Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Seminar 3 BAB FR
Seminar 3 BAB FR
1
Creditul bancar joacă un rol esenţial în cadrul economiei, concretizat în figura 4.1:
mobilizează resursele băneşti disponibile la un moment dat în economie,
redistribuindu-le sporeşte puterea de acţiune productivă a capitalului, punând în
mişcare forţe economice latente şi contribuind la creşterea avuţiei reale a
societăţii;
Pentru evidenţierea principiilor creditării bancare, a funcţiilor şi caracteristicilor creditului, este necesară
prezentarea elementelor incluse în relaţiile de credit, dintre care enumerăm:
a) participanţii la raportul de credit;
b) promisiunea de rambursare;
c) scadenţa;
d) dobânda (preţul creditului).
Creditorul este unul din participanţii la relaţiile creditare, subiectul care acordă împrumutul. Debitorul, alt
participant la relaţiile creditare, subiectul căruia i se acordă împrumutul.
Analiza participanţilor la raportul de credite evidenţiază marea diversitate a acestora şi dimensiunile ample ale
creditării. Dacă se procedează la gruparea în trei categorii principale a creditorilor şi debitorilor, se disting: populaţia;
statul, agenţii economici.
Agenţii economici deţin o importantă poziţie în rândul creditorilor, în cazul în care obţin rezultate financiare
pozitive, pentru care caută cele mai eficiente modalităţi de plasare pe piaţa monetară sau de capital. Disponibilităţile
monetare degajate de întreprinderi se constituie în resurse de creditare a activităţilor unităţilor deficitare, fie în mod
direct, fie prin intermediul băncilor şi al altor instituţii financiare.
Potenţialul de economisire, implicit de creditare al întreprinderilor poate fi evidenţiat prin analiza
disponibilităţilor în depozite la termen şi ale portofoliilor de titluri deţinute ca participaţii la capitalul social al altor
agenţi economici şi ca subscriitori la titlurile emise de stat.
Populaţia participă la procesul de creditare în dublă calitate, de creditor şi debitor, remarcându-se prin rolul
important în asigurarea resurselor de creditare. Pentru anii 2006 - 2008, de exemplu, potenţialul de economisire al
populaţiei, reflectat în volumul depozitelor în lei şi valută, l-a depăşit pe cel al agenţilor economici. O asemenea
tendinţă este specifică şi ţărilor dezvoltate, unde aportul populaţiei la formarea resurselor de creditare este aproximativ
egal cu cel al întreprinderilor.
Participarea statului în calitate de creditor nu poate fi analizată decât în situaţia înregistrării de excedente
bugetare şi a disponibilizării în economie a unor importante sume, dirijate către sistemul asigurărilor şi protecţiei
sociale ori către alte destinaţii.
În schimb, calitatea de debitor a statului este bine definită în toate economiile contemporane, ca urmare a
înregistrării de deficite bugetare.
Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a rambursa, la scadenţă, valoarea
capitalului împrumutat, plus dobânda, ca preţ al creditului.
Datorită unei conjuncturi nefavorabile, interne sau externe, debitorul se poate afla în incapacitate de plată, sau
poate întârzia plata sumelor ajunse la scadenţă. Din acest motiv, este necesar, ca la nivelul creditorului să se adopte
măsurile necesare pentru prevenirea şi eliminarea riscului de nerambursare, printr-o analiză temeinică a solicitantului
2
de credite, din mai multe puncte de vedere: poziţia pe piaţa internă şi în cadrul ramurii, situaţia financiară, gradul de
îndatorare, forma juridică şi raportul cu ceilalţi participanţi pe piaţă.
Strâns legată, şi decurgând din promisiunea de rambursare apare garantarea creditului.
Garantarea creditelor constituie o caracteristică legată de rambursabilitatea acestora. În funcţie de natura
elementelor care constituie obiectul garanţiei, se poate face distincţie între garanţia reală şi garanţia personală.
Scadenţa sau termenul de rambursare stabilit în contract este diferit în funcţie de particularităţile sectorului de
activitate şi de nivelul eficienţei activităţii beneficiarilor de credite. Astfel, există o diversitate a termenelor scadente,
de la 24 ore (în cazul pieţei interbancare) până la durate medii şi lungi (20 sau 30 ani) în cazul împrumuturilor
obligatare.
Între scadenţă şi modul de rambursare al creditului se poate stabili o corelaţie, astfel: creditele pe termen scurt
sunt rambursabile integral la scadenţă, în timp ce creditele pe termen mijlociu şi lung implică rambursarea eşalonată.
Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului şi constituie, după cum se desprinde din literatura de
specialitate, preţul capitalului utilizat, sau „chiria”, pe care o plăteşte debitorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a
folosi capitalul împrumutat. În general, nivelul dobânzii se corelează cu rata profitului obţinută de întreprinzător.
Cuantificarea dobânzii se realizează prin utilizarea ratei dobânzii, care se constituie într-un instrument de influenţare a
cererii şi ofertei de credite.
Un nivel redus al ratei dobânzii antrenează o cerere sporită de credite, ceea ce determină efecte favorabile
asupra producţiei şi economiei, după cum un cost ridicat al creditelor, respectiv o rată a dobânzii ridicată, generează
diminuarea cererii de credite [8, p. 67 - 68].
Principiile fundamentale ale activităţii de creditare tradiţională, cât şi de promovare a produselor creditare noi,
în cadrul băncilor sunt:
1. Minimizarea riscurilor bancare – de nerambursare a creditului acordat şi de neplată a dobânzii (pe
întregul sistem de administrare a creditelor, inclusiv etapa de examinare a cererilor solicitanţilor, etapa de acordare şi
etapa de monitorizare);
2. Folosirea după destinaţie a creditelor – utilizarea în strictă corespundere cu destinaţia lor, conform
contractului de credit şi documentaţiei respective;
3. Garantarea creditului sub toate formele corespunzătoare, prevăzute de Legislaţia Republicii Moldova
(legea „Cu privire la gaj”, Codul Civil al Republicii Moldova, Regulamentul B.N.M. „Cu privire la activitatea de
creditare a băncilor care operează în Republica Moldova”);
4. Creditul se acordă contra unei plăţi, determinată de destinaţia, forma de garantare, durata termenului,
gradul de risc şi valoarea resurselor atrase;
5. Solvabilitatea beneficiarului de credit (se acordă credite doar solicitanţilor care pot să asigure rambursarea
lor în termenul stabilit şi să achite dobânzile cuvenite, şi ai căror indicatori de solvabilitate se menţin în limitele
normelor în vigoare). Deci, solvabilitatea se calculă în baza a câtorva formule elaborându-se un scoring. Apoi se
elaborează o concluzie privind acordarea creditului.
6. Exigibilitatea creditării. Este acordarea diverselor tipuri de credite, inclusiv, produse şi servicii de credit
moderne, şi optimizarea modului de abordare a minimizării maxime a riscurilor de credit şi altor categorii de riscuri
financiare [30, p. 45 - 47 ].
Comisionul de analiză dosar nu are un impact prea mare asupra costului total al creditului, chiar şi atunci când
nivelul sau este ridicat. În schimb, comisioanele lunare, chiar dacă pot părea nesemnificative au impact mult mai mare.
În plus, baza de calcul la care se aplică are o foarte mare importanţă.
Aşa dar, nu trebuie ignorate nici comisioanele. Acestea au început să deţină o pondere tot mai importantă în
costul total al creditului, în special comisioanele lunare.
Exemplu: Să luam cazul unui credit de 50.000 euro pe 25 ani cu o rată a dobânzii de 8%. Plata unui comision
de 200 euro la acordare face ca DAE să urce la aproximativ 8,4%, fără alte costuri suplimentare. Acum să consideram
un credit care are doar un comision lunar de 0,2%, calculat la sold. DAE urcă în acest caz la 10,9%. Pe lângă costurile
clasice asociate unui credit, dobânzi şi comisioane, în relaţia de creditare intervin şi alte tipuri de costuri.
raportează ele) cu ratele creditului şi cursul de schimb valutar la care se face conversia fiecărei rate.
o importanţă deosebită o are corelarea veniturilor folosite pentru rambursarea ratelor (moneda la care se
semnificative ale ratelor şi datoriei totale la creditele în valută, prin raportare la moneda naţională. De aceea,
schimb valutar. Fluctuaţiile cursurilor de schimb EUR/MDL, USD/MDL pot provoca creşteri şi scăderi schimb valutar
În cazul creditelor în valuta care sunt utilizate şi rambursate în monedă naţională intervin aceste costuri de Costurile de
Pachetul de asigurări solicitat de bancă este un alt element de care trebuie minut cont. În timp ce asigurarea
imobilului este întotdeauna obligatorie, asigurarea de viaţă este impusă doar de unele bănci, în funcţie de politica
proprie de gestionare a riscurilor. Primele plătite pentru cele două poliţe se adăugă la costul total al creditului. Trebuie
semnalat ca există instituţii de credit care acorda gratuit fie una, fie ambele tipuri de asigurări.
