3.

COMPONENŢA DE INFRACŢIUNE – INSTRUMENTUL DE BAZĂ LA CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR

Noțiunea și trăsăturile componenței de infracțiune
În acord cu alin.(1) art.52 CP RM, se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective,
stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă.
Componenţa de infracţiune reprezintă o totalitate cu minimul necesar de semne stabilite de legea penală pentru calificarea
unei fapte prejudiciabile concrete ca infracţiune şi serveşte drept punct de legătură dintre fapta infracțională şi legea penală.
Componenţa infracţiunii constituie o construcţie logică ce ne oferă posibilitatea de a stabili dacă fapta comisă reprezintă sau nu
o infracţiune.
Din art.15 CP RM rezultă că orice componenţă de infracţiune este formată din următoarele 4 elemente:
1) obiectul infracţiunii,
2) latura obiectivă,
3) latura subiectivă,
4) subiectul infracţiunii.
Obiectul şi latura obiectivă a infracţiunii formează elementele constitutive obiective, iar subiectul şi latura subiectivă a
infracţiunii constituie elementele subiective ale componenței de infracţiune. Prezenţa componenţei de infracţiune implică
necesarmente prezenţa celor 4 elemente ale componenţei de infracţiune.
Deşi componenţa de infracţiune este formată din 4 elemente, totuşi, fiecărei infracţiuni din Partea Specială a Codului penal îi
corespunde un anumit tip al componenţei de infracţiune, lucru dictat de construcţia componenței de infracţiune şi, în special,
de conţinutul respectivelor elemente.

În acelaşi timp, modelul componenţei de infracţiune este unul identic pentru toate infracţiunile de acelaşi fel.

Componenţa de infracţiune poate fi abordată în două sensuri:

1) în sens larg (lato sensu) – totalitatea semnelor obiective şi subiective caracteristice pentru orice infracţiune;
2) în sens restrîns (stricto sensu) – totalitatea semnelor obiective şi subiective caracteristice pentru o infracţiune concretă.
În contextul calificării infracţiunilor importanţă practică are evidenţierea rolului componenţei de infracţiune concrete, la care se
atribuie semnele juridico-penale necesare şi indispensabile, prevăzute în norma juridico-penală corespunzătoare ce
incriminează un anumit tip de comportament. Componenţa de infracţiune concretă descrisă în norma juridico-penală concretă
formează modelul legislativ al unei infracţiuni concrete.

!!! Angajarea răspunderii penale este consecinţa săvîrşirii unei infracțiuni concrete (omor intenţionat, provocarea ilegală a
avortului, furt, răpirea unei persoane etc.).

!!! La baza calificării infracţiunilor se află componența de infracţiune concretă.

Coraportul dintre componenţa de infracţiune, infracţiune şi norma juridico-penală

