METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ B.F.

T ÎN RAHITISM

Planul lucrării

Partea I

I. Generalităţi- definiţie, clasificare, date epidemiologice

II. Etiopatogenie- cauze, mecanisme, anatomie patologică
III. Criterii de susţinere a diagnosticului:
A) examenul clinic-semne subiective şi obiective
B) investigaţii paraclinice-ex.radiologic, probe de laborator
IV. Evoluţie si prognostic
V. Tratament
1. tratament profilactic
2. tratament igieno-dietetic
3. tratament medicamentos
4. tratament ortopedico-chirurgical

Partea a II-a: Tratament BFT

1. principiile şi obiectivele tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnică, efecte)
3. tratamentul prin electroterapie (tehnică, efecte)
4. tratamentul prin masaj:
• efectele fiziologice ale masajului
• descrierea anatomică a regiunii
• tehnica masajului
• mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie)
• gimnastică medicală
5 terapia ocupaţională
6 tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

Metode de recuperare medicală în rahitism

I GENERALITĂŢI – DEFINIŢIE, CLASIFICARE, DATE EPIDEMIOLOGICE

Definiţie

1
 Rahitismul este o boală metabolică generală, caracterizată printr-o tulburare de
mineralizare a osului, apărută în perioada de creştere, în condiţiile carenţei de vitamina D.
Această boală face parte din grupul osteopatiilor rarefiate.
Rahitismul afectează scheletul în creştere, implicând în special matricea cartilaginoasă
a platoului epifizar.
Lipsa de mineralizare a osului matur se numeşte osteomalacie (cantitate crescută de
ţesut osteoid nemineralizat care acoperă trabeculele osoase).
Carenţa de vitamina D trebuie corelată cu aportul de calciu şi fosfor din alimentaţie şi
raportul Ca/P, care influenţează absorbţia.

Clasificarea patogenică a sindroamelor osteomalacice:

I. Modificări ale metabolismului şi acţiunii vitaminei D

● Scăderea disponibilităţii vitaminei D
a) Expunere insuficientă la soare
b) Deficit nutriţional
c) Pierdere urinară (sindrom nefrotic)
d) Malabsorţie
● Metabolism anormal al vitaminei D
a) Boli hepatice
b) Insuficienţă renală cronică
c) Rahitism vitamino-D dependent tip I
d) Hipoparatiroidism
II .Modificarea homeostaziei fosfaţilor
A. Scăderea absorţiei intestinale
a) Malnutriţie
b) Malabsorţie
B. Creşterea eliminării renale
A) Rahitismul hipofosfatenic X-linkat
B) Intoxicaţie cu cahniu, plumb, tetraciclină expirată, streptozocină
C) Neuro fibromatoză
D) Displazia fibroasă
E) Transplantul renal
III Deficitul de calciu
a) Aport alimentar insuficient
b) Pierdere renală excesivă
c) Malabsorţia calciului
IV. Deficite primare de sinteză şi mineralizare a matricei osoase
I. Administrarea de inhibatori ai mineralizării (aluminiu)

II ETIOPATOGENIE-CAUZE, MECANISME, ANATOMIE PATOLOGICĂ

Etiologie 
●Factori determinanţi :
- deficit de aport alimentar de vitamina D (carenţă exogenă)
- lipsa expunerii la razele soarelui (carenţă endogenă)
- poluarea atmosferică importantă
2
 ●Factori favorizanţi :
- vârsta între 3-6 luni
- prematuritatea, gemelaritatea
- regim de însorire insuficient: anotimpul rece, zona temperată
- sindroame de malabsorbţie: afectarea absorbţiei vitaminei D
- insuficienţa renală cronică: împiedică formarea metaboliţilor activi ai vitaminei D
- medicamente care interferează cu metabolismul sau absorbţia vitaminei D:
anticonvulsivante, corticosteroizi

Patogenie
În patogenia rahitismului sunt implicaţi în primul rând metaboliţii activi ai vitaminei
D.
Nivelul scăzut al metaboliţilor activi ai vitaminei D duce la scăderea absorţiei
intestinale a calciului rezultând hipocalcemie care determină un hiperparatiroidism
reacţional.
În patogenia rahitismului este implicată şi lipsa de fosfaţi. Aceasta poate apărea prin
aport insuficient sau prin pierdere renală crescută. De obicei, în aceste situaţii nu se constată
hiperparatiroidism secundar, activitate osteoclastică crescută sau resorbţie osoasă excesivă.

Mineralizarea scheletului
Necesită cantităţi suficiente de calciu si fosfor, funcţie normală a osteoblastelor şi
condrocitelor, matrice de colagen adecvată, posibilitatea pirofosforilării şi concentraţii
scăzute ale inhibatorilor mineralizării (agregate de proteoglicani sau pirofofat anorganic)
Se constată o scădere marcată a ratei de sinteză a osului mineralizat şi o creştere a
proporţiei şi volumului osteoidului nemineralizat (in mod normal aceasta are o grosime de
12-14 micrometri). Între sinteza osteoidului şi mineralizarea sa există un interval normal de
5-10 zile; în cazul rahitismului, acest interval poate depăşi trei luni. Dacă procesul
calcificării continuă să fie inadecvat producţia matricei organice scade treptat.
Rahitismul determină o mineralizare inadecvată a matricei cartilaginoase a platoului
de creştere epifizar. Calcificarea în regiunile interstiţiale ale zonelor hipertrofice este
defectuoasă, platoul de creştere îşi măreşte grosimea, coloanele de condrocite sunt
dezorganizate. Osul rahitic nu suportă solicitarea mecanică şi tinde să se deformeze, îşi
pierde rigiditatea, extremităţile distale se lăţesc şi pot apare fracturi în formele grave de
boală.

