UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI FACULTATEA DE MECANICĂ ȘI

TEHNOLOGIE
DEPARTAMENTUL AUTOVEHICULE ȘI TRANSPORTURI
TRANSPORTURI ȘI SIGURANȚĂ RUTIERĂ

Metode de reducere a nivelului de zgomot la automobile prin

constructive si prin organizarea traficului

Masterand: Macarescu Andrei

Îndrumător: prof. univ. dr. ing. IVAN Florian
 An universitar 2021-2022

Cuprins

1.Introducere...............................................................................................................................................3
2. Poluarea –problema secolului XXI...........................................................................................................4
3. Cauzele poluarii fonice............................................................................................................................7
3.1 Zgomotul motoarelor........................................................................................................................9
3.2 Zgomotul sistemului de admisie........................................................................................................9
3.3 Zgomotul provocat de vibraţiile motorului......................................................................................10
3.4 Zgomotul ventilatorului pentru răcirea motorului..........................................................................10
3.5 Zgomotul produs de vibraţiile caroseriei........................................................................................10
3.6 Zgomotul anvelopelor......................................................................................................................10
3.7 Zgomotul franelor............................................................................................................................11
4. Masuri privind reducerea poluarii fonice...............................................................................................11
5. Solutii.....................................................................................................................................................12
5.1. Barierele antizgomot......................................................................................................................13
5.2 Bariere fonice din policarbonat.......................................................................................................13
5.3 Octagonul......................................................................................................................................14
5.4. Amenajarea caii in tunele...............................................................................................................15
Concluzie...................................................................................................................................................17
Bibliografie................................................................................................................................................18
1.Introducere

După cum se ştie secolul XX a fost denumit „secolul vitezei”, în special datorită rapidităţii
dezvoltării societăţii în toate domeniile, dar şi datorită creşterii vitezei de deplasare a omului pe
pământ, pe apă, în aer şi chiar în spaţiul interplanetar.
Acest al XXI-lea veac are mari şanse să fie denumit „secolul protecţiei mediului”
deoarece omul acordă acum o atenţie din ce în ce mai mare protejării planetei pe care trăieşte.
Astăzi a devenit obligatoriu ca în procesul de elaborare a unui proiect în aproape orice domeniu
de activitate să se aibă în vedere, înainte de toate, realizarea
unor studii care să arate efectele acestuia asupra mediului ambiental. Dezvoltarea impetuoasă a
tehnicii a condus şi la apariţia poluării sonore.
În prezent omul trăieşte într-o ambianţă sonoră fiind însoţit în permanenţă de un
cortegiu de zgomote şi vibraţii care îi afectează confortul şi sănătatea. Datorită caracterului său
nociv şi prezenţei în toate compartimentele vieţii, poluarea fonică,constituie o problemă majoră
care preocupă ţările dezvoltate sau aflate în curs de dezvoltare.
Omul zilelor noastre este nevoit să se deplaseze frecvent şi doreşte să facă aceasta cât mai rapid.
Ca urmare, pe arterele urbane circulă şiruri nesfârşite de tramvaie, autobuze, troleibuze,
microbuze, autoturisme, autocamioane, tractoare rutiere, motociclete etc. Multe oraşe sunt
traversate de căi ferate pe care circulă un însemnat număr de trenuri iar în apropierea acestora se
află aeroporturi de pe care decolează în permanenţă avioane şi elicoptere care, survolând spaţiul
aerian deasupra oraşelor produc un zgomot asurzitor. Aceste mijloace de transport la care se
adaugă activitatea din industrie şi din zonele expoziţionale constituie în totalitatea lor cele mai
importante surse de poluare sonoră din mediul urban.
În toate ţările dezvoltate are loc un fenomen generalizat de extindere a zonelor poluate
fonic concomitent cu mărirea nivelului de zgomot care este şi aşa destul de ridicat.
În prezent la Osaka este imposibil de a distinge, din punct de vedere al zgomotului,
noaptea de zi. În acelaşi timp, în toate ţările dezvoltate are loc un fenomen generalizat de
extindere a zonelor poluate sonor concomitent cu mărirea nivelurilor de zgomot care sunt şi aşa
destul de ridicate.
Astfel, în Statele Unite ale Americii, Agenţia pentru Protecţia Mediului a estimat încă
din 1983 o dublare a nivelului de zgomot produs de autovehiculele terestre până în 2000. Deja în
acea perioadă peste 30 milioane de americani îşi pierduseră utilitatea locuinţelor din cauza
zgomotului de circulaţie şi un număr şi mai mare erau frecvent afectaţi şi jenaţi în activitatea lor
din cauza zgomotelor.
 La congresele internaţionale anuale ”Internoise” şi ”International Congress on Sound
and Vibration” problema investigării şi reducerii zgomotului şi vibraţiilor ocupă un rol important
preocupând cercetătorii de pe toate meridianele globului.
Elemente deosebit de importante privind preocupările actuale pe plan mondial în
problema emisiilor de zgomot a vehiculelor pe calea de rulare sunt prezentate în Raportul
întocmit de Ulaf Sandberg (Suedia) în 2001 sub egida Institutului Internaţional de Ingineria
Controlului Zgomotului. În acest raport se fac importante recomandări privind necesitatea
aplicării unor măsuri eficente de reducere a nivelului de zgomot produs de mijloacele de
transport.
De asemenea Parlamentul European şi Consiliul Europei au adoptat Directiva
2002/49/EC în 25 iunie 2002 a cărei principală sarcină este aceea de a crea o bază comună pentru
administrarea urbană a zgomotului ambiental:
• Monitorizarea problemelor de mediu prin solicitarea autorităţilor competente ale statelor
membre să creeze hărţi acustice strategice pentru şosele, căi ferate, aeroporturi, etc. Aceste hărţi
vor fi utilizate pentru evaluarea numărului de persoane afectate de zgomot în întreaga Uniune
Europeană în care doreşte să intre şi ţara noastră.
• Informarea şi Consultarea publicului despre expunerea la zgomot, efectele sale şi măsurile
ce se pot lua pentru combatere.
• Lansarea de teme locale prin solicitarea autorităţilor competente de a crea planuri de
acţiune de reducere a zgomotului.
Implementarea unor astfel de măsuri şi în ţara noastră ar fi în premieră şi ar crea
condiţiile de încadrare în normele prevăzute de Uniunea Europeană, ţinând cont că se manifestă
o tendinţă de creştere a nivelului de poluare fonică, zgomotul produs de circulaţia urbană având o
pondere destul de mare. Deasemenea trebuie precizat că se estimează că în jur de 20% din
populaţia Europei suferă datorită nivelurilor inacceptabile de zgomot care produc disconfort,
perturbări ale somnului şi o serie de alte probleme de sănătate. Zgomotul la locul de muncă a
devenit a doua cauză de îmbolnăviri profesionale din lume.

