REFERAT

RAMURILE
SOCIOLOGIEI
 RAMURILE SOCIOLOGIEI

Sociologia studiază societatea în totalitatea sa, structurile și funcțiile acesteia, precum și

modul în care ea evoluează, o știință a societății abordată sub aspectul asamblului ei de
componente și interacțiunii dintre acestea.

În același timp, sociologia cercetează comportamentele și relațiile sociale care se instituie

în cadrul colectivităților umane, în organizarea și funcționarea instituțiilor, situație în care ea
reprezintă o știință a formelor sociale. Pe de altă parte, sociologia se ocupă de modul în care
diversele subsisteme sociale interacționează între ele, precum și cu sistemul social global. În
acest sens, sociologia studiază determinațiile și funcțiile structurilor, precum și influențele
diferitelor subsisteme asupra societății (cf. Giddens, 2001).

Sociologia, remarca Ioan Mihăilescu, se ocupă cu studiul ştiinţific al vieţii sociale a

oamenilor şi al rezultatelor interacţiunii lor de grup. Acest domeniu de studiu este foarte vast şi
nu poate fi tratat în profunzime în toată întinderea sa. Din acest motiv, a apărut necesitatea
specializării analizei sociologice pe anumite aspecte ale vieţii sociale. Treptat, s-au constituit zeci
de ramuri specializate de sociologie sau, altfel spus, sociologii de ramură care acoperă totalitatea
aspectelor vieţii sociale.

Într-o enumerare considerată incompletă, Ioan Mihăilescu prezintă principalele ramuri

specializate ale sociologiei ca fiind: sociologia comunităţilor, sociologia rurală, sociologia
urbană, ecologia umană, sociologia industrială, sociologia muncii, sociologia economică,
sociologia agrară, sociologia organizaţiilor, sociologia politică,sociologia opiniei publice,
sociologia juridică, sociologia devianţei, sociologia populaţiei, sociologia familiei,
sociologiatineretului, sociologia educaţiei, sociologia moralei, sociologia vârstnicilor, sociologia
culturii, sociologia literaturii,sociologia filmului, sociologia teatrului, sociologia artei, sociologia
comunicaţiilor de masă, sociologia comparativă, sociologia sportului, sociologia timpului liber,
sociologia sănătăţii, sociologia armatei, sociologia păcii şi războiului,sociologia conflictelor,
sociologia relaţiilor etnice, sociologia mobilităţii sociale, sociologia schimbării sociale,sociologia
religiilor, sociologia ştiinţei, metodologia sociologică, teoria sociologică.

Din această listă, ţine să ne atragă atenţia Ioan Mihăilescu, se poate constata că unele
domenii în care s-a specializat analiza sociologică formează şi obiectul de studiu al ştiinţelor
sociale particulare. De exemplu, domeniul economic este studiat şi de ştiinţele economice, şi de
sociologia economică. Aici nu avem de-a face cu o suprapunerea demersurilor ştiinţifice.
Perspectivele utilizate de ştiinţele economice şi de sociologia economică sunt diferite, deşi se
referă la acelaşi domeniu. Ştiinţele economice realizează o analiză în sine a economicului, ca şi
cum acesta ar fi separat de restul vieţii sociale. Sociologia economică întreprinde o analiză
poziţională a economicului, adică îl studiază în raporturile pe care le stabileşte cu celelalte
domenii ale vieţii sociale. Economicul este considerat în inter-relaţiile pe care le are cu întreaga
viaţă socială (Mihăilescu, 2003).

