Sunteți pe pagina 1din 16

Anexa nr.

 1
la Regulamentul privind modul de trecere
a frontierei de stat  a mărfurilor
supuse controlului Agenției Naționale
pentru Siguranța Alimentelor

NOMENCLATORUL
mărfurilor supuse controlului sanitar-veterinar

1. Prezentul Nomenclator stabilește reguli privind introducerea, scoaterea și tranzitarea pe


teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor care sînt supuse controalelor veterinare la punctele de
inspecție la frontieră.
2. În sensul prezentului Nomenclator, noțiunea „produs compus” semnifică produs alimentar
destinat consumului uman, care conține atît produse prelucrate de origine animală, cît și produse de
origine vegetală și le include pe cele la care prelucrarea produsului de bază este parte integrantă a
producerii produsului finit.
3. Mărfurile enumerate în anexa nr. 1 la prezentul Nomenclator se supun controalelor veterinare
la punctele de inspecţie la frontieră.
4. Prevederile prezentei anexe nu se aplică controalelor la produsele compuse pentru care
conformitatea se asigură potrivit cerințelor privind siguranța alimentelor.
5. Se supun controalelor veterinare următoarele produse compuse:
1) produsele compuse care conțin produs prelucrat din carne;
2) produsele compuse care conțin jumătate sau mai mult din orice produs prelucrat de origine
animală, altul decît un produs prelucrat din carne;
3) produsele compuse care nu conțin niciun produs prelucrat din carne și mai puțin de jumătate
din substanța lor conține produs prelucrat din lapte, în cazul în care produsele finite nu respectă
cerințele pct. 6.
6. Prin derogare de la prevederile pct. 3, nu se supun controalelor veterinare următoarele produse
compuse destinate consumului uman care nu conțin produse din carne:
1) produsele compuse a căror substanță conține, pînă la jumătate din cantitatea sa, orice alt
produs prelucrat, cu condiția ca asemenea produse să fie:
a) produse cu o perioadă de valabilitate la temperatura ambiantă sau produse care să fi trecut, în
cursul fabricației lor, printr-un proces complet de prelucrare sau tratare termică a întregii lor substanțe,
astfel încît orice produs brut să fie denaturat;
b) identificate clar ca fiind destinate consumului uman;
c) ambalate etanș sau sigilate în recipiente curate;
d) însoțite de un document comercial și etichetate în limba oficială a Republicii Moldova, astfel
încît documentul și etichetarea împreună să furnizeze informații cu privire la natura, cantitatea și
numărul de ambalaje ale produsului compus, țara de origine, producătorul și ingredientul;
2) produsele compuse enumerate în anexa nr. 2 la prezentul Nomenclator.
Anexa nr. 1
la Nomenclatorul mărfurilor
supuse controlului sanitar-veterinar

Animalele și produsele care trebuie supuse controalelor veterinare la punctele


de inspecție la frontieră, conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor,
aprobate prin Legea nr. 172/2014

Prezenta anexă enumeră animalele și produsele care, în conformitate cu Nomenclatura


combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr. 172/2014 (în continuare – NC), trebuie supuse
controalelor veterinare la punctele de inspecție la frontieră.
Dacă se folosește un cod din patru cifre, cu excepția cazului în care se prevede altfel, toate
animalele și produsele prefixate cu sau vizate de aceste patru cifre trebuie supuse controalelor veterinare
la punctele de control la frontieră.
În cazul în care numai anumite produse corespunzătoare unui cod de patru, șase sau opt cifre
conțin produse de origine animală și nu există nicio subdiviziune specifică a acestui cod în NC, se
adaugă „ex” în fața codului [de exemplu, ex 1518 00 95: produsele descrise în coloana 2 trebuie supuse
controalelor veterinare].
Coloana 2 – Explicație
Această coloană furnizează detalii cu privire la animalele și produsele care fac obiectul
controalelor veterinare la punctele de inspecție la frontieră.
Atunci cînd este prevăzut în coloana „Explicații”, medicii veterinari oficiali de la punctele de
inspecție la frontieră trebuie să evalueze ingredientele produsului sau ale alimentului pentru a constata
dacă este vorba sau nu de un produs compus.

I. Animale vii
Calificare și
Cod NC Descriere
explicație
0101 Cai, măgari, catîri și bardoi, vii Toate
0102 Animale vii din specia bovine Toate
0103 Animale vii din specia porcine Toate
0104 10 Animale vii din specia ovine Toate
0104 20 Animale vii din specia caprine Toate
0105 Cocoși, găini, rațe, gîște, curcani, curci și bibilici, vii, din specii Toate
domestice
0106 Alte animale vii Toate

II. Carne și organe comestibile


Calificare și
Cod NC Descriere
explicație
0201 Carne de animale din specia bovine, proaspătă sau refrigerată Toate
0202 Carne de animale din specia bovine, congelată Toate
0203 Carne de animale din specia porcine, proaspătă, refrigerată sau Toate
congelată
0204 Carne de animale din speciile ovine sau caprine, proaspătă, refrigerată Toate
sau congelată
0205 00 Carne de cal, de măgar sau de catîr, proaspătă, refrigerată sau Toate
congelată
0206 Organe comestibile de animale din speciile bovine, porcine, ovine, Toate
caprine, de cai, de măgari sau de catîri, proaspete, refrigerate sau
congelate
0207 Carne și organe comestibile de păsări de la poziția 0105, proaspete, Toate
refrigerate sau congelate
0208 Altă carne și organe comestibile, proaspete, refrigerate sau congelate Toate

