Ierurgiile în viaţa credincioşilor

În decursul vieţii noastre pământeşti avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru
mântuirea şi desăvârşirea noastră, pe care îl primim prin cele 7 Sfinte Taine dar şi prin
ierurgii. „Prin ierurgii, puterea şi acţiunea curăţitoare şi sfinţitoare a Bisericii se revarsă
nu numai asupra fiinţei omului, ci şi asupra întregii lumi creaturale, scoţând-o de sub
puterea blestemului şi sfinţind-o.“ „Ierurgiile nu au acest caracter de absolută
necesitate; lipsa lor nu atrage nedobândirea sau pierderea mântuirii, dar prezenţa lor
sporeşte şi întăreşte harul şi sfinţenia primite prin Sfintele Taine“, după cum explică pr.
prof. Ene Branişte în cartea sa „Liturgica specială“.

Biserica Ortodoxă păstrează ca moştenire de la Mântuitorul Iisus Hristos 7 Sfinte

Taine. Adică Sfânta Taină a Botezului, a Mirungerii, a Spovedaniei, a Împărtăşaniei, a
Cununiei, a Hirotoniei şi Sfânta Taină a Maslului. Prin aceste şapte Sfinte Taine ni se
împărtăşeşte harul lui Dumnezeu.

Apoi, în decursul unei zile liturgice, se săvârşesc în cadrul cultului divin, de către
clerici, în biserică, dar mai ales la mănăstiri, cele 7 Laude: Vecernia, Pavecerniţa,
Miezonoptica şi Ceasurile (I, III, VI şi IX). Distinctă de acestea, dar inclusă în cultul divin
public, este şi Sfânta Liturghie, centrul vieţii liturgice a Ortodoxiei, în cadrul căreia se
săvârşeşte Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Dar, pe lângă toate aceste slujbe, momente de
rugăciune şi de împărtăşire a harului divin, mai sunt şi alte „slujbe, rânduieli şi rugăciuni
pentru binecuvântarea şi sfinţirea omului în diferite momente şi împrejurări din viaţa sa, ca şi
pentru binecuvântarea şi sfinţirea naturii înconjurătoare şi a diferitelor lucruri sau obiecte de
folos omului“, spune pr. Ene Branişte în lucrarea sa „Liturgica specială“.

Purificarea omului credincios şi a naturii înconjurătoare

IERURGIILE, căci despre ele este vorba, stau, de obicei, în legătură cu Sfintele
Taine şi cu Sfânta Liturghie, fiind săvârşite ori înaintea acestora, „ca o pregătire a lor - cum
sunt ierurgiile dinaintea Botezului, în legătură cu naşterea omului -, ori în timpul lor - de
exemplu, sfinţirea Mirului la Liturghie, sfinţirea apei la Botez -, ori după ele, ca o încoronare
sau desăvârşire a lor - ca, de exemplu, dezlegarea cununiilor în a opta zi după Cununie,
Parastasul după Liturghie ş.a.“, explică pr. Ene Branişte. Dacă Sfintele Taine sunt cele care

1
împărtăşesc harul lui Dumnezeu, ierurgiile pot doar să „purifice pe omul credincios şi firea
înconjurătoare, în care trăieşte el, adică vietăţile şi lucrurile de care omul credincios are
nevoie pentru a trăi sau pentru viaţa sa materială şi spirituală“, spune pr. Ene Branişte.

Şi continuă pr. Ene Branişte: „Prin ierurgii, puterea şi acţiunea curăţitoare şi sfinţitoare
a Bisericii se revarsă nu numai asupra fiinţei omului, ci şi asupra întregii lumi creaturale,
scoţând-o de sub puterea blestemului şi sfinţind-o. Cu alte cuvinte, prin Biserică, sau mai
bine zis prin puterea sfinţitoare dată slujitorilor săi, se împărtăşeşte şi firii neînsufleţite,
precum şi fiinţelor neraţionale, harul Sfântului Duh, în măsura în care le este de
trebuinţă. Natura neînsufleţită, care, în urma blestemului ajunsese în dezarmonie cu omul,
redevine astfel un mediu prielnic pentru traiul omului, un auxiliar pentru existenţa şi
mântuirea lui; prin om, ea devine totodată asociată sau părtaşă cu el la cultul divin, adică la
preamărirea Ziditorului de către om, prin Biserică“. Acesta mai aminteşte şi de caracterul
(pan) cosmic al rugăciunii ortodoxe, arătat prin ierurgii, deoarece prin ele sfera de influenţă a
rugăciunilor cultului ortodox se extinde dincolo de persoana omului şi tinde să îmbrăţişeze
toată creatura.

