,
practicarea activităţii de avocat, de comandanţi ai navelor aeriene şi
maritime etc.).
!22 Vezi Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr 20 din 20
decembrie 1904. în ce priveşte Legea pentru completarea şi
modificarea Legii cu privire ti statutul juridic al cetăţenilor străini şi al
apatrizilor in Republica Moldova nr. 716-X1V din t decembrie l‘*»9.
vezi Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr 1-4 din 6 ianuarie
2000.
in condiţiile actuale regimul special înseamnă admiterea
anumitor privilegii intr-o anumită sferă de activitate pentru cetăţenii
unor state luate aparte in raport cu alţi străini, însă nu şi faţă de
cetăţenii proprii. El se stabileşte, de regulă, prin tratate bilaterale intre
statele interesate şi se referă, in special, la aşa probleme ca ordinea
simplificată de trecere a frontierei de stat, scutirea de vize pentru
intrarea în ţară ş. a. Privilegii esenţiale acordate in mod reciproc sunt
prevăzute în documentele CSI pentru c etăţenii statelor membre în
privinţa intrării şi şederii, învăţământului, politic ii sociale etc.
c) regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. în virtutea
aces-tuia, străinii dintr-un stat vor beneficia de tratamentul cel mai
favorabil acordat de acel stat străinilor din alte state pe bază
convenţională Acţionează astfel un mecanism specific de echivalare
în drepturi a străinilor care îşi au reşedinţa pe teritoriu] unui anumit
stat, în ale cărui tratate bilaterale este inclusă clauza naţiunii celei
mai favorizate. Această clauză se întâlneşte, de cele mai dese ori, in
tratatele comerciale. Regimul în cauză se stabileşte in baza
principiului reciprocităţii. în realitate însă acest regim poartă un
caracter de trimitere şi se exprimă prin stabilirea fie a regimului
naţional, fie a celui special.
d) regimul capitulatiilor, potrivit căruia pe timpuri statele
europene creştine, prin intermediul unor tratate internaţionale
inegale, încheiate cu ţări •de altă credinţă religioasă, ca Turcia, Egipt,

205
 China, Japonia, Coreea, India, can, Siria, Liban, Palestina ş. a.,
obţineau pentru cetă-ţenii lor aflaţi pe teritoriul unor asemenea state
anumite privilegii, cum ar fi nesupunerea
uisdicţiei acestuia sau beneficierea de un cerc mai larg de
drepturi şi libertăţi în raport cu cetăţenii proprii ai statelor respective.
Ca pretext era invocat faptul că statul de reşedinţă ar avea o
civilizaţie inferioara.
în dreptul internaţional privitor la străini s-au cristalizat anumite
principii şi norme care, in principal, au fost incluse în Declaraţia
asupra drepturilor omului ale persoanelor care nu sunt cetăţeni ai ţării
in care -.râiesc, adoptată prin rezoluţia nr. 40/144 a Adunării
Ge-nerale a ONU la 13 decembrie 1985. Acestea se rezumă Ia
urmâtoare-le:
- dreptul fiecărui stat de a stabili regimul juridic al străinilor,
cu Narea in considerare a obligaţiilor sale internaţionale, inclusiv cele
din domeniul drepturilor omului;
- străinii sunt obligaţi să respecte legile statului pe al cărui
teritoriu se află, iar în caz de încălcare a lor, poartă răspundere de
rând cu cetăţenii acestui stat;
- în conformitate cu legislaţia naţională şi cu luarea în
considerare a obligaţiilor statului potrivit dreptului internaţional,
străinii benefi-ciazâ de
- volum respectiv de drepturi şi libertăţi;
- sunt inadmisibile expulzările în masă a cetăţenilor ce se
află în mod legal pe teritoriul ţării date; expulzarea individuală este
posibilă doar în vederea executării deciziei, adoptată in conformitate
cu legea;
- străinii se bucură de dreptul la protecţie diplomatică din
partea statului lor. Acest drept, de origine cutumiară, este prevăzut
actu-almente în Convenţia de Ia Viena privind relaţiile diplomatice
(1961) şi în cea referitoare ia relaţiile consulare (1963), precum şi în
legislaţia naţională a mai multor state. în conformitate cu art. 18 alin.
2 din Constituţia Republicii Moldova: "Cetăţenii Republicii Moldova
206
beneficiază de protecţia statului atât in ţară, cât şi în străinătate". în
vederea realizării acestui drept, străinului trebuie să i se asigure
accesul liber în reprezentanţele diplomatice sau instituţiile consulare
ale ţării cetăţenia căreia o deţine223. Statul, exercitând protecţia
diplo-maticâ a cetăţenilor săi aflaţi peste hotare, trebuie să acţioneze
conform normelor de drept internaţional şi legislaţiei statului de
reşedinţă.
§ 5. Refugiaţii şi persoanele strămutate
Definirea noţiunii de refugiat şi determinarea statutului juridic
al refugiaţilor sunt făcute prin Convenţia de la Geneva privind statutul
refugiaţilor din 28 iulie 1951 (în vigoare din 22 aprilie 1954) şi
Proto-colul de la New York cu privire la statutul refugiaţilor din 31
ianuarie 1967 (în vigoare de la 4 octombrie 1967).
Prin refugiat se înţelege persoana care şi-a părăsit ţara de
origine în virtutea:
- unei temeri justificate de a fi persecutată pe motive de
rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau
opinie politică şi nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu doreşte
să revină în ţara sa;
- agresiunii externe, ocupaţiei, dominaţiei străine sau a unor
evenimente care au tulburat in mod esenţial ordinea publică din ţara
sa sau dintr-o anumită parte a acesteia;
- unor dezastre naturale (secetă, cutremure, inundaţii,
foamete ş. a.) care au condus la subminarea bazelor materiale ale
existenţei lor.
În conformitate cu Convenţia din 1951 (art. 7 alin. 1), refugiaţii
beneficiază de aceleaşi drepturi acordate, în general, străinilor.
Desigur că reglementările interne ale unor state pot merge mai
de-parte, acordând refugiaţilor un tratament mai favorabil. în unele
drepturi ei sunt echivalaţi cu cetăţenii statului de reşedinţă (de pildă,
dreptul la învăţământul primar, la locuinţă, la profesiune remunerată).
Refugiaţilor Ie sunt eliberate documente de călătorie pentru a se
putea deplasa în afara graniţelor statului223. Astfel, potrivit art, 17 alin.

