Referat

« Efectul Covid-19 asupra pieței muncii»

2021

Cuprin
 s
Introducere.....................................................................................................................................2

1. Efectele pandemiei asupra muncitorilor care au continuat să meargă la serviciu în

perioada crizei................................................................................................................................3
1.1. Pandemia ca factor al vulnerabilității................................................................................3
1.2. Criza responsabilităților de îngrijire ale muncitorilor.......................................................4
1.3. Securitatea la locul de muncă............................................................................................5

2. Telemunca și impactul de gen al pandemiei covid-19........................................................6

2.1. Telemunca la începutul declanșării stării de urgență........................................................6
2.2. Telemunca în perioada pandemică....................................................................................8
2.3. Reconcilierea vieții profesionale cu cea de familie..........................................................9

3. Impactul covid-19 pe sectoare de activitate......................................................................10

3.1 Cele mai afectate, IMM-urile..............................................................................................11
3.2 Muncitorii la negru, victime sigure.....................................................................................11
3.3 Femeile, defavorizate...........................................................................................................11

Concluzii.......................................................................................................................................12

Webografie...................................................................................................................................13

1
 Introducere
Apariția Covid-19 a provocat o transformare clară pe piața forței de muncă. Este
incontestabil faptul că pandemia a adus cu sine o nouă criză economică, care a pus presiune pe
toate economiile mondiale. Spre deosebire de alte crize, cea pe care o întâlnim acum este
consecința unei situații imprevizibile care ne-a obligat să ne reinventăm și să luăm decizii rapide.
Măsuri precum reducerea timpului de lucru sau somajul tehnic, pot asigura că impactul pe piața
muncii nu este atât de pronunțat, dar dialogul dintre toți agenții sociali implicați va fi esențial în
această privință pentru conceperea de noi formule care să sprijine ocuparea forței de muncă. Pe
de altă parte, este clar că există sectoare care au fost mai afectate decât altele dar ceea ce este și
mai clar este faptul ca presiunea pe sectorul sănătate este elementul cel mai important de
controlat la nivel mondial.
O criză poate fi un moment catalizator pentru modificări puternice, fie că vorbim de
alegeri individuale sau modificări structurale ale unei organizații. Dinamica dintre angajați și
angajatori a suferit modificări în pandemie, atât prin prisma unui nou mod de lucru, instituit
pentru a preveni răspândirea virusului, cât și printr-o criză economică inevitabilă, care și-a lăsat
amprenta asupra pieței muncii din toată lumea. Aproximativ 8,8% din totalul orelor de lucru s-a
pierdut în 2020 din cauza reducerilor de program provocate de pandemie. În cifre, ar fi vorba de
echivalentul orelor lucrate într-un an de 255 milioane de lucrători cu normă întreagă. Acest
indicator rezumat în procente surprinde diferitele moduri prin care pandemia a afectat piața
muncii pe plan mondial. Același program de lucru a reușit să se mențină în timpul crizei
financiare globale care a zguduit economia mondială cu peste un deceniu în urmă. Astfel, criza
actuală s-a dovedit a fi una de o amploare fără precedent,  arată Organizația Mondială de Muncă.
În plus, criza continuă să producă efecte asupra angajaților și întreprinderilor, cei mai
dezavantajați fiind cei care aveau probleme și înainte de criză. De fapt, criza nu a făcut decât
să exacerbeze inegalitățile sociale și economice existente, anulând puținele progrese obținute
anterior și făcându-le considerabil mai greu de implementat pentru o dezvoltare durabilă până în
2030. Aceste inegalități sociale și economice intensificate și deficitul de muncă înregistrat vor
duce la crearea unor „cicatrici” pe termen lung asupra economiilor și societăților, cu excepția
cazului în care sunt făcute eforturi precis direcționate de către decidenții politici pentru ca
redresarea să fie cât mai amplă și centrată pe om. Revenirea unei creșteri puternice a PIB, deși
este necesară, nu este suficientă în sine pentru a preveni „rănile” produse pe piața muncii, soldate
după pandemie cu pierderea unui potențial uman și economic considerabil.
Cele mai mari efecte au fost înregistrate în trimestrul II al anului 2020, când fiecare a
patra persoană ocupată a declarat că pandemia i-a afectat relația cu piața muncii.