2. Poluarea –problema secolului XXI

Atmosfera reprezintă învelişul gazos, alcătuit din aer, care înconjoară Pământul, fără o limită
superioară precisă, având o compoziţie şi proprietăţi aproximativ constante până la circa 3 km altitudine.
Are grosimea de 1000 - 3000 km. Structura verticală a atmosferei este redată în figura 1.1. Volumul
atmosferei este estimat la 40 – 50.109 km3.
Atmosfera, ca mediu de viaţă, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, care se exprimă prin
limitele de toleranţă ale organismului uman în raport cu factorii legaţi de compoziţia chimică a aerului,
temperatura, umiditate, gradul de puritate, secţiunile mecanice ale curenţilor de aer, etc.
 Prin "aer înconjurător" se înţelege aerul troposferic, exclusiv cel din locurile de muncă.
Atmosfera este formată din circa 10 gaze diferite, în mare parte azot (78%), şi oxigen (21%). Acel
1% rămas este format din argon, dioxid de carbon, heliu şi neon. Toate acestea sunt gaze neutre, adică nu
intră în reacţie cu alte substanţe. Mai există urme de dioxid de sulf, amoniac, monoxid de carbon şi ozon
(O3) precum şi gaze nocive, fum, sare, praf şi cenuşă vulcanică.
Aerul pe care îl inspirăm este parte din atmosferă şi el ocupă cca. 96% din volum, restul de 4%
fiind ocupat de vaporii de apă.

Figura 1. Structura verticală a atmosferei [2];

Componenta principală din aer este oxigenul, necesar vieţii pe pământ.