Histologia şi biochimia osoasă. Aprecierea modificărilor osoase se poate face prin

biopsie osoasă transcorticală din coaste sau creasta iliacă.

Anatomie patologică
Leziunile rahitice ale oaselor au mai mult sau mai puţin un caracter vitativ,
inflamator; deasemenea, proliferarea si congestia măduvei osoase se face intens şi aberant
pătrunzând în cartilaj şi până sub periost, precum şi asupra vascularizaţiei anormale a
cartilajului, întâlnindu-se capilare în regiune, care nu conţin vase în stare normală, această
proliferare şi congestii a măduvei ar fi răspunsul ei faţă de infecţiile şi intoxicaţiile întâlnite
în etiologie şi ar constitui împreună cu proliferarea exuberantă a cartilajului pe care o
declanşează acest proces vitativ al măduvei, alteraţii iniţiale ale procesului rahitic.
Când procesul rahitic continuă şi trece în perioada de stadiu proliferarea exuberantă a
cartilajului continuă, măduva însă, obosită parcă de proliferarea iniţială nu mai produce
celule şi devine fibroidă iar osteoblastele care emană din ea nu mai sunt capabile să

3
elaboreze un os adevărat, ci un ţesut aproape lipsit de calcar care este ţesutul spongios
(ţesutul moale)

III CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI

La copii, diagnosticul de rahitism rezultă din sumarea semnelor clinice, radiologice şi

biologice, problema rămânând determinarea etiologiei.
La adult, diagnosticul clinic şi paraclinic de osteomalacie poate fi dificil datorită
etiologiilor variate.

Tablou clinic
Rahitismul carenţial se manifestă între 6 şi 24 luni de viaţă (posibil mai repede la
prematuri, care au ţesutul adipos mai scăzut şi deficit al enzimelor hepatice care catalizează
hidroxilarea calciferolului).
Manifestările clinice sunt variabile în funcţie de durata şi gravitatea carenţei, pe
primul plan aflându-se anomaliile scheletice.
Deficienţele de mineralizare sunt mai evidente la oasele cu creştere rapidă, în primul
an de viaţă; acestea sunt, craniul, articulaţiile pumnilor, coastele.
● Semne osoase:
♦Craniu:
- largirea suturilor, bose frontale (“frunte olimpiana“);
- craniotabes (inmuierea oaselor craniului, in special parietooccipital);
- intarzierea închiderii fontanelelor;
- plagiocefalie (aplatizarea posterioară a craniului, craniostenoză asimetrică prin închiderea
prematură a suturilor coronara şi lambdoidă);
- scafocefalie (craniul lung şi îngust cu proeminenţa suturii sagitale prematur osificată);
- craniu natiform prin şanţ sagial accentuat;
♦ Torace:
- tumefacţia articulaţiilor condrocostale (mătănii costale), datorită dezvoltării excesive a
ţesutului osteoid la acest nivel;
- identaţia coastelor la inserţia diafragmei (şanţul Harrison);
- torace ’’evazat la baza’’ prin contracţia diafragmului în inspir exercitată asupra coastelor
demineralizate;
- stern “ în carena “;
- înfundarea xifoidian;
Cutia toracică deformată poate afecta ventilaţia.
♦ Membre:
- mărirea articulaţiilor pumnilor (“brăţări rahitice”)
- deformări caracteristice, tardive, cele mai severe afectând membrele pelvine din cauza
creşterii lor mai rapide şi solicitării mecanice mai mari.
Aceste deformări sunt rezultatul presiunii aplicate pe platourile de creştere cu
mineralizare deficitară. În rahitismul sever axul oaselor lungi este deformat, iar
extremităţile lor sunt vizibil mărite. Apar aspectele genu varum sau genu valgum care se
înrăutăţesc progresiv. În boala cu durata mare de evoluţie pot apărea coxa vara şi tibia ’’în
iatagan’’.
Deformările moderate în primii patru ani se pot rezolva după tratament adecvat cu
vitamina D, dar cele ulterioare sunt permanente.

4
♦ Coloana vertebrala si bazin:
- cifoza dorsolombara
- coxa vara
- coxa valga

● Semne musculoligamentare - se traduc prin semne de hiperlaxitate ligamentara si

hipotonie musculara.
Hipotoniea musculara severa determina un abdomen protuberant. La copiii mai mari
poate predomina astenia musculaturii proximale. Musculatura respiratorie afectata
contribuie la incidenta crescuta a pneumoniilor (plaman rahitic).

● Semne de hipocalcemie.
Aceasta este de obicei usoara, tetania si stridorul laringian sunt rare.

●Intarziere staturoponderala apare in rahitismele grave, evoluate si netratate.

●Alte semne :
- eruptia dentara intarziata; dinti cu striatii, carii, hipoplazie de smalt
- anemie carentiala

Examen radiologic
La copii se constata intarzierea opacifierii epifizelor si largirea platourilor de crestere.
Zonele terminale ale metafizelor in crestere sunt neregulate si concave. Largirea se
datoreaza presiunii aplicate pe cartilagiul prost calcificat.
In diafize cortexul este subtire, periostul este sters, trabeculele osoase sunt rare si
grosolane. In copilarie pot fi prezente modificarile axiale (genu varum, genu valgum, coax
vara). seudofracturile sunt rare, calusul se formeaza lent.
Manifesterile hiperparatiroidismului secundar includ eroziuni subperiostale, in special
la metefizele oaselor lungi.
Chisturile osoase si leziunile falangelor care apar la adulti sunt rare la copii.
Cea mai precoce modificare radiologica in rahitismul tratat apar in zilele 8-30 de
tratament cu o linie densa de cartilaj calcificat separat de metafiza printr-o zona mica de
cartilaj. Resorbtia intracorticala este o modificare radiologica cu sensibilitate inalta, dar
specifica pentru diagnostic.

