Continutul si etapele asocierii tarilor mediteraneene la UE

          In afara de tari avand calitatea de membre cu drepturi depline ale CEE, treptat au aparut si tari
„asociate”. Dintre tarile europene statutul de asociat l-a avut initial Grecia si Turcia. Prin conventia de la
Yaounde, semnata in 1963, 18 tari africane au devenit asociate la CEE. In baza Conventiei  de la Lome,
incheiata in anul 1975 si reinnoita in 1979 si 1984, numarul tarilor in dezvoltare asociate a crescut la 64 (tari
africane si tari din zonele Caraibelor si Pacificului). Acordurile de Asociere cuprind prevederi referitoare la
cooperarea comerciala , tehnica si financiara .

          Alte forme de legaturi specifice: tratate limitate la schimburile comerciale care vizeaza crearea unei
zone de comert liber (tratate incheiate cu Maroc, Tunisia Malta, Cipru), acorduri comerciale preferentiale (cu
Israel, Egipt, Liban), acorduri nepreferentiale (cu Iugoslavia ), acorduri ce reglementeaza nu numai aspectele
comerciale ale cooperarii, ci si pe cele ale cooperarii industriale, tehnice, financiare (acordurile cu tarile
Maghrebului - Algeria, Maroc, Tunisia, Mauritania, Egipt, Iordania, Liban, Siria, cu Israelul in cadrul
politicii globale mediteraneene stabilita in 1972), acorduri comerciale nepreferentiale prin care partile isi
acorda reciproc clauza natiunii celei mai favorizate (cu Argentina, Brazilia,Uruguay); acorduri cadru de
cooperare (cu India , Pakistan, Banglandesh, Sri Lanka, tarile ASEAN, Mexic, Canada).

Summitul (Reuniunea Consiliului European) de la Luxemburg, din decembrie 1997[4], a lansat, insa,
ideea unitatii procesului de extindere a UE, care se va realiza in cadrul unor „parteneriate de aderare”
cuprinzand cele 11 state candidate. Dintre tarile mediteraneene singura invitata la negocieri a fost Cipru,
estimandu-se ca va putea adera la UE, cel mai devreme, in anul 2004.

Acordul de Asociere al Greciei si aderarea sa la UE

Prin tratatul semnat in 1961 si intrat in vigoare in 1962, Grecia s-a asociat la CEE. Asocierea trebuia
sa pregateasca conditiile pentru aderarea ulterioara ca membru cu drepturi depline la CEE. Apreciindu-se ca
aceste conditii au fost create, s-a trecut la negocierea aderarii Greciei la CEE. Tratatul de aderare a fost
semnat la Atena, in mai 1979, si a intrat in vigoare, dupa ratificare, la 1 ianuarie 1981, Grecia fiind al zecelea
membru al CEE.

Perioada de tranzitie convenita pentru alinierea Greciei la politica economica si comerciala a CEE a
fost de 5 ani, cu exceptia anumitor produse agricole, pentru care s-a stabilit o perioada de tranzitie de 7 ani
(tomate proaspete si conservate, piersici proaspete si conservate). Ca urmare, la 1 ianuarie 1986, taxele
vamale de import in relatiile comerciale dintre Grecia si CEE au fost complet inlaturate pentru produsele
industriale si cea mai mare parte a produselor agricole. In aceeasi perioada de tranzitie s-a facut alinierea
Greciei la tariful vamal comunitar in relatiile cu terti. De asemenea, in ce priveste relatiile cu tertii in curs de
dezvoltare, tratatul a prevazut ca Grecia sa puna efectiv in aplicare schema de preferinte vamale a CEE din
momentul aderarii, exceptand o perioada de tranzitie de cinci ani pentru anumite produse. Totodata s-a
convenit ca, in decursul perioadei de tranzitie, Grecia sa primeasca din partea CEE o asistenta financiara de
1,8 mild. dolari in vederea consolidarii economiei la cerintale CEE.

Participarea Greciei la bugetul comunitar s-a realizat treptat, atingand cota maxima in ultimul an al
acestei perioade de tranzit, criteriul de stabilire a cotei fiind ponderea Greciei la PNB-ul Comunitatii. Cu
incepere de la 1 ianuarie 1981, Grecia participa cu drepturi depline la activitatea tuturor institutiilor
comunitare, dispunand de: 5 voturi in Consiliul ministerial, un membru in Comisia Executiva, 24 deputati in
Parlamentul Comunitar, 12 membri in Consiliul Economic si Social si 1 judecator la Curtea de Justitie.

Odata cu aderarea la CEE, Grecia a intrat si in CECO si EURATOM, prevazandu-se aceeasi perioada
de tranzitie de cinci ani. Ca si aderarea Angliei, Danemarciei si Irlandei, aderarea Greciei a avut anumite
incidente asupra comertului international. Ea si-a intensificat treptat relatiile comerciale cu tarile din CEE si
a slabit, relativ, relatiile comerciale cu tarile terte.