Dioxidul de carbon din aer întreţine asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic reprezintă o verigă
importantă a circuitului azotului în natură.
Menţinerea compoziţiei naturale a aerului este vitală, deoarece acest amestec de gaze asigură viaţa
pe pământ şi ne protejează de razele dăunătoare ale Soarelui.
Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a menţinut timp de milioane de ani, este ameninţat
acum de activitatea omului. În ultimii 200 ani industrializarea globală a dereglat raportul de gaze necesar
pentru echilibrul atmosferic.
Mediul natural este alcătuit dintr-o multitudine de elemente ce pot fi descrise, măsurate şi studiate
cu ajutorul ştiinţelor fizice, chimice şi biologice.
Mediul înconjurător este una din noţiunile fundamentale care stau la baza ecologiei ca ştiinţă.
Mediul defineşte totalitatea condiţiilor energetice, fizice, chimice şi biologice care înconjoară o fiinţă sau
grupuri de fiinţe şi cu care acestea se găsesc în permanente relaţii de schimb. Mediul înconjurător are o
sferă mai largă cuprinzând şi mediul transformat de om. Mediului natural i se adaugă astfel mediul
artificial sau antropizat.
Ruperea echilibrului natural prin acţiunea umană se face pe două căi: prin poluare şi prin activităţi
distructive pentru echilibrul ecologic, precum eliminarea anumitor specii şi prin despăduriri.
Ecologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul interacţiunii dintre fiinţele vii şi dintre acestea şi
mediul în care trăiesc. Noţiunea de ecologie a fost definită şi consacrată în limbajul ştiinţific de biologul
german Ernest Haeckel, în 1866, în lucrarea “Morfologia generală a organismului”, denumirea avându-şi
originea din limba greacă (oikos-casă, logos-ştiinţă). Desprinsă din biologia generală, ecologia este o
ştiinţă a gospodăririi planetei, care se bazează pe observaţii proprii, pe experimente şi cercetări efectuate
prin mijloace statistice şi pe modele matematice. Ecologia nu poate fi ruptă nici de ştiinţele medicale şi
nici de cele social-umaniste, protecţia mediului fiind în simbioză cu aceasta.
Astăzi, ecologia este definită ca: “ştiinţa care studiază condiţiile existenţei fiinţelor vii şi
interacţiunile de orice natură care au loc între fiinţe, pe de o parte, şi între fiinţe şi mediul lor, pe de altă
parte.
Cuvântul „poluare” vine din latinul „polluoere” care înseamnă „a pângări, a murdări, a profana”.
El vrea să desemneze o acţiune prin care omul îşi „degradează”, îşi „murdăreşte” propriul său mediu de
viaţă. O astfel de acţiune nu este caracteristică însă numai omului contemporan şi nici măcar omului în
genere. Ea este o lege naturală generală, conform căreia, orice fiinţe vii produc deşeuri care, neeliminate
din mediul lor de viaţă, le fac imposibilă nu numai continuarea activităţii, ci şi a vieţii însăşi.
Poluarea începe în momentul în care consistenţa noxelor nu mai poate fi controlată de mecanismele
existente în natură pentru distrugerea sau izolarea lor.
Poluarea constă în introducerea în mediu a unor substanţe care pot deranja echilibrul ecologic între
fiinţele vii, care dăunează stării de sănătate, de confort a oamenilor şi care pot produce pagube economice
prin modificarea factorilor naturali sau a celor creaţi prin activităţi umane. În esenţă, poluarea mediului
înconjurător reprezintă ansamblul modificărilor defavorabile pe care le suportă calităţile naturale ale
acestuia sub influenţa activităţilor societăţii omeneşti.
Poluarea naturală a existat pe pământ de miliarde de ani fiind un principal factor modelator al
climei şi al reliefului; în această categorie pot intra erupţiile vulcanice, cutremurele, inundaţiile şi
alunecările de teren, eroziunea solului etc. Poluării naturale îi este caracteristică reversibilitatea efectelor,
păstrarea ciclurilor vitale biologice şi biochimice permiţând refacerea naturii.
Poluarea artificială este rezultatul activităţii omului în lupta pentru cucerirea naturii.

