Subiectul 3

Ce înțelegem prin control în experiment?

Pornind de la faptul că obiectul psihologiei experimentale îl reprezintă manifestările

vieții psihice abordate într-o manieră experimentală, unul din aspectele definitorii ale
experimentului îl constituie faptul că acesta trebuie să fie controlat pentru contracararea
efectelor unor factori irelevanți sau potențiali și realizarea unui experiment repetabil.
Așadar, controlul, grupul de control, grupul experimental, situația experimentală sunt
concepte de bază în metodologia experimentului.
Prin control se înțelege asigurarea condițiilor de repetabilitate a rezultatelor, ori de câte
ori se reia cercetarea.
Experimentul permite controlarea factorilor care pot influența fenomenul studiat.
Factorii care pot influența conduita sunt menținuți constanți. Excepție face unul din factori,
care este variat, având drept scop ca această variație/modificare să producă schimbări în
conduită și să fie identificate.
Mulți psihologi au considerat controlul ca element definitoriu al experimentului.
Astfel, bazându-se pe studiul lui E.C. Boring (the nature and history of experimental
control”, în ”Amer J. Psichol” – 1954), Robert Plutchik a considerat că termenul de ”control”
a fost introdus relativ mai târziu în istoria științei.
Blaise Pasca(1923-1662) se pare că a fost primul care a realizat, în 1648, un
experiment controlat (studiul presiunii aerului. Termenul ca atare, este introdus mult mai
târziu.
W Wundt, după 1870, a introdus termenul ”control” în sensul de termen de comparare.
Astfel, acest termen a dobândit o mai largă circulație.
În studiile de psihologie experimentală, la începutul secolului XX, R.L. Thordike și
R.S. Woodworth au fost primii care au recunoscut necesitatea utilizării grupului de control.
Grupul de control a început să fie foarte des utilizat în cercetările experimentale.
Aproximativ 11% din articolele pubicate în revistele de specialitate făceau referiri la grupul

1
de control în domeniul psihologiei experimentale și includeau referiri la grupul de control, 20
de ani mai târziu.
În zilele noastre, nu poate fi conceput un studiu experimental fără prezența unui grup
de control și a unui control strict al variabilelor. Controlul presupune atât factorii introduși în
experiment pentru provocarea unor fenomene specifice, cât și eliminarea influenței unor
factori prin anulare, dacă aceștia sunt neimportanți.
Controlul se referă și la felul în care se organizează grupele experimentale și cele
”martor” pentru garantarea potrivirii lor. El presupune și calcularea măsurătorilor, observarea,
rigurozitatea, fidelitatea și justețea diferitelor înregistrări (în prezența diferiților stimuli).
Controlul variabilelor a fost necesar pentru ca alte echipe de cercetători să poată reface
experimentul, având ca scop verificarea veeridicității experimentului inițial și a rezultatului
datelor finale.
Pentru că experimentul este un procedeu dirijat de investigare al relațiilor dintre o
variabilă independentă (cauză) și o variabilă dependentă (efect), cercetătorul trebuie să
controleze variabila independentă care este o manipulare a mediului. Este de preferat să fie
definite câteva trăsături care să avantajeze experimentul: controlul variațiilor externe,
economia, caracterul provocat, replicabilitatea sau repetabilitatea.
Controlul variațiilor externe presupune ca într-un experiment ideal niciun factor
(variabilă), cu excepția celui verificat să nu influențeze concluzia.
Experimentul suprimă mai multe variații externe decât o fac alte modalități de
cercetare.
În cazul economiei, o altă trăsătură a experimentului, cercetătorul controlează
împrejurarea, circumstanța, creând condiții de interes (diferite variații ale temperaturii, ale
luminozității în cadrul laboratorului). Astfel, se obțin date riguroase într-un timp scurt.
Realizarea unui experiment repetabil se poate realiza și prin controlul variabilelor, și
anume: prin izolarea subiectului, menținerea constantă a variabilelor străine identificate,
balansarea efectelor variabilelor străine, contrabalansarea sau rotația unei variabile, controlul
variabilei răspuns.
Izolarea subiectului are loc prin controlarea factorilor de iluminare, protejare acustică,
deci prin amenajarea spațiului.
Menținerea constantă a variabilelor străine identificate se realizează prin neutralitatea
cercetătorului, prin amabilitate, prin echidistanță. Sarcina ar trebui să fie prezentată, fără a fi
catalogată. Temerile subiecților ar trebui să fie înlăturate.