Semne biologice
In timpul fazelor precoce ale tratamentului, cand mineralizarea poate fi rapida,
concentratia calciului seric poate scadea si fosfataza alcalina serica poate creste cu revenire
la normal in cateva luni.
Nivelul viaminei D poate fi normal astfel incat aceasta detrminare este mai putin utila
pentru diagnostic.
Calciul urinar este scazut.

IV EVOLUTIE SI PROGNOSTIC

5
 Afectiunea este in imensa majoritate a cazurilor cronica, dupa cum este greu de
precizat debutul ei, tot asa este greu de prevazut sfarsitul ei.
Boala are o evolutie oscilanta cu recaderi in timpul carora procesul rahitic denota o
recrudescenta a activitatii sale si perioade de acalmie in timpul carora leziunile osoase par
sa retrocedeze. Aceasta ameliorare insa, nu este definitiva, caci sub influenta unor afectiuni.
intrecurente ca gripa, pojar, piodermita, tulbuari digestive, etc. si de multe ori chiar fara o
cauza eidenta procesul rahitic determina noi leziuni sau agraveaza pe cele existente. Astfel
rahitismul dureaza luni si chiar ani de zile.
Cu toate acestea prognosticul rahitismului carential tratat este bun.

Complicatiile cele mai redutabile si frecvente sunt:

A)infectiile bronhopulmonare cu evolutie trenanta si recidivanta;
B)hipocalcemia responsabila de aparitia convulsiilor si riscul mortii subite

Sechelele apar in rahitismul netratat / incorect tratat si constau in:

A)deformari scheletice ireversibile (genu varum, genu valgum, coxa vara, coxa valga,
picior plat, stern carenat);
B)nanism definitiv

V. TRATAMENTUL rahitismului prin deficit de vitamina D

Scop: normalizarea anomaliilor clinice, biochimice si radiologice fara a se produce

hipocalcemie, hiperfosfatenie, hipercalciurie, nefrolitiaza sau calcificari ectopice
(nefrocalcinoza).
Se folosesc vitamina D2 (ergocalciferol) sau vitamina D3 (colecalciferol) in doze
similare.

Profilaxia la mama :
- administrarea calciului si vitaminei D gravidelor in ultimele luni de sarcina;
- evitarea nasterilor premature
Profilaxia copilului:
- expunerea la soare in anotimpul insorit;
- promovarea alimentatiei naturale;
- administrarea medicamentoasa de vitamina D, care sa suplimenteze carentele alimentare
de vitamina.
Scheme de tratament profilactic:
- 500-1000 UI oral de vitamina D incepand de la varsta de 7 zile pana la 2 ani,
zilnic.
- 200000 UI i.m. in maternitate si apoi se repeta la 2 luni pana la varsta de 1 an.

Tratamentul igieno-dietetic
Se impune o viata igienica sub toate raportrile: alimentara si corporala; stimularea
pielii prin de bai sarate, frictiuni cu o solutie stimulanta (alcool si apa in proportii egale),
bai incalzite de apa de mare si chiar bai reci de mare daca copilul este mai mare de 3 ani,
timp de cateva minute, bai de aer.
Se administreaza untura de peste: la copiii sub un an 1-3 lingurite/zi; intre 1-2 ani
cantitatea creste progresiv ajungandu-se pana la 2 linguri mari.
Intrebuintare preparatelor de calciu: glicerofosfat de calciu (0.1-0.5gr/zi); lactatul de
calciu(0.5-1gr/zi).

6
 Se mai face tratament cu cortizon, cu ultraviolete, cura heliomarina, tratament cu
administrare orala de vitamina D2, iar iarna se va administra si vitamina D2 injectabila.

Tratament medicamentos:
S recomanda copilului cu semne clinice, radiologice si biologice de rahitism florid.
Scheme de tratament:
Schema 1 : 2000-3000 UI oral 2luni si apoi se continua profilaxia
Schema 2 : 100000 UI i.m. de 3 ori la interval de 3 zile. La 30 de zile 200000UI i.m. si apoi
se continua profilaxia.
Schema 3 : 600000u.i. si dupa o luna se continua profilaxia
Doza de vit D necesara vindecarii rahitismuluieste de1600000-1800000 UI/an.

Complicatii ale tratamentului cu vitamina D:

Hipervitaminoza D apare la copii cu hipersensibilitate la vitamina D, la cei la care s-
au administrat doze mari de vitamina D sau prin tratarea excesiva a unor cazuri presupuse
de rahitism dar fara un diagnostic cert.
Se impune oprirea administrarii de vitamina D, scaderea aportului acesteia din
alimentatie, perfuzii diuretice, cheletori de calciu, cortizon.

Partea a II-a: TRATAMENTUL RECUPERATOR BFT

Principiile şi obiectivele tratamentului BFT:

În tratamentul BFT urmărim fixarea calciului pe os cu ajutorul razelor ultraviolete
naturale sau artificiale, întărirea structurii osoase şi dezvoltarea musculaturii
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolta o mare cantitate de caldură,fapt care
conduce la obtinerea principalelor sale efecte si anume:
analgezia,
hiperemia,
hipertermia locala si sistemica,
cresterea elasticitatii tesuturilor.
Aceste efecte cumulate ,sunt favorabile pentru pregatirea programelor de kinetoterapie si
masaj.
In tratamentul BFT urmarim accelerarera depunerii de C in os cu ajutorul razelor
ultraviolete naturale sau artificiale. Este indicata cura heliomarina in care menţionăm
helioterapia, terapia cu raze ultraviolete si inrarosii naturale (de origine solara)
Este vorba de o expunere la soare progresiva, foerte strict gradata, valabila la subiectii
sensibili, persane debilitate, copii, batrani si blonzi.
Se acopera corpul cu un cearceaf si apoi, regiunile corporale se descopera succesiv si
progresiv, in sens cranio-caudal.
Se va ajunge pana la o expunere totala de 3 ore, dupa care, din momentul desavarsirii
pigmentatiei durata expunerii descreste. Extremitatea cefalica nu se expune (se acopera capul).