0209 Slănină fără părți slabe, grăsime de porc și de pasăre, netopite și nici Toate
altfel extrase, proaspete, refrigerate, congelate, sărate sau în saramură,
uscate sau afumate
0210 Carne și organe comestibile, sărate sau în saramură, uscate sau Toate
afumate; făină și pudră, comestibile, de carne sau de organe

III. Pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice

Calificare și
Cod NC Descriere
explicație
0301 Pești vii Toate
0302 Pește proaspăt sau refrigerat, cu excepția fileului de pește și a cărnii Toate
de pește de la poziția 0304
0303 Pești congelați, cu excepția fileurilor de pește și a cărnii de pește de la Toate
poziția 0304
0304 Fileuri de pește și carne de pește (chiar tocată), proaspete, refrigerate Toate
sau congelate
0305 Pește uscat, sărat sau în saramură; pește afumat, chiar fiert înainte sau Toate
în timpul afumării; făină, pudră și aglomerate sub formă de pelete de
pește, proprii alimentației umane
0306 Crustacee, atît decorticate, cît și nedecorticate, vii, proaspete, Toate
refrigerate, congelate, uscate, sărate sau în saramură; crustacee
afumate, atît decorticate, cît și nedecorticate, atît fierte, cît și nefierte
înainte sau în timpul afumării; crustacee nedecorticate, fierte în apă
sau în aburi, chiar refrigerate, congelate, uscate, sărate sau în
saramură; făină, pudră și aglomerate sub formă de pelete de crustacee,
adecvate pentru consumul uman
0307 Moluște, separate sau nu de cochilie, vii, proaspete, refrigerate, Toate
congelate, uscate, sărate sau în saramură; moluște afumate, separate
sau nu de cochilie, atît fierte, cît și nefierte înainte sau în timpul
afumării; făină, pudră și aglomerate sub formă de pelete de moluște,
adecvate pentru consumul uman
0308 Nevertebrate acvatice, altele decît crustaceele și moluștele, vii, Toate
proaspete, refrigerate, congelate, uscate, sărate sau în saramură;
nevertebrate acvatice afumate, altele decît crustaceele și moluștele,
atît fierte, cît și nefierte înainte sau în timpul afumării; făină, pudră și
aglomerate sub formă de pelete de nevertebrate acvatice, altele decît
crustaceele și moluștele, adecvate pentru consumul uman
IV. Produse lactate; ouă de păsări; miere naturală; produse comestibile
de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte

Calificare și
Cod NC Descriere
explicație
0401 Lapte și smîntînă din lapte, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau alți Toate
îndulcitori
0402 Lapte și smîntînă din lapte, concentrate sau cu adaos de zahăr sau alți Toate
îndulcitori
0403 Lapte acru, lapte și smîntînă covăsite, iaurt, chefir și alte sortimente de Toate
lapte și smîntînă fermentate sau acrite, chiar concentrate, sau cu adaos
de zahăr ori alți îndulcitori, sau aromatizate, sau cu adaos de fructe ori
cacao
0404 Zer, chiar concentrat ori cu adaos de zahăr sau de alți îndulcitori; Toate
produse obținute din compuși naturali ai laptelui, chiar cu adaos de
zahăr sau alți îndulcitori, nedenumite și necuprinse în altă parte
0405 Unt și alte grăsimi care provin din lapte; pastă din lapte pentru tartine Toate
0406 Brînză și caș Toate
0407 Ouă de păsări, în coajă, proaspete, conservate sau fierte Toate
0408 Ouă de păsări, fără coajă, și gălbenușuri, proaspete, uscate, fierte în Toate
apă sau în abur, turnate în formă, congelate sau altfel conservate, chiar
cu adaos de zahăr sau de alți îndulcitori
0409 00 00 Miere naturală Toate
0410 00 00 Produse comestibile de origine animală, nedenumite și necuprinse în Toate
altă parte

