PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA Textilelor

Universitatea Lucian
Blaga, Sibiu
Facultatea de Științe Socio-Umane
Program de studiu masterat: PROTEJAREA ȘI VALORIFICAREA PATRIMONIULUI ISTORIC
Disciplină: Conservarea patrimoniului istoric si arheologic
Profesor: Lect.univ.dr. Simona Maria Herlea
Masterand: Murg Roxana-Maria
PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA
TEXTILELOR ETNOGRAFICE APARŢINÂND
PATRIMONIULUI CULTURAL
Piesele textile etnografice sunt complexe, atât din punctul de vedere al materialelor
componente, cât şi din acela al tehnicilor folosite pentru realizarea lor. Acestea con ţin atât
material organic (proteic sau celulozic), cât şi material anorganic (fire metalice, paiete,
mărgele).Din cauza diversităţii, a componenţei neomogene a obiectelor din patrimoniul muzeal,
păstrarea şi conservarea ridică probleme diferite.
Acţiunea de conservare a patrimoniului cultural şi artistic este în primul rând o problemă de
cercetare ştiinţifică şi apoi de execuţie tehnică. În stabilirea unei strategii de conservare a
obiectelor pe suport celulozic este necesar ă evaluarea cauzelor care influen ţează procesul de
îmbătrânire naturală. În activitatea de conservare s-au elaborat şi s-au impus teorii calitative
privind influenţa mediului asupra vitezei de degradare a obiectelor şi a fost acceptată teoria
conform căreia stabilitatea materialelor la acţiunea factorilor distructivi depinde de natura lor
chimică (compoziţie,structură) şi de agresivitatea mediului.
Costumul popular reprezintă cartea de identitate a poporului român. Deși este de o
impresionantă unitate în ceea ce privește elementele sale fundamentale (materia primă din care
este realizat, croiul, dispunerea ornamentelor și cromatică), portul românesc tradițional cunoaște
diferențieri zonale care îi sporesc farmecul. Muzeul de Artă Populară Constanța deține o
valoroasă colecție de costume populare, o parte din ea fiind prezentată în expoziția permanentă.
Sunt expuse costume de sărbătoare din toate provinciile istorice: Moldova (Suceava, Vrancea),
Muntenia (Buzău, Muscel, Teleorman, Argeș), Oltenia (Romanați, Dolj, Olt, Mehedinți), Banat
(Timiș, Caraș-Severin), Transilvania (Pădureni, Sibiu, Sălaj, Valea Târnavelor, Arad, Țara
Zarandului, Maramureș, Oaș, Bistrița-Năsăud, Cluj) și Dobrogea.
Costumul popular românesc din Moldova ilustrează cel mai bine principiul unitate în
diversitate, piesele de bază păstrând aici formele arhaice, aici creându-se însă și piese specifice,
precum pânzătura de acoperit capul sau mâniștergura. Cele două cămășile de sărbătoare din
Universitatea Lucian Blaga, Sibiu
Bucovina, respectă tipologia cămășii cu altiță, încreț și râuri fiind încrețită la gât cu un șnur
(brezerăru). Costumul de femeie din Suceava se încadrează în tipologia costumului moldovenesc
cu fotă, așezată peste cămașa cu poale, cu altiță, încreț alb și și râuri negre. Fota din lână cu fond
negru conferă o notă de eleganță costumului prin folosirea firului metalic argintiu, care se
regăsește în registrele verticale de vărgi, care ornamentează părțile vizibile din față ale fotei
strânsă la mijloc cu beţe. Nota de culoare a fotei cu fond negru este dată de cele două registre de
la poale, primul țesut cu roșu, iar ultimul cu o nuanță de turcoaz și alesături policrome. La
acoperământul capului s-a folosit ștergarul cu decor năvădit, învărgat la capete. Portul femeiesc
de sărbătoare din Vrancea se înscrie tot în tipologia costumului cu fotă. Și în această zonă, fota
din lână neagră, strânsă în talie cu beţe, este bogat ornamentată cu fir metalic dispus în registre
verticale. Cămașa cu poale este somptuos brodată, cu fir metalic și motive geometrice tratate cu
negru și vișiniu, dispuse în registre compacte pe piept și mâneci. Foile de pânză, folosite la
realizarea trupului cămășii și mânecilor, sunt încheiate cu cheițe portocalii, aceasta fiind o notă
distinctivă a cămășii femeiești din zona etnografică Vrancea. Pe cap este așezat ștergarul lung
din bumbac învărgat pe toată suprafața. Costumele bărbătești de sărbătoare din Vrancea, au ca
note comune ițarii din stofă albă de lână și brâul țesut la război cu vărgi policrome dispuse
vertical, ceea ce conferă zveltețe ținutei. Diferențele sunt vizibile la cămășile ample și drepte,
până la genunchi, confecționate din pânză albă de bumbac, cămașa fiind piesa de rezistență a
costumului. Decprur cămăşilor poate fi mai discret fiind cusut cu mătase albă, la guler, gură
cămășii și mâneci sau cuu o notă aparte de prețiozitate aparte conferită de firul auriu cu care s-au
realizat cusăturile ornamentale.
În Muntenia, costumul tradițional, în special cel de femeie, are o remarcabilă valoarea

