Modulul 7 – Teoria şi practica evaluării

7
MODULUL 7:
PERFECŢIONAREA METODOLOGIEI DE EVALUARE
DIN PERSPECTIVA REFORMEI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
DIN ROMÂNIA

Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

Obiective educaţionale
În urma studierii acestui Modul, vei fi capabil:
- să identifici elementele de reformă ale evaluării la ciclul primar;
- să aduci argumente pro/contra referitoare la evaluarea elevilor
din ciclul primar pe bază de calificative;
- să analizezi standardele curriculare ale unei discipline la alegere
la ciclul primar.

Cuvinte cheie:
reformă, evaluare la ciclul primar, descriptori de performanţă,
standarde de performanţă, calificative

1
Modulul 7 – Teoria şi practica

Cuprinsul Modulului:

Modulul 7: PERFECŢIONAREA METODOLOGIE DE EVALUARE

DIN PERSPECTIVA REFORMEI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN
ROMÂNIA

Obiective educaţionale

Cuvinte cheie

Cuprinsul Modulului

7.1. Specificul evaluării la ciclul primar

7.2. Standarde curriculare de performanţă

Bibliografie obligatorie

Bibliografie

2
Modulul 7 – Teoria şi practica evaluării

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 7

7.1. SPECIFICUL
Trecerea EVALUĂRII
de la un sistem totalitar LApeCICLUL
la unul bazat principii democratice
obligă
PRIMARsocietatea românească la o reformă din care cea a învăţământului
devine prioritară. Între 1991 şi 1994, specialişti români şi ai Băncii
Mondiale au stabilit „plusurile” şi „minusurile” sistemului de învăţământ
românesc, propunând un Proiect de Reformă la nivel preuniversitar cu
două obiective majore:
- ameliorarea calităţii actului didactic prin reforma curriculară;
- eficientizarea sistemului de finanţare şi management educaţional.
În ceea ce priveşte primul obiectiv, prin reformă curriculară se
doreşte mutarea accentului de pe conţinut (ceea ce trebuie să ştie elevul),
pe proces (cum, când, de ce, la ce anume serveşte ceea ce se învaţă). În
acest sens, au fost create mai multe organisme pentru implementarea
reformei la diferite niveluri.
Unul dintre acestea este Serviciul Naţional pentru Evaluare şi
Examinare (SNEE), care îşi propune crearea unui sistem naţional de
evaluare şi a cadrului general pentru desfăşurarea examenelor. Ca
obiective, SNEE îşi propune:
- creşterea numărului de examene şi testări prevăzute de lege;
- crearea unei bateri de probe didactice standardizate;
- dezvoltarea cercetării şi elaborarea de proiecte de reformă în domeniu;
- formarea iniţială şi continuă a evaluatorilor.
Începând cu anul şcolar 1998/1999, în învăţământul românesc
preuniversitar s-au produs o serie de schimbări în ceea ce priveşte modul de