Rata dobânzii este cel este cel mai important cost. În sens restrâns, dobânda reprezintă excedentul ce revine
proprietarului capitalului dat cu împrumut, din remuneraţia proprietarului capitalului împrumutat ca răsplată pentru
cedarea dreptului de folosinţă a numerarului pe un timp determinat. Dobânda este aşadar venitul adus creditorului,
încasat de la debitor şi plătit de acesta din urmă pentru utilizarea unei sume de bani pe o perioadă determinată.
Dobânda poate fi prevăzută în contract în una dintre următoarele variante:
a) rată fixă a dobânzii pentru întreaga perioadă de rambursare;
b) plafon maxim pentru întreaga perioadă de utilizare a creditului cu dobânda variabilă;
c) modificarea unilaterală a dobânzii de către bancă, în funcţie de anumiţi factori: costul sursei de creditare;
dobânda pieţei; rata inflaţiei; taxa de rescont a BNM etc.;
d) renegocierea dobânzii de către părţi, care poate fi realizată prin manifestări de voinţa exprese ale ambelor
părţi sau prin manifestarea de voinţă expresă a băncii, notificată clientului, care achiesează tăcut (spre exemplu, în
cazul în care banca aduce la cunoştinţa clientului noul nivel al dobânzii, se consideră că acesta a acceptat tăcut noua
dobândă dacă nu rambursează restul creditului şi dobânzile aferente într-un anumit termen, prevăzut în contract,
calculat de la data luării la cunoştinţă).
Mărimea ratei dobânzii diferă în funcţie de natura operaţiunilor de creditare, de durata împrumutului, de
aspectele cantitative şi calitative ale creditului.
Se disting astfel următoarele forme ale dobânzii la creditul bancar:
5
reprezintă dobânda extrabilanţieră.
înregistrate în evidenţa extrabilanţieră. Dobânda calculată la soldul acestor credite
Dobânda restantă. Creditele neperformante sunt scoase din bilanţul băncii şi
neachitate.;
În funcţie de starea curentă a anumita perioadă reglementată intern) trecerii în conturile de restanţă a datoriilor
creditului
Această dobândă se percepe la soldul curent al creditului din momentul (sau după o
Dobânda majorată. Clientul înregistrează întârzieri la plata obligaţiilor scadente.
stabilit în contractul de credit;
rambursate la timp, nu există obligaţii restante. Dobânda se păstrează la nivelul iniţial
Dobânda curentă. Serviciul datoriei asociat creditului este zero, toate ratele sunt
eventualele dificultăţi.
În funcţie de modalitatea de Dobânda negociată de volumul plăţilor efectuate de acesta prin bancă, de
stabilire
ale fiecărei bănci;
Dobânda standard, reprezintă dobânda stabilită conform reglementarilor interne
nu a nivelului acesteia pe
modelării bugetului propriu;
avantaj al dobânzii fixe este posibilitatea eşalonării plăţilor în timp şi a
parcursul perioadei de Dobânda fixă Rămâne neschimbată până la lichidarea creditului. Cel mai mare
rambursare a creditului
internaţionali şi de politica de pe piaţa bancară;
Dobânda variabilă. Se modifică în funcţie de indicii monetari interni şi
În cazul unei evoluţii descendente a dobânzilor pe piaţă, când clientul optează pentru o dobândă variabilă, pe
parcursul perioadei de rambursare poate beneficia de reducerea nivelului acesteia. Este însă posibil ca în intervalul de
creditare, dobânzile de pe piaţa bancară să crească, fapt pentru care clientul poate plăti mai mult.
Creditele cu dobândă fixă oferă clientului posibilitatea de a cunoaşte încă de la început toate costurile pe care
le are un credit pe toată durata sa de viaţă. La capitolul dezavantaje se înscrie menţinerea unor costuri ridicate în
condiţiile scăderii pe piaţă a dobânzilor. Singura soluţie pentru a-şi reduce costul împrumutului va fi refinanţarea.
De regulă, dobânda stabilită la începutul perioadei de creditare este situată sub media pieţei, însă ulterior este
posibil ca banca să-şi recupereze discountul oferit iniţial prin practicarea unor dobânzi mai ridicate după expirarea
perioadei în care dobânda este fixă.
Băncile din ţările membre UE sunt obligate potrivit legii să afişeze dobânda anuală efectivă (DAE) pentru
creditele acordate persoanelor fizice. Dobânda anuală efectivă exprimă în forma procentuală costul total al unui credit.