2
 1. Efectele pandemiei asupra muncitorilor care au continuat să meargă la
serviciu în perioada crizei.
1.1.Pandemia ca factor al vulnerabilității.
Pandemia COVID-19 a afectat, fără îndoială, economia atât la nivel global, cât și
național. Aceasta a supus muncitorii și angajatorii unor provocări unice cu privire la modul de
desfășurare a lucrului în mijlocul unei crize de sănătate publică. Totodată, pandemia a avut
efecte asupra nivelului de trai al populației și asupra veniturilor gospodăriilor, acestea fiind direct
legate de criza creată pe piața muncii în perioada de carantină. Sistarea activității unor sectoare
economice a sporit vulnerabilitatea anumitor grupuri de populație. Cel mai mare declin în
venituri, în perioada pandemiei, l-a suportat populația cu cel mai mic venit. Veniturile populației
în decursul anului 2020 au prezentat mai multe variații negative. Acestea devin mai
semnificative începând cu perioada de primăvară, atunci când au fost instituite cele mai stricte
reguli de carantină, a fost sistată activitatea mai multor sfere economice, iar o parte din muncitori
fie au intrat în șomaj tehnic, fie li s-au redus orele de muncă/ remunerarea. Datele Barometrului
Opiniei Publice (BOP), realizat în iunie 2020, arată că cea mai afectată din perspectiva
veniturilor a fost populația din grupurile cele mai sărace, a căror venituri nu le acoperă nici
strictul. În același timp, în perioada de vară se atestă o scădere a ponderii populației care declara
că veniturile gospodăriei le permit un trai decent (cu excepția procurării bunurilor scumpe).
Datele respective indică indirect spre efectele pandemiei asupra economiei, în general, și asupra
muncitorilor, în mod particular. La mod practic, reformele și restricțiile impuse pe piața muncii
în perioada carantinei au sporit nivelul de sărăcie a populației. Ipoteza este confirmată și de
evoluția veniturilor în toamna anului 2020, când o parte dintre restricții au fost anulate, iar
majoritatea sectoarelor economice (cu excepția domeniului HoReCa și celui cultural-sportiv) și-
au reluat integral activitatea – în octombrie 2020 sporește ponderea populației care declară
venituri relativ decente și scade numărul celor care trăiesc la limita subzistenței.
Deși criza provocată de pandemie a fost larg răspândită și resimțită la toate nivelele,
povara acesteia nu a fost suportată în mod egal. Criza COVID-19 a scos la iveală lacune
importante pe piața muncii, care necesită a fi abordate pentru a spori rezistența și reabilitarea
rapidă a forței de muncă. Povara pandemiei a fost suportată disproporționat de cei mai
vulnerabili: cei cu salarii reduse, tinerii, femeile, lucrătorii independenți și lucrătorii temporari au
intrat în categoria muncitorilor cei mai afectați de criză. În pofida riscului sporit de infectare cu
virusul COVID-19, posibilitatea de a lucra în siguranță de acasă nu este un privilegiu disponibil
pentru toți lucrătorii. În timp ce unii muncitori au reușit să își schimbe sarcinile de serviciu
online și să lucreze la distanță, o bună parte dintre aceștia nu și-au putut permite acest lucru.