3. Cauzele poluarii fonice

 În oraşele moderne, în special în metropole, cauza principală a poluării o constituie
traficul rutier, în continuă creştere, cauzat atât de creşterea numărului de vehicule cât şi de viteza
acestora. Pe autostrăzi de multe ori nivelul zgomotului depăşeşte 80 dB. Nici localităţile mici nu
sunt ferite de poluarea sonoră atunci când sunt străbătute de artere de circulaţie importante.
Poluarea fonică este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă europenii la
ora actuală, alături de poluarea atmosferică şi managementul deşeurilor. Conform unor statistici
ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), jumătate din europeni trăiesc într-un zgomot
permanent, iar o treime suferă de insomnii din cauza poluării sonore. Nu doar poluarea fonică
stradală este deranjantă, dar şi cea produsă de obiectele electrocasnice din gospodării sau de
vecinii gălăgioşi.
În statele europene circa 40% din populaţie este expusă zgomotului produs de traficul
rutier cu o intensitatea de 55 dB şi 20% zgomotelor de peste 65 dB. Dacă se iau în considerare
toate zgomotele produse de transporturi, atunci peste 50% din populaţia Europei nu are confortul
sonor normal la domiciliu şi 30% este afectată în timpul nopţii. Poluarea sonoră este mai severă
în ţările în curs de dezvoltare prin densitatea crescută a circulaţiei şi prin absenţa centurilor de
circulaţie în marile oraşe. Se apreciază că în aceste ţări intensitatea sonoră este pe parcursul a 24
de ore în domeniul 75-80 dB.
Habitatul modern se caracterizează prin deteriorarea continuă a mediului sonor urban.
Rezultatele acţiunii de monitorizare a poluării sonore urbane, desfăşurate de către Institutul de
Sănătate Publică Bucureşti, în colaborare cu compartimentele de specialitate din teritoriu, au
evidenţiat o dinamică continuu ascendentă a nivelurilor expunerii de la valori medii de 50 de
dB(L) la începutul anilor 80 la aproximativ 70 de dB(L) în 1999.
Volumul populaţiei expuse, este de 45% din totalul rezidenţilor din apartamentele tip
bloc care au acuzat niveluri de deranj moderat şi sever datorate poluării sonore.
Traficul, indiferent sub ce forma se găseşte el, este, se pare, cea mai mare forma de
ameninţare de poluare sonoră. Traficul din oraşe, traficul naval, deasupra şi pe sub apă este
dăunător omenirii dar şi animalelor acvatice, care comunică prin sunete ce se pot confunda cu
sunetele provenite de la detectoarele cu ultrasunete.
În ultimii 30 de ani, statele lumii au depus eforturi maxime pentru a controla poluarea
sunetului, dar cu toate acestea, rezultatele sunt mult sub aşteptări.
WFAE, respectiv Forumul Mondial pentru Acustică Ecologică a fost înfiinţat în 1993 ca
şi organizaţie internaţională care cuprinde organizaţii şi persoane individuale, ce împărtăşesc
aceleaşi temeri privind situaţia actuală a zgomotului pe planeta noastră. Forumul promovează
educaţia pentru menţinerea unui mediu ecologic, studii şi cercetări în domeniul poluării fonice,
diseminarea informaţiilor, măsuri de protecţie şi prevenire, echilibrarea dezechilibrelor ecologice
datorate zgomotelor. Începând cu anul 2000, WFAE are o publicaţie bianuală (“Soundscape”)
pentru dialog, cercetări, comentarii, critici şi perspective.
Ultra- şi infrasunetele se adaugă sunetelor audibile, zgomotelor, mărind efectele nedorite.
Infrasunetele pot apare la automobile cu viteză mare (16 Hz), elicoptere (11,5 Hz), la apropierea
furtunii (6 Hz), prin interacţiunea oceanului planetar cu masele de aer (0,1-10 Hz), explozii,
cutremure, în timpul zborului avioanelor supersonice. Infrasunetele sunt foarte greu absorbite,
deci se atenuează puţin cu distanţa. Astfel se explică transmiterea infrasunetelor emise de
avioanele supersonice la mii de kilometrii distanţă.
Instalaţiile industriale, şantierele de construcţii, mijloacele de transport rutiere, feroviare,
aeriane şi navale, de activităţile desfăşurate pe stadioane în zonele expoziţionale şi de concerte.
Acestea au nivele de intensitate şi spectre caracteristice. Sursele de zgomot din instalaţiile
industriale au caracter specific în funcţie de natura procesului care se
efectuează.
În acest sens zgomotul industrial se datorează pe de o parte operaţiilor care se execută
cu diversele agregate, maşini-unelte, utilaje industriale şi scule în cadrul procesului tehnologic
cerut de producţie, precum şi eventualelor defecţiuni ale exploatării neraţionale ale acestora şi,
pe de altă parte, funcţionării instalaţiilor auxiliare (instalaţii de încălzire şi ventilare, instalaţii
tehnologice de aer comprimat şi abur etc.).
Zgomotul industrial produs poate fi amplificat prin dispunerea neraţională a
agregatelor, maşinilor unelte şi utilajelor industriale în interiorul încăperii respective şi montarea
acelora care vibrează fără luarea măsurilor necesare de atenuare şi transmitere a vibraţiilor la
elementele de construcţie ale clădirii industriale respective. De asemenea zgomotul industrial
este amplificat prin construirea încăperilor industriale fără luarea măsurilor de sonorizare a
acestora şi trecerea prin halele industriale a conductelor instalaţiilor auxiliare de ventilare, de aer
comprimat şi abur etc.
Zgomotul generat de aceste surse în încăperile industriale are valori de 80-110 dB(A).
Pe şantierele de construcţii zgomotul este generat de ciocanele pneumatice,
compresoarele mobile, încărcătoarele mecanice, compactoare, nivelatoare, excavatoare, sonete
pentru bătut piloţi etc. Nivelul de zgomot caracteristic al acestora este de 85-110 dB (A), iar
spectrul de frecvenţă 30-300 Hz.
Zgomotele generate de mijloacele de transport rutiere se caracterizează prin spectre de frecvenţă,
nivele de presiune caracteristică şi variaţiile acestor nivele în timp. Spectrele medii