7
Se pot face 1-3 sedinte pe zi.orarul optim pentru obtinerea celor mai benefice efecte ale razelor
ultraviolete asupra organismului, s-a apreciat a fi intre orele 9.00-11.00dimineata.
Aceste bai sunt indicate mai ales la copii,in perioada de crestere (aceste bai stimuleaza
metabolismul fosfo-calcic si pe cel al vitaminei D) si sunt contraindicate la persoanele cu
probleme cardiace.

Baia de namol
.
Se realizeaza in cazuri speciale si consta in ungerea corpului cu namol, intr-o cada. Este o
procedura foarte solicitanta pentru pacient.
Materiale necesare:doua cazi,una in care va intra pacientul,iar alta de rezerva,in care se
afla namolul preparat anterior,dus,termometru,ceas semnalizator si o perna de cauciuc pentru cap.
Tehnica de aplicare:
Se invita pacientul in cada unde se afla un strat de namol cald.Treptat, se adauga namol
preparat,din cada de rezerva, pana cand se acopera complet corpul pacientului si se lasa 10-30 de
minute. Pe toata durata procedurii,pacientului i se va aplica o compresa rece pe frunte.
Dupa aceea se invita pacientul sa faca un dus de curatire.
Mod de actiune:actiunea namolului plus presiunea hidrostatica.

Ungerile cu namol
.
Sunt proceduri de termoterapie in aer liber.
Tehnica de aplicare:
Bonlavul face cateva miscari inainte de a se unge cu namol,apoi se expune la soare pentru
a-si incalzi corpul, deoarece in cazul aplicarii namolului pe tegumentul neancalzit, exista
pericolul aparitei arsurilor. Apoi se unge cu nămol proaspat, in strat subtire si se expune la soare
timp de 20-60 mnute, pana ce se usuca stratul de namol. Bolnavul va purta o compresa cu apa
rece pe frunte si o palarie pe cap,care sa-l protejeze impotriva razelor solare.
Aceste ungeri cu namol se pot aplica si partial, numai pe zona dureroasa. Daca se aplica
pe intreg corpul-namolul isi mareste eficacitatea.
Dupa sxpunerea la soare,cand se constata ca namolul s-a uscat complet, pacientul face un
dus de curatire a corpului,sau se inbaiaza in ghiolul din apropiere, apoi se odihneste, de preferat,
intr-un loc umbros.
Efecte:
-efectul termic alternant rece, apoi cald si din nou rece;
-actiunea specifica a substantelor chimice, benefice,din namol,rezorbite de catre organism.
Ungerile cu namol reprezinta un procedeu de calire a corpului foarte solicitat.

Împachetarea cu nămol

Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 - 40°C pe o anumită regiune. Durata

unei şedinţe este de 20 -- 40 minute.
Nămolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producând excitaţia pielii datorită micilor particule componente;
- efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 - 3°C;
- efect chimic prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol.
In timpul împachetării cu nămol sunt mobilizate depozitele sangvine, producându-se
intensificarea circulaţiei în anumite teritorii.

8
 .Impachetarile cu nisip.

Reprezinta introducerea corpului in nisip, la o anumita temperatura. Se poate realiza in

cada de baie,dar si pe plaja.
Materiale necesare:compresa pentru frunte,nisip,o galeata cu apa rece,prosop.
Tehnica de aplicare:
Pacientul se aseaza in cada,iar corpul ii este acoperit partial sau in intregime cu nisip,la
temperatura de 45-50 C. Cand procedura se realizeaza pe plaja,nisipul se aplica la temperatura sa
naturala. Se sta astfel 30-60 de minute,dupa care se aplica o procedura de curatire si pacientul
este lasat sa se odihneasca.
Efecte:hipertermia.

.Baile de lumina.

Cele complete se realizeaza in dulapuri de lemn cu becuri,iar cele partiale, cu ajutorul

unor dispozitive adaptate. Durata bailor este de 15-20 de minute,dupa care se executa o procedura
de racire.In tot acest timp,pacientul va purta o compresa cu apa la temperatura camerei,pe frunte.
Caldura radianta produsa de baile de lumina este mai penetranta decat cea de abur sau aer
cald,iar transpiratia incepe mai devreme.
Efecte:hiperemie,
efect analgezic.
Se folosesc in practica:razele infrarosii,
soluxul albastru,
ultravioletele-doza eritem.

BAIA DE LUMINA GENERALA:

Este o procedura termoterapeutica intensa, datorita actiunii directe asupra tegumentelor a

razelor inflarosii si vizibile din spectrul electromagnetic.
Este o baie de aer cald. Caldura este data de 20-25 de becuti de 100-wati. Aerul din baia
de lumina se incalzeste la 60-800 C.
Baia generala de lumina se suporta bine, in prima faza, pentru ca aerul este uscat.
Dupa 20 de minute, in faza a doua a baii de lumina, termoliza nu mai este eficienta,
transpiratia stagneaza si curge, procedura se suporta greu. Se pune compresa umeda pe frunte,
termometrul sub limba. Procedura poate fi urmata de impachetare umeda completa 20-30 minute
sau spalare completa la 220 C dus sau afuziune fulger. O baie generala de lumina de 15 minute
este o pregatire foarte buna pentru kinetoterapie. Ea poate preceda si unele proceduri de
electroterapie indicata in rahitism.

