Vreau să joc!

de Lucian Blaga

Comentariu
Cuprins

 Introducere
 Semnificația titlului
 Tema
 Interpretarea versurilor
 Elemente expresioniste
 Mărcile eului liric
 Imagini artistice
 Concluzie

Introducere

În orice introducere a unui eseu sau comentariu despre „Vreau să joc!” trebuie să menționezi
apartenența operei la un anume curent literar, precum și situarea acesteia în cadrul volumului
de versuri în care a fost publicată pentru prima dată. Reține faptul că o introducere
corespunzătoare va convinge de la bun început profesorul corector de calitatea
eseului/comentariului tău.

Exemplu

Poezia „Vreau să joc!”, de Lucian Blaga, a fost inclusă în volumul de debut al poetului,
intitulat „Poemele luminii”. Volumul este caracterizat de prezența unor tematici comune, cum
ar fi: cunoașterea, moartea, iubirea sau natura. Aceste teme sunt interconectate, fiindcă Blaga
privește cunoașterea ca pe un proces desăvârșit, ce antrenează atât trupul, cât și spiritul, în
toate formele lor.

Semnificația titlului

În ceea ce privește titlul poeziei „Vreau să joc!” trebuie să menționezi detalii legate de
simbolistica acestuia. El nu a fost ales la întâmplare, ci are o deosebită semnificație, oferind o
perspectivă inedită asupra sfârșitului existenței umane. Fiecare cuvânt ce formează titlul unei
opere literare este important și trebuie analizat!

Exemplu

Titlul operei („Vreau să joc!”) reprezintă o propoziție întreagă ce exprimă o dorință a eului
liric, fapt marcat prin prezența semnului exclamării la final. Jocul simbolizează emanciparea,
expresia liberă a sinelui, aceasta fiind aspirația eului liric. El își dorește descătușarea totală a
spiritului într-un sentiment profund de apartenență la marele întreg universal.
Tema

O analiză completă a oricărui text literar conține în mod obligatoriu informații referitoare la
tema abordată în cadrul lucrării analizate. Este important să menționezi faptul că, în cazul
poeziei „Vreau să joc!”, avem de-a face cu tema jocului. Aceasta se manifestă sub forma
luptei împotriva propriei naturi, desfășurată asemeni unui dans existențial continuu.

Exemplu

Poezia „Vreau să joc!”, de Lucian Blaga, are în centru tema jocului. Este vorba despre
exprimarea dorinței de a trăi sub semnul libertății spiritului, descătușat de limitele impuse de
însăși natura umană. Fiind o imitație a realității, jocul este menit să creeze un context identic
celui real, cu o mare diferență, însă, privind libertatea manifestărilor și alegerilor noastre.
Pentru Blaga, jocul reprezintă un adevărat ritual, prin intermediul căruia se pot atinge ținte
îndepărtate, intangibile.

Interpretarea versurilor

Recomandăm realizarea comentariului poeziei ținând cont de cerințele enumerate în subiectul

de examen. Astfel, în redactarea acestui comentariu nu vei întâmpina dificultăți dacă vei ține
cont de fiecare cerință în parte, verificând cu atenție la sfârșit dacă rezolvarea este completă.
Nu uita că, în cazul poeziei „Vreau să joc!”, trebuie să comentezi fiecare dintre cele două
secvențe lirice în parte. Ar fi ideal să reții anumite secvențe din text, pentru a le utiliza ca
exemple pe parcursul argumentării fiecărei idei. Este important nu doar să enumerăm anumite
trăsături ale textului studiat, dar să și demonstrăm prin scurte citate validitatea argumentelor
noastre.

Exemplu

Versurile poeziei „Vreau să joc!” nu sunt organizate în strofe, dar au fost gândite astfel încât
să formeze două secvențe poetice distincte. Prima reprezintă monologul eului liric, în timp ce
a doua cuprinde adresarea către Pământ.

[...]

Prima secvență poetică se compune din numai patru versuri și debutează brusc, cu dorința
eului liric: „O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!”. Aceasta exprimă aspirația lui către
libertatea totală a expresiei spiritului, reprezentat în versurile lui Blaga prin figura lui
Dumnezeu: „Să nu se simtă Dumnezeu/ în mine/ un rob în temniță – încătușat”. Autorul
construiește imaginea oximoronică a stăpânului înrobit (Dumnezeu „încătușat”) pentru a
ilustra drama spiritului nostru, menit să fie liber, dar existent în limitele impuse de prezența
trupului.

[...]