ale zgomotului generat de diferite categorii de mijloace de transport sunt:
1. autocamioane cu motoare Diesel
2. autocamioane cu motoare cu ardere internă
3. tramvaie
4. autobuze
5. autoturisme
6. troleibuze
7. motociclete
În general se poate spune că sursele de zgomot din traficul urban au caracter de joasă
frecvenţă şi parţial de frecvenţă mijlocie.
 Zgomotele şi vibraţiile produse de mijloacele de transport participante la traficul rutier
provin de la funcţionarea motorului de propulsie, a sistemului de transmisie, a celui de frânare, a
rezistenţei aerului la înaintare şi a rulajului acestora.
Sursele de vibraţii şi zgomote depind de tipul mijlocului de transport. Astfel la tramvaie
predomină zgomotul şi vibraţiile produse de rulajul roţilor, angrenajele cu roţi dinţate,
electromotorul de tracţiune, frâne, mecanismul de comandă a deschiderii şi închiderii uşilor.
La autobuze sursele cele mai importante de zgomot şi vibraţii sunt: motorul, organele de
transmisie, eşapamentul, conversaţia între călători.
La autoturisme zgomotul şi vibraţiile sunt produse de motor, eşapament, rulajul roţilor şi
frâne.
La autocamioane cele mai importante surse de zgomot şi vibraţii sunt motorul, organele
de transmisie, eşapamentul, întoarcerea flăcării şi rulajul, iar la motociclete eşapamentul.
O intensificare a zgomotului produs de traficul rutier se produce datorită întreţinerii
necorespunzătoare a mijloacelor de transport cu ţevi de eşapament defecte şi instalaţii de frânare
dereglate.
3.1 Zgomotul motoarelor
Zgomotele din autoturisme au ca principale surse: variaţiile principale ale încărcărilor în
principalele elemente ale motorului; variaţiile periodice ale presiunii gazului în cilindri; variaţia
forţelor şi a cuplurilor de inerţie la piesele în mişcare; procesele din sistemele de admisie şi
evacuare. Nivelele cele mai ridicate de zgomot apar la motoarele răcite cu aer, la motoarele în
doi timpi precum şi la motoarele Diesel. Zgomotul motoarelor este determinat de sistemele de
admisie şi de evacuare. Nivelul zgomotului de admisie depinde de fazele distribuţiei. Nivelul de
zgomot minim al motorului se obţine prin deschiderea întârziată a supapelor de admisie şi
închiderea întârziată a supapelor de evacuare. Nivelurile globale maxime ale zgomotelor de
motoare sunt de 110 – 112 dB.
3.2 Zgomotul sistemului de admisie
În sistemul de admisie apar zgomote ca rezultat al pulsaţiilor curentului de aer. Reducerea
zgomotului sistemului de admisie se poate obţine prin folosirea unui atenuator de zgomot sau a
unui filtru de aer, eficient acustic. Totuşi studiile au arătat că sistemul de evacuare rămâne cea
mai importantă sursă de zgomot. Distribuţia spectrală şi nivelul componentelor sale depind de
numărul de cilindri, de numarul de timpi, de cilindree, de construcţia sistemului de evacuare etc.
Pentru reducerea zgomotului în sistemele de evacuare se pot folosi atenuatoare (ţevi de
eşapament) active – care se bazează pe principiul absorbţiei energiei acustice, reactive (filtre
acustice) – care conţin în construcţia lor rezonatori şi camere de detentă şi combinate.
 3.3 Zgomotul provocat de vibraţiile motorului
[1] Momentul de inerţie al motorului, forţele de inerţie ale maselor în mişcare de rotaţie sau
mişcare de translaţie, cuplurile acestora, produc vibraţiile pereţilor blocului cilindrilor şi
chiuloasei, a capacelor mecanismelor de distribuţie prin supape. Zgomotul motorului creşte şi
datorită oscilaţiilor de încovoiere şi de torsiune ale arborelui cotit. Nivelul de zgomot al
autovehiculelor depinde atât de nivelul vibraţiilor motorului cât şi de modul cum acestea se
transmit către şasiul şi caroseria automobilului. Modalitatea de ancorare a motorului determină
rigiditatea sistemului. În acest sens pentru a reduce transmiterea oscilaţiilor de la agregatul de
forţă la caroseria motorului s-au adoptat soluţii moderne care prevăd utilizarea unor amortizoare.
3.4 Zgomotul ventilatorului pentru răcirea motorului
Ventilatoarele cu patru sau şase palete, executate din tablă sau turnate din masă plastică se
utilizează la motoarele cu răcire cu lichid. Pentru reducerea nivelului de zgomot la ventilatoare
se utilizează dispunerea neuniformă a paletelor. La unele tipuri de motoare se utilizează
ventilatoare axiale rapide care sunt mult mai zgomotoase. În cazul acestui tip de ventilatoare
nivelul cel mai înalt îl are zgomotul aerodinamic. Ventilatorul axial măreşte în unele cazuri
nivelul de zgomot al motorului cu valoarea de 10 dB, de aceea i se acordă o deosebită atenţie.
3.5 Zgomotul produs de vibraţiile caroseriei
Tipul caroseriei are o deosebită importanţă asupra nivelului de zgomot din interiorul
autovehiculului. Pentru evitarea pătrunderii zgomotului în interiorul autovehiculului, un rol
important îl are sistemul de etanşare. Pardoseala, acoperişul caroseriei, capota motorului şi
capacul portabagujului, panourile exterioare ale uşilor se acoperă cu materiale vibro şi
fonoizolante.
3.6 Zgomotul anvelopelor
Zgomotul anvelopelor se evidenţiază pe fondul celorlalte zgomote ale autovehiculelor, de
obicei la viteze de deplasare care depăşesc 50 km/h. Cercetările experimentale au stabilit ca
nivelul acustic al anvelopelor depinde de profilul crestăturilor antiderapante ale anvelopei. Un
nivel ridicat al zgomotului îl au anvelopele la care învelişul antiderapant este constituit dintr-o
îmbinare de crestături transversale şi circulare, anvelopele de tipul „orice teren” cu aderare la sol
nedirecţionată. Diferenţa dintre nivelul de zgomot produs de diferitele tipuri de anvelope poate fi
de până la 10 dB. O soluţie pentru reducerea nivelului de zgomot produs de anvelopele de
autoturisme constă în folosirea unor anvelope pas neuniform de amplasare a crestăturilor laterale
pe stratul protector.