3.Tratamentul prin electroterapie

Prin electroterapie urmarim intarirea tesutului osos prin stimularea depunerii de Ca si

stmulrea organismului pentru producerea de vitamina D2.
O metoda eficienta de intarire a tesutului osos este ionizarea cu Ca.
Ionizarea (ionoterapie galvanionoterapie, ioniforeza, ionogalanizare) este procedeul prin
care se introduc in organism diferite substante medicamentoase, in acest caz Ca, cu ajutorul
curentului electric, care le transporta prin tegument si mucoase.

9
 Principiul acestei forme de terapie se bazeaza pe disocierea electrolitica a diverselor
substante farmaceutice adaugate polilor aplicati si transportarea anionior(-) si cationilor (+) spre
electronii de semn contrar incararii lor electrice, prin respingerea lor de catre electronii de acelasi
semn si atragerea catre polii de semn contrar.
In acest caz Ca se aplica la anod care este de acelasi semn incaracarii sale electrice care
determina respingera ionilor de Ca si atragerea lor la catod.
Tot pentru intarirea structurii osoase se mai poate face tratament cu Magnetodiaflux care
accelereza depunerea calciului pe os. Durata sedintelor aplicate 40-60 de minute.
Pentru stimularea organismului de a produce vitamina D se va aplica radiatii ultraviolete cu
ajutorul carora se va transforma egosterolul din epiderm in vitamina D.
Se recomanda
aplicarea de serii de 12 şedinte cu dozare progresiva:
1/3,1/2,2/3,4/5, de doze eritem gradul I (o biodoza), si contiuand
cu o biodoza, pe suprafetele de 25 cm2 .
Tratamentul debilitatilor fizice este foarte eficient prin utilizarea diverselor metode de
actinoterapie (lampi cu vapori de mercur, in solarii,pe plaja litoralelor)
Cazurile de craniotabes s-au dovedit foarte sensibile la dozele progresive de 1/3,1/2,2/3,4/5
de biodoza eritem, care duc la o rapida ameliorare a acestei afectiuni .

4. Tratamentul prin masaj :

 efectele fiziologice ale masajului
Masajul musculaturii scheletice influenteaza organismul in mod substantial. In acesti
muschi se produc diferite fenomene fizice si chimice, metabolice sau energetice, prin care pot fi
stimulate sau incetinite prin mijloacele noastre.
Prin actiunea mecanica a manevrelor de masaj executat staruitor si intr-un mod vioi, putem
imbunatati proprietatile functionale ale muschilor, facand sa creasca excitabilitatea,
conductibilitatea si contractilitatea lor, prin tensiune si destindere alternativa, pentru a dezvolta
elasticitatea muschilor, una din cele mai importante proprietati ale muschilor.
Pentru a obtine in acelasi mod relaxarea muschilor incordati sau obositi prin manevre
usoare, executate intr-un ritm lent si linistitor.
Prin manevre de presiune si stoarcere, activam circulatia venelor si capilarelor din vasta
retea vasculara care inconjoara si strabate musculatura scheletica.
Sub influenta acestor manevre de masaj se largesc capilarele care se afla in functiune si se
deschid capilarele de rezerva, creste debitul sanguin local si se accelereaza circuitul limfatic. De
asemenea masajul are influente evidente asupra muschilor atrofici, contracturi sau traumatizatii.
Masajul tendoanelor si al tecilor tendinoase se executa practic odata cu masajul muschilor.
Se folosesc indeosebi manevre cu efect circulator (netezit, frictiuni vibrante) si se trateaza unele
leziuni si tulburari asociate.
Locul de insertie al tendonului pe os poate fi sediul unor complexe leziuni si tulburari.
Aceste insertii se maseaza cu bagare de seama prin manevre blande dar insistente.
Tendoanele si tecile tendinoase au un important rol static si dinamic. Masajul lor are aceesi
important ca si masajul muschilor, uneori chiar mai mare. De acest lucru ne vom da seama cand
la nivelul lor se prupoduc leziuni traumatice, inflamatii si alte procese atrofice si de
degenerescenta, care necesita o atentie deosebita si un tratament functional de lunga durata.
Prelucrarea prin masaj a fasciilor, a aponevrozelor si formatiunilor fibroase, muschi si
organe, se incadreaza in masajul general sau partial care are ca scop intrebuintarea supletei sau
consistentei acestor tesuturi, activeaza circulatia in reteaua vasculara, previne si combate stazele
sanguine si limfatice si alte procese patologice ce se produc la nivelul lor.
10
 Masajul articulatiilor necesita o tehnica speciala adaptata la forma si structura diferita a
lor.
Masajul activeaza circulatia si nutritia in tesuturile articulare (pielea, tesut conjunctiv, vase,
nervi, tendoane, muschi), se intretine supletea si rezistenta lor, conditia indispensabila pentru o
buna functionare articulara.
Efectele circulatorii si trofice ale masajului articular aplicat direct pe capsula articulara si
pe ligamentele care o insotesc in exterior, se resimt si asupra membranei sinoviale care o
captusesc pe parte sa interna.
Masajul articular si activarea circulatiei contribuie la resorbatia si impingerea in circulatia
generala a lichidelor seroase sau a sangelui revarsat in cavitatea articulara.
Masajul ajuta si la imprastierea infiltratelor patogenice din tesuturile periarticulare, in acest
fel obtinem degajarea articulatiei si recuperarea mobilitatii normale, masajul articular fiind o
buna pregatire pentru exercitiile de mobilizare metabolica, metodica a tuturor articulatiilor
corpului.
Oasele beneficiaza de efectele circulatorii si trofice ale masajului numai in mod indirect
prin intermediul tesuturilor moi, care le acopera si in care se ramifica reteaua vasculara comuna.
Aceste efecte sunt si mai sigure atunci cand sunt masati muschii cu care oasele au legaturi
functionale.
Masajul este o metoda terapeutica de a produce in organism anumite reactii ce sunt
intrebuintate de o serie de substante biochimice care se echilibreaza in tesuturi, datorita
capacitatii organismului de a produce o serie de substante care la randul lor produc efectele
dorite finale.
Declansarea diferitelor reactii se observa la exterior prin schmbarea culorii pielii, a
temperaturii, diminuarea durerii, imbunatatind amplitudinea unor miscari.
La nivelul celulelor sunt stimulati factorii enzimatici.
Ele usureaza reactiile chimice, schmba sarcina electrica de la o celula la alta, transforma
elementele necesare elaborarii unei cantitati de energie calorica. Celulele
enzimatice stimuleaza metabolismul hidratilor de carbon si favorizeaza punerea in libertate a
unor hormoni cu rol in vasodilataie.
Enzimele sunt elemente proteice foarte sensibile.Activitatea lor poate fi reglata prin masaj
la intensitati diferite. Masajul dur opreste activitatea lor, in timp ce masajul bland (sedativ)
stimuleaza aceasta activitate.