Coraportul dintre componenţa de infracţiune şi infracţiune
În procesul de calificare a infracţiunilor are loc determinarea corespunderii între semnele faptei comise şi semnele
componenţei de infracţiune.
Fenomenului calificării infracţiunii îi sînt atribuite următoarele 2 categorii juridice:
infracţiunea;
componenţa de infracţiune.
Dacă infracţiunea reprezintă fapta prejudiciabilă săvîrşită în realitatea înconjurătoare, atunci componenţa de infracţiune
constituie modelul legislativ abstract sub tiparul căreia trebuie încadrată fapta prejudiciabilă săvîrşită.
Comparativ cu componenţa de infracţiune care este formată din cumulul de semne obiective şi subiective avînd menirea de
a califica o faptă prejudiciabilă potrivit unei norme de incriminare concrete, infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune)
prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.
Coraportul între cele două noţiuni: „Noţiunile de infracţiune şi de conţinut al infracţiunii nu sînt identice. Prima exprimă
trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, care o deosebeşte pe aceasta în raport cu alte forme de ilicit juridic. A doua cuprinde
trăsăturile specifice fiecărei infracţiuni, care o deosebesc în raport cu alte infracţiuni. Spre deosebire de noţiunea de infracţiune,
conţinutul infracţiunii îndeplineşte o funcţie gnoseologică specifică, servind la calificarea infracţiunii şi îndeplinind prin aceasta
un rol important în realizarea legalităţii”.
Dacă infracţiunile de acelaşi gen sînt multe, atunci componenţa de infracţiune pentru acelaşi gen de infracţiune este una.
De ex., toate infracţiunile de furt neagravat, comise în realitatea obiectivă, urmează a fi încadrate sub tiparul uneia şi aceleiaşi
componenţe de infracţiune, şi anume: potrivit celei înscrise în norma de la alin.(1) art.186 CP RM. !!! Componenţa de
infracțiune este o noţiune juridică fixată în dispoziţia unei norme concrete din Partea Specială a Codului penal şi care
caracterizează nu o infracţiune concretă, ci o infracţiune de un anumit tip sau gen prin intermediul descrierii semnelor
principale ale acesteia.
Coraportul dintre componenţa de infracţiune şi norma juridico-penală
!!! Cele 4 elemente ale componenţei de infracţiune şi grupurile de semne corespunzătoare elementelor se regăsesc în ipoteza şi
în dispoziţia normei juridico-penale. !!! Deşi în structura normei penale din Partea Specială a Codului penal intră şi sancţiunea,
aceasta în niciun caz nu cuprinde în sine semne ale componenţei de infracțiune.
Fiind imperativă, norma juridico-penală conţine o cerinţă privind nesăvîrşirea faptelor infracţionale sub consecinţa aplicării
unei sancţiuni, în timp ce componenţa de infracţiune cuprinde numai descrierea semnelor infracţiunii.
 Ca şi conţinut, pe de o parte, norma juridico-penală este mai largă decît componenţa de infracţiune, prima cuprinzînd şi
sancţiunea. Pe de altă parte, componenţa de infracţiune este o categorie juridică mai largă ca norma de drept penal, avîndu-se
în vedere faptul că unele semne ale acesteia (de ex., ale subiectului infracţiunii sau ale laturii subiective) se regăsesc nu doar în
cadrul aceleiaşi norme juridico-penale, ci şi în cadrul altor norme de drept, inclusiv în al celor din Partea Generală a Codului
penal (art.17, 18, 19, 21, 22 CP RM). !!! Componenţa de infracţiune nu coincide totalmente cu dispoziţia, aceasta cuprinzînd
unele semne prevăzute şi de ipoteză. În pofida faptului că fiecare dispoziţie într-o măsură oarecare caracterizează componenţa
de infracţiune, determinarea semnelor unei componențe concrete necesită aplicarea normelor nu doar din Partea Specială, ci şi
din Partea Generală a Codului penal.

Modalităţile componenţei de infracţiune

Componenţele de infracţiune pot fi clasificate în mai multe categorii, avînd la bază următoarele criterii:
 structura componenţelor de infracţiune;
 gradul de prejudiciabilitate;
 modul de descriere.

1) După structură:
componenţe de infracţiune formale – componenţele în al căror conţinut latura obiectivă a infracţiunii este descrisă doar prin
fapta prejudiciabilă (acţiunea/inacţiunea). Caracteristic pentru componenţele formale este faptul că pentru existenţa lor legea
penală nu cere producerea unui anumit rezultat, prevăzut în mod implicit sau explicit de însăşi norma incriminatoare ca semn
constitutiv.
componenţe de infracţiune materiale (de rezultat) – componenţele în al căror conţinut latura obiectivă a infracţiunii este
descrisă nu doar prin fapta prejudiciabilă, ci şi prin urmarea prejudiciabilă şi legătura cauzală dintre fapta şi urmarea
prejudiciabilă, acestea constituind semne obligatorii ale componenţei de infracţiune. !!! Sînt considerate infracțiuni de rezultat
acelea pentru care legea penală pretinde ca pe lîngă acţiunea sau inacţiunea ilicită şi mijloacele folosite de făptuitor să se
producă, în mod necesar, şi un anume rezultat (de ex., moartea unei persoane, o pagubă materială etc.), care, în ansamblul
condiţiilor de incriminare prevăzute de lege, capătă valoarea unui semn constitutiv al laturii obiective şi al conţinutului
infracțiunii respective.
componenţe de infracţiune formal-materiale – componenţe în al căror conţinut legiuitorul, pe lîngă fapta prejudiciabilă
(acţiunea/inacţiunea), recurge la descrierea laturii obiective a infracţiunii prin indicarea pericolului real şi iminent pe care-1
comportă fapta la cauzarea unei urmări prejudiciabile. Comparativ cu componenţele formale şi materiale, !!! în cazul celor
formal-materiale latura obiectivă a infracţiunii este formată nu doar din fapta prejudiciabilă sau din fapta şi urmarea
prejudiciabilă, ci din fapta prejudiciabilă şi circumstanţa – existența pericolului ca acţiunea/inacţiunea săvîrşită să ducă la
cauzarea unei urmări prejudiciabile.
Consecinţa clasificării componenţelor de infracţiune după structura laturii obiective este determinarea momentului de
consumare a infracţiunilor.
!!! Infracţiunile ale căror componente sînt formale se consideră consumate din momentul săvîrşirii acţiunii/inacţiunii
prejudiciabile, indiferent de faptul survenirii unei urmări. Eventual, cauzarea unor urmări prejudiciabile, în cazul componenţelor
formale, nu interesează la calificare, ci doar la individualizarea răspunderii şi pedepsei penale.
!!! În cazul componenţelor formale complexe, a căror latură obiectivă este formată din acţiunea/inacţiunea principală şi
acţiunea/inacţiunea adiacentă, infracţiunea se va considera consumată din momentul în care acţiunea principală va fi
secundată de acţiunea adiacentă.
Infracţiunile ale căror componente sînt materiale se consideră consumate din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile
cerute de dispoziţia normei incriminatoare şi care erau cuprinse de atitudinea psihică a făptuitorului. Săvîrşirea
acţiunii/inacţiunii fără survenirea urmării prejudiciabile, atunci cînd făptuitorul a dorit survenirea urmării, trebuie calificată ca
tentativă la infracţiune.
Infracţiunile ale căror componențe sînt formal-materiale se consideră consumate din momentul săvîrşirii acţiunii/inacţiunii
prejudiciabile şi apariţiei pericolului cauzării unei urmări prejudiciabile.

2) După gradul de prejudiciabilitate:

componenţe de infracţiune de bază – constituite dintr-un număr minim de semne necesare şi suficiente pentru calificarea
faptelor infracţionale şi care intră în conţinutul tuturor infracţiunilor de aceeaşi categorie. !!! Componențele de bază reflectă un
grad prejudiciabil mediu al faptelor comise şi sînt formate dintr-o totalitate de semne tipice. Componenţele de bază formează
conţinutul infracţiunii în configuraţia tipică. De bază sînt componenţele de infracţiune în varianta-tip.
componenţe de infracţiune cu circumstanţe agravante (componenţe calificative) – componenţele de infracţiune, care pe lîngă
semnele de bază (desprinse din cadrul componenţelor de bază) conţin şi unele semne obiective şi subiective suplimentare în
raport cu cele de bază, care au rolul de a agrava răspunderea penală.
componenţe de infracţiune cu circumstanţe atenuante (privilegiate) – componenţele de infracţiune, care pe lîngă semnele de
bază conţin şi unele semne obiective şi subiective suplimentare în raport cu cele de bază, care au rolul de a atenua răspunderea
penală. De regulă, componenţele privilegiate nu se regăsesc în cadrul articolelor din Partea Specială a Codului penal unde sînt
amplasate componenţele de bază, ci în cadrul altor articole.

3) După modul de descriere:

componenţe de infracţiune simple – componenţele ce includ în conţinutul lor un singur obiect, o singură faptă prejudiciabilă
(acţiune/inacţiune), o singură urmare prejudiciabilă şi o singură formă a vinovăţiei.
componenţe de infracţiune complexe – includ în conţinutul lor două sau mai multe obiecte (juridice și/sau materiale), două sau
mai multe fapte prejudiciabile (acţiuni/inacţiuni), două sau mai multe urmări prejudiciabile, două forme de vinovăţie.
componenţe de infracţiune alternative – componenţele care includ în conţinutul lor două sau mai multe fapte prejudiciabile
(acţiuni/inacţiuni), două sau mai multe urmări prejudiciabile sau două sau mai multe obiecte, care însă au un caracter
alternativ.
!!! În toate cazurile relevate, pentru a fi în faţa infracţiunii este necesară şi suficientă prezenţa a cel puţin unuia din semnele
alternative descrise de dispoziția normei incriminatoare.
Sînt distinse încă două tipuri de componenţe de infracţiune, şi anume:
1) conţinutul integral (componenţe integrale sau tipice) – cuprinde toate condiţiile ce alcătuiesc conţinutul juridic al
infracțiunii;
2) conţinutul trunchiat (componenţe trunchiate sau atipice) – corespund formelor atipice ale infracţiunii (tentativa şi
actele preparatorii sau actele de participare la săvîrşirea infracţiunii ca instigator, organizator sau complice).

Importanţa componenţei de infracţiune la calificarea infracţiunilor

Importanţa principală a componenţei de infracţiune constă în faptul că se va angaja răspunderea penală doar pentru
comiterea unei fapte socialmente periculoase în care se conţin toate elementele şi semnele componenţei de infracţiune.
Prezenţa componenţei de infracţiune în fapta prejudiciabilă comisă constituie, în conformitate cu legea penală, temei de
tragere la răspundere penală.
!!! Persoana, în acţiunile căreia se conţin semnele unei componenţe de infracţiune, este supusă răspunderii penale de către
organele de urmărire penală şi instanţa de judecată.
Componenţa concretă de infracţiune are importanţa atît juridico-penală, cît şi socială. Importanţa socială a componentei
de infracţiune rezidă în faptul că totalitatea semnelor ce formează o componenţă concretă de infracţiune exprimă poziţia
negativă a societăţii şi a statului faţă de comportamentul persoanei vinovate de săvîrşirea infracţiunii.
Importanţa juridico-penală a componenţei concrete de infracţiune constă în faptul că:
 reprezintă baza normativă necesară pentru efectuarea unei aprecieri juridico-penale a faptei săvîrşite;
 joacă un rol important în procesul de calificare a infracţiunilor (persoana abilitată cu realizarea calificării infracţiunilor
suprapune semnele faptei săvîrşite cu semnele unei componenţe de infracţiune concrete şi, în aşa fel, alege norma necesară din
Codul penal care interzice cele comise), astfel că determinarea cu exactitate a componenţei de infracţiune şi a semnelor
acesteia asigură corecta calificare a infracţiunilor;
 constatarea corespunderii, pe de o parte, a semnelor unei componenţe concrete de infracţiune şi, pe de altă parte – a
semnelor faptei săvîrşite constituie una din garanţiile drepturilor persoanei ce a comis infracţiunea, în sensul calificării exacte a
acţiunilor/inacţiunilor acesteia potrivit legii penale;
Funcţiile componenţei de infracţiune:
 baza juridică a calificării infracţiunilor (componenţa de infracţiune este categoria juridică care conţine semnele unei
infracţiuni concrete în baza cărora este stabilită corespunderea cu semnele faptei prejudiciabile comise în realitatea obiectivă);
 temeiul juridic de tragere la răspundere penală a persoanelor vinovate de săvîrşirea infracţiunilor;
 criteriu fundamental de delimitare a infracţiunilor între ele, în special a celor înrudite, precum şi a infracţiunilor de alte
încălcări de lege;
 garanţia asigurării respectării drepturilor si intereselor legitime ale participanţilor la procesul penal. Comportamentul
infracţional al făptuitorului urmează a fi încadrat în conformitate cu norma din Partea Specială a Codului penal care îl
incriminează şi sancţionează, dar nu potrivit unei norme similare, în acelaşi timp, în lipsa semnelor componenţei de infracţiune
fapta nu constituie infracţiune şi nu poate fi calificată potrivit unei norme din Codul penal.