V. Alte produse de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte


Cod NC Descriere Calificare și explicație
0502 10 00 Păr de porc sau de mistreț și deșeuri din păr de porc sau de Toate
mistreț
0504 00 00 Intestine, vezici și stomacuri de animale, întregi sau bucăți, Toate
altele decît cele de pește, proaspete, refrigerate, congelate,
sărate sau în saramură, uscate sau afumate
Ex  05 05 Piei de păsări și alte părți de păsări, acoperite cu penele lor Toate: include trofee de
sau cu fulgii ori cu puful lor, pene și părți de pene (cu vînătoare de păsări, dar
marginile fasonate sau nu), puf, brute sau simplu curățate, exclude penele
dezinfectate sau tratate în vederea conservării lor; pulbere și decorative tratate, penele
deșeuri de pene sau de părți de pene tratate purtate de călători
pentru uz personal sau
transporturi de pene
tratate expediate unor
persoane private în
scopuri neindustriale
0506 Oase și coarne brute, degresate, prelucrate sumar (dar Toate
nedecupate în forme), tratate cu acid sau degelatinate; pulbere
și deșeuri din acestea
0507 Fildeș, carapace de broască țestoasă, fanoane (inclusiv Toate
filamentele de fanoane) de balenă sau de alte mamifere
marine, coarne, ramuri de coarne de cerb, copite, unghii,
gheare și ciocuri, brute sau prelucrate sumar, dar nedecupate
în forme; pulbere și deșeuri din aceste materiale
Ex 0508 00 00 Corali și similare, brute sau prelucrate sumar, dar Cochilii goale pentru uz
neprelucrate altfel; cochilii și carapace de moluște, de alimentar și utilizare ca
crustacee sau de echinoderme și oase de sepii, brute sau materii prime pentru
preparate sumar, dar nedecupate în forme, pulbere și deșeuri glucozamină. În plus,
din acestea sînt incluse cochiliile,
inclusiv oasele de sepii,
care conțin țesuturi moi
și carne
0510 00 00 Chihlimbar cenușiu, castoreum, zibetă, mosc, cantaride, bilă, Toate
uscate sau neuscate; glande și alte substanțe de origine
animală folosite la prepararea produselor farmaceutice,
proaspete, refrigerate, congelate sau altfel conservate
provizoriu
05 11 Produse de origine animală, nedenumite și neincluse în altă Toate
parte; animale moarte de la capitolele 1 sau 3, improprii
alimentației umane

VI. Cereale
Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex 1001 Grîu şi meslin Numai în cazul în care sînt
utilizate ca hrană pentru animale
Ex 1002 Secară Numai în cazul în care sînt
utilizate ca hrană pentru animale
Ex 1003 Orz Numai în cazul în care sînt
utilizate ca hrană pentru animale
Ex 1004 Ovăz Numai în cazul în care sînt
utilizate ca hrană pentru animale
Ex 1005 Porumb Numai în cazul în care sînt
utilizate ca hrană pentru animale
Ex 1007 Sorg boabe Numai în cazul în care sînt
utilizate ca hrană pentru animale
Ex 1008 Hrişcă, mei, seminţe de iarba-cănăraşului (Phalaris Numai în cazul în care sînt
canariensis); alte cereale utilizate ca hrană pentru animale

VII. Seminţe şi fructe oleaginoase; seminţe şi fructe diverse;


plante industriale sau medicinale; paie şi furaje
Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex 1213 00 00 Paie și pleavă de cereale brute, chiar tocate, măcinate, Numai în cazul în care sînt
presate sau aglomerate sub formă de pelete utilizate ca hrană pentru
animale sau în scop
zootehnic
Ex 1214 Gulii furajere, sfeclă furajeră, rădăcini furajere, fîn, Numai în cazul în care sînt
lucernă, trifoi, sparcetă, varză furajeră, lupin, măzăriche și utilizate ca hrană pentru
alte produse furajere similare, chiar aglomerate sub formă animale
de pelete

VIII. Grăsimi și uleiuri de origine animală sau vegetală și produse


ale disocierii acestora; grăsimi alimentare prelucrate;
ceară de origine animală sau vegetală
Cod NC Descriere Calificare și explicație
1501 Grăsime de porc (inclusiv untură) și grăsime de pasăre, altele Toate
decît cele de la pozițiile 0209 sau 1503
1502 Grăsimi de animale din speciile bovine, ovine sau caprine, altele Toate
decît cele de la poziția 1503
1503 00 Stearină din untură, ulei de untură, oleostearină, oleomargarină șiToate: grăsimi și
ulei de seu, neemulsionate, neamestecate și nici altfel preparate uleiuri de origine
animală
1504 Grăsimi și uleiuri și fracțiunile acestora, de pește sau de Toate
mamifere marine, chiar rafinate, dar nemodificate chimic
1505 00 Usuc și grăsimi derivate din acesta, inclusiv lanolina Toate: grăsimi și
uleiuri de origine
animală
1506 00 00 Alte grăsimi și uleiuri de origine animală și fracțiunile acestora, Toate
chiar rafinate, dar nemodificate chimic
1516 10 Grăsimi și uleiuri de origine animală și fracțiunile acestora, Toate: grăsimi și
hidrogenate parțial sau total, interesterificate, reesterificate sau uleiuri de origine
elaidinizate, chiar rafinate, dar nepreparate altfel animală