DELIMITAREA SI DESCRIEREA ANATOMICA A

REGIUNII

Partea superioara a regiunii toracice este delimitata de partea superioara a sternului,

claviculei pana la acromeon.
Partea inferioara este delimitata de apendicele xifoid, coastele false si muschiul diafragm.
Partea laterala este delimitata de linia axilara.
Cutia este formata din segmentul toracal al coloanei vertebrale din stern si din arcurile
costale. Are forma unui trunchi de con deschis la ambele extremitati .Baza toracelui este orintata
caudal.
Cutia toracica adaposteste :inima, plamanii, traheele, esofagul, vasele mari si formatiuni
nervoase.
Orificiul superior al cutiei toracice este delimitat de corpul vertebrei T1, ventral sau
anterior de incizura jugulara a maniubrului sternal si lateral de marginea interna a primei coaste.

11
 El are diametrul transversal mai mare si este inclinat anterior. Prin acest orificiu se face
comunicarea intre cutia toracica si git.
Orificiul interior reprezentat de baza toracelui este delimitat posterior de corpul vertebrei
T12, marginea inferioara a coastei 12, varful coastei 11 si arcadele cartilaginoase ale coastelor
10, 9, 8, 7 care se intalnesc cu cele de partea opusa a apendicelului xifoid.
Forma toracelui se modifica in functie de miscarile respiratorii si variaza in raport cu
varsta, sexul si tipul constitutional.
Sternul este un os turtit situat median pe fata anterioara a toracelui. Este alcatuit din trei
parti:
-manubriul sternal;
-corpul sternului;
-apendicele xifoid;
Coastele sunt in numar de 12 perechi (24 coaste). Coasta esteeprezentata de un arc osos si
o portiune cartilaginoasa cu concavitatea ventrala, ea este orientata oblic de jos in sus si din
inapoi ainte
Primele sapte perechi de coaste se articuleaza de stern (coaste adevarate); urmatoarele cinci
perechi de coaste se numesc false; dintre acestea coastele 8,9,10 se articuleaza la stern prin
cartilajul coastei a saptea; ultimele doua perechi de coaste nu se articuleaza cu sternul si se
numesc flotante.
Centura scapulara leaga oasele membrului superior de scheletul trunchiului. Este formata
din clavicula si scapula sau omoplat.
Toracele anterior este format din :stern, coaste, clavicule, marele pectoral, micul pectoral,
diafragm, o parte din muschii dintati.
-muschiul pectoral mare :este format din trei fascicule musculare diferite prin originea lor.
-fasciculul superior sau clavicular;
-fasciculul mijlociu;
-fasciculul abdominal;
-muschiul pectoral mic :porneste de pe fetele anterolaterale ale coastelor 3,4,5 si merge si se
insera pe coracoidul scapular. El coboara umarul in jos si inainte.
-mschiul dintat anterior :ocupa cea mai mare parte a regiunii anterolaterale a toracelui fiind intins
de la primele zece coaste la marginea mediala a scapulei, el fixeaza scapula pe torace.
-Muschiul diafragm :despartitoarea musculo-aponevrotica, boltita care desparte cavitatea toratica
de cavitatea abdominala. Fata superioara este concexa si formeaza baza cavitatii toracice, iar fata
inferioara este concava si formeaza plafonul cavitatii abdominale. Forma sa butata explica
invaginarea abdomenului in caviatatea toracica, motivul pentru care organele din etajul superior
abdominal (stomac, ficat, splina) sunt proiectate pe peretele toracic. Planul de orientare a
diafragmei este oblic de sus in jos si de inauntru-inapoi. Prin contractia diafragmei se maresc
cele 3 diametre toracice.

TEHNICA MASAJULUI

Toracele contine doua organe a caror valoare intervine in randamentul fizic mult mai mult
decat calitatea si volumul muschiului.
Aceste doua organe-inima si plamanii – trebuie sa functioneze cu usurinta, energic si sa
raspunda instantaneu la eforturile reclamate de travaliul muscular intensiv.Valoarea functionala a
acestora depinde si de structura cavitatii toracice.