artistică, elementele sale caracteristice fiind fastul și eleganța, ridicate la grad de artă în Muscel
și Argeș, dar și în alte zone etnografice. O notă aparte este dată de folosirea firului metalic și
argintiu, a fluturilor (paietelor) și mărgelelor folosite în broderia și alesăturile pieselor de costum.
Costumul de Buzău se remarcă prin eleganță. Motivele florale și fitomorfe de pe piept și mâneci,
ies în evidență pe fondul alb al cămășii și se potrivesc perfect cu fota cu capetele roșii învărgate
și ornamentate suplimentar cu alesături policrome. Fota este încinsă peste cămașă cu bete, iar pe
cap se poartă maramă din borangic cu alesături. Costumul de Muscel, inclus în tipologia
costumului cu fotă, este remarcabil prin valoarea sa artistică. Fota cu fond negru este
ornamentată pe toată suprafața cu fir metalic auriu și argintiu, accentul fiind, prin compoziții
compacte cu motive preponderent geometrice, pe poale și pe părțile vizibile în față. Cămașa
musceleană se individualizează prin mânecile foarte lungi, strânse pe mânecă și prin
amplitudinea decorului, într-o cromatică mai sobră, în contrast cu strălucirea fotei, care ajunge să
acopere aproape întreaga suprafață a pieptului, motivele frecvent întâlnite fiind spiralele și „S”-
urile. Marginile portocalii ale pânzei sunt o adevărată emblemă identitară a zonei etnografice
Muscel. Ansamblul vestimentar este întregit de o maramă amplă și fină din borangic, cu
alesături. La costumul bărbătesc, piesa de rezistența este cămașa dreaptă, până la genunchi,
brodată la guler, gura cămășii, mâneci și poale cu fir metalic auriu. Peste cămașă se încinge
chimirul masiv din piele.
La costumul femeiesc din Argeș, nota distinctă este dată de prezența fotei de mici
dimensiuni, care nu cuprinde tot corpul, motiv pentru care este asociată cu o catrință în față. Fota
este bogat decorată cu alesături policrome florale și geometrice, la realizarea ei, dar și a catrinței
folosindu-se din abundență firul metalic. Cămașa cu mâneca răsfrântă (o altă notă distinctă a
zonei), cu altiță, încreț și râuri, este bogat ornamentată, armonizându-se cromatic cu fota și
catrința, folosindu-se și fluturii în decor. Marama amplă și diafană din borangic cu alesături
întregește ansamblul vestimentar.
Costumul popular din Oltenia se încadrează în tipologia generală a portului românesc cu