Ex  15 17 Margarină, amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi ori Care conțin numai
din uleiuri de origine animală sau vegetală sau din fracțiuni ale grăsimi și uleiuri de
diferitor grăsimi ori uleiuri din prezentul capitol, altele decît origine animală
grăsimile și uleiurile alimentare și fracțiunile acestora de la
poziția 1516
Ex 1518 00 9 Grăsimi și uleiuri de origine animală sau vegetală și fracțiunile Numai grăsimi și
1 acestora, fierte, oxidate, deshidratate, sulfurate, suflate, uleiuri animale
polimerizate prin căldură în vacuum sau gaz inert sau altfel
modificate chimic, cu excepția celor de la poziția 1516
Ex 1518 00 9 Amestecuri și preparate nealimentare din grăsimi și uleiuri de Numai preparatele din
5 origine animală sau din grăsimi și uleiuri de origine animală și grăsimi și uleiuri, din
vegetală și din fracțiunile acestora grăsimi topite și din
derivatele acestora de
origine animală
Ex 1518 00 9 Altele Numai în cazul în care
9 conțin grăsime
provenită de la animale
- - Ceară de albine sau de alte insecte, chiar rafinată sau colorată:
152190910 - - - Brută Toate, include ceara
sub formă de fagure,
ceara de albine brută
pentru utilizări apicole
sau tehnice
152190990 - - - Altele Toate, include ceara
prelucrată sau rafinată,
inclusiv albită sau
colorată, pentru utilizări
apicole sau tehnice
Ex 1522 00 Degras; reziduuri provenite de la tratarea grăsimilor sau a cerii Numai de origine
de origine animală sau vegetală animală
IX. Preparate din carne, din pește sau din crustacee, din moluște
sau din alte nevertebrate acvatice
Cod NC Descriere Calificare și explicație
1601 00 Cîrnați, cîrnăciori, salamuri și produse similare, din Toate, include carnea conservată
carne, din organe sau din sînge; preparate alimentare pe sub diverse forme
baza acestor produse
1602 Alte preparate sau conserve din carne, din organe sau Toate, include carnea conservată
din sînge sub diverse forme
1603 00 Extracte și sucuri de carne, de pești sau de crustacee, de Toate, include extracte de carne și
moluște sau de alte nevertebrate acvatice concentrate de carne, include
proteină din pește sub formă de gel,
refrigerată sau congelată, include
cartilaj de rechin
Ex  16 04 Preparate sau conserve din pește; caviar și înlocuitorii Toate.
acestuia preparați din icre de pește Pentru produsele compuse, a se
vedea pct. 5 și 6 din prezentul
Nomenclator
Ex  16 05 Crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice, Toate.
preparate sau conservate Pentru produsele compuse, a se
vedea pct. 5și 6 din prezentul
Nomenclator

X. Zaharuri şi produse zaharoase


Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex  17 02 Alte zaharuri, inclusiv lactoza, maltoza, glucoza și Numai de origine animală.
fructoza (levuloza), chimic pure, în stare solidă; siropuri Pentru produsele compuse, a se
de zahăr la care nu s-au adăugat aromatizanți sau vedea pct. 5 și 6 din prezentul
coloranți; înlocuitori de miere, chiar amestecați cu Nomenclator
miere naturală

XI. Cacao şi preparate din cacao


Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex  18 06 Ciocolată și alte preparate alimentare care conțin cacao Care conțin produse de origine
animală.
Pentru produsele compuse, a se
vedea pct. 5 și 6 din prezentul
Nomenclator

XII. Preparate pe bază de cereale, de făină, de amidon,


de fecule sau de lapte; produse de patiserie
Acest capitol include produse compuse care conțin produse de origine animală prelucrate și preparate alimentare conținînd
produse de origine animală neprelucrate.
Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex  19 01 Extracte de malț; preparate alimentare din făină, crupe, griș, Care conțin produse de
amidon, fecule sau extracte de malț, care nu conțin cacao origine animală.
sau care conțin cacao într-o proporție de sub 40% din Pentru produsele
greutate, calculată pe o bază complet degresată, nedenumite compuse, a se vedea pct. 5
și necuprinse în altă parte; preparate alimentare din și 6 din prezentul
produsele de la pozițiile 0401 –0404, care nu conțin cacao Nomenclator
sau care conțin cacao într-o proporție de sub 5% din
greutate, calculată pe o bază complet degresată, nedenumite
și necuprinse în altă parte
Ex 1902 11 00 Paste alimentare nefierte, neumplute și nici altfel preparate, Care conțin produse de
care conțin ouă origine animală.
Pentru produsele
compuse, a se vedea pct. 5
și 6 din prezentul
Nomenclator
1902 20 10 Paste alimentare umplute (chiar fierte sau altfel preparate) Toate
care conțin pești, crustacee, moluște sau alte nevertebrate
acvatice în proporție de peste 20% din greutate
1902 20 30 Paste alimentare umplute (chiar fierte sau altfel preparate) Toate
care conțin cîrnați, cîrnăciori și produse similare, carne și
organe de orice fel, inclusiv grăsimi de orice natură sau
origine într-o proporție de peste 20% din greutate
Ex 1902 20 91 Paste alimentare fierte umplute Care conțin produse de
origine animală
Ex 1902 20 99 Altele (alte paste făinoase umplute, nefierte) Care conțin produse de
origine animală
Ex 1902 30 Alte paste alimentare decît pastele alimentare de la Care conțin produse de
subpozițiile 1902 11 , 1902 19 și 1902 20 origine animală
Ex 1902 40 Cușcuș Care conțin produse de
origine animală
Ex 1904 10 10 Alimente preparate obținute prin expandarea sau prăjirea Numai cele care conțin
porumbului produse de origine
animală și sînt supuse
controalelor veterinare în
conformitate cu pct. 5
subpct. 3) din prezentul
Nomenclator
Ex 1904 90 10 Hrană preparată pe bază de orez Care conțin produse de
origine animală, de
exemplu, sushi
Ex  19 05 Produse de patiserie Include acele preparate
care conțin carne sau alte
produse de origine
animală.
Pentru produsele
compuse, a se vedea pct. 5
și 6 din prezentul
Nomenclator

XIII. Preparate alimentare diverse


Acest capitol include preponderent produse compuse care conțin produse de origine animală
prelucrate astfel cum este stabilit pentru produsele compuse în pct. 5 și 6 din prezentul Nomenclator și
preparate alimentare conținînd produse de origine animală neprelucrate.