3
Estimările recente sugerează că muncitorii cu un nivel de educație mai redus, cei care activează
în domeniul serviciilor sau industrie sunt mai puțin susceptibili pentru lucrul la domiciliu. În
Republica Moldova, muncitorii care au continuat să meargă la serviciu în perioada de pandemie
constituie 52%. Aceștia au fost cel mai mult expuși riscului de infectare în timp ce își desfășurau
munca de zi cu zi. Muncitorii cu calificare joasă și venituri mici plătesc cel mai mare preț. O
analiză a OECD privind ocuparea forței de muncă arată că în timpul perioadei de carantină
lucrătorii cu cel mai mare venit au fost în medie cu 50% mai predispuși să lucreze de acasă,
decât cei din categoria inferioară. O situație similară se atestă și în Moldova: în perioada
pandemiei, muncitorii de calificare joasă sunt într-o pondere mai mare angajați la locuri de
muncă esențiale (care solicită prezența fizică), astfel riscând să se expună infectării în timpul
serviciului. În același timp, aceștia sunt mai predispuși să-și piardă locul de muncă în timpul
crizei. Tinerii, la fel, au fost profund afectați de criza pandemică și, ca urmare, cea economică.
Absolvenții din acest an se confruntă cu perspective sumbre de a-și asigura un loc de muncă, în
contextul deficitului creat în perioada crizei, iar colegii lor de vârstă mai mare se confruntă cu a
doua criză în cariera lor. Tinerii se regăsesc în pondere cea mai mică atât în rândul lucrătorilor
care au lucrat la locul de muncă, cât și a celor care au lucrat la distanță, ceea ce vorbește despre
retragerea acestora de pe piața muncii.
1.2.Criza responsabilităților de îngrijire ale muncitorilor.
Între timp, facilitățile reduse de îngrijire a copiilor și reformele în sistemul de educație au
amplificat povara muncii neremunerate. Distribuția inegală a solicitărilor crescute de îngrijire în
perioada crizei pandemice a afectat femeile în mod disproporționat. Timpul dedicat de către
femei muncii neremunerate de îngrijire crește odată cu prezența copiilor în gospodărie.
Închiderea instituțiilor de educație timpurie, a serviciilor de îngrijire și a școlilor, împreună cu
indisponibilitatea rudelor mai în vârstă de a oferi sprijin, au amplificat necesitățile de îngrijire în
timpul crizei și, în același timp, le-a redus capacitatea de muncă. Situația părinților singuri, dintre
care majoritatea sunt femei, a devenit și mai dificilă, fiind nevoiți să jongleze între obligațiile de
serviciu (la locul de muncă sau de la distanță) și responsabilitățile de îngrijire. Datele arată că în
perioada crizei COVID-19, peste 50% dintre femei au dedicat mai multe ore lecțiilor cu copiii și
îngrijirii acestora, comparativ cu 30% dintre bărbați. Deși majoritatea instituțiilor de educație s-
au redeschis în perioada septembrie-octombrie 2020, o parte dintre părinți continuă să înfrunte
provocările de a combina viața profesională cu cea de familie, din câteva considerente: (i) unele
instituții redeschise au fost nevoite să-și sisteze activitatea în scurt timp din cauza izbucnirii unor
focare de infecție cu virusul COVID-19, (ii) în unele comunități, serviciile de educație continuă
să fie prestate la distanță, (iii) frica de o potențială infectare a copiilor creează anumite rezerve în
rândul părinților cu privire la frecventarea instituției de educație (grădinița, în mod special). În
4
pofida faptului că o parte dintre femei au continuat să meargă la locul de muncă în perioada de
criză, divizarea responsabilităților casnice rămâne a fi extrem de inechitabilă. Munca
neremunerată în gospodărie a fost și continuă a fi o povară asumată de către femei, care a devenit
mult mai grea în perioada de criză, atunci când au crescut extrem solicitările de îngrijire.
1.3.Securitatea la locul de muncă.
Deși lucrătorii esențiali au fost nevoiți să meargă la locul de muncă în timpul crizei
pandemice, securitatea acestora nu a fost pe deplin asigurată. Din momentul declanșării
pandemiei provocate de virusul COVID-19, mulți lucrători au fost expuși unor condiții de muncă
nesigure, numărul plângerilor cu privire la siguranța și securitatea la locul de muncă crescând în
ultimele luni. Deși aceste provocări cu care se confruntă lucrătorii sunt noi și specifice pandemiei
COVID-19, o parte dintre acestea țin de structura actuală a forței de muncă. Mulți dintre
lucrătorii esențiali nu au reprezentare sindicală, iar capacitatea lor de a asigura locuri de muncă
sigure este limitată. La nivel național, jumătate din populație consideră că autoritățile nu au
gestionat eficient pandemia, ceea ce amplifică stările de anxietate și nesiguranță cu privire la
activitatea direct la locul de muncă. Circa 30% dintre muncitori nu s-au simțit în siguranță la
locul de muncă în perioada crizei pandemice, ceea ce ridică anumite întrebări legate de modul
cum angajatorii au asigurat condiții adecvate pentru contextul actual. Bărbații și muncitorii de
calificare joasă se regăsesc printre categoriile de lucrători esențiali care nu au avut acces adecvat
la echipament de protecție la locul de muncă. Deși ocuparea bărbaților în perioada carantinei a
avut o rată mai înaltă, comparativ cu femeile, condițiile de muncă a acestora nu au fost pe deplin
adaptate la solicitările și recomandările OMS legate de securitatea sănătății muncitorilor
esențiali. 25% dintre ei nu au avut acces la săpun sau dezinfectant, iar pentru 40% dintre ei nu a
fost asigurată distanța fizică între colegii de muncă. În aceeași situație au activat și muncitorii cu
nivel redus de studii, aceștia fiind preponderent antrenați în muncă de calificare joasă, unde
standardele de securitate sunt mai puțin respectate. Astfel, deși lucrătorii esențiali au fost cei care
au menținut economia în perioada de carantină, aceștia au fost cel mai mult expuși pericolului de
infectare și deteriorare a stării sănătății, devenind un fel de ”martiri” ai economiei.