două catrințe, așa cum se întâlnește în Olt, de exemplu, și vâlnic încrețit. Portul tradițional de
femeie din zona etnografică Romanați face parte din tipologia costumului cu vâlnic căruia i se
asociază în față o catrință, numită zonal boscea. Vâlnicul cu fond roșu realizat din două foi țesute
din lână, unite pe orizontală, este încutat foarte mărunt fiind decorat cu grupaje de vărgi dispuse
vertical și alesături. Cămașa are altița și râurile de pe mâneci și piept cusute cu vișiniu, iar
încrețul este policrom, motivelor decorative fiindu-le asociate fluturi metalici. Capul este
acoperit cu maramă, cu frumoase alesături, în tonuri discrete, „cârpa de borangic” fiind prezentă
în toată Oltenia. Costumul din zona Dolj face parte din tipologia costumului cu vâlnic încutat
căruia îi este asociat în față o catrință. Cămașa fără poale, cu mânecile slobode, prezentă la
costumul din expoziția muzeului constănțean, se remarcă prin decorul realizat cu roșu și cu
mărgele transparente, dispus sub formă de unghi pe piept, dar și pe mâneci. Zona etnografică
Mehedinți este prezentată În expoziție prin două costume de sărbătoare în două variante: cu
vâlnicul creț negru, ornamentat opulent cu beteală argintie, decorul fiind compact pe poale și cu
vâlnicul țesut integral din lână, învărgat pe verticală, cu alesături policrome. La costumul cu
vâlnic cu betea, cămașa încrețită în jurul gâtului, cu broderia dispusă pe piept și pe mâneci în
râuri oblice, se remarcă printr-o sobrietate reținută în contrast cu opulența firului metalic care
ornamentează vâlnicul. La costumul cu vâlnic din lână, cămașa încrețită la gât are altiță, încreț și
râuri.
Costumul naţional tradiţional din Banat se deosebeşte de restul costumelor prin faptul că
există o piesă de costum care precizează foarte clar statul civil al purtătoarei: opregul (catrință cu
franjuri) purtat în față. Această piesă unicat, purtată pereche, în față și spate, doar de fetele
nemăritate, individualizează costumul tradițional din Banat. După căsătorie, opregul din față este
înlocuit cu o catrință țesută, în expoziție fiind prezente ambele variante de costume. „Petecul“
opregului, de care se atașau franjurii de lână policromă, era țesut din lână și brodat, aproape
integral cu fir auriu sau argintiu. Cămășile albe cu broderie spartă întregesc ansamblul
vestimentar, alături de cepsele cu alesături policrome, specifice zonei. Expusă este și o cămașa
din pânză de bumbac cu o broderie cu fir auriu pe mânecă, de un mare rafinament.
INFLUENŢA MATERIALELOR DE DECORARE ASUPRA STĂRII DE CONSERVARE
Firele metalice şi paietele (cel mai adesea pe bâz ă de cupru) au fost utilizate în decorarea
textilelor etnografice româneşti, mai ales dup ă prima jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare
a liberalizării comerţului. Firul metalic, sub formă de bandă, se înfăşura pe un suport din material
organic celulozic (hârtie, fir textil) sau proteic (piele, pergament şi intestine de animale) .Textile
etnografice de patrimoniu sunt afectate de o gamă variată de riscuri induse de factori care
definesc climatul: temperatura, umiditatea, lumina şi componenţa aerului, care de cele mai
multe ori se află într-o interconexiune complexă cu climatul regional, cel local şi
microclimatul creat în spaţiile de păstrare. Acestora li se adaugă sensibilitatea inerentă
obiectelor de natură organică (factorii endogeni), elementele ornamentale metalice, starea
generală a colec ţiei, dezastrele naturale, intervenţiile umane specializate – conservare/
restaurare – sau accidentale, tehnicile de manipulare şi transport.
Caracterizarea materialelor textile care stau la baza colecţiilor de obiecte etnografice
prezintă o
multiplă utilitate, deoarece oferă informaţii esenţiale pentru stabilirea unei strategii de
conservare preventivă care să adapteze condiţiile de microclimat specificului colecţiei, dar
şi pentru adecvarea unor tratamente de conservare curativă (ex. iradierea cu radiaţii