3
Modulul 7 – Teoria şi practica

realizare a examinării şi notării performanţelor şcolare, direct relaţionate

de împărţirea anului şcolar în semestre.
Principalele modificări ale sistemului de evaluare în învăţământul
primar sunt următoarele:
1) Înlocuirea sistemului de notare cifrică prin cel bazat pe calificative.
Argumentaţia este dată de faptul că notele nu reprezintă altceva decât nişte
simboluri fără o bază ştiinţifică solidă şi, în plus, lipsesc criteriile de
discriminare fină între notele apropiate pe scală. Noile calificative („foarte
bine”, „bine”, „satisfăcător” şi „nesatisfăcător”) se acordă pe baza unor
descriptori de performanţă prevăzuţi de programele şcolare.
2) Renunţarea la mediile generale anuale. Pentru realizarea unei evaluări
formative, învăţătorul va asculta elevii de un număr variabil de ori, notând
fiecare rezultat într-un caiet special, calificativul consemnat în catalog şi în
carnetul elevului având deci un caracter sumativ. Calificativul semestrial
este decis prin selectarea a două calificative cu frecvenţa cea mai mare de-
a lungul semestrului, opţiunea pentru unul sau altul făcându-se pe baza
probelor susţinute în perioadele speciale de evaluare de 3 săptămâni de la
finele fiecărui semestru. Calificativul anual este unul din cele două
semestriale, ales de cadrul didactic în funcţie de progresul/regresul
performanţelor elevului, raportul efort-performanţă, motivaţia elevului,
realizarea de către acesta a unor sarcini suplimentare etc.
3) Renunţarea la premii şi înlocuirea acestora cu alte distincţii propuse de
Consiliul Profesoral al şcolii.
4) Înlocuirea cataloagelor şi a carnetelor de elev cu alte documente de
consemnare a performanţelor şcolare (caiete de evaluare şi fişe de
observaţie unde vor fi notate calificativele şi datele acordării lor).
5) Prezentarea rezultatelor şcolare sub formă descriptivă (fiecare rezultat
va fi însoţit de argumentaţia şi comentariile învăţătorului).

4
Modulul 7 – Teoria şi practica evaluării

Împărţirea anului şcolar pe semestre a condus la modificarea sistemului

evaluativ şi în ciclul gimnazial şi liceal. Principalele schimbări survenite
sunt următoarele:
1) Evaluarea continuă – ritmicitate în notare. Se acordă note de-a lungul
întregului semestru în baza descriptorilor de performanţă prevăzuţi de
programele analitice ale fiecărei discipline. Nota primită de elev şi
consemnată în catalog este rezultatul mai multor evaluări. Numărul de
note la o disciplină e superior cu 1 numărului de ore săptămânale
prevăzute în planul de învăţământ la acel obiect de studiu, dar în nici un
caz mai mic de 3.
2) Statutul tezelor – lucrări de sfârşit de semestru. Ponderea acestora
reprezintă 25% din media semestrială. Lucrările de sfârşit de semestru au
un caracter recapitulativ şi se susţin în perioadele speciale destinate acestui
scop, având o durată de 50 de minute. Media semestrială la obiectul de
studiu cu asemenea probe se calculează în conformitate cu normativele
SNEE.
3) Diversificarea metodelor de evaluare. Probele tradiţionale (orale,
scrise, practice) trebuie alternate cu cele moderne (proiecte, portofolii,
evaluarea asistată de calculator etc.). Ca şi în predare/învăţare, în evaluare
se recomandă utilizarea unui ansamblu de metode specifice.
În acord cu poziţia generală a specialiştilor şi a oamenilor de la
catedră, opinăm că, deocamdată, în pofida schimbărilor înregistrate la
nivelul celorlalte componente ale procesului de învăţământ, evaluarea
rămâne tributară unui tradiţionalism uneori exagerat. Se vorbeşte adesea
despre predarea în spiritul metodelor expozitive versus a metodelor activ-
participative, despre învăţarea „pasivă” opusă celei „active”, dar când se
pune problema actului docimologic, se consumă foarte multă energie
(chiar şi de către unii specialişti) în tentativa de a convinge actorii
educaţionali cu privire la eficienţa unui sistem care s-a dovedit că stress şi
nemulţumire pe de o parte, supunere şi servilism pe de alta. Fără îndoială,
la un asemenea

5
Modulul 7 – Teoria şi practica

sistem nu se poate renunţa total şi dintr-o dată, dar este absolut necesară
regândirea lui, în sensul de a acorda mai multă libertate şi iniţiativă
intelectuală elevilor, primii interesaţi de evoluţia lor şcolară, respectiv în
formarea şi desăvârşirea propriei personalităţi.