„Lipsa ierurgiilor nu atrage nedobândirea sau pierderea mântuirii“

În vechime nu se făcea distincţie între sfinte taine şi ierurgii, „multe dintre ierurgii
erau socotite între taine, ca de exemplu sfinţirea apei (agheazma), slujba Înmormântării,
târnosirea bisericii ş.a. Cu timpul, Biserica a fixat numărul tainelor la cele şapte, după
numărul darurilor Sfântului Duh“, specifică pr. Ene Branişte.

Potrivit acestuia, ierurgiile se deosebesc însă de Sfintele Taine din mai

multe puncte de vedere. În primul rând,

Sfintele Taine sunt întemeiate, direct sau indirect, de Mântuitorul şi se referă

„exclusiv la persoana şi viaţa noastră, sfinţind momentele şi actele sau
împrejurările de căpetenie din cursul ei“, pe când ierurgiile sunt rânduite de
Biserică şi cu efect nu numai asupra vieţii omeneşti, ci şi asupra naturii şi
făpturilor necuvântătoare. Apoi,

Sfintele Taine sunt fundamentale pentru mântuirea noastră, unele dintre ele
fiind „absolut obligatorii şi indispensabile pentru orice creştin (de exemplu,
Botezul şi Mirungerea, Spovedania şi Euharistia), pe când ierurgiile nu au
acest caracter de absolută necesitate; lipsa lor nu atrage nedobândirea sau
2
 pierderea mântuirii, dar prezenţa lor sporeşte şi întăreşte harul şi sfinţenia
primite prin Sfintele Taine“, mai spune pr. Branişte.

O altă diferenţă între ele ţine atât de săvârşitor, cât şi de primitor. „Dacă

efectele şi eficacitatea Sfintelor Taine nu este influenţată nici de vrednicia celui ce

le administrează, nici de a celui ce le primeşte, efectul ierurgiilor depinde însă şi de
credinţa şi vrednicia primitorului sau a celor pentru care se săvârşesc sau care
beneficiază de ele“, explică pr. Ene Branişte. Dar ierurgiile se apropie de Sfintele
Taine atât prin scop, cât şi prin mijloacele şi efectele lor, pentru că toate urmăresc şi
mijlocesc binecuvântarea şi sfinţirea noastră, dar şi pentru că lucrează în chip tainic
prin aceeaşi putere nevăzută a harului dumnezeiesc, pe care ele îl mijlocesc.

Se săvârşesc ori de câte ori este nevoie

Ierurgiile, spre deosebire de Sfintele Taine, se pot săvârşi şi în afara bisericii.

Dintre cele care se săvârşesc

 în biserică amintim: binecuvântarea prinoaselor, molifta femeii la 40 de

zile după naştere, binecuvântarea şi sfinţirea obiectelor de cult.

 În casele oamenilor se fac: sfeştaniile, ierurgiile în legătură cu naşterea şi

cele în legătură cu înmormântarea, iar

 în afara casei, în mijlocul naturii, pe câmp: binecuvântarea ţarinilor, a

holdelor şi a fântânilor, sfeştaniile pentru ploaie ş.a. „Cu ierurgiile, sfinţiţii
slujitori ies deci afară din sfântul locaş - unde se săvârşesc de regulă cele 7
Laude zilnice şi Sfintele Taine -, ducând puterea curăţitoare şi sfinţitoare a
Bisericii în mijlocul naturii şi intervenind în viaţa de toate zilele a noastră,
pentru a o înrâuri şi sfinţi“, completează pr. Ene Branişte.

Timpul săvâşirii ierurgiilor depinde uneori şi de anumite sărbători sau date fixe din
cursul anului bisericesc, cum este binecuvântarea salciei sau a stâlpărilor la Florii,
binecuvântarea ouălor roşii la Paşti, a strugurilor la 6 august, Agheazma mare la Bobotează,
sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir în Joia din Săptămâna Patimilor. Dar cele mai multe
ierurgii nu sunt însă legate de nici un termen, ci se săvârşesc oricând este de trebuinţă,
cum sunt sfeştaniile prin case, dezlegările şi rugăciunile pentru diferite trebuinţe etc.

3
„Preotul să nu născocească sau să adauge ceva de la sine“

Rânduiala ierurgiilor se află în cartea de cult numită Molitfelnic. Ierurgiile pot fi

săvârşite de preot şi episcop. Dintre acestea sunt doar câteva pe care le poate săvârşi

numai episcopul: sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, sfinţirea bisericilor şi a

antimiselor şi hirotesiile.

Pr. Ene Branişte dă şi câteva sfaturi necesare preotului pentru săvârşirea ierurgiilor.