ionizante).
Un aspect important al unei astfel de colecții este dat de factorii de degradare, printre care
amintim:
· Factorii umani - care degradează bunul cultural prin rupere, prin apariția petelor și
chiar la deformări.
· Factorii biologici - care apar în orice încăpere dacă aceasta nu este bine curățată și
întreținută (bacteriile, insectele și moliile). Factorii biologici care pot afecta mai ales obiectele
din materiale organice sunt ciupercile (mucegaiul, spre exemplu), rozătoarele şi insectele.
Mucegaiul există peste tot în natură, dar se dezvoltă mai ales în mediile umede, calde, întunecate
şi neaerisite. Mucegaiul odată instalat poate fi îndepărtat prin aplicarea unor soluţii fungicide.
Dacă este un mucegai uscat, poate fi înlăturat cu peria sau aspiratorul. Pentru a se evita acţiunea
distructivă a rozătoarelor, depozitele unde sunt adăpostite artefactele trebuie să fie foarte curate,
fiind interzis consumul şi depozitarea alimentelor. Uşile şi ferestrele lor trebuie ţinute închise.
Pentru a împiedica pătrunderea rozătoarelor şi a insectelor, gurile de aerisire trebuiesc prevăzute
cu plase. Dezinsecţia şi deratizarea trebuie să se facă la intervale regulate sau de câte ori este
nevoie.
· Factori ambientali - pe lângă cei umani și biologici de-a lungul timpului aceștia
afectează cel mai mult un bun cultural precum un costum tradiţional (lumina, umiditatea și
căldura). Lumina este un factor care, în ciuda faptului că poate pune în valoare un exponat, poate
pricinui degradarea obiectelor. Este vorba atât de lumină naturală, cât şi de cea artificială, ultima
fiind însă mai puţin nocivă pentru că este relativ constantă. Este de preferat lumina artificială, nu
numai pentru ca ea este constantă ca intensitate, dar ea poate fi controlată şi dozată ca intensitate,
tip, timp, distanţă. Lumina poate afecta pigmenţii, ducând la fenomene de decolorare.
În vedrea temperaturii ideale benefice unei asemenea expoziţii, de cele mai multe ori,
organizatorii asigura o temperature ambientala potrivită pentru public, temperaturile ajungând
chiar şi la 24 °C, sau dacă expunerea costumelor se face pe timpul verii se creează un ambient de
19-20 °C în general cu ajutorul aerului condiţionat.
Există numeroase expoziţii de acest tip în care sunt pierdute din vedere aceste aspecte. De
exemplu, unele expoziţii au fost susţinute în aer liber “profitând de vremea frumoasă”dar fără să
ţină cont de lumina puternică şi temperature ridicată de tip natural, dar şi de umiditate. Un alt
exemplu negative de expoziţie este reprezentat de paftul ca unele costume sunt amplasate în
dreptul ferestrelor, fără a avea protective împotriva temperaturii ridicate care se obţine ptin
trecerea luminii naturale prin sticla şi ajunge direct pe exponat.
MANIPULARE ŞI TRANSPORT
Manipularea crește riscul de a deteriora costumele și textilele. Deși par robuste și
rezistenţe la suprafață, textilele vechi sunt vulnerabile la deteriorare, nu numai din cauza
istoricului lor (vârstă, uzură, fragilitate) sau a compoziției lor (care poate consta în special dintr-o
combinație de materiale grele și ușoare. ), dar şi pentru că sunt obiecte de uz cotidian. Este
posibil ca textilele vechi să fi fost manipulate mai puțin delicat decât alte tipuri de obiecte de
patrimoniu. Firele care țin elementele decorative în loc, cum ar fi mărgelele și paietele, ar fi putut
deveni casante din cauza uzurii sau a diferitelor mecanisme de deteriorare, punând aceste
elemente la un risc ridicat de pierdere.
Costumele expuse pe manechine nepotrivite sau textile plate, grele, plasate pe ecrane
verticale, fără suport adecvat, se pot deforma sub efectul gravitației. Costumele se manipulează
doar atunci când este necesar,folosindu-se mişcări lente şi calculate. Materialele textile se
înfăşoară cu o amortizare adecvată pentru a evita abraziunea cauzată de vibraţii în timpul
transportului. Se utilizează suporturi adecvate pentru manipularea textileleor, personalizate astfel
încât să susţină în mod corespunzător şi complet materialele înainte de transport. Un factor de
care nu trebuie să uităm în legătură cu transportul, este însemnarea coletului cu simboluri
adecvate:
BIBLIOGRAFIE
Andrea Várfalvi, Posibilitățile de studiu și de conservare ale textilelor arheologice
https://dangoia.files.wordpress.com/2012/01/conditii-de-manipulare-marfuri.pdf
Angelica Olaru, Cercetări privind protecţia şi conservarea textilelor etnografice
aparţinând patrimoniului cultural, Iasi 2014
Iolanda Turcu, Muzeografia – Domeniu al științelor conexe www.mcdr.ro /
www.cimec.ro
Ioan Mihai Anton Lupu, Ileana Crețu, Curățarea textilelor www.muzeulastra.com

PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA Textilelor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA Textilelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Lucian

În Muntenia, costumul tradițional, în special cel de femeie, are o remarcabilă valoarea

Costumul popular din Oltenia se încadrează în tipologia generală a portului românesc cu

INFLUENŢA MATERIALELOR DE DECORARE ASUPRA STĂRII DE CONSERVARE

şi pentru adecvarea unor tratamente de conservare curativă (ex. iradierea cu radiaţii

S-ar putea să vă placă și