 Aderarea Spaniei si Portugaliei

Portugalia, a cerut oficial aderarea la CEE in martie 1977, iar in octombrie 1978 au inceput
negocierile, care s-au incheiat in martie 1985. La 12 iunie 1985 s-a semnat la Lisabona acordul de aderare a
Portugaliei la CEE, acord pe care Parlamentul portughez l-a ratificat la 11 iulie 1985 si care a intrat in
vigoare la 1 ianuarie. Acordul a fost ratificat si de Parlamentul vest – european la 12 septembrie 1985.

In ceea ce priveste perioada de tranzitie, acordul a prevazut 7 ani pentru produsele industriale si 10
ani pentru produsele agricole si de pescuit. Pentru produsele industriale s-a stabilit un calendar precis privind
eliminarea reciproca a taxelor vamale intre Portugalia si CEE, potrivit caruia la sfarsitul anului 1992
produsele industriale vor circula libere la vama.

Cat priveste produsele agricole, s-a convenit ca perioada de tranzitie de 10 ani sa fie impartita in doua
etape a cate 5 ani fiecare. Pana la sfarsitul primei etape (1986 – 1990), Portugalia s-a angajat sa desfiinteze
monopolul de import si comercializare pentru o serie de produse agricole ce intra sub incidenta politicii
agricole comunitare si sa adapteze structurile de productie si comercializare la cele ale CEE. Pentru
realizarea acestui obiectiv, acordul a prevazut anumite ajutoare financiare, precum si o anumita asistenta
tehnica menita sa sprijine dezvoltarea agriculturii portugheze.

Cu privire la relatiile Portugaliei cu tertii, acordul a prevazut: incetarea valabilitatii acordurilor

comerciale incheiate anterior cu tarile terte; alinierea si aplicarea treptata a tarifului vamal comunitar si a
celorlalte masuri de politica comunitari la importul din tarile terte in decursul perioadei de tranzitie de 7 ani;
alinierea treptata a Portugaliei la schema comunitara de preferinte, la acordurile de zona de comert liber
incheiata de CEE cu tarile terte (Conventiile de asociere cu Turcia).

Acordul incheiat de Portugalia cu CEE prevede si aderarea la CECO si EURATOM, stabilindu-se o

perioada de tranzitie de 7 ani. Acordul mai cuprinde si unele prevederi referitoare la alinierea „din mers”, a
Portugaliei la constructia Uniunii Economice si Monetare a CEE.

Spania a cerut oficial aderarea la CEE in iulie 1977, iar in februarie 1979 au inceput efectiv
negocierile, care s-au incheiat in martie 1985. La 12 iunie 1985 a fost semnat la Madrid Acordul de Aderare
a Spaniei la CEE, iar la 17 iulie 1985, senatul spaniol a ratificat acest Acord.

La 12 septembrie 1985 si Parlamentul vest-european a ratificat acest Acord, care a intrat efectiv in
vigoare la 1 ianuarie 1986, cand Spania, ca si Portugalia, a devenit membra a CEE. Acordul de aderare a
Spaniei la CEE are un continut similar cu cel al Portugaliei, cu unele mici deosebiri. Perioada de tranzitie
prevazuta pentru produsele industriale si agricole este de 7 ani, iar pentru unele produse agricole sensibile o
perioada de 10 ani. Acordul a prevazut un calendar al reducerii treptate a taxelor vamale in relatiile reciproce
ale CEE cu Spania in 8 transe anuale, in decursul celor 7 ani de tranzitie.

Cat priveste reprezentarea Spaniei in organele comunitare s-a stabilit ca ea sa dispuna de doi membri
in Comisia Executiva a CEE, de 60 de deputati in Parlamentul Vest-European. Totodata, acordul de aderare
a prevazut ca, dupa expirarea unei perioade de tranzitie de 5 ani de la intrarea Spaniei in CEE, moneda
spaniola peseta va intra in Sistemul Monetar Vest-European.

Aderarea Spaniei si Portugaliei la CEE a agravat conflictul comercial, aproape permanent, dintre
CEE si tarile terte si in primul rand CEE-SUA, indeosebi in domeniul comertului cu produse agricole. SUA
au apreciat ca aderarea celor doua tari la CEE si aplicarea de catre acestea a reglementarilor P.A.C. va afecta
exportul american de produse agricole in cele doua tari si in consecinta au cerut sa le fie compensate
pierderile estimate la circa 400-500 milioane dolari.

Se apreciaza ca prin aderarea celor doua tari la CEE, potentialul economic si comercial al acesteia va
creste. PIB, pe ansamblu CEE, a crescut cu cca 10 puncte procentuale, iar capacitatea de export a
Comunitatii cu cca 5 puncte procentual. Populatia CEE in formula celor 12 state, a crescut cu aproape 50 mil
locuitori. Asupra Portugaliei si Spaniei, aderarea la CEE are atat efecte pozitive cat si negative. Pe ansamblu
se apreciaza ca preponderente sunt cele pozitive. Cele doua tari si-au reorientat treptat schimburile
comerciale spre CEE si au restrans relativ schimburile comerciale cu tertii.
 Procesul de extindere spre Statele din Europa Centrală şi de Est a reprezentat un demers istoric al
Uniunii Europeane. Începând cu 1 mai 2004 Uniunea Europeană are 25 de state membre prin alăturarea a
celor 10 state şi anume: Ungaria, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă
(SECE) plus Cipru şi Malta. În procesul de extindere au fost implicate încă trei state: Bulgaria, România şi
Turcia, primele două urmând să adere la UE în anul 2007. Negocierile cu Turcia depinzând de îndeplinirea
criteriilor politice de aderare.