Încercând o definiţie analitică a sociologiei Achim Mihu consideră că “sociologia este în

mod esenţial, studiul explicativ şi comprehensiv al realităţii sociale în totalitatea ei, adică a unei
realităţi sui-generis, precum şi a unor părţi, fenomene şi procese ale acestei realităţi în legăturile
lor multiple, variate şi complexe cu întregul ”. Definiţia menţionează perspectiva globală cu care
ştiinţa sociologiei operează asupra realităţii sociale, pe care o consideră ca o realitate sui-generis,
adică o realitate specifică, diferită de suma indivizilor care o compun, precum și de alte domenii.
Abordarea ştiinţifică a societăţii ca întreg se impune a fi subliniată spre a deosebi demersul
sociologiei de al celorlalte ştiinţe sociale, chiar dacă acest obiectiv este mai mult o tentaţie şi
declaraţie decât realizări ferme. Aşa cum menţionează P. Iluţ, se poate evidenţia în acest sens un
paradox globalitate-exactitate, în sensul că pe măsură ce ne apropiem de o abordare globală
(holistică) a socialului scade precizia şi cantitativul, şi creşte speculativul şi vagul şi cu cât
suntem mai exacţi cu atât fragmentarul, în unele situaţii asociat cu nesemnificativul, este prezent.

Sociologia explorează deci atât macrosocialul (clasele şi straturile sociale, economia,

politica, societatea în ansamblul său etc.), cât şi nivelul mediu al socialului (grupurile mijlocii,
organizaţiile, instituţiile), precum şi nivelul microsocial (grupurile mici, actorii sociali etc.).

Prin sublinierea caracterului explicativ-comprehensiv al demersului sociologic definiţia

atinge problema metodei de studiu a sociologiei, la rândul ei mult discutată şi controversată în
literatura de specialitate.

Pornind de la natura complexă a obiectului de studiu al sociologiei, care implic atât

aspecte obiective cât şi subiective, (realitatea socială ca “interpretat-constuit ”) în sociologie s-au
afirmat două puncte de vedere în încercările de a rezolva această problemă: monismul şi
dualismul metodologic.

La fel de important este și disticția cu privire la raportul dintre formal și informal. Primul
termen are în vedere instituțiile, organizațiile sau grupurile recunoscute oficial, cărora le sunt
proprii prescierea obiectivelor, sarcinilor și obligațiilor. Termenul informal se referă la ceea ce se
desfășoară dincolo de contextual de norme consecrate prin reglementări ce stabilesc tipurile de
relații interpersonale. De cele mai multe ori, acestea din urmă au la bază atracții sau respingeri de
ordin afectiv sau de prestigiu dintre membrii unui grup mai mare sau mai mic. (Scott, 2004).

Obiectul de studiu al sociologiei generale cuprinde o arie de probleme de o mare

complexitate si diversitate; studiul acesta s-a diferenţiat si s-a aprofundat, conturându-se un
sistem de discipline sociologice care s-au extins treptat, atingând în sociologia contemporană un
număr impresionant: sociologia activităţilor umane (industrială, economică, agrară),sociologia
opiniilor, sociologia valorilor, sociologia populaţiei (demografia socială), sociologia comunicării
(mass-media ),sociologia cunoasterii, sociologia vieţii morale, sociologia religiei , sociologia
artei, sociologia culturii, a literaturii, sociologia dreptului, sociologia muzicii, sociologia
educaţiei,sociologia comportamentului deviant etc.

Domeniile de cercetare ale sociologiei s-au diferenţiat in funcţie de clasificarea

fenomenelor şi proceselor care au loc în viaţa socială. Din această perspectivă, I. Szczepanski
consideră că in sociologia contemporană putem distinge următoarele domenii de cercetare şi
discipline particulare:

• Disciplina sociologie care studiază instituţiile sociale, cum ar fi : familia, instituţiile de

educaţie, instituţii politice,juridice, economice, industriale, religioase etc.

• Discipline sociologice care studiaza fenomene şi procese intra şi interpersonale, intra şi intergrupale;
procese privind geneza şi structura, organizarea şi dinamica grupurilor; adaptarea şi integrarea socială;
mobilitatea socială; inovaţiile şi transformările sociale; mişcarea socială şi dezvoltarea socio-umană.