3.7 Zgomotul franelor

Principalele surse de zgomot ale frânelor cu disc sunt: vibraţiile discului-suport, vibraţiile
tamburelor şi ale saboţilor. Apariţia vibraţiilor în frâne depinde de calitatea materialului de
fricţiune folosit pentru garniturile de frână, de gradul de strângere a camei discului suport.
4. Masuri privind reducerea poluarii fonice

Zgomotul este deosebit de nociv pentru viaţa şi activitatea omului. Zgomotul

generat de activităţile din industrie şi de mijloacele de transport participante la traficul rutier,
feroviar şi aerian face ca o parte însemnată a populaţiei să fie deranjată.
Acţionând asupra organismului uman zgomotul produce afecţiuni ale aparatului auditiv,
afecţiuni ale diverselor organe şi aparate ale corpului, reduce productivitatea muncii şi
inteligibilitatea vorbirii.
În ceea ce priveşte acţiunea zgomotului asupra organului auditiv aceasta este mai
dăunătore şi mai accentuată în cazul în care acesta este discontinuu, apare brusc, are un spectru
larg de frecvenţe şi este însoţit de vibraţii mecanice. În acest sens o lună de zile de activitate în
mediu zgomotos cu nivelul de peste 85 dB produce o pierdere a sensibilităţii acustice de până la
40-50 dB la frecvenţa de 4000 Hz. Dacă se continuă activitatea în acest mediu zgomotos se
accentuează slăbirea auzului lărgind-se banda de frecvenţă în care nu sunt recepţionate sunetele.
Afecţiunile diferitelor organe şi aparate ale corpului omenesc sunt produse de zgomote
care depăşesc nivelul de 40 dB. Datorită acţiunii zgomotului se modifică tensiunea arterială,
pulsul se accelereză, tensiunea vasculară intracraniană creşte de trei ori, scade agerimea vederii,
se schimbă ritmul respiraţiei, se produc iritaţii nervoase, se accentuează procesul de oboseală,
atenţia şi reacţiile psihice slăbesc. De asemenea pot aparea astenii şi chiar boli nervoase.
Cercetările au arătat că vibraţiile sonore influenţează contracţiile peretelui stomacului, zgomotul
face ca acestea să fie mai pronunţate şi mai puţin regulate. În acelaşi timp creşte tensiunea în
vasele sanguine care străbat pereţii stomacului.
Zgomotul afectează sistemul nervos al omului producând modificări psihofiziologice
ale circulaţiei sângelui, tulburări de somn, influenţează negativ funcţia vizuală şi a glandelor
endocrine, producând tulburări biochimice. În acelaşi timp zgomotul produce oboseala auditivă
şi traumatismul sonor.
Zgomotul produce obosirea generală a organismului. Acesta afectează munca fizică,
în special cea care cere o concentrare a atenţiei şi mai ales munca intelectuală. Randamentul
muncitorilor scade cu 33% după 4 ore de expunere la zgomot. Activitatea în mediu zgomotos
face să crească pericolul de accidente din cauză că se reduce posibilitatea de semnalizare
acustică, de orientare după diferite zgomote caracteristice şi se reduce inteligibilitatea vorbirii la
locul de muncă. Când nivelul zgomotului perturbator depăşeşte pe cel al vorbirii inteligibilitatea
vorbirii devine nulă.
 Măsurile tehnice pentru combaterea poluării sonore se referă la ecranarea sursei de zgomot şi
protecţia urechii omului şi a locuinţei, spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea. Se caută noi materiale de
construcţie, cu proprietăţi antifonice, iar arhitectura spaţiilor de locuit trebuie să ţină cont de amplasarea
dormitoarelor astfel încât să nu fie expuse arterelor de circulaţie cu flux continuu.
In politicile naţionale cât şi în cea intenaţională, este esentiala dezvoltarea unor criterii pentru nivelele de
expunere şi promovarea unor măsuri de control al zgomotului, ca parte integrată a programului de
protecţie a mediului.
Programul ar trebui să:
o monitorizeze expunerea omului la zgomot;
o să controleze sursele de poluare sonoră şi nivelul de imisii în special în zone specifice, cum ar fi
şcolile, spitalele, zonele rezidenţiale, locurile de joacă, dar şi stabilirea locurilor “sensibile” atât
pe perioada zilei cât şi noaptea, controlul sănătăţii în zonele de risc;
o să ţină cont de consecinţele zgomotului la planificarea teritorială a transportului;
o să introducă sisteme de control a efectelor adverse asupra sănătăţii;
o să adopte un ghid pentru zgomotul public, în vederea protejării sănătăţii populaţiei
o să evalueze eficienţa politicilor de diminuare a zgomotului;