12
 Procedeele de dezvoltare toracica constau esential din gimnastica respiratorie, gimnastica
de dezvoltare a muschilor, gatului, spatelui si pieptului la care se asociaza masajul toracic.
Masajul toracelui- mobilizand coastele le obliga la mişcări din ce in ce mai ample fortand
bolnavul sa respire dupa o cadenta adaptata miscarilor masajului educand functia respiratorie.
a)-masajul calmant :este obtinut prin aplicarea initala de neteziri usoare care incep din apigastru
si merg spre varful cordului, urmata de frictiuni usoare pe regiunea precordiala si pe coaste.
Se mai pot executa manevre de batatorit cu pumnul cu o frecventa de circa 60 de batai pe
minut si vibratii usoare cu fata palmara a mainii.
b)-masajul stimulant: se realizeaza prin neteziri circulare scurte si repezi urmate de tapotament
rapid, manevrele se aplica pe fata anterioara a toracelui.
Masajul calmant tinde sa scada si sa regleze ritmul contractiilor cardiace iar masajul
stimulant accelereaza ritmul incetinit si creste tensinea arteriala.
Netezirea se face dinauntru in afara, lateral si intercostal si palmele intinse pornind din
partea inferioara, de jos in sus. O alta forma de netezire este cu palmele intregi pe partile laterale,
miscare executata de jos in sus impreunand mainile spre stern. Netezirea sternului se face cu
doua degete departate, iar netezirea intercostala se face cu 3-4 degete.
Framantarea se incepe cu partea opusa a maseur-ului, se executa de jos in sus si in doua-trei
straturi (depinde de dimensiunea pacientului).
Se executa cu o mana, cu doua maini si contra timp, dupa care continuam cu partea
cealalta.
Geluirea se executa cu degetele pe stern, pe clavicula cu degetele apropiate, pe coaste de cu
degetele departate.
Frictiunea se executa cu doua degete departate, executand miscari de circular stanga-
dreapta pe stern apoi se executa frictiunea intercostala cu miscari circulare stanga-dreapta.
Urmeaza frictiunea langa clavicula, deget peste deget cu miscari circulare.
Tapotamentul se face numai la pacientii cu musculatura dezvoltata (in cazul rahitismului nu
se necesita aceasta manevra).
Vibratia de executa cu palmele intinse si intercostal.
Kinetoterapia consta in gimnastica respiratorie (chinetoterapia activa – inspiratie =ridicam
mainile, expiratie =coboram mainile).

KINETOTERAPIA SI EXERCITIILE C.F.M.

Kinetoterapia = terapia prin miscare-s-a dezvoltat in decursul secolelor pe baza relatiei

reciproce dintre practica si observatie, dar cu o mare incarcatura de empirism si traditionalism ,
care mult timp au franat orice incercare de a regandi aceasta terapie prin prisma cunostintelor
medicale ce se acumulau.
De-abia in ultimele trei-patru decenii s-a reusit, treptat, desprinderea kinetoterapiei din
conformismul principiilor teoretice sau din schematismul aplicarii practice a tehnicilor si
metodelor de exprimare .In aceste decenii kinetoterapia si-a construit bazele teoretice prin
apropierea legilor fizicii , ale neurofiziologiei si mecanicii musculo-articulare, prin cunoasterea
fiziopatologiei bolilor formulandu-si propriile legi si devenind astfel o stiinta pe care o denumim
azi « Kinetologie «.
Aceste transformari conceptuale se reflecta obligatoriu in practica terapiei prin miscare,
caci kinetologia ramane in primul rand o stiinta aplicativa .

TRUNCHIUL – BILANT ARTICULAR

o Flexia

13
 Muschii :rectus abdominis
De stabilizat: membrele inferioare si bazinul
Pozitie :decubit dorsal, cu bratele pe langa corp, membrele inferioare intinse.
Atentie: miscarea propriu-zisa de flexie a trunchiului se realizeaza pana la ridicarea
scapulelor de pe planul patului, varfurile fiind inca in contact cu aceasta de aici inainte, pana la
pozitia sezand („in echer” ); miscarea este realizata de flexorii coapsei, muschii abdominali
actionand ca fixatori.
-f.1: palparea dreptilor abdominali pe linia paraombilicala;
-f.2: miscarea pana la decolarea spinelor omoplatului;
-f.3: miscare realizata pana la unghiul inferior al scapulei
coloana lombara ramanand in contact cu patul;
-f.4: se ridica complet trunchiul, cu bratele intinse inainte si genunchii flectati; in aces fel testam
f.4 al abdominalilor, dar miscarea depaseste propriu-zisa „flexie a trunchiului”;
-f.5: ca la f.4. dar cu mainile pe ceafa.
Substitutie prin: flexorii coapsei.

2.Extensia
Muschii: iliocostalul, erector spinae, longissimus thoracic, (lungul dorsal) multifidus,
interspinali, etc.
De stabilizat: bazinul si membrele inferioare
Pozitia: de cubit ventral, cu bratele pe corp
-f.1: palparea masei comune musculare paravertebrale;
-f.2: extensie de coloana dorsala si lombara limitata;
-f.3: extensie completa, decoland pana la ombilic fata anterioara a trunchiului de suprafata
patului; coloana cervicala in rectitudine;
-f.4  si f.5:-rezistenta aplicata pe toracele superior (pentru testarea extensiei coloanei lombare).

3.Rotatia
Muschii:obliquus externus abdomis (marele oblic) si obliquus internus abdominis (micul
oblic).
De stabilizat: bazinul si membrele inferioare
Pozitia F.G :in sezut , cu bratele atarnand pe langa corp
Pozitia A.G.:in decubit dorsal, cu membrele inferioare in extensie
-f.1:palpare pe marginile laterale ale abdominalului;
-f.2: se roteaza trunchiul in timp ce testatorul fixeaza bazinul;
-f.3: se roteaza trunchiul, pana cand omoplatul se desprinde de pat ;antebratele sunt incrucisate
pe piept, mainile stau pe umeri;
-f.4: se roteaza trunchiul cu flexia lui; membrele superioare intinse inainte;
-f.5: ca la f.4, dar mainile la ceafa
A.G.= antigraviational
F.G.=fara gravitatie
f.1…f.5 = forta 1...forta 5.
Exercitii pentru musculatura de intins (marele dorsal, marele rotund, subscapularul, marele
si micul pectoral).
-decubit dorsal cu genunchii flectati si mainile sub ceafa; sub zona medie toracica se pune un
prosop indoit sau un puisor de perna, se aduc scapulele, coastele presand pe sol;
-idem, dar cu bratele „ in cruce”;
-se apasa cu coatele si antebratele in podea; coloana ramanand in contact cu solul;
-idem, bratele tot „in cruce”, se aduc genunchii la piept prin flexia maxima a soldurilor.