7.2. STANDARDELE
Standardele curriculare de CURRICULARE DE
performanţă asigură conexiunea dintre
curriculum şi evaluare. Pe baza lor se vor elabora nivelurile de
PERFORMANŢĂ
performanţă ale elevilor, precum şi itemii necesari probelor de evaluare.
De ce standardele curriculare de performanţă?
În anumite faze ale dezvoltării curriculum-ului şcolar se resimte nevoia
stabilirii unui sistem de referinţă concret şi clar care să pună în evidenţă ce
anume elevii ar fi de dorit să ştie şi să fie capabili să facă la capătul unui
anumit parcurs şcolar.
Un astfel de sistem de referinţă este util tuturor factorilor implicaţi în
proiectarea şi performarea curriculum-ului şcolar, întrucât, în virtutea sa:
- conceptorii de curriculum pot stabili – cel puţin la modul ideal –
performanţele la care elevul ar fi dorit să ajungă după parcurgerea unui
anumit ciclu şcolar;
- evaluatorii au la dispoziţie un ansamblu de enunţuri susceptibile a stabili
graniţele până la care s-ar putea extinde evaluarea;
- profesorii îşi pot regla demersul didactic în funcţie de limitele stabilite de
standarde;
- elevii vor fi conştienţi de ceea ce este bine să ştie şi să facă după ce
încheie o treaptă de şcolaritate;
- părinţii vor lua cunoştinţă – într-o formulare simplă – de inventarul de
acţiuni menite să pună în evidenţă ceea ce elevii ştiu şi ştiu să facă.

6
Modulul 7 – Teoria şi practica evaluării

Ce sunt standardele curriculare de performanţă?

Standardele constituie o categorie curriculară de bază, fiind – alături de
finalităţile pe sistem şi pe cicluri de şcolaritate, dar şi alături de principiile
fundamentale de construire – o componentă reglatoare a curriculum-ului
naţional. Standardele sunt enunţuri în măsură să descrie expectaţiile şcolii
şi ale societăţii cu privire la ceea ce elevii urmează să ştie şi să fie capabili
să facă la capătul unui anumit parcurs şcolar.
Standardele stabilesc atât categorii şi elemente de competenţă, cât şi o
listă a performanţelor care dovedesc ceea ce ştie şi ştie să facă elevul.
Categoriile şi elementele de competenţă vor fi stabilite într-o manieră
sistemică, ele înscriindu-se într-un cadru unitar şi coerent pentru întreaga
şcolaritate (deocamdată pentru clasele I-IV, respectiv V-VIII, iar apoi şi
pentru liceu). Ele vor oferi astfel un sistem comun de referinţă pentru
întreaga şcoală românească, în condiţiile descentralizării accentuate a
acesteia, fără a afecta cu nimic flexibilitatea, creativitatea şi libera
iniţiativă a personalului didactic.
Cum ar trebui să fie standardele curriculare?
- Standardele trebuie să fie formulate pentru un nivel obişnuit, dar să fie
totodată şi incitante. Ele trebuie să-l ajute pe fiecare elev să-şi atingă
nivelul maxim al propriilor capacităţi, dar să-l şi îndemne la autodepăşire.
- Standardele trebuie să fie centrate pe elev şi să fie relevante din punctul de
vedere al motivării acestuia în învăţare şi autoperfecţionare.
- Standardele trebuie să fie inter- şi trans-disciplinare, încurajând
dezvoltarea capacităţilor de nivel înalt: comunicarea, interacţiunea şi inserţia
socială, rezolvarea de probleme, gândirea critică şi creativă, formularea de
opinii personale, structurarea unui univers afectiv şi axiologic propriu etc.
- Standardele trebuie să fie orientate nu spre ceea ce elevul este, ci pe ceea
ce el va fi atunci când îşi va finaliza parcursul şcolar şi va intra în viaţa
reală. Ele trebuie să ducă la formarea motivaţiilor pentru învăţarea
continuă şi la structurarea capacităţilor proprii învăţării prin acţiune.

7
 Modulul 7 – Teoria şi practica

- Standardele vor trebui să pună în evidenţă progresul normal al elevilor

de la un ciclu la altul.
- Ca formă, standardele trebuie să fie realiste, ponderate, simple şi
inteligibile pentru toţi actorii şi beneficiarii educaţiei.
Elaborarea şi implementarea standardelor va acoperi o perioadă mai lungă
de timp, cu atât mai mult cu cât, este pentru prima dată că o asemenea
categorie intră în atenţia conceptorilor de curriculum din ţara noastră.