5. Solutii

În centrele urbane unde traficul este principala sursă de poluare sonoră, proiectarea urbană
deficitară poate conduce la poluare sonoră prin amplasarea spaţiilor rezidenţiale în preajma unităţilor
industriale. În natură, intensitatea sunetului este în jur de 35 de dB, pe când traficul din zilele noastre
produce în unele locuri 90 de dB. Există o serie de posibilităti de reducere a zgomotului pe autostrăzi:
bariere pentru sunet, limitarea vitezei de deplasare, modificarea texturii drumului, limitarea accesului
maşinilor grele, controlul traficului care să impună reducerea accelerării, dezvoltarea de modele
computaţionale adaptate unei anumite locaţii, in funcţie de topografie, meterologie, tub sonor (pe
autostrada din Melbourne, Australia) pentru reducerea zgomotului.
Marile artere de circulaţie ridică probleme greu de rezolvat: gardurile vii şi copacii contribuie în
măsură mică la soluţionarea problemei, iar ecranele de protecţie sonoră construite în Franţa, Japonia sunt
inestetice, costisitoare, accentuează monotonia traseului de autostradă, produc acumularea de gaze toxice
cu efecte asupra sănătăţii şoferilor. Astăzi se consideră ca aceste ecrane de protecţie sunt o soluţie locală,
pe distanţe mici, în zonele urbane populate.
Pentru protejarea populaţiei s-au creat zone de protecţie acustică. Astfel: zona I-este zona cu
zgomot peste 90 dB, care este declarată nepopulabilă; zona a II-a cu 80 - 90 dB, nerecomandată pentru
locuinţe; zona a III-a cu 80 dB, nerecomandată pentru spitale, şcoli, azile de bătrâni, case de odihnă, etc.
Amplasarea locuinţelor va avea în vedere şi atenuarea zgomotelor. Astfel, clădirile nu se
construiesc paralele cu şoseaua, interpunerea între şosea şi blocul de locuinţe a unor blocuri
administrative, amplasarea şoselelor în denivelări naturale, sau artificiale (văi), utilizarea unor ecrane de
zgomot naturale, cum sunt arborii, arbuştii, rambleurile acoperite cu vegetaţie.
O măsură eficientă ar fi realizarea hărţilor de zgomot şi punerea lor la dispoziţia publicului,
adoptarea de planuri de acţiune, în baza rezultatelor conţinute de hărţile strategice de zgomot, în vederea
prevenirii şi reducerii zgomotului şi a efectelor acestuia în special acolo unde valorile nivelurilor de
zgomot depăşesc limitele admise.
Harta de zgomot a Orasului Cluj- Napoca. Zonele cu albastru inchis sunt zonele cele mai afectate
iar zonele cu verde deschis sunt zonele slab afectate.
 Fig.2 Harta de zgomot a orasului Cluj-Napoca; [4];

5.1. Barierele antizgomot

La nivel international s-a creat un sector special care are principala preocupare de a proiecta
lucrari si sisteme cu un continut de inalta tehnologie, care utilizeaza materiale cu durata lunga de viata si
care combina scopul de a reduce zgomotul cu aspectul fara a perturba mediul inconjurator si necesitatile
arhitecturale.
In scopuri fonice s-au incercat folosirea tuturor materialelor: metal, ciment, lemn si materiale
transparente, in combinatie cu traditionalele panouri laterale anti- zgomot pentru acoperire, tuneluri
artificiale, captuseli fono- absorbante la capetele tunelulilor

5.2 Bariere fonice din policarbonat

Panourile din material plastic sunt bariere fonice extrem de eficiente. Panourile fonoabsorbante,
pe langa buna izolare fonica, au o rezistenta mare la impact (extrem de importanta in cazul delimitarii
cailor de acces rutier si feroviar), nu necesita intretinere, iar in caz de incendii nu permit propagarea
focului si au proprietati ignifuge, sunt foarte usoare, de aceea pot fi pozitionate pe poduri si pasarele, sunt
disponibile ca design in foarte multe variante - transparente sau nu, intr-o coloristica si structura variata
si au un impact vizual placut.
Materialul este termoformabil iar aceasta caracteristica ii asigura proprietati aerodinamice optice
si astfel panourile nu au numai rol de bariera fonica, dar si rol de protectie impotriva vantului.
Panourile fonoabsorbante din plastic rezista foarte bine la conditiile atmosferice extreme, atat la
temperaturi foarte scazute, cat si la temperaturi foarte ridicate, fara a se deteriora. Transparenta este un atu
extrem de important al barierelor fonice din material plastic. Nu creeaza umbra, avand transmisie
luminoasa de aproape 100%, neinterferand practic cu vizibilitatea conducatorilor auto pe strazi, sosele si
autostrazi.
Rezistenta la impact este de asemenea o caracteristica extrem de importanta. In caz de impact
(coliziunea unui autovehicul cu peretele fono-protector) nici un fragment periculos nu se va desprinde din
panou. Astfel, atat conducatorii auto, cat si eventualii pasageri sau pietoni sunt protejati. In momentul de
fata exista multe zone afectate de poluarea fonica. Zonele urbane strabatute de caile ferate, zonele aflate
in vecinatatea depourilor trebuie protejate fonic, deoarece trenurile in miscare, mai ales la trecerea peste
macaze, produc o poluare fonica foarte mare. De asemenea, constructia unor pasaje subterane sau
supraterane in orase, cum este cazul pasajului de la Basarab si constructia de autostrazi, face necesara
utilizarea unor panouri fonoabsorbante pentru protejarea populatiei.

Fig.3. Pasajul Basarab [5];

5.3 Octagonul

Alaturi de barierele laterale anti- zgomot s-a dezvoltat un program Octagon, un dispozitiv care
instalat in varful unui ecran anti- zgomot, mareste performantele ecranului. Acest dispozitiv reduce fontul
de unda care se propaga in spatele ecranului.
 Fig.4 . Bariere laterale anti-zgomot;[5]

5.4. Amenajarea caii in tunele

Este o solutie buna dar costisitoare si greu de realizat. Acestea se pot realiza prin metode de lucru
speciale, care întrebuințează pentru excavarea tunelurilor instalații speciale in dealuri, munti sau metode
de lucru miniere, care au comun lucrul minier de excavație, susținere și zidărie. Toate acestea depind de
obstacolele intlnite de-a lungul caii (deal, munte).
 Fig. 5. Pasaj subteran [5];

Aceasta este o solutie pentru circulatia din interiorul oraselor pentru a proteja locuitorii.
Plantaţiile mari, alcătuite dintr-un număr mare de exemplare, în general cu densitate mare pot fi : –
masive de arbori, masive de arbori şi arbuşti sau masive de arbuşti. In cuprinsul spatiilor verzi se vor
folosi in cadrul proiectelor de amenajare : grupe , palcuri , masive , paduri , dumbravi etc.
Masivele se proiecteaza in cadrul compozitiilor pentru incadrarea perspectivelor , de-a lungul
marilor alei , pe marginea limitelor parcurilor , pentru mascarea si protejarea unor obiective , cu scop de
izolare fonica si protectie antipoluanta.