Recomandă ca preotul „să respecte rânduiala slujbei din Molitfelnic, nelăsând nimic
la o parte, dar nici născocind sau adăugind ceva de la sine“. Să slujească fără grabă, cu
cuviinţă, cu pietate, cu credinţă şi convingere, pentru a insufla celor prezenţi respect pentru
cele sfinte şi încredere în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu, care se capătă prin aceste slujbe.
Să povăţuiască şi să îndemne pe credincioşi a chema cât mai des mila şi ajutorul lui
Dumnezeu în toate împrejurările vieţii lor şi în toate ceea ce fac, prin rugăciunile preotului.
„Este dator preotul să lămurească, ori de câte ori i se cere sau se iveşte prilejul, rostul şi
folosul ierurgiilor în viaţa religioasă a creştinilor şi să tâlcuiască semnificaţia morală,
simbolică şi doctrinară a diferitelor acte, rituri sau ceremonii din rânduiala slujbelor, care au
nevoie de explicare sau lămurire“.

▲Exorcisme, curăţiri şi dezlegări

Tot pr. prof. Ene Branişte vorbeşte în cartea sa „Liturgica specială“ şi de împărţirea ierurgiilor
după scopul sau efectele lor: exorcisme, curăţiri, dezlegări, binecuvântări şi sfinţiri.

Exorcismele sunt rugăciuni sau rânduieli pentru eliberarea omului, a naturii şi a

lucrurilor, de sub înrâurirea şi puterea nefastă a diavolului sau a duhurilor rele. Rugăciunile
acestea au, de obicei, forma imperativă, de poruncă sau de blestem; „prin ele, puterile răului
sunt conjurate, în numele Domnului, să plece de la omul sau lucrul exorcizat, să se depărteze
de la el şi să nu-i mai facă nici un rău“, spune pr. Ene Branişte. Astfel de ierurgii, în afară de
exorcismele clasice de la Botez, avem, de exemplu, Molifta Sfântului Trifon la grădini, la vii
şi la holde, care se citeşte la 1 februarie, şi Molitfele sau blestemele Sfântului Vasile cel Mare
pentru cei ce pătimesc de la diavol şi la toată neputinţa, care se citesc în biserici la 1 ianuarie.

Curăţirile şi dezlegările sunt rugăciuni şi rânduieli prin care „anumite persoane sunt
dezlegate sau curăţite de prihana păcatelor sufleteşti şi de întinăciunea păcatelor trupeşti fără
de voie, adică legate de rânduiala firii, sau rugăciuni prin care lucrurile sunt curăţite de

4
atingerea cu ceva socotit spurcat. Deoarece asemenea păcate situează pe om în starea de
necurăţie, materială ori spirituală, Biserica a rânduit o seamă de ierurgii care să redea fiilor ei
curăţia pierdută şi să îi pună din nou în legătură cu Biserica şi cu harul dumnezeiesc“, spune
pr. Ene Branişte. Dintre acestea amintim: ierurgiile în legătură cu Botezul (Rânduiala în ziua
dintâi la femeia lăuză, Rugăciunea când leapădă femeia, Molifta femeii la 40 de zile după
naştere), Moliftele de iertare şi dezlegare de blestem sau de jurământ, Rugăciunile pentru
curăţirea fântânii sau a vaselor spurcate, Slujba preotului care se ispiteşte în vis, Rugăciunea
la a opta zi după Cununie ş.a., la care se adaugă şi diferitele ierurgii în legătură cu sfârşitul
omului, ca slujba Înmormântării.

Binecuvântări şi sfinţiri

Binecuvântările sunt rugăciuni sau rânduieli în care, mai ales „prin semnul Sfintei
Cruci, se invocă harul şi ajutorul dumnezeiesc asupra unei persoane sau a unui lucru curat,
menit pentru hrana, folosul sau mântuirea omului“, scrie pr. Branişte. Acestea sunt: Molifta ce
se citeşte la hainele sau lucrurile ce se împart de pomană după moarte; Rugăciunile pentru
binecuvântarea meselor şi a pomenilor, Rugăciunea pentru temelia casei şi cea pentru casă
nouă; Rugăciunea la săparea fântânii; Rânduiala binecuvântării ogoarelor la începerea
semănăturii; Rugăciunile pentru binecuvântarea roadelor, a fructelor şi a mâncărilor aduse ca
pârgă sau prinoase la biserică (ouăle, cărnurile şi brânza - la Paşti, strugurii - la 6 august,
salcia - la Florii, coliva) ş.a. În aceeaşi categorie intră Rugăciunile pentru diferite trebuinţe, de
la sfârşitul Liturghierului, precum şi Te Deum-urile şi Polihroniul, adică rugăciunile pentru
invocarea sporului şi ajutorului dumnezeiesc asupra unei persoane, sau pentru inaugurarea şi
binecuvântarea începutului unei munci sau al unui aşezământ oarecare, ca, de exemplu, Te
Deum-ul la sărbătorile naţionale, la începutul unui an şcolar, la Anul nou, la aniversări şi
onomastici etc. Unele dintre binecuvântări sunt încorporate în rânduiala altor slujbe mai mari,
ca binecuvântarea tămâiei (cădelniţei), a anafurii şi a prinoaselor (colivei), intercalate în
cursul Liturghiei, binecuvântarea untdelemnului şi a apei la Taina Botezului, binecuvântarea
paharului de obşte din rânduiala Cununiei ş.a.