5
 2. Telemunca și impactul de gen al pandemiei covid-19.
2.1.Telemunca la începutul declanșării stării de urgență.
Odată cu izbucnirea pandemiei şi a măsurilor de restricţie impuse la nivel naţional întru
îmbunătăţirea situaţiei epidimiologice în ţară şi întru reducerea riscului de contaminări, inclusiv
în rândul persoanelor angajate, telemunca a reprezentat o opţiune eficientă în sensul dat. Astfel,
din ce în ce mai multe companii și instituții au introdus acest aranjament de lucru într-un efort de
a-și menține angajații în siguranță. Cu toate acestea, dat fiind profilul diferit al experienţei de
muncă a persoanelor angajate, atât prin prisma domeniului de activitate, a experienţei de muncă,
cât şi a caracteristicilor sociodemocrafice ale acestora, ne-a preocupat să elucidăm cum tranziția
la telemuncă a fost suportată de către lucrători şi la ce inegalităţi au fost expuşi aceştia. Pandemia
a grăbit modificarea cadrului legal întru specificarea condiţiilor privind prestarea muncii la
distanţă. În luna mai 2020, autorităţile au aprobat modificări la Codul Muncii, prin completarea
acestuia cu un nou capitol ce prevede clauzele cu referire la munca la distanţă (capitolul IX ).
Astfel, în vedea asigurării unei protecţii corespunzătoare a muncitorilor în perioada pandemică,
noile reglementări prevăd posibilitățile desfășurării muncii la distanță, încheierea, modificarea,
încetarea și conținutul contractului individual de muncă care permite munca la distanță,
particularitățile privind organizarea și protecția muncii la distanță. Experienţa internaţională
demonstrează că, situaţia economică a ţării influenţează direct probabilitatea de a desfăşura
munca la distanţă. Un studiu recent elaborat de Grupul Băncii Mondiale cu referire la telemunca
în perioada pandemică10 a relevat că, la nivel global, în funcţie de specificul domeniului de
activitate, doar unul din cinci servicii pot fi efectuate de acasă. Totodată, abilitatea de a lucra la
distanță este corelată direct cu venitul ţării şi gradul de necesitate şi acces la internet. Cercetarea
arată că, în țările cu venituri mici, doar unul din 26 servicii pot fi realizate prin telemuncă, iar
povara generală de pe piața muncii, ce a fost determinată de COVID-19, va fi probabil mai mare
în țările sărace, unde doar o mică parte a lucrătorilor pot munci de acasă având acces la internet,
iar sistemele de protecție socială sunt mai slabe. La nivel global, lucrătorii tineri, cu un nivel mai
mic de educaţie și cei cu contracte temporare de muncă, sunt cel mai puțin susceptibili să poată
lucra de acasă și sunt mai vulnerabili la șocurile de pe piața muncii din cauza coronavirusului. În
profil naţional, a cincea parte dintre persoanele angajate, în perioada declanşării stării de urgenţă,
au muncit la distanţă. Studiile internaţionale relevă că, până la declararea stării de urgenţă,
munca de acasă era mai mult caracteristică muncitorilor cu o calificare înaltă, care își făceau cea
mai mare parte a muncii la computere, se bucurau de un grad ridicat de autonomie și erau
angajați în activități cu un nivel sporit de muncă intelectuală (inclusiv analitică şi strategică). În