2
 Experimentele ar trebui realizate cât mai aproape de realitate. Totuși, realismul
experimental este diferit de valabilitatea ecologică. Subiecții, antrenați în rezolvarea sarcinii,
se vor detașa de contextul situației.
Dacă subiecții sunt privați de anumite date ale experimentului s-ar putea să se creeze o
situație artificială. Ar fi de preferat ca ei să nu se simtă copleșiți să găsească sarcina
interesantă să le creeze ideea de real și nu de sintetic și nenatural.
Tăinuirea poate provoca suspiciune. De aceea, este de prefeart să fie folosite
caracteristicile cerințelor în avantajul experimentatorului. Duclos (1989) a manipulat
circumstanța pe care subiecții au avut-o pentru a determina sugestionarea asupra stării
afective. Pentru ca subiecții să nu fie neîncrezători li s-a spus că li s-au așezat electrozi falși
pentru activitatea creierului, sugerându-li-se că poziția poate influența activitatea creierului.
O altă metodă potrivită de control este utilizarea efectului placebo.
Dacă grupul experimental are de efectuat anumite sarcini care nu sunt raportate la o
condiție de control, s-ar putea să nu putem identifica dacă grupul de control se compotă diferit
din cauza tratamentului sau din cauza atitudinii lor față de context.
Pentru a exemplifica cercetătorul a dat unui grup experimental o băutură ce conține
alcool, în timp ce altui grup nu i-a dat nimic. Pentru a păstra constante asemenea caracteristici
ale cerințelor, grupului de control i se va da un placebo, având gustul și mirosul alcoolului,
dar neconținând nicio picătură de alcool. Ambelor grupe li s-au comunicat aceleași
caracteristici ale cerințelor. Toți subiecții cred că sunt supuși aceluiași tratament. Diferențele
vor fi din cauza alcoolului real dat grupului experimental. Este greu ca subiecții să fie
conștienți de studiul efectuat și să aibă aceleași așteptări.
Balansarea efectelor variabilelor străine se referă la introducerea factorului bănuit că ar
influența în ambele grupuri, număr de subiecți din fiecare grup și din fiecare experiment (dacă
se desfășoară mai multe experimente identice) să fie echilibrat.
Contrabalansarea reprezintă procesul în care probele pentru diferiți subiecți au fost
schimbate sistematic pentru a fi măsurată influența fiecărei ordini. Prin aceasta au fost create
diferite ordini, sub care diferiți subiecți au fost testați.
Contrabalansarea este folosită pentru a controla variabilele potențiale sau externe.
Controlul variabilelor răspuns este folosit pentru a preveni efectele variabilelor
intermediare prin: controlul riguros al variabilei intermediare, menținerea constantă a
factorului identificat (nivel de pregătire, sex), varierea celorlalte condiții și creerea unor
atitudini active a subiectului. Acesta presupune: instruirea clară a subiectului, experimentul să
fie prezentat subiectului ca și cum nu ar avea consecințe nefavorabile, transparența

3
rezultatelor pentru motivarea subiectului. Toate acestea ar trebui făcute în starea de instructaj
pentru a fi siguri de faptul că subiectul a înțeles ce are de făcut.
De modul în care se asigură controlul într-un experiment depinde gradul de fidelitate a
măsurării variabilelor.
Mulți autori consideră controlul ca element definitoriu al experimentului. În acest sens,
Hans J. Eysenck susține: ”estența experimentului în știință este dată de capacitatea de a
exercita controlul asupra variabilelor care influențează rezultatele experimentului”. Din
punctul de vedere al exercitării controlului, toate tipurile de experimente în cercetarea
psihologică și psihosociologică pot fi ordonate, începând cu experimentul de laborator, unde
controlul variabilelor este deplin și terminând cu experimentul natural unde cercetătorul se
limitează doar la controlul modului de constituire a grupelor experimentale și la măsurare.
Grupul de control este măsurat din punctul de vedere al unei variabile dependente, dar
nu primește nicio cantitate din variabila independentă – cu alte cuvinte, nu primește
tratamentul.
Condiția de control arată modul în care subiecții nu sunt supuși unui tratament, oferind
un punct de pornire pentru rezultatul influenței variabilei, atunci când aceasta este prezentă.
Grupul de control este important pentru un plan experimental, adăugarea lui făcându-
se în ipoteza studiului. El este util pentru eliminarea ipotezelor alternative asupra
determinărilor care cauzează evoluția rezultatelor dependente. De exemplu, dacă unui grup i
s-a făcut zgomot în fundal, în timp ce îi este spusă o poveste, acesta a reținut vag povestea.
Zgomotul asociat cu povestea, va afecta memoria. Acest lucru s-a întâmplat numai dacă
povestirea este ușor de reținut. ”Dar dacă ea se memorează mai greu?”. Pentru a răspunde la
această întrebare este esențială introducerea controlului. Dacă performanțele memoriei sunt
slabe în ambele cazuri, putem concluziona că rezultatul reflectă dificultatea povestirii și că
zgomotul nu este un factor perturbator.
În alte cazuri, condițiile de control presupun compararea performanțelor subiecților cu
rezultate așteptate în condițiile în care ei le-ar cunoaște. Exemplu, în acest sens, pentru a afla
capacitățile paranormale, experimentatorii testează subiecții care afirmă că primesc ”mesaje
telepatice” ”trimițându-le un mesaj despre o carte aflată într-o cutie de joc”. Numărul de cărți
selectate corect de către subiect este comparat cu numărul la care ne-am fi așteptat dacă
subiectul se baza doar pe șansa de a ghici.
Scopul grupului de control este acela de a fi martor (de aceea se mai numește și
martor) și un punct de reper, de comparare pentru a evalua efectele variabilelor independente
asupra variabilelor dependente, în cazul grupului experimental.