Cod NC Descriere Calificare și explicație


Ex 2103 90 90 Preparate pentru sosuri şi sosuri preparate; Include acele preparate care conțin
condimente şi produse de asezonare, amestecate; produse de origine animală, astfel
făină şi pudră de muştar şi muştar preparat. Altelecum este stabilit.
Pentru produsele compuse, la
pct. 5 și 6 din prezentul
Nomenclator
Ex  21 04 Preparate pentru supe, ciorbe sau supe-cremă; supe, Include preparatele care conțin
ciorbe sau supe-cremă preparate; preparate produse de origine animală,
alimentare compuse omogenizate inclusiv alimente pentru copii în
recipiente cu un conținut de
maximum 250 g.
Pentru produsele compuse, a se
vedea pct. 5 și 6 din prezentul
Nomenclator
Ex 2105 00 Înghețate și alte produse similare sub formă de Include acele preparate care conțin
înghețată, comestibile, cu sau fără cacao lapte crud sau prelucrat
Ex 2106 10 Concentrate de proteine și substanțe proteice Include acele preparate care conțin
texturate produse de origine animală, astfel
cum este stabilit pentru produsele
compuse la pct. 5 și 6 din
prezentul Nomenclator
Ex 2106 90 92 Preparate alimentare nedenumite și necuprinse în Include preparate alimentare care
altă parte, care nu conţin grăsimi din lapte, conțin produse de origine animală.
zaharoză, izoglucoză, glucoză, amidon sau fecule Pentru produsele compuse, a se
ori conţin sub 1,5% grăsimi din lapte, sub 5% vedea pct. 5 și 6 din prezentul
zaharoză sau izoglucoză, sub 5% glucoză, amidon Nomenclator
sau fecule
Ex 2106 90 98 Alte preparate alimentare nedenumite și necuprinse Include preparate alimentare care
în altă parte conțin produse de origine animală.
Pentru produsele compuse, a se
vedea pct. 5 și 6 din prezentul
Nomenclator

XIV. Reziduuri şi deşeuri ale industriei alimentare;


alimente preparate pentru animale
Mărfurile de la pozițiile tarifare 2302–2308 vor fi supuse controlului sanitar-veterinar la import în baza
certificatelor ce confirmă calitatea lor, fără prezentarea certificatului sanitar-veterinar.
Cod NC Descriere Calificare și explicație
2301 Făină, pudră și aglomerate sub formă de Toate, include proteine animale prelucrate care
pelete din carne, organe, pește sau nu sînt destinate consumului uman, făină de
crustacee, din moluște sau din alte carne care nu este destinată consumului uman
nevertebrate acvatice, improprii și jumări, chiar pentru consumul uman sau nu
alimentației umane; jumări
Ex 2302 Tărîțe, spărturi şi alte reziduuri, chiar Numai în cazul în care sînt utilizate ca hrană
aglomerate sub formă de pelete, pentru animale
provenite din măcinarea, presarea,
cernerea sau din alte procedee de
prelucrare a cerealelor ori a
leguminoaselor
Ex 2303 Reziduuri rezultate din fabricarea Numai în cazul în care sînt utilizate ca hrană
amidonului și reziduuri similare, pulpa pentru animale
de sfeclă de zahăr, resturi rezultate din
prelucrarea trestiei de zahăr și alte
deșeuri rezultate din fabricarea zahărului,
depuneri și deșeuri rezultate din
fabricarea berii sau din distilare, chiar
aglomerate sub formă de pelete
Ex 2304 Turte și alte reziduuri solide, chiar Numai în cazul în care sînt utilizate ca hrană
măcinate sau aglomerate sub formă de pentru animale
pelete, rezultate din extracția uleiului de
soia
Ex 2305 Turte şi alte reziduuri solide, chiar Numai în cazul în care sînt utilizate ca hrană
măcinate sau aglomerate sub formă de pentru animale
pelete, rezultate din extracția uleiului de
arahide
Ex 2306 Turte şi alte reziduuri solide, chiar Numai în cazul în care sînt utilizate ca hrană
măcinate sau aglomerate sub formă de pentru animale
pelete, rezultate din extracția grăsimilor
sau uleiurilor vegetale, altele decît cele
de la pozițiile 2304 sau 2305
Ex 2308 Materiale vegetale şi deşeuri vegetale, Numai în cazul în care sînt utilizate ca hrană
reziduuri şi subproduse vegetale, chiar pentru animale
aglomerate sub formă de pelete, de tipul
celor folosite în hrana animalelor,
nedenumite şi necuprinse în altă parte
23 09 Preparate de tipul celor folosite pentru Toate
hrana animalelor

XV. Produse farmaceutice


Mărfurile de la pozițiile tarifare 300230000, 3003 și 3004 vor fi supuse controlului sanitar-veterinar la
import în baza certificatelor ce confirmă calitatea lor, fără prezentarea certificatului sanitar-veterinar.