Cea de-a doua secvență lirică este formată din următoarele douăsprezece versuri și înfățișează
un monolog liric adresat. Astfel, eul liric vorbește cu Pământul, simbol al limitării spiritului
uman (din cauza existenței trupului exclusiv pe Pământ, unde este supus unor norme stricte).
Acesta îl roagă să-i dăruiască aripi, cu ajutorul cărora această limitare ar dispărea, iar omul și-
ar putea depăși condiția, atât în plan fizic, cât și spiritual: „Pământule, dă-mi aripi/ săgeată
vreau să fiu, să spintec/ nemărginirea”.

Elemente expresioniste

Considerat a fi o reacție împotriva naturalismului (extensie a realismului) și a realismului,

expresionismul se ocupă, în literatură, cu aspirații și dorințe, nu cu o reprezentare fidelă a
realității înconjurătoare. Operele expresioniste cuprind adesea căutări ale unor realități
spirituale sau psihologice, astfel încât cea mai mare parte a liricii blagiene se încadrează în
acest curent artistic. Pentru a demonstra apartenența poeziei „Vreau să joc!” la expresionism,
trebuie să te familiarizezi foarte bine cu trăsăturile acestui curent literar.

Exemplu

Literatura română s-a bucurat de manifestări ale expresionismului în lirica blagiană. În „Vreau
să joc!” regăsim o serie de elemente expresioniste. Se remarcă, așadar, aspirația către absolut,
către infinit, aceasta fiind trăsătura centrală a expresionismului în literatură: „săgeată vreau să
fiu, să spintec/ nemărginirea”.  

[...]

O altă caracteristică a expresionismului în literatură este reprezentată de depășirea dramei

existențiale prin atingerea absolutului și spiritualizarea trăirilor interioare. Sentimentele eului
liric devin metafizice, iar jocul reprezintă un proces de integrare al omului în ritmurile
cosmice și în mișcările corpurilor cerești. În opera lui Blaga, jocul împarte anumite trăsături
cu cel existent în mentalitatea arhaică tradițională, acesta dobândind un rol important:
integrarea ființei umane în Univers prin intermediul jocului ca act magic.  

[...]

În concluzie, poezia „Vreau să joc!”, de Lucian Blaga, aparține curentului expresionist.

Mărcile eului liric

Pentru a motiva corect apartenența poeziei „Vreau să joc!” la genul liric, trebuie să
demonstrezi prezența eului liric în cadrul operei. Aceasta se face simțită în text prin mărci
lexico-gramaticale. Acestea pot fi: pronume, verbe și forme pronominale la persoana întâi
(singular sau plural) sau a doua (în cazul monologului liric adresat).

Exemplu

În „Vreau să joc!”, de Lucian Blaga, prezența eului liric este marcată de prezența unor
elemente specifice. Astfel, în text întâlnim pronume, verbe și forme pronominale la persoana
întâi, dar și mărci ale adresării directe: „vreau”, „joc”, „mine”, „mi”, „să fiu”, „să spintec”,
„Pământule”, „dă-mi”, „sunt”.

Imagini artistice

Limbajul utilizat de Lucian Blaga în versurile poeziei „Vreau să joc!” conferă o expresivitate
deosebită lucrării de față. Această expresivitate se manifestă prin intermediul imaginilor
artistice, create cu ajutorul figurilor de stil. Trăirile interioare ale eului liric sunt declanșate de
asocierea unor semnificații ale cuvintelor folosite cu sens conotativ.

Exemplu

Poetul utilizează în poezia de față imagini artistice, care au rolul de a amplifica  expresivitatea
operei. În „Vreau să joc!” întâlnim cu precădere imagini vizuale și motorii („să nu mai văd în
preajmă decât cer”). Ele sunt create cu ajutorul figurilor de stil, care, însă, nu supraîncarcă
textul. În opera de față întâlnim, așadar, epitete („rob [...] încătușat”), metafore („valuri de
lumină”, „avânturi nemaipomenite”), inversiuni („un rob în temniţă - încătuşat”, „săgeată
vreau să fiu”).

Concluzie

În încheierea eseului sau a comentariului despre poezia „Vreau să joc!” poți apela fie la o
opinie a unui critic literar, fie la reluarea unor idei-cheie pentru a rezuma principalele
observații privitoare la textul analizat. Accentul va cădea pe cerința principală din subiectul de
examen, concluzia contribuind la întărirea argumentelor expuse în eseu sau comentariu.

Exemplu

În concluzie, poezia „Vreau să joc!” ilustrează foarte bine expresionismul literar blagian, atât
prin alegerea temei, cât și prin cea a motivelor literare, toate reflectând aspirația eului liric
către depășirea propriilor limite și a propriei condiții prin atingerea absolutului. Aceasta se
realizează prin evadarea din „închisoarea” trupului și a vieții „pământene”. Autorul însuși a
enunțat o definiție a expresionismului, declarând că acesta se manifestă într-un produs artistic
„De câte ori un lucru e astfel redat încât puterea, tensiunea sa interioară, îl întrece, îl
transcendează, trădând relațiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul”.