14
-sezand in pozitie „mahomedana”, cu mainile prinazandu-se in baston care se ridica deasupra
capului:
a)-se aduce apoi bastonul in spate, inapoi pe scapule capul si trunchiul raman intinse axial;
b)- se lasa bastonul in josul trunchiului (posterior), apoi se ridica din nou deasupra capului;
-in ortostatism, cu fata in coltul camerei, bratele ridicate, coastele usor flectate, antebratele
sprijinite pe cate un perete; corpul este aplecat din glezne; coloana, soldurile, genunchii, raman
intinse; calcaiele pe sol.
Pe langa toate aceste exercitii se mai adauga si asa numitele metode speciale care consta
din:
-mecamoterapie;
-scripetoterapie;
-terapia ocupationala (ergoterapie)
-hidrokinetoterapie;
-sportul terapeutic;
Obiectivele de baza in kinetologie sunt in numar de 9 si anume:
-relazarea;
-corectarea posturii si aliniamentului corpului;
-cresterea mobilitatii articulare;
-cresterea fortei musculare;
-cresterea rezistentei musculare;
-coordonarea, controlul si echilibrul;
- antrenarea la efort;
-reeducarea respiratorie;
-reeducarea sensibilitatii.

5.Terapia ocupaţională

Terapia ocupaţională este o formă de tratament care foloseşte activităţi şi metode

specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura activităţi necesare
vieţii individului, de a compensa disfuncţii şi de a dininua deficienţe fizice.
În terapia ucupaţională termenul de ocupaţie se referă la o sumă de activităţi din cle mai
variate domenii pe care individul le realizeaua in cursul unei zile şi care dau un sens vieţii lui.
Aceste activităţi ocupaţionale sunt:
1). Autoîngrijirea zilnică (îngrijirea personală hrănire îmbrăcat şi deplasare)
2). Munca organizată de el însuşi sau ca angajat
3). Activităţi educaţionale instructive
4). Activităţi de divertisment
5). Hobby-uri
Terapia ocupaţională dispune de o serie tehnici şi anume:
Tehnici de bază sun gestualităţi extrase din diferite meserii: olărit prelucrarea lemnului,
tâmplărie etc.
Tehnici complementare cuprind întreaga gestualitate sau numai părţi din ea.
Tehnici de readaptare sunt cele care se referă la activităţile vieţii zilnice şi care vor avea
incluse şi echipamentul dar şi adaptările necesare creeşterii performanţelor activităţilor zilnice
obişnuite de îngrijire.
Tehnici de exprimare. Cuprinde toate activităţile cu caracter esteic alături de cele de
comunicare.

Evaluarea pacientlui nu se rferă numai la evaluarea propriuzisă a pacientului bazată pe

15
criteriile: infirmitate, incapacitate, handicap ci se extinde şi asupra mediului ambiant al
pacientului asupra mediului în care munceşte, al celui de şcolarizare, de agrement adică evaluarea
mediului deviaţă al pacientului în diversele lui momente.
Pe baza acestei evaluări se alcătuieşte palnul de tratament, care constă în aplicarea
pricipiilor şi metodelor specifice terapiei ocupaţionale, în asistenţa pacientului facând un tot
unitar cu evaluarea.
Tratamentul cuprinde o serie de activităţi care se împart în:
--activităţi esenţiale
--activităţi neesenţiale
Activităţile esenţiale sunt considerate acelea care în mod obligatoriu au ca scop final
realizarea unui produs concret cu utilitate care poate fi valorifivat.
Activitaţile neesenţiale spre deosebire de cele esenţiale nu au produs final, obiectivul lor
este de a angrena şi mobiliza pacietul în activităţi fizice sau mentale.
În cazul rahitismului se va recomanda cât mai multă mişcare in aer liber, în locuri însorite
cu ajutorul diferitelor jocuri care va angrena pacientul în aceste activităţi (badminton, sărituri cu
coarda, şotron, înot etc.
Se vor evita jocurile care pot provoca traumatisme sau solicitări mecanice mari(fotbal,
box,etc)

Statiunile de trtament recomandate:

Statiunile litoralului marin care sunt cele mai indicate pentru o astfel de cură:
- Eforie Nord-sanatoriu de copii cu terasa pentru insoleiere maximă 5-6 ore/zi;
- Techirghiol
- Eforie Sud
- Jupiter
- Mamaia
- Năvodari
- Aurora
- Costineşti
Factorii naturali de cură: apa mării, bioclimat marin bogat În aerosoli salini şi în radiaţie
solra cu efect excitant solicitant.
În staţiune, pe malul mării, există plaje amenajate pentru aerohelioterapie şi talasoterapie
(băi de mare, băi de aer, băi de soare, băi de nisip, băi de nămol,împachetări cu nămol, ungeri cu
nămol)
La Mangalia se folosesc apele sulfuroase atât pentru cura externă, în bazine, cât şi pentru
cura internă.

BIBLIOGRAFIE

TRATAT DE MEDICINĂ INTERNĂ-RADU PĂUN

HIDROTERMOTERAPIA (TRATAMENTE SIMPLE PENTRU AFECŢIUNI
SIMPLE)-DR. CLARENCE DAVIL ŞI CHARLES THOMAS
ELECTROTERAPIA-ANDREI RĂDULESCU
FIZIO-KINETPTERAPIA SI RECUPERAREA MEDICALA IN AFECTIUNILE
APARATULUI LOCOMOTOR - Ieroslav Kiss

16
NOTE DE CURS

17