Cod NC Descriere Calificare și explicație


3001 20 90 Extracte de glande, de alte organe sau din Toate, include un produs care acționează ca
secrețiile acestora de altă origine decît un înlocuitor pentru colostrul matern și este
umană utilizat la hrănirea vițeilor
Ex 3001 90 91 Substanțe de origine animală preparate Toate produsele de origine animală
pentru utilizări terapeutice sau destinate prelucrării ulterioare
profilactice: heparină și sărurile acesteia
3001 90 98 Alte substanțe în afară de heparină, de Toate
origine animală, preparate pentru utilizări
terapeutice sau profilactice, nedenumite și
necuprinse în altă parte
Ex.300212000 Antiseruri, chiar modificate sau obținute Numai antiseruri de origine animală
pe cale biotehnologică
Ex.300213000– Hemoglobină, globuline din sînge și Numai material provenit de la animale
300215000 serumglobuline, chiar modificate sau
obținute pe cale biotehnologică
Ex.300219000 Alte fracțiuni ale sîngelui, produse Numai material provenit de la animale
imunologice, chiar modificate sau obținute
pe cale biotehnologică
3002 30 000 Vaccinuri pentru medicina veterinară Toate
3002 90 30 Sînge animal preparat pentru utilizări Toate
terapeutice, profilactice sau de
diagnosticare
Ex 3002 90 50 Culturi de microorganisme Agenți patogeni și culturi de agenți patogeni
Ex 3002 90 90 Altele Agenți patogeni și culturi de agenți patogeni
Ex 3003 Medicamente (cu excepția produselor de Numai medicamente folosite în medicina
la pozițiile 3002, 3005 sau 3006) veterinară
constituite din produse amestecate între
ele, preparate pentru utilizări terapeutice
sau profilactice, dar neprezentate sub
formă de doze, nici condiționate pentru
vînzarea cu amănuntul
Ex 3004 Medicamente (cu excepția produselor de Numai medicamente folosite în medicina
la pozițiile 3002, 3005 sau 3006) veterinară
constituite din produse amestecate sau
neamestecate, preparate în scopuri
terapeutice sau profilactice, prezentate sub
formă de doze (inclusiv cele prezentate în
formă de sistem terapeutic transdermic)
sau condiţionate pentru vînzarea cu
amănuntul

XVI. Îngrăşăminte
Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex 3101 00 00 Îngrășăminte de origine animală sau Numai produse provenite de la animale sub
vegetală, chiar amestecate între ele sau o formă neamestecată.
tratate chimic; îngrășăminte obținute prin Include guano, cu excepția guano
amestecarea sau tratarea chimică a mineralizat.
produselor de origine animală ori vegetală Include gunoiul de grajd amestecat cu
proteine animale prelucrate, dacă este
utilizat ca îngrășămînt, dar nu include
amestecurile de gunoi de grajd cu substanțe
chimice, utilizate ca îngrășăminte (a se
vedea poziția 3105, care include numai
îngrășăminte minerale sau chimice)

XVII. Substanţe albuminoide; amidonuri modificate; cleiuri; enzime


Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex  35 01 Cazeină, cazeinați și alți derivați ai cazeinei; Cazeină pentru consum uman, pentru
cleiuri de cazeină hrana animalelor sau pentru utilizări
tehnice
Ex  35 02 Albuminele (inclusiv concentratele care Include produse derivate din ouă și
conțin două sau mai multe proteine din zer, produse derivate din lapte, destinate sau
care conțin proteine din zer peste 80% din nedestinate consumului uman (inclusiv
greutatea substanței uscate), albuminați și pentru hrana animalelor)
alți derivați din albumine
3503 00 Gelatine (inclusiv cele prezentate în foi de Include gelatină pentru consum uman și
formă pătrată sau dreptunghiulară, chiar pentru industria alimentară.
prelucrate la suprafață sau colorate) și Gelatina clasificată la poziția 3913
derivații lor; clei de pește (ihtiocol); alte (proteine întărite) și la poziția 9602
cleiuri de origine animală, cu excepția (gelatină neîntărită prelucrată și articole
cleiurilor de cazeină de la poziția 3501 din gelatină neîntărită), de exemplu
capsule goale, dacă nu sînt destinate
alimentației umane sau animale, sînt
excluse de la controalele veterinare
Ex 3504 00 Peptone și derivații lor; alte substanțe Include colagen și proteine hidrolizate
proteice și derivații lor, nedenumite și pentru consum uman și pentru industria
necuprinse în altă parte; pulbere de piele, alimentară.
tratată sau nu cu crom Include produse de colagen pe bază de
proteine derivate din piei netăbăcite, piei
tăbăcite și tendoane de animale, inclusiv
oase în cazul porcinelor, păsărilor de curte
și peștilor.
Include proteine hidrolizate constituite din
polipeptide, peptide sau aminoacizi și
combinații ale acestora, obținute prin
hidroliza subproduselor animale. Acestea
sînt excluse de la controalele veterinare în
cazul în care sînt utilizate ca aditivi în
produse alimentare (poziția 2106).
Include toate subprodusele din lapte
pentru consumul uman în cazul în care
acestea nu sînt incluse la poziția 0404.
Ex 3507 10 00 Cheagul și concentratele sale Cheagul și concentratele sale pentru
consumul uman, provenind exclusiv de la
produse de origine animală.
Ex 3507 90 90 Alte enzime decît cheagul și concentratele Numai dacă sînt de origine animală și se
sale sau lipoproteinlipaza, sau Aspergillus utilizează în industria alimentară, de
alkalin proteaza exemplu pepsina sau enzimele cu 45%
lactoză

