Sunteți pe pagina 1din 1

Concluzii la testarea iniţială- an şcolar 2013-2014

Religie

În urma testării iniţiale, s-a urmărit evaluarea unor cunoştinţe minime de


religie. Copiilor li s-a cerut să răspundă la întrebări scurte, simple sau să
povestească tot ce ştiu ei despre sfinţii studiaţi, sau despre Maica Domnului.

Am constatat că cei mici îşi manifestă un interes mai mare pentru eceastă
disciplină, ei având rezultate mai bune. Cei mari, nu şi-au amintit noţiuni simple
iar acest fapt se datorează şi prezenţei reduse la biserică.

Cei mai mulţi dintre copiii cu note sub 4, au probleme de exprimare în limba
română şi de scriere corectă. Aceştia se descurcă mai bine la evaluarea orală,
atunci când sunt ajutaţi să se exprime. Rezultatele nu sunt încurajatoare, dar mi-
am propus următoarele obiective:

 Încurajarea lecturii şi a povestirii lecţiei în clasă


 Teme de compunere sau de povestire a unor cazuri cu morală creştină,
 Implicarea mai mare în cadrul colectivului clasei prin responsabilizarea
tuturor pentru eşecurile de comportament ale colegilor,
 Învăţarea rugăciunilor prin repetiţia la fiecare oră ( ex. Rostirea crezului
la începutul orei pt ca cei mari să-l înveţe.
 Fixarea prin jocuri de rol improvizate in clasa. (Fixarea pildelor )
 Implicarea în proiecte extracurriculare .

Profesor, Director,
Muraru Elena Malanca Elena

S-ar putea să vă placă și