Obiectul de studiu vizat de standard (de exemplu, Limba română, finele

învăţământului primar)

Categoriile vizate de grilă Exemple

Obiectivul cadru Dezvoltarea capacităţii de redactare

 Obiectivul de referinţă Structurarea sensului în textul redactat

 Definirea standardului Rezumarea unui text literar narativ

propriu-zis studiat la clasă

Sunt elaborate în număr de patru, în

 Nivelurile de atingere
aşa fel încât ele să corespundă pentru
moment cu sistemul tradiţional de
notare; descriptorii de nivel sunt
prezentări sumare ale performanţelor
pe care elevii le vor pune în evidenţă
în cursul diverselor forme de evaluare.

8
Modulul 7 – Teoria şi practica evaluării

Iată o posibilă ilustrare de descriptori de nivel, oferite pentru standardul

exemplificat mai sus:

Nivelurile Descriptorul de nivel

Nivelul 1 (notele 4-5/nivelul
D)
Nivelul 2 (notele 5-6/nivelul C)
Nivelul 3 (notele 7-8/nivelul B)
Nivelul 4 (notele 9-10/nivelul Elevul
A)
Elevul stabileşte schematic exclusiv una
– două dintre ideile principale ale
textului; acestea sunt prezentate într-o
ordine întâmplătoare; sunt menţionate
unele
detalii nerelevante pentru text.
Elevul stabileşte schematic cea mai mare
parte a ideilor principale ale textului;
acestea sunt prezentate într-o ordine
cronologică; sunt menţionate totuşi şi
unele detalii nerelevante pentru text.
Elevul redactează un text coerent;
rezumatul cuprinde cea mai mare parte a
ideilor principale ale textului; sunt
menţionate unele detalii nerelevante
pentru text, dar regulile rezumării sunt în
general respectate.
redactează un text coerent;
rezumatul cuprinde toate ideile
principale ale textului; sunt menţionate
doar acele detalii care sunt relevante
pentru text; regulile rezumării sunt în
general
respectate.

Standardele vor trebui elaborate de conceptorii de curriculum. În ceea ce

priveşte descrierile de nivel, acestea – după opinia noastră – nu pot fi

9
Modulul 7 – Teoria şi practica

realizate decât în comun, de către evaluatorii şi conceptorii de curriculum

din cadrul Proiectului de reformă.
Standardele vor arăta evaluatorului care sunt competenţele pe care
acesta le poate evalua la elev şi până la ce nivel se poate extinde
evaluarea. Evident, pornind de aici, evaluatorul va elabora, pentru
fiecare probă în parte, obiectivele de evaluare, itemii de evaluare,
recomandările de lucru pentru elev şi grilele de notare, destinate
profesorilor.

1
Modulul 7 – Teoria şi practica evaluării

Bibliografie obligatorie
Bocoş, M., Jucan, D., (2008), Teoria şi metodologia instruirii. Teoria şi
metodologia evaluării. Repere şi instrumente didactice pentru formarea
profesorilor, Ed. Paralela 45, Piteşti

BIBLIOGRAFIE

1. Blândul, V., (2007), Demersuri teoretice şi practice în evaluarea

progresului şcolar, Ed. Universităţii din Oradea
2. Bocoş, M., (coord.), (2004), Evaluarea în învăţământul primar.
Aplicaţii practice, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca
3. Cerkez, M., Pădureanu, V., Singer, M., (1999), Competenţe şi
calificative. Limba română, Matematică- clasa a II-a, Ed. Sigma,
Bucureşti
4. Clipa, O., (2008), Evaluarea în învăţământul universitar, EDP RA,
Bucureşti
5. *** , (1999), Ghid de evaluare pentru învăţământul primar, MEN,
SNEE