XVIII. Produse diverse ale industriei chimice


Mărfurile din prezentul capitol vor fi supuse controlului sanitar-veterinar la import în baza certificatelor
ce confirmă calitatea lor, fără prezentarea certificatului sanitar-veterinar.
Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex 3808 Insecticide, rodenticide, fungicide, erbicide, Vor fi supuse controlului numai
inhibitori de germinare și regulatori de creștere în cazul în care vor fi de uz
pentru plante, dezinfectanți și produse similare, veterinar sau zoologic
prezentate în forme sau ambalaje pentru vînzarea
cu amănuntul sau ca preparate ori ca articole (de
exemplu panglici, meșe și lumînări cu sulf și hîrtie
specială contra muștelor)
Ex 3821 00 000 Medii de cultură preparate pentru dezvoltarea și Provenind numai din produse de
păstrarea microorganismelor (inclusiv viruși și origine animală
microorganisme similare) sau celulelor umane, de
plante sau de animale
Ex 3822 00 00 Reactivi de diagnostic sau de laborator pe orice fel Provenind numai din produse de
de suport și reactivi de diagnostic sau de laborator origine animală, cu excepția
preparați, chiar prezentați pe un suport, alții decît dispozitivelor medicale sau a
cei de la pozițiile 3002 sau 3006; materiale de dispozitivelor medicale pentru
referință certificate diagnostic in vitro

XIX. Piei brute (altele decît pieile cu blană) şi piei finite


Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex  41 01 Piei brute de bovine (inclusiv de bivoli) sau de Controalele veterinare se aplică numai în
ecvidee (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, cazul pieilor proaspete, refrigerate sau
piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, tratate, inclusiv în cazul celor uscate, sărate
nepergamentate sau altfel preparate), chiar uscat, sărate umed sau conservate printr-un
epilate sau șpăltuite alt procedeu decît tăbăcirea sau un
procedeu echivalent
Ex  41 02 Piei brute de ovine (proaspete sau sărate, uscate, Controalele veterinare se aplică numai în
cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar cazul pieilor proaspete, refrigerate sau
netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), tratate, inclusiv în cazul celor uscate, sărate
chiar epilate sau șpăltuite uscat, sărate umed sau conservate printr-un
alt procedeu decît tăbăcirea sau un
procedeu echivalent
Ex  41 03 Alte piei brute (proaspete sau sărate, uscate, Controalele veterinare se aplică numai în
cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar cazul pieilor proaspete, refrigerate sau
netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), tratate, inclusiv în cazul celor uscate, sărate
chiar epilate sau șpăltuite uscat, sărate umed sau conservate printr-un
alt procedeu decît tăbăcirea sau un
procedeu echivalent

XX. Obiecte din piele; articole de curelărie sau de şelărie; articole de voiaj,
genți de mînă şi articole similare; articole din intestine de animale
(altele decît cele de la viermii de mătase)
Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex 4206 00 00 Articole din intestine de animale (altele decît cele de la Include materialele pentru
viermii de mătase), din bășici, din vezici sau din fabricarea produselor de
tendoane mestecat pentru cîini

XXI. Blănuri şi blănuri artificiale; articole din acestea


Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex  43 01 Blănuri brute (inclusiv capete, cozi, labe și alte părți Toate
utilizabile în blănărie), altele decît pieile brute și pieile
tăbăcite de la poziția 4101, 4102 sau 4103

XXII. Lînă, păr fin sau grosier de animale; fire şi ţesături din păr de cal
Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex 51 01 Lînă necardată sau nepieptănată Lînă netratată
Ex  51 02 Păr fin sau grosier de animale, necardat sau Păr netratat, inclusiv păr grosier de
nepieptănat pe părțile laterale ale bovinelor sau
cabalinelor
Ex  51 03 Deșeuri de lînă sau de păr fin ori grosier de animale, Lînă sau păr netratate
inclusiv deșeuri de fire, cu excepția destrămăturii

XXIII. Pene şi puf prelucrate şi articole din pene sau din puf;
flori artificiale; articole din păr uman
Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex 6701 00 00 Piei și alte părți ale păsărilor, Numai piei și alte părți ale păsărilor, acoperite cu pene
acoperite cu pene sau cu puf, sau cu puf, pene și puf, pene și părți de pene care au
pene, părți de pene, puf și fost supuse unui tratament, altul decît un tratament
articole din aceste materiale simplu de curățare, dezinfecție sau conservare.
(altele decît produsele de la Articole din piei, pene sau puf și părți de pene
poziția 0505 și decît tijele neprelucrate sau doar curățate; de exemplu pene ale
penelor, prelucrate) căror tije au fost armate sau legate pentru utilizare ca,
de exemplu, suporturi pentru pălării și, de asemenea,
pene compuse asamblate din elemente diferite,
garnituri din pene sau puf, de exemplu pentru pălării,
boa, gulere, cu excepția penelor decorative tratate, a
penelor tratate purtate de călători pentru uz personal
sau a penelor tratate expediate unor persoane private în
scopuri neindustriale