Fig.6. Un mediu curat fara poluare [7]

 Concluzie

Zgomotul e foarte periculos, acţiunea sa se manifesta cu timpul, pe nesimţite. Tot mai frecvent în
lumea medicală se vorbeşte despre “maladia zgomotului”, cu afectarea sistemului nervos şi
auditiv. Actiunea primară a zgomotului puternic influenţează negativ nu doar asupra urechii, dar
şi asupra sistemului nervos, producând ameţeli, cefalee, oboseală.
Conform unui studiu de specialitate efectuat asupra mai multor persoane din Europa, 40
% din populaţia Franţei, 34 % din Germania, 33 % din Spania sunt de părere că zgomotul
provocat de vecini sau cel din stradă este de-a dreptul iritant şi că le creează zilnic probleme la
nivelul stării psihice. În întreaga lume, conform OMS, 120 milioane de oameni suferă de
afecţiuni ale auzului din cauza expunerii prelungite la zgomot. Zgomotul acţionează direct
asupra urechii, exercitând atât efecte auditive, cât şi efecte extraauditive. Efectele resimţite sunt:
reducerea atenţiei, a capacităţii de muncă, deci creşterea riscului de producer a accidentelor,
instalarea oboselii auditive, care poate dispare odată cu dispariţia zgomotului, traumatisme, ca
urmare a expunerii la zgomote intense un timp scurt. Aceste traume pot fi: ameţeli, dureri,
lezarea aparatului auditiv şi chiar ruperea timpanului, scăderi în greutate, nervozitate, tahicardie,
tulburări ale somnului, deficienţă în recunoaşterea culorilor, în special a culorii roşie, surditate la
perceperea sunetelor de înaltă frecvenţă. Efectele depind de natura persoanei, de complexitatea,
natura şi intensitatea zgomotelor. Efectele imediate şi pasagere sunt afecţiunile cardiovasculare
(creşterea ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale), diminuarea atenţiei şi a capacităţii de
memorare, agitaţia, reducerea câmpului vizual, afecţiuni gastro-intestinale. Efectele pe termen
lung însă duc la oboseală fizică şi nervozitate, insomnie, bulimie, hipertensiune arterială cronică,
anxietate, comportamente depresive şi chiar agresive.
În momentul de faţă, oamenii de ştiinţă studiază acţiunea poluării fonice asupra
organismului uman. Cercetările actuale au demonstrat că un nivel foarte mare al zgomotului
acţionează într-adevăr negativ, dar şi liniştea foarte apăsătoare este cauzatoare de nelinişte. Prin
urmare, sunetele cu o anumită intensitate sunt necesare. Fiecare persoană are un anumit nivel de
toleranţă la zgomot intrând acum în joc factori precum vârsta, starea de sănătate sau chiar
temperamentul.
Cât timp zgomotul a fost considerat un alt inconvenient în lumea poluată, nu i s-a
acordat prea mare atenţie. Acum, avem suficiente date să demonstrăm că zgomotul este un
pericol pentru sănătate şi trebuie enumerat printre poluanţii importanţi. Reducerea poluării fonice
necesită investirea unor sume mari de bani şi nu întotdeauna întreprinderile, mai ales cele
private, sunt dispuse să acorde importanţa necesară acestei probleme, fără intervenţie din partea
guvernului, sau a opiniei publice.
 Bibliografie

1. Darabont A., Văiteanu D.: Combaterea poluării sonore şi a vibraţiilor, Ed.Tehnică,

Bucureşti, 1975.
2.Metode si mijloace de depoluare a motoarelor pentru automobile –Curs reducerea poluarii
TSR si IAMD –prof.dr.ing.Ivan Florian;
3. Barnea, M., “Efectele poluării mediului asupra omului”, Editura Academiei R.S.R,
Bucureşti, 1973;
4. Jurcău, N., ”Psihologie inginerească” , UT Pres , Cluj – Napoca, 2003.
5.Imagini wikipedia.ro;
6.http://www.mmediu.ro/departament_mediu/starea_mediului/rom/cap6/main.htm
7. Roşu Daniela, “Poluarea sonoră” capitol în “Ecologie. Suport de curs”, editor Albulescu
Mariana, Editura Eurobit, Timişoara, 2008.
8. Ciplea. L.I, Ciplea Al., “Poluarea mediului ambiant”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1979;
9. http://geoalupoae.wordpress.com/2011/02/22/poluarea-fonica-acopera-romania/
10. http://www.bucurestiivechisinoi.ro/846_Arhiva-rubrici/Eco-Civitas/Mult-zgomot-pentru-
nimic---Poluarea-fonica-din-Bucuresti-.html
11. http://referat.clopotel.ro/Poluarea_fonica-7889.html