Acesta este un concept implementat pentru a permite consumatorilor să compare uşor costul creditelor. Pentru a
înţelege rolul DAE în compararea costurilor creditelor, vom analiza un caz concret.
Exemplu: Dacă întregul cost al creditului ar fi format doar din dobândă, atunci DAE ar fi egală cu rata
dobânzii. În realitate, băncile percep o serie întreagă de comisioane, care fac dificilă compararea creditelor. Dacă o
bancă acordă un credit, care are o rată a dobânzii de 10% şi un comision iniţial de 3%, în timp ce alta practică o
dobândă de 11%, cu un comision lunar de 0,1%, aplicat la soldul curent al creditului, costurile celor doua credite nu
sunt comparabile.
Rolul DAE este tocmai de a aduce la acelaşi numitor comun toate costurile unui credit. Mai precis, DAE
transformă şi comisioanele aferente unui împrumut sub forma unei dobânzi. Cu cat DAE este mai scăzută, cu atât
creditul este mai ieftin. Însă, pentru a utiliza corect DAE în compararea creditelor este extrem de important ca acest
indicator sa fie calculat pentru aceeaşi suma împrumutată şi termen de rambursare la nivelul tuturor ofertelor
comparate. Cea mai mare influenţă asupra DAE o are durata de rambursare. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât DAE
scade. Acest lucru se întâmplă în special în cazul creditelor cu comisioane mari percepute la acordare.
Suma împrumutată influenţează la rândul său valoarea DAE, însă impactul este relativ limitat. În acest caz,
DAE se modifică dacă banca percepe comisioane în sumă fixă, indiferent de valoarea creditului. Cele mai frecvente
costuri de acest gen sunt taxele de analiză a dosarelor de credit. Acestea au însă valori mici comparativ cu costul total
al creditului, astfel că impactul nu este la fel de mare ca în cazul duratei de rambursare.
Prin definiţie, dobânda este remuneraţia pentru capitalul pus la dispoziţie. Rata dobânzii este dobânda anuală
exprimată în procente, adică:
6
D
i= x 100%, (5.1)
C
unde i - rata dobânzii; D – valoarea dobânzii (dobânda în valoare absolută); C - capitalul.
Prin aplicarea formulei următoare se determină dobânda simplă. Dacă se cunoaşte rata dobânzii, dobânda
cuvenită se calculează după formula:
C xi xt
D= x 100%, (5.2)
360 x 100
Neînţelegerile cu privire la preţurile produselor bancare, în special cu privire la ratele de dobândă la credite, au
fost rezultatul unei rupturi de comunicare între bănci şi clienţi. Stabilirea ratelor de dobândă la credite este un exerciţiu
complex în cadrul băncii, care, conform reglementărilor şi bunelor practici de prudenţă bancară, trebuie să ia în calcul
toate costurile: costul finanţării, costurile operaţionale, costul riscului etc. Clientul, în schimb, vede o singură rată de
dobândă fixă, sau o rată de referinţă plus o marjă; este datoria băncilor să explice clienţilor cum se calculează dobânda
şi care sunt costurile unui credit, precum şi opţiunile pecare aceştia le au.
7
Cheltuieli totale
×100
Randamentul economic = Venituri totale
Se consideră că eficienţa centrului de profit este mai ridicată în situaţia în care indicatorul înregistrează valori
reduse, un factor de influenţă reprezentându-l cheltuielile, altele decât cele bonificate la resursele atrase, care trebuie
permanent diminuate în scopul îmbunătăţirii performanţelor bancare.
Ponderea veniturilor din dobânzi în total active:
Venituri din dobânzi
×100
Total active
Ponderea veniturilor din alte surse decât dobânzile în total active:
Venituri din alte surse decât dobânzile
×100
Total active
1. Venit aferent dobînzilor/Active generatoare de dobîndă - arată rata medie a dobînzii la activele generatoare
de dobîndă. Cu cît valoarea indicatorului este mai înaltă, cu atît este mai bine pentru perspectiva financiară a băncii.
Totodată, valoarea indicatorului, trebuie comparată cu rata medie înregistrată de grupul respectiv de active pentru a
determina poziţia băncii privind dobînda;
2. Venit neaferent dobînzilor/Active totale - ajută la înţelegerea şi analiza surselor de venituri ale băncii;
3. Venituri aferente dobînzilor la valorile mobiliare investiţionale/Total valori mobiliare investiţionale - este
recomandat a fi folosit la determinarea şi analiza ratei dobînzii la aceste active;
4. Venituri aferente dobînzilor la valorile mobiliare cumpărate pentru vînzare/Total valori mobiliare
cumpărate pentru vînzare este recomandat a fi folosit la determinarea şi analiza ratei dobînzii la aceste active;
5. Venituri aferente dobînzilor la credite/Total credite generatoare de dobîndă este recomandat a fi folosit la
determinarea şi analiza ratei dobînzii la aceste active.