XXIV. Jucării, jocuri, articole pentru divertisment sau pentru sport;


părţi şi accesorii ale acestora
Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex 9508 10 00 Circuri ambulante și menajerii ambulante Numai cu animale vii
Ex 9508 90 00 Altele: atracții pentru bîlciuri, teatre ambulante Numai cu animale vii

XXV. Obiecte de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi


Cod NC Descriere Calificare și explicație
Ex 9705 00 00 Colecții și specimene pentru colecții de Numai produse provenite de la animale.
zoologie, de botanică, de mineralogie, de Sînt excluse trofeele de vînătoare de la
anatomie sau care prezintă un interes mamifere copitate sau păsări, care au suferit
istoric, arheologic, paleontologic, un tratament taxidermic complet, ce le
etnografic sau numismatic asigură conservarea la temperaturile
ambiante, precum și trofeele de vînătoare de
la alte specii decît mamiferele copitate și
păsările (tratate sau netratate)
Anexa nr. 2
la Nomenclatorul mărfurilor
supuse controlului sanitar-veterinar

LISTA
de produse și alimente compuse care nu se supun controalelor veterinare,
în conformitate cu pct. 6 subpct. 2) din prezentul Nomenclator

Prezenta listă enumeră produsele și alimentele compuse, în conformitate cu Nomenclatura


combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr. 172/2014 (în continuare – NC), care nu trebuie supuse
controalelor veterinare la punctele de control la frontieră.
Dacă se folosește un cod din patru cifre, cu excepția cazului în care se prevede altfel, toate
produsele și alimentele compuse prefixate cu sau vizate de aceste patru cifre nu trebuie supuse
controalelor veterinare la punctele de control la frontieră.
În cazul în care numai anumite produse corespunzătoare unui cod de patru, șase sau opt cifre
conțin produse de origine animală și nu există nicio subdiviziune specifică a acestui cod în NC, se
adaugă „ex” în fața codului [de exemplu, ex 2001 90 65: produsele descrise în coloana 2 nu trebuie
supuse controalelor veterinare].
Coloana 2 – Explicație
Această coloană furnizează detalii cu privire la produsele și alimentele compuse care fac
obiectul derogării de la controalele veterinare la punctele de inspecție la frontieră. Atunci cînd este
necesar, medicii veterinari oficiali de la punctele de inspecție la frontieră trebuie să evalueze
ingredientele unui produs sau ale unui aliment compus și să precizeze dacă produsul de origine animală
conținut în produsul sau alimentul compus este suficient de prelucrat, astfel încît să nu mai necesite
efectuarea controalelor veterinare.

Coduri NC Explicații
1704 , 1806 20, 1806 31, 1806 32, Produse de cofetărie (inclusiv dulciuri) și ciocolată care
1806 90 11, 1806 90 19, 1806 90 31, conțin mai puțin de 50% produse lactate și produse din
1806 90 39, 1806 90 50 ouă prelucrate în conformitate cu pct. 6 subpct. 1) din
prezentul Nomenclator
1902 19, 1902 30, 1902 40 Paste făinoase și fidea care nu sînt amestecate sau umplute
cu produse din carne prelucrate; care conțin mai puțin de
50% produse lactate și produse din ouă prelucrate în
conformitate cu pct. 6 subpct. 1) din prezentul
Nomenclator
1905 10, 1905 20, 1905 31, 1905 32, Pîine, produse de patiserie, biscuiți; vafe și alveole,
1905 40, 1905 40 10, 1905 90 10, pesmeți, pîine prăjită și produse similare prăjite; care
1905 90 20, 1905 90 30, 1905 90 45, conțin mai puțin de 20% produse lactate și produse din
1905 90 55, 1905 90 60, ex 1905 90 90 ouă prelucrate în conformitate cu pct. 6 subpct. 1) din
prezentul Nomenclator.
1905 90 include numai produse uscate și fărîmicioase
ex 2001 90 65, ex 2005 70 00, Măsline umplute cu pește în proporție de sub 20%
ex  16 04 Măsline umplute cu pește în proporție de peste 20%
ex 2104 10 și ex 2104 20 Supe, ciorbe și arome ambalate pentru consumatorul final,
care conțin mai puțin de 50% ulei de pește, făină de pește
sau extracte de pește prelucrate în conformitate cu pct. 6
subpct. 1) din prezentul Nomenclator
ex 2106 10, ex 2106 90 Suplimente alimentare ambalate pentru consumatorul
final, care conțin cantități mici (în total mai puțin de 20%)
de produse prelucrate de origine animală (inclusiv
glucozamină, condroitină și/sau chitosan), altele decît
produsele din carne

S-ar putea să vă placă și