4
 În studiile de psihologie experimentală, la începutul secolului al XX lea, R.L.
Thordike și R.S. Woodworth sunt primii care recunosc necesitatea utilizării grupului de
control.
În cartea ” Experimente psihologice”, dr. Michael A. Britt, ne este prezentat următorul
experiment:
Adolescenții își asumă riscuri foarte mari pentru că ei se cred invincibili. Sentimentele
acestora sunt posibile pentru că, în această perioadă, nu au lobul frontal al creierului complet
dezvoltat, mecanismele complexe de gândire fiind incomplet funcționale
Managerii firmelor de publicitate și vânzări se folosesc de imaturitatea adolescenților.
În cadrul unui experiment numit ”Spulberarea iluziei de invulnerabilitate: motivația și
mecanismele rezistenței la persuasiune” realizat de B:J. Sagarin, W.E. Rice, S.B. Serna,
managerii din domeniul reclamelor au folosit o anumită strategie pentru a-și mări vânzările în
rândul adolescenților: Ei au utilizat, în acest sens, 6 tactici: consecvența, proferința,
autoritatea, deficitul, dovada socială, reprezentativitatea.
Știindu-se că în medicină a fost utilizată cu succes tactica vaccinării cu o cantitate
mică de virus cu scopul ca organismul să se imunizeze și să facă față infectării, autorii
experimentului s-au întrebat dacă această teorie este valabilă și în rândul adolescenților. Ei nu
s-au bazat pe calitățile produsului, ci pe un actor supercunoscut care-l prezenta. Acesta avea
popularitate, o forță mare de convingere, autoritate și făcea parte din universul lor. Deși nu
avea nimic în comun cu produsul, simpla asociere a făcut ca adolescenții să fie interesați.
În cazul în care firma de publicitate a folosit o persoană autoritară, dar necunoscută,
adolescenții s-au dovedit a fi sceptici asupra produsului oferit.
În concluzie, ceea ce a contat a fost prezentatorul (care era integrat în viața lor) și nu
obiectul.
În experimentul originar, Sagarin și colegii săi au considerat că nu este de ajuns să le
vorbești oamenilor despre strategiile de persuasiune. Practic, produsul le-a fost ”inoculat”,
”sădit” în minte.
Oamenii sunt puternic persuadați și atunci când li se spune că un produs este pe cale să
se epuizeze, că mai sunt în stoc doar câteva bucăți disponibile.
În acest sens, au încercat propriul experiment folosind un grup experimental și unul de
control, produse precum creioanele cu formă de bețe de tobă, căști elegante, reclame pentru
fiecare produs în parte, ustensile de scris.
În cdrul ”pasului 1”, reclamei i-a fost adăugat faptul că prețul este unic.

5
 ”Pasul 2” – într-un spațiu din josul paginii a fost inserată întrebarea:”Cât de persuasivă
este acastă reclamă?” cu răspuns o scală de la 1 la 10.
”Pasul 3”- A fost aleasă o reclamă notată cu A care subliniază unitatea produsului
”Pasul 4” – A fost printat un număr de reclame A și jumătate din acest număr de
reclame B.
Grupului experimental sau ”Grupul vaccinat” i s-a prezentat reclama B, cuprinzând
raritatea produsului. Când li s-a cerut să încercuiască o cifră, au subliniat de la 6 în sus.
Le-a fost adusă la cunoștință tactica folosită de firmele de vânzări după care li s-a
prezentat reclama A (cu unicitatea produsului). Li s-a vorbit despre tactica rarității și subiecții
au fost rugați să încercuiască o cifră de la 1 la 10.
Rezultatele au fost următoarele : grupul experimental a dat o notă mai mică pentru că a
aflat cum a fost influențat.
Acest studiu a avut scopul de a prezenta cum firmele de vânzări și publicitate
acționează, prin persuadare, și cum cumpărătorii se pot proteja și apăra.

6
BIBLIOGRAFIE

1. Curs ”Psihologie experimentală”, conf. Univ. Dr. Ștefan Illi, Universitatea

Ecologică București, Facultatea de Psihologie.
2. ”Psihologie experimentală”, Mihai Aniței, editura Polirom, 2007.
3. ”Experimente Psihologice”, Dr. Mitchael A Britt editura Meteor Press, 2019