Sfinţirile sau consacrările sunt „ierurgiile prin excelenţă, adică cele care, prin efectele
şi importanţa lor, se apropie cel mai mult de Sfintele Taine“, explică pr. prof. Ene Branişte.
Prin ele, anumite persoane sau lucruri nu numai că sunt binecuvântate, ci, în plus, sunt
consacrate, afierosite sau închinate unor scopuri sau întrebuinţări sfinte (în cultul divin),
fiind scoase cu totul din întrebuinţarea profană zilnică sau obişnuită. Astfel de slujbe sunt în

5
Molitfelnic: diferite sfeştanii sau aghezme (slujbe pentru sfinţirea apei) şi slujbe pentru
sfinţirea bisericii şi a obiectelor de cult (sfintele vase şi odăjdii, antimise, cruci şi troiţe,
icoane şi prapuri, clopote şi cristelniţe), sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir ş.a. Tot aici intră şi
diferitele hirotesii, precum şi rânduielile în legătură cu viaţa călugărească (tunderea în
monahism, facerea rasoforului, îmbrăcarea chipului celui mare sau îngeresc etc.).

▲ Ierurgiile - rugăciuni, rânduieli şi slujbe

Potrivit aceluiaşi părinte profesor, Ene Branişte, în funcţie de obiectul sau destinaţia
lor, ierurgiile se împart în două mari grupe: unele se referă la persoane, adică cele care privesc
viaţa omului (de exemplu, ierurgiile în legătură cu naşterea, cu moartea ş.a.); iar altele se
aplică la lucruri (natura neînsufleţită şi diferite obiecte), cum sunt, de exemplu, cele pentru
binecuvântarea ogoarelor, pentru ploaie, pentru sfinţirea obiectelor de cult ş.a. „De fapt, în
chip indirect, toate ierurgiile mijlocesc binecuvântarea şi harul dumnezeiesc pentru cel
credincios, deoarece, chiar atunci când ele se aplică lucrurilor sau naturii neînsufleţite, acestea
se curăţesc şi se sfinţesc tot spre folosul omului, care rămâne în centrul atenţiei Bisericii şi al
planului mântuirii“, detaliază pr. Branişte.

După forma, structura externă sau lungimea lor, ierurgiile se pot împărţi în trei
categorii: rugăciuni, rânduieli şi slujbe. Cele mai scurte ierurgii sunt alcătuite dintr-o simplă
rugăciune sau molitfă, de exemplu: Rugăciunea la binecuvântarea salciei (care se citeşte în
Duminica Floriilor), Rugăciunea pentru binecuvântarea strugurilor (care se citeşte la 6
august), Rugăciunea la toată neputinţa ş.a. Ele sunt citite de preot, îmbrăcat numai cu
epitrahilul.

Slujbele sunt cele mai importante ierurgii

Ceva mai lungi (dezvoltate) sunt ierurgiile care poartă titlul general de rânduieli.
Acestea, pe lângă rugăciunea sau rugăciunile principale, care alcătuiesc miezul lor şi care sunt
citite de preot, cuprind şi alte elemente: cântări, citiri, ectenii, tropare, rituri sau ceremonii
ş.a., executate de diacon sau de cântăreţ. În această categorie intră, de exemplu, Rânduiala
pentru binecuvântarea colivei şi a prinoaselor la diferitele praznice, Rânduiala în ziua întâi
după naşterea pruncului, Rânduiala parastasului ş.a.

Cele mai lungi şi mai importante ierurgii sunt cele care poartă titlul de slujbe. Acestea
au, pe lângă altele, şi Apostol şi Evanghelie, iar la săvârşirea lor preotul trebuie să
îmbrace deci fie toate veşmintele, fie măcar epitrahilul şi felonul, ca şi la Sfintele Taine.

6
În rândul acestora intră Agheazma (sfinţirea apei) mică şi mare, slujba Înmormântării, slujba
sfinţirii bisericii ş.a.

7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37