6
acest profil se încadrează şi cazul Moldovei. Datele sondajului de opinie desfăşurat în luna
noiembrie 2020, în scopul de a continua efortul de monitorizare a efectelor pandemice prin
prisma de gen, inclusiv asupra persoanelor angajate, au relevat că peste 22% dintre respondenţi
au muncit de acasă în perioada când a fost declanşată starea de urgenţă – lunile martie – mai
2020 (a se vedea figura de mai jos). Astfel, măsurile întreprinse chiar din primele luni ale crizei
pandemice (precum distanţarea socială, sistarea activităţii entităţilor din mai multe sectoare
economice, trecerea predării activităţilor educaţionale în format online etc.), au avut repercusiuni
asupra modificării regimului de muncă în cazul mai multor persoane angajate. Cu toate acestea,
nu omitem că, majoritatea angajaţilor au continuat să-şi realizeze sarcinile direct de la locul de
muncă. Preponderent, femeile, au fost cele ce şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu prin
telemuncă. O analiză a răspunsurilor respondenţilor sondajului din noiembrie 2020, în funcţie de
genul acestora, a permis să fie determinat că, într-o proporţie mai mare, femeile angajate au fost
cele ce au trecut să-şi efectueze munca de acasă. Inegalitatea de gen în acest caz fiind echivalată
cu 10,4pp (figura 16). Printre motivele acestei diferenţe semnificative se enumeră specificul de
activitatea ale acestora (femeile sunt preponderent ocupate în domenii precum comerţul cu
amănuntul, educaţia etc.)13, segregarea pe verticală (femeile mai des se regăsesc în funcţii de
exectuare, regăsindu-se în majoritatea cazurilor în sectorul de mijloc şi de jos a piramidei
ocupaţionale) şi sigur că, implicarea mai mare în realizarea responsabilităţilor. casnice, pe seama
perpetuării unor stereotipuri perimate de gen în ceea ce ţine de rolurile femeilor şi a bărbaţilor în
societate. În contextul în care în prima jumătate de an de la declararea stării de urgenţă,
grădiniţele şi şcolile şi-au sistat activitatea, copiii trecând la educaţia de acasă, aceasta fiind
desfăşurată pe platformele online, mai multe mame angajate au trecut la o formă mai puţin
practicată de muncă în Moldova, şi nu doar, şi anume la telemuncă. Tot în această categorie se
regăsesc şi cei cu studii superioare, tinerii şi angajaţii ce activau în mediul urban. Datele
dezagregate în funcţie de mai multe criterii socio-demografice, şi anume vârsta, mediul de trai,
nivelul de studii, au evidenţiat categoriile de angajaţi/angajate care au fost mai predispuse sau
impuse să-şi desfăşoare sarcinile de serviciu de la distanţă. Astfel, această situaţia a fost specifică
pentru aproximativ 30% dintre tinerii de 18-29 de ani şi pentru cei din mediul urban. Totodată,
circa fiecare al patrulea angajat cu studii superioare au recurs la telemuncă, ceea ce e practic
dublu mai mult decât în situaţia celor cu un nivel mai mic de studii.
2.2.Telemunca în perioada pandemică.
În ultima perioadă s-a observat o creştere a ponderii celor ce muncesc de acasă. Figura de mai
jos reflectă procentul respondenţilor în funcţie de modificarea regimului de muncă în ultimele 3
luni, comparativ cu perioada iniţială a pandemiei. Astfel, aproximativ a patra parte dintre
respondenţi au menţionat că pe parcursul lunilor august-octombrie 2020 au recurs, preponderent,
7
la prestarea muncii de acasă, chiar dacă în carantină obişnuiau să lucreze direct de la locul
muncii. O evaluare în dinamică, permite să elucidăm vectorul pozitiv al telemuncii. Comparativ
cu primele 3 luni de pandemie, când totalul celor ce au declarat că munceau de acasă era de 22%,
în ultimele luni, procentul dat a crescut la 32,7%. Deşi în perioada pandemică mai mulţi bărbaţi
au recurs la prestarea muncii la distanţă, totuşi femeilor, într-o proporţie mai mare, continuă să le
fie caracteristic acest regim. Cartarea în funcţie de profilul persoanelor intervievate, a relevat o
sporire în rândul tuturor categoriilor analizate (figura de mai jos). În cazul unora, respectiva
creştere a fost mai semnificativă. Aici se regăseşte grupul bărbaţilor, maturilor (45-59 ani), ale
celor cu un nivel mediu de studii şi ale celor din mediul rural. Sporirea incidenţei privind
contaminarea cu coronavirus, continuarea menţinerii restricţiilor privind distanţarea socială,
stabilirea unui regim hibrid de activitate a grădiniţelor şi şcolilor (atât online, cât şi offline),
extinderea perioadei de carantină ar putea fi considerate drept unele dintre motivele acestei
dinamici. Totodată, în baza datelor prezentate în figura 17 se observă că femeile continuă să
reprezinte categoria preponderent mai mare care-şi realizează sarcinile de serviciu prin
telemuncă (36,1% comparativ cu 29,4% în cazul bărbaţilor). Specificul muncii şi
responsabilităţile de îngrijire a copiilor fiind printre motivele ce au alimentat menţinerea situaţiei
date. Angajatorii au fost ce-i ce au determinat ca femeile şi bărbaţii să recurgă la telemuncă în
ultimele luni de pandemie, în cazul femeilor motivul dat fiind mai des invocat. În majoritatea
cazurilor, interdicţiile stabilite la nivel naţional au determinat ca mai mulţi angajatori să recurgă
la schimbarea regimului de muncă, fie întru oferirea condiţiilor mai sigure de muncă angajaţilor
săi, fie din motivul imposibilităţii de a face faţă condiţiilor acerbe cauzate de criza pandemică,
inclusiv din cauza reducerii veniturilor drept urmare a sistării activităţii de producere şi/sau
distribuţie. Întrebaţi despre motivele care au stat la baza deciziei de a activa în regim de
telemuncă, în topul răspunsurilor s-a regăsit anume opţiunea dată (peste 30% dintre respondenţi).
Perspectiva de gen a relevat o predispunere mai mare în cazul femeilor de a afirma aceasta –
39% comparativ cu 24,9% în cazul bărbaţilor. Lista de motive se completează şi cu neîncrederea
în măsurile de siguranţă impuse a fi respectate în transportul public şi de facto cum sunt
implementate. Astfel, încrederea în măsurile de monitorizare a situaţiei întreprinse de autorităţi
la fel, ar fi cauzat retragerea unora de a presta responsabilităţile de lucru de la locul muncii.
Totodată, în procesul de interpretare a datelor s-a atras atenţia şi la rata de non-răspuns, care este
una destul de impunătoare. Mai mult de jumătate dintre respondenţii ce activează în regim de
telemuncă, au evitat să indice vreun răspuns în contextul dat, ponderea bărbaţilor fiind
semnificativ mai mare. Am putea intui în acest sens o legătură cu tipul de muncă pe care-l
prestează preponderent bărbaţii, şi anume implicarea în activităţi ce sunt oferite informal
(preponderent în domeniul construcţiilor, agriculturii etc.).
8
 2.3.Reconcilierea vieții profesionale cu cea de familie.
Pandemia continuă să exacerbeze povara dublă pe care o suportă femeile care lucrează în regim
de telemuncă – îmbinarea realizării muncii remunerate şi a celei neremunerate. Prima cercetare
elaborată în iunie 2020 de CPD şi UN Women, întru evidenţierea efectelor directe ale pandemiei
asupra femeilor şi bărbaţilor,15 a relevat o agravare a inegalităţilor de gen în divizarea
responsabilităţilor de îngrijire a copiilor şi a persoanelor în etate, femeile fiind într-o proporţie
mai mare expuse acestei inechităţi. Sondajul recent realizat, permite să evidenţiem că o atare
inechitate continuă să se menţină şi în ultimele luni de pandemie. Întrebaţi despre cine, la
moment, se implică mai mult în realizarea sarcinilor de grijă a copiilor şi a gospodăriei, în peste
mai mult de 60% dintre cazuri s-au evidenţiat femeile. În contextul în care datele prezentate în
figura ce urmează reflectă situaţia în rândul celor care prestează munca în regim de telemuncă,
implicarea femeilor şi în realizarea responsabilităţilor de îngrijire, relevă o semnificativă povară
pe care continuă să o suporte într-un mod inechitabil femeile. Adiţional perpetuării
stereotipurilor cu referire la rolurile de gen în societate, printre motivele acestei inegalităţi se
poate enumera regimul de activitate a instituţiilor de educaţie timpurie. Sondajul a relevat că, din
totalul persoanelor ce lucrează de acasă, circa 40% au menţionat că, copiii săi nu frecventează
grădiniţa. Mamele care activează prin telemuncă tind să facă faţă unei poveri mai mari de
îngrijire a copiilor, faţă de cele ce continuă lucrul de la locul muncii. Adiţional faptului că studiul
a evidenţiat încă o dată perpetuarea stereotipurilor cu privire la rolurile de gen în societate,
analiza comparativă a implicării părinţilor în realizarea sarcinilor neremunerate, în funcţie de
regimul de muncă pe care l-au avut în ultima lună de pandemie, permite să conchidem că povara
dublă este mult mai accentuată în cazul mamelor ce muncesc de la distanţă. Dat fiind procentul
mic al taţilor ce sunt implicaţi în activitaţile de acest tip, situaţia observată determină inegalitaţi
de gen mai pronunţate decât în cazul părinţilor ce nu şi-au schimbat deprinderile de muncă pe
perioada pandemică. Cu referire la implicarea în realizarea treburilor casnice, situaţia cu referire
la inegalitaţile de gen se inversează.