207
 3 din Legea cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al
apatrizilor in Republica Moldova, "Cetăţenilor străini li se garantează
dreptul de acere protecţie misiunii diplomatice a statului lor" (vezi
Anexe).
Statele contractante la Convenţia din 1951 şi-au asumat
angajamentul, in funcţie de propriile lor posibilităţi, să faciliteze
asimilarea şi naturalizarea refugiaţilor.
In vederea protecţiei şi acordării de asistenţă refugiaţilor,
colaborarea internaţională a statelor se desfăşoară in cadrul
organiza-ţiilor internaţionale. Numărul impunător de mare al
refugiaţilor de pe continentul african a determinat OUA să adopte în
anul 1969 Convenţia referitoare la aspectele specifice ale problemei
refugiaţilor din Africa. în cadrul ONU prin rezoluţia nr. 488 (V) a
Adunării Generale din 14 decembrie 1950 a fost creat înaltul
Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, care a început să
funcţioneze începând cu l ianuarie 1954. Potrivit Statutului ÎCNUR,
acesta îndeplineşte, in principal, două funcţiuni: asigură protecţie
intemaţi-onală refugiaţilor şi caută soluţii imediate sau permanente
problemelor acestora. Activitatea înaltului Comisar, reglementată de
Statut, este apolitică şi poartă in caracter umanitar şi social.
În cursul celui de-al doilea război mondial, milioane de oameni
din ţările ocupate de Germania au fost deportaţi şi duşi la muncă
forţată. Aceştia au fost numiţi persoane strămutate. Pentru
repatrierea acesfo-ra s-au incheiat convenţii internaţionale între
URSS, Marea Britanie şi SUA, pe de o parte, şi intre URSS şi Franţa,
pe de altă parte (1945). Obligaţia repatrieri) grabnice a persoanelor
strămutate s-a mai stabilit şi prin anumite rezoluţii adoptate de
Adunarea Generală a ONU în 1946. Dat fiind faptul că mai mult de un
milion dintre persoanele strămutate au refuzat să şe întoarcă in ţările
lor de origine, pentru a-i ajuta să se stabilească in alte ţări, prin
rezoluţia nr. 62 (11 a Adunării Generale a ONU, din 15 decembrie
1946, a luat fiinţă Organizaţia Internaţională a Refugiaţilor, ca organ
special al ONU, înlocuită ulterior prin ÎCNUR'.
Ăn Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor sintagma

208
"persoane strămutate" nu este întâlnită. în ultimii ani in practica
ÎCNUR se observă tendinţa de a o aplica faţă de unele categorii de
refugiaţi "interni", adică faţă de acele persoane care in virtutea
anumitor circumstanţe (conflicte armate, tulburări în masă a ordinii
publice, calamităţi naturale etc.) au fost silite să-şi părăsească
căminele lor pentru a se stabili în altă parte a ţării. Uneori aceste
persoane mai sunt numite şi "persoane intern strămutate".

209