Rata profitului se calculează şi în domeniul bancar ca expresie a raportului procentual dintre profitul net şi
veniturile totale, cu relaţia:
Pr ofit net
Rata profitului = Venituri totale
Acest indicator reflectă eficienţa cheltuielilor făcute de managementul băncii, cheltuieli aferente gestionării
resurselor şi plasamentelor, a riscurilor şi asigurării funcţionării băncii. Mărimea acestui indicator depinde, în primul
rînd, de raportul între veniturile şi cheltuielile bancare şi în al doilea rînd de structura veniturilor şi costurilor bancare.
Rata utilizării activelor reflectă capacitatea managementului de a investi în active care aduc cîştig. Mărimea
acestui indicator depinde de mărimea dobînzii pe piaţă şi de structura activelor bancare. Maximizarea indicatorului se
realizează pentru un anumit nivel dat al ratei dobînzii pe piaţă prin creşterea ponderii activelor care aduc cele mai mari
venituri (cele mai rentabile). Aceste active sunt, însă, şi cele mai riscante, creşterea nu poate fi nelimitată pentru că şi
posturile de active nevalorificate sunt necesare pentru desfăşurarea normală a activităţii bancare.
Venituri totale
Rata utilizării activelor = Active totale
Gradul de acoperire a cheltuielilor de funcţionare (generale şi administrative) din comisioane– reflectă măsura
în care veniturile obţinute din operaţiunile efectuate în numele clienţilor acoperă cheltuielile proprii cu funcţionarea
băncii:
Venituri din comisioane
Gradul de acoperire a cheltuielilor de funcţionare din comisioane = Cheltuieli cu functionarea x100
Interpretarea economică - dimensionarea cheltuielilor cu funcţionarea băncii se efectuează în strictă corelare
cu volumul de activitate, numărul optim de personal şi gradul de funcţionalitate şi utilizare a spaţiului în care se
desfăşoară activitatea bancară.
Cheltuielile cu funcţionarea băncii trebuie să asigure operativitatea serviciilor bancare prestate în condiţii
moderne şi ergonomice pentru personalul angajat. O rată înaltă a acestui criteriu reflectă o bună organizare a activităţii
şi a fluxurilor bancare precum şi o poziţie importantă deţinută în sistemul concurenţial bancar ca urmare a calităţii şi
diversităţii serviciilor oferite clienţilor.
Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile din comisioane– reflectă eficienţa utilizării timpului de lucru de
către personalul angajat al băncii, ca urmare a operaţiunilor efectuate atît pentru clienţii săi, cît şi pentru activitatea
proprie:
8
Venituri din comisioane
Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile din comisioane= Cheltuieli cu salariile
x100
Interpretarea economică - având în vedere că operaţiunile ce se comisionează sunt producătoare de venituri
pentru bancă, iar cele efectuate în nume propriu nu produc venituri, dar sunt necesare în activitatea bancară, prin
informatizarea băncii se creează premisele pentru reducerea celei de-a doua categorii, cu efect direct asupra evaluării
reale a aportului angajaţilor băncii la obţinerea profitului şi determinării gradului în care personalul este corect
dimensionat.
10
asemănători cu cei utilizaţi şi în alte sfere de activitate, dar cărora specificul activităţii bancare le imprimă o
individualitate proprie.
Profitul realizat de o societate bancară are două forme de exprimare, respectiv profitul brut şi profitul net, care se
calculează astfel:
PROFITUL BRUT = VENITURI TOTALE – CHELTUIELI TOTALE
PROFITUL NET = PROFITUL BRUT – IMPOZITUL PE PROFIT
13
sau
Profit net Venituri Profit net
× =
Venituri Active totale Active totale
1. Rata veniturilor din dobânzi exprimă raportul dintre venitul net din dobânzi şi activele valorificate. Activele
valorificate reprezintă activele băncii care aduc venit.
O valoare mare a acestui indicator, adică un venit net din dobânzi cât mai mare la acelaşi nivel al activelor,
exprimă o activitate profitabilă, dar o marjă netă de dobânzi ridicată poate fi obţinută pe seama angajării în activităţi
riscante. Un nivel redus al marjei poate reflecta cheltuielile mari ale dobânzilor. Formula de calcul al acestui indicator
este următoarea:
Db−Dp
x 100
Rvd= Av
14