9
 3. Impactul covid-19 pe sectoare de activitate.
Potrivit Organizației Internaționale a Muncii (OIM), măsurile de izolare care trebuiau
adoptate ca urmare a apariției Covid-19 afectează deja aproape 81% din forța de muncă
mondială, adică aproximativ 2.700 de milioane de muncitori. Cu toate acestea, impactul variază
mult în funcție de diferitele sectoare de activitate. Dacă ne uităm la raportul pregătit de
Organizația Internațională a Muncii (OIM), impactul crizei Covid-19 este estimat a fi scăzut în
sectoarele sănătății, administrației publice și apărării, educației și serviciilor publice; scăzut-
mediu în agricultură, animale, pescuit și silvicultură; și mediu-ridicat în activități de tip
construcții, financiare și de asigurări, precum și în minerit. Dimpotrivă, sectoarele care vor fi
nptabil afectate vor fi cele legate de arte, divertisment, recreere și transport; în timp ce sectoarele
care vor înregistra scăderi dramatice vor fi cele care cuprind activități de cazare și servicii
alimentare; activități imobiliare, administrative și comerciale; industriile de fabricație, comerțul
cu amănuntul, precum și cele dedicate reparației autovehiculelor. În termeni generali, această
criză ne-a arătat importanța transformării digitale și necesitatea reală a tuturor acelor companii
care nu au început procesele de digitalizare să le înceapă cât mai curând posibil. Lumea muncii
este cufundată într-un proces de schimbare iremediabilă în care profesioniștii în marketing
digital, formare online, analize de date sau experți în cibersecuritate și în diferite domenii ale
sănătății pot găsi o gamă largă de posibilități. Pentru mulți alții, a venit momentul să se
reinventeze. De fapt, potrivit previziunilor de competență ale Centrului European pentru
Dezvoltarea Formării Profesionale, în sectoarele cu un impact mediu-mare și mare al
coronavirusului asupra activității economice, între o cincime și un sfert din noile locuri de muncă
preconizate să fie create până în 2030 riscă să fie automatizate.

3.1 Cele mai afectate, IMM-urile.

Analiza relevă riscul mai mare de pierderi economice și sociale pe termen lung în special pentru
întreprinderile mici și mijlocii, asupra cărora criza a avut un impact devastator și disproporționat
în comparație cu restul întreprinderilor, în special în sectoarele economice care au fost victime
directe ale pandemiei prin profilul lor - cazare și alimentație, dar și pentru comerțul cu ridicata și
cu amănuntul, construcții și o mare parte din industria prelucrătoare. Un sondaj recent relevă
faptul că astfel de întreprinderi au fost afectate cu peste 50% mai mult de criză decât firmele mai
mari, aproape trei sferturi dintre ele raportând dificultăți financiare severe. Mulți au renunțat pur
10
și simplu la afacere sau sunt puternic îndatorați și se confruntă cu un viitor incert. Poziția
financiară slăbită a întreprinderilor de toate tipurile, dar în special a IMM-lor, are implicații
negative pentru investiții, productivitate și crearea de locuri de muncă. Cei mai afectați au fost
muncitorii la negru. De trei ori mai mulți lucrători la negru și-au pierdut locul de muncă
comparativ cu cei angajați cu acte în regulă.

3.2 Muncitorii la negru, victime sigure.

Aproximativ 2 miliarde de lucrători informali din întreaga lume au rămas fără acces la protecție
socială, care ar fi putut compensa măcar parțial pierderea veniturilor. Sondajele sugerează că un
sfert din întreprinderile informale (neînregistrate) se confruntă iminent cu falimentul, multe fiind
dintre ele neeligibile pentru sprijin guvernamental în situații de criză, cum a fost și cea de
coronavirus în care întreprinderile formale, cu toate actele în regulă au primit sprijin de la stat.
Alți mari perdanți ai crizei de coronavirus au fost muncitorii cu calificare inferioară, care au
suferit în proporție mai mare pierderea locului de muncă în comparație cu cei cu calificare
superioară. Cei care au rămas angajați sunt lucrătorii din prima linie anti-Covid din sectoarele de
sănătate, transport, comerț cu amănuntul, servicii de îngrijire personală și care au fost și cei mai
expuși la contaminarea cu virusul. Lucrătorii cu calificare superioară, concentrați în ocupații mai
predispuse la telemuncă, au fost mai puțin expuși pierderii locului de muncă. Criza a agravat
inegalitățile de pe piața muncii și din punctul de vedere al repartizării pe glob: nordul a trecut
mai ușor la telemuncă și studiu de la distanță, spre deosebire de cei din sud.

3.3 Femeile, defavorizate.

Nici pe sexe lucrurile nu stau mai echitabil. În timpul pandemiei, femeile au fost afectate cu 5%
de pierderea locurilor de muncă, spre deosebire de bărbați, în rândul cărora s-a înregistrat o
pierdere a locurilor de muncă în proporție de 3,9%. Aproape 90 la sută dintre femeile care și-au
pierdut locul de muncă au părăsit piața muncii și nu au mai revenit pe teritoriul ei, o rată a
inactivității mult mai mare decât la bărbați. Întrucât sarcina activităților de îngrijire a copiilor și
de educație la domiciliu este asumată în mod disproporționat de către femei, aceste tendințe
creează riscul reintroducerii normelor tradiționale de gen care împiedică integrarea femeilor pe
piața muncii și promovarea egalității de gen.

11
 Concluzii
După cum am putut observa de-a lungul diferitelor statistici pe care le-am elaborat pe parcursul
acestui studiu, actuala criză a avut un impact mare asupra pieței muncii, afectând companii,
lucrători și candidați. Deși în cursul lunii mai, cifrele încep să se recupereze, ele sunt încă
departe de nivelurile anterioare declarației stării de alarmă, iar scenariul prezentat înaintea
noastră are, fără îndoială, un protagonist incontestabil: nesiguranța. Atâta timp cât nu avem un
vaccin, există posibilitatea unor noi focare care să paralizeze sistemul economic. Cum să
înfruntați viitorul pe termen scurt și mediu? Ce măsuri trebuie luate pentru a evita pe cât posibil
un nou impact pe piață muncii? Digitalizarea s-a dovedit a fi una dintre cheile continuării
activității. Companiile care au fost deja pregătite pentru telemuncă, să gestioneze echipamentele
și procesele digital, au fost mai puțin afectate de această criză, în timp ce altele au fost nevoite
să-și accelereze digitalizarea într-un ritm forțat. Organizațiile și profesioniștii lor se confruntă cu
schimbări continue care necesită noi moduri de a gândi și de a acționa. Într-un viitor care se
schimbă din ce în ce mai repede, agilitatea pare, fără îndoială, o altă cheie. Nu este suficient să
folosiți anumite tehnici sau metodologii agile, adevărata cheie merge mult mai departe: implică
acordarea de valoare continuă clientului, pe lângă împuternicirea oamenilor să lucreze mai mult
în colaborare, în mod eficient și într-un mediu mai fericit. Plasarea oamenilor în centru, făcându-
i astfel adevărați manageri ai schimbării. Și pentru aceasta este necesar să lucrăm agilitate din
cultura corporativă.
Strategiile de recuperare centrate pe om adoptate de țări ar trebui să urmărească:
promovarea creșterii economice pe scară largă și crearea de locuri de muncă productive.
Realizarea unei îmbunătățiri pe scară largă a oportunităților de muncă decentă va necesita
menținerea unei politici monetare acomodative, împreună cu politici fiscale și investiții care pot
impulsiona crearea de locuri de muncă, în special în acele sectoare economice care au cel mai
mare potențial de a crea muncă decentă, inclusiv economia de îngrijire și infrastructura ecologică
. Sprijinirea veniturilor gospodăriilor și tranzițiile de pe piața muncii, în special pentru cei mai
afectați de criză. Politicile active pe piața muncii și serviciile publice de ocupare a forței de
muncă destinate recalificării și perfecționării persoanelor, îmbunătățirii serviciilor de dezvoltare

12
a carierei și îmbunătățirii căutării de locuri de muncă, potrivirii și capacităților de competențe vor
fi cruciale. Consolidarea bazelor instituționale ale creșterii și dezvoltării economice incluzive,
durabile și rezistente. Toți lucrătorii - indiferent de acordurile lor contractuale și, prin urmare,
inclusiv lucrătorii aflațiîn diverse forme de angajare - au dreptul la libertatea de asociere
colectivă și de negociere, la locuri de muncă sigure și sănătoase, la un salariu minim adecvat și la
o lume a muncii fără discriminări, muncă forțată și muncă a copiilor. Angajați-vă în dialog social
pentru a dezvolta și asigura implementarea eficientă a strategiilor de recuperare centrate pe om.

Webografie

1. https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=7006
2. https://ro.gigroup.com/wp-content/uploads/sites/12/2020/09/Impactul-Covid-19-pe-piata-
muncii.pdf
3. Studiu EY „ Cum a evoluat relația angajat-angajator în pandemie?”
4. https://www.patriabank.ro/blog/educatie-antreprenoriala/piata-muncii-schimbari-pandemie-
coronavirus
5. https://romania.europalibera.org/a/efectul-covid-asupra-pietei-muncii/31288753.html
6. https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/coronavirus-response/jobs-and-economy-
during-coronavirus-pandemic_ro
7. https://www.dw.com/ro/raport-al-onu-pia%C8%9Ba-muncii-nu-se-va-redresa-p%C3%A2n
%C4%83-%C3%AEn-2023/a-57767600
8. https://www.eulerhermes.com/ro_RO/stiri-si-analize/ultimele-stiri/somajul-ascuns.html
9. file:///C:/Users/Gateway/Downloads/Moldova%20Covid19%20RO%20OCT_FINAL
%20(1).pdf

13