Consiliul European nu numai că a aprobat principiul extinderii Uniunii Europene spre ţările asociate
din Europa Centrală şi de Est, dar a şi definit criteriile pe care ţările candidate vor trebui să le îndeplinească
pentru a devenii membrii ai Comunităţii. Deşi extinderea Uniunii Europene către Est prezintă multe puncte
comune cu cea către Sud se poate vorbi de cinci domenii distincte care pun probleme noi. În primul rând
este vorba despre ţări aflate în proces de tranziţie către un sistem economic de piaţă. Acest lucru reflectându-
se în condiţiile speciale de aderare impuse de summitul de la Copenhaga din 1993, şi anume, democraţie
stabilă, economie de piaţă competitivă şi adoptarea acquis-ului comunitar. Diferenţele de venit între ţările
Uniunii Europene şi cele candidate la Uniunea Europeană erau foarte mari. Aceste decalaje dau naştere la
tensiuni şi probleme importante. Extinderea către Est ameninţă Uniunea cu un val migrator mai puternic
decât cel din cazul extinderii anterioare. Nivelul scăzut al productivităţii agricole în aceste, creează presiuni
importante asupra politicii agrare comunitare. Aceasta îşi propune să susţină veniturile din agricultură,
folosind în acest sens aproximativ 40% din resursele bugetare. În ultimul rând este mult discutata problemă a
reformei instituţionale, o uniune cu 25-27 de membrii funcţionând diferit de una cu 15 membri.

Relaţiile comerciale dintre Comunitatea Economică Europeană şi fostele ţări comuniste din Europa
Centrală şi de Est au cunoscut unele tensiuni, imediat după 1989. Reacţia la nivel politic şi economic a creat
dezamăgiri, mai ales pentru cei care se aşteptau ca această comunitate să-şi deschidă imediat porţile pentru
Ţările din Centrul şi Estul Europei. Acest lucru nu ar fi fost posibil, având în vedere diferenţa de dezvoltare
dintre cele două grupări. Uniunea Europeană a accentuat că nu va elimina instrumentele protecţioniste până
când Statele din Centrul şi Estul Europei nu vor fi aplicat acquis-ul comunitar în materie de politică a
concurenţei şi ajutoare de stat.

Extinderea către Statele din Europa Centrală şi de Est are efecte asupra poziţiei competitive a
vechilor membri. În primul rând Statele din Europa Centrală şi de Est dobândesc acces la pieţe anterior
restricţionate. Ungaria şi Polonia sunt considerate competitori importanţi în ceea ce priveşte produsele
agricole din zona temperată. Polonia fiind considerată competitor şi în ceea ce priveşte produsele piscicole,
afectând cota de piaţă deţinută anterior de ţările nordice. În al doilea rând ţările candidate după aderare obţin
acces şi la piaţa unor produse industriale anterior protejate cum ar fi îmbrăcămintea, încălţămintea, textilele,
produsele chimice, produsele metalurgice şi siderurgice. Aderarea Statele din Europa Centrală şi de Est are
consecinţe comerciale nu doar asupra Uniunii Europene sau a ţărilor candidate, ci şi asupra terţilor, afectând
toate aranjamentele comerciale existente anterior cu ţări nemembre. Domeniile în care Statele din Europa
Centrală şi de Est înregistrează avantaj comparativ în relaţia cu UE include produsele agricole, materii
prime, bunuri industriale intensive în muncă. Cele mai afectate de aderarea Statele din Europa Centrală şi de
Est vor fi ţările care anterior au avut avantaje comparative la aceste produse, adică tocmai o parte din ţările
mediteraneene şi ACP.

Deşi aderarea celor 10 state a fost privită cu scepticism şi rezervă de către populaţia din ţările deja
membre, datele statistice arată că la numai un an după acest eveniment, previziunile sumbre nu s-au adeverit.
Pentru noii membri, anul 2004 a adus o creştere de aproximativ 5% ale PIB, cu mult superioare mediei
statelor aderate. Temerile legate de sectorul agricol s-au dovedit nefondate întrucât veniturile fermierilor din
aceste ţări a crescut cu aproximativ 50%, aceştia dovedindu-se capabili să acceseze direct fondurile oferite
de UE. Beneficiile adiţionale vizează investiţiile în infrastructură, creşterea veniturilor din turism, fluxuri din
fonduri bugetare dinspre Uniunea Europeană etc. Nici pentru cele 15 state UE previziunile pesimiste nu s-au
adeverit, beneficiare au fost companiile care au investit în noile membre. Previziunile în legătură cu invazia
importurilor ieftine sau cu exodul masiv al lucrătorilor par a nu se fi adeverit. Comerţul a fost stimulat
puternic de aderare atât importurile cât şi exporturile între cele două